Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 94/2023

Decizia nr. 94

Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor cauzei, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată în revizuire

Prin Decizia nr. 1767 din 27 septembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentele A. S.R.L. şi SUPORT INFORMATIC ONLINE S.R.L. împotriva Deciziei nr. 12 din 8 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, reţinând, în esenţă, că revizuirea a fost exercitată cu nerespectarea termenului de o lună, prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi calculat de la data pronunţării deciziei atacate cu revizuire, dată la care această hotărâre a rămas definitivă.

2. Recursul declarat împotriva hotărârii date în revizuire

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, au declarat recurs revizuentele A. S.R.L. şi SUPORT INFORMATIC ONLINE S.R.L., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că termenul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se calculează de la data comunicării hotărârii, iar nu de la data pronunţării, atunci când se invocă încălcarea autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte considerentele hotărârilor ce formează obiectul cererii de revizuire.

3. Considerentele Înaltei Curţi

Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respinsă, ca tardivă, o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Criticile din recurs se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., prin prisma căruia vor fi analizate.

Prin cererea de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a solicitat revizuirea Deciziei nr. 12 din 8 martie 2022 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru motivul că încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 1111/R-COM din 27 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin decizia recurată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins, ca tardiv formulată, cererea de revizuire, reţinând că a fost exercitată cu nerespectarea termenului de o lună socotit de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, termen prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În cauză, problema supusă dezlegării pe calea recursului - în condiţiile în care recurentul nu critică data rămânerii definitive a ultimei hotărâri şi nici data introducerii cererii de revizuire, astfel cum au fost reţinute în hotărârea atacată - vizează momentul de la care se calculează termenul de o lună pentru introducerea revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Contrar criticilor din recurs, în cazul motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termenul de o lună pentru introducerea cererii de revizuire curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, aşa cum prevăd în mod expres dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:

"Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: (...) 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri."

Atât timp cât dispoziţiile citate sunt lipsite de echivoc, în mod corect instanţa de revizuire a reţinut că, în raport cu data rămânerii definitive a ultimei hotărâri (Decizia nr. 12 din 8 martie 2022 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud) - 8 martie 2022 - termenul de o lună de la data rămânerii definitive, prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 din acelaşi Cod, s-a împlinit la 8 aprilie 2022, astfel că revizuirea depusă la oficiul poştal la 15 aprilie 2022, a fost exercitată cu depăşirea termenului imperativ prevăzut de dispoziţiile procedurale menţionate.

La pronunţarea prezentei decizii, este avută în vedere jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, reprezentată, cu titlu de exemplu, de Deciziile nr. 330/2017, nr. 331/2017, nr. 34/2018, nr. 191/2018, nr. 9/2019, nr. 10/2019, nr. 33/2019, nr. 175/2020, nr. 4/2021, nr. 152/2022 şi nr. 221/2022, referitoare la modul de calcul al termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Criticile din recurs referitoare la calcularea termenului de revizuire de la data comunicării hotărârii, atunci când caracterul potrivnic vizează considerentele hotărârilor, nu pot fi primite, având în vedere statuările Curţii Constituţionale de la par. 28-30 din Decizia nr. 823 din 9 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 martie 2022:

"Chiar dacă, în concepţia actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie.

Este adevărat că art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Însă această ipoteză este valabilă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea. Astfel, după cum a observat Curtea, considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată privind aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.

În consecinţă, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită."

În consecinţă, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul art. 513 alin. (6) coroborat cu art. 496 din acelaşi Cod, va fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul analizei în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. S.R.L. şi SUPORT INFORMATIC ONLINE S.R.L. împotriva Deciziei nr. 1767 din 27 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.