Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea pronunţată în revizuire
Prin Decizia nr. 4961 din 27 octombrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1067 din 2 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020.
2. Recursul
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, a declarat recurs revizuentul A., în temeiul art. 513 alin. (6) şi art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., pentru criticile arătate în continuare.
Hotărârea recurată nu este motivată, întrucât nu cuprinde analiza raporturilor juridice dintre revizuent şi intimaţi, care constituie esenţa cererii de revizuire, chestiune în privinţa căreia, prin hotărârea a cărei revizuire se cere, a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare, astfel că instanţa de revizuire în mod greşit a reţinut că nu este întrunită identitatea de cauză, câtă vreme toate litigiile în care au fost pronunţate hotărârile la care se face referire în revizuire au drept fundament raporturile de serviciu şi de muncă ale revizuentului, stabilite prin Ordinul ministrului muncii nr. 3004/03.12.2015, prin care a fost numit în funcţia publică.
Se susţine că instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită în mod greşit a reţinut că angajatorul este Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea, iar nu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, deşi în toate cauzele anterioare, indicate în revizuire, atât Tribunalul Vâlcea, cât şi Curtea de Apel Piteşti au avut în vedere faptul că revizuentul a fost numit, prin concurs, în funcţia de conducere de inspector şef adjunct în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea, prin Ordinul ministrului muncii nr. 3004/03.12.2015, astfel că angajatorul este ministerul, iar nu inspectoratul teritorial de muncă.
În consecinţă, se argumentează că hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost pronunţată cu încălcarea puterii de lucru judecat cu privire la angajatorul revizuentului.
În susţinere, recurentul-revizuent expune dispoziţiile legale şi competenţele conferite Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, în calitate de angajator, arătând că are numai raporturi de activitate, iar nu de serviciu, cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea, astfel că inspectoratul teritorial este titularul obligaţiei de plată a drepturilor sale salariale şi conexe, în timp ce titularul dreptului de a aproba concediile revizuentului, în calitate de angajat al ministerului, este inspectorul general de stat din cadrul Inspecţiei Muncii, care este un organ de specialitate al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
3. Întâmpinarea
Intimatul Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Intimata Inspecţia Muncii a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport cu art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., susţinând că este inadmisibil recursul declarat în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ. împotriva unei hotărârii date în revizuire pentru hotărâri potrivnice vizând o hotărâre definitivă pronunţată în recurs, care nu este supusă recursului. În subsidiar, se solicită respingerea recursului, ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi
1. Cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare de intimata Inspecţia Muncii, Înalta Curte reţine considerentele arătate în continuare.
Hotărârea ce formează obiectul recursului este pronunţată de o secţie civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unei cereri de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Conform art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., "Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul. În cazul în care revizuirea a fost soluţionată de una dintre secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul este de competenţa Completului de 5 judecători".
În concluzie, este admisibilă calea de atac a recursului la Compleul de 5 judecători, fiind neîntemeiată excepţia invocată de intimata Inspecţia Muncii.
2. Cu privire la recurs
Analizând recursul, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
În speţă, prin cererea formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuentul a solicitat revizuirea Deciziei nr. 1067 din 2 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, susţinând că, în privinţa chestiunii de drept referitoare la calitatea de angajator a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 166 din 5 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2018, şi a Deciziei nr. 340 din 8 mai 2020, pronunţată de Curea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2020.
Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
De esenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este ca hotărârile definitive potrivnice să fie pronunţate în cauze diferite, în privinţa cărora să existe tripla identitate de părţi, cauză, obiect, pentru a se putea verifica respectarea autorităţii de lucru judecat, deoarece, potrivit definiţiei date efectului de lucru judecat prin dispoziţiile art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.
În jurisprudenţa Curţii Constituţionale, s-a reţinut că efectul admiterii revizuirii îl constituie "anularea celei din urmă hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare, dat fiind faptul că revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, iar în cadrul judecării acesteia nu este permisă şi soluţionarea fondului pricinii", astfel că, "în ipoteza în care constată existenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 (...), instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile potrivnice în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate. Or, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor".
În aceste condiţii, întemeiat s-a reţinut şi s-a argumentat în considerentele hotărârii atacate că, în privinţa litigiilor în care au fost pronunţate hotărârile invocate în susţinerea motivului de revizuire, nu se verifică identitatea de părţi, obiect şi cauză, aşa cum rezultă din expunerea elementelor celor trei litigii în sensul celor arătate în continuare.
Dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în care a fost pronunţată Decizia nr. 166/R-CONT din 5 februarie 2018, are ca obiect cererea prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, a solicitat suspendarea executării Ordinului ministrului nr. 1057/2018.
Dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în care a fost pronunţată Decizia nr. 340/R-CONT din 8 mai 2020, are ca obiect cererea prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea, a solicitat suspendarea executării Raportului de evaluare a performanţelor profesionale pentru anul 2017, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii de anulare a aceluiaşi act administrativ.
Dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în care a fost pronunţată Decizia nr. 106/R-CONT din 2 noiembrie 2021, a cărei revizuire se solicită, are ca obiect cererea prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Inspecţia Muncii şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea, a solicitat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 337/2018, plata drepturilor salariale corespunzătoare perioadei 27.04.2020- 14.05.2020, inclusiv, respectiv pentru 13 (treisprezece) zile lucrătoare în care şi-a desfăşurat activitatea în cadrul instituţiei, precum şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare (rectificarea) în Registrul de evidenţă al funcţionarilor publici gestionat de Inspecţia Muncii, potrivit art. 10 alin. (1), art. 13 şi art. 15 din H.G. nr. 432/2004.
Susţinerile din recurs prin care recurentul-revizuent tinde să argumenteze temeinicia revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 coroborat cu art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. pentru caracterul potrivnic al considerentelor hotărârilor, chiar în condiţiile în care nu se verifică identitatea de părţi, obiect şi de cauză în litigiile indicate în revizuire, nu pot primi relevanţa propusă, având în vedere statuările din jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 417 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1035 din 29 octombrie 2021, paragrafele 17 - 19. În acelaşi sens, Decizia nr. 8 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 27 mai 2020, paragrafele 17 şi 18; Decizia nr. 346 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 19 noiembrie 2020, paragrafele 16 şi 17), în care, sub acest aspect, s-au reţinut următoarele:
"(...) revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă - se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepţia actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, conform art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie.
(...) art. 461 alin. (2) din acelaşi cod reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea, ceea ce justifică, de altfel, soluţia pronunţată de instanţă în cazul încuviinţării cererii de revizuire pentru cazul hotărârilor potrivnice, constând în anularea celei din urmă hotărâri şi, după caz, trimiterea cauzei spre rejudecare.
În ceea ce priveşte considerentele prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă (aşanumitele considerente decizorii), Curtea a observat că nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv. Se valorifică astfel efectul pozitiv al lucrului judecat, consacrat de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."
Criticile din recurs referitoare la omisiunea instanţei de a analiza chestiunea de drept referitoare la raporturile juridice de serviciu ale recurentului-revizuent reprezintă, în realitate, nemulţumiri cu privire la soluţia dată prin hotărârea a cărei revizuire se solicită. Or, în actualul stadiu procesual delimitat de art. 513 alin. (6) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., atât instanţa de revizuire, cât şi instanţa de recurs sunt limitate, de principiu, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., la verificarea condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, neavând competenţa de a realiza o examinare a aspectelor ce ţin de fondul litigiului în care au fost pronunţate hotărârile invocate în cererea de revizuire.
Susţinerile referitoare la nemotivarea hotărârii date în revizuire nu pot fi primite, întrucât, aşa cum rezultă din analiza hotărârii atacate, aceasta respectă cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., conţinând "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor". În sensul acestor dispoziţii procedurale, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, întrucât o hotărâre care nu evocă reţinerile ei constituie o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil. Aceasta nu înseamnă, însă, că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte decizia recurată, astfel că nu se poate reţine incidenţa motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reţinut că obligaţia pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele Perez împotriva Franţei şi Van der Hurk împotriva Olandei,din 19 aprilie 1994), iar noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 şi Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005). Or, decizia ce formează obiectul recursului răspunde acestor exigenţe.
În acest context, se cuvine a fi menţionat şi faptul că instanţei nu îi revine sarcina exorbitantă de a răspunde tuturor susţinerilor şi criticilor formulate de recurentul cu privire la aspecte care excedează limitele cadrului procesual reglementat de art. 513 alin. (3) şi (6) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 coroborat cu art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul analizei în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata Inspecţia Muncii.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 4961 din 27 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 24 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.