Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 87/2023

Decizia nr. 87

Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor cauzei, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 259 din 3 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1574 din 14 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Împotriva Deciziei nr. 259 din 3 februarie 2022, contestatorul A. a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători sub nr. x/2022.

În dosarul nr. x/2022, a fost stabilită în sarcina recurentului oligaţia de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 de RON, datorată conform art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Recurentul a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, cerere care a fost respinsă prin încheierea din 5 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, comunicată recurentului la 22 februarie 2023.

În dosarul nr. x/2022, la termenul de astăzi, 24 aprilie 2023, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei de netimbrare a cererii, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., excepţie de procedură, care face inutilă, în tot, expunerea şi cercetarea în fond a cauzei şi care este întemeiată pentru considerentele arătate în continuare.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 25 alin. (2) lit. a), art. 32 şi art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, pentru declararea recursul împotriva unei hotărâri prin care s-a respins cererea, ca inadmisibilă, se datorează taxa judiciară de timbru de 50 RON, dovada achitării acesteia ataşându-se cererii, conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ.

Contrar dispoziţiilor legale menţionate, recurentul nu a ataşat la cererea de recurs dovada achitării taxei judiciare de timbru şi nu şi-a îndeplinit nici ulterior această obligaţie legală - deşi a fost citat cu menţiune în acest sens - astfel că este incidentă sancţiunea nulităţii cererii prevăzută de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 259 din 3 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.