Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2023
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia pronunţată în cauză
Prin Decizia nr. 233 din 24 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2022 s-au admis recursurile declarate de A., B. şi C. împotriva Hotărârii nr. 14J din 30 septembrie 2021, pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021 şi s-a casat în parte hotărârea atacată şi, în consecinţă:
A fost admisă în parte acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei B. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi, a domnului A. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi şi a doamnei C. - fost judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi.
În baza art. 100 lit. d)1) din Legea nr. 303/2004, a fost aplicată doamnei B. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi sancţiunea disciplinară constând în "retrogradarea din gradul profesional de tribunal în gradul profesional de judecătorie" şi continuarea activităţii în cadrul Judecătoriei Călăraşi, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), lit. c), lit. h) şi lit. m) din acelaşi act normativ.
A fost respinsă acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei B. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza a doua şi lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004.
În baza art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, a fost aplicată domnului A. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi sancţiunea disciplinară constând în "mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de un an la Tribunalul Ialomiţa", pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi lit. m) din aceeaşi lege.
A fost respinsă acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului A. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. h), lit. i) teza a doua şi lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004.
În baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a fost aplicată doamnei C. - fost judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pentru o perioadă de 6 luni" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din acelaşi act normativ.
A fost respinsă acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei C. - fost judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.
În baza art. 521 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, sancţiunea disciplinară stabilită în sarcina doamnei C. nu s-a mai executat.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
A fost respins, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 14J din 30 septembrie 2021, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.
Au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de A., B. şi C. împotriva încheierii de dezbateri şi a încheierilor din 16 septembrie 2021 pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.
Au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de A. şi B. împotriva Hotărârii nr. 21J din 17 noiembrie 2021, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr. x/2021.
2. Contestaţia în anulare formulată
Împotriva deciziei menţionate recurenta B. a formulat contestaţie în anulare, susţinând că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale şi că instanţa a omis să se pronunţe pe anumite motive de recurs. Prin urmare, a solicitat admiterea contestaţiei şi anularea hotărârii atacate.
Contestaţia în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2022.
3. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale
În dosarul nr. x/2022, contestatoarea B. şi intimaţii A. şi C. au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 lit. a), c) şi m) şi a) art. 100 alin. (1) lit. d)1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor.
Petenţii au solicitat să se constate neconstituţionalitatea dispoziţiilor anterior menţionate, precizând că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează ca aducând atingere dreptului contestatorilor de acces la instanţă şi dreptului lor la petiţionare, în situaţia în care deţin calitatea de judecători.
Ulterior, petenţii au depus o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu alte excepţii de neconstituţionalitate arătând că în măsura în care se procedează la o interpretare în maniera arătată anterior, invocă excepţia de neconstituţionalitate şi a următoarelor dispoziţii legale:
A art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 în raport de prevederile art. 1 alin. (3), art. 26, art. 124, art. 125 alin. (2) din Constituţia României.
Neconstituţionalitatea acestui test legal vizează trei aspecte: neconstituţionalitatea soluţiei legislative care nu impune publicarea în Monitorul Oficial al României a Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, neconstituţionalitatea prin delegarea reglementării într-un domeniu rezervat legii organice, neconstituţionalitatea prin lipsa de previzibilitate.
A art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în raport de prevederile art. 1 alin. (3) şi (4), art. 124 alin. (3), art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (3) corelat cu art. 16 şi art. 21 şi art. 147 alin. (4) şi art. 26 din Constituţia României, în referire la principiul fundamental al separaţiei puterilor în stat, ca principiu al statului de drept, prin aceea că este limitat rolul de instanţă disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii şi chiar împiedicând de facto, în unele cazuri, ca secţia disciplinară din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii să procedeze la individualizarea sancţiunilor disciplinare, element esenţial al atributului disciplinar. Aceasta întrucât Consiliul Superior al Magistraturii nu are libertatea, pentru anumite abateri, să individualizeze sancţiunea proporţional cu gravitatea acestora, ci trebuie să opteze doar între retrogradarea din funcţie şi excludere, ambele definitive, în sensul că nu produc efecte limitate în timp.
A art. 100 alin. (1) lit. d)1 din Legea nr. 303/2004 care nu prevede un termen sau o durată a sancţiunii de retrogradare în grad profesional, în raport de prevederile art. 1 alin. (3) şi (4), art. 124 alin. (3), art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (3) corelat cu art. 16, art. 21 şi art. 26 din Constituţia României, fiind transformată într-o sancţiune pentru tot restul carierei magistratului.
A art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi art. 98 din Legea nr. 303/2004, care nu prevăd niciun termen de prescripţie a răspunderii disciplinare a judecătorilor sau în măsura în care se interpretează că acest termen se aplică doar actului de sesizare a organului disciplinar, în raport de prevederile art. 1 alin. (3), art. 16, art. 26 şi art. 124 din Constituţia României. Arată că nu este prevăzut nici un termen al prescripţiei răspunderii disciplinare a judecătorilor, transformând acest tip de răspundere în una similară răspunderii penale pentru crime împotriva umanităţii, un regim oricum mai defavorabil decât cel al răspunderii penale pentru orice alte infracţiuni. Astfel, art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 prevede un termen maxim doar pentru exercitarea acţiunii disciplinare, însă nu şi pentru răspunderea disciplinară propriu-zisă, iar un astfel de termen nu este prevăzut nici în Legea nr. 304/2004.
A art. 50 din Legea nr. 317/2004, în raport de prevederile art. 1 alin. (5), art. 26 şi art. 124 alin. (3) din Constituţia României, în măsura în care se interpretează în sensul că, prin aceea că hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii - secţia pentru judecători în materie disciplinară sau hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, trebuie să cuprindă temeiul de drept, aceasta permite ca temeiul de drept să poată fi stabilit pentru prima dată în cuprinsul acestor hotărâri, prin schimbarea încadrării juridice a abaterii disciplinare şi reţinerea altei abateri disciplinare decât cea pentru care s-a exercitat acţiunea disciplinară.
A art. 99 lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 304/2004, în raport de prevederile art. 1 alin. (5), art. 21, art. 26, art. 124 alin. (3) şi art. 126 alin. (5) din Constituţia României. Neconstituţionalitatea reiese din reglementarea relei-credinţe care este, spre deosebire de cea a gravei neglijenţe, diferită şi deficitară, fiind lipsită de claritate şi cu consecinţe lipsite de predictibilitate rezultate din practică, de natură a încălca independenţa judecătorului şi dreptul de acces la o instanţă al părţilor, prin aceea că nu se pot adresa unui judecător care are deplină competenţă de a analiza cauza. Astfel, lipsa de predictibilitate a unei norme nu este doar o problemă teoretică, ci rezultă şi din modul în care, în concret, este pusă în practică. Arată că Consiliul Superior al Magistraturii nu are o practică de interpretare precisă şi coerentă, iar Înalta Curte nu are posibilitatea unui control efectiv, cel puţin din perspectiva individualizării sancţiunii în raport cu elementele concrete ale faptei imputate, în special gravitatea vătămării unui terţ şi circumstanţele personale ale magistratului.
A sintagmei "sau regulamente" cuprinsă în textul art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 în raport de prevederile art. I alin. (3), art. 26, art. 124, art. 125 alin. (2) din Constituţia României, deoarece textul face trimitere la obligaţii stabilite atât prin lege, ceea ce este conform exigentelor constituţionale, cât şi la obligaţii stabilite prin regulamente, acte administrative care nu au putere de lege organică, ceea ce nu este conform exigenţelor constituţionale, mai ales că din multitudinea acestor regulamente, unele nici nu sunt publicate în Monitorul Oficial. Or, în acest mod, conţinutul abaterii disciplinare nu mai este stabilit prin lege, ci prin acte cu caracter infralegal. Exemplifică, în acest sens, situaţia de încălcare a Codului deontologic, care, în prezent, nu mai constituie abatere disciplinară. Cu toate acestea, ROIIJ prevede ca obligaţie administrativă respectarea codului deontologic, iar art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 sancţionează ca abatere disciplinară nerespectarea obligaţiilor administrative cuprinse în Regulamente, de unde rezultă că nerespectarea Codului deontologic este tot o abatere disciplinară.
A art. I şi art. II din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 4 alin. (2), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (4) şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României, întrucât afectează nu doar regimul Inspecţiei Judiciare, ci şi pe cel al Consiliului Superior al Magistraturii, din care face parte ca structură Inspecţia Judiciară, chiar dacă aceasta are personalitate juridică proprie. Astfel, prin modul de legiferare al acestei ordonanţe este afectat chiar regimul autorităţii judecătoreşti, fiind emisă fără avizul Consiliului Superior al Magistraturii. În plus, limitează atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii, introducând în circuitul juridic posibilitatea exercitării unei funcţii de conducere pe o perioadă nedeterminată prin prelungirea unui mandat expirat, are un caracter discriminatoriu, reactivează un raport juridic epuizat, conferind unor persoane determinate beneficiul interimatului pe o perioadă nedefinită. Consideră că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 încalcă dreptul Uniunii Europene astfel cum este statuat prin Hotărârea CJUE din 18.05.2021.
4. Încheierea recurată
Prin încheierea din 20 martie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins cererea formulată de petenţii B., A. şi C. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 lit. a), c) şi m) şi a) art. 100 alin. (1) lit. d)1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 98 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, art. 50 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, art. 99 lit. t) raportat la art. 991 din Legea nr. 304/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, a sintagmei "sau regulamente" din cuprinsul art. 99 lit. m) din Legea nr. 304/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, art. I şi a art. II din O.U.G. nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
În motivare, s-a arătat că nu este îndeplinită cerinţa referitoare la legătura dispoziţiilor contestate cu soluţionarea cauzei în actualul stadiu procesual, prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
Instanţa a subliniat că, în actualul stadiu procesual, este învestită cu soluţionarea unei contestaţii în anulare formulate în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ. împotriva unei decizii pronunţate de Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului declarat împotriva unei decizii disciplinare a secţiei pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Or, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, fără a presupune o analiză în privinţa temeiniciei soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii.
Ca urmare, în această situaţie, instanţa a apreciat că nu poate fi stabilită o legătură directă între cazurile de contestaţie în anulare invocate şi presupus a fi incidente în cauză (eroarea materială şi omisiunea cercetării unui motiv de casare) şi textele legale împotriva cărora a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.
Cu alte cuvinte, instanţa este învestită cu examinarea condiţiilor de admisibilitate a contestaţiei în anulare, în timp ce dispoziţiile ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate au legătură fie cu stadiul procesual anterior, epuizat prin pronunţarea deciziei nr. 233/2022 a Completului de 5 judecători, fie cu un stadiu procesual viitor, a cărui existenţă depinde de soluţia ce urmează a fi pronunţată în contestaţia în anulare, de vreme ce vizează, exclusiv, acţiunea disciplinară, sub aspectul dispoziţiilor de drept substanţial care reglementează conţinutul abaterilor disciplinare şi al normelor ce reglementează procedura disciplinară, atât în etapa administrativă, cât şi în etapa jurisdicţională a acesteia.
Instanţa a avut în vedere şi că petenta a precizat că excepţia de neconstituţionalitate este ridicată în perspectiva admiterii contestaţiei în anulare, cu consecinţa rejudecării procesului.
5. Decizia pronunţată în cauză (contestaţia în anulare)
Prin Decizia nr. 54 din 20 martie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de B. împotriva Deciziei nr. 233 din 24 octombrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2022.
6. Decizia pronunţată în cauza ce a avut ca obiect revizuirea declarată împotriva Deciziei nr. 233
Prin Decizia nr. 55 din 20 martie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins cererea de revizuire formulată de B., A. şi C. împotriva Deciziei nr. 233 din 24 octombrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2022.
7. Recursul
Împotriva încheierii din 20 martie 2023, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în termenul legal, petenţii B. şi A. au declarat recurs.
Au solicitat admiterea recursului, desfiinţarea încheierii recurate şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
Au apreciat că măsura respingerii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional aduce atingere dreptului de acces la această instanţă, fiind întrunite toate condiţiile de admisibilitate şi de fond, conform prevederilor legale.
Astfel, excepţia a fost invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti, avea ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, normele vizate au legătură cu soluţionarea cauzei şi nu au fost declarate neconstituţionale anterior.
În plus, recurenţii au arătat că au interes personal al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate şi că îşi vor completa cererea de recurs cu motive noi, după comunicarea încheierii recurate.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Ca atare, instanţa de judecată este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei textului incriminat ca fiind contrar legii fundamentale în soluţionarea cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.
Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei - de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate - este limitată de dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii.
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curţii Constituţionale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (i) excepţia să fie ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj constituţional; (ii) excepţia să fie ridicată cu privire la neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; (iii) dispoziţiile ce formează obiectul excepţiei să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; (iv) excepţia să fie ridicată de una dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial ori de procuror, în cauzele la care acesta participă; (v) excepţia să nu fie invocată cu privire la dispoziţii constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
În cauza de faţă, excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată cu privire la dispoziţiile art. 99 lit. a), c) şi m) şi a) art. 100 alin. (1) lit. d)1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 98 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, art. 50 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, art. 99 lit. t) raportat la art. 991 din Legea nr. 304/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, a sintagmei "sau regulamente" din cuprinsul art. 99 lit. m) din Legea nr. 304/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, art. I şi a art. II din O.U.G. nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
În deplin acord cu instanţa care a pronunţat încheierea recurată, Înalta Curte reţine, la rândul său că, în cauză, sunt îndeplinite parţial cerinţele pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate:
(i) excepţia este invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, respectiv dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători;
(ii) excepţia vizează dispoziţii cuprinse în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, în Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, care deşi în prezent sunt abrogate, pot forma obiect al controlului de constituţionalitate conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale (a se vedea Deciziile CCR nr. 617/2018, nr. 261/2011, nr. 766/2011);
(iii) excepţia a fost ridicară de recurenţii B., A. şi C., care sunt parte în dosarul sus menţionat;
(iv) dispoziţiile criticate nu au fost constatate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Instanţa a arătat că nu este îndeplinită cerinţa referitoare la legătura dispoziţiilor contestate cu soluţionarea cauzei în actualul stadiu procesual, cu motivarea că instanţa este învestită cu examinarea condiţiilor de admisibilitate a contestaţiei în anulare, în timp ce dispoziţiile ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate au legătură fie cu stadiul procesual anterior, epuizat prin pronunţarea Deciziei nr. 233/2022 a Completului de 5 judecători, fie cu un stadiu procesual viitor, a cărui existenţă depinde de soluţia ce urmează a fi pronunţată în contestaţia în anulare, de vreme ce vizează, exclusiv, acţiunea disciplinară, sub aspectul dispoziţiilor de drept substanţial care reglementează conţinutul abaterilor disciplinare şi al normelor ce reglementează procedura disciplinară, atât în etapa administrativă, cât şi în etapa jurisdicţională a acesteia.
Recurenţii au criticat această motivare, apreciind că măsura respingerii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional aduce atingere dreptului de acces la această instanţă, fiind întrunite toate condiţiile de admisibilitate şi de fond, conform prevederilor legale, inclusiv legătura normelor vizate cu soluţionarea cauzei.
Aceste susţineri sunt nefondate şi vor fi înlăturate de instanţa de recurs.
Înalta Curte constată că recurenţii au înţeles să solicite sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate anterior amintită, în cadrul unui litigiu ce are ca obiect contestaţia în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 233/2022 a Completului de 5 judecători.
În raport cu înţelesul pe care doctrina şi jurisprudenţa în materie l-au dat locuţiunii "care are legătură cu soluţionarea cauzei", Înalta Curte apreciază că este legală măsura de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pentru că normele a căror neconstituţionalitate se invocă nu au legătură cu soluţionarea litigiului, în circumstanţele particulare ale acestei cauze.
Cu referire la condiţia de admisibilitate vizând legătura cu soluţionarea cauzei, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 4 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 4 aprilie 2018, par. 33), s-a reţinut că "aceasta presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014,paragraful 23, Decizia nr. 540 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 30 decembrie 2014, paragraful 26, Decizia nr. 376 din 26 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 7 august 2015, paragraful 26, sau Decizia nr. 108 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 8 iunie 2017, paragraful 20)".
Instanţa de recurs are în vedere prevederile art. 508 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Dacă motivul de contestaţie este întemeiat, instanţa va pronunţa o singură hotărâre prin care va anula hotărârea atacată şi va soluţiona cauza. Dacă soluţionarea cauzei la acelaşi termen nu este posibilă, instanţa va pronunţa o hotărâre de anulare a hotărârii atacate şi va fixa termen în vederea soluţionării cauzei printr-o nouă hotărâre. În acest ultim caz, hotărârea de anulare nu poate fi atacată separat."
Aşadar, în dosarul în care s-a invocat excepţia de neconstituţionaliatte, instanţa de judecată era învestită cu verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate ale contestaţiei în anulare; abia ulterior depăşirii acestei etape, în situaţia în care Hotărârea nr. 233/2022 a Completului de 5 judecători ar fi fost anulată, reluându-se judecata recursului declarat de recurenţi împotriva hotărârii pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, s-ar fi putut pune în discuţie cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi legale ce se referă la procedura disciplinară a magistraţilor.
Cu alte cuvinte, în faza în care instanţa este învestită cu calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, se poate invoca o excepţie de neconstituţionalitate în legătură cu normele incidente şi proprii acestei căi de atac, sub aspectul admisibilităţii, urmând ca numai dacă se admite calea de atac să se poată invoca o excepţie de neconstituţionalitate în legătură cu procedura care vizează fondul litigiului.
În aceste circumstanţe, o eventuală admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu ar avea nicio relevanţă pentru soluţionarea cauzei, de vreme ce nu este depăşit stadiul admisibilităţii contestaţiei în anulare şi nici nu sunt incidente dispoziţiile legale pe care recurenţii le critică pentru neconstituţionalitate.
Astfel fiind, se reţine că nu este îndeplinită condiţia referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei, care trebuie să fie reală, exprimată prin însăşi aplicarea şi interpretarea efectivă de către instanţă a normei pretins a fi neconstituţională.
Înalta Curte subliniază că împrejurarea că excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţii procedurale care au legătură formală cu stadiul procesual - contestaţie în anulare declarată împotriva unei decizii prin care au fost sancţionaţi disciplinar magistraţi - nu determină în mod automat existenţa legăturii cu soluţionarea cauzei, sub aspectul pertinenţei în soluţionarea cauzei, întrucât, aşa cum s-a arătat în precedent, dispoziţiile criticate din perspectiva conformităţii cu normele constituţionale nu influenţează soluţia ce urmează a fi dată contestaţiei în anulare.
În raport cu toate cele ce preced, constatând că niciuna din criticile formulate nu este fondată, iar încheierea recurată este legală, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenţii B. şi A. împotriva încheierii din 20 martie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2023.