Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Încheierile şi hotărârea pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021

Încheierea din 22 septembrie 2021

1. Prin încheierea din 22 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus următoarele: (i) constată ivită divergenţa cu privire la cererea de amânare a judecăţii formulată de Inspecţia Judiciară, pentru imposibilitatea de prezentare a inspectorului judiciar din motive medicale, precum şi cu privire la posibilitatea soluţionării cererii de recuzare formulate de pârâta judecător A. şi a excepţiei de inadmisibilitate a acestei cereri, urmând ca dezbaterea acestor aspecte să fie reluată în complet de divergenţă; (ii) având în vedere imposibilitatea constituirii completului de divergenţă la acest termen, urmează ca aspectele ramase în divergenţă să fie soluţionate la un termen pentru care părţile vor fi citate în condiţiile art. 399 alin. (1) din C. proc. civ. (iii) pune la dispoziţia reprezentantului pârâtei A. şi a celorlalţi pârâţi prezenţi cererea de amânare depusă de Inspecţia Judiciară, motivele invocate în această cerere fiind aduse la cunoştinţă părţilor în şedinţa de judecată.

Încheierea din 6 octombrie 2021

2. Prin încheierea din 6 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus următoarele: (i) încuviinţează cererile de amânare a judecăţii cauzei formulate de pârâţi; (ii) pune în vedere pârâţilor că au posibilitatea de a participa prin video-conferinţă la următoarea şedinţă de judecată; (iii) amână cauza şi acordă termen de judecată la 3 noiembrie 2021, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 229 din C. proc. civ.

3. Prin considerentele încheierii, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii: (i) a respins, ca inadmisibile, cererile de recuzare a doamnei judecător B. formulate de pârâţii judecători A., C., D. şi E., revenind asupra jurisprudenţei anterioare şi reţinând, în esenţă, că secţiile în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu sunt instanţe de judecată în sensul dispoziţiilor prevăzute de art. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, ci sunt organe administrativ-jurisdicţionale, motiv pentru care, în virtutea normei de la art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii ("Legea nr. 317/2004"), s-a constată că dispoziţiile din C. proc. civ. ce reglementează instituţia recuzării sunt incompatibile cu procedura disciplinară; (ii) a respins, ca neîntemeiate, cererile de suspendare a judecăţii până la soluţionarea dosarului nr. x/2021, având ca obiect anularea Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, ca neîntemeiată, a dosarului nr. x/2021, având ca obiect anularea Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 215/11.02.2021, prin care s-a aprobat Raportul Inspecţiei Judiciare nr. 20-2969/2020, şi a dosarului nr. x/2021, având ca obiect anularea rezoluţiei nr. 690/12.03.2021 de infirmare a clasării, respectiv până la soluţionarea dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, reţinând, în esenţă, că nu există, în sensul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., un raport de interdependenţă între dreptul dedus judecăţii în dosarele menţionate şi soluţionarea prezentei cauze disciplinare; (iii) în temeiul art. 258 raportat la art. 255 din C. proc. civ., a încuviinţat atât pe excepţii, cât şi pe fond, proba cu înscrisurile depuse la dosar solicitată de părţi, precum şi proba cu înscrisurile noi solicitate de pârâta judecător C. şi pârâtul judecător E., apreciindu-le utile, pertinente şi concludente soluţionării cauzei; (iv) respinge ca nefiind utilă soluţionării cauzei proba testimonială solicitată de pârâta judecător A., faţă de teza probatorie invocată; (v) faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (4) din C. proc. civ., a unit excepţiile invocate de pârâţi cu fondul cauzei, apreciind că este necesară administrarea de probe comune; (vi) a apreciat că nu se impune audierea doamnei judecător A., punctul de vedere al acesteia urmând să fie expus cu ocazia concluziilor pe fond, în condiţiile în care dispoziţiile art. 49 alin. (1) teza finală din Legea nr. 317/2004 prevăd că neprezentarea judecătorului cercetat la judecarea acţiunii nu împiedică desfăşurarea în continuare a procedurii.

Încheierea din 3 noiembrie 2021

4. Prin încheierea din 3 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat pronunţarea la 17 noiembrie 2021.

5. Prin considerentele încheierii, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii: (i) faţă de dispoziţiile art. 258 raportat la art. 255 din C. proc. civ., a încuviinţat probele cu înscrisurile solicitate de pârâţi, depuse la dosar şi a luat act de împrejurarea că înscrisul depus de pârâta A. este un înscris de care înţeleg să se folosească şi ceilalţi pârâţi din cauza de faţă; (ii) a pus în discuţia părţilor posibilitatea de a se reţine şi alte abateri decât cele reţinute de Inspecţia Judiciară, precum şi cu privire la eventuala incidenţă în cauză a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) şi lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor ("Legea nr. 303/2004") raportat la situaţia de fapt reţinută prin acţiunea disciplinară; (iii) referitor la solicitarea pârâţilor de expunere a conţinutului constitutiv al abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) şi lit. t) din Legea nr. 303/2004, a apreciat că nu se impune o astfel de expunere a conţinutului constitutiv al abaterilor menţionate şi a adus la cunoştinţa părţilor că, la termenul anterior, a fost amânată judecata cauzei tocmai pentru pregătirea apărării şi formularea concluziile părţilor sub aspectul a două chestiuni, şi anume: pe de o parte, dacă secţia poate să reţină şi alte abateri decât cele reţinute de Inspecţia Judiciară faţă de situaţia de fapt din acţiunea disciplinară, şi pe de altă parte, dacă faţă de situaţia de fapt reţinută pot fi incidente şi dispoziţiile art. 99 lit. h) şi lit. t) din Legea nr. 303/2004; (iv) a aprecia că nu este utilă audierea pârâtului E. în condiţiile în care acesta îşi se poate expune punctul de vedere asupra tuturor aspectelor cu ocazia cuvântului pe fond.

Încheierea din 17 noiembrie 2021

6. Prin încheierea din 17 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat pronunţarea la 8 decembrie 2021.

Încheierea din 8 decembrie 2021

7. Prin încheierea din 8 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat pronunţarea la 13 decembrie 2021.

Hotărârea nr. 26J din 13 decembrie 2021

8. Prin Hotărârea nr. 26J din 13 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a hotărât următoarele: (i) respinge excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare invocată de pârâţi, ca neîntemeiată; (ii) admite acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâţilor E., D., A., C. şi F. -judecători în cadrul Curţii de Apel Constanţa; (iii) în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, aplică domnului E. - judecător în cadrul Curţii de Apel Constanţa sancţiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcţie pentru o perioadă de 4 luni" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din acelaşi act normativ; (iv) în baza art. 100 lit. d)¹) din Legea nr. 303/2004, aplică doamnei D.-judecător în cadrul Curţii de Apel Constanţa sancţiunea disciplinară constând în "retrogradarea din gradul profesional de curte de apel în gradul profesional de tribunal" şi continuarea activităţii în cadrul Tribunalului Constanţa pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua şi lit. t) teza întâi din acelaşi act normativ; (v) în baza art. 100 lit. d)¹) din Legea nr. 303/2004, aplică doamnei A. - judecător în cadrul Curţii de Apel Constanţa sancţiunea disciplinară constând în "retrogradarea din gradul profesional de curte de apel în gradul profesional de tribunal" şi continuarea activităţii în cadrul Tribunalului Constanţa pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua şi lit. t) teza întâi din acelaşi act normativ; (vi) în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, aplică doamnei C. - judecător în cadrul Curţii de Apel Constanţa sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 1 an" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din acelaşi act normativ; (vii) în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, aplică domnului F. - judecător în cadrul Curţii de Apel Constanţa sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 1 an" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din acelaşi act normativ.

9. Referitor la invocarea nulităţii cercetării disciplinare şi, implicit, a acţiunii disciplinare, din perspectiva nulităţii Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef nr. 136/2018 ("Regulamentul lucrărilor de inspecţie"), a Regulamentului de organizare a concursului pentru numirea în funcţie a inspectorilor judiciari, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef nr. 131/2018, şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef nr. 134/2018 ("Regulamentul Inspecţiei Judiciare"), prin prisma jurisprudenţei CJUE, astfel cum se conturează în Hotărârea Marii Camere pronunţată la 18 mai 2021 în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19, Asociaţia "Forumul Judecătorilor din România" şi alţii împotriva Inspecţia Judiciară şi alţii, instanţa disciplinară a concluzionat în sensul că O.U.G. nr. 77/2018 nu a conferit Guvernului o competenţă directă de numire în funcţiile de conducere al Inspecţiei Judiciare şi nici nu a fost de natură a da naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii magistraţilor sau de control politic al acestei activităţi. În subsidiar, s-a reţinut că analiza CJUE s-a referit la O.U.G. nr. 77/2018, iar nu la regulamentele a căror nulitate se invocă, motiv pentru care aplicarea directă a dreptului Uniunii Europene, prin prisma interpretării date de CJUE, nu ar putea avea ca obiect decât această ordonanţă de urgenţă.

10. Referitor la motivul de nulitate absolută al procesului-verbal de sesizare din oficiu, s-a reţinut că sesizarea Inspecţiei Judiciare s-a realizat în condiţiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, prin procesul-verbal din 29 octombrie 2020 de sesizare din oficiu întocmit de inspectorii judiciari G., H., I. şi J., în urma verificărilor directe efectuate la Curtea de Apel Constanţa în cadrul controlului de remediere stabilit prin Ordinul inspectorului-şef nr. 95/2020, proces-verbal înregistrat la Direcţia de inspecţie pentru judecători la 30.10.2020 sub nr. x. Susţinerea pârâţilor în sensul că data sesizării trebuie considerată fie data la care echipa de inspectori a constatat acele elemente de fapt considerate abateri disciplinare, respectiv cel târziu la 01.10.2020, data finalizării controlului din Raportul nr. x-2969, fie data sesizării Inspecţiei Judiciare de către preşedintele instanţei în legătură cu emiterea Deciziei vicepreşedintelui Curţii de Apel Constanţa nr. 268/09.10.2019, nu poate fi primită în condiţiile în care formularea unei sesizări este atributul exclusiv al titularului dreptului de sesizare recunoscut de lege. În consecinţă, s-a reţinut că procesul-verbal de sesizare din oficiu a fost întocmit prin raportare la dispoziţiile art. 45 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004 şi art. 12 alin. (7), art. 121 alin. (4) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie.

11. Referitor la motivul de nulitate absolută ca urmare a încălcării principiului repartizării aleatorii, s-a reţinut că repartizarea lucrării s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 73 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, art. 13 alin. (1) şi art. 14 alin. (1) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie şi ale art. 71-75 din Regulamentul Inspecţiei Judiciare.

12. Referitor la motivul de nulitate absolută derivat din nerespectarea principiului imparţialităţii, faţă de dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi art. 9 alin. (1) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie şi având în vedere că Inspecţia Judiciară desfăşoară o activitate administrativă, guvernată de regulile specifice stabilite prin Legea nr. 317/2004, nu se poate susţine că îndeplinirea de către directorul Direcţiei de inspecţie pentru judecători şi de către inspectorul-şef a atribuţiilor prevăzute de lege şi regulament fundamentează o lipsă de imparţialitate în sensul avut în vedere de pârâţii judecători. Din această perspectivă, simpla avizare a procesului-verbal de sesizare din oficiu nu echivalează cu exprimarea unei opinii cu privire la existenţa indiciilor de săvârşire a unei abateri disciplinare, acestea fiind stabilite doar după finalizarea verificărilor prealabile; prin urmare, acest motiv de nulitate invocat este neîntemeiat.

13. Cu privire la motivul de nulitate absolută ca urmare a nerespectării termenului maxim de efectuare a verificărilor prealabile, s-a reţinut că verificările prealabile au fost efectuate cu respectarea dispoziţiilor art. 45 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004 şi art. 29 alin. (5) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie.

14. Cu privire la susţinerea că rezoluţia de clasare nr. 185/A/27.01.2021 a fost redactată cu întârziere, fiind avizată negativ abia la 04.03.2021 şi infirmată la 12.03.2021, deoarece s-a urmărit aprobarea de către secţia pentru judecători a raportului de control pentru remedierea deficienţelor constatate la Curtea de Apel Constanţa pentru ca acest raport să poată fi invocat drept principal motiv al unor verificări prealabile incomplete, s-a reţinut că apărările pârâţilor sunt simple alegaţii, fără nicio susţinere probatorie.

15. Referitor la nulitatea absolută a rezoluţiei nr. 690/12.03.2021 de infirmare a soluţiei de clasare, precum şi a avizului negativ din 03.03.2021, s-a reţinut, raportat la prevederile art. 18 alin. (1) şi (7), art. 25 alin. (2) şi art. 29 alin. (5) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie, că actele respective sunt motivate din punct de vedere al soluţiei dispuse, pârâţii au avut posibilitatea să formuleze apărări sub toate aspectele, inclusiv din perspectiva probelor administrate în cercetarea disciplinară şi nu poate fi primită susţinerea în sensul existenţei unei lipse de imparţialitate a inspectorului-şef adjunct şi a directorului Direcţiei de inspecţie pentru judecători dedusă invocată prin prisma nemotivării actelor în discuţie.

16. Cu privire la motivul de nulitate absolută constând în aceea că cercetarea disciplinară a fost efectuată cu încălcarea dreptului la apărare, s-a reţinut că, pe parcursul cercetării disciplinare au fost analizate toate apărările formulate de pârâţi cu referire la faptele ce li se imputau, fiind întocmite procese-verbale în acest sens, iar procesele-verbale de efectuare şi de finalizare a cercetării disciplinare cuprind descrierea detaliată a principalelor activităţi şi aspecte ale modului de desfăşurare a procedurii disciplinare, astfel că nu se poate susţine că nu a existat o cercetare disciplinară efectivă.

17. Relativ la termenul de efectuare a cercetării disciplinare, s-a reţinut că au fost respectate dispoziţiile art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004.

18. Cu privire la susţinerea pârâtei judecător A. în sensul că cercetarea disciplinară este lovită de nulitate absolută deoarece s-a desfăşurat în perioada concediului de risc maternal şi ulterior, a concediului de maternitate, fără a fi ascultată, corespondenţa fiindu-i comunicată la o adresă greşită, procesul-verbal din 01.07.2021 fiind nul faţă de imposibilitatea obiectivă de prezentare, instanţa disciplinară a reţinut că au fost respectate dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi art. 40 alin. (8) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie, în condiţiile în care dispoziţiile care reglementează procedura disciplinară nu prevăd, în mod expres, că pe durata concediului de risc maternal şi a concediului de maternitate se suspendă cercetarea disciplinară, singura situaţie în care intervine suspendarea fiind cea reglementată de art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, respectiv atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale. Totodată, s-a reţinut că, pe parcursul cercetării disciplinare, au fost respectate garanţiile procesuale şi procedurale recunoscute pârâtei judecător A., împrejurarea că aceasta nu a putut fi ascultată fiind determinată chiar de conduita judecătorului, care a refuzat să se prezinte pentru efectuarea cercetării disciplinare, deşi avea cunoştinţă despre procedura disciplinară.

19. Referitor la motivul de nulitate absolută constând în aceea că rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare nu este motivată, s-a reţinut că rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare în lucrarea nr. x cuprinde toate menţiunile obligatorii prevăzute de dispoziţiile regulamentare menţionate anterior, atât din perspectiva argumentelor de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia, cât şi din perspectiva analizei apărărilor formulate de pârâţi, nefiind incident niciun motiv de nulitate absolută.

20. Referitor la motivul de nulitate constând în realizarea cercetării disciplinare pe baza unor reguli stabilite nelegal de inspectorul-şef al prin Regulamentul lucrărilor de inspecţie, s-a reţinut că Regulamentul a fost aprobat prin Ordinul inspectorului-şef nr. 136/2018, emis în conformitate cu art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 pentru a detalia procedura de efectuare a operaţiunilor specifice.

21. Relativ la apărarea pârâţilor în sensul că a intervenit prescripţia răspunderii disciplinare, s-a reţinut că acţiunea disciplinară a fost exercitată la 08.07.2021 şi a fost înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară la 20.07.2021, cu respectarea termenului prevăzut de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, care a început să curgă de la data pronunţării încheierilor reţinute prin acţiunea disciplinară, respectiv de la 12.09.2019, 19.09.2019 şi 01.10.2019, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile din Codul muncii.

22. Cu titlu prealabil analizării pe fond a cauzei, referitor la posibilitatea de a se reţine şi alte abateri decât cele reţinute de Inspecţia Judiciară, precum şi cu privire la eventuala incidenţă în cauză a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) şi lit. t) din Legea nr. 303/2004 raportat la situaţia de fapt reţinută prin acţiunea disciplinară, s-a reţinut, raportat la dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (3), art. 47 alin. (1) lit. a) şi art. 50 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, că stabilirea încadrării juridice a faptei este atributul exclusiv al Consiliului Superior al Magistraturii ("CSM"), în exercitarea rolului de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor.

23. În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004, s-au reţinut aspectele arătate în continuare.

24. Referitor la latura obiectivă, au fost avute în vedere obligaţiile ce incumbă judecătorului potrivit art. 5 alin. (2) lit. b) şi k) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015, art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 328/2005, de a respecta atribuţiile cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente şi dispoziţii cu caracter administrativ dispuse de conducerea instanţei nu are caracter facultativ.

25. Raportat la situaţia de fapt, pârâţii judecători nu au respectat dispoziţiile şi deciziile cu caracter administrativ dispuse la nivelul Curţii de Apel Constanţa. Atât hotărârile Colegiului de conducere a instanţei, cât şi deciziile preşedintelui instanţei emise în conformitate cu legea constituie acte administrative unilaterale care se bucură de prezumţia de legalitate, de autenticitate şi de veridicitate, trăsături ce constituie fundamentul caracterului executoriu al acestora. Excepţia de la regula executării din oficiu a actului administrativ există doar în cazul în care instanţa de judecată dispune suspendarea, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia.

26. În cauză, prin Hotărârea nr. 12/29.05.2019 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Constanţa ("Hotărârea nr. 12/2019"), s-a hotărât desfiinţarea începând cu 1 iunie 2019 a completurilor "C6-Apel" şi "C6-Apel Minori", completuri blocate de la repartizare începând cu 24 mai 2019, prin Decizia preşedintelui Curţii de Apel Constanţa nr. 152 din 23 mai 2019, dosarele rămase la 1 iunie 2019 în stocul acestor completuri urmând a fi repartizate ciclic între completurile de judecată competente potrivit regulilor stabilite prin art. 2 din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Constanţa nr. 3/22.01.2016.

27. Prin Decizia preşedintelui Curţii de Apel Constanţa nr. 160/30.05.2019, dată în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. f) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015, cele două completuri au fost desfiinţate.

28. Ca urmare a adoptării acestor acte administrative, judecătorul delegat cu repartizarea aleatorie a dosarelor din cadrul secţiei penale a dispus la 01.06.2019 repartizarea ciclică a unui număr de 52 de dosare, din care 49 ale completului "C6-Apel" şi 3 dosare ale completului "C6-Apel Minori". Conform procesului-verbal încheiat în acest sens, au revenit spre soluţionare câte 10 dosare completurilor C1, C2, C3, C4Apel şi 9 dosare completului C5Apel, respectiv câte 1 dosar completurilor C1, C2 şi C3Apel Minori.

29. Ulterior, prin Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Constanţa nr. 17/06.09.2019 ("Hotărârea Colegiului nr. 17/2019"), a fost aprobată propunerea preşedintelui secţiei penale, de înfiinţare a două noi completuri de apel începând cu data adoptării hotărârii colegiului, cu indicativele "C6A" şi "C6A Minori", având în componenţă pe judecătorii K. şi L.. Prin Decizia preşedintele Curţii de Apel Constanţa nr. 241/06.09.2019 a înfiinţat, începând cu 06.09.2019, completul specializat "C6A Minori".

30. În consecinţă, de la data adoptării hotărârilor Colegiului de conducere şi deciziilor preşedintelui instanţei dispuse pentru punerea în aplicare a acestor hotărâri, pârâţii judecători aveau obligaţia să îndeplinească atribuţiile profesionale ce rezultau din actele administrative emise în conformitate cu legea.

31. După adoptarea Hotărârii Colegiului nr. 12/2019, la 12.09.2019, judecătorii A., D., E., C. şi F. au formulat plângere prealabilă împotriva acestei hotărâri, apreciind că, prin Hotărârea Colegiului nr. 17/2019, completurile desfiinţate anterior au fost reînfiinţate şi se impune ca dosarele repartizate ciclic către alte completuri să fie retrimise completurilor "C6A" şi "C6A Minori". De asemenea, aceştia au solicitat instanţei de contencios administrativ suspendarea şi anularea Hotărârii Colegiului nr. 12/2019.

32. Din probele administrate în cauză a rezultat că, în cadrul şedinţelor de judecată din perioada 12.09.2019-03.10.2019, pârâţii judecători au refuzat judecarea dosarele repartizate ciclic urmare a desfiinţării completurilor "C6A" şi "C6A Minori", motivându-şi soluţia în mod diferit, după cum urmează: (i) domnii judecători E., C. şi F. au apreciat că se impune amânarea cauzelor până la soluţionarea cererii de suspendare a Hotărârii Colegiului nr. 12/29.05.2019 ce făcea obiectul dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Brăila; (ii) doamnele judecător D. şi A. au trimis dosarele completului "C6 A" nou înfiinţat, reţinând că, deşi în Hotărârea Colegiului nr. 17/2019 nu se arată în mod expres că este vorba despre o reînfiinţare, în mod evident aceasta este situaţia, completul având acelaşi indicativ şi acelaşi judecător în compunerea acestuia, respectiv K., celălalt judecător înlocuind pe judecătorul M., eliberat din funcţie prin pensionare.

33. Faţă de aspectele expuse, s-a reţinut că, prin modul în care au gestionat şi administrat actul de justiţie în cauzele ce le-au fost repartizate ciclic urmare a desfiinţării completurilor "C6 Apel" şi "C6 Apel minori", pârâţii judecători au refuzat să respecte actele administrative emise de conducerea Curţii de Apel Constanţa, respectiv Hotărârea Colegiului nr. 12/29.05.2019 şi Decizia preşedintelui Curţii de Apel Constanţa nr. 160/30.05.2019.

34. La momentul la care pârâţii judecători au dispus amânarea judecăţii sau s-au dezînvestit în cauzele ce le-au fost repartizate ciclic urmare a desfiinţării completurilor "C6 Apel" şi "C6 Apel minori", Hotărârea Colegiului nr. 12/29.05.2019 nu era revocată, anulată sau suspendată. Or, excepţia de la regula executării din oficiu a actului administrativ există doar în situaţia în care instanţa de judecată ar fi dispus suspendarea, situaţie care nu se regăseşte în cauza de faţă.

35. Din această perspectivă prezintă relevanţă şi faptul că abia la 04.10.2019 Tribunalul Brăila a pronunţat sentinţa civilă nr. 363/4.10.2019, prin care a respins cererea pârâţilor judecători formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 de suspendare a Hotărârii Colegiului nr. 12/29.05.2019, hotărâre rămasă definitivă prin Decizia nr. 1225/5.12.2019 a Curţii de Apel Galaţi.

36. De asemenea, prin sentinţa civilă nr. 501/10.12.2019, Tribunalul Brăila a respins, ca nefondate, atât cererea pârâţilor judecători de suspendare, cât şi cea de anulare a Hotărârii Colegiului nr. 12/29.05.2019, hotărâre rămasă definitivă prin Decizia nr. 313/5.06.2020 a Curţii de Apel Galaţi.

37. Modalitatea în care pârâţii judecători au administrat actul de justiţie în cauzele ce le-au fost repartizate ciclic în urma desfiinţării prin Hotărârea Colegiului nr. 12/29.05.2019 a completurilor "C6A" şi "C6A minori" conturează încălcarea obligaţiilor prevăzute de art. 5 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor.

38. Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că probele administrate în cauză conturează o atitudine asumată de pârâţii judecători de nerespectare, în mod nejustificat, a obligaţiilor cu caracter administrativ dispuse prin Hotărârea Colegiului nr. 12/29.05.2019. De asemenea, s-a reţinut şi faptul că, în urma soluţiei de dezînvestîre pronunţate de pârâtele judecător A. şi D., vicepreşedintele Curţii de Apel Constanţa a emis Decizia nr. 268/09.10.2019, prin care s-a instituit regula conform căreia toate dosarele repartizate ciclic către toate completurile de judecată de la un complet desfiinţat prin hotărâre a Colegiului de conducere rămân spre soluţionare la completurile de judecată învestite prin soluţionare ciclică.

39. De asemenea, din perspectiva laturii subiective a abaterii disciplinare prezintă relevanţă şi Hotărârea nr. 1508/07.11.2019 pronunţată de secţia pentru judecători a CSM prin a fost aprobat raportul de control pentru verificarea modului de exercitare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale ale preşedintelui instanţei, vicepreşedintelui, preşedinţilor de secţii, precum şi a modului de exercitare a atribuţiilor de către Colegiul de Conducere, precum şi a propunerilor formulate de Inspecţia Judiciară, dispunându-se printre alte măsuri efectuarea unui control pentru verificarea modului de remediere a deficienţelor constatate, într-un termen de 6 luni de la data aprobării raportului. Prin aceeaşi hotărâre a fost respinsă propunerea de revocare a domnului judecător K. din funcţia de preşedinte al Curţii de Apel Constanţa, formulată de Adunarea generală a judecătorilor Curţii de Apel Constanţa. Astfel, s-a reţinut de către secţia pentru judecători din cadrul CSM că "Activitatea de conducere este rezultatul procesului continuu de comunicai -, componentă de bază a funcţiei de coordonare, astfel că secţia apreciază necesar ca preşedintele unei instanţe să îşi manifeste în mod activ disponibilitatea spre dialog, fiind însă necesar ca şi judecătorii instanţei, la rândul lor să manifeste deschidere, cu minimizarea simpatiilor/antipatiilor personale, să accepte că funcţia de preşedinte al instanţei nu este una electivă, iar mandatul în funcţia de conducere nu este unul imperativ, astfel încât împreună să contribuie la realizarea obiectivelor organizaţionale şi să colaboreze în limitele prescrise de lege şi de regulament. Astfel, secţia observa că singurele deficienţe constatate privind modalitatea de îndeplinire a atribuţiilor manageriale de către preşedintele Curţii de Apel Constanţa vizează componenta comunicării, însă acestea nu sunt cauzate exclusiv de propriul comportament, ci şi de atitudinile tensionate de la nivelul instanţei, motiv pentru care apreciază că acestea nu sunt în prezent de natură să afecteze activitatea instanţei". În acest context, în cadrul controlului de remediere nr. 20-2969, aprobat prin Hotărârea nr. 215/11.02.2021 a secţiei pentru judecători, s-a reţinut că "soluţionarea diverselor cereri şi proceduri judiciare care au generat sau au fost generate de starea de tensiune într-o parte a colectivului de judecători (cerere de revocare preşedinte, acţiunile judiciare în contencios administrativ) au contribuit gradual la detensionarea stării conflictuale constatate anterior la nivelul instanţei".

40. Modalitatea în care pârâţii judecători au înţeles să se manifeste în exercitarea atribuţiilor de serviciu conturează un refuz explicit în sensul avut în vedere de legiuitor şi demonstrează o atitudine neconformă obligaţiilor profesionale stabilite prin legi şi regulamente.

41. Urmarea imediată a acestei abateri disciplinare constă în afectarea relaţiilor sociale ocrotite prin dispoziţiile legale care reglementează relaţiile magistraţilor în colectivele din care fac parte şi prin cele care reglementează obligaţiile administrative ale judecătorilor, cu scopul desfăşurării în bune condiţii a activităţii la instanţe şi parchete.

42. În concluzie, sunt întrunite cumulativ condiţiile pentru angajarea răspunderii disciplinare din perspectiva dispoziţiilor art. 99 lit. m) teza a două din Legea nr. 303/2004.

43. Analizând situaţia de fapt dedusă judecăţii, prin raportare la aceleaşi fapte imputate prin acţiunea disciplinar[, instanţa disciplinară a reţinut că sunt întrunite cumulativ condiţiile angajării răspunderii disciplinare a pârâtelor judecător A. şi D. şi din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

44. Raportat la dispoziţiile art. 99 lit. t) teza întâi şi art. 99¹ din Legea nr. 303/2004, reaua-credinţa presupune atât intenţia de a manipula legea în mod conştient, cât şi voinţa de a cauza sau accepta vătămarea intereselor uneia din părţile implicate în proces. Elementele psihice care formează structura internă a acestei forme de vinovăţie sunt caracteristice lipsei de onestitate în exercitarea profesiei.

45. Referitor la situaţia de fapt, s-a reţinut că, urmare a desfiinţării completurilor "C6A" şi "C6A minori" au fost repartizate ciclic completului compus din judecătorii A. şi F. un număr de 11 dosare.

46. După înfiinţarea, prin Hotărârea Colegiului nr. 17/2019, a completurilor "C6A" şi "C6A Minori", în dosarele nr. x/2014, nr. y/2016, nr. z/2014, nr. w/2018, nr. t/2017, cu termen la 19.09.2019, respectiv la 01.10.2019, doamnele judecător A. şi D. au ridicat problema legalităţii compunerii completului de judecată şi au dispus trimiterea acestora la completurile iniţial învestite, care fuseseră desfiinţate prin Hotărârea Colegiului nr. 12/29.05.2019. Pentru a dispune această măsură, doamnele judecător au reţinut că, prin Hotărârea Colegiului nr. 17/2019, au fost reînfiinţate completurile desfiinţate prin Hotărârea Colegiului nr. 12/29.05.2019, întrucât domnul judecător K. face parte atât din compunerea completurilor desfiinţate, cât şi din compunerea completurilor nou înfiinţate, astfel că se impune trimiterea cauzelor la completurile iniţial învestite, spre competentă soluţionare, pentru respectarea principiului repartizării aleatorii a cauzei (cauză atribuită completului din care face parte judecătorul K.), precum şi a principiului continuităţii (judecătorul K. participând la judecată începând cu termenul din 28.03.2019). Practic, în expunerea argumentelor în susţinerea nelegalei compuneri a completului de judecată pârâtele judecător au realizat, de fapt, o analiză a legalităţii Hotărârii Colegiului nr. 12/29.05.2019, în afara dispoziţiilor legale care permit verificarea legalităţii actului administrativ. Motivul pentru care pârâtele judecător au înţeles sa conteste legalitatea actului administrativ menţionat a fost unul pur subiectiv, respectiv faptul că nu au fost de acord cu desfiinţarea de către Colegiul de conducere al instanţei a completurilor de judecată "C6A" şi "C6A minori" şi cu modalitatea de repartizare ciclică a dosarelor aflate pe rolul acestor completuri.

47. Analizând modalitatea în care pârâtele judecător A. şi D. au înţeles să-şi exercite atribuţiile de serviciu din perspectiva invocării nelegalei compuneri a completului de judecată, punând în realitate în discuţie nelegalitatea Hotărârii Colegiului nr. 12/29.05.2019, s-a reţinut reaua-credinţă în exercitarea funcţiei, în contextul unei atmosfere tensionate existente la nivelul colectivului de judecători.

48. Prin adoptarea soluţiei de dezînvestire în dosarele care le fuseseră repartizate ciclic în baza unei hotărâri de colegiu care nu era revocată, suspendată sau anulată de instanţa de contencios administrativ, pârâtele A. şi D. au acceptat vătămarea intereselor legitime ale părţilor, constând în tergiversarea soluţionării cauzelor.

49. Totodată, s-a reţinut că pârâtele judecător A. şi C. au analizat legalitatea Hotărârii Colegiului nr. 12/29.05.2019, fără ca emitentul actului să fie citat în mod legal, încălcând cu rea-credinţă dispoziţiile art. 153 din C. proc. civ., iar, prin modalitatea în care au administrat actul de justiţie în cauzele exemplificate anterior, pârâtele au adus o vătămare gravă drepturilor şi intereselor legale ale participanţilor la procedurile judiciare respective, neexistând vreo justificare concretă legală pentru atitudinea pe care acestea au înţeles să o adopte în exercitarea funcţiei de judecător.

50. Astfel, pârâtele judecător A. şi D., cu ştiinţă şi pentru raţiuni străine unui act de justiţie imparţial şi corect, au deturnat dispoziţiile care reglementează posibilitatea analizării legalităţii actelor administrative de la scopul prevăzut de lege, cu consecinţa vătămării intereselor părţilor din cauzele cu a căror soluţionare au fost învestiţi.

51. În consecinţă, s-a reţinut că probele administrate în cauza dovedesc existenţa vinovăţiei, sub forma relei-credinţe, pârâtele judecător A. şi D. acţionând în deplină cunoştinţă de cauză atunci când au dat eficienţă unor dispoziţii legale într-un alt sens decât cel avut în vedere de legiuitor, urmărind, cu ştiinţă, să manipuleze legea în alt scop.

52. Prin urmare, s-a reţinut în sarcina pârâtelor judecător A. şi D. săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

53. La individualizarea sancţiunilor, aplicate în condiţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, au fost avute în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum şi consecinţele faptei săvârşite de pârâţi, după cum urmează: (i) domnul judecător E. a mai fost sancţionat anterior pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004; (ii) în privinţa doamnelor judecător A. şi D. au fost reţinute două abateri disciplinare, precum şi faptul că art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 prevede că, pentru abaterea reglementată de art. 99 lit. t) teza întâi din lege, nu pot fi aplicate sancţiunile de la art. 100 lit. a) -d) din lege; totodată, a fost avut în vedere faptul că doamnele judecător nu au mai fost anterior sancţionate disciplinar; (iii) în privinţa doamnei judecător C. şi domnului judecător F., a fost avut în vedere faptul că s-a reţinut în sarcina lor o singură abatere, precum şi faptul că nu au mai fost anterior sancţionaţi disciplinar

II. Recursurile declarate în cauză

Recursul declarat de Inspecţia Judiciară

54. Inspecţia Judiciară a declarat recurs împotriva Hotărârii nr. 26J din 13 decembrie 2021, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 381 din 31 mai 2018.

55. În esenţă, se susţine că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 46 alin. (1), art. 49 alin. (6), art. 50 alin. (1) şi art. 100 din Legea nr. 303/2004, în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunilor disciplinare, solicitându-se aplicarea unor sancţiuni mai aspre în raport cu gravitatea abaterilor disciplinare săvârşite şi cu circumstanţele personale ale judecătorilor aflaţi în procedura disciplinară.

56. În ceea ce priveşte gravitatea abaterii disciplinare, se argumentează că abaterile reţinute prin hotărârea atacată au fost săvârşite în contextul unei situaţii conflictuale şi tensionate la nivelul instanţei, iar, prin modalitatea în care magistraţi au acţionat a fost deturnat dreptul de acces la justiţie, împrejurare ce a fost de natură a induce ideea unei funcţionări deficitare a sistemului judiciar şi care a avut drept consecinţă alterarea încrederii opiniei publice în funcţionarea sistemului judiciar, afectarea modului de organizare a instanţei şi funcţionarea organelor sale de conducere, rezultat pe care chiar dacă nu l-au urmărit au acceptat eventualitatea producerii lui.

57. În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale magistraţilor, se invocă următoarele aspecte: domnul judecător E. a mai fost sancţionat anterior pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004; magistraţii nu au regretat comiterea faptelor, ci au apreciat că măsurile dispuse au fost legale şi oportune.

Recursul declarat de doamna judecător A.

58. Prin memoriul de recurs înregistrat la CSM la 22.12.2021, completat prin memoriul înregistrat la CSM la 14.06.2022, doamna judecător A. a declarat recurs împotriva tuturor încheierilor premergătoare şi a hotărârii pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr. x/2021, invocând dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 şi caracterul devolutiv al căii de atac în sensul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 381/2018, pentru criticile expuse în continuare.

59. Instanţa disciplinară nu a fost legal constituită, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.. Cererea de recuzare a doamnei judecător B. a fost respinsă, ca inadmisibilă, doamna judecător participând în compunerea instanţei disciplinare care a pronunţat soluţia de respingere, cu încălcarea dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din C. proc. civ.. În mod greşit şi contrar practicii anterioare a CSM, s-a reţinut că cererea este inadmisibilă, cu motivarea că dispoziţiile din C. proc. civ. sunt incompatibile cu procedura disciplinară. Se argumentează că dispoziţiile din C. proc. civ. referitoare la incompatibilitatea judecătorului sunt aplicabile în procedura administrativ-judiciară desfăşurată în faţa CSM, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători. Totodată, se argumentează că cererea de recuzare este întemeiată, fiind incident motivul prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., întrucât este afectată aparenţa de imparţialitate a doamnei judecător, care avea cunoştinţă despre cererea de revocare a sa din calitatea de membru al CSM, semnată, printre alţii, şi de către recurenta-pârâtă, cerere înregistrată la Curtea de Apel Constanţa sub nr. x/30.10.2020, cu privire la care s-a solicitat suplimentarea ordinii de zi a adunării generale a judecătorilor Curţii de Apel Constanţa din 31 ianuarie 2020 şi la care preşedintele Curţii de Apel Constanţa nu a răspuns. În drept, se invocă încălcarea art. 42 alin. (1) pct. 13, art. 43 alin. (2) şi art. 6 din C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţie.

60. Prin hotărârea dată şi încheierile premergătoare, instanţa a încălcat regulile procedurale a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.. În susţinerea acestei critici, se invocă încălcarea dreptului la apărare, invocarea din oficiu a existenţei unor abateri disciplinare după împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii disciplinare şi soluţionarea acţiunii disciplinare fără a avea în vedere alte proceduri în derulare de care depindea soluţionarea cauzei.

61. În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la apărare, este criticat faptul că procedura disciplinară s-a derulat împotriva sa în perioada în care se afla în concediu de risc maternal şi concediu de maternitate, cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004 şi printr-un tratament discriminatoriu, precum şi faptul că recurenta-pârâtă nu a fost audiată în procedura disciplinară şi nu a avut posibilitatea de a prezenta în mod direct şi nemijlocit un punct de vedere.

62. Contrar dispoziţiilor art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., instanţa disciplinară nu a pus în discuţia părţilor şi nu a arătat în ce anume constă abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, invocată din oficiu, a refuzat audierea în raport cu noua abatere disciplinară imputată, contrar art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, şi a respins toate probele solicitate, în afara înscrisurilor, contrar dispoziţiilor art. 13, art. 255 şi art. 258 din C. proc. civ.

63. Instanţa disciplinară nu s-a pronunţat asupra probelor solicitate, în special asupra probei privind înscrierea în fals cu privire la menţiunile existente din înscrisuri prezentate de Inspecţia Judiciară şi cu relaţii de la terţi sau martori referitoare la modul în care se pretinde că au fost comunicate recurentei-pârâte actele în cursul procedurii disciplinare. Totodată, instanţa disciplinară a ignorat cererea ca Inspecţia Judiciară să depună dovada modului de repartizare a inspectorului judiciar N., acesta susţinând că această dovadă există şi o va prezenta dacă este nevoie.

64. Invocarea din oficiu a existenţei unor abateri disciplinare după împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii. Instanţa disciplinară a invocat din oficiu săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, pentru care nu a fost exercitată acţiunea disciplinară de către Inspecţia Judiciară, contrar dispoziţiilor art. 44 alin. (3) şi art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, din interpretarea cărora rezultă că CSM nu se poate sesiza din oficiu şi nu se poate pronunţa asupra unor abateri disciplinare pentru care Inspecţia Judiciară nu a efectuat cercetarea disciplinară şi nu a exercitat acţiunea disciplinară. Sub acest aspect, se argumentează că nu sunt incidente dispoziţiile art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.. Conform art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, cercetarea disciplinară obligatorie, astfel că, dacă cercetarea disciplinară nu a fost efectuată pentru o anumită abatere disciplinară şi nu a fost exercitată acţiunea disciplinară, CSM nu se poate pronunţa cu privire la o astfel de abatere şi nu poate depăşi limitele învestirii, conform art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.. Reţinerea din oficiu a altor abateri disciplinare constituie o încălcare a prevederilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

65. În raport cu data săvârşirii faptelor imputate din perspectiva abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 317/2004, invocată din oficiu de instanţa disciplinară, se argumentează că, în lipsa acţiunii disciplinare exercitate în privinţa acestei abateri, termenul de prescripţie de 2 ani, prevăzut de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, era împlinit la data pronunţării hotărârii de către instanţa disciplinară.

66. Soluţia de respingere a cererii de suspendare a judecăţii acţiunii disciplinare până la soluţionarea dosarelor nr. x/2021, nr. y/2021, nr. z/2021 al Curţii de Apel Piteşti şi dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Circumscris acestei critici, contrar soluţiei pronunţate de instanţa disciplinară, se susţine că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 şi alin. (2) din C. proc. civ. în privinţa cererilor de suspendare a judecăţii acţiunii disciplinare până la soluţionarea următoarelor dosare: (i) dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, având ca obiect anularea Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 136/2018; (ii) dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, având ca obiect anularea Rezoluţiei nr. 690/12.03.2021 de infirmare a clasării, inclusiv excepţia de nelegalitate a mandatelor inspectorilor judiciare implicaţi în soluţionarea procedurii disciplinare; (iii) dosarul nr. x/2021, aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, având ca obiect anularea Hotărârii secţiei pentru judecători a CSM nr. 215/11.02.2021, prin care a fost aprobat Raportul Inspecţiei Judiciare nr. 20-2969-2020, avut în vedere ca element determinant în acţiunea disciplinară pentru determinarea laturii subiective; (iv) dosarul nr. x/2021, aflat pe rolul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect plângerea privind discriminarea pe criteriu de gen, socio-profesional şi de opinie în legătură cu cele imputate în prezenta acţiune disciplinară şi modul în care s-a derulat procedura în perioada concediului de maternitate.

67. Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material şi nu cuprinde motive pe care se întemeiază sau cuprinde motive străine cauzei şi contradictorii, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., pentru criticile expuse rezumativ în continuare.

68. În mod greşit a fost respinsă excepţia prescripţiei răspunderii materiale, întrucât, la data la care instanţa disciplinară a pus în discuţie săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, intervenise prescripţia răspunderii disciplinare cu privire la toate faptele.

69. Având în vedere lipsa unor prevederi speciale în Legea nr. 317/2004, ceea ce determină aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi art. 278 alin. (2) din Codul Muncii, în mod greşit a fost respinsă excepţia nelegalităţii efectuării cercetării disciplinare în perioada concediului de risc maternal şi de maternitate. În acest context, recurenta-pârâtă invocă o discriminare de gen, pe criterii de maternitate, şi încălcarea art. 9 alin. (1) lit. i) şi art. 10 alin. (1)-(3) din Legea nr. 202/2002, care transpune prevederile din Directiva a Consiliului 92/85/CEE şi Directiva 2010/18/UE.

70. Refuzul de a se respecta dreptul la apărare consacrat de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 nu este justificat de un refuz al judecătorului de a participa în cadrul procedurii, în condiţiile în care se afla într-o imposibilitate obiectivă determinată de sarcină.

71. Totodată, se arată că, în cazul angajaţilor cu contractul individual de muncă şi altor categorii profesionale, cercetarea disciplinară se suspendă pe durata concediului medical [spre exemplu, art. 60 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului], astfel că un astfel de tratament discriminatoriu, pe criteriu socioprofesional, instituit de Regulament este interzis de art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 şi de art. 8 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie.

72. Sub acest aspect, recurenta-pârâtă susţine că dispoziţiile din Regulamentul lucrărilor de inspecţie nu îi sunt opozabile şi nu sunt opozabile nici CSM, astfel încât nu pot justifica încălcarea dreptului la apărare.

73. Au fost încălcate dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 prin efectuarea cercetării disciplinare fără comunicarea în mod legal a lucrărilor efectuate, deoarece toată corespondenţa, pe parcursul cercetării disciplinare a fost expediată la o altă adresă decât adresa de domiciliu, iar nu la adresa la care locuia efectiv, cu încălcarea art. 155 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., astfel că nu i se poate imputa refuzul sau omisiunea de a ridica corespondenţa.

74. Se invocă nulitatea procedurii disciplinare pentru încălcarea art. 45 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004, prin depăşirea termenului maxim de 90 de zile prevăzut pentru efectuarea verificărilor prealabile, pentru următoarele motive: (i) termenul de 90 de zile pentru efectuarea verificărilor prealabile nu poate fi depăşit în ipoteza în care rezoluţia de clasare este infirmată de inspectorul-şef, întrucât, într-o asemenea ipoteză, art. 45 alin. (4) din lege nu prevede niciun termen pentru prelungirea verificărilor; (ii) termenul de 45 de zile pentru efectuarea verificărilor prealabile a fost prelungit după împlinirea sa, întrucât nu există nicio dovadă că prelungirea a fost dispusă înainte de împlinirea termenului, în interiorul celor 45 de zile; (iii) sub acest aspect, se arată că referatul de prelungire a termenului întocmit de inspectorul de caz şi avizat de inspectorul-şef este datat de cel care l-a întocmit la 10 decembrie 2020, însă nu există nici o dată de înregistrare care să ateste data certă a întocmirii şi nu este datată nici rezoluţia de aprobare a inspectorului şef; totodată, se invocă faptul că data procesului-verbal de sesizare din oficiu este modificată din 29 octombrie 2020 în 30 octombrie 2020; (iv) în ceea ce priveşte modul de calcul al termenului de 45 de zile, se susţine că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. sau art. 2.553 din C. civ., întrucât termenul respectiv este instituit în favoarea magistratului şi reglementează durata maximă a procedurii, iar, având în vedere că raportul de muncă al judecătorilor este unul de drept public, termenul se calculează pe zile calendaristice, aşa cum s-a reţinut în Deciziile Curţii Constituţionale nr. 89/2010 şi nr. 233/1999; [prevederile art. 101 din C. proc. civ., potrivit cărora "termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul, nu sunt aplicabile în dreptul public, supus regulii în virtutea căreia termenele, în acest domeniu, se calculează pe zile calendaristice, în sensul că se include în termen şi ziua în care el începe să curgă şi ziua când acesta se împlineşte] (v) data de la care curge termenul pentru efectuarea verificărilor prealabile a fost stabilită arbitrar de către inspectorul judiciar prin alegerea momentului la care a fost întocmit actul de sesizare din oficiu, deşi data constatării elementelor de fapt considerate a fi pretinse abateri disciplinare este cel târziu data de 1 octombrie 2020, când a fost finalizat controlul ale cărui concluzii sunt cuprinse în Raportul nr. x-2969; mai mul decât atât, se argumentează că data sesizării este data la care preşedintele Curţii de Apel Constanţa a sesizat Inspecţia Judiciară în legătură cu Decizia nr. 268 din 9 octombrie 2019, care a făcut obiectul Raportului de control al Inspecţiei Judiciare nr. 19-1475 pentru remedierea deficienţelor constatate la Curtea de Apel Constanţa, astfel cum s-a reţinut în Hotărârea secţiei pentru judecători a CSM nr. 1508 din 7 noiembrie 2019; (vi) în condiţiile în care sesizarea Inspecţiei Judiciare s-a realizat prin procesul-verbal din 29 octombrie 2020, termenul de 45 de zile pentru efectuarea verificărilor prealabile, care s-a împlinit la 26 ianuarie 2021, a fost depăşit, întrucât prin rezoluţia din 27 ianuarie 2021 s-a dispus clasarea, avizul negativ a fost emis la 3 martie 2020, iar rezoluţia de infirmare a fost emisă la 12 martie 2021, motiv pentru care nu mai putea continua cercetarea disciplinară, care a început la 9 aprilie 2021; (vii) pentru motivele arătate, având în vedere că, potrivit art. 45 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, termenele stabilite de articolul respectiv sunt prevăzute sub sancţiunea decăderii, este incidentă sancţiunea nulităţii absolute, conform art. 185 din C. proc. civ., aplicabil în virtutea art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

75. Nulitatea procedurii disciplinare pentru încălcarea dreptului la apărare pentru încălcarea art. 46 alin. (1) şi art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, întrucât nu au fost verificate apărările formulate, cu referire la următoarele aspecte: (i) în acţiunea disciplinară nu se face nici o referire la faptul că însăşi conducerea instanţei, prin Decizia vicepreşedintelui nr. 268/2019, a recunoscut că situaţia rezultată din reînfiinţarea completului din care făcea parte judecătorul K. nu era reglementată în Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015; (ii) nu se face nicio referire la faptul că după emiterea acestei decizii şi restituirea dosarelor, a procedat la soluţionarea acestora fără alte obiecţiuni; faptul că, la desfiinţarea completurilor "C6 Apel" şi "C6 Apel Minori" nu s-a pus problema continuităţii compunerii completului de judecată; (iii) nu se face nici o referire la referatul întocmit de vicepreşedintele instanţei şi preşedintele delega al secţiei penale, în care se arată în mod expres că a avut loc reînfiinţarea completului "C6 Apel" din care făcea parte judecătorul K.; (iv) motivarea amplă a măsurilor dispuse, în raport cu principiul continuităţii compunerii completului, jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a CEDO; (v) măsurile dispuse de mine nu au avut nici o legătură cu litigiul de contencios în care era parte; (v) nu a fost analizată incidenţa art. 52 din C. proc. pen. cu privire la competenţa completului de a judeca orice chestiune prealabilă, inclusiv cea referitoare la compunerea completului; (vi) faptul că în toate cauzele, fie părţile, fie reprezentantul parchetului au solicitat trimiterea cauzelor la completul iniţial învestit cu respectarea continuităţii.

76. Se invocă nulitatea procedurii disciplinare pentru nerespectarea art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, sub aspectul nemotivării procesului-verbal din 20 mai 2021 cu privire la cererile şi soluţiile date excepţiilor invocate în cursul cercetării disciplinare, întrucât nu se face referire la apărările formulate, iar acestea nici nu au fost efectiv analizate.

77. Se invocă încălcarea art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, întrucât nu au fost comunicate/prezentate aspectele care au făcut obiectul cercetării disciplinare, fiind nerespectat dreptul la apărare, deoarece, contrar dispoziţiilor art. 251 alin. (2) din Codul muncii, recurenta-pârâtă nu a primit o convocare scrisă în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile, cu precizarea obiectului, convocatorul în vederea audierii având un caracter vag, generic, ceea ce atrage nulitatea cercetării disciplinare.

78. Se invocă încălcarea art. 44 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, întrucât nu s-a efectuat cercetarea disciplinară pentru o parte din aspectele reţinute în acţiunea disciplinară, pentru următoarele argumente: (i) deşi s-a dispus completarea verificărilor prealabile în considerarea Raportului nr. 19-1475 privind remedierea deficienţelor constatate la Curtea de Apel Constanţa, în cuprinsul rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare este analizat şi Raportul Inspecţiei Judiciare nr. 20-2969, aprobat prin Hotărârea secţiei pentru judecători a CSM nr. 1508/2019, care nu este menţionat în avizul negativ şi în rezoluţia de infirmare a soluţiei de clasare, deşi era întocmit şi aprobat la momentul respectiv, iar magistraţii supuşi cercetării disciplinare ar fi avut posibilitatea să formuleze apărări corelative; (ii) întrucât nu au avut cunoştinţă de Raportul Inspecţiei Judiciare nr. 20-2969, magistraţilor cercetaţi nu li s-a oferit posibilitatea de a cunoaşte şi a de combate adevăratul mijloc de probă pe care Inspecţia Judiciară îşi bazează acuzaţia, cu încălcarea dreptului la apărare, prin inducerea în eroare şi ascunderea adevăratului mijloc de probă relevant.

79. În ceea ce priveşte nulitatea actului de sesizare din oficiu, se arată că situaţia pentru care s-a dispus sesizarea din oficiu a fost semnalată de preşedintele curţii de apel în legătură cu Decizia vicepreşedintelui curţii de apel nr. 268/09.10.2019, aşa cum rezultă din cuprinsul Raportului Inspecţiei Judiciare nr. 20-2969, astfel că data respectivă trebuia să fie considerată data sesizării din oficiu a Inspecţiei Judiciare şi data de la care încep să curgă termenele pentru efectuarea procedurii disciplinare, iar nu de la data când Inspecţia Judiciară s-a autosesizat, în raport de care s-au prelungit termenele prevăzute de lege, împrejurare ce atrage nulitatea absolută a actului de sesizare.

80. Se invocă încălcarea art. 73 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004 pentru nerespectarea principiului repartizării aleatorii a lucrării, pentru următoarele motive: (i) lucrarea a fost repartizată iniţial inspectorului O., care a formulat cerere de abţinere, lucrarea fiind repartizată manual inspectorului I., care, la rândul său, a formulat cerere de abţinere, în urma căreia lucrarea a revenit inspectorului judiciar P.; (ii) vicierea procedurii de repartizare aleatorie prin modificarea datei de primire a sesizării din oficiu şi amânarea repartizării, în sensul că data rezoluţiei inspectorului-şef a fost modificată din 29 octombrie 2020 în 30 octombrie 2020, ceea ce a determinat modificarea ordinii de repartizare a lucrării către inspectorii judiciari, lucrarea fiind repartizată la 3 noiembrie 2020, motiv pentru care, recurenta-pârâtă solicită aplicarea art. 304 din C. proc. civ. şi cercetarea înscrisului ca fals în privinţa datei înscrise în fişa de repartizare; (iii) repartizarea nelegală a lucrării către inspectorul judiciar N.., fără repartizare aleatorie şi fără a exista un înscris referitor la modificarea complexităţii lucrării, care să justifice desemnarea şi modul în care aceasta s-a efectuat; nu s-a făcut dovada că inspectorul judiciar N. făcea parte din echipa iniţial desemnată aleatoriu; (iv) abţinerea fără justificare a unui inspector judiciar; în raport cu dispoziţiile art. 73 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, conform cărora redistribuirea lucrărilor repartizate aleatoriu se poate face numai în anumite cazuri expres şi limitativ prevăzute de acest text legal, din dosar nu rezultă care a fost motivul cererii de redistribuire a lucrării în cazul inspectorului judiciar I.; (v) abţinerea în etape a inspectorilor judiciari a viciat rezultatul final al repartizării; întrucât inspectorul judiciar I. a făcut parte din echipa de inspectori care a propus sesizarea din oficiu în cauză, ar fi trebuit să se abţină de îndată, de la început, şi ar fi trebuit să fie exclus din repartizarea aleatorie de la început, din oficiu; (vi) nulitatea actului de desemnare a unui nou inspector în cauză, întrucât nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (2) din Regulamentul Inspecţiei Judiciare din 2018, deoarece lucrarea viza numai 5 judecători, iar inspectorul judiciar P. nu a considerat că ar fi vorba de o cauză complexă şi nu a solicitat desemnarea şi a unui alt inspector judiciar, iar complexitatea a fost apreciată numai după infirmarea soluţiei de clasare; (vii) nerespectarea principiului imparţialităţii prevăzut de art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 41 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., întrucât procesul-verbal de sesizare din oficiu a fost avizat de directorul Direcţiei de Inspecţie pentru Judecători, Q., şi de inspectorul-şef R., ceea ce înseamnă că persoanele respective şi-au exprimat părerea cu privire la temeinicia sesizării, astfel că s-au aflat în situaţie de incompatibilitate în privinţa actelor pe care le-au avizat ulterior, respectiv soluţia de clasare, prelungirea termenelor în cadrul procedurii, repartizarea unui al doilea inspector judiciar, rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare; (viii) realizarea cercetării disciplinare pe baza unei rezoluţii nelegale de infirmare a soluţiei iniţiale de clasare, pentru următoarele motive: a) încălcarea, pentru motivele expuse anterior, a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 41 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. b) contrar art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, avizul negativ din 03.03.2021 şi rezoluţia nr. 690/12.03.2021 sunt nemotivate şi nejustificate, întrucât nu se indică aspectele din Raportul Inspecţiei Judiciare privind remedierea deficienţelor de la Curtea de Apel Constanţa care au legătură cu prezenta cauză; c) după infirmarea soluţiei de clasare, nu s-a realizat nicio altă verificare, iar începerea cercetării disciplinare s-a făcut exclusiv pentru motivul că Hotărârea secţiei pentru judecători a CSM nr. 215/2021 ar putea avea o legătură cu pretinsele abateri disciplinare, legătură care nu a fost explicată; d) avizul negativ şi rezoluţia de clasare s-au bazat pe un act ulterior, şi anume Raportul de verificare a remedierii deficienţelor manageriale la Curtea de Apel Constanţa care a fost aprobat prin Hotărârea secţiei pentru judecători a CSM nr. 215/11.02.2021, după finalizarea cercetărilor prealabile şi emiterea rezoluţiei de clasare, hotărârea respectivă neavând nicio legătură cu abaterile imputate; (ix) contrar art. 45 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004, cercetarea disciplinară a fost efectuată cu depăşirea termenului de 90 de zile, pentru argumentele expuse în precedent; (x) cercetarea disciplinară a fost efectuată cu încălcarea dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, în temeiul Regulamentului lucrărilor de inspecţie, în privinţa căruia sunt formulate următoarele critici: a) este un act emis cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, act inexistent, nul şi inopozabil întrucât nu este publicat în Monitorul Oficial al României; b) este un act prin care se reglementează în domeniul de reglementare al legii organice, deoarece cuprinde norme de procedură referitoare la termene, condiţiile de comunicare a actelor, audierea judecătorilor cercetaţi, fiind incidentă sancţiunea nulităţii actului; c) este emis de inspectorul-şef în perioada de interimat a funcţiei, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, contrar dreptului Uniunii Europene, în sensul Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 18 mai 2021 în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19; c) stabileşte termene prin care se depăşeşte termenul maxim de 90 de zile pentru efectuarea cercetărilor prevăzut de art. 45 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004, întrucât: prevede un termen suplimentar de 30 de zile pentru motivarea rezoluţiei (art. 29 alin. (2), un termen suplimentar de 30 de zile pentru completarea verificărilor (art. 29 alin. (1), nu prevede un termen pentru avizarea, confirmarea/infirmarea rezoluţiei de clasare; d) permite, prin dispoziţiile art. 40 alin. (10) şi art. 42 alin. (4), continuarea cercetării disciplinare în cazul în care judecătorul se află într-o imposibilitate obiectivă, cum este concediu medical sau concediile legate de sarcină şi lăuzie; e) prevederile art. 40 alin. (8) din Regulament, conform cărora, în cazul absenţei de la instanţă a judecătorului, înştiinţarea despre începerea cercetării disciplinare se face în modalitatea stabilită de inspectorul judiciar, sunt nelegale, având în vedere că înştiinţarea este necesar să fie făcută în condiţiile art. 155 şi art. 163 din C. proc. civ. f) prevederile art. 40 alin. (10) şi art. 42 alin. (4) din Regulament sunt contrare legii, întrucât înlătură sancţiunea nulităţii, prevăzând expres că neîndeplinirea procedurii de comunicare sau audiere nu afectează valabilitatea procedurii disciplinare; g) Regulamentul încalcă principiul independenţei inspectorilor judiciari prevăzut de art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, întrucât inspectorul-şef poate dispune orice măsură indiferent de concluziile inspectorului de caz; (xi) realizarea sesizării din oficiu, a cercetării disciplinare şi a acţiunii disciplinare, precum şi emiterea avizelor în cursul acesteia, de inspectori al căror mandat este nul, întrucât actele emise de inspectorul-şef prin care a numit ca inspector şef adjunct pe procuror S. (Ordinul inspectorului-şef nr. 145/29.12.2020), ca director al Direcţiei inspecţie pentru judecători pe judecător Q., respectiv ca inspectori pe inspectorii implicaţi în această acţiune disciplinară sunt nule, pentru argumentele expuse anterior referitoare la mandatul interimar al inspectorului-şef exercitat în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, având în vedere Hotărârea din 18 mai 2021 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19; în acest sens, se susţine că mandatul interimar al inspectorului-şef este lovit de nulitate şi, subsecvent, aceeaşi sancţiune este incidentă în privinţa tuturor actelor emise de inspectorul-şef în perioada 01.09.2018-14.05.2019, ca efect al Hotărârii CJUE.

81. În privinţa abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) şi lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, sunt expuse criticile arătate în continuare.

82. Cu referire la rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare, se afirmă că aceasta cuprinde aprecieri greşite şi fără suport probator, în sensul că: măsurile nu au fost dispuse în scopul protejării intereselor justiţiabililor şi evitării unor căi extraordinare de atac, ci o formă de dezacord faţă de măsurile dispuse de colegiul de conducere; au fost transpuse interese proprii, legate de propriul volum de activitate, în soluţionarea unor cauze; urmarea imediată a faptelor a constat în deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa deteriorării imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu public şi s-a dus atingere prestigiului justiţiei şi încrederii cetăţenilor în actul de justiţie; măsurile procesuale au fost de natură a afecta bunul mers al instanţei, prin activitatea de nerespectare a legitimităţii şi autorităţii organului colectiv de conducere; completul "C6 Apel" a fost desfiinţat şi apoi s-a înfiinţat un alt complet "C6A"; judecătorii s-au substitut instanţei de contencios administrativ şi au suspendat de facto un act administrativ al conducerii, deşi se bucura de prezumţia de legalitate, deşi, prin măsurile dispuse nu s-a reţinut nelegalitatea Hotărârii Colegiului de conducere nr. 12/2019, iar, prin Decizia vicepreşedintelui instanţei s-a reţinut că nu există o prevedere expresă în lege sau în Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti cu privire la situaţia analizată în procedura disciplinară.

83. În mod greşit s-a considerat că faptele imputate constituie abateri disciplinare, iar nu expresia unor simple incidente procedurale în limite legale. În motivarea măsurilor de trimitere a cauzelor la completul iniţial învestit, nu s-a reţinut nelegalitatea şi nu a fost înlăturată aplicarea Hotărârii Colegiului nr. 12/2019, iar judecătorii cercetaţi nu s-au substituit instanţei de contencios administrativ, măsurile fiind întemeiate pe un eveniment ulterior, şi anume Hotărârea Colegiului nr. 17/2019, dovadă în acest sens fiind faptul că, până la momentul acestei ultime hotărâri, nu s-a ridicat problema legalităţii completului de judecată în urma repartizării ciclice a cauzelor ca urmare a Hotărârii Colegiului nr. 12/2019.

84. Faptul că judecătorii s-au confruntat cu o situaţie nouă, nereglementată, rezultă atât din Decizia vicepreşedintelui curţii de apel nr. 268/09.10.2019, cât şi din sesizarea preşedintelui instanţei care a stat la baza acesteia, recurenta-pârâtă susţinând că a acţionat cu bună-credinţă, diligenţă şi responsabilitatea impusă de exigenţele legalităţii procesului penal în privinţa continuităţii completului şi a nemijlocirii, fiind invocate în acest sens considerente din Deciziile Curţii Constituţionale nr. 685/2018 (par. 130), nr. 129/2021 (par. 16-18) şi faptul că excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată poate fi invocată şi de instanţă din oficiu, fiind o chestiune de ordine publică.

85. Legalitatea şi temeinicia măsurilor imputate din perspectiva abaterilor disciplinare sunt argumentate prin faptul că problema trimiterii cauzei la completul iniţial învestit s-a ridicat în contextul în care domnul judecător K. a revenit în activitate în cadrul secţiei penale prin reactivarea completului "C6A", alături de judecător L., astfel că recurenta-pârâtă susţine că a folosit un mijloc procedural legal, consacrat legislativ, jurisprudenţial şi doctrinar pentru remedierea problemei legalei compuneri a completului de judecată. Sub acest aspect, se invocă faptul că, potrivit art. 52 din C. proc. pen., instanţa penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă soluţionării cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competenţa altei instanţe, deci inclusiv chestiunea compunerii completului care era în responsabilitatea completului din care făceam parte.

86. Ca urmare, excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată rezultat din nerespectarea principiului continuităţii corelat cu principiul nemijlocirii în procesul penal, putea fi invocată şi soluţionată independent de acţiunea în contencios administrativ şi de soluţia instanţei sesizate. În acest sens, recurenta-pârâtă expune argumente în susţinerea temeiniciei invocării excepţiei respective, prin raportare la jurisprudenţa CEDO şi a Curţii Constituţionale.

87. Se argumentează că, în situaţia în care s-ar considera că a existat o nerespectare a Hotărârii Colegiului nr. 12/2019, aceasta este justificată de apariţia unei situaţii noi, generată de Hotărârea Colegiului nr. 17/2019, situaţie nereglementată de Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

88. Din perspectiva laturii subiective, recurenta-pârâtă reiterează faptul că a acţionat cu bună-credinţă, având în vedere consecinţele grave ale încălcării principiului continuităţii completului corelat cu principiul nemijlocirii în materie penală.

89. Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, se susţine că nu a existat un refuz nejustificat, întrucât nu s-a reţinut nelegalitatea, nu a fost înlăturată şi nu s-a refuzat aplicarea Hotărârii Colegiului nr. 12/2019, măsurile imputate fiind determinate de adoptarea Hotărârii Colegiului nr. 17/2019, punându-se problema caducităţii Hotărârii Colegiului nr. 12/2019, ca situaţie nouă, nereglementată, aşa cum rezultă din conţinutul Deciziei vicepreşedintelui curţii de apel nr. 268/09.10.2019.

90. Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, recurenta-pârâtă susţine că nu se poate reţine reaua sa credinţă, întrucât nu a încălcat sau nesocotit norme de drept material sau procesual şi nu a urmărit sau acceptat vătămarea unei persoane, scopul măsurilor procesuale dispuse fiind exclusiv acela de asigurare a legalităţii procedurii penale şi a hotărârii pronunţate şi de protecţie a drepturilor părţilor, continuitatea completului de judecată şi principiul nemijlocirii fiind elemente ale dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţie, precum şi a principiului repartizării aleatorii, conform art. 11 şi art. 53 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 361 alin. (3) din C. proc. pen.. Se susţine că părţile din cauzele respective nu au fost în nici un fel vătămate şi nu s-a demonstrat o astfel de vătămare, iar simpla amânare a judecăţii determinată de trimiterea cauzelor la completul iniţial învestit nu poate determina o prezumţie absolută de vătămare a părţilor.

91. Cu privire la latura subiectivă, se susţine că aceasta nu există şi nu a fost dovedită cu privire la nici una din abaterile disciplinare.

92. În condiţiile în care pentru măsurile dispuse a existat, în mod obiectiv, o justificare legală, este exclusă de plano orice altă motivaţie, cum ar fi pretinsele motive rezultând dintr-un conflict cu preşedintele instanţei, deşi se impută nerespectarea unei hotărâri a colegiului de conducere, cu care nu exista nici un conflict.

93. Cu privire la urmarea imediată, se susţine că nu există nici o vătămare dovedită adusă vreunei persoane.

94. Cu privire la individualizarea sancţiunii, se susţine că sancţiunea a fost greşit individualizată, contrar dispoziţiilor art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, fără a fi avute în vedere circumstanţe concrete ale situaţiei şi circumstanţele personale, în sensul celor arătate în continuare.

Recursul declarat de doamna judecător C. şi domnul judecător E.

95. Prin memoriul de recurs înregistrat la CSM la 22.12.2021, completat prin memoriul înregistrat la CSM la 08.06.2022, doamna judecător C. şi domnul judecător E. au declarat recurs, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 şi având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 381/2018, împotriva încheierilor din 22 septembrie 2021, 6 octombrie 2021 şi 3 noiembrie 2021 şi Hotărârii nr. 26J din 13 decembrie 2021, pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM în dosarul nr. x/2021, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

96. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., sunt formulate critici referitoare la respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de recuzare a doamnei judecător B., fiind invocate critici similare celor expuse în recursul declarat de doamna judecător A..

97. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt invocate criticile expuse rezumativ în continuare, în susţinerea următoarelor excepţii:

- excepţia nulităţii rezoluţiei nr. 2107/08.07.2021, pentru lipsa motivării rezoluţiei inspectorului-şef nr. 690/12.03.2021 de infirmare a soluţiei de clasare nr. 189/A/27.01.2021, cu încălcarea prevederilor art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, fiind invocate critici similare celor cuprinse în recursul declarat de doamna judecător A.;

- excepţia nulităţii rezoluţiei nr. 2107/08.07.2021, pentru lipsa unei cercetări disciplinare efective cu privire la împrejurările de fapt reţinute în baza rapoartelor de control nr. 20-2969 şi nr. 19-1475 ale Inspecţiei Judiciare referitoare la modul de îndeplinire a atribuţiilor manageriale de către preşedintele Curţii de Apel Constanţa şi de remediere a deficienţelor constatate la Curtea de Apel Constanţa, cu încălcarea dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, întrucât, în cursul cercetării disciplinare, Inspecţia Judiciară nu a oferit nicio explicaţie cu privire la utilitatea şi relevanţa mijlocului de probă ce a stat la baza completării verificărilor prealabile, iar magistraţii cercetaţi nu au fost audiaţi cu privire la toate aceste fapte şi împrejurări, care, până la pronunţarea hotărârii, au rămas necunoscute şi nelămurite;

- excepţia nulităţii rezoluţiei nr. 2107/08.07.2021, pentru lipsa motivării relevanţei şi utilităţii raportului de control nr. 19-1475 privind remedierea deficienţelor constatate la Curtea de Apel Constanţa indicat în cuprinsul rezoluţiei inspectorului-şef nr. 690/12.03.2021 de infirmare a soluţiei de clasare nr. 189/A/27.01.2021, fiind invocate critici similare celor cuprinse în recursul declarat de doamna judecător A., în sensul că Rezoluţia nr. 690/12.03.2021 şi Avizul negativ din 03.03.2021 nu conţin niciun element de fapt care să vină în susţinerea măsurilor de completare a verificărilor prealabile;

- excepţia nulităţii Rezoluţiei nr. 2107/08.07.2021, pentru neanalizarea apărărilor şi pentru omisiunea de a fi analizate elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004, întrucât rezoluţia nu cuprinde o motivare reală şi cuprinzătoare nici cu privire la analiza apărărilor formulate de judecătorii aflaţi în curs de cercetare disciplinară şi nici cu privire la aspectele de fapt rezultate în urma rapoartelor de control efectuate de Inspecţia Judiciară la Curtea de Apel Constanţa, considerate ca fiind relevante în stabilirea existenţei abaterii disciplinare;

- excepţia nulităţii Rezoluţiei nr. 2107/08.07.2021, pentru nerespectarea termenului maxim de 90 de zile de efectuare a verificărilor prealabile prevăzut de art. 45 din Legea nr. 317/2004, fiind invocate critici similare celor cuprinse în recursul declarat de doamna judecător A.;

- excepţia nulităţii Rezoluţiei nr. 2107/08.07.2021, pentru lipsa de imparţialitate a inspectorului-şef adjunct al inspecţiei judiciare şi a Directorului Direcţiei de inspecţie judiciară, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., pentru o posibilă lipsă de imparţialitate având în vedere lipsa motivării rezoluţiilor de avizare negativă şi de infirmare a soluţiei de clasare, coroborată cu întârzierea în efectuarea acestor lucrări, indisolubil legate de Raportul Inspecţiei Judiciare aprobat prin Hotărârea secţiei pentru judecători a CSM nr. 215/11.02.2021, a cărui relevanţă probatorie nu este explicitată;

- excepţia nulităţii Rezoluţiei nr. 2107/08.07.2021, întemeiată pe incidenţa în cauză a Hotărârii din 18 mai 2021 a Marii Camere a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19, fiind invocate critici similare celor cuprinse în recursul declarat de doamna judecător A.;

- excepţia nulităţii Rezoluţiei nr. 2107/08.07.2021, pentru nerespectarea principiului imparţialităţii, prevăzut prin dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, fiind invocate critici similare celor cuprinse în recursul declarat de doamna judecător A.;

- excepţia nulităţii Rezoluţiei nr. 2107/08.07.2021, pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 73 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004, prin nesocotirea principiului repartizării aleatorii a lucrării, fiind invocate critici similare celor cuprinse în recursul declarat de doamna judecător A., referitoare la modificarea datei de primire a sesizării din oficiu şi amânarea repartizării, lipsa explicitării motivelor ce au stat la baza repartizării lucrării doamnei inspector judiciar N., abţinerea fără justificare a inspectorului judiciar I., abţinerea în etape a inspectorilor judiciari;

- excepţia nulităţii Rezoluţiei nr. 2107/08.07.2021, pentru nerespectarea art. 45 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004, prin depăşirea termenului maxim de 90 de zile pentru efectuarea verificărilor prealabile, fiind invocate critici similare celor cuprinse în recursul declarat de doamna judecător A., referitoare la lipsa dovezii că prelungirea termenului de efectuare a verificărilor prealabile a fost dispusă în interiorul termenului iniţial de 45 de zile iniţiale, precum şi referitoare la depăşirea termenului maxim de 90 de zile ca urmare a infirmării soluţiei de clasare;

- excepţia nulităţii cercetării disciplinare ca urmare a unor fapte şi împrejurări, influenţate de modalitatea sesizării Inspecţiei Judiciare, având drept consecinţă încălcarea art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 şi depăşirea termenului maxim de 90 de zile prevăzut de lege pentru efectuarea verificărilor prealabile, fiind invocate critici similare celor cuprinse în recursul declarat de doamna judecător A. referitoare la faptul că termenul pentru efectuarea verificărilor prealabile a început să curgă la 01.10.2020, când a fost finalizat controlul ale cărui concluzii sunt cuprinse în Raportul nr. x-2969;

- excepţia nulităţii cercetării disciplinare pentru încălcarea Legii nr. 317/2004, prin stabilirea unor reguli instituite nelegal de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare prin Regulamentului lucrărilor de inspecţie, fiind invocate critici similare celor cuprinse în recursul declarat de doamna judecător A. referitoare la următoarele aspecte vizând regulamentul: (i) a fost emis cu exces de putere; (ii) este inexistent, nul şi inopozabil, întrucât nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României; (iii) cuprinde reglementări în domeniul rezervat legii organice; (iv) a fost aprobat de inspectorul-şef în perioada exercitării funcţiei cu caracter interimar în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, cu referire la Hotărârea CJUE din 18 mai 2021; (v) prin prevederile pe care le cuprinde este depăşit termenul maxim de 90 de zile prevăzut de art. 45 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004, (vi) permite continuarea cercetării disciplinare în cazul în care judecătorul se află într-o cauză de imposibilitate obiectivă lăsată la aprecierea inspectorului judiciar; (vii) prevede că, în cazul absenţei de la instanţă a judecătorului, înştiinţarea despre începerea cercetării disciplinare se face în modalitatea stabilită de inspectorul judiciar; (viii) prevederile art. 40 alin. (10) şi art. 42 alin. (4) înlătură sancţiunea legală a nulităţii prin dispoziţia că neîndeplinirea procedurii de comunicare sau audiere nu afectează valabilitatea procedurii disciplinare; (ix) încalcă principiul independenţei inspectorilor judiciari, consacrat de art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, întrucât inspectorul-şef poate dispune orice măsură indiferent de concluziile inspectorului de caz.

98. Hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., ceea ce atrage sancţiunea nulităţii, întrucât considerentele hotărârii nu cuprind motivele pentru care au fost admise sau au fost respinse apărările şi cererile părţilor în sensul celor arătate în continuare: (i) instanţa nu a analizat apărările pârâţilor referitoare la elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004; (ii) încheierea de şedinţă din 03.11.2021 nu conţine o motivare cuprinzătoare cu privire la cererea pârâtului E. de a fi audiat în faţa instanţei disciplinare în ceea ce priveşte abaterea disciplinară reţinută în sarcina sa; (iii) instanţa nu a răspuns apărării referitoare la faptul că starea litigioasă nu a fost generată de un conflict al pârâţilor cu preşedintele Curţii de Apel Constanţa, actul administrativ atacat fiind emis de colegiul de conducere ai cărui membrii nu se aflau în conflict cu reclamanţii din dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Brăila; (iv) instanţa nu a răspuns apărării referitoare la faptul că cererea de anulare a hotărârii colegiului de conducere nu a fost respinsă ca inadmisibilă sau lipsită de interes ori ca manifest nefondată; (v) instanţa disciplinară nu a răspuns apărării referitoare la nerespectarea termenului de efectuare a verificărilor prealabile, în sensul că data înregistrării procesului-verbal de sesizare din oficiu a fost vizibil modificată, iar referatul care conţine solicitarea de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile nu este datat, astfel că nu se poate verifica dacă prelungirea termenului a fost aprobată în termenul de 45 de zile prevăzut de lege, calculat de la 30.10.2020, care se pretinde a fi momentul sesizării Inspecţiei Judiciare; (vi) instanţa disciplinară nu a răspuns apărării referitoare la vicierea procedurii de repartizare aleatorie, datorită modificării vizibile a datei înregistrării actului de sesizare.

99. Subsumat motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., sunt expuse, în esenţă, criticile arătate în continuare.

100. Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenţii-pârâţi înţeleg să invoce atât deficienţele de motivare a hotărârii atacate care se răsfrâng asupra modului de soluţionare a cererilor şi excepţiilor formulate, cât şi deficienţele de motivare care se răsfrâng asupra analizei elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004, iar subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se invocă greşita aplicare a dispoziţiilor art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

101. Din punct de vedere al laturii obiective, se argumentează că nu au refuzat să se conformeze unei obligaţii stabilite prin Hotărârea Colegiului nr. 12/2019, întrucât nu s-au desesizat de cauzele ce le-au fost repartizate, iar amânarea cauzelor respective şi contestarea în contencios administrativ a Hotărârii Colegiului nr. 12/2019 nu reprezintă o încălcare a unei obligaţii cu caracter administrativ fixată prin legi şi regulamente.

102. Astfel, măsurile de amânare a judecăţii dispuse în cauzele analizate nu reprezintă un refuz de soluţionare a unor cauze, ci reprezintă singura măsură aptă să asigure salvgardarea principiului securităţii juridice şi principiul nemijlocirii completului de judecată, în contextul declanşării procedurii prealabile şi cererii de suspendare a Hotărârea Colegiului nr. 12/2019, întrucât exista posibilitatea admiterii acţiunii în anularea hotărârii, situaţie în care persoanele interesate de desfiinţarea hotărârilor judecătoreşti defavorabile ar fi avut la îndemână calea contestaţiei în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. d) din C. proc. pen.

103. Până la data formulării procedurii prealabile şi cererii de suspendare a executării Hotărârii Colegiului nr. 12/2019, în temeiul art. 7 şi art. 14 din Legea nr. 554/2004, au procedat la soluţionarea acestor cauze, în intervalul de timp cuprins între 29.05.2019 şi 05.09.2019, ceea ce dovedeşte respectarea dispoziţiilor legale privind legala învestire a instanţei, repartizarea aleatorie a cauzelor şi a actelor de dispoziţie emise de colegiul de conducere.

104. În susţinerea demersurilor în contencios administrativ împotriva hotărârii Colegiului de conducere se invocă dreptul de acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, susţinându-se că acesta nu a fost exercitat în scop şicanator, ci în scopul remedierii aspectelor de nelegalitate a actelor administrative atacate.

105. Sub aspectul laturii subiective, lipseşte intenţia, ca formă de vinovăţie caracteristică abaterii disciplinare imputate, iar din punct de vedere obiectiv măsurile de amânare a cauzelor se înscriu în măsurile pe care completul de judecată le are la dispoziţie pe parcursul soluţionării procesului penal. Sub acest aspect, sunt expuse critici cu privire la legalitatea şi temeinicia Hotărârii Colegiului de conducere nr. 12/29.05.2019.

106. Sintetizând, recurenţii-pârâţi argumentează că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004, întrucât: nu există o obligaţie cu caracter administrativ, care să fi fost nerespectată de către magistraţi, înţeleasă sub forma unei îndatoriri determinate care să fi fost nesocotită cu ocazia exercitării atribuţiilor judiciare sau în raporturile de serviciu; nu există un refuz nejustificat în îndeplinirea unei astfel de obligaţii; refuzul nejustificat de îndeplinire a acestei obligaţii nu poate fi asociat cu formularea unor acţiuni în justiţie, prin care s-a urmărit înlăturarea unor elemente de nelegalitate şi suspendarea actului administrativ atacat; nu a existat un interes de amânare a cauzelor repartizate ciclic, ci doar un motiv de amânare, întemeiat pe situaţia existentă litigioasă ivită, care a determinat parcurgerea procedurii prealabile la organul emitent şi formularea unei cereri de suspendare a executării actului atacat la instanţa de contencios administrativ; contrar susţinerilor, care asimilează motivul de amânare a cauzelor cu un interes personal, nu a existat un interes propriu al magistraţilor în amânarea unor cauze repartizate ciclic, înţeles sub forma unui avantaj sau beneficiu obţinut în urma acestor măsuri adoptate în judecarea cauzelor; motivul de amânare cauzelor nu se poate confunda cu interesul ce stat baza promovării cererilor de chemare în judecată, înţeles drept condiţie esenţială de exercitare a unei acţiuni în justiţie, întrucât judecătorul nu acţionează în virtutea unor interese personale cu ocazia soluţionării cauzelor repartizate, ci în baza unor motive aduse la cunoştinţa părţilor cu prilejul oricăror acte şi măsuri; interesul personal, despre care se afirmă că ar fi fost transpus în actul de justiţie, nu este descris prin rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare şi nici nu există, atâta vreme cât măsurile de amânare a cauzelor repartizate ciclic nu au profitat în nici un fel judecătorilor, străini de calitatea de părţi în dosare; nu a existat o suspendare de facto a hotărârii de colegiu atacate, în condiţiile în care efectele acestei hotărâri - care nici nu sunt explicitate în cuprinsul rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare - s-au produs odată cu repartizarea acestor cauze în baza unui proces-verbal distinct, iar acestea nu au constat decât în repartiţia ciclică a unor cauze, care au rămas pe rolul completelor nou învestite, fiind însoţite de măsuri administrative din partea judecătorilor, dar şi de soluţii pronunţate în unele cauze penale până la momentul declanşării acţiunii judiciare prevăzute de art. 8 şi următoarele din Legea nr. 554/2004.

107. Se invocă prescripţia răspunderii disciplinare, în susţinerea căreia se argumentează că termenul limită de 2 ani de la data săvârşirii faptei, prevăzut de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 pentru exercitarea acţiunii disciplinare, nu vizează numai exercitarea acţiunii disciplinare, ci se referă şi la aplicarea sancţiunii disciplinare. De asemenea, se invocă dispoziţiile art. 252 alin. (1) din Codul muncii, aplicabil magistraţilor în virtutea normei de trimitere de la art. 278 alin. (2) din Codul muncii, şi aplicarea unui tratament discriminatoriu pe criterii socio-profesionale, interzis de art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Recursul declarat de doamna judecător D.

108. Prin memoriul de recurs înregistrat la CSM la 28.12.2021, completat prin memoriul înregistrat la CSM la 14.06.2022, doamna judecător D. a declarat recurs, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 şi cu referire la Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 381/2018, încheierilor din 22.09.2021, 06.10.2021 şi 03.11.2021 şi hotărârii nr. 13J din 13 decembrie 2021, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

109. În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., sunt invocate critici similare celor expuse de recurenta-pârâtă A., în sensul că cererea de recuzare este admisibilă în procedura administrativ-jurisdicţională desfăşurată în faţa CSM, iar cererea de recuzare a doamnei judecător B. este întemeiată, fiind incidentă situaţia de incompatibilitate reglementată de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.

110. Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt expuse criticile arătate în continuare.

111. Cu încălcarea principiului legalităţii procesului civil, a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare şi a dispoziţiilor art. 6, art. 7, art. 13 alin. (1) şi (3), art. 22 alin. (2) şi ar. 50 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de recuzare a doamnei judecător B. a fost soluţionată cu participarea judecătorului recuzat, iar titularii cererii de recuzare nu au fost audiaţi, încălcându-se dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., privitoare la rolul judecătorului în aflarea adevărului.

112. Hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dreptului la apărare, întrucât instanţa disciplinară a invocat din oficiu abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) şi lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, cu încălcarea art. 22 alin. (4) din C. proc. civ. şi art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, şi a respins toate probele solicitate în apărare, cu excepţia înscrisurilor, cu încălcarea art. 13, art. 255 şi art. 258 din C. proc. civ.. În esenţă, se susţine că Inspecţia Judiciară este titularul acţiunii disciplinare, iar CSM, atunci când îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, nu are posibilitatea de a extinde acţiunea disciplinară şi de a invoca alte abateri disciplinare decât cele pentru care au fost parcurse etapa verificărilor prealabile şi etapa cercetării disciplinare.

113. Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 317/2004 a fost invocată de instanţa disciplinară, la data punerii în discuţie, din oficiu, cu încălcarea termenului de prescripţie de 2 ani de la data săvârşirii faptelor.

114. Circumscris motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt criticate soluţiile de respingere a următoarelor excepţii privind nulitatea procedurii disciplinare:

- excepţia nulităţii rezoluţiei nr. 2107/08.07.2021, pentru lipsa motivării rezoluţiei nr. 690/12.03.2021 a inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare de infirmare a rezoluţiei de clasare nr. 189/A/27.01.2021; rezoluţia inspectorului-şef nr. 690 din 12.03.2021 de infirmare a rezoluţiei de clasare şi avizul negativ din 03.03.2021 nu sunt motivate, deoarece în conţinutul lor se face o simplă trimitere la necesitatea luării în considerare a raportului de control privind remedierea deficienţelor constatate la Curtea de Apel Constanţa nr. 19-1475, aprobat prin Hotărârea secţiei pentru judecători a CSM nr. 215/11.02.2021, fără a se explicita relevanţa probatorie pe care acest mijloc de probă o are în cauza aflată pe rol, astfel că magistraţii nu şi-au putut face apărările corespunzătoare nici în cursul cercetării disciplinare şi nici în faţa instanţei disciplinare. În consecinţă, este incidentă nulitatea actelor de procedură ulterioare, conform art. 179 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.

- excepţia nulităţii rezoluţiei nr. 2107/08.07.2021 pentru lipsa unei cercetări disciplinare efective cu privire la împrejurările de fapt reţinute în baza rapoartelor de control ale Inspecţiei Judiciare nr. 20-2969 şi nr. 19-1475 referitoare la modul de îndeplinire a atribuţiilor manageriale de către preşedintele Curţii de Apel Constanţa şi de remediere a deficienţelor constatate la Curtea de Apel Constanţa, din perspectiva dispoziţiilor imperative ale art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004; refuzul de explicitare a relevanţei şi utilităţii Raportului de control al Inspecţiei Judiciare nr. 19-1475 pentru remedierea unor deficienţe constatate la Curtea de Apel Constanţa, invocat în avizul negativ din 04.03.2021, în rezoluţia nr. 690/12.03.2021 şi în procesul-verbal din 25.05.2021 a condus la lipsa unor acte de cercetare efectivă cu privire la faptele şi urmările acestora, la împrejurările în care ele au fost săvârşite şi celelalte date concludente, din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei magistraţilor. Cu încălcarea art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, în cursul cercetării disciplinare magistraţilor nu li s-au solicitat niciun fel de explicaţii cu privire la împrejurările de fapt ilustrate prin cele două rapoarte şi care au fundamentat o soluţie contrară celei de clasare, c încălcarea dreptului la apărare;

- excepţia nulităţii rezoluţiei nr. 2107/08.07.2021 pentru lipsa motivării relevanţei şi utilităţii raportului de control nr. 19-1475 privind remedierea deficienţelor constatate la Curtea de Apel Constanţa indicat în cuprinsul rezoluţiei inspectorului-şef nr. 690/12.03.2021 de infirmare a rezoluţiei de clasare nr. 189/A/27.01.2021; rezoluţia inspectorului-şef nr. 690/12.03.2021 şi avizul negativ din 03.03.2021 sunt motivate din punct de vedere formal, numai prin raportare la necesitatea luării în considerare a raportului de control nr. 19-1475 privind remedierea deficienţelor constatate la Curtea de Apel Constanţa, aprobat prin Hotărârea secţiei pentru judecători a CSM nr. 215/11.02.2021, nu şi prin raportare la relevanta probatorie pe care acest mijloc de probă o are în cauza aflată pe rol, cu încălcarea art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii în temeiul art. 174 alin. (1) din C. proc. civ.

- excepţia nulităţii rezoluţiei nr. 2107/08.07.2021 pentru lipsa analizării apărărilor magistraţilor şi a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua şi art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004; rezoluţia de infirmare a rezoluţiei de clasare şi rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare nu cuprind o motivare completă cu privire la apărările judecătorilor cercetaţi disciplinar, la aspectele de fapt rezultate în urma rapoartelor de control ale Inspecţiei Judiciare referitoare la deficienţele constatate la Curtea de Apel Constanţa şi nici cu privire la elementele constitutive ale abaterilor disciplinare imputate:

- excepţia nulităţii rezoluţiei nr. 2107/08.07.2021 pentru nerespectarea termenului maxim de 90 de zile de efectuare a verificărilor prealabile, prevăzut de art. 45 din Legea nr. 317/2004; în susţinerea excepţiei sunt expuse argumente şi critici similare celor prezentate de recurenta-pârâtă A.;

- excepţia nulităţii rezoluţiei nr. 2107/08.07.2021 pentru lipsa de imparţialitate a inspectorului-şef adjunct şi a directorului Direcţiei de inspecţie judiciară în îndeplinirea unor activităţi de inspecţie judiciară, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. depăşirea termenului maxim de 90 de zile pentru efectuarea verificărilor prealabile este consecinţa efectuării cu întârziere a lucrărilor de redactare a rezoluţiei de clasare din 26.02.2021, ceea ce a condus şi la efectuarea cu întârziere a lucrărilor de verificare a acestei soluţii, supusă confirmării inspectorului-şef al şi avizării directorului Direcţiei de inspecţie pentru judecători la mai mult de o lună de la data emiterii ei, când era deja aprobat, prin Hotărârea secţiei pentru judecători a CSM nr. 215/11.02.2021, raportul Inspecţiei Judiciare referitor la deficienţele manageriale la Curtea de Apel Constanţa. Această împrejurare, coroborată cu nemotivarea avizului negativ şi rezoluţiei de infirmare a rezoluţiei de clasare, poate da naştere unei bănuieli legitime şi suspiciuni rezonabile, în sensul că soluţiile ce urmau a fi dispuse se doreau a fi influenţate de acest raport, cunoscut conducerii Inspecţiei Judiciare, care a aşteptat aprobarea raportului. Pentru aceste motive, se invocă, în temeiul art. 174 - art. 176 din C. proc. civ., nulitatea procedurii disciplinare pentru încălcarea art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.. În susţinere sunt reiterate criticile expuse în precedent cu privire la nemotivarea avizului negativ şi rezoluţiei de infirmare a rezoluţiei de clasare;

- excepţia nulităţii rezoluţiei nr. 2107/08.07.2021 în raport cu Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, pronunţată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 si C-397/19; în raport cu aspectele reţinute în Hotărârii CJUE din 18 mai 2021 cu referire la O.U.G. nr. 77/2018, se invocă nulitatea actelor emise de inspectorul-şef în perioada 1 septembrie 2018 -15 mai 2019, în care a exercitat funcţia de conducere în temeiul dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă menţionate, şi anume Ordinul nr. 136/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, Ordinul nr. 131/2018 pentru aprobarea Regulamentului de organizare a concursului pentru numirea în funcţie a inspectorilor judiciari, precum şi Ordinul nr. 134/2018 pentru aprobarea Regulamentul Inspecţiei Judiciare;

- excepţia nulităţii rezoluţiei nr. 2107/08.07.2021 pentru nerespectarea principiului imparţialităţii, prevăzut de art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004; au fost încălcate prevederile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 coroborate cu prevederile art. 41 şi următoarele din C. proc. civ., întrucât directorul Direcţiei de inspecţie judiciară pentru judecători, doamna Q., şi inspectorul-şef R. au avizat, au semnat sau, după caz, au aprobat procesul-verbal de sesizare din oficiu nr. x/29.10.2020, infirmarea negativă a rezoluţiei iniţiale de clasare a sesizării, prelungirea termenelor de efectuare a verificărilor prealabile, repartizarea unui al doilea inspector judiciar şi rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare, exprimându-şi, prin măsurile dispuse, părerea cu privire la temeinicia sesizării, urmărind declanşarea cercetării disciplinare şi exercitarea acţiunii disciplinare, împrejurări care dau naştere în mod întemeiat unor îndoieli cu privire la imparţialitatea lor în sensul art. 41 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.

- excepţia nulităţii rezoluţiei nr. 2107/08.07.2021 pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 73 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004, prin nesocotirea principiului repartizării aleatorii a lucrării; în susţinere se invocă aceleaşi neregularităţi în privinţa procedurii de repartizare aleatorie cu cele expuse în recursul formulat de doamna judecător A.;

- excepţia nulităţii rezoluţiei nr. 2107/08.07.2021 pentru depăşirea termenului maxim de 90 de zile prevăzut de art. 45 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004 pentru efectuarea verificărilor prealabile; în susţinerea criticilor sunt invocate aceleaşi neconformităţi expuse în recursul declarat de doamna judecător A.;

- excepţia nulităţii cercetării disciplinare, pentru încălcarea Legii nr. 317/2004, prin stabilirea unor reguli instituite nelegal de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare prin Regulamentului lucrărilor de inspecţie; Regulament privind lucrările de inspecţie judiciară a fost emis cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu încălcarea competenţei prevăzute de lege şi a principiului independenţei judecătorilor, fiind inexistent, nul şi inopozabil pârâţilor din prezenta cauză, pentru următoarele motive: (i) deşi a fost abrogat la 14.06.2021, a fost aplicat în acţiunea disciplinară exercitată ulterior, la 08.07.2021; (ii) nu este publicat în Monitorul Oficial al României, contrar prevederilor Legii nr. 24/2000; (iii) reglementează într-un domeniu rezervat legii organice, deoarece conţine cuprinde norme de procedură, contrare şi care adaugă la lege, privind termenele, modalitatea de calcul al termenelor, condiţiile în care se realizează înştiinţarea judecătorilor cercetaţi, motivele pentru care se refuză dreptul judecătorului de a fi audiat şi se justifică omisiunea audierii persoanelor cercetate, contrar art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004; (iv) a fost adoptat de către inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare în perioada de interimat al funcţiei în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, contrar dreptului Uniunii Europene, având în vedere Hotărârea CJUE din 18 mai 2021; (v) este depăşit termenul de 90 de zile, prevăzut de art. 45 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004 pentru efectuarea verificărilor prealabile, întrucât: prin art. 29 alin. (1) şi (2) din Regulament sunt prevăzute un termen suplimentar de 30 de zile pentru motivarea rezoluţiei şi un termen suplimentar de 30 de zile pentru completarea verificărilor; pentru avizarea, confirmarea/infirmarea rezoluţiei de clasare, nu se prevede un termen; (vi) contrar art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, Regulamentul permite continuarea cercetării disciplinare nu doar în cazul refuzului judecătorului de a primi corespondenţa sau de a fi audiat, ci şi în alte situaţii în care acesta nu se prezintă la audiere sau nu primeşte corespondenţa, adică inclusiv în cazul în care judecătorul se află într-o cauză de imposibilitate obiectivă, care nu este reglementată în niciun mod, fiind lăsată la aprecierea inspectorului judiciar; (vii) dispoziţiile art. 40 alin. (8) din Regulament, care prevede că, în cazul absenţei de la instanţă a judecătorului, înştiinţarea despre începerea cercetării disciplinare se face în modalitatea stabilită de inspectorul judiciar contravine dispoziţiilor art. 155 şi art. 163 din C. proc. civ. şi exigenţelor CEDO în privinţa procedurii de comunicare (Hulpe ş.a. împotriva României, Raisa M. Shiping împotriva României, Carbochim împotriva României); (viii) art. 40 alin. (10) şi art. 42 alin. (4) din Regulament încalcă legea, întrucât înlătură sancţiunea nulităţii procedurii disciplinare, prevăzând în mod expres că neîndeplinirea procedurii de comunicare sau audiere nu afectează valabilitatea procedurii disciplinare; (ix) Regulamentul încalcă principiul independenţei inspectorilor judiciari, consacrat de art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, întrucât conferă inspectorului-şef competenţa de a dispune cu privire la sesizarea din oficiu, verificarea şi infirmarea rezoluţiilor şi exercitarea acţiunii disciplinare, indiferent de concluziile inspectorului de caz.

115. Circumscris motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. sunt invocate criticile prezentate în continuare.

116. În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, doamna judecător D. expune critici identice cu cele din recursul declarat de domnul judecător E. şi doamna judecător C. referitoare la această abatere disciplinară, precum şi în combaterea celor reţinute în acţiunea disciplinară în sensul că amânarea soluţionării dosarelor până la soluţionarea cererii de suspendare a hotărârii colegiului de conducere s-a realizat cu ignorarea faptului că actul administrativ atacat se bucură de prezumţia de legalitate, autenticitate şi veridicitate, neexecutarea acestuia fiind contrară unei bune ordini juridice într-un stat de drept cu o democraţie constituţională.

117. Circumscris motivelor de casare invocate, recurenta-pârâtă invocă respingerea greşită a excepţiilor privind nulitatea procedurii disciplinare, pentru criticile arătate în continuare, suplimentar faţă de cele indicate în susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

- excepţia prescripţiei răspunderii disciplinare în privinţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 317/2004; în mod greşit a fost respinsă excepţia prescripţiei răspunderii disciplinare în privinţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, invocată de instanţa disciplinară, la data punerii în discuţie, din oficiu, cu încălcarea termenului de prescripţie de 2 ani de la data săvârşirii faptelor. Sub acest aspect, se argumentează, în esenţă, că termenul de prescripţie de 2 ani prevăzut de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 se referă la finalizarea procedurii disciplinare, prin aplicarea sancţiunii disciplinare, iar nu numai la sesizarea CSM. În susţinere, se invocă aplicarea dispoziţiilor din Codul muncii şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la prescripţia răspunderii disciplinare (Deciziile nr. 71/1999, nr. 136/2004);

- încălcarea art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 prin nedezvăluirea aspectelor care au făcut obiectul cercetării disciplinare, cu consecinţa încălcării dreptului la apărare, întrucât magistraţii cercetaţi au avut la dispoziţie un interval de timp insuficient, în perioada 23.04.2021-06.05.2021, care s-a suprapus cu Sărbătorile Pascale, pentru a-şi formula apărările şi a propune probe, iar în rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare se face referire la Raportul nr. x-2969, iar nu la Raportul nr. x-1475;

- încălcarea art. 44 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, întrucât nu a fost efectuată cercetarea disciplinară pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, pusă în discuţie din oficiu de instanţa disciplinară, precum şi pentru o parte dintre aspectele reţinute în acţiunea disciplinară, întrucât Raportul nr. x-2969, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1508/07.11.2019, a fost menţionat numai în rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare, iar nu şi în avizul negativ şi rezoluţia de infirmare a rezoluţiei iniţiale de clasare;

- nulitatea sesizării Inspecţiei Judiciare, întrucât Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu în baza Raportului de control al Inspecţiei Judiciare nr. 20-2969, iar nu la data sesizării formulate de preşedintele Curţii de Apel Constanţa în legătură cu emiterea Deciziei vicepreşedintelui Curţii de Apel Constanţa nr. 268/09.10.2019, ceea ce a condus la prelungirea artificială a termenului pentru efectuarea verificărilor prealabile prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004;

- vicierea procedurii de repartizare aleatorie, pentru aceleaşi critici cu cele expuse în recursul declarat de doamna judecător A., referitoare la următoarele aspecte: (i) modificarea datei de primire a sesizării a avut ca efect amânarea procedurii de repartizare aleatorie; (ii) repartizarea lucrării către doamna inspector judiciar N.; (iii) la dosar nu există cererea de abţinere a doamnei inspector judiciar I.; (iv) abţinerea în etape a inspectorilor judiciari a viciat rezultatul final al procedurii de repartizare; (v) repartizarea lucrării doamnei inspector judiciar P.; (vi) nerespectarea principiului imparţialităţii prevăzut de art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004; (vii) realizarea cercetării disciplinare pe baza unei rezoluţii nelegale de infirmare a soluţiei iniţiale de clasare; (viii) realizarea cercetării disciplinare prin încălcarea Legii nr. 317/2004 pe baza unor reguli stabilite nelegal prin Regulamentul lucrărilor de inspecţie.

118. În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, se susţine, în esenţă, că nu se poate reţine reaua-credinţă în exercitarea funcţiei, pentru următoarele motive: (i) a acţionat cu respectarea legii, cu prudenţa şi precauţia impuse de circumstanţele particulare ale cauzei, încercând să prevină consecinţele grave care se puteau produce, prin desfiinţarea unor hotărâri judecătoreşti definitive în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare; (ii) nu se poate reţine că a încălcat cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, mai cu seamă că nici persoanele vătămate şi nici vătămarea produsă nu sunt indicate şi cuantificate, pentru a se putea aprecia asupra gravităţii abaterii şi sancţiunii aplicabile; (iii) în acţiunea disciplinară şi în hotărârea atacată nu sunt indicate normele de drept material sau procesual încălcate şi nici vătămarea produsă; (iv) nu este identificată o intenţie de a cauza vătămarea vreunei persoane, urmare care să fi fost urmărită sau acceptată; (v) completul învestit cu soluţionarea cauzelor repartizate ciclic nu a efectuat un examen de legalitate a hotărârii Colegiului de conducere pe calea excepţiei de nelegalitate, care este permisă de art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi art. 52 din C. proc. pen., iar, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685/2018, o hotărâre de colegiu, cu implicaţii directe asupra legalei constituiri a completelor de judecată, poate fi atacată de persoanele interesate la instanţa de contencios administrativ sau poate fi analizată chiar în faţa completului învestit cu soluţionarea fondului cauzei, pe calea excepţiei de nelegalitate; (vi) de altfel, se argumentează că opinia completului de judecată cu privire la faptul că, în urma Hotărârii Colegiului de conducere nr. 12/29.05.2019, completele de judecată C6A minori şi C6A au fost reînfiinţate este susţinut cu putere de lucru judecat prin considerentele sentinţei nr. 501/10.12.2019 a Tribunalului Brăila, rămasă definitivă prin Decizia nr. 313/05.06.2020 a Curţii de Apel Galaţi; (vii) măsurile dispuse în dosarele analizate în procedura disciplinară au fost justificate de necesitatea de a elimina orice risc legat de posibilitatea desfiinţării unor hotărâri judecătoreşti într-o cale de atac extraordinară, aşa cum s-a menţionat şi în Decizia vicepreşedintelui Curţii de Apel Constanţa 268/09.10.2019; (viii) acţiunea în anularea şi cererea de suspendare a executării Hotărârii Colegiului de conducere nr. 12/29.05.2019 au fost determinate de problemele de drept generate de adoptarea şi punerea în aplicare a hotărârilor Colegiului de conducere privind desfiinţarea şi înfiinţarea unor completuri de judecată în cadrul secţiei.

119. În consecinţă, se argumentează că nu se poate reţine în sarcina sa abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, pentru următoarele motive: (i) nu a dispus amânarea judecării cauzelor pentru motive legate de compunerea completului, ci ca urmare a invocării unei excepţii procesuale; (ii) am dat dovadă de diligenţă, fiind stabilit termenul pentru soluţionarea divergenţei în aceeaşi zi, pentru a nu fi provocată o amânare a judecăţii numai pentru acest motiv; (iii) după emiterea Deciziei vicepreşedintelui Curţii de Apel Constanţa nr. 268/09.10.2019, a procedat la judecarea cauzelor fără alte obiecţiuni sau amânări nejustificate; (iv) în mod greşit, cu ignorarea art. 52 din C. proc. pen., i se reproşează că s-a substituit instanţei de contencios administrativ, iar, în acelaşi timp i se reproşează şi amânarea judecăţii cauzelor până la soluţionarea cererii de suspendare provizorie a efectelor Hotărârii Colegiului de conducere nr. 12/29.05.2019; (v) în materie penală, potrivit art. 52 din C. proc. pen., judecătorul are obligaţia de a verifica din oficiu legalitatea compunerii completului, astfel că a recurs la instituţia procesuală a excepţiei nelegalei compuneri a completului de judecată.

120. Raportat la prevederile art. 99¹ din Legea nr. 317/2004, nu se poate reţine reaua-credinţă sau grava neglijenţă pentru următoarele motive: (i) nu a încălcat norme de drept material sau procesual; (ii) nu a urmărit sau acceptat vătămarea unei persoane, nu există nicio persoană vătămată şi nu este indicată vătămarea produsă; (iii) contrar celor reţinute în hotărârea atacată, a urmărit protejarea drepturilor tuturor părţilor în proces în cauzele respective, prin asigurarea legalităţii compunerii completului, componentă a noţiunii de proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţie.

121. Sub aspectul laturii subiective, nu s-a dovedit existenţa vinovăţiei cu privire la niciuna din abaterile disciplinare imputate, arătându-se că măsurile imputate sunt justificate legal, fiind dispuse în perioada în care avea loc o intensă dezbatere privind legalitatea completurilor de judecată, pentru a se asigura legalitatea compunerii completului, în condiţiile art. 52 din C. proc. pen. şi în contextul unei situaţii noi, nereglementate prin Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aşa cum s-a menţionat şi în Decizia vicepreşedintelui Curţii de Apel Constanţa nr. 268/09.10.2019.

Recursul declarat de domnul judecător F.

122. Domnul judecător F. a declarat recurs împotriva Hotărârii nr. 26J din 13 decembrie 2021, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru criticile arătate în continuare.

123. Printr-o primă critică se invocă argumente în combaterea soluţiilor de respingere a excepţiei nulităţii absolute a cercetării disciplinare, pentru următoarele motive: (i) nerespectarea termenului de efectuare a verificărilor prevăzut sub sancţiunea decăderii prin dispoziţiile art. 45 alin. (3), (4) şi (7) din Legea nr. 317/2004; în privinţa termenului de efectuare a verificărilor prealabile, se argumentează că prevederile art. 29 alin. (5) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, care detaliază aplicarea dispoziţiilor art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, nu pot deroga de la dispoziţiile art. 45 alin. (3) şi (7) din Legea nr. 317/2004; (ii) încălcarea principiului repartizării aleatorii reglementat de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, deoarece la dosar nu există dovada repartizării lucrării către doamna inspector judiciar N., iar doamna inspector nu făcea parte, la momentul desemnării sale, din aceeaşi echipă cu doamna inspector judiciar P.; (iii) conform Hotărârii CJUE din 18 mai 2021, sunt invalide toate actele emise de inspectorul-şef în perioada 01.09.2018-15.05.2019, în care a exercitat funcţia de conducere cu caracter interimar, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018.

124. În ceea ce priveşte netemeinicia hotărârii atacate, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 şi prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 381/2018, să precizează că situaţia de fapt a fost corect reţinută în hotărârea atacată şi sunt formulate criticile arătate în continuare cu privire la elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

125. Pentru existenţa abaterii disciplinare se impune ca magistratul să nesocotească obligaţii administrative, obligaţiile să fie prevăzute în legi sau regulamente şi încălcarea obligaţiilor să fie nejustificată.

126. Inspecţia Judiciară nu a identificat şi nici nu a precizat o obligaţie administrativă concretă prevăzută în legi sau regulamente şi care să fi fost nesocotită de către recurentul-pârât. Sub acest aspect, se argumentează că în mod greşit s-a reţinut în hotărârea atacată că nu a respectat dispoziţiile şi deciziile cu caracter administrativ dispuse la nivelul Curţii de apel Constanţa, în speţă a hotărârilor colegiului de conducere a instanţei şi a deciziilor preşedintelui instanţei şi că a refuzat să respect Hotărârea Colegiului nr. 12/2019 şi Decizia preşedintelui curţii nr. 160/30.05.2019, în condiţiile în care acţiunea disciplinară vizează nerespectarea altor obligaţii cu caracter administrativ conţinute în legi sau regulamente, iar instanţa disciplinară nu a procedat la restabilirea calificării juridice a faptelor deduse judecăţii, în sensul art. 22 din C. proc. civ., cu consecinţa reţinerii abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. m) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

127. Pe de altă parte, amânarea unor dosare cu consecinţa acordării unui nou termen de judecată nu a fost de natură nici de facto şi nici de jure să nesocotească actele administrative reţinute de instanţa disciplinară, afirmându-se că, în realitate, a fost reţinută săvârşirea abaterii pentru exercitarea dreptului de acces la justiţie prin contestarea Hotărârii Colegiului de conducere nr. 12/29.05.2019.

128. În ceea ce priveşte latura subiectivă a abaterii disciplinare, având în vedere că se face referire la Raportul de control nr. x/2020, întocmit ca urmare a verificării remedierii deficienţelor constatate prin raportul de control nr. x/2019, recurentul-pârât solicită a fi avut în vedere faptul că nu poate fi reţinută o anumită atitudine psihică în ceea ce îl priveşte, întrucât nu face parte dintre judecătorii cu privire la care în raport se afirmă că s-ar fi împărţit în grupuri de susţinere a fostului ori a actualului preşedinte al instanţei sau de contestare a autorităţii.

129. Cu privire la urmarea imediată a faptei ce îi este imputată, se arată că, prin acordarea unui singur termen de judecată în cauzele analizate, nu au fost afectate nici relaţiile magistraţilor în colectivitate şi nici obligaţiile administrative ale judecătorilor.

130. Totodată, se arată că punerea în discuţie, din oficiu, a legalităţii compunerii instanţei nu contravine dispoziţiilor art. 5 din C. proc. civ. şi, întrucât vizează unul dintre cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., dar şi motiv de contestaţie în anulare, conform art. 426 lit. d) din acelaşi Cod, iniţiativa trebuie să aparţină instanţei, ori de câte ori există motive care ar putea pune la îndoială legala compunere a instanţei.

131. În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii disciplinare se solicită reevaluarea criteriilor avute în vedere la stabilirea naturii şi întinderii sancţiunii aplicate şi să înlocuirea sancţiunii aplicare prin hotărârea atacată cu o sancţiune mai puţin severă.

III. Excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în cauză

132. Prin încheierea din 24 octombrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a dispus următoarele: (i) admite cererea formulată de recurentul F. în dosarul nr. x/2022 şi sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (3) şi (4), art. 46 alin. (7) şi art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004; (ii) admite cererea formulată de recurenta A. în dosarul nr. x/2022 şi sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate cu privire la dispoziţiile: art. 45 alin. (3) şi (4), art. 46 alin. (1) şi (7), art. 50, sintagma "ori, după caz, de Inspecţia Judiciară" din cuprinsul art. 51 alin. (3) şi art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 art. 98, sintagma "sau regulamente" din cuprinsul art. 99 lit. m) şi dispoziţiile art. 99 lit. t), art. 99¹, art. 100 alin. (1) lit. d)¹) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004; art. I şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018; (iii) admite cererile formulate de recurenţii E., C. şi F. în dosarul nr. x/2022 şi sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei "ori, după caz, de Inspecţia Judiciară" din cuprinsul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004; (iv) admite cererea formulată de recurenţii E., C. şi D. în dosarul nr. x/2022 şi sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate cu privire la dispoziţiile: art. 45 alin. (3) şi (4), art. 46 alin. (7), art. 50 şi art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004; art. 98, cu privire la sintagma "sau regulamente" din cuprinsul art. 99 lit. m) şi la dispoziţiile art. 99 lit. t), art. 99¹ şi art. 100 alin. (1) lit. d)¹) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004; art. I şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018.

IV. Considerentele Înaltei Curţi

133. Cu titlu preliminar, Înalta Curte reaminteşte că, potrivit unei jurisprudenţe consolidate a Completului de 5 judecători (Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători nr. 129/2017, nr. 139/2017, nr. 164/2017, nr. 5/2018 - pct. 70, nr. 173/2018 - pct. 78, nr. 92/2019 - pct. 48, nr. 126/2020), a Curţii Constituţionale (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 381/2018), precum şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârile din 21 iunie 2016 pronunţate în cauzele Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos şi Figueiredo împotriva Portugaliei, cererile nr. 9023/13 şi 78077/13; şi Ramos Nunes de Carvalho E Sá împotriva Portugaliei, cererile 55391/13, 57728/13 şi 74041/13), "recursul" reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 împotriva hotărârilor pronunţate de CSM în materie disciplinară "nu este acea cale extraordinară de atac prevăzută de C. proc. civ., ci o veritabilă cale de atac efectivă şi devolutivă împotriva hotărârii organului disciplinar (...) - cale de atac soluţionată de (...) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 381/2018, par. 25).

134. Având în vedere caracterul comun al majorităţii criticilor din cuprinsul recursurilor declarate de doamnele judecător A., D. şi C. şi de domnii judecători E. şi F., acestea vor fi analizate şi li se va răspunde sistematizat, urmărind criteriul cronologic pentru două dintre etapele procedurii răspunderii disciplinare, şi anume: etapa administrativă, desfăşurată în faţa Inspecţiei Judiciare, respectiv etapa administrativ-jurisdicţională, desfăşurată în faţa secţiei pentru judecători în materie disciplinară a CSM.

135. Realizând propria apreciere asupra situaţiei de fapt, astfel cum rezultă din probatoriul administrat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine aspectele de fapt esenţiale, expuse în continuare.

136. În şedinţa secţiei penale din 21.05.2019, preşedintele Curţii de Apel Constanţa a propus desfiinţarea completurilor "C6-Apel" şi "C6-Apel Minori" din care făcea parte, faţă de împrejurarea că unul dintre membrii completului, domnul judecător M., urma să fie eliberat din funcţie prin pensionare, preşedintele apreciind că, în virtutea funcţiei de conducere ocupate, se impune degrevarea sa de la participarea în completurile de apel.

137. În cuprinsul minutei încheiate la 21.05.2019, a fost consemnată opoziţia magistraţilor E. şi T. cu privire la propunerea desfiinţării celor două completuri de judecată.

138. Prin Decizia preşedintelui Curţii de Apel Constanţa nr. 152 din 23 mai 2019 ("Decizia 152/2019"), s-a decis blocarea de la repartizare a completurilor din componenţa cărora făcea parte domnul judecător M., completurile din componenţa cărora face parte doamna judecător U. (sesizarea din 22 mai 2019), precum şi blocarea de la repartizare a unor completuri din componenţa cărora făcea parte domnul judecător V. (sesizarea din 23 mai 2019), scopul fiind acela de a evita repartizarea de cauze noi la completurile de apel, fond şi contestaţii a căror compunere, în viitorul apropiat, nu mai era certă şi putea afecta activitatea de judecată ca serviciu public.

139. Prin pct. 7 din Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Constanţa nr. 12 din 29 mai 2019 ("Hotărârea Colegiului nr. 12/2019"), s-a hotărât desfiinţarea, începând cu 1 iunie 2019, a completurilor "C6-Apel" şi "C6-Apel Minori", completuri blocate de la repartizare începând cu 24 mai 2019 prin Decizia nr. 152/2019, şi s-a stabilit ca dosarele rămase la 1 iunie 2019 în stocul acestora să fie repartizate ciclic între completurile de judecată competente potrivit regulilor stabilite prin art. 2 din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Constanţa nr. 3 din 22 ianuarie 2016.

140. Prin Decizia preşedintelui Curţii de Apel Constanţa nr. 160 din 30 mai 2019 ("Decizia preşedintelui nr. 160/2019"), în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. f) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015, cele două completuri au fost desfiinţate.

141. În temeiul Hotărârii Colegiului nr. 12/2019, la 1 iunie 2019, judecătorul delegat cu repartizarea aleatorie a dosarelor din cadrul secţiei penale a dispus repartizarea ciclică a celor 52 de dosare aflate pe rolul completurilor "C6-Apel" (49 de dosare) şi "C6-Apel Minori" (3 dosare). Conform procesului-verbal încheiat, au revenit spre soluţionare câte 10 dosare completurilor "C1-Apel", "C2-Apel", "C3-Apel" şi "C4-Apel" şi 9 dosare completului "C5-Apel", respectiv câte 1 dosar completurilor "C1-Apel Minori", "C2-Apel Minori" şi "C3-Apel Minori".

142. Prin Decizia preşedintelui Curţii de Apel Constanţa nr. 230 din 21 august 2019, doamna judecător L. a fost delegată în cadrul secţiei penale a Curţii de Apel Constanţa, începând cu 26 august 2019, pe o perioadă de 6 luni, până la 26 februarie 2020.

143. Ulterior delegării doamnei judecător, prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 17 din 6 septembrie 2019 ("Hotărârea Colegiului nr. 17/2019"), a fost aprobată propunerea preşedintelui secţiei penale de înfiinţare a două noi completuri de apel, începând cu data adoptării hotărârii colegiului, cu indicativele "C6-A" şi "C6-A Minori", având în componenţă pe magistraţii K. şi L.. Prin Decizia preşedintelui Curţii de Apel Constanţa nr. 241 din 6 septembrie 2019, a fost înfiinţat, începând cu 6 septembrie 2019, completul specializat "C6-A Minori".

144. La 12 septembrie 2019, magistraţii A., D., E., C. şi F., judecători în cadrul secţiei penale, au formulat plângere prealabilă împotriva Hotărârii Colegiului nr. 12/2019, în ceea ce priveşte art. 3, pct. 7, subpunctele 7.1. şi 7.2, referitoare la desfiinţarea completurilor "C6-Apel" şi "C6-Apel Minori" din cadrul secţiei penale, apreciind că, prin Hotărârea Colegiului nr. 17/2019, aceste completuri au fost reînfiinţate şi, în consecinţă, dosarele repartizate ciclic către celelalte completuri din cadrul secţiei ar trebui retrimise completurilor "C6-Apel" şi "C6-Apel Minori". Prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 19 din 25 septembrie 2019, a fost respinsă plângerea prealabilă.

145. La 17 septembrie 2019, pe rolul Tribunalului Brăila a fost înregistrată sub nr. x/2019, cererea formulată de aceiaşi judecători - A., D., E., C. şi F. - din cadrul secţiei penale în contradictoriu cu intimaţii Curtea de Apel Constanţa şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa, prin care s-a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Hotărârii Colegiului nr. 12/2019, în ceea ce priveşte punctele 7.1 şi 7.2 referitoare la desfiinţarea completurilor "C6-Apel Minori" şi "C6-Apel" din cadrul secţiei Penale.

146. Prin sentinţa nr. 363 din 4 octombrie 2019, Tribunalul Brăila a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de magistraţi, sentinţa rămânând definitivă prin Decizia nr. 1225 din 5 decembrie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţi.

147. La 8 octombrie 2019, pe rolul Tribunalului Brăila a fost înregistrată, sub nr. x/2019, cererea formulată de judecătorii A., D., E., C. şi F., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apei Constanţa şi Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Constanţa, prin care au solicitat anularea în parte şi suspendarea Hotărârii Colegiului nr. 12/2019, în ceea ce priveşte punctelor 7.1 şi 7.2 referitoare la desfiinţarea completurilor "C6-Apel Minori" şi "C6-Apel" din cadrul secţiei penale şi pentru cauze penale cu minori, de familie a Curţii de Apel Constanţa.

148. Prin sentinţa nr. 501 din 10 decembrie 2019, Tribunalul Brăila a respins, ca nefondate, atât cererea de suspendare, cât şi cea privind anularea Hotărârii Colegiului nr. 12/2019. Hotărârea a rămas definitivă prin Decizia nr. 313 din 5 iunie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, prin respingerea recursului declarat de reclamanţi.

149. În ceea ce priveşte dosarele repartizate aleatoriu în sistem ciclic, în temeiul Hotărârii Colegiului nr. 12/2019, s-au reţinut următoarele:

a) în perioada 1 iunie - 12 septembrie 2019, toate completurile de judecată învestite cu dosarele repartizate ciclic, care au avut planificate şedinţe de judecată şi nu au preschimbat termenul de judecată, au instrumentat şi au soluţionat, unde a fost cazul, aceste dosare ("C1-Apel", "C3-Apel", "C5-Apel").

b) în ceea ce priveşte cele 11 dosare repartizate "C1-Apel", compus din judecătorii W. şi F.: (i) dosarele cu termen de judecată la 24 iunie 2019 (dosar nr. x/2018) şi 5 septembrie 2019 (dosarele nr. x/2015, nr. y/2016, nr. z/2016, nr. w/2016) fie au fost soluţionate, fie au fost amânate din motive obiective precum administrare probe, lipsă de apărare, pentru ca inculpatul să achite prejudiciul stabilit de instanţa de fond; (ii) în dosarele cu termen de judecată la 3 octombrie 2019, după înfiinţarea completurilor "C6-Apel" şi "C6-Apel Minori" şi ulterior contestării Hotărârii Colegiului nr. 12/2019, respectiv (dosarele nr. x/2017, nr. y/2018*, nr. 173/327/2018, nr. 18061/212/2018 şi nr. 4690/212/2018*, cu excepţia dosarului nr. x/2018), s-a constatat că nu este întrunită unanimitatea cu privire la aspectul pus în discuţie rezultând din deliberare două păreri, una din păreri fiind în sensul amânării cauzei până la soluţionarea dosarului nr. x/2019, cealaltă părere fiind în sensul soluţionării cauzei în apel de completul "C1-Apel", astfel că discuţiile au fost reluate în complet de divergenţă sub acest aspect, prin includerea domnului judecător E.. La acelaşi termen, deliberând, cu majoritate de voturi, domnii judecători F. şi E. au decis amânarea cauzei la un termen ulterior, după soluţionarea dosarului civil nr. x/2019 aflat pe rolul Tribunalului Brăila, având ca obiect soluţionarea cererii de suspendare a Hotărârii Colegiului nr. 12/2019. Opinia minoritară a doamnei judecător W. a fost în sensul că prezentul complet de apel "C1-Apel" a fost legal învestit în temeiul Hotărârii Colegiului nr. 12/2019, prin repartizare ciclică. În urma soluţionării divergenţei, dosarele au fost amânate la 7 noiembrie 2019, când toate dosarele astfel amânate au fost soluţionate.

c) în privinţa celor 11 dosare repartizate "C2-Apel", compus din magistraţii A. şi F.: (i) 3 dosare cu termen la 20 iunie 2019 şi 3 iulie 2019 au fost soluţionate (dosarele nr. x/2018, nr. y/2018 şi nr. 6877/118/2017); (ii) 3 dosare cu termen la 17 octombrie 2019, fie au fost soluţionate (dosarele nr. x/2017 şi nr. y/2016), fie au fost amânate din motive obiective (dosarul nr. x/2019 - lipsă apărare inculpat); (iii) în ceea ce priveşte cele 5 dosare cu termen la 19 septembrie 2019, după înfiinţarea completurilor "6-Apel" şi "6-Apel Minori", prin Hotărârea Colegiului nr. 17/2019 (dosarele nr. x/2014, nr. y/2016, nr. z/2014, nr. w/2018, nr. t/2017):

- în dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2016: la termenul din 19 septembrie 2019, s-a amânat judecata la 1 octombrie 2019, întrucât, pe lângă motivul obiectiv al lipsei procurorului, s-a menţionat că se ridică problema legalităţii compunerii completului de judecată, pentru asigurarea principiului continuităţii în compunerea stabilită în luna iunie 2019; la termenul din 1 octombrie 2019, completul din care făceau parte magistraţii A. şi F. a constatat ivită divergenţa cu privire la legalitatea compunerii completului de judecată, magistratul A. opinând pentru trimiterea cauzelor către "C6-Apel", în timp ce magistratul F. a apreciat că se impune amânarea soluţionării acestora, având în vedere plângerea prealabilă formulată împotriva Hotărârii Colegiului nr. 12/2019; s-a constituit complet de divergenţă, prin participarea doamnei judecător D., şi, cu majoritate (judecătoarele A. şi D.), s-a dispus trimiterea dosarelor către "C6-Apel", pentru respectarea principiului repartizării aleatorii şi principiului continuităţii completului, cu motivarea, în esenţă, că prin Hotărârea nr. 17/2019 au fost în fapt reînfiinţate "C6-Apel" şi "C6-Apel Minori", care fuseseră desfiinţate prin Hotărârea nr. 12/2019, întrucât judecătorul K. face parte din compunerea ambelor completuri;

- în ceea ce priveşte dosarul nr. x/2017, la termenul din 19 septembrie 2019, în completul compus din doamnele judecător A. şi C., s-a constatat ivită divergenţa asupra legalităţii învestirii completului de judecata, cauza fiind amânata la 20 septembrie 2020, când, în complet de divergenţă, prin participarea doamnei judecător D., s-a dispus, cu majoritatea formată din doamnele judecător A. şi D. (motivare), trimiterea dosarului la "C6-Apel". Opinia minoritară a doamnei judecător C. a fost exprimată în sensul amânării cauzei, având în vedere plângerea prealabilă formulată împotriva Hotărârii Colegiului nr. 12/2019. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2014;

- prin Decizia vicepreşedintelui Curţii de Apel Constanţa nr. 268/09.10.2019, s-a stabilit regula potrivit căreia toate dosarele repartizate ciclic către toate completurile de judecată, de la un complet desfiinţat prin hotărâre a colegiului de conducere, rămân spre soluţionare la completurile de judecată învestite prin repartizare ciclică. Această decizie a fost emisă în urma sesizării preşedintelui Curţii de Apel Constanţa cu soluţionarea incidentului ivit cu privire la dezînvestirea unor completuri de judecată învestite prin repartizarea ciclică a unor dosare, iniţial repartizate completului "C6-Apel" şi "C6-Apel Minori" în compunerea anterioară desfiinţării, prin retrimitere la noul complet, având acelaşi indicativ;

- ulterior restituirii dosarelor trimise completului "C6-Apel", cauzele au fost soluţionate fie la primul termen după restituirea acestora (dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2017), fie au fost amânate pentru motive obiective, însă au fost soluţionate cel mai târziu la al treilea termen de judecată, de la data restituirii.

d) Referitor la cele 10 dosare repartizate ciclic la "C4-Apel", compus din domnii judecători E. şi T., se reţin următoarele:

- în dosarele cu termen la 19 septembrie 2019 (după preschimbarea termenului din 20 iunie 2019), respectiv dosarele nr. x/2014, nr. y/2016, nr. z/2019, nr. w/2016, cu excepţia dosarului nr. x/2016, s-a constatat intervenită divergenţa cu privire la măsurile administrative puse în discuţie. În complet de divergenţă, cu participarea doamnei judecător C., cu majoritatea formată din judecătorii E. şi C. s-a dispus amânarea judecării cauzei, având în vedere procedura prealabilă şi cererea de suspendare a executării formulate împotriva Hotărârii Colegiului nr. 12/2019. Dosarele au fost amânate la 14 noiembrie 2019, când, fie a fost amânată judecata pentru motive obiective (dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2016), fie instanţa a rămas în pronunţare. Dosarele nr. x/2018, nr. y/2018, nr. z/2018, nr. w/2019 şi nr. 3441/254/2018, cu termen la 17 octombrie 2019, au fost soluţionate.

e) în ceea ce priveşte cele 9 dosare repartizate ciclic la "C5-Apel", compus din doamnele judecător D. şi C. (dosarele nr. x/2015, nr. y/2016, nr. z/2017, nr. w/2017, t/2019, nr. s/2017, nr. q/2017, nr. r/2018*, nr. 520/118/2019): în dosarele cu termen la 12 septembrie 2019 (dosarele nr. x/2016, nr. y/2019, nr. z/2017, nr. w/2017, nr. t/2015, cu excepţia dosarului nr. x/2015 amânat pentru motive obiective), completul a dispus amânarea soluţionării acestora în raport cu declanşarea procedurii prealabile împotriva Hotărârii Colegiului nr. 12/2019. Dosarele au fost amânate la 10 octombrie 2019, când, fie au fost amânate pentru motive obiective, precum lipsa procedură sau administrare probe, fie au fost soluţionate. Dosarele cu termen de judecată stabilit pentru data de 18 iunie 2019 au fost soluţionate.

150. Criticile invocate în cele trei recursuri cu privire la nulitatea procedurii disciplinare administrative, derulate în faţa Inspecţiei Judiciare, precum şi cele referitoare la procedura administrativ-jurisdicţională, desfăşurată în faţa secţiei pentru judecători în materie disciplinară a CSM sunt analizate urmărind cronologia etapelor procedurii, în sensul celor arătate în continuare.

În ceea ce priveşte criticile vizând etapa administrativă a procedurii răspunderii disciplinare, desfăşurată în faţa Inspecţiei Judiciare

151. Toate acele critici prin care este afirmată nulitatea actelor emise în cadrul etapei administrative a procedurii disciplinare, în susţinerea cărora se invocă Hotărârea din 18 mai 2021 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19, sunt nefondate. Se are în vedere Decizia nr. 15 din 14 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care, cu valoare de principiu şi cu forţă obligatorie, s-a statuat în sensul că dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 nu sunt de natură să confere Guvernului o competenţă directă de numire în aceste funcţii şi să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi.

152. Analiza motivelor de casare prin care se invocă nulitatea actelor de procedură pentru nepublicarea Regulamentului lucrărilor de inspecţie în Monitorul Oficial al României, permite relevarea împrejurării că, acest Regulament, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef nr. 136/2018, a fost emis în temeiul art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, care dispune textual:

"Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie se aprobă de către inspectorul-şef, prin regulament".

153. În acord cu jurisprudenţa anterioară constantă a Completului de 5 judecători (spre exemplu, Decizia nr. 233/2022), criticile menţionate nu pot fi primite, în condiţiile în care Regulamentul a fost făcut public, prin postare pe pagina de internet a Inspecţiei Judiciare, iar în cauza dedusă judecăţii, recurenţii-pârâţi au avut cunoştinţă de dispoziţiile acestuia, invocând, prin propriile motive de recurs, nerespectarea dispoziţiilor acestui Regulament. Or, toate acestea conferă consistenţă concluziei că recurenţii au cunoscut actul administrativ cu caracter normativ invocat, nefiind evidenţiată şi nici probată o vătămare de natură a atrage nulitatea acestuia, prin nepublicarea lui în Monitorul Oficial al României.

154. Criticile din recursuri referitoare la nulitatea procedurii disciplinare pentru încălcarea art. 73 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004, prin nerespectarea principiului repartizării aleatorii a lucrării, sunt nefondate, pentru considerentele arătate în continuare, în acord cu cele reţinute de instanţa disciplinară în sensul că lucrarea nr. x a fost repartizată cu respectarea principiul repartizării aleatorii şi a dispoziţiilor art. 72 şi următoarele din Regulamentul Inspecţiei Judiciare.

155. În ceea ce priveşte repartizarea aleatorie a lucrărilor înregistrate pe rolul Inspecţiei Judiciare, în jurisprudenţa Completului de 5 judecători (Decizia nr. 130 din 12 aprilie 2021, par. 55-58 şi 71; Decizia nr. 223 din 7 iunie 2021, par. 163), s-au statuat următoarele: (i) art. 73 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 dispune în sensul că "Modul de repartizare a sesizărilor şi dosarelor disciplinare către inspectorii judiciari se face cu respectarea principiului repartizării aleatorii"; (ii) principiul repartizării aleatorii a lucrărilor înregistrate pe rolul Inspecţiei Judiciare este reglementat, la nivel infralegislativ, prin dispoziţiile Regulamentului Inspecţiei Judiciare şi ale Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie; (iii) raţiunea instituirii principiului repartizării aleatorii a lucrărilor înregistrate pe rolul Inspecţiei Judiciare, similar repartizării aleatorii a dosarelor înregistrate pe rolul instanţelor judecătoreşti, rezidă în preocuparea de a înlătura orice posibilitate reprobabilă de direcţionare a cauzelor către anumite persoane în considerarea unor interese incompatibile cu scopul procedurii disciplinare; (iv) analiza respectării principiului repartizării aleatorii nu poate fi realizată într-o manieră absolută, în sensul că orice eventuală neconformitate conduce eo ipso la nulitate, fără a fi necesar să se demonstreze existenţa unei vătămări a drepturilor ori intereselor legitime ale părţii, care nu ar putea fi remediată decât prin anularea întregii proceduri; (v) actele prin care se finalizează etapa administrativă a procedurii disciplinare, care se desfăşoară în faţa Inspecţiei Judiciare, sunt acte administrative, în privinţa cărora controlul de legalitate exercitat în condiţiile contenciosului administrativ presupune atât verificarea conformităţii actului cu dispoziţiile cu forţă juridică superioară, cât şi vătămarea produsă subiectului de drept în drepturile ori interesele legitime.

156. În cauză, conform fişei de repartizare, la 03.11.2020, lucrarea nr. x a fost repartizată aleatoriu, în sistem ciclic, doamnei inspector judiciar I., care, prin cererea din 10.11.2020, a solicitat redistribuirea lucrării altui inspector judiciar, motivat de împrejurarea că a făcut parte din echipa de inspectori care a formulat sesizarea din oficiu. Ca urmare a aprobării cererii menţionate de către inspectorul-şef, la 11.11.2020, lucrarea a fost repartizată aleatoriu, în sistem ciclic, domnului inspector judiciar O., care, la rândul său, a formulat cerere de redistribuire a lucrării, invocând legături relaţionale pe parcursul ultimilor 20 de ani cu domnul judecător E., cerere care, de asemenea, a fost aprobată de inspectorul-şef. Prin urmare, lucrarea a fost repartizată aleatoriu, în sistem ciclic, doamnei inspector judiciar P., împrejurare reliefată în fişa de repartizare a lucrării. Doamna inspector judiciar P. a solicitat, prin referatul din 20.04.2021, în temeiul art. 15 alin. (2) şi (3) lit. b) din Regulamentul privind lucrările de inspecţie, modificarea gradului de complexitate a lucrării şi desemnarea unui al doilea inspector. Referatul a fost avizat de directorul Direcţiei de inspecţie pentru judecători şi a fost aprobat de inspectorul-şef, care a dispus desemnarea, în mod aleatoriu, a celui de-al doilea inspector judiciar, fiind blocaţi de la repartizare domnul inspector judiciar O., în considerarea cererii menţionate anterior, precum şi inspectorii judiciari G., H., I. şi J., care au întocmit procesul-verbal de sesizare din oficiu. Astfel fiind, au fost respectate dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi (2) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie, conform cărora inspectorul judiciar care s-a sesizat din oficiu este exclus de la repartizarea aleatorie a lucrării.

157. În raport cu aspectele de fapt prezentate, în acord cu instanţa disciplinară, se reţine că înscrisurile menţionate în precedent, ataşate la lucrarea nr. x, precum şi la lucrarea nr. x/a1, relevă legalitatea şi transparenţa procedurii de repartizare aleatorie a celor două lucrări, nefiind identificate elemente care să demonstreze vicierea procedurii şi să atragă sancţiunea nulităţii acesteia.

158. În ceea ce priveşte modificarea gradului de complexitate a lucrării şi desemnarea celui de-al doilea inspector judiciar, în acord cu jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi- Completul de 5 judecători (Decizia nr. 130 din 12 aprilie 2021; Decizia nr. 223 din 7 iunie 2021), se poate considera că desemnarea celui de-al doilea inspector judiciar este o măsură dispusă în favoarea magistratului cercetat disciplinar, examinarea condiţiilor de exercitare a acţiunii disciplinare urmând a se realiza colegial, de către doi inspectori judiciari, iar nu în mod unilateral. O atare supoziţie poate fi privită prin analogie cu faptul că, în apel şi în recurs, numărul judecătorilor care intră în compunerea completului este mai mare decât în cazul completului care soluţionează cauza în primă instanţă, respectiv în apel, întemeiat pe prezumţia că a supune o chestiune complexă analizei mai multor persoane calificate în domeniul dat creşte şansele de obţinere a unei aprecieri juste, convingătoare. Sub acest aspect, se constată că art. 76 din Regulamentul Inspecţiei Judiciare reglementează posibilitatea ca, "în cazul în care, pe parcursul soluţionării unei lucrări de inspecţie, inspectorul desemnat apreciază că aceasta are un grad de complexitate ridicat, poate solicita inspectorului şef, prin referat motivat, modificarea gradului şi desemnarea unui al doilea inspector".

159. Cu referire la critica care vizează modificarea datei de primire a sesizării din oficiu, se observă că procesul-verbal de sesizare din oficiu a fost întocmit la 29.10.2020, a fost înregistrat la Inspecţia Judiciară la 30.10.2020, fiind avizat de directorul Direcţiei de inspecţie pentru judecători şi de inspectorul-şef, lucrarea fiind repartizată la 03.11.2020, cu respectarea art. 66 alin. (9) din Regulamentul Inspecţiei Judiciare, conform cărora "repartizarea se realizează, de regulă, în ziua primirii documentelor". Norma evocată având un caracter de recomandare, iar nu unul imperativ, nu se poate reţine încălcarea vreunei dispoziţii imperative, prevăzută sub sancţiunea nulităţii exprese, în cazul căreia vătămarea ar fi prezumată.

160. Mai mult decât atât, faţă de faptul că nu sunt identificate elemente care să demonstreze neconformitatea procedurii de repartizare aleatorie a lucrării, este de observat, de altfel, că recurenţii, prin criticile formulate, nu indică şi nu probează existenţa vreunei vătămări care să le fi fost produsă în procedura de repartizare a lucrării şi care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procedurii disciplinare. Or, atâta timp cât nu a fost demonstrată existenţa unei vătămări a drepturilor şi intereselor legitime evocate, mai mult, nu a fost probată o vătămare care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea întregii proceduri, afirmarea existenţei unor vicii procedurale, nu poate atrage, ipso facto, sancţiunea nulităţii, petinsă de recurenţi, în condiţiile în care nulitatea nu este una expresă, de natură să îl absolve pe cel care o susţine de sarcina probei.

161. Susţinerile din recurs referitoare la nemotivarea avizului negativ şi rezoluţiei de infirmare a rezoluţiei iniţiale de clasare a sesizării sunt nefondate, având în vedere faptul că, în cuprinsul acestora, sunt indicate motivele pentru care s-a dispus infirmarea şi completarea verificărilor, sub aspectul reevaluării indiciilor săvârşirii unei abateri disciplinare, cu luarea în considerare a aspectelor relevate de Raportul Inspecţiei Judiciare nr. 19-1475, astfel cum au fost reţinute prin Hotărârea secţiei pentru judecători a CSM nr. 1508 din 7 noiembrie 2019, acte ataşate la lucrarea nr. x, astfel cum s-a arătat în considerentele precedente.

162. Criticile referitoare la nerespectarea art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 41 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., prin care se invocă parţialitatea directorului Direcţiei de inspecţie pentru judecători şi a inspectorului-şef pentru motivul că şi-au exprimat părerea prin avizarea procesului-verbal de sesizare din oficiu, sunt nefondate, întrucât exercitarea de către cele două persoane cu funcţii de conducere a atribuţiilor ce le revin potrivit legii, în ceea ce priveşte primirea, repartizarea aleatorie a lucrărilor şi avizarea/confirmarea/infirmarea actelor procedurii disciplinare nu constituie motive legale de incompatibilitate, prezumându-se, aşadar, că ele pot fi săvârşite fără părtinire. Desigur, prezumţia este una legală relativă, însă, probele care au fost administrate nu pun în evidenţă situaţii care să evidenţieze, în concret, lipsa imparţialităţii în îndeplinirea acestor competenţe.

163. Criticile recurentei-pârâte A., invocate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor din Codul muncii şi la derularea procedurii disciplinare în perioada în care se afla în concediu de risc maternal şi în concediu de maternitate, sunt nefondate, pentru considerentele ce succed.

164. În ceea ce priveşte pretinsa incidenţă a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 278 alin. (2) din Codul Muncii, în absenţa unor prevederi speciale în cuprinsul Legii nr. 317/2004, semnificativ este faptul că, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite nr. 14 din 18 februarie 2008; Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători nr. 173/2018) şi a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 685/2016, par. 23 şi 26), s-a statuat în sensul că magistraţii constituie o categorie specială de personal, care face parte din autoritatea judecătorească şi are menirea de a exercita puterea judecătorească, desfăşurându-şi activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis, care are la bază un acord de voinţă (un contract nenumit, de drept public) încheiat cu însuşi statul, reprezentat de Preşedintele României şi de CSM, raport juridic în privinţa căruia sunt aplicabile prevederile cuprinse în Legea nr. 303/2004 şi Legea nr. 317/2004, derogatorii de la dreptul comun în materia raporturilor de muncă, în sens larg, astfel că nu sunt incidente ipso facto prevederile din Codul muncii. Sub acest aspect, este de observat că nici Legea nr. 303/2004 şi nici Legea nr. 317/2004 nu cuprind o normă de trimitere, care să prevadă faptul că statutul judecătorilor şi procurorilor se completează cu dispoziţiile din legislaţia muncii (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători nr. 173/2018). Este adevărat că textele normative cuprinse în Codul muncii reprezintă dreptul comun şi în cazul raporturilor de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, reglementate prin legi speciale, în acest sens fiind dispoziţiile art. 278 alin. (2) din Codul muncii, însă condiţiile legale ale unei astfel de aplicări vizează caracterul incomplet al legilor speciale şi compatibilitatea normelor cuprinse în dreptul comun cu specificul raporturilor de muncă respective. Or, în cuprinsul motivelor de recurs, nu a fost demonstrată îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, într-o manieră care să facă posibilă şi să justifice aplicarea dreptului comun, reprezentat de Codul muncii. Relativ la textele de lege cuprinse în Codul muncii, a căror aplicare a fost susţinută de recurentă cu titlu de drept comun, situaţia concediului de maternitate conduce la o suspendare de drept "a contractului individual de muncă", conform art. 50 alin. (1) lit. a), iar concediul pentru creşterea copilului poate justifica o suspendare facultativă, din iniţiativa salariatului, a aceluiaşi contract individual de muncă, conform art. 51 alin. (1) lit. a). Rezultă cu puterea evidenţei incompatibilitatea acestor norme (care dispun cu privire la efectele contractului individual de muncă) în cazul magistraţilor, al căror raport de muncă sui generis nu este întemeiat pe un contract individual de muncă, astfel încât nu se poate discuta despre suspendarea unui astfel de contract, cu toate consecinţele legale ale unei astfel de suspendări, care nu ar putea fi echivalată situaţiei de suspendare a activităţii magistratului, în perioada concediilor, de maternitate, de risc maternal ori pentru creşterea copilului (în acest sens, a se vedea art. 23 şi art. 31 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 şi art. 2, art. 12 şi art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010).

165. Raportat la susţinerile din recurs, se constată că Legea nr. 317/2004 reglementează posibilitatea suspendării procedurii disciplinare, nefiind vorba despre o lacună a legii, însă nu şi pentru perioada în care magistratul se află în perioada concediilor de risc maternal sau de maternitate, suspendarea fiind prevăzută numai în ipoteza art. 46 alin. (3) din aceeaşi lege, atunci când împotriva judecătorului s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale. Susţinerile din recurs prin care se invocă, sub aspectul situaţiilor de suspendare a procedurii disciplinare, existenţa unei discriminări a magistraţilor în raport cu poliţiştii sau cu persoanele angajate în baza unui contract individual de muncă nu pot fi primite, având în vedere diferenţele de regim juridic în domeniul răspunderii disciplinare a categoriilor socio-profesionale menţionate, aşa cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu referire la principiul egalităţii, consacrat de art. 16 din Constituţie:

"Având în vedere regulile aplicabile răspunderii disciplinare, pe de-o parte, a judecătorilor şi procurorilor, iar, pe de altă parte, a funcţionarilor publici/salariaţilor, nu poate fi primită comparaţia (...) între regulile privind acţiunea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor şi celelalte reguli aplicabile altor categorii profesionale; diferenţele specifice între cei doi termeni ai comparaţiei (...) - judecători sau procurori, pe de-o parte, şi funcţionari publici sau salariaţi, pe de altă parte - sunt date (...) de statutul diferit al acestor categorii profesionale (...); (...) principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite; (...) situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere, în esenţă, pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional" (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994; Decizia nr. 643 din 1 noiembrie 2016, par. 21-22; Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014; Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, par. 19).

166. Concediul de risc maternal şi concediul de maternitate sunt situaţii care pot fi asimilate ipotezei reglementate de art. 40 alin. (8) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie, conform căruia, atunci când magistratul este plecat din ţară sau lipseşte o perioadă mai lungă de timp de la sediul instanţei, îi este adusă la cunoştinţă începerea cercetării disciplinare şi i se comunică înscrisurile şi informaţiile necesare, în modalitatea stabilită de inspector, prin proces-verbal. În cauză, aşa cum s-a reţinut judicios în hotărârea atacată, inspectorul judiciar a comunicat actele procedurii disciplinare (rezoluţia de începere a cercetării disciplinare, copia electronică a dosarului şi înştiinţarea de a comunica apărările, probele şi excepţiile pe care înţelege să le invoce în apărare), prin curier şi prin Poşta Română, la domiciliul doamnei judecător A. din municipiul Bucureşti, doamna judecător atestând primirea documentelor (nota telefonică de la fila x a lucrării nr. x/al), precum şi prin intermediul instanţei, conform solicitării exprese a pârâtei, care a fost invitată să participe la cercetarea disciplinară în data de 14. 06. 2021 şi respectiv 28.06.2021. Având în vedere că doamna judecător a comunicat Inspecţiei Judiciare, la 22.06.2021, să nu mai insiste în convocarea sa, întrucât se află în concediu postnatal, inspectorul judiciar a stabilit, prin procesul-verbal din 22.06.2021, ca transmiterea invitaţiei de participare la cercetarea disciplinară şi procesul-verbal de soluţionare a excepţiilor, cererilor şi apărărilor să se efectueze prin poşta electronică, la adresa de serviciu (x@x.ro) şi la adresa de la care pârâta a efectuat corespondenţa cu Inspecţia Judiciară (x@x.fr) iar, în contextul în care doamna judecător a refuzat primirea actelor transmise prin curier, cu just temei s-a reţinut că refuză să participe la cercetarea disciplinară. Or, potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi art. 42 alin. (2) şi (4) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie, refuzul nu împiedică continuarea cercetării disciplinare, care se poate efectua în lipsa magistratului.

167. În aplicarea şi cu respectarea art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, în cadrul cercetării disciplinare, Inspecţia Judiciară a realizat, prin mai multe mijloace, procedura de comunicare a tuturor actelor procedurale specifice etapei cercetării, către doamna judecător A., fiind informată cu privire la dreptul care îi este recunoscut, acela de a formula apărări şi fiind invitată, în mod repetat, să participe la cercetarea disciplinară. Toate aceste circumstanţe de fapt, dovedite, demonstrează că derularea procedurii s-a făcut cu respectarea garanţiilor procesuale şi procedurale referitoare la comunicarea actelor de procedură şi la dreptul la apărare, nefiind identificate împrejurări care să evidenţieze neconformităţi din partea Inspecţiei Judiciare, de natură a o prejudicia pe recurenta-pârâtă.

168. De altfel, aspectele expuse relevă atât demersurile repetate efectuate de Inspecţia Judiciară pentru a asigura comunicarea actelor procedurii disciplinare, participarea la cercetarea disciplinară şi formularea de către magistrat a apărărilor pe care le înţelege să le invoce, cât şi refuzul explicit al pârâtei de a primi actele de procedură transmise şi de a participa la cercetarea disciplinară.

169. Din această perspectivă, se consideră că atât concediul de maternitate cât şi concediul pentru creşterea copilului, pe întreaga lor durată legală, nu pot fi echivalate, ipso facto, unei situaţii care pune beneficiarul unor astfel de concedii în imposibilitatea obiectivă să îşi ridice corespondenţa ori să participe la orice activitate, cum este, în speţă, cercetarea disciplinară. Desigur, un concediu de risc maternal ori un concediu de maternitate, fie el unul prenatal şi/sau postnatal, nu exclude existenţa unor situaţii şi a unor perioade, precis determinate, în care recurenta să se fi aflat în imposibilitatea de a participa activ la etapa administrativă a cercetării disciplinare, însă, trebuia probată existenţa unor astfel de situaţii particulare, precum şi efectele produse în privinţa unui exerciţiu efectiv al dreptului la apărare. Or, o astfel de probă nu a fost făcută de recurentă, în prezenta cauză. Complementar, se reaminteşte că responsabilitatea asimilată funcţiei de magistrat implică o participare activă, onestă şi cu bună-credinţă la desfăşurarea etapelor specifice procedurii răspunderii disciplinare, realizată în scopul clarificării aspectelor reţinute prin acţiunea disciplinară, în cel mai scurt timp posibil.

170. În consecinţă, probatoriul administrat atestă faptul că, în procedura administrativă derulată în faţa Inspecţiei Judiciare, au fost respectate garanţiile procesuale şi procedurale prevăzute de lege şi de Regulament, iar pârâta judecător în mod neîntemeiat invocă propria conduită în susţinerea criticilor referitoare la nerespectarea dreptului la informare şi a dreptului la apărare.

171. Pentru aceste considerente, nu pot fi primite nici criticile din recursul formulat de doamna judecător A. cu privire la încălcarea art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi art. 251 alin. (2) din Codul muncii.

172. Referitor la criticile privind nulitatea procedurii disciplinare pentru încălcarea art. 45 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004, prin depăşirea termenului maxim de 90 de zile prevăzut pentru efectuarea verificărilor prealabile, se reţin aspectele arătate în continuare.

173. Potrivit art. 45 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004:

"Art. 45. - (1) Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori.

(...)

(3) Aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, în cadrul căreia se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data sesizării Inspecţiei Judiciare, potrivit alin. (1). Inspectorul-şef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.

(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare. Rezoluţia de clasare este supusă confirmării inspectorului-şef. Rezoluţia poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-şef, care poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, completarea verificărilor."

174. Termenul reglementat prin textul normativ mai sus evocat, în interiorul căruia trebuie efectuate verificările prealabile, este un termen legal imperativ, a cărui nerespectare atrage sancţiunea decăderii, actul de procedură realizat peste termen fiind lovit de nulitate, conform art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.. Totodată, în ceea ce priveşte regimul juridic al acestui termen, sunt aplicabile, în temeiul art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, prevederile art. 181 din C. proc. civ., referitoare la calculul termenelor, care sunt compatibile cu dispoziţiile care reglementează procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare, cuprinse în legea menţionată.

175. În cauză, probele administrate pun în evidenţă faptul că sesizarea disciplinară a fost înregistrată la Inspecţia Judiciară în data de 30.10.2020, astfel că termenul iniţial de 45 de zile pentru efectuarea verificărilor prealabile, prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, se împlinea la 15.12.2020. Prin referatul motivat din 10.12.2020, doamna inspector judiciar P. a solicitat prelungirea termenului pentru efectuarea verificărilor prealabile, solicitare care a fost aprobată de inspectorul-şef, astfel că nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la necunoaşterea momentului la care s-a dispus prelungirea. În consecinţă, termenul pentru verificările prealabile se împlinea la 29.01.2021. Or, verificările prealabile au fost finalizate la 27.01.2021, conform procesului-verbal din aceeaşi dată, cu respectarea termenului maxim de 90 de zile prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004. Prin rezoluţia nr. 185A/27.01.2021, s-a dispus clasarea sesizării. Această rezoluţie a fost avizată negativ de directorul Direcţiei de inspecţie pentru judecători, la 03.03.2021, şi a fost infirmată de inspectorul-şef prin rezoluţia nr. 690/12.03.2021, prin care s-a dispus completarea verificărilor prealabile în termen de 30 zile, termen care se împlinea la 12.04.2021. Conform celor dispuse prin rezoluţia de infirmare, verificările prealabile au fost finalizate la 09.04.2021, conform procesului-verbal din aceeaşi dată, iar, prin rezoluţia nr. x/09.04.2021, s-a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de judecătorii E., D., A., C. şi F. din cadrul Curţii de Apel Constanţa cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

176. Rezultă, astfel, că verificările prealabile iniţiale au fost finalizate cu respectarea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, iar completarea verificărilor prealabile a fost finalizată cu respectarea termenului impus prin rezoluţia inspectorului-şef de infirmare, în temeiul art. 45 alin. (4) din aceeaşi lege, a rezoluţiei iniţiale de clasare. Este de observat că art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 reglementează ipoteza efectuării verificărilor prealabile în termenul maxim de 90 de zile, în timp ce art. 45 alin. (4) din lege reglementează ipoteza completării verificărilor prealabile, ca urmare a infirmării rezoluţiei de clasare. Or, în situaţia infirmării rezoluţiei de clasare, legea nu reglementează un termen pentru completarea verificărilor prealabile. Astfel fiind, rezultă că termenul de 90 de zile prevăzut de alin. (3) al art. 45 din Legea nr. 317/2004 este aplicabil numai pentru verificările prealabile, iar nu şi pentru completarea verificărilor, în situaţia prevăzută de alin. (4) al aceluiaşi articol.

177. În ipoteza reglementată de art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, în absenţa unui termen prevăzut de lege, art. 29 alin. (5) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie prevede următoarele:

"În situaţia în care se constată, în procedura de avizare şi confirmare, că verificările prealabile efectuate nu sunt complete, inspectorul-şef, din oficiu, sau la propunerea directorului de direcţie, poate dispune prin rezoluţie scrisă şi motivată, o singură dată, completarea acestora. Completarea se efectuează în cel mult 30 de zile de la data dispunerii sale, de inspectorul sau de echipa de inspectori care a întocmit rezoluţia. Inspectorul-şef poate stabili un termen mai scurt pentru efectuarea completării".

178. În consecinţă, se constată că atât verificările prealabile, cât şi completarea verificărilor prealabile au fost efectuate de către Inspecţia Judiciară în termenul legal imperativ, cu respectarea normelor enunţate, art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 şi art. 29 alin. (5) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie.

179. Susţinerile din recurs referitoare la momentul la care Inspecţia Judiciară ar fi trebuit să se sesizeze din oficiu reprezintă aprecieri subiective, de vreme ce legea nu reglementează, sub acest aspect, niciun reper temporal, iar atât motivele, cât şi momentul sesizării din oficiu sunt determinate de concluziile raţionamentului logico-juridic şi de intervalul de timp aferent acestui proces de analiză desfăşurat de persoanele cu atribuţii în acest sens, din cadrul Inspecţiei Judiciare.

180. Afirmaţiile referitoare la modificarea olografă a datei de sesizare a Inspecţiei Judiciare, din 29.10.2020, în 30.10.2020, nu sunt de natură să determine o altă concluzie cu privire la respectarea termenelor de efectuare a verificărilor prealabile, atât timp cât, din expunerea anterioară, rezultă cu suficientă claritate faptul că atât verificările, cât şi completarea acestora au fost finalizate cu cel puţin o zi înainte de împlinirea termenelor prevăzute de dispoziţiile legale şi regulamentare, astfel că termenele respective au fost respectate, inclusiv prin raportare la data sesizării din oficiu, 29.10.2020.

181. Pentru aceste considerente, se constată că sunt nefondate toate acele critici referitoare la nerespectarea termenelor prevăzute de lege şi de Regulament, pentru efectuarea verificărilor prealabile.

182. Referitor la motivele prin care se afirmă nulitatea procedurii disciplinare pentru nesocotirea dreptului la apărare, prin încălcarea art. 46 alin. (1) şi art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, se constată că şi acestea sunt nefondate.

183. Astfel, în raport cu art. 46 alin. (1) şi art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004:

"(1) În cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei. Ascultarea celui în cauză şi verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declaraţii ori de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal şi nu împiedică încheierea cercetării. Judecătorul sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării şi să solicite probe în apărare. Procedura disciplinară se derulează cu respectarea garanţiilor procesuale şi procedurale prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare.

Art. 72. - (1) Inspectorii judiciari îşi desfăşoară activitatea în mod independent şi imparţial."

184. Susţinerile din recurs invocate în susţinerea nulităţii procedurii disciplinare reprezintă, în realitate, apărări cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare imputate magistraţilor aflaţi în procedura disciplinară, apărări prin care se tinde la respingerea acţiunii disciplinare, iar nu aspecte care să fundamenteze o neconformitate a procedurii, de natură a atrage sancţiunea nulităţii.

185. Nu pot fi primite criticile referitoare la faptul că, în cadrul cercetării disciplinare, Inspecţia Judiciară nu a răspuns punctual tuturor apărărilor invocate de magistraţii cercetaţi disciplinar. În cuprinsul acţiunii disciplinare, Inspecţia Judiciară a arătat motivele de fapt şi de drept pentru care a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare imputate, acestea fiind şi motivele pentru care, implicit, nu au fost primite apărările invocate în cursul cercetării disciplinare.

186. Sub acest aspect, prin analogie cu cerinţele de motivare a hotărârii judecătoreşti, sunt avute în vedere considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reţinut că obligaţia pe care o impune art. 6 par. 1 din Convenţie instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele Perez împotriva Franţei şi Van der Hurk împotriva Olandei,din 19 aprilie 1994), iar noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat, totuşi, în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 şi Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005).

187. Or, atât în cursul cercetării disciplinare, cât şi prin acţiunea disciplinară au fost în mod real examinate şi prezentate argumentele pentru care Inspecţia Judiciară a concluzionat în sensul că se impune atât demararea cercetării disciplinare, cât şi învestirea CSM, ca instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor, constatându-se, astfel, că au fost respectate dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, nefiind identificate elemente care să demonstreze lipsa de independenţă ori de imparţialitate a inspectorilor judiciari, din perspectiva art. 72 alin. (1) din aceeaşi lege.

188. Pentru aceste considerente, nu pot fi primite nici criticile referitoare la nulitatea procedurii disciplinare pentru nerespectarea art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, sub aspectul nemotivării procesului-verbal din 20 mai 2021 cu privire la cererile şi soluţiile date excepţiilor invocate în cursul cercetării disciplinare.

189. Referitor la criticile vizând încălcarea art. 44 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, întrucât nu s-a efectuat cercetarea disciplinară pentru o parte din aspectele reţinute în acţiunea disciplinară, încălcarea art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, prin nedezvăluirea aspectelor care au făcut obiectul cercetării disciplinare, şi încălcarea art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, pentru lipsa motivării rezoluţiei inspectorului-şef de infirmare a soluţiei de clasare, se reţin considerentele arătate în continuare.

190. Potrivit art. 44 alin. (6), art. 45 alin. (4) şi art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004:

"(6) În vederea exercitării acţiunii disciplinare este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare de către Inspecţia Judiciară

Art. 45. - (...)

Art. 46. - (1) În cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei. Ascultarea celui în cauză şi verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declaraţii ori de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal şi nu împiedică încheierea cercetării. Judecătorul sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării şi să solicite probe în apărare. Procedura disciplinară se derulează cu respectarea garanţiilor procesuale şi procedurale prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare."

191. În recurs, sunt criticate avizul negativ şi rezoluţia de infirmare a rezoluţiei iniţiale de clasare a sesizării, pentru lipsa motivării şi pentru faptul că nu este menţionat Raportul Inspecţiei Judiciare nr. 20-2969, aprobat prin Hotărârea secţiei pentru judecători a CSM nr. 1508/2019, astfel că magistraţii aflaţi în procedura disciplinară nu au avut cunoştinţă de raportul respectiv şi nu au fost în măsură să formuleze apărări corelative.

192. Contrar susţinerilor din recurs, la dosarul disciplinar nr. x sunt ataşate atât Hotărârea secţiei pentru judecători a CSM nr. 1508 din 7 noiembrie 2019 referitoare la Raportul nr. x-1475 Inspecţiei Judiciare privind rezultatul verificărilor privind modul de exercitare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale ale preşedintelui instanţei, vicepreşedintelui, preşedinţilor de secţii, precum şi a modului de exercitare a atribuţiilor de către Colegiul de conducere la Curtea de Apel Constanţa ("Raportul nr. x-1475"), cât şi Raportul de control pentru remedierea deficienţelor constatate la Curtea de Apel Constanţa prin Raportul de inspecţie al Inspecţiei Judiciare nr. 19-1475, astfel cum au fost reţinute prin Hotărârea secţiei pentru judecători a CSM nr. 1508 din 7 noiembrie 2019 ("Raportul nr. x-2969"), precum şi Ordinea de zi soluţionată a şedinţei secţiei pentru judecători a CSM referitoare la Hotărârea nr. 215 din 11 februarie 2021, prin care a fost aprobat Raportul nr. x-2969 . Aşa fiind, nu se poate reţine că magistraţii cercetaţi nu au avut cunoştinţă de Raportul nr. x-2969, care vizează numai remedierea deficienţelor constatate la Curtea de Apel Constanţa, în timp ce Raportul nr. x-1475 este cel care conţine rezultatul verificărilor efectuate la această instanţă, acest raport fiind cel care a fost avut în vedere cu ocazia infirmării rezoluţiei de clasare şi a justificat dispoziţia de completare a verificărilor prealabile, context în care nu poate fi constatată o încălcare a dreptului la apărare, care să conducă la nulitatea procedurii.

193. În condiţiile în care infirmarea rezoluţiei de clasare şi completarea verificărilor prealabile au fost dispuse numai sub aspectul reevaluării indiciilor săvârşirii unei abateri disciplinare, prin completarea verificărilor prealabile cu luarea în considerare a aspectelor relevate de Raportul nr. x-1475, a cărui cunoaştere nu este contestată, nu se poate reţine nici încălcarea dreptului la apărare şi nici încălcarea art. 44 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, care se referă la efectuarea cercetării disciplinare, etapă ulterioară, care a fost demarată în baza Rezoluţiei nr. 1020 din 9 aprilie 2021, emisă în lucrarea nr. x, prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de magistraţii E., D., A., C. şi F. sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

194. Totodată, se constată că, potrivit adresei din 21 aprilie 2021, emisă în lucrarea nr. x/a1, magistraţilor le-a fost comunicată, odată cu Rezoluţia nr. 1020 din 9 aprilie 2021, emisă în lucrarea nr. x şi copia electronică a dosarului de inspecţie, conţinând ambele rapoarte menţionate anterior.

195. Pentru aceste considerente, nu pot fi primite nici criticile referitoare la încălcarea art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, în susţinerea căreia se invocă nedezvăluirea aspectelor care au făcut obiectul cercetării disciplinare şi nici criticile referitoare la încălcarea dreptului la apărare, apreciindu-se că intervalul de timp pe care părţile l-au avut la dispoziţie pentru a-şi formula apărările, deşi s-a suprapus unei perioade de sărbători legale, nu relevă o îngrădire a exerciţiului acestui drept, de natură a atrage nulitatea procedurii disciplinare.

196. De asemenea, în condiţiile în care rezoluţia de infirmare cuprinde, în sensul celor expuse în precedent, justificarea măsurilor dispuse cu privire la soluţia de infirmare şi de completare a verificărilor, nu pot fi primite criticile referitoare la lipsa motivării şi încălcarea art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.

197. Criticile invocate de doamna judecător D. în susţinerea excepţiei nulităţii rezoluţiei nr. 2107/08.07.2021, pentru lipsa de imparţialitate a inspectorului-şef adjunct şi a directorului Direcţiei de inspecţie judiciară în îndeplinirea unor activităţi de inspecţie judiciară, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., nu pot fi primite, întrucât, pe de o parte, reprezintă simple supoziţii subiective, iar, pe de altă parte, sunt avute în vedere considerentele expuse în precedent cu privire la efectuarea verificărilor prealabile cu respectarea termenelor legale şi regulamentare, precum şi cele cu privire la motivarea avizului negativ şi a rezoluţiei de infirmare a rezoluţiei de clasare. Raportat la criticile din recurs, sunt avute în vedere cele reţinute anterior în jurisprudenţa constantă a Completului de 5 judecători, în sensul celor arătate în continuare: (i) dispoziţiile art. 72 şi art. 73 alin. (1) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 317/2004 şi art. 7 din Regulamentul lucrărilor de inspecţie reglementează expres o singură ipoteză prezumată ca fiind de natură a crea o îndoială cu privire la imparţialitatea inspectorilor judiciari, aplicabilă inclusiv celor care exercită funcţii de conducere, şi anume exercitarea atribuţiilor în privinţa unor magistraţi din cadrul instanţelor ori parchetelor unde inspectorul a funcţionat; prin reglementarea acestei ipoteze, s-a urmărit înlăturarea suspiciunilor de lipsă de imparţialitate care ar putea plana asupra inspectorului judiciar prin prisma relaţiei de colegialitate cu magistratul faţă de care se derulează procedura disciplinară; (ii) în privinţa activităţii Inspecţiei Judiciare, nu sunt incidente tale quale nici dispoziţiile C. proc. civ. şi nici jurisprudenţa CEDO în materia imparţialităţii instanţei, întrucât Inspecţia Judiciară desfăşoară o activitate administrativă, iar nu o activitate specifică unei instanţe judecătoreşti; astfel, elementele decelate din practica judiciară internă şi din jurisprudenţa Curţii Europene cu privire la imparţialitatea instanţei sunt aplicabile Inspecţiei Judiciare numai în măsura în care sunt compatibile cu procedura administrativă derulată la nivelul acestei instituţii publice; (iii) în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, Inspecţia Judiciară îndeplineşte rolul unui organ administrativ, a cărui activitate este orientată spre sancţionarea disciplinară a conduitelor contrare legii, însă această realitate juridică nu fundamentează eo ipso o lipsă de imparţialitate a inspectorilor judiciari cu funcţii de execuţie sau de conducere (Decizia nr. 223 din 7 iunie 2021, par. 135, 137-139).

În ceea ce priveşte criticile vizând procedura administrativ-jurisdicţională desfăşurată în faţa secţiei pentru judecători în materie disciplinară a CSM

198. Criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., referitoare la nelegala compunere a instanţei disciplinare, prin participarea unui judecător incompatibil, urmare a respingerii, ca inadmisibile, a cererilor de recuzare a doamnei judecător B., formulate de pârâţii A., C., D. şi E., sunt nefondate.

199. Cu titlu preliminar, instanţa de recurs subliniază că jurisprudenţa Completului de 5 judecători este una consolidată în sensul că, în aplicarea normei de trimitere de la art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2017, nu devin incidente în mod automat dispoziţiile cuprinse în C. proc. civ., ci numai în măsura în care acestea sunt compatibile cu normele speciale care reglementează procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare. Aceasta întrucât, atunci când îndeplinesc rolul de instanţă de judecată în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor/procurorilor, secţiile CSM nu sunt "instanţe de judecată, în sensul art. 126 alin. (2) din Constituţie şi al prevederilor Legii nr. 304/2004, ci reprezintă o instanţă extrajudiciară, care îndeplineşte o activitate administrativ-jurisdicţională, fiind astfel un organ administrativ-jurisdicţional" (Decizia nr. 266/2017; Decizia nr. 293/2017; Decizia nr. 62/2019; Decizia nr. 36/2020). În considerarea acestei jurisprudenţe, sesizate fiind cu soluţionarea unor cereri de recuzare, secţiile CSM au apreciat mult timp, printr-o practică constantă, adeseori confirmată de către instanţa de recurs, în etapa judiciară a procedurii disciplinare, că recuzarea, reglementată prin normele C. proc. civ., cu referire la instanţa de judecată, este incompatibilă cu procedura administrativ-jurisdicţională desfăşurată în faţa secţiilor CSM, ca instanţe disciplinare. S-a argumentat că nu sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. referitoare la recuzarea judecătorului, întrucât s-ar putea ajunge ca prin manifestări unilaterale de voinţă ale celui cercetat disciplinar, unicul organ administrativ-jurisdicţional competent să fie pus în imposibilitatea de a judeca acţiunea disciplinară.

200. În raport cu revirimentul constatat în practica administrativ-jurisdicţională a CSM, precum şi a Completului de 5 judecători, în prezent, se apreciază că instituţia abţinerii şi instituţia recuzării, ca mijloace de asigurare a respectării principiului imparţialităţii judecătorului, diferenţiate sub aspectul autorului cererii - fie judecătorul, fie una dintre părţile litigiului - este necesar să beneficieze de o abordare unitară, considerându-se că, sunt în principiu, admisibile, putând exista împrejurări de natură să provoace îndoieli întemeiate cu privire la imparţialitatea unuia sau mai multor membrii ai acestei " instanţe extrajudiciare", or, singurul remediu ar putea fi recuzarea. Ipotezele de incompatibilitate vizate sunt cele reglementate prin art. 42 din C. proc. civ., iar acestea, evocând o "imparţialitate subiectivă", consacră, de regulă, o incompatibilitate relativă, aleatorie, astfel că ea poate face obiectul unei cereri de recuzare, cerere care este subsidiară lipsei unei declaraţii de abţinere a celui vizat prin recuzare.

201. În actuala etapă a procedurii răspunderii disciplinare, se apreciază că cererea de recuzare a doamnei judecător B. este admisibilă, însă ea nu este întemeiată. Instanţa de recurs reaminteşte că niciunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 din C. proc. civ. nu operează ope legis, ci numai ope judicis, instanţa de judecată urmând să declare incompatibilitatea, în raport cu situaţiile de fapt dovedite, care pot să justifice îndoiala în legătură cu imparţialitatea judecătorului. Cu atât mai mult, în ipoteza art. 42 alin. (1) pct. 13, invocată de recurenţi, care include orice alte situaţii de incompatibilitate, neprevăzute prin textele normative anterioare. În situaţiile circumscrise acestei norme, suspiciunea nu este prezumată legal, verosimilitatea ei urmând fi apreciată de completul care soluţionează cererea de recuzare, iar titularul cererii are obligaţia să probeze nu suspiciunea, ci sursa suspiciunii unei lipse de imparţialitate a judecătorului. Astfel fiind, în concret, se apreciază că nu a fost afectată aparenţa de imparţialitate a judecătorului recuzat, ca urmare a faptului că mai mulţi judecători din cadrul Curţii de Apel Constanţa ar fi efectuat, în cursul anului 2020, un demers pentru revocarea doamnei judecător din calitatea de membru al CSM. Sub acest aspect, se reţine, pe de o parte, faptul că, aşa cum se precizează chiar în recurs, demersul respectiv nu a avut finalitate şi a reprezentat numai o formă de manifestare a nemulţumirii unor judecători din cadrul curţii de apel cu privire la activitatea membrului CSM, iar, pe de altă parte, demersul respectiv nu aparţine în mod exclusiv pârâţilor care au formulat cererile de recuzare, ci a fost însuşit de cel puţin 12 judecători, care au semnat cererea din 30.01.2020, adresată preşedintelui Curţii de Apel Constanţa. Astfel, demersul de revocare a doamnei judecător B. din calitatea de membru al CSM se vădeşte a fi o acţiune colectivă derulată în urmă cu aproximativ 2 ani, lipsită de finalitate, care nu poate fundamenta, în replică şi în mod automat, o lipsă de imparţialitate a judecătorului cu privire la toţi semnatarii demersului. De altfel, lipsa de imparţialitate a doamnei judecător este invocată prin prisma nemulţumirii subiective a pârâţilor, în calitate de co-iniţiatori ai demersului menţionat, iar nu prin prisma unor manifestări ale judecătorului recuzat. Cu alte cuvinte, temeinicia cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. nu rezultă din manifestări unilaterale ale persoanei care formulează cererea de recuzare, ci trebuie să fie bazată pe aspecte ce ţin de manifestările judecătorului recuzat. Or, în cazul de faţă, nu sunt obiectivate elemente care să demonstreze, nici la nivel de aparenţă, lipsa de imparţialitate a judecătorului recuzat.

202. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 6, art. 7, art. 13 alin. (1) şi (3), art. 22 alin. (2) şi ar. 50 alin. (1) din C. proc. civ., se reţine că judecătorul recuzat a participat la examinarea admisibilităţii cererii de recuzare în condiţiile art. 47 alin. (4) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, art. 51 alin. (1) din C. proc. civ. lasă la aprecierea instanţei ascultarea judecătorului recuzat.

203. În ceea ce priveşte critica referitoare la punerea în discuţie a săvârşirii altor abateri disciplinare decât cele menţionate în acţiunea disciplinară, aceasta este nefondată.

204. Astfel, la termenul din 6 octombrie 2021, instanţa disciplinară a pus în discuţia părţilor atât chestiunea referitoare la posibilitatea secţiei pentru judecători în materie disciplinară de a reţine, faţă de situaţia de fapt expusă în acţiunea disciplinară, incidenţa şi altor abateri disciplinare decât cele indicate în acţiune, cât şi chestiunea referitoare la incidenţa în cauză şi a dispoziţiilor art. 99 lit. h) şi lit. t) din Legea nr. 303/2004, judecarea acţiunii disciplinare fiind amânată, la solicitarea părţilor, în vederea pregătirii apărării. La termenul din 3 noiembrie 2021, părţile au pus concluzii cu privire la chestiunile menţionate, având posibilitatea de exercitare efectivă a dreptului la apărare, instanţa disciplinară punând în discuţia părţilor, cu respectarea art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii. Totodată, este de reţinut că, potrivit art. 50 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004, prin hotărârea pe care o pronunţă în soluţionarea acţiunii disciplinare, secţiile CSM au competenţa şi obligaţia de a descrie fapta care constituie abatere disciplinară şi încadrarea juridică a acesteia, astfel că instanţa disciplinară nu este ţinută de încadrarea juridică dată de Inspecţia Judiciară prin acţiunea disciplinară. În consecinţă, se apreciază că prevederile din C. proc. civ. a căror încălcare este invocată în recurs, sunt incompatibile cu dispoziţiile cu caracter special, cuprinse în Legea nr. 317/2004.

205. Astfel, pe baza acţiunii disciplinare exercitate ca urmare a cercetării disciplinare în cadrul căreia se stabilesc, potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, "faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei", instanţei disciplinare îi revine competenţa exclusivă de a decide, în procedura administrativ-jurisdicţională, cu privire la încadrarea juridică a faptelor cu care a fost sesizată de Inspecţia Judiciară şi cu privire la care au fost efectuate verificările prealabile şi cercetarea disciplinară.

206. În ceea ce priveşte exercitarea dreptului la apărare, se constată că instanţa disciplinară a respectat dispoziţiile art. 13, art. 255 şi art. 258 din C. proc. civ., fiind puse în discuţia părţilor toate aspectele considerate necesare pentru soluţionarea acţiunii disciplinare, părţile şi-au formulat apărările pe care le-au considerat necesare, iar, potrivit celor consemnate în încheierea din 3 noiembrie 2021, au fost încuviinţate probele cu înscrisurile solicitate de pârâţi, motiv pentru care nu pot fi primite criticile din recurs, formulate din această perspectivă.

207. În ceea ce priveşte criticile referitoare la invocarea din oficiu a existenţei unor abateri disciplinare, după împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii disciplinare, se reţin considerentele arătate în continuare.

208. În considerarea celor anterior enunţate cu privire la competenţa CSM de a stabili, în raport cu dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 303/2004, încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost exercitată acţiunea disciplinară, nu pot fi primite susţinerile din recurs referitoare la faptul că instanţa disciplinară nu poate schimba încadrarea juridică şi nici cele prin care se argumentează necesitatea efectuării de către Inspecţia Judiciară a unei cercetări disciplinare distincte, corespunzătoare noii încadrări juridice.

209. De asemenea, nu pot fi primite nici criticile întemeiate pe încălcarea prevederilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, conform cărora "acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârşită". Pe de o parte, în cauză, acţiunea disciplinară a fost exercitată la 20 iulie 2021, cu respectarea termenului de 2 ani, calculat din perioada septembrie- octombrie 2019, când au fost săvârşite faptele imputate, iar, pentru considerente anterioare referitoare la competenţa conferită CSM prin dispoziţiile art. 50 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004, reîncadrarea faptelor în abaterile prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 nu echivalează cu exercitarea unei noi acţiuni disciplinare, pentru a se ridica problema prescripţiei răspunderii, prin raportare la prevederile art. 46 alin. (7) din aceeaşi lege.

210. În privinţa criticilor referitoare la soluţia de respingere a cererii de suspendare a judecăţii acţiunii disciplinare, până la soluţionarea dosarelor nr. x/2021, nr. y/2021, nr. z/2021 al Curţii de Apel Piteşti şi dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, se reţine considerentele arătate în continuare.

211. Conform art. 413 alin. (1) pct. 1 şi alin. (2) din C. proc. civ.:

"Art. 413. - Suspendarea facultativă

(1) Instanţa poate suspenda judecata:

1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi;

(...)

(2) Suspendarea va dura până când hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă."

212. Dispoziţiile citate reglementează un caz de suspendare facultativă, instanţa de judecată fiind cea care decide asupra oportunităţii măsurii, în situaţia în care soluţionarea unei alte cauze ar influenţa, în mod hotărâtor, soarta litigiului cu care este învestită.

213. Prin încheierea din 6 octombrie 2021, instanţa disciplinară a respins cererea de suspendare a judecăţii acţiunii disciplinare până la soluţionarea dosarului nr. x/2021, având ca obiect anularea Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, a dosarului nr. x/2021, având ca obiect anularea Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 215/11.02.2021, prin care s-a aprobat raportul Inspecţiei Judiciare nr. 20-2969/2020, a dosarului nr. x/2021, având ca obiect anularea rezoluţiei nr. 690/12.03.2021 de infirmare a clasării, şi a dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

214. În acord cu instanţa disciplinară, se reţine că dosarele respective nu vizează existenţa ori inexistenţa unui drept de care depinde dezlegarea prezentei cauze, în care se ridică problema condiţiilor de angajare a răspunderii disciplinare.

215. Este adevărat că dosarele respective au legătură cu soluţionarea prezentei acţiuni disciplinare, întrucât au fost iniţiate ulterior demarării procedurii disciplinare şi fiind corespondente unora dintre apărările pe care doamna judecător le-a formulat în cauză, apărări care, însă, au fost analizate de instanţa disciplinară şi sunt examinate în actualul stadiu procesual de către instanţa de recurs.

216. În consecinţă, în virtutea dreptului de apreciere conferit prin dispoziţiile art. 413 din C. proc. civ., soluţia de respingere a cererii de suspendare a judecării acţiunea disciplinară este întemeiată.

217. Cu referire la criticile prin care se susţine că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., şi acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente.

218. Din analiza hotărârii atacate, se constată că aceasta respectă cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b)din C. proc. civ., în sensul că, în cuprinsul considerentelor, sunt reliefate "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor". În sensul acestor dispoziţii procedurale, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, întrucât o hotărâre care nu evocă reţinerile ei constituie o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil. Aceasta nu înseamnă, însă, că instanţa este obligată să răspundă, punctual, tuturor susţinerilor părţilor, care pot fi sistematizate, în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte hotărârea ce formează obiectul recursului, astfel că nu se poate reţine incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Sub acest aspect, sunt edificatoare cele statuate în mod repetat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care reţine că obligaţia pe care art. 6 par. 1 din Convenţie o impune instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (spre exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele Perez împotriva Franţei şi Van der Hurk împotriva Olandei,din 19 aprilie 1994), iar noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat, totuşi, în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (a se vedea hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 şi Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005). Or, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs răspunde acestor exigenţe reţinute în jurisprudenţa CEDO, întrucât răspunde apărărilor formulate de pârâţi cu privire la elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004, situaţia existentă la nivelul Curţii de Apel Constanţa, respectarea termenelor legale şi regulamentare de efectuare a verificărilor prealabile, precum şi cu privire la toate excepţiile nulităţii procedurii disciplinare.

În ceea ce priveşte criticile vizând abaterile disciplinare analizate

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004

219. Potrivit art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară "nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate culegea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente".

220. Existenţa abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 presupune: (i) existenţa unei obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau de regulament în sarcina magistratului; (ii) nerespectarea de către magistrat a obligaţiei respective; (iii) nerespectarea să aibă caracter nejustificat.

221. Astfel cum s-a reţinut, în mod constant, în jurisprudenţa anterioară a Completului de 5 judecători (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 69 din 18 martie 2019), latura obiectivă a menţionatei abateri disciplinare constă fie într-o acţiune, fie într-o inacţiune neconformă cu obligaţia impusă prin lege sau prin regulament, atât timp cât conduita neconformă nu constituie latura obiectivă a unei alte abateri disciplinare speciale, reglementate de art. 99 din Legea nr. 303/2004. Precizarea este justificată, întrucât, spre exemplu, încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii reprezintă tot o nerespectare a unei obligaţii prescrise de lege, însă o asemenea faptă este analizată din perspectiva abaterii reglementate de art. 99 lit. b) din lege, iar nu din perspectiva abaterii reglementate de art. 99 lit. m) teza a doua din Lege.

222. Astfel, sub aspectul laturii obiective, în ipoteza normativă prevăzută de teza a doua a textului de lege, este necesar să existe în sarcina judecătorului o obligaţie cu caracter administrativ prevăzută de lege, înscrisă în regulamentul de ordine interioară sau cuprinsă în acte administrative emise de conducătorul instanţei şi să existe o nerespectare a acestei obligaţii din partea judecătorului

223. Sub aspectul laturii subiective, specificul acestei abateri este dat de faptul că nerespectarea obligaţiei cu caracter administrativ prevăzute de dispoziţiile ori de actele menţionate în textul de lege este necesar să aibă caracter nejustificat, trăsătură care se analizează în raport cu circumstanţele concrete ale situaţiei de fapt, astfel cum sunt acestea evidenţiate prin probatoriul administrat.

224. În analiza condiţiilor de angajare a răspunderii disciplinare, din perspectiva art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004, sub aspectul obligaţiilor ce incumbă judecătorului, instanţa disciplinară s-a raportat atât la dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. b) şi k) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015, conform cărora judecătorii au îndatorirea "să respecte prevederile legale, normele codului deontologic, regulamentele, hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii date în conformitate cu legea, hotărârile adunărilor generale şi ale colegiilor de conducere" şi "să îndeplinească, în limitele funcţiei, alte atribuţii decât cele privind activitatea de judecată, stabilite, în conformitate cu legea, de conducerea instanţei", cât şi la standardele de conduită profesională impuse magistraţilor prin art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 328/2005, potrivit cărora judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să-şi îndeplinească cu competenţă şi corectitudine îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente şi ordine de serviciu.

225. În prezenta cauză, aşa cum rezultă din expunerea situaţiei de fapt: (i) prin Hotărârea Colegiului nr. 12/2019 au fost desfiinţate, începând cu 1 iunie 2019, completurile "C6-Apel" şi "C6-Apel Minori", din compunerea cărora făceau pare judecătorii K. şi M., iar prin Decizia preşedintelui instanţei nr. 152/2019, s-a stabilit că dosarele aflate pe rolul celor două completuri se repartizează ciclic între completurile de judecată competente; (ii) prin Hotărârea Colegiului nr. 17/2019 şi Decizia preşedintelui instanţei nr. 241/2019 au fost înfiinţate, începând cu 6 septembrie 2019, completurile "C6A" şi "C6A Minori", compuse din judecătorii K. şi L..

226. Hotărârile şi deciziile evocate sunt acte administrative, emise de conducerea Curţii de Apel Constanţa, a căror respectare şi punere în executare incumba pârâţilor judecători.

227. După adoptarea Hotărârii Colegiului nr. 17/2019, pârâţii judecători A., D., E., C. şi F. au formulat, la 12 septembrie 2019, plângere prealabilă şi, ulterior, au învestit instanţa de contencios administrativ cu cerere de suspendare a executării şi acţiune în anularea Hotărârii Colegiului nr. 12/2019, apreciind că, prin Hotărârea Colegiului nr. 17/2019, au fost reînfiinţate completurile desfiinţate anterior prin Hotărârea Colegiului nr. 12/2019, motiv pentru care se impune ca dosarele repartizate ciclic către alte completuri să fie retrimise completurilor "C6-Apel" şi "C6-Apel Minori".

228. Pârâţilor judecători li se impută nerespectarea hotărârilor şi deciziilor menţionate anterior, motivat de faptul că, în cazurile prezentate în expunerea situaţiei de fapt, au refuzat judecarea dosarele repartizate ciclic, în urma desfiinţării completurilor "C6-Apel" şi "C6-Apel Minori".

229. Aşa cum s-a reţinut în hotărârea instanţei disciplinare, situaţia de fapt relevă faptul că doamna judecător C. şi judecătorii E. şi F. au amânat judecata cauzelor până la soluţionarea cererii de suspendare a Hotărârii Colegiului nr. 12/2019, care forma obiectul dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Brăila, iar doamnele judecător D. şi A. au trimis administrativ dosarele Completului "C6A", nou-înfiinţat prin Hotărârea Colegiului nr. 17/2019, reţinând că, deşi în hotărârea respectivă nu se menţionează în mod expres că este vorba despre o reînfiinţare, în mod evident aceasta este situaţia, completul având acelaşi indicativ şi acelaşi judecător în compunerea acestuia, respectiv pe domnul judecătorul K., cel de al doilea judecător al completului înlocuindu-l pe domnul judecătorul M., eliberat din funcţie prin pensionare.

230. Instanţa disciplinară a reţinut, în mod judicios, că prin modul în care au gestionat şi au administrat actul de justiţie în cauzele ce le-au fost repartizate ciclic în urma desfiinţării completurilor "C6-Apel" şi "C6-Apel Minori", pârâţii judecători au refuzat să respecte Hotărârea Colegiului nr. 12/2019 şi Decizia preşedintelui instanţei nr. 160/2019, acte administrative emise de organele de conducere ale instanţei, care se impuneau cu forţă obligatorie şi care, în acel moment, nu erau revocate, suspendate ori anulate.

231. De altfel, se reţine că, prin sentinţa civilă nr. 363 din 4 octombrie 2019 a Tribunalului Brăila, definitivă prin Decizia nr. 1225 din 5 decembrie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, a fost respinsă cererea formulată de pârâţii judecători privind suspendarea executării, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a Hotărârii Colegiului nr. 12/2019, iar prin sentinţa civilă nr. 501 din 10 decembrie 2019 a Tribunalul Brăila, definitivă prin Decizia nr. 313 din 5 iunie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, a fost respinsă acţiunea formulată de pârâţii judecători având ca obiect anularea aceleiaşi hotărâri.

232. Fapta judecătorilor constând în refuzul de a judeca, la termenele de judecată fixate, cauzele cu soluţionarea cărora au fost învestiţi printr-un act administrativ de autoritate, emis în procedura repartizării ciclice a dosarelor pe completurile de judecată, invocând drept motiv nelegala învestire a completului de judecată, reprezintă o nerespectare a actelor administrative şi îndeplineşte condiţiile laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004. Astfel cum a fost relevat anterior, prin actele de autoritate emise de conducerea instanţei, în exercitarea competenţelor conferite de Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, acte care beneficiau de prezumţia de legalitate, fiind doar atacate în instanţa de contencios administrativ, iar nu anulate, s-a hotărât desfiinţarea completurilor "C6-Apel" şi "C6-Apel Minori" şi repartizarea ciclică a dosarelor aflate pe rolul completurilor respective, către completurile din compunerea cărora făceau parte pârâţii judecători. Învestirea s-a realizat astfel într-o procedură aleatorie, prin metoda repartizării ciclice, iar completurile aveau obligaţia gestionării acestor dosare în funcţie de starea procesului în fiecare din aceste cauze aflate pe rol. Repartizarea aleatorie a cauzelor pe completele de judecată ale unei instanţe se realizează într-o procedură administrativă prealabilă şi reprezintă o garanţie contra imixtiunilor în actul de justiţie; ea priveşte înregistrarea iniţială a cauzelor, nefiind extinsă asupra incidentelor procedurale de orice natură, ivite ulterior.

233. Sub aspectul laturii subiective, este necesar a se face distincţia între cele două modalităţi diferite de gestionare a dosarelor în discuţie.

234. Astfel, se constată că judecătorii E., C. şi F. au amânat judecarea cauzei, având în vedere faptul că, pe rolul instanţelor, fusese înregistrată o cererea de suspendare a executării, formulate în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi acţiunea în anularea Hotărârii Colegiului nr. 12/2019.

235. Doamnele judecător A. şi D., învestite prin repartizare aleatorie ciclică cu dosarele completurilor "C6-Apel" şi "C6-Apel Minori", în urma desfiinţării acestora prin Hotărârea Colegiului nr. 12/2019, au analizat, la termenele din 19.09.2019 şi 01.10.2019, legalitatea compunerii completului, pentru a asigura respectarea principiului repartizării aleatorii şi principiului continuităţii, şi au dispus trimiterea cauzelor respective la completurile care fuseseră desfiinţate, apreciind că, prin Hotărârea Colegiului nr. 17/2019, au fost reînfiinţate completurile desfiinţate prin Hotărârea Colegiului nr. 12/2019.

236. Prevalându-se de obligaţia procedurală a instanţei de a verifica legalitatea învestirii, prin cererile părţilor, pârâtele judecător A. şi C., au apreciat, practic, cu privire la legalitatea celor două acte administrative prin care dosarele au fost repartizate aleatoriu spre soluţionare completurilor de judecată ale instanţei, Hotărârea Colegiului nr. 17/2019, cât şi Hotărârea Colegiului nr. 12/2019. Astfel, cele două judecătoare au concluzionat în sensul că nu au fost înfiinţate noile completuri "C6A" şi "C6A Minori", ci au fost reînfiinţate completurile "C6-Apel" şi "C6-Apel Minori", astfel că dosarele respective, care fuseseră repartizate completului prin repartizare ciclică în baza Hotărârii Colegiului nr. 12/2019 şi Deciziei preşedintelui instanţei nr. 160/2019, trebuie să fie transmise completelor iniţial învestite pentru respectarea principiului repartizării aleatorii şi principiului continuităţii completului, în considerarea faptului că domnul judecător K. făcea parte atât din compunerea completurilor iniţiale - "C6 Apel" şi "C6 Apel Minori" - cât şi din compunerea completurilor nou-înfiinţate - "C6A" şi "C6A Minori".

237. Se observă că argumentele expuse de pârâtele judecător A. şi D., în considerentele încheierilor prin care au dispus trimiterea dosarelor la "C6 Apel" şi "C6 Apel Minori", care fuseseră desfiinţate prin Hotărârii Colegiului nr. 12/2019, sunt similare argumentelor expuse în susţinerea cererilor de suspendare a executării şi acţiunii în anularea hotărârii respective.

238. Procedând în modalitatea expusă, pârâtele judecător A. şi D. au eludat dispoziţiile Hotărârii Colegiului nr. 12/2019, act administrativ care se bucura de prezumţia de legalitate, atât timp cât nu fusese revocat, anulat sau suspendat şi care, în virtutea caracterului executoriu, impunea subiectelor de drept cărora li se adresa, printre care şi cei doi judecători, obligaţia de respectare şi de punere în executare.

239. Pârâtele judecător A. şi D. au justificat, în considerentele încheierilor pronunţate, motivele pentru care au pronunţat soluţia din dispozitiv, însă acestea nu reprezintă, prin ele însele, şi independent de ansamblul circumstanţelor de fapt şi de drept, o conduită care să justifice nerespectarea obligaţiilor impuse prin actele emise de conducerea instanţei.

240. Întrucât doamnele judecător A. şi D. introduseseră pe rolul Tribunalului Brăila, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, o cerere de suspendare a executării şi o acţiune în anularea Hotărârii Colegiului nr. 12/2019, prin soluţia şi considerentele evocate în susţinerea acesteia, cu o motivare similară cererilor deduse judecăţii instanţei, pârâtele au dezlegat, prin modalitatea de gestionare a cauzelor cu care erau învestite, problema pe care au dedus-o anterior judecăţii Tribunalului Brăila.

241. În alţi termeni, legalitatea Hotărârii Colegiului nr. 12/2019, prin prisma Hotărârii Colegiului nr. 17/2019, a fost contestată de pârâţii judecători E., C., A., D. şi F., prin cererea de suspendare a executării şi acţiunea în anulare introduse pe rolul instanţei judecătoreşti competente potrivit Legii nr. 554/2004, judecătorii respectivi considerându-se, în sensul dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, persoane vătămate de actul administrativ contestat.

242. Or, rezolvând problema aplicării Hotărârii Colegiului nr. 12/2019, ca efect al adoptării Hotărârii Colegiului nr. 17/2019, în cauzele cu care erau învestite, prin invocarea unor argumente similare cu cele expuse în cererea de suspendare a executării şi acţiunea în anularea Hotărârii Colegiului nr. 12/2019, doamnele judecător A. şi D., care îşi exhibaseră anterior, în cadrul acţiunilor în justiţie, calitatea de persoane vătămate prin actul administrativ respectiv, au devenit judecătorii propriei cauze, cu încălcarea principiului nemo debet esse iudex in causa sua (Decizia Curţii Constituţionale nr. 417 din 3 iulie 2019, par. 107).

243. Astfel, raportat la propriile argumente, invocate prin acţiunea în anularea actelor adoptate de colegiul de conducere, la adăpostul utilizării unor instrumente procedurale şi în exercitarea calităţii de judecător în cauzele ce le fuseseră repartizate prin actele administrative adoptate de conducerea instanţei, doamnele judecător A. şi D. au lipsit, practic, de efecte juridice Hotărârea Colegiului nr. 12/2019, Decizia preşedintelui instanţei nr. 160/2019 şi procedura de repartizare ciclică a dosarelor aflate pe rolul completurilor desfiinţate "C6 Apel" şi "C6 Apel Minori".

244. În acest context, procedând în modalitatea arătată, conduita doamnelor judecător A. şi D. demonstrează o atitudine de nerespectare a actelor administrative emise de conducerea instanţei în ceea ce priveşte completurile de judecată constituite la nivelul secţiei şi repartizarea ciclică a dosarelor aflate pe rolul completurilor desfiinţate, justificată prin prisma propriilor argumente cu privire la legalitatea şi temeinicia actelor respective, pe care le deduseseră judecăţii unei instanţe judecătoreşti, complex de circumstanţe care imprimă atitudinii de nerespectare un caracter nejustificat, în sensul laturii subiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

245. În argumentarea aprecierii diferite cu privire la conduita adoptată de pârâţi, se cuvine a fi subliniat că, în timp ce judecătorii E., C. şi F. au procedat la amânarea cauzelor, în vederea soluţionării acţiunilor pe care le introduseseră pe rolul instanţei judecătoreşti, în calitate de persoane vătămate, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, împotriva Hotărârii Colegiului nr. 12/2019, motiv ce conferă conduitei de nerespectare un caracter justificat prin prisma demersurilor judiciare iniţiate, doamnele judecător A. şi D., deşi se aflau într-o situaţie identică, au optat pentru o conduită asumată de nerespectare a actelor administrative, în baza propriilor aprecieri, prevalându-se de exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de judecător, cele care obligă la verificarea legalităţii învestirii instanţei prin cererile deduse judecăţii, formulate de părţile în proces. Aceasta, în pofida faptului că o atare modalitate de exercitare a competenţelor procedurale intra în contradicţie cu faptul că se considerau persoane vătămate prin actele administrative în baza cărora au primit spre soluţionare dosarele completului desfiinţat, acte supuse controlului de legalitate în faţa instanţei de contencios administrativ.

246. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte reţine că elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004 sunt întrunite în privinţa doamnelor judecător A. şi D., nefiind întrunite în privinţa doamnei judecător C. şi domnilor judecători E. şi F., urmând ca, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., în limitele expuse, să fie admise recursurile, cu consecinţa casării hotărârii atacate şi respingerii acţiunii disciplinare exercitate împotriva ultimilor judecători menţionaţi.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004

247. Potrivit art. 99 lit. t) teza întâi şi art. 99¹ din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară "exercitarea funcţiei cu rea-credinţă" şi "există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane".

248. În acord cu cele reţinute prin hotărârea atacată, în sensul textelor normative evocate, exercitarea funcţiei cu rea-credinţă presupune intenţia de a încălca legea substanţială ori legea de procedură, care poate îmbrăca forma intenţiei directe sau indirecte, judecătorul urmărind sau acceptând vătămarea intereselor uneia din părţile implicate în proces.

249. Situaţia de fapt analizată din perspectiva acestei abateri disciplinare este aceeaşi cu cea analizată din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 şi rezidă, în esenţă, în fapta doamnelor judecător A. şi D., care, învestite prin repartizare aleatorie ciclică, în urma desfiinţării, prin Hotărârea Colegiului nr. 12/2019, a completurilor "C6-Apel" şi "C6-Apel Minori", cu soluţionarea dosarelor nr. x/2014, nr. y/2016, nr. z/2014, nr. w/2018 şi nr. 561/254/2017, analizând, la termenele din 19.09.2019 şi 01.10.2019, legalitatea compunerii completului, pentru a asigura respectarea principiului repartizării aleatorii şi principiului continuităţii, au dispus trimiterea cauzelor respective la completurile "C6A minori" şi "C6A", înfiinţate prin Hotărârea Colegiului nr. 17/2019, apreciind că, întrucât din compunerea celor două completuri face parte domnul judecătorul K., care anterior a făcut parte din compunerea completurilor "C6-Apel" şi "C6-Apel Minori", desfiinţate prin Hotărârea nr. 12/2019, rezultă că, în realitate, prin Hotărârea Colegiului nr. 17/2019, au fost reînfiinţate completurile desfiinţate prin Hotărârea Colegiului nr. 12/2019.

250. Măsura trimiterii dosarelor la completurile iniţial învestite, "C6-Apel" şi "C6-Apel Minori" a avut la bază o analiză argumentată prin prisma principiului repartizării aleatorii şi a principiului continuităţii completului, în raport cu dispoziţiile art. 11 şi art. 53 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, art. 354 alin. (2) teza întâi din C. proc. pen., în cadrul căreia au fost cenzurate măsurile stabilite prin Hotărârile Colegiului de conducere nr. 12/2019 şi nr. 17/2019, cu consecinţa lipsirii de efecte juridice a primei hotărâri, în ceea ce priveşte desfiinţarea completurilor "C6-Apel" şi "C6-Apel Minori" şi repartizarea ciclică a dosarelor aflate pe rolul celor două completuri.

251. Din ansamblul împrejurărilor de fapt în care a fost săvârşită fapta imputată, rezultă că măsurile dispuse de doamnele judecător A. şi D. se circumscriu contextului generat de desfiinţarea completurilor "C6-Apel" şi "C6-Apel Minori", prin Hotărârea Colegiului nr. 12/2019, şi înfiinţarea "C6A minori" şi "C6A", prin Hotărârea Colegiului nr. 17/2019, în cadrul mai larg al atmosferei tensionate existente în raporturile stabilite între conducerea instanţei şi o parte dintre judecători, aspecte reliefate de demersurile judiciare iniţiate de judecătorii aflaţi în prezenta procedură disciplinară împotriva Hotărârii Colegiului nr. 12/2019.

252. În condiţiile în care, în calitate de titulari ai cererilor în contencios administrativ împotriva Hotărârii Colegiului nr. 12/2019, ca persoane care s-au considerat vătămate prin actul administrativ atacat, iar în acelaşi timp, în exercitarea funcţiei de judecător în cauzele care le fuseseră repartizate ciclic în baza hotărârii respective, au înlăturat aplicarea actului menţionat, doamnele judecător s-au plasat atât în poziţia de justiţiabil, cât şi în poziţia de judecător al propriei cauze, aşa cum s-a reţinut în considerentele anterioare referitoare la abaterea prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, realizând, prin modul în care au înţeles să îşi exercite atribuţiile specifice funcţiei de judecător, o eludare voită a normelor de procedură, în acord cu propria modalitate de interpretare şi de aplicare a actului administrativ pe care îl contestaseră anterior în justiţie.

253. Însă, întrucât modul în care doamnele judecător au acţionat a fost orientat spre materializarea propriilor interpretări ale actelor administrative emise de Colegiul de conducere - Hotărârile nr. 12/2019 şi nr. 17/2019 - nu se poate reţine existenţa elementului constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi şi art. 99¹ alin. (1) din Legea nr. 303/2004 referitor la intenţia de vătămare a intereselor părţilor din dosarele în care s-a dispus trimiterea la completurile "C6-Apel" şi "C6-Apel Minori", desfiinţate prin Hotărârea Colegiului nr. 12/2019. Este adevărat că măsura dispusă a condus la întârzierea soluţionării cauzelor respective, însă, ansamblul circumstanţelor în care au fost săvârşite faptele imputate, astfel cum rezultă acestea din probatoriul administrat, nu relevă niciun element care să facă posibilă concluzia că doamnele judecător au acţionat cu intenţia de a a vătăma interesele vreuneia dintre părţile implicate în proces sau acceptând, în mod voit, producerea unei astfel de vătămări.

254. Pentru toate aceste considerente, se reţine că este fondat recursul declarat de doamnele judecător A. şi D. în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii disciplinare sub aspectul reţinerii în sarcina lor a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, urmând ca, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., în limitele expuse, să fie casată hotărârea atacată şi să fie respinsă acţiunea disciplinară faţă de doamnele judecător A. şi D., pentru săvârşirea abaterii menţionate.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunilor disciplinare

255. Având în vedere faptul că, în privinţa doamnei judecător C. şi a domnilor judecători E. şi F., s-a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004, cu consecinţa respingerii acţiunii disciplinare exercitate împotriva magistraţilor menţionaţi, pe cale de consecinţă, vor fi respinse criticile din recursul declarat de Inspecţia Judiciară care vizează individualizarea sancţiunii disciplinare aplicate judecătorilor respectivi.

256. În privinţa doamnelor judecător A. şi D., având în vedere că, prin prezenta hotărâre, a fost reţinută în sarcina lor numai abaterea disciplinară prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004, fiind individualizată sancţiunea disciplinară aplicată, nu pot fi primite criticile din recursul declarat de Inspecţia Judiciară, care antamează chestiunea aplicării unei sancţiuni disciplinare mai severe prin raportare la cele două abateri disciplinare reţinute în sarcina lor prin hotărârea atacată.

257. În raport cu dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, în procesul de individualizare a sancţiunilor aplicate doamnelor judecător A. şi D. pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004, sunt avute în vedere circumstanţele concrete în care faptele au fost săvârşite, forma vinovăţiei, gravitatea acestora, precum şi consecinţele produse, astfel cum au fost ele enunţate anterior.

258. Aşa cum s-a arătat în precedent, abaterea disciplinară a fost săvârşită în contextul generat de desfiinţarea completurilor "C6-Apel" şi "C6-Apel Minori", prin Hotărârea Colegiului nr. 12/2019, şi înfiinţarea "C6A minori" şi "C6A", prin Hotărârea Colegiului nr. 17/2019, în cadrul mai larg al raporturilor tensionate stabilite între conducerea instanţei şi o parte dintre judecătorii instanţei, aspecte care reprezintă circumstanţe conjuncturale atenuante în săvârşirea faptei, nefiind identificate nici împrejurări şi nici consecinţe de natură a contura o gravitate particulară deosebită, care să impună aplicarea unei sancţiuni mai severe.

259. Totodată, la individualizarea sancţiunii aplicate, sunt avute în vedere circumstanţele atenuante personale, aflate în legătură cu profilul moral şi cel profesional al doamnelor judecător. Astfel, se reţine faptul că doamnele judecător nu au mai fost sancţionate disciplinar anterior, ceea ce demonstrează o atitudine conformă standardelor de integritate profesională impuse de statutul pe care îl au, vechimea în magistratură de 25 de ani, performanţele profesionale obţinute de-a lungul carierei, implicarea în activitatea de cercetare ştiinţifică şi publicistică, de formare profesională continuă.

260. Aşa fiind, se apreciază că scopul punitiv şi de remediu al prezentei proceduri disciplinare poate fi atins prin aplicarea sancţiunii disciplinare constând în "avertisment", prevăzută de art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, în privinţa doamnelor judecător A. şi D..

În considerarea celor ce preced, aplicând art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., cu unanimitate, vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de doamna judecător A., domnul judecător E., doamna judecător C. şi doamna judecător D. împotriva încheierilor premergătoare, pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM în dosarul nr. x/2021; va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară; vor fi admise recursurile declarate de doamna judecător A., domnul judecător E., doamna judecător C., doamna judecător D. şi domnul judecător F. împotriva Hotărârii nr. 26J din 13 decembrie 2021; va fi casată hotărârea atacată; va fi respinsă acţiunea disciplinară faţă de domnul judecător E., doamna judecător C. şi domnul judecător F. pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004; va fi respinsă acţiunea disciplinară faţă de doamna judecător A. şi doamna judecător D. pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004;

cu majoritate, în temeiul art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, va fi aplicată doamnei A. - judecător în cadrul Curţii de Apel Constanţa sancţiunea disciplinară constând în "avertisment" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004; în temeiul art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, va fi aplicată doamnei D. - judecător în cadrul Curţii de Apel Constanţa sancţiunea disciplinară constând în "avertisment" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu unanimitate,

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de doamna judecător A., domnul judecător E., doamna judecător C. şi doamna judecător D. împotriva încheierilor premergătoare, pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 26J din 13 decembrie 2021, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.

Admite recursurile declarate de doamna judecător A., domnul judecător E., doamna judecător C., doamna judecător D. şi domnul judecător F. împotriva Hotărârii nr. 26J din 13 decembrie 2021, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.

Casează hotărârea atacată.

Respinge acţiunea disciplinară faţă de domnul judecător E., doamna judecător C. şi domnul judecător F. pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

Respinge acţiunea disciplinară faţă de doamna judecător A. şi doamna judecător D. pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

Cu majoritate,

În temeiul art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, aplică doamnei A. - judecător în cadrul Curţii de Apel Constanţa sancţiunea disciplinară constând în "avertisment" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

În temeiul art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, aplică doamnei D. - judecător în cadrul Curţii de Apel Constanţa sancţiunea disciplinară constând în "avertisment" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.

Cu opinia separată a domnului judecător X. în sensul respingerii acţiunii disciplinare faţă de doamna judecător A. şi doamna judecător D. şi pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu ceilalţi membri ai Completului, al căror vot majoritar a determinat, în urma casării Hotărârii nr. 26J/13.12.2021 a secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, aplicarea sancţiunii avertismentului faţă de doamnele judecător A. şi D., în sarcina cărora s-a reţinut abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, apreciez că şi acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară faţă de acestea, în considerarea abaterii amintite, ar fi trebuit să fie respinsă. Acestea sunt limitele opiniei separate; în rest, decizia a fost rezultat al votului unanim.

În justificarea opiniei pe care o susţin, expun următoarele argumente:

La nivelul secţiei penale a Curţii de Apel Constanţa, în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea doamnele judecător A. şi D., au fost desfiinţate, începând cu 01.06.2019, completurile C6 Apel şi C6 Apel Minori, compuse, la acea dată, din domnii judecători K. şi M., stabilindu-se ca dosarele rămase pe rolul celor două completuri să fie repartizate ciclic celorlalte completuri din cadrul secţiei; măsura a fost justificată de necesitatea degrevării domnului judecător K., care deţinea calitatea de preşedinte al Curţii, de atribuţiile jurisdicţionale şi de eliberarea din funcţie, prin pensionare, a domnului judecător M.; în acest sens, Colegiul de conducere a adoptat Hotărârea nr. 12/2019.

Ca o consecinţă, un număr de 52 de dosare (49 ale completului C6 Apel şi 3 ale completului C6 Apel Minori) au fost repartizate ciclic, revenind câte 10 dosare completurilor C1 Apel, C2 Apel, C3 Apel şi C4 Apel, şi 9 dosare completului C5 Apel şi câte un dosar completurilor C1 Apel Minori, C2 Apel Minori şi C3 Apel Minori.

Completurile C2 Apel şi C2 Apel Minori, cărora li s-au repartizat ciclic 11 dosare, erau compuse din doamna judecător A. şi domnul judecător F..

În perioada imediat următoare adoptării Hotărârii nr. 12/2019, dosarele astfel repartizate au fost soluţionate, aspect recunoscut de Inspecţia Judiciară şi reţinut, ca atare, şi în hotărârea recurată; el relevă că atitudinea judecătorilor a fost una de respectare, iar nu de nesocotire, a hotărârii de colegiu evocate.

La 06.09.2019, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa a aprobat propunerea preşedintelui secţiei penale, de înfiinţare a completurilor C6 Apel şi C6 Apel Minori, în componenţa cărora urmau să se regăsească domnii judecători K. şi L., care fusese delegată la sfârşitul lunii precedente în cadrul secţiei penale a Curţii; a fost adoptată, astfel, Hotărârea nr. 17/2019.

Toţi judecătorii împotriva cărora a fost exercitată acţiunea disciplinară în dosarul de faţă au formulat o plângere prealabilă împotriva Hotărârii nr. 12/2019 a Colegiului de conducere (în ceea ce priveşte măsura de desfiinţare a completurilor C6 Apel şi C6 Apel Minori), apreciind că prin Hotărârea nr. 17/2019 acestea au fost reînfiinţate şi că dosarele repartizate ciclic ar trebui să le fie retrimise; ulterior, s-au adresat Tribunalului Brăila, solicitând suspendarea Hotărârii nr. 12/2019.

Cererea a fost respinsă, prin sentinţa nr. 363/04.10.2019, rămasă definitivă.

În perioada cuprinsă între data adoptării noii hotărâri de colegiu şi cea la care Tribunalul Brăila a pronunţat hotărârea de respingere a cererii de suspendare a hotărârii de colegiu atacate, pe rolul completului C2 Apel au avut fixat termene de judecată 5 dosare dintre cele repartizate ciclic; ele poartă nr. 2453/118/2014, nr. 8484/118/2016, nr. 6508/256/2014, nr. 3829/327/2018 şi nr. 561/254/2017.

În aceeaşi perioadă, dosarele amintite au fost trimise completului C6 Apel, în urma constituirii unui complet de divergenţă, a cărui alcătuire a fost asigurată de doamna judecător D.; practic, doamnele judecător A. şi D. au fost cele care au decis trimiterea dosarelor către C6 Apel, iar hotărârile au fost pronunţate cu opinia separată fie a domnului judecător F., fie a doamnei judecător C..

Ulterior datei la care Tribunalul Brăila a respins cererea de suspendare a Hotărârii nr. 12/2019 a Colegiului de conducere, niciun dosar nu a mai fost trimis completurilor C6 Apel sau C6 Apel Minori; toate au fost soluţionate sau amânate din motive obiective, aspect recunoscut de Inspecţia Judiciară şi reţinut, ca atare, în hotărârea recurată, iar termenele stabilite au fost scurte, cuprinse în intervalul 07.10.2019-14.11.2019.

Prin urmare, subliniez că sancţiunea disciplinară a fost aplicată doamnelor judecător A. şi D. pentru că, în cele 5 dosare, nu au aplicat Hotărârea nr. 12/2019 a Colegiului de conducere, ci s-au dezînvestit, în loc să le soluţioneze.

Articolul 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori a deciziilor cu caracter administrativ dispuse conform legii de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente constituie abatere disciplinară.

Sub aspectul laturii obiective, abaterea disciplinară în discuţie presupune existenţa unei obligaţii cu caracter administrativ prevăzută de lege, de regulament ori cuprinsă în acte administrative ale conducătorului instanţei şi nerespectarea ei din partea judecătorului.

Recurentele au susţinut că nu poate fi identificată o atare obligaţie şi că acest aspect a fost tranşat abia prin Decizia nr. 268/09.10.2019 a vicepreşedintelui Curţii de Apel Constanţa (la sesizarea preşedintelui Curţii, dl. K.), prin care s-a stabilit că dosarele care au fost repartizate ciclic de la un complet desfiinţat rămân la cele care le-au primit, în acest mod, spre soluţionare, însă nu sunt de acord cu o asemenea afirmaţie, deoarece hotărârea colegiului de conducere, prin care se aprobă desfiinţarea unui complet şi repartizarea ciclică a dosarelor, generează, în sarcina completului care le primeşte în acest mod, obligaţia de a le judeca.

Sub aspectul laturii subiective, legea pretinde ca nerespectarea obligaţiei să aibă caracter nejustificat, ceea ce presupune un refuz de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu, nemotivat sau motivat prin invocarea unor aspecte vădit contrare conduitei pretinse magistratului.

Din această ultimă perspectivă, consider că cerinţele abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt întrunite, întrucât nerespectarea, de către doamnele judecător A. şi D., a obligaţiei de a soluţiona cele 5 dosare nu are caracter nejustificat.

În cadrul tensionat creat de pronunţarea, de către Curtea Constituţională, a deciziei nr. 685/07.11.2018, care a generat în mediul juridic - şi cu precădere, în materie penală - efectul anulării a numeroase decizii definitive, a sporit, la nivelul tuturor instanţelor, atenţia asupra modului de compunere a completurilor. Pe acest fond, hotărârile doamnelor judecător A. şi D. nu relevă intenţia lor de a ignora efectele Hotărârii nr. 12/2019 a Colegiului de conducere, ci sunt expresia atenţiei manifestate în verificarea legalităţii compunerii completului de judecată, în contextul adoptării hotărârii de colegiu ulterioare, nr. 17/2019.

În paragraful 168 din decizia evocată, Curtea Constituţională a reţinut că "În realitate, problema legalei compuneri a Completului de 5 judecători este un aspect de procedură, iar soluţionarea acesteia ţine, în mod primar, de competenţa formaţiunii de judecată. Astfel, în materie penală, Completul de 5 judecători avea posibilitatea să invoce în orice stare a procesului din oficiu excepţia nelegalei sale compuneri, având în vedere că încălcarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată se sancţionează întotdeauna cu nulitatea absolută [a se vedea, în acest sens, art. 281 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) şi (3) din C. proc. pen..]".

Tocmai dând eficienţă acestor considerente, general obligatorii, completul a verificat legalitatea compunerii sale, iar o atare conduită nu demonstrează intenţia de nesocotire a Hotărârii de colegiu nr. 12/2019, ci a fost generată de adoptarea hotărârii de colegiu subsecvente, prin care, în opinia celor două doamne judecător, completurile iniţial desfiinţate au fost reînfiinţate; or, o asemenea atitudine reflectă numai intenţia lor de a se asigura că principiul continuităţii este respectat şi de a evita posibilitatea promovării unor eventuale căi extraordinare de atac.

Deşi conduita judecătorilor cercetaţi disciplinar a fost orientată spre iniţierea unui demers judiciar de suspendare şi mai apoi de anulare a Hotărârii nr. 12/2019 a Colegiului de conducere, nu sunt de acord cu ceilalţi membri ai Completului de 5 judecători care au considerat că, hotărând trimiterea celor 5 dosare către C6 Apel, în perioada în care pe rolul Tribunalului Brăila se aflau cererile anterior indicate, doamnele A. şi D. s-au plasat pe poziţia de judecători ai propriei cauze.

În realitate, prin încheierile pronunţate, acestea nu au constatat nelegalitatea Hotărârii nr. 12/2019 şi nici nu au înlăturat-o de la aplicare, ci au aplicat, în urma propriei interpretări jurisdicţionale, Hotărârea nr. 17/2019. Din această perspectivă, decizia doamnelor judecător A. şi D. de a trimite dosarele către completul C6 Apel nu demonstrează intenţia lor de a ignora efectele celei dintâi hotărâri de colegiu, ci pe cea de a aplica hotărârea de colegiu ulterioară, iar raţionamentul pe care l-au expus în cele 5 încheieri nu este arbitrar ori nejustificat, ci a fost motivat în fapt amplu şi fundamentat în drept pe prevederi ale Legii nr. 303/2004, ale C. proc. pen. şi pe dispoziţii din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Practic, atât titularul acţiunii disciplinare, cât şi instanţa disciplinară au pus în discuţie modul în care judecătorii, evocând dezlegările relevante ale instanţei de contencios constituţional, au interpretat dispoziţiile art. 11, 52 alin. (1) şi 53 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, cele ale art. 354 alin. (2) teza I C. proc. pen.. şi cele ale art. 105 şi 111 din Regulament.

Această activitate cuprinde ansamblul elementelor raţionamentului logico-juridic al magistratului în instrumentarea unei cauze, iar ea poate fi cenzurată doar în căile de atac reglementate de lege, nu şi în cadrul unei proceduri disciplinare; în acest sens, jurisprudenţa Completului de 5 judecători este constantă - a se vedea, spre exemplu, deciziile nr. 130/24.04.2017, nr. 292/27.11.2017, nr. 84/23.04.2018, nr. 93/15.04.2019 sau nr. 30/03.02.2020.

De aceea, apreciez că modalitatea în care au procedat doamnele judecător A. şi D. nu a relevat intenţia de nesocotire a obligaţiilor generate de adoptarea Hotărârii nr. 12/2019, ci convingerea lor că prin noua hotărâre de colegiu s-a modificat ordinea juridică generată de cea anterioară, prin reînfiinţarea completurilor care fuseseră desfiinţate şi în a căror componenţă s-a regăsit unul dintre judecătorii care le alcătuiau, ceea ce ar fi impus ca, în aplicarea principiului continuităţii, completul iniţial învestit să judece dosarele ce îi fuseseră repartizate aleatoriu.

În egală măsură, mi se pare inadecvat ca doamnelor judecător A. şi D. să li se aplice un tratament diferenţiat în raport cu ceilalţi judecători cercetaţi, în sarcina cărora nu s-a reţinut săvârşirea aceleiaşi abateri disciplinare.

Soluţiile diferite la care aceştia s-au oprit - fie trimiterea dosarelor către C6 Apel, fie amânarea judecăţii până la soluţionarea cererii de suspendare a Hotărârii nr. 12/2019 a Colegiului de conducere - nu fac necesară, în privinţa celor care au pronunţat încheierile de dezînvestire, aplicarea unei sancţiuni, cât timp, în acelaşi interval, nici unii, nici ceilalţi nu au procedat la judecată, ci au temporizat-o.

Se cuvine subliniat şi că demersul de a nu soluţiona cele 5 dosare în perioada relevantă - limitat în timp, deoarece dosarele au fost, în cele din urmă, restituite completului învestit prin repartizare ciclică - nu a produs nicio vătămare, de vreme ce, dacă nu toate, cel puţin una dintre părţi ori procurorul a fost de acord cu măsura timiterii dosarelor către C6 Apel, după cum rezultă din analiza celor 5 încheieri.

Argumentele expuse mai sus, numărul redus de dosare în care s-au pronunţat hotărârile de dezînvestire şi singularitatea incidentului pe parcursul unor cariere profesionale remarcabile m-au făcut să consider că aplicarea chiar şi a celei mai uşoare dintre sancţiuni este o măsură care a fost adoptată în condiţiile neîntrunirii laturii subiective a abaterii disciplinare examinate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj