Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2023
Asupra contestaţiei de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 464 din data de 20 iunie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă excepţia tardivităţii recursului formulat de recurentul A., invocată de reprezentantul Ministerului Public.
Totodată, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la sintagma "alte persoane", cuprinsă în decizia nr. 1145/A din data de 6 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I penală în dosarul nr. x/2023.
A fost obligat recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu recurentului, în cuantum de 340 RON, a rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală a reţinut următoarele:
Prin decizia penală nr. 1145/A din data de 6 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I penală, în baza art. 476 din C. proc. pen., a fost respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de contestatorul A..
În baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă cererea contestatorului persoană condamnată A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la "alte persoane".
Pentru a decide în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele:
Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
În acest caz, sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, întrucât Legea nr. 47/1992 stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate. Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, deoarece instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia. Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată.
În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Analiza unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale presupune, aşadar, verificarea îndeplinirii următoarelor condiţii prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992:
a) excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;
b) excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
c) norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Ca atare, judecătorul sau instanţa de judecată în faţa căreia se invocă o astfel de excepţie, de către părţi sau procuror, îşi va limita analiza exclusiv la cele trei condiţii expuse anterior, fără a se putea substitui instanţei de control constituţional, singura îndreptăţită să analizeze dacă textul legal criticat este conform normelor constituţionale.
S-a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în faţa completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în care inculpatul A. a formulat o contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 685/A/03.06.2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia I penală, prin care i s-au aplicat două pedepse principale, de 3 ani închisoare, respectiv 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de "cumpărare de influenţă", fapte prevăzute şi pedepsite de art. 292 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi o pedeapsă principală rezultantă de 3 ani, 10 luni şi 346 zile de închisoare.
De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 308 din C. pen., denumirea marginală a acestui articol, mai exact sintagma "alte persoane", despre care contestatorul a apreciat că este lipsită de previzibilitate, prin raportare la faptul că acesta face parte din categoria altor persoane, nefiind funcţionar public, dispoziţiile constituţionale încălcate în cauză fiind art. 1 alin. (5), art. 11, art. 16, art. 20, art. 21 şi art. 22 din Constituţie.
S-a constatat că art. 308 din C. pen. este în vigoare şi cu privire la acesta nu s-a pronunţat o soluţie de neconstituţionalitate până în prezent.
Cu toate acestea, s-a observat că obiectul excepţiei îl constituie strict denumirea marginală a art. 308 din C. pen., care face referire la "alte persoane", nefiind vorba despre o dispoziţie dintr-o lege care să poată forma obiectul controlului de constituţionalitate.
Astfel, potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: "La coduri şi la legi de mare întindere, articolele vor fi prevăzute cu denumiri marginale, exprimând sintetic obiectul lor; acestea nu au semnificaţie proprie în conţinutul reglementării."
În ceea ce priveşte legătura excepţiei de neconstituţionalitate invocate cu cauza, Curtea a reţinut că analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze în mod formal, întrucât verificarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate, de către judecătorul în faţa căruia este ridicată, are ca efect evitarea încărcării inutile a Curţii Constituţionale şi eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanţelor.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
În analiza condiţiilor enumerate anterior, Curtea a constatat că, în speţă, excepţia de neconstituţionalitate invocată, respectiv denumirea marginală a art. 308 din C. pen., nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât, pe de o parte, textele de lege invocate ca fiind neconstituţionale nu au legătură cu soluţionarea cauzei, iar pe de altă parte, nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a dispoziţiilor acestora, dorindu-se în realitate modificarea lor, ceea ce ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare.
S-a mai reţinut că numitului A. i-au fost aplicate două pedepse principale de 3 ani închisoare, respectiv 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de "cumpărare de influenţă", fapte prevăzute şi pedepsite de art. 292 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi o pedeapsă principală rezultantă de 3 ani, 10 luni şi 346 zile de închisoare, neavând nicio legătură cu dispoziţiile prevăzute de art. 308 din C. pen.
În plus, faţă de soluţia de respingere pronunţată în cauză, întrucât contestatorul tinde la schimbarea încadrării juridice pentru a putea beneficia de un termen mai mic de prescripţie, precum şi prin raportare la faptul că acestuia i s-a respins deja o contestaţie în anulare, pe acelaşi motiv, s-a apreciat că o eventuală admitere a excepţiei de neconstituţionalitate nu ar schimba cu nimic situaţia juridică a acestuia.
Aşadar, s-a reţinut că, pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Neconstituţionalitatea unui text de lege este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională, iar autorul excepţiei tinde, de fapt, la modificarea denumirii marginale a articolului, aspecte ce nu au legătură cu prezenta cauză şi nu ţin de competenţa instanţei de contencios constituţional, fiind atributul puterii legislative.
Totodată, Curtea a arătat că, din interpretarea raţională a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, rezultă că legătura dintre legile a căror neconstituţionalitate se invocă şi modul de soluţionare a cauzei trebuie să fie evidentă şi de natură a produce consecinţe directe asupra soluţiei ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. Aceasta deoarece instrumentul excepţiei de neconstituţionalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părţilor pentru ca acestea, în raport de interesele lor, să beneficieze de un control de constituţionalitate a acelor legi care au un rol hotărâtor asupra modului de soluţionare a cauzei, iar nu a oricărei legi ce poate fi incidentă în desfăşurarea unui proces, fără a influenţa însă modul de rezolvare a acestuia.
Aşadar, a fost avut în vedere că, deşi excepţia de neconstituţionalitate constituie şi un mijloc specific jurisdicţiei constituţionale pentru exercitarea controlului de constituţionalitate, trebuie observat că, având ca obiect o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care are legătură cu soluţionarea cauzei, excepţia de neconstituţionalitate este caracterizată ca fiind o "apărare de fond" (fără să se identifice cu aceasta), aspect ce ilustrează una dintre trăsăturile excepţiei de neconstituţionalitate, şi anume ca aceasta să fie pertinentă (să aibă legătură cu soluţionarea cauzei), altminteri fiind irelevantă pentru judecarea cauzei.
Prin urmare, s-a constatat că, în speţă, nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece motivele menţionate în susţinerea excepţiei nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.
Faţă de aceste aspecte, Curtea de Apel Bucureşti, constatând că cererea formulată nu are legătură cu soluţionarea cauzei şi, în realitate, vizează o chestiune de interpretare şi completare a legii, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la "alte persoane".
Împotriva dispoziţiei prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la sintagma "alte persoane", cuprinsă în decizia nr. 1145/A din data de 6 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I penală în dosarul nr. x/2023, în termen legal, recurentul condamnat A. a formulat recurs.
În esenţă, a solicitat admiterea recursului formulat şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la sintagma "alte persoane".
Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală a constatat că recursul formulat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prealabil, referitor la excepţia tardivităţii căii de atac, invocată de reprezentantul Ministerului Public, s-a constatat că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale: "dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."
În cauză, dezbaterile în faţa instanţei de fond au avut loc la data de 19.05.2023, decizia penală nr. 1145/A a Curţii de Apel Bucureşti – secţia I penală a fost pronunţată la data de 6 iunie 2023, iar recurentul A. a formulat recurs împotriva dispoziţiei prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate invocată la data de 7 iunie 2023, astfel cum rezultă din cererea de recurs ataşată la dosarul cauzei la dosar.
Susţinerile reprezentantului Ministerului Public în sensul că, la calcularea termenului în care se putea formula calea de atac, trebuie reţinută data expedierii cererii de recurs, respectiv 09.06.2023, data plicului, nu pot fi primite, având în vedere starea de deţinere a recurentului şi imposibilitatea acestuia de a expedia plicul în termen.
În raport de aceste consideraţii, precum şi în vederea respectării dreptului la o cale de atac efectivă în faţa unei instanţe judecătoreşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală a apreciat că relevantă sub aspectul calculării termenului de promovare a recursului este data inserată pe cererea recurentului, şi nu data plicului, recursul fiind formulat în termen legal.
Cu privire la fondul cauzei, s-a reţinut că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale. În acest caz, sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, şi anume:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, di n oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de recurentul condamnat A., în faţa Curţii de Apel Bucureşti şi are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la sintagma "alte persoane", fără ca textul criticat să fi fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale.
În concret, s-a reţinut că recurentul A. a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la sintagma "alte persoane", apreciind că este lipsită de previzibilitate, prin raportare la faptul că recurentul face parte din categoria altor persoane, nefiind funcţionar public, dispoziţiile constituţionale încălcate în cauză fiind art. 1 alin. (5), art. 11, art. 16, art. 20, art. 21 şi art. 22 din Constituţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală a constatat că aspectele invocate în susţinerea excepţiei vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, nu o problemă de neconstituţionalitate, iar criticile aduse dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate şi previzibilitate a acesteia în raport cu conţinutul ei propriu-zis in abstracto.
S-a reţinut că, prin demersul promovat, autorul excepţiei tinde la schimbarea încadrării juridice pentru a putea beneficia de un termen mai mic de prescripţie, exprimându-şi nemulţumirea şi pentru faptul că i s-a respins deja o contestaţie în anulare pe acelaşi motiv.
Deopotrivă, s-a observat că nu există o legătură efectivă şi necesară între pronunţarea unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu constituie chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.
În acest sens, s-a constatat că recurentului A. i-au fost aplicate două pedepse principale, de 3 ani închisoare, respectiv 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de "cumpărare de influenţă", fapte prevăzute şi pedepsite de art. 292 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi o pedeapsă principală rezultantă de 3 ani, 10 luni şi 346 zile de închisoare, neavând nicio legătură cu dispoziţiile prevăzute de art. 308 din C. pen.
Aşadar, s-a apreciat că recurentul condamnat nu justifică un interes real în promovarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Or, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, incidenţa acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanţei şi pertinenţei asupra soluţionării cauzei.
În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală a constatat că excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurent nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât, având în vedere cadrul procesual şi stadiul concret în care se află litigiul, decizia Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal de faţă.
Împotriva deciziei penale nr. 464 din data de 20 iunie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală în dosarul nr. x/2023, a formulat contestaţie recurentul A., care a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al instanţei supreme sub nr. x/2023.
La termenul din data de 30 octombrie 2023, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, calea de atac fiind exercitată împotriva unei hotărâri definitive.
Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, de apărătorul desemnat din oficiu contestatorului recurent şi cuvântul acestuia din urmă au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte – Completul de 5 Judecători constată că prezenta contestaţie este inadmisibilă, pentru considerentele care urmează.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
În speţă, contestatorul A. a formulat contestaţie împotriva deciziei penale nr. 464 din data de 20 iunie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală în dosarul nr. x/2023 – prin care a fost soluţionat recursul declarat de acesta împotriva dispoziţiei prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la sintagma "alte persoane", cuprinsă în decizia nr. 1145/A din data de 6 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2023 – hotărâre care, însă, are caracter definitiv, nemaiputând fi supusă niciunei căi de atac.
Or, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac, consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în baza dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza finală din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 464 din data de 20 iunie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală în dosarul nr. x/2023.
În baza dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul recurent, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 464 din data de 20 iunie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală în dosarul nr. x/2023.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul recurent, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2023.