Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2023
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin sentinţa civilă nr. 841/2021 din 15 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Apărării Naţionale şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
De asemenea, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale.
Prin Decizia nr. 839 din 27 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a respins apelul formulat de contestatorul A. împotriva sentinţei civile nr. 841/15.04.2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi.
Cererea de revizuire
Prin cererea formulată la data de 27 octombrie 2021 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2021 şi, ulterior, sub nr. x/2021 revizuentul A. a solicitat instanţei ca, prin intermediul căii extraordinare de atac, să dispună anularea deciziei civile nr. 839 din 27 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2020, motivat de contrarietatea acestei decizii faţă de o altă decizie definitivă pronunţată de Curtea de Apel Constanţa - Decizia civilă nr. 935/2021 din 18 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020.
Decizia recurată
Prin Decizia nr. 782 din 5 aprilie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 839 din 27 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.
În motivare, instanţa a reţinut că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, aplicabilă în cauză faţă de data începerii procesului în care a fost pronunţată hotărârea atacată cu revizuire (23 iunie 2020), se poate obţine retractarea unei hotărâri judecătoreşti atât pentru încălcarea efectului negativ, cât şi a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.
Efectul negativ al autorităţii de lucru judecat este consacrat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".
În schimb, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat este reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."
În timp ce efectul negativ al autorităţii de lucru judecat presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, efectul pozitiv nu pretinde identitatea de obiect şi cauză, însă implică existenţa unei chestiuni litigioase definitiv tranşate între aceleaşi părţi, ce nu mai poate fi repusă în discuţie într-un proces ulterior.
A făcut referire la Decizia nr. 18 din 17.02.2020, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că "principiul relativităţii hotărârii judecătoreşti, atât sub aspectul efectelor obligatorii, cât şi al lucrului judecat, presupune ca ceea ce a fost judecat să nu poată folosi sau, în principiu, să nu poată fi opus decât de către părţile în proces (şi succesorii acestora), fundamentul şi justificarea acestui principiu constituindu-le contradictorialitatea şi dreptul la apărare" (paragraful 95).
Instanţa a reţinut că cerinţa identităţii de părţi este comună ambelor aspecte ale autorităţii de lucru judecat şi nu este îndeplinită în cauza dedusă judecăţii, deoarece prin hotărârile judecătoreşti anterioare, faţă de care se pretinde contrarietatea deciziei nr. 839 din 27 octombrie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, s-au soluţionat acţiuni, având (parţial) acelaşi obiect şi cauză, însă formulate de persoane diferite, situaţie în care condiţiile impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite.
Instanţa de revizuire a constatat că, în realitate, revizuentul este nemulţumit de practica judiciară neunitară de la nivelul unor instanţe diferite, aspect care, însă, nu poate fi rezolvat pe calea revizuirii.
Recursul
Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs.
În motivarea căii de atac, a invocat cauze de nelegalitate ale deciziei, respectiv pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., apreciind că prin condiţiile impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se face referire la art. 430 alin. (1) din Legea nr. 134/2010.
Art. 431 din Legea nr. 134/2010 se referă la împrejurarea că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori, iar nu la hotărâri potrivnice.
Faţă de aceste texte de lege, consideră că instanţa de revizuire a încălcat art. 126 alin. (3) din Constituţie, pentru că nu a asigurat interpretarea şi aplicarea legii. A solicitat judecarea cauzei conform adevărului şi probelor depuse la dosar.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Asupra nulităţii recursului, din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.
Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pentru a putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., susţinerile formulate pe calea recursului trebuie să vizeze soluţia şi argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
În cauză, prin Decizia nr. 782 din 5 aprilie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 839 din 27 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.
În motivarea acestei decizii, s-a constatat că cerinţa identităţii de părţi este comună ambelor aspecte ale autorităţii de lucru judecat (pozitiv şi negativ), dar nu este îndeplinită în cauza dedusă judecăţii, deoarece prin hotărârile judecătoreşti anterioare, faţă de care se pretinde contrarietatea Deciziei nr. 839 din 27 octombrie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, s-au soluţionat acţiuni, având (parţial) acelaşi obiect şi cauză, însă formulate de persoane diferite, situaţie în care condiţiile impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite.
Or, în cuprinsul cererii de recurs nu se regăseşte nicio critică referitoare la soluţia de respingere a cererii de revizuire, dispusă prin decizia recurată sau la argumentele reţinute de instanţă în fundamentarea acestei soluţii; instanţa constată că susţinerile exprimate de recurent vizează fondul cererii de revizuire, acesta susţinând contrarietatea deciziilor anterior indicate.
Înalta Curte reaminteşte că motivarea recursului implică obligaţia părţii de a arăta, în concret, în ce constă greşeala instanţei care a pronunţat hotărârea atacată din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., raportat la argumentele pe care instanţa şi-a întemeiat soluţia, exigenţă care nu este îndeplinită în speţa de faţă, în ceea ce priveşte afirmaţiile din recurs.
Prin urmare, cum aspectele invocate de recurent nu se grefează pe conţinutul deciziei atacate, şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute din oficiu motive de ordine publică în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va dispune anularea recursului declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 782 din 5 aprilie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2023.