Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2023
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, la 16 mai 2022, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B. S.A. (fostă C.), a solicitat instanţei suspendarea executării silite pornite la cererea intimatei în dosarul nr. x/2022 până la soluţionarea contestaţiei la executarea silită.
Prin sentinţa civilă nr. 4407 din 16 iunie 2022, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de suspendare executare silită în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu-Severin.
Prin sentinţa civilă nr. 3329 din 21 iulie 2022, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de contestator şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sector 6 Bucureşti.
Prin Decizia nr. 1814 din 06 octombrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.
Cererea de revizuire
Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat cerere de revizuire, solicitând anularea acestei hotărâri judecătoreşti.
În motivare, revizuentul a susţinut că prin Decizia nr. 1814/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, ca instanţa de la domiciliul debitorului A..
În egală măsură, şi prin Decizia nr. 2039/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, ca instanţă de la reşedinţa aceluiaşi debitor, A..
Revizuentul a apreciat că Decizia nr. 1814/2022 este contrară primei soluţii, dispuse prin Decizia nr. 2039/2021, care a intrat sub autoritate de lucru judecat, sens în care a solicitat anularea ultimei decizii pronunţate.
Totodată, revizuentul a susţinut că are calitatea de debitor în ambele dosare, iar reşedinţa sa, indicată conform legii pe cartea de identitate, este în Bucureşti, str. x, iar domiciliul său este în jud. Mehedinţi.
A apreciat că Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti este competentă a soluţiona cauza, având în vedere faptul că domiciliul în fapt este în sectorul 6, iar instanţa trebuie să asigure dreptul la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie, precum şi dreptul de acces la justiţie reglementat de art. 21 din Constituţie. În caz contrar, aceste drepturi devin iluzorii şi formale, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 6 pct. 1 CEDO.
Revizuentul a învederat că, aşa cum a reţinut şi Înalta Curte în Decizia nr. 2039 din 07 octombrie 2021, noţiunea de domiciliu se raportează la locuinţa unde se găseşte în fapt persoana şi nu corespunde elementelor ce interesează evidenţa populaţiei, prin raportare la menţiunile din cartea de identitate, care au numai un caracter de evidenţă a persoanei respective, potrivit art. 91 C. civ.
În drept, revizuentul a invocat dispoziţiile art. 87, art. 88, art. 90 alin. (1), art. 91 alin. (1) C. civ. şi, având în vedere şi dispoziţiile O.U.G. nr. 97/2005 rap. la art. 1 alin. (5), art. 16, art. 27, art. 124 şi art. 126 din Constituţie, dar şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, a solicitat şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării, în temeiul art. 514 şi urm. C. proc. civ., a unei decizii în recurs în interesul legii prin care să se stabilească că reşedinţa este domiciliu.
Decizia atacată
Prin Decizia nr. 531 din 4 aprilie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1814 din 6 octombrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2022.
În motivare, cu privire la cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui recurs în interesul legii, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 514 C. proc. civ., conform cărora calitatea procesuală pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aparţine unor subiecţi calificaţi, scopul declanşării recursului în interesul legii fiind acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti atunci când acestea au fost deja soluţionate diferit; cum revizuentul din prezenta cauză nu justifică legitimare procesuală activă pentru a formula o astfel de sesizare, instanţa a respins sesizarea, ca inadmisibilă.
Asupra cererii de revizuire, instanţa s-a raportat la art. 181 şi art. 182 din C. proc. civ., reţinând că termenul general de o lună începe să curgă, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
În cauză, ultima hotărâre judecătorească, pretins potrivnică, este decizia civilă nr. 1814 din data de 06 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022, prin care s-a soluţionat conflictul de competenţă ivit între Judecătoria Drobeta Turnu Severin şi Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.
Raportându-se la dispoziţiile art. 135 alin. (4) şi art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că deciziile pronunţate în soluţionarea conflictului de competenţă sunt decizii definitive de la data pronunţării.
În cauza dedusă judecăţii, cererea de revizuire a fost formulată la data de 30 noiembrie 2022, data transmiterii cererii prin e-mail, primind dată certă la data de 05 decembrie 2022 (zilele de 30 noiembrie şi 01 decembrie au fost zile de sărbătoare legală, ziua de 2 decembrie a fost zi liberă pentru salariaţii din domeniul public, iar zilele de 3 şi 4 decembrie au fost zile de sâmbătă şi duminică).
Cum cererea de revizuire ce face obiectul prezentului dosar este îndreptată împotriva unei hotărâri definitive chiar de la data pronunţării sale, respectiv de la data de 06 octombrie 2022, s-a constatat că termenul legal pentru declanşarea căii de atac a fost depăşit.
Recursul
Împotriva acestei decizii, la 17 mai 2023, în termenul legal de 30 zile, revizuentul A. a formulat recurs.
În opinia sa, hotărârea este nelegală, întrucât decizia atacată cu revizuire a fost pronunţată în camera de consiliu, fără citare părţi; ca urmare, efectele juridice ale acesteia se produc de la comunicare, iar nu de la pronunţare, cu atât mai mult cu cât nu se cunoşteau considerentele, sens în care a invocat prevederile art. 153 din C. proc. civ.
A reluat susţinerile potrivit cărora cererea de revizuire este întemeiată, hotărârile menţionate fiind contradictorii, impunându-se anularea celei din urmă.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reţine că recurentul şi-a întemeiat cererea de recurs pe pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., dar criticile sale se referă la greşita apreciere a instanţei privind momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac; ca urmare, Înalta Curte va analiza aceste susţineri din perspectiva pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., fiindcă se referă la greşita aplicare a regulilor de procedură civilă.
Astfel, acest motiv de recurs vizează situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, care reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.
Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, etc.
Dispoziţiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale; cu toate acestea, nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. este condiţionată de producerea unei vătămări.
Înalta Curte reţine că, prin cererea de revizuire formulată şi trimisă prin poşta electronică la 30 noiembrie 2022, dosar revizuire, A. a solicitat anularea Deciziei nr. 1814 din 6 octombrie 2022 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pe motiv că s-ar fi încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al deciziei civile nr. 2039/2021 a aceleiaşi instanţe.
Hotărârea judecătorească a cărei anulare s-a solicitat, respectiv Decizia nr. 1814 din 6 octombrie 2022 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a rămas definitivă la data pronunţării, întrucât a soluţionat conflictul de competenţă ivit între Judecătoria Drobeta Turnu Severin şi Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, cum reiese din interpretarea sistematică a art. 135 alin. (4) raportat la art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.
În consecinţă, data pronunţării Deciziei nr. 1814 din 6 octombrie 2022 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă şi momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.
În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 6 octombrie 2022 şi s-a împlinit la 6 noiembrie 2022, care a fost o zi nelucrătoare şi s-a prelungit până în prima zi lucrătoare, 7 noiembrie 2022.
Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 30 noiembrie 2022, cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată în mod legal instanţa de revizuire a reţinut incidenţa în cauză a sancţiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte mai reţine că termenul de formulare al căii de atac extraordinare nu curge de la comunicarea ultimei hotărâri, chiar dacă aceasta a fost pronunţată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, cum greşit susţine recurentul, ci de la data rămânerii definitive a deciziei atacate, prin raportare la dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care nu fac nicio distincţie referitoare la considerentele hotărârilor.
De altfel, recurentul nici nu a contestat această situaţie de fapt; ceea ce invocă, în realitate, este că termenul de formulare al căii de atac extraordinare ar fi curs de la comunicarea ultimei hotărâri, întrucât formularea revizuirii este condiţionată de însăşi motivarea deciziei atacate, pentru a putea aprecia asupra considerentelor respectivei hotărâri judecătoreşti şi asupra incidenţei autorităţii de lucru judecat.
Acest susţineri sunt, de asemenea, nefondate.
Înalta Curte arată că sancţiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac. Or, se reţine că recurentul revizuent nu se poate prevala de faptul că nu şi-a îndeplinit o anumită obligaţie procesuală - formularea în termenul legal a cererii de revizuire - pentru că ar fi avut nevoie să cunoască şi considerentele hotărârii, în condiţiile în care textul de lege care reglementează termenul este clar şi nu face distincţiile de care se prevalează recurentul.
Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 şi nr. 655/2014), a constatat că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.
De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde şi reglementarea regimului căilor de atac, esenţial fiind ca accesul la un tribunal şi dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanţa lor.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
Văzând dispoziţiile art. 453 din C. proc. civ., precum şi dovada cheltuielilor de judecată efectuate, reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte urmează să îl oblige pe recurentul A. la plata sumei de 1233,65 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată către intimata B. S.A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 531 din 4 aprilie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022.
Obligă pe recurentul A. la plata sumei de 1233,65 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată către intimata B. S.A..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2023.