Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea pronunţată în recurs
Prin Decizia nr. 2291 din 17 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a anulat recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 489/R din 10 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
2. Recursul
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, recurentul A. a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2022.
3. Întâmpinarea
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
4. Considerentele Înaltei Curţi
La termenul de judecată de astăzi, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, excepţie de procedură care, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., face inutilă, în tot, expunerea şi cercetarea în fond a cauzei.
Hotărârea ce formează obiectul prezentei cauze, prin care a fost soluţionată o cerere de recurs, este o hotărâre judecătorească definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de recurs în condiţiile art. 483 alin. (1) din acelaşi Cod ori art. 26 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, reglementând competenţa Completului de 5 judecători.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, ar constitui o încălcare a principiului constituţional referitor la folosirea căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituţie, şi a principiului legalităţii căii de atac, reglementat prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., va fi respins, ca inadmisibil, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2291 din 17 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 24 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.