Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin Decizia nr. 1307 din 25 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 898 din 7 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin care a fost anulat recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 587 din 19 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.
2. Recursul declarat împotriva deciziei menţionate la pct. 1
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, a declarat recurs contestatoarea A., cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 judecători sub nr. x/2022.
3. Întâmpinarea
Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii apelului.
4. Considerentele Înaltei Curţi
La termenul de judecată de astăzi, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, excepţie de procedură care, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., face inutilă, în tot, expunerea şi cercetarea în fond a cauzei.
Hotărârea ce formează obiectul recursului este pronunţată de o secţie civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unei contestaţii în anulare.
Conform art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., "Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".
Decizia nr. 898 din 7 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, care a fost atacată cu contestaţie în anulare, este o hotărâre dată în recurs, definitivă potrivit art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., care nu este susceptibilă de recurs în condiţiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ.
În consecinţă, întrucât hotărârea atacată cu contestaţie în anulare nu este supusă recursului, conform art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., nici hotărârea dată în contestaţia în anulare nu este supusă recursului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., va fi respins, ca inadmisibil, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1307 din 25 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 24 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.