Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 200/2023

Decizia nr. 200

Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2023

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Cererea de revizuire

Prin acţiunea înregistrată la 27 aprilie 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2022, revizuenţii A. şi B. au formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 439/A din 17 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, susţinând, în esenţă, că aceasta este potrivnică sentinţei civile nr. 698 din 4 aprilie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a deciziei civile nr. 1283 din 24 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-as civilă, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2017.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Hotărârea recurată

Prin Decizia nr. 1572 din 22 septembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 439/A din 17 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

În motivare, s-a arătat că decizia a cărei anulare s-a solicitat pe calea revizuirii este o hotărâre pronunţată în apel, în soluţionarea unei cauze ce are ca obiect o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 165/2013, având menţiunea "definitivă", în raport cu prevederile art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora hotărârile judecătoreşti pronunţate în această materie sunt supuse numai apelului.

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de o lună pentru exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, care, în speţă, este data pronunţării acesteia, 17 martie 2022, iar nu de la data comunicării hotărârii respective, aşa cum a susţinut la termenul din 22 septembrie 2022 reprezentantului convenţional al revizuenţilor.

În raport de data pronunţării hotărârii supusă revizuirii - 17 martie 2022, termenul legal pentru exercitarea căii de atac, calculat potrivit regulii prescrise de art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe luni, s-a împlinit la 17 aprilie 2022.

Cererea de revizuire a fost, însă, formulată peste termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv la 26 aprilie 2022, data expedierii e-mailului prin care a fost transmisă cererea de revizuire, sens în care instanţa a constatat tardivitatea căii extraordinare de atac.

Recursul

Împotriva acestei decizii, la 21 aprilie 2023, revizuenţii B. şi C. (în calitate de moştenitor al defunctei A.) au formulat recurs.

În cuprinsul memoriului de recurs, au susţinut că autoritatea de lucru judecat este încălcată de dispozitivul deciziei atacate, iar termenul de o lună se calculează de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Recurenţii au susţinut că interpretarea pe care o face instanţa de revizuire textului de lege lipseşte de substanţă calea de atac; practic, partea ar fi trebuit să ghicească considerentele hotărârii, la momentul pronunţării deciziei, pentru a formula calea extraordinară de atac a revizuirii. Din această persepctivă, soluţia pronunţată încalcă dreptul la apărare al recurenţilor.

Au făcut referire la art. 511 alin. (4) C. proc. civ., apreciind că nu se puteau raporta la data publicării dispozitivului deciziei recurate, pentru că era necesar să cunoască considerentele, având în vedere că în raport de acestea se poate aprecia încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Deşi cunosc practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe acest aspecte, recurenţii apreciază că nu se poate constata tripla identitate doar prin dispozitiv, având în vedere că elementul cauză se regăseşte în considerente.

Apreciază că nu se putea raporta doar la dispozitivul deciziei atacate cu revizuire pentru că nu ar fi putut identifica elementul cerut pentru invocarea unui altfel de motiv de revizuire.

În drept, au invocat art. 509 alin. (1) pct. 8 coroborat cu art. 513 alin. (5) şi (6) şi art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reţine că recurenţii şi-au întemeiat cererea de recurs şi pe pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., dar criticile se referă la greşita apreciere a instanţei privind momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac; ca urmare, Înalta Curte va analiza aceste susţineri din perspectiva pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., fiindcă sunt vizate regulile de procedură civilă.

Astfel, acest motiv de recurs vizează situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, care reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, etc.

Dispoziţiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale; cu toate acestea, nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. este condiţionată de producerea unei vătămări.

Înalta Curte reţine că, prin cererea de revizuire formulată la 26 aprilie 2022 potrivit emailului aflat la fila x, A. şi B. au solicitat anularea Deciziei nr. 439/A din 17 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, pe motiv că este potrivnică soluţiei adoptate prin decizia civilă nr. 698 din 4 aprilie 2018 a Tribunalului Bucureşti şi Deciziei nr. 1263 din 24 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Hotărârea judecătorească a cărei anulare s-a solicitat, respectiv Decizia nr. 439/A din 17 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a rămas definitivă la data pronunţării, astfel cum reiese din interpretarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi a art. 35 alin. (1) - (4) din Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania

În consecinţă, data pronunţării Deciziei nr. 439/A din 17 martie 2022 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă şi momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 17 martie 2022 şi s-a împlinit la 17 aprilie 2022, care a fost o zi lucrătoare.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 26 aprilie 2022, cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată în mod legal instanţa de revizuire a reţinut incidenţa în cauză a sancţiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceleaşi considerente, instanţa va înlătura şi susţinerea recurenţilor referitoare la obligaţia motivării revizuirii în termenul de declarare, reţinând că termenul de formulare al căii de atac extraordinare nu curge de la comunicarea ultimei hotărâri, cum greşit susţin recurenţii, ci de la data rămânerii definitive a deciziei atacate, prin raportare la textele de procedură civilă invocate, care nu fac nicio distincţie referitoare la considerentele hotărârilor.

De altfel, recurenţii nu a contestat această situaţie de fapt; ceea ce invocă, în realitate, este că termenul de formulare al căii de atac extraordinare ar fi curs de la comunicarea ultimei hotărâri, întrucât formularea revizuirii este condiţionată de însăşi motivarea deciziei atacate, pentru a putea aprecia asupra considerentelor respectivei hotărâri judecătoreşti şi asupra incidenţei autorităţii de lucru judecat.

Acest susţineri sunt, de asemenea, nefondate.

Înalta Curte arată că sancţiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac. Or, se reţine că recurenţii revizuenţi nu se pot prevala de faptul că nu şi-au îndeplinit o anumită obligaţie procesuală - formularea în termenul legal a cererii de revizuire - pentru că ar fi avut nevoie să cunoască şi considerentele hotărârii, în condiţiile în care textul de lege care reglementează termenul este clar şi nu face distincţiile de care se prevalează recurenţii.

Fiind sesizată cu controlul de constituţionalitate al dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Curtea Constituţională a constatat că acestea nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 21, art. 24 şi art. 126 alin. (2), reţinând că hotărârea atacată prin intermediul revizuirii - cale extraordinară de atac - nu este criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunţării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţa de judecată la data pronunţării.

De aceea, formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate şi, pentru aceleaşi raţiuni, nu îngrădesc accesul liber la justiţie al revizuentului.

Faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită. (a se vedea în acest sens Decizia nr. 524 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 922 din 16 noiembrie 2016 şi Decizia nr. 536 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 969 din 21 octombrie 2020).

De asemenea, tot în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 şi nr. 655/2014) a constatat că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit) s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde şi reglementarea regimului căilor de atac, esenţial fiind ca accesul la un tribunal şi dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanţa lor.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenţii B. şi C. împotriva Deciziei nr. 1572 din 22 septembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2023.