Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor cauzei, constată următoarele:

I. Hotărârea instanţei disciplinare

1. Prin Hotărârea nr. 5J din 14 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât următoarele: (i) cu majoritate, respinge excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare pentru motivul exercitării de către o persoană fără calitatea prevăzută de lege, pentru încălcarea principiului repartizării aleatorii şi pentru încălcarea dreptului la apărare, ca neîntemeiată; (ii) cu majoritate, respinge excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare pentru efectuarea cercetării disciplinare după expirarea termenului prevăzut de art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii ("Legea nr. 317/2004"), ca neîntemeiată; (iii) cu majoritate, respinge excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare pentru nestabilirea obiectului şi limitelor judecăţii, ca neîntemeiată; (iv) cu majoritate, respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului A. - judecător în cadrul Curţii de Apel Piteşti pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), ca neîntemeiată, pentru lipsa laturii subiective a abaterii disciplinare.

Referitor la motivul de nulitate privind exercitarea acţiunii disciplinare de către o persoană fără calitatea prevăzută de lege

2. La 10.06.2021, s-a înregistrat procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare cu privire la posibile fapte de natură disciplinară săvârşite de domnul judecător A. de la Curtea de Apel Piteşti, în cuprinsul căruia s-a arătat că, prin încheierea din 7 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, domnul judecător a admis o contestaţie privind durata procesului şi a constatat că secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie ("SIIJ") nu este justificată de imperative obiective şi verificabile şi nu este însoţită de garanţii specifice de înlăturare a riscului ca această secţie să fie folosită ca instrument de control politic al activităţii judecătorilor, dispunând, în consecinţă, ca procurorul să îşi decline competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea altei unităţi de parchet. La procesul-verbal de sesizare din oficiu a fost anexat articolul de presă apărut pe site-ul www.x.ro, intitulat "Fieful magistraţilor activişti de Ia Curtea de Apel Piteşti, stat în stat: un judecător aparent incompatibil a stabilit că SIIJ trebuie desfiinţată".

3. Verificările prealabile au fost finalizate la 17.06.2021.

4. Prin Rezoluţia nr. 1872 din 17 iunie 2021, s-a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de domnul judecător A. sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004. Cercetarea disciplinară a fost finalizată la 05.08.2021.

5. Prin Rezoluţia nr. 2372/B din 5 august 2021 a fost respinsă sesizarea Inspecţiei Judiciare reţinându-se în esenţă că măsurile dispuse de judecătorul vizat au fost argumentate, că sunt rezultatul viziunii proprii asupra modului de aplicare a dispoziţiilor procesual penale şi a dreptului Uniunii Europene, că reprezintă expresia raţionamentului juridic al acestuia, că opinia magistratului, deşi minoritară, nu este totuşi singulară, astfel că nesocotirea normelor de drept procesual nu poate fi calificată ca fiind neîndoielnică şi, prin urmare, nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru calificarea faptei ca fiind abatere disciplinară.

6. La 10 august 2021, rezoluţia menţionată a fost avizată negativ de directorul Direcţiei de inspecţie pentru judecători, iar la 11 august 2021, a fost infirmată de inspectorul-şef, prin rezoluţia în motivarea căreia s-au reţinut, în esenţă, următoarele: (i) inspectorul de caz, prin probele administrate, nu a lămurit graba judecătorului în soluţionarea cauzei, punerea în discuţia procurorului, din oficiu şi în absenţa petentei, incidenţa Hotărârii CJUE în condiţiile în care nu a administrat nicio probă suplimentară şi s-a pronunţat nu doar asupra incidenţei acestei hotărâri, ci şi asupra modului concret în care această hotărâre trebuie aplicată; (ii) inspectorul de caz nu a lămurit care au fost elementele pertinente pe care judecătorul cercetat disciplinar le-a analizat pentru adoptarea soluţiei; dacă judecătorul cercetat disciplinar a efectuat o minimă verificare pentru a constata inexistenţa unor studii şi motivele pentru care nu a administrat vreo probă în acest sens; inspectorul de caz nu a adresat nicio întrebare judecătorului cercetat disciplinar. În consecinţă, prin rezoluţia de infirmare, inspectorul-şef a dispus completarea cercetării disciplinare de către un alt inspector judiciar, în termen de 15 zile, lucrarea fiind repartizată doamnei inspector judiciar B..

7. La 16.08.2021, a fost emisă invitaţie către domnul judecător A. de a fi prezent la sediul Curţii de Apel Piteşti în ziua de 25 august 2021, începând cu orele 11:00, în vederea ascultării şi administrării probelor. La 25.08.2021, a fost încheiat procesul-verbal de ascultare a domnului judecător A..

8. Completarea cercetării disciplinare a fost finalizată la 26 august 2021, astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit în acest sens.

9. Prin Rezoluţia nr. 2492/26.08.2021, doamna inspector judiciar B. a dispus exercitarea acţiunii disciplinare faţă de domnul judecător A. sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, rezoluţia fiind avizată de directorul Direcţiei de inspecţie pentru judecători şi confirmată de inspectorul-şef al Inspecţiei judiciare.

10. Pârâtul judecător a invocat nulitatea absolută a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare susţinând că, după infirmarea rezoluţiei iniţiale de respingere a sesizării şi dispunerea completării cercetării disciplinare, doar inspectorul-şef avea calitatea de a exercita acţiunea disciplinară, fiind obligat să pronunţe una dintre soluţiile prevăzute de art. 47 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 317/2004.

11. Instanţa disciplinară a reţinut că art. 47 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004 reglementează două ipoteze: prima ipoteză vizează posibilitatea inspectorului-şef de a infirma rezoluţia inspectorului judiciar şi, constatând că cercetarea disciplinară este completă, poate exercita el însuşi acţiunea disciplinară ori, după caz, respinge sesizarea; a doua vizează situaţia în care cercetarea disciplinară este incompletă, iar inspectorul-şef infirmă rezoluţia inspectorului judiciar şi dispune completarea cercetării disciplinare.

12. După completarea cercetării disciplinare, inspectorul judiciar va emite o nouă rezoluţie care este supusă confirmării inspectorului-şef. În această situaţie, inspectorul-şef fie va confirma rezoluţia (dacă îşi însuşeşte soluţia inspectorului de caz), fie va exercita el însuşi acţiunea ori va respinge sesizarea în condiţiile art. 47 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 317/2004.

13. Din interpretarea dispoziţiilor art. 47 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004 şi art. 47 alin. (12), (14) şi (15) din Regulamentul pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 136/2018 ("Regulamentul lucrărilor de inspecţie"), rezultă că, după completarea cercetării disciplinare, inspectorul judiciar căruia i s-a repartizat lucrarea va emite o nouă rezoluţie (fie de respingere a sesizării, fie de admitere a sesizării şi exercitare a acţiunii disciplinare), rezoluţie care este supusă avizării directorului direcţiei şi confirmării inspectorului-şef.

14. Posibilitatea acordată inspectorului-şef de a dispune soluţia într-o lucrare disciplinară are caracter de excepţie şi vizează doar în situaţia în care, constatând că cercetarea disciplinară este completă, acesta infirmă rezoluţia inspectorului judiciar şi dispune una dintre soluţiile prevăzute la art. 47 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 317/2004.

Referitor la motivul de nulitate privind încălcarea principiului repartizării aleatorii

15. Lucrarea nr. 21-2252 a fost repartizată în mod aleatoriu doamnei inspector judiciar C., aspect necontestat de pârât, care, prin rezoluţia nr. 2372/B din 5.08.2021, a respins sesizarea din oficiu a Inspecţiei Judiciare. Ca urmare a infirmării acestei rezoluţii la 11.08.2021, inspectorul-şef a dispus completarea cercetării disciplinare de un alt inspector judiciar, stabilind un termen de 15 zile în acest sens.

16. Dispoziţiile art. 47 alin. (10) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie prevăd expres că "în caz de incompatibilitate, când imparţialitatea procedurii ar putea fi afectată sau în alte situaţii obiective, inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării de un alt inspector, care va fi desemnat prin repartizare aleatorie, cu excluderea inspectorilor care au efectuat cercetarea disciplinară".

17. Or, în motivarea rezoluţiei de infirmare, s-a menţionat, în mod expres, situaţia obiectivă care a justificat soluţia de completare a cercetării disciplinare de către un alt inspector judiciar, respectiv împrejurarea că, în perioada 09.08.2021-27.08.2021, doamna inspector judiciar C. se afla în efectuarea concediului de odihnă programat, iar termenul maxim prevăzut de lege pentru completarea cercetării este de 30 de zile.

18. Ca urmare, lucrarea a fost repartizată aleatoriu doamnei inspector judiciar D., care, la 12.08.2021, a formulat cerere de redistribuire, care a fost admisă. Ulterior, lucrarea a fost repartizată aleatoriu doamnei inspector judiciar E., care, la 16.08.2021, a formulat cerere de redistribuire, care a fost admisă.

19. În consecinţă, lucrarea a fost repartizată doamnei inspector judiciar B., aceasta procedând la completarea cercetării disciplinare în termenul stabilit prin rezoluţia de infirmare a inspectorului-şef.

20. Relativ la invocarea de către pârât a dispoziţiilor art. 73 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, s-a reţinut că textul de lege menţionat reglementează situaţiile în care se impune redistribuirea lucrărilor repartizate aleatoriu inspectorilor judiciari. Or, prin Rezoluţia nr. C21-1308 din 11.08.2021, inspectorul-şef nu a dispus redistribuirea lucrării, ci completarea cercetării disciplinare de către un alt inspector judiciar, desemnat aleatoriu, fiind respectate dispoziţiile art. 47 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004 şi ale art. 47 alin. (10) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie.

Referitoare la motivul de nulitate privind încălcarea dreptului la apărare

21. La 16.08.2021, inspectorul judiciar desemnat pentru efectuarea completării cercetării disciplinare a transmis domnului judecător o invitaţie de participare la 25.08.2021, la sediul Curţii de Apel Piteşti, fiind comunicate Rezoluţia nr. 2372B/5.08.2021, avizul negativ al directorului Direcţiei de inspecţie pentru judecători şi rezoluţia inspectorului-şef nr. C21-1308/11.08.2021 de infirmare a rezoluţiei de respingere a sesizări.

22. La 25.08.2021, domnul judecător s-a prezentat la cercetarea disciplinară, solicitând acordarea unui termen de 7 zile pentru pregătirea apărării, precizând expres că nu doreşte să fie audiat. Inspectorul judiciar a respins cererea şi a constatat refuzul domnului judecător A. de a fi ascultat, fiind întocmit proces-verbal în acest sens. Din procesul-verbal întocmit la 25.05.2021, semnat de domnul judecător, rezultă că acesta nu a solicitat alte probe în apărare, că i s-a prezentat dosarul cuprinzând toate probele administrate în cadrul verificărilor prealabile şi cercetării disciplinare şi că nu a avut obiecţiuni cu privire la modul de desfăşurare a cercetării disciplinare.

23. Prin procesul-verbal din 26.05.2021, s-a constatat finalizată completarea cercetării disciplinare, fiind detaliate principalele activităţi şi aspecte ale modului de desfăşurare a procedurii disciplinare, astfel că nu se poate susţine că nu a existat o cercetare disciplinară efectivă.

24. Prin urmare, au fost respectate garanţiile procesuale recunoscute de lege, nefiind încălcat dreptul la apărare în condiţiile în care măsurile dispuse de inspectorul judiciar au fost comunicate domnului judecător, care a avut posibilitatea reală de a formula apărări sub toate aspectele abaterii disciplinare pentru care era cercetat.

25. De altfel, pe parcursul cercetării disciplinare au fost analizate toate apărările formulate de pârât cu referire la faptele ce i se imputau, fiind întocmite procese-verbale în acest sens.

Referitor la nulitatea cercetării disciplinare pentru depăşirea termenului prevăzut de art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004

26. În cauză, prin procesul-verbal din 10.06.2021, inspectorul-şef s-a sesizat din oficiu, lucrarea fiind repartizată aleatoriu doamnei inspector judiciar C., iar, prin Rezoluţia nr. 1872 din 17.06.2021, s-a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de domnul judecător A..

27. Prin Rezoluţia nr. 2372/B/05.08.2021, s-a dispus respingerea sesizării din oficiu, cercetarea disciplinară fiind efectuată în termen de 60 de zile de la data dispunerii acesteia.

28. Ulterior, în procedura de avizare şi confirmare, la 11.08.2021, inspectorul-şef a infirmat Rezoluţia nr. 2372/B/05.08.2021 şi a dispus completarea cercetării disciplinare într-un termen de 15 zile.

29. Prin procesul-verbal întocmit la 26.08.2021, s-a constatat finalizată completarea cercetării disciplinare, termenul de 15 zile stabilit pentru efectuarea completării dispuse la 11.08.2021 fiind respectat.

30. Susţinerea pârâtului în sensul că termenul de 60 de zile stabilit de lege pentru efectuarea cercetării disciplinare nu a fost prelungit nu poate fi primită având în vedere că s-a dispus completarea cercetării disciplinare în condiţiile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, iar termenul stabilit de articolul menţionat pentru completarea cercetării disciplinare (maxim 30 de zile) este un termen distinct faţă de termenul de 60 de zile prevăzut de art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004.

Referitor la motivul de nulitate absolută a acţiunii disciplinare pentru nestabilirea obiectului şi limitelor judecăţii

31. Pârâtul a invocat împrejurarea că, prin Rezoluţia nr. 1872/17.06.2021 de începere a cercetării disciplinare, şi prin Rezoluţia nr. 2492/26.08.2021 de exercitare a acţiunii disciplinare, nu a fost stabilită încadrarea juridică a faptei, având în vedere că dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 reglementează o abatere disciplinară cu două conţinuturi alternative, legiuitorul regrupând, sub aceeaşi denumire două abateri disciplinare de sine stătătoare. Potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, "în cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei. Ascultarea celui în cauză şi verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declaraţii ori de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal şi nu împiedică încheierea cercetării. Judecătorul sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării şi să solicite probe în apărare".

32. Analizând rezoluţia nr. 1872/17.06.2021, prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de domnul judecător A., instanţa disciplinară a constatat că aceasta cuprinde toate menţiunile prevăzute de art. 31 alin. (3) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie, inspectorul judiciar reţinând că "se conturează indicii privind săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004". De altfel, domnul judecător a formulat apărări relativ la aspectele reţinute prin rezoluţia nr. 1872/17.06.2021 de începere a cercetării disciplinare, apărări care au fost apreciate de inspectorul judiciar ca fiind aspecte de fond ce urmează a fi avute în vedere la soluţionarea lucrării.

33. În cauză, prin Rezoluţia nr. 2492 din 26.08.2021, s-a dispus admiterea sesizării şi exercitarea acţiunii disciplinare împotriva domnului judecător A. sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, această rezoluţie având conţinutul prevăzut de dispoziţiile art. 47 alin. (6) din Regulamentul lucrărilor de Inspecţie, fiind analizată atât latura obiectivă, cât şi cea subiectivă a acestei abateri disciplinare, în acest context fiind analizate apărările domnului judecător.

34. Prin urmare, motivul de nulitate privind nestabilirea obiectului şi limitelor judecăţii este neîntemeiat.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004

35. În ceea ce priveşte situaţia de fapt, în considerentele hotărârii atacate au fost reţinute circumstanţele arătate în continuare.

36. La 18 mai 2021, pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost înregistrat dosarul nr. x/2021, având ca obiect o contestaţie privind durata procesului penal, formulată în temeiul art. 488¹ din C. proc. pen. cu privire la dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - SIIJ. Dosarul a fost repartizat spre soluţionare completului JDL 8, al cărui titular este domnul judecător A., fiind fixat termen de judecată la 7 iunie 2021.

37. La termenul de judecată din 7 iunie 2021, domnul judecător a solicitat procurorului să pună concluzii şi cu privire la incidenţa Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 18.05.2021 şi a soluţionat contestaţia prin încheierea penală nr. 3/F- C. civ.-DL, având următorul dispozitiv:

"În baza art. 2 şi art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, Decizia 2006/928 şi Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 18.05.2021, a constatat că SIIJ din cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este justificată de imperative obiective şi verificabile legate de buna administrare a justiţiei şi nu este însoţită de garanţii specifice care să permită, pe de o parte, să se înlăture orice risc ca această secţie să fie folosită ca instrument de control politic al activităţii respectivilor judecători şi procurori susceptibil să aducă atingere independenţei acestora şi, pe de altă parte, să se asigure că respectiva competenţă poate fi exercitată în privinţa acestora din urmă cu respectarea deplină a cerinţelor care decurg din articolele 47 şi 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

În baza art. 488⁶ din C. proc. pen. a admis contestaţia şi a stabilit termenul în care procurorul să rezolve cauza la 18.01.2022.

În baza art. 2 şi art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, Decizia 2006/928 şi Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 18.05.2021, s-a stabilit ca procurorul să-şi decline competenţa de soluţionare a cauzei, iar la stabilirea competenţei să fie excluse dispoziţiile art. 88¹ din Legea 304/2004.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului."

38. În considerentele încheierii pronunţate în dosarul nr. x/2021, s-au reţinut, în esenţă, următoarele: admiterea contestaţiei se impune întrucât activitatea de urmărire penală nu a fost îndeplinită într-o durată rezonabilă, deoarece, de la momentul începerii urmării penale in rem, a trecut un an şi de atunci nu a fost efectuat niciun alt act de urmărire penală; în cauză, este incidentă Hotărârea CJUE din 18.05.2021, în conformitate cu care, articolul 2 şi articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, precum şi Decizia 2006/928 se opun unei reglementări naţionale care prevede înfiinţarea în cadrul Ministerului Public a unei secţii specializate care are competenţa exclusivă de a ancheta infracţiunile săvârşite de judecători şi de procurori; dispoziţiile naţionale referitoare la SIIJ sunt cele de la art. 88¹-88ⁿ din Legea 304/2004, contrare dreptului european, astfel că judecătorul este obligat să nu le aplice; referitor la consecinţa imposibilităţii de aplicare a dispoziţiilor legale menţionate, rămânerea în nelucrare a dosarului de urmărire penală ar conduce la împiedicarea examinării cauzei întru-un termen rezonabil şi încălcarea drepturilor consacrate la articolele 47 şi 48 din Cartă, motiv pentru care judecătorul de drepturi şi libertăţi este obligat să stabilească organul de urmărire penală competent ca urmare a excluderii dispoziţiilor legale contrare dreptului european; în ceea ce priveşte organul de urmărire penală competent să efectueze urmărirea penală în cazul infracţiunilor săvârşite de magistraţi, ca urmare a neaplicării dispoziţiilor referitoare la SIIJ, urmează ca, în baza art. 38 alin. (1) lit. c) şi art. 40 alin. (1) din C. proc. pen. coroborate cu art. 56 alin. (3) lit. a) şi art. 63 alin. (3) din C. proc. pen., competenţa să aparţină Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau parchetelor de pe lângă curţile de apel, în funcţie de instanţele sau parchetele la care activează magistraţii.

39. Prin dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 nu se instituie un control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci se sancţionează magistraţii pentru o anumită conduită. Astfel, în cadrul procedurii disciplinare se poate verifica dacă o hotărâre judecătorească prezintă raţionamentul logico-juridic care a stat la baza adoptării unei soluţii, raţionament care trebuie nu numai să fie motivat, dar să poată fi acceptat prin prisma dispoziţiilor legale care îl fundamentează.

40. Sub aspectul laturii obiective, s-a reţinut că, din interpretarea dispoziţiilor art. 488⁴, art. 488⁵ şi art. 488⁶ din C. proc. pen., rezultă că, în procedura de soluţionare a contestaţiei privind durata procesului penal, judecătorul de drepturi şi libertăţi trebuie, în aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii, să analizeze doar elementele prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 488⁵ alin. (2) lit. a)-h) din C. proc. pen.

41. Din probele administrate a rezultat că, în cadrul soluţionării unei contestaţii privind durata procesului penal, domnul judecător A. a stabilit în sarcina procurorului de caz din cadrul SIIJ obligaţia de a-şi declina competenţa de soluţionare a cauzei, iar, la stabilirea competenţei, să fie excluse dispoziţiile art. 88¹ din Legea nr. 304/2004, prin care a fost înfiinţată SIIJ în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

42. Domnul judecător şi-a justificat această soluţie prin raportare la Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 18.05.2021 şi la principiul supremaţiei dreptului Uniunii.

43. Având în vedere motivarea încheierii din 7 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, domnul judecător nu s-a limitat doar la analiza elementelor prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 488⁵ alin. (2) lit. a)-h) din C. proc. pen., ci a constatat necompetenţa organului de urmărire penală.

44. Or, soluţiile care pot fi pronunţate în cadrul procedurii contestaţiei privind durata procesului penal, sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488⁶ alin. (1) din C. proc. pen.. Mai mult, alin. (2) al textului de lege menţionat prevede că "judecătorul de drepturi şi libertăţi nu va putea da îndrumări şi nici nu va putea oferi dezlegări asupra unor probleme de fapt sau de drept care să anticipeze modul de soluţionare a procesului ori care să aducă atingere libertăţii procurorului de a pronunţa soluţia pe care o consideră legală şi temeinică".

45. Cu toate acestea, prin încheierea din 7 iunie 2021, domnul judecător, învestit fiind cu soluţionarea unei contestaţii privind durata procesului penal, deturnând dispoziţiile legale de la scopul avut în vedere de legiuitor, a impus organului de urmărire penală o anume soluţie, în concret obligându-l să-şi decline competenţa. Mai mult, domnul judecător a stabilit că SIIJ (unitate de parchet care efectua urmărirea penală în respectiva cauză) nu este înfiinţată conform legii şi că dispoziţiile de înfiinţare a acesteia ar trebui lăsate neaplicate.

46. Referitor la apărarea pârâtului judecător în sensul că analiza competenţei organului de urmărire penală era permisă de dispoziţiile art. 281 alin. (4) lit. a) şi art. 282 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., care stabilesc momentul procesual până la care pot fi invocate nulităţile referitoare la urmărirea penală, s-a reţinut că procedura contestaţiei privind durata procesului penal este o procedură specială, iar dispoziţiile art. 488⁶ alin. (2) din C. proc. pen. interzic judecătorului de drepturi şi libertăţi să impună procurorului care efectuează urmărirea penală o soluţie de dezînvestire.

47. Astfel, necompetenţa organului de urmărire penală nu poate fi invocată în această procedură, analiza judecătorului de drepturi şi libertăţi fiind limitată la elementele prevăzute expres de către legiuitor la art. 488⁵ alin. (2) lit. a)-h) din C. proc. pen.

48. În acest context, s-a reţinut că, independent de statuările din Hotărârea CJUE din 18.05.2021, obiectul prezentei analize vizează posibilitatea judecătorului de drepturi şi libertăţi de a efectua o analiză a competenţei organului de urmărire penală în cadrul procesual special al contestaţiei privind durata procesului penal.

49. Practic, la soluţionarea contestaţiei privind durata procesului penal, domnul judecător A. nu a analizat elementele prevăzute de art. 488⁵ alin. (2) lit. a)-h) din C. proc. pen., ci a reţinut, prin raportare la Hotărârea CJUE din 18.05.2021, că art. 2 şi 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, precum şi Decizia 2006/928 se opun unei reglementări naţionale care prevede înfiinţarea în cadrul Ministerului Public a unei secţii specializate care are competenţa exclusivă de a ancheta infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, astfel încât dispoziţiile art. 88¹ - 88¹¹ din Legea nr. 304/2004 sunt contrare dreptului european şi judecătorul este obligat să nu le aplice.

50. Procedând în această manieră, domnul judecător a înlăturat de la aplicare dispoziţiile art. 88¹ - 88¹¹ din Legea nr. 304/2004, exclusiv prin raportare la considerentele Hotărârii CJUE din 18.05.2021.

51. Din această perspectivă este important de subliniat că această practică nu se regăseşte în activitatea niciunei alte instanţe, aşa cum rezultă din relaţiile comunicate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de curţile de apel, la solicitarea secţiei pentru judecători în materie disciplinară.

52. Faţă de aceste considerente, instanţa disciplinară a reţinut că domnul judecător A. a încălcat dispoziţiile art. 488⁵ şi art. 488⁶ din C. proc. pen., fiind realizată latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 317/2004.

53. Sub aspectul laturii subiective, pentru existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, este avută în vedere definiţia gravei neglijenţe prin dispoziţiile art. 99¹ din Legea nr. 303/2004, circumscrisă încălcării normelor de drept material sau procesual de o gravitate deosebită, care au consecinţe asupra valabilităţii actelor întocmite de magistrat, duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor părţilor. Prin folosirea sintagmei "gravă neglijenţă", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al "culpei lata". Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale.

54. Din punctul de vedere al circumstanţelor şi împrejurărilor în care a fost săvârşită fapta, la momentul pronunţării încheierii din 7 iunie 2021 problema de drept privind competenţa de efectuare a urmăririi penale de către SIIJ, din perspectiva Hotărârii CJUE din 18 mai 2021, nu primise o interpretare unitară din partea profesioniştilor în drept.

55. Ulterior soluţionării de către domnul judecător a dosarului nr. x/2021, s-a pronunţat Decizia Curţii Constituţionale nr. 390/08.06.2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88¹- 88⁹ din Legea nr. 304/2004, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea SIIJ, în motivarea căreia s-a reţinut, în esenţă, "aplicarea pct. 7 din dispozitivul Hotărârii CJUE din 18.05.2021, potrivit căruia o instanţă de judecată «este autorizată să lase neaplicată din oficiu o dispoziţie naţională care intră în domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928 şi pe care o consideră, în lumina unei hotărâri a Curţii, ca fiind contrară acestei decizii sau articolului 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE», nu are temei în Constituţia României, întrucât, aşa cum s-a menţionat în prealabil, art. 148 din Constituţie consacră prioritatea de aplicare a dreptului european faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. Or, rapoartele M.C.V., întocmite în baza Deciziei 2006/928, prin conţinutul şi efectele lor, astfel cum acestea au fost stabilite prin Hotărârea C.J.U.E. din 18 mai 2021, nu constituie norme de drept european, pe care instanţa de judecată să le aplice cu prioritate, înlăturând norma naţională. Prin urmare, judecătorul naţional nu poate fi pus în situaţia de a decide aplicarea prioritară a unor recomandări în detrimentul legislaţiei naţionale, întrucât rapoartele M.C.V. nu normează, deci nu sunt susceptibile de a intra într-un conflict cu legislaţia internă. Această concluzie se impune cu atât mai mult în ipoteza în care legislaţia naţională a fost declarată conformă Constituţiei de către instanţa constituţională naţională prin prisma dispoziţiilor art. 148 din Constituţie".

56. Or, în aceste condiţii, modul în care domnul judecător a administrat actul de justiţie în dosarul nr. x/2021 a fost determinat şi de caracterul de noutate al problemei de drept invocate în cauză, chestiune care nu cunoştea, la acel moment, o dezlegare unitară la nivelul instanţelor judecătoreşti. De îndată ce chestiunea de drept a fost tranşată de instanţa de contencios constituţional, domnul judecător s-a conformat Deciziei Curţii Constituţionale nr. 390/2021.

57. Relevant din perspectiva atitudinii subiective a pârâtului judecător raportat la obligaţiile profesionale ce îi reveneau este şi împrejurarea că, după pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 390/08.06.2021, care a tranşat problema de drept în discuţie, nu a mai procedat în aceeaşi manieră ca în dosarul nr. x/2021. În acest sens, în declaraţia dată pe parcursul cercetării disciplinare, domnul judecător a precizat că: (i) ceea ce i se impută este o chestiune de aplicare a legii, "aspectele controversate fiind între timp tranşate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 390/8.06.2021".; "am avut două dosare în care intenţionam să fac aplicarea Hotărârii Marii Camere a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din data de 18.05.2021, şi anume dosarul nr. x, care face obiectul sesizării şi pe care I-am soluţionat luni, 7.06.2021, iar în cel deal doilea dosar nr. x/2021, care avea termen la 10.06.2021, nu am procedat în acelaşi fel, întrucât între timp se pronunţase Decizia Curţii Constituţionale nr. 390/8.06.2021".

58. Relativ la problema de drept în discuţie, prin încheierea pronunţată la 29.06.2021, în dosarul nr x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, într-o cauză având ca obiect contestaţia privind durata procesului penal, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus sesizarea CJUE cu o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare. În acest dosar, judecătorul de drepturi şi libertăţi a pus în discuţie, din oficiu, competenţa de efectuare a urmăririi penale în cauză de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - SIIJ, în raport de Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) din data de 18.05.2021 în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19 şi a apreciat, faţă de Decizia Curţii Constituţionale nr. 390/08.06.2021, că se impune sesizarea CJUE cu o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare. O soluţie similară a fost pronunţată şi în dosarul nr. x/2021 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, într-o cauză având ca obiect contestaţia privind durata procesului penal, judecătorul de drepturi şi libertăţi dispunând sesizarea CJUE cu o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare.

59. În acest context, se constată că aspectul privind competenţa de efectuare a urmăririi penale de către SIIJ din perspectiva Hotărârii CJUE din 18.05.2021 a fost pus în discuţie şi de alte instanţe, respectiv Curtea de Apel Craiova în dosarul nr x/2021 şi Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2021.

60. Deşi aceste instanţe nu au procedat în modul constatat în cauza nr. 722/46/2021 instrumentată de domnul judecător A., totuşi împrejurarea relevată demonstrează caracterul de noutate al chestiunilor în discuţie de natură a atrage interpretări diferite.

61. De asemenea, aspectele ce au făcut obiectul analizei Curţii Constituţionale la momentul pronunţării Deciziei nr. 390/08.06.2021 sunt în strânsă legătură cu aspectele de drept european care au fost invocate de domnul judecător în motivarea încheierii nr. 3/F- C. civ.-DL din 7 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

62. Prin urmare, viziunea profesioniştilor dreptului cu privire la acest aspect nu era unitară, astfel că modul în care domnul judecător a interpretat şi aplicat dreptul comunitar şi normele de procedură ce reglementează contestaţia privind durata procesului penal nu realizează latura subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 din perspectiva caracterului imputabil, fapta pârâtului fiind circumscrisă unei culpe scuzabile în circumstanţele concrete ale cauzei, de natură a înlătura răspunderea disciplinară a acestuia la nivel subiectiv.

63. Pentru aceste considerente, s-a constatat că nu este întrunită latura subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, motiv pentru care a fost respinsă acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului judecător A. din cadrul Curţii de Apel Piteşti.

II. Recursul declarat de Inspecţia Judiciară

64. Inspecţia Judiciară a declarat recurs împotriva Hotărârii 5J din 14 aprilie 2022, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului declarat de Inspecţia Judiciară, casarea atacate, reţinerea spre rejudecare a acţiunii disciplinare şi, în rejudecare, admiterea acţiunii exercitate împotriva domnului judecător A. pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, cu consecinţa aplicării unei sancţiuni din cele prevăzute de art. 100 din aceeaşi lege.

65. Raportat la dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, deşi secţia pentru judecători în materie disciplinară a reţinut că este realizată latura obiectivă a abaterii disciplinare, în ceea ce priveşte latura subiectivă a reţinut că fapta se circumscrie unei culpe scuzabile, de natură a înlătura răspunderea disciplinară la nivel subiectiv, motivat de faptul că viziunea profesioniştilor dreptului cu privire la aspectul privind competenţa de efectuare a urmăririi penale a SIIJ nu era unitară.

66. Procedura contestaţiei privind durata procesului penal este o procedură specială, analiza judecătorului de drepturi şi libertăţi fiind limitată la elementele prevăzute expres de către legiuitor la art. 488⁵ alin. (2) lit. a)-h) din C. proc. pen., iar dispoziţiile art. 488⁶ alin. (2) din C. proc. pen. interzic judecătorului de drepturi şi libertăţi să impună procurorului care efectuează urmărirea penală o soluţie de dezînvestire.

67. Soluţionând contestaţia, domnul judecător, cu intenţie directă, a deturnat dispoziţiile legale de la scopul avut de legiuitor, cunoscând că, în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi, verificările sale erau strict prevăzute şi limitate de dispoziţiile legale. Chiar apărările formulate de domnul judecător arată că, la momentul pronunţării încheierii din 7 iunie 2021, cunoştea faptul că încalcă dispoziţiile legale privind soluţionarea contestaţiei.

68. În plus, în cadrul cercetării disciplinare, judecătorul a învederat că aspectele cu privire la care este cercetat au fost tranşate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 390 din 8 iunie 2021, arătând că a avut două dosare în care intenţiona să facă aplicarea Hotărârii CJUE din 18.05.2021, şi anume dosarul nr. x/2021, care face obiectul sesizării şi pe care l-a soluţionat la 7 iunie 2021, şi dosarul nr. x/2021, care avea termen la 10 iunie 2021, în care nu a procedat în acelaşi fel, întrucât între timp se pronunţase Curtea Constituţională, prin decizia anterior menţionată.

69. Astfel, în mod nelegal instanţa disciplinară a reţinut că fapta pârâtului nu realizează latura subiectivă a abaterii disciplinare, apreciind în mod greşit că fapta pârâtului se circumscrie unei culpe scuzabile, reţinând că viziunea profesioniştilor dreptului nu era unitară.

70. Se solicită a fi avut în vedere faptul că nici înainte de 7 iunie 2021 şi nici ulterior acestei date, nicio instanţă din ţară nu a pronunţat o astfel de soluţie.

71. În mod nelegal, instanţa disciplinară a raportat atitudinea subiectivă a judecătorului la viziunea profesioniştilor dreptului sau la caracterul de noutate al problemei de drept, deşi modul în care judecătorul a interpretat şi aplicat normele de procedură este individual, iar practica judiciară nu poate înlătura caracterul imputabil al faptei.

72. Atitudinea subiectivă a judecătorului trebuie raportată la momentul săvârşirii abaterii, iar la data pronunţării încheierii din 7 iunie 2021, judecătorul a încălcat normele procesuale cu intenţie, astfel că atitudinea subiectivă ulterioară săvârşirii abaterii ar putea fi avută în vedere numai la individualizarea sancţiunii şi nu este de natură să înlăture răspunderea disciplinară.

73. În concluzie, se susţine că, încălcând normele de drept procesual, cu consecinţe grave asupra valabilităţii actelor întocmite, a duratei procedurii, producând o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor părţilor, judecătorul a dat dovadă de gravă neglijenţă, fiind întrunite elementele constitutiv ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

III. Recursul incident declarat de domnul judecător A.

74. Domnul judecător A. a declarat recurs incident împotriva Hotărârii nr. 5J din 14 aprilie 2022, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., pentru criticile arătate în continuare.

Critici referitoare la soluţia dată excepţiei nulităţii acţiunii disciplinare întrucât a fost exercitată de o persoană fără calitatea prevăzută de Legea nr. 317/2004

75. În esenţă, se susţine că, din interpretarea dispoziţiilor art. 47 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004, rezultă că, în situaţia în care s-a dispus infirmarea, inspectorul judiciar are numai competenţa de a efectua completarea cercetării disciplinare, iar, ulterior completării cercetării disciplinare, inspectorul-şef urmează să dispună, în scris şi motivat, una dintre soluţiile prevăzute de ar. 47 alin. (1) lit. a) sau b) din aceeaşi lege.

76. Se argumentează că, întrucât în situaţia în care, ulterior infirmării, inspectorul judiciar ar fi cel care ar dispune soluţia, inspectorul-şef nu ar mai avea posibilitatea să dispună infirmarea soluţiei inspectorului judiciar după completarea cercetării disciplinare, conform art. 47 alin. (4) din Legea nr. 317/2004. În acest context, se susţine că prevederile ale art. 47 alin. (12) şi (15) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie, care prevăd că inspectorul judiciar este cel care, după infirmare şi completarea cercetării disciplinare, emite o nouă rezoluţie prin care dispune una dintre soluţiile prevăzute de lege, iar inspectorul-şef poate infirma pentru a doua oară rezoluţia inspectorului judiciar, adaugă la dispoziţiile art. 47 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, contrar art. 134 alin. (2) din Constituţie.

Critici referitoare la soluţia dată excepţiei nulităţii acţiunii disciplinare şi a actelor de cercetare disciplinară pentru încălcarea principiului repartizării aleatorii.

77. Contrar dispoziţiilor art. 73 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 317/2004, conform cărora redistribuirea lucrărilor repartizate aleatoriu inspectorilor judiciari se poate face numai în caz de imposibilitate de exercitare a atribuţiilor timp de cel puţin 20 de zile, în cauză în mod nelegal lucrarea a fost repartizată doamnei inspector judiciar B., întrucât doamna inspector judiciar C., căreia i se repartizase lucrarea, s-a aflat în concediu de odihnă pentru o perioadă de 15 zile.

Critici referitoare la soluţia dată excepţiei nulităţii acţiunii disciplinare pentru nerespectarea termenului prevăzut de art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004

78. Prin criticile formulate, se susţine că, inclusiv în ipoteza în care inspectorul-şef infirmă rezoluţia de respingere a sesizării şi dispune completarea cercetării disciplinare în temeiul art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, durata totală a cercetării disciplinare trebuie să se încadreze în termenul maxim de 90 de zile prevăzut de art. 46 alin. (6) din aceeaşi lege.

Critici referitoare la excepţia nulităţii acţiunii disciplinare întrucât nu au fost stabilite obiectul şi limitele judecăţii.

79. În susţinerea acestei excepţii, este criticat faptul că, nici rezoluţia nr. 1872/17.06.2021, prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare, şi nici prin rezoluţia nr. 2492/26.08.2021, prin care a fost exercitată acţiunea disciplinară, nu se menţionează pentru care dintre cele două variante normative ale abaterii prevăzute de art. 99 coroborat cu art. 99¹ din Legea nr. 303/2004 a fost efectuată cercetarea şi a fost exercitată acţiunea disciplinară, nefiind stabilită încadrarea juridică a faptei, astfel că nu au fost stabilite obiectul şi limitele judecăţii, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din C. proc. civ., şi a dreptului la apărare, sub aspectul formulării de apărări cu privire la o situaţie de fapt care nu este clară şi coerentă.

Critici referitoare la excepţia nulităţii acţiunii disciplinare pentru încălcarea dreptului la apărare

80. În principal, recurentul-pârât susţine încălcarea dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, sub aspectul nerespectării dreptului la apărare, pentru următoarele critici: (i) încălcarea dreptului la apărare pentru aceleaşi critici cu cele invocate anterior cu privire la faptul că, prin rezoluţia de începere a cercetării disciplinare şi rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare, nu a fost menţionată încadrarea juridică a faptei, nefiind indicată în mod expres una dintre variantele normative prevăzute de art. 99 lit. t) coroborat cu art. 99¹ din Legea nr. 303/2004; (ii) în perioada 09.08-03.09.2021, s-a aflat în concediu de odihnă, iar în intervalul 16-24.08.2021, s-a aflat în staţiunea Mamaia; la 20.08.2021, a fost anunţat de la instanţă că a primit o corespondenţă de la Inspecţia Judiciară; la 24.08.2021, a fost anunţat de la instanţă că doamna inspector judiciar B. o să se prezinte la 25.08.2021, la sediul Curţii de Apel Piteşti, pentru a fi ascultat în cadrul completării cercetării disciplinare; la 25.08.2021, s-a prezentat la sediul curţii de apel, a primit corespondenţa trimisă de Inspecţia Judiciară şi s-a întâlnit cu doamna inspector judiciar; (iii) întrucât abia primise plicul care conţinea rezoluţia nr. 2372/B/05.08.2021 de respingere a sesizării şi rezoluţia inspectorului-şef din 11.08.2021 de infirmarea, a solicitat doamnei inspector judiciar stabilirea unei alte întâlniri în vederea ascultării, pentru a putea studia documentele primite şi a-şi pregăti apărarea, cerere care a fost respinsă, astfel că nu a avut la dispoziţie timpul necesar pentru pregătirea apărării; (iv) potrivit considerentelor încheierii din 07.06.2021 şi din apărările formulate în cursul cercetării disciplinare, Hotărârea CJUE din 18.05.2021 este obligatorie pentru toate instanţele naţionale în cauzele în care au fost efectuate acte de urmărire penală de către procurori din cadrul SIIJ, potrivit principiului supremaţiei dreptului comunitar, principiului răspunderii statului pentru încălcarea dreptului comunitar şi principiului efectivităţii, consacrate în jurisprudenţa CJUE, apărări care nu au fost verificate de inspectorul judiciar, contrar dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Critici referitoare la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004

81. Pe fondul cauzei, recurentul-pârât solicită respingerea acţiunii disciplinare, ca neîntemeiată, nefiind întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, cu consecinţa înlăturării considerentelor din hotărârea atacată la realizarea laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

82. Contrar celor menţionate în avizul negativ al directorului Direcţiei de inspecţie pentru judecători, în rezoluţia de infirmare din 11.08.2021 a inspectorului-şef şi în rezoluţia nr. 2492/26.08.2021 cu privire la faptul că a soluţionat în grabă contestaţia privind durata procesului penal şi a invocat din oficiu, în absenţa contestatoarei, incidenţa Hotărârii CJUE din 18.05.2021, recurentul-pârât arată că a procedat în acord cu dispoziţiile art. 488 alin. (3) şi (5) şi art. 488¹ alin. (4) din C. proc. pen., în condiţiile în care cauza a fost înregistrată pe rolul curţii de apel la 18.05.2021, la 26.05.2021 contestatoarea a depus o cerere prin care a solicitat amânarea cauzei pentru ca procurorul să răspundă la adresa instanţei, iar procurorul a menţionat în mod expres că nu formulează note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia contestaţiei.

83. În mod greşit s-a reţinut în hotărârea atacată că nicio altă instanţă nu a mai pronunţat o soluţie asemănătoare, deşi, în dosarul nr. x/2021, la 3 martie 2022, ulterior pronunţării Hotărârii CJUE din 22.02.2022, Curtea de Apel Craiova, în baza art. 488⁶ din C. proc. pen., a admis contestaţia cu privire la durata de soluţionare a dosarului de urmărire nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă }nalta Curte de Casaţie şi Justiţie - SIIJ, a stabilit termen de 3 luni pentru soluţionarea dosarului menţionat şi, în baza art. 2 şi art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, Deciziei 2006/928 şi Hotărârii CJUE din 18.05.2021, a dispus ca procurorul să decline competenţa de soluţionare a cauzei, iar la stabilirea competenţei să fie excluse dispoziţiile art. 88¹ şi următoarele din Legea nr. 304/2004. De asemenea, o soluţie similară a fost pronunţată şi de Curtea de Apel Piteşti, la 3 martie 2022, în dosarul nr. x/2021. Astfel, recurentul-pârât arată că încheierea din 07.06.2021 reprezintă prima hotărâre judecătorească prin care a fost aplicată Hotărârea CJUE din 18.05.2021, însă ulterior fost pronunţate mai multe soluţii similare. Totodată, recurentul-pârât arată că, după pronunţarea Hotărârii CJUE din 22.02.2022 şi a celor două soluţii pronunţate de instanţele române la 03.03.2022, a fost adoptată Legea nr. 49/2022 privind desfiinţarea SIIJ.

84. Se arată că Hotărârea CJUE din 22.02.2022 a fost pronunţată ca urmare a sesizării formulate de Curtea de Apel Craiova, în cuprinsul căreia se menţionează că în presă sunt vehiculate informaţii cu privire la cercetarea disciplinară efectuată de Inspecţia Judiciară împotriva recurentului-pârât, rezultând astfel că hotărârea CJUE a avut în vedere chiar acţiunea disciplinară ce formează obiectul prezentului dosar.

85. Instanţa disciplinară a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 488⁶ alin. (2) din C. proc. pen., care se interpretează coroborat cu dispoziţiile art. 488⁶ alin. (1) şi art. 327 din C. proc. pen., în sensul că, în contestaţia privind durata procesului penal, soluţiile la care se referă textul de lege sunt cele prin care se rezolvă fondul cauzei, respectiv soluţiile prevăzute de art. 327 din C. proc. pen.. Totodată, în mod eronat şi contrar dispoziţiilor indicate, instanţa disciplinară a considerat că declinarea de competenţă reprezintă o soluţie asupra fondului cauzei.

86. În raport cu principiul răspunderii statului pentru încălcarea dreptului comunitar, principiul supremaţiei dreptului comunitar şi principiul efectivităţii, consacrate în jurisprudenţa CJUE, recurentul-pârât argumentează că avea obligaţia de a aplica Hotărârea CJUE din 18.05.2021 în dosarul nr. x/2021, astfel că nu se poate pune problema existenţei unei abateri disciplinare din moment ce întreaga jurisprudenţă a CJUE stabileşte obligaţia instanţelor naţionale de a lăsă neaplicate dispoziţiile legale interne, chiar şi de rang constituţional.

87. Din moment ce nu există o dispoziţie legală care să excludă contestaţia privind durata procesului penal de la aplicarea regulilor de invocare a nulităţilor absolute, rezultă că şi în această procedură poate fi analizată competenţa organului de urmărire penală. Cu toate acestea, menţiunea din dispozitivul încheierii referitoare la obligaţia procurorului de a-şi declina competenţa nu s-a bazat pe dispoziţiile C. proc. pen., ci reprezintă efectul aplicării Hotărârii CJUE din 18.05.2021, respectiv punerea în aplicare a principiilor efectivităţii şi echivalenţei, procurorul având la rândul său obligaţia de a pune în aplicare hotărârea CJUE.

88. În consecinţă, se argumentează că încheierea din 07.06.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, reprezintă practica judiciară unitară, iar procedura disciplinară derulată împotriva sa reprezintă o încălcare a independenţei judecătorului.

III. Apărările formulate în cauză

89. Domnul judecător A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului declarat de Inspecţia Judiciară, ca nefondat.

90. Recurenta Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea, ca nefondat, a recursului incident declarat de intimatul A..

IV. Considerentele Înaltei Curţi

91. În acord cu jurisprudenţa consolidată a Completului de 5 judecători (Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători nr. 129/2017, nr. 139/2017, nr. 164/2017, nr. 5/2018 - pct. 70, nr. 173/2018 - pct. 78, nr. 92/2019 - pct. 48), cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 381/2018 şi cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârile din 21 iunie 2016 pronunţate în cauzele Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos şi Figueiredo împotriva Portugaliei (cererile nr. 9023/13 şi 78077/13) şi Ramos Nunes de Carvalho E Sá împotriva Portugaliei (cererile 55391/13, 57728/13 şi 74041/13), "recursul" reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 împotriva hotărârilor pronunţate de CSM în materie disciplinară "nu este acea cale extraordinară de atac prevăzută de C. proc. civ., ci o veritabilă cale de atac devolutivă împotriva hotărârii organului disciplinar (...) - cale de atac soluţionată de (...) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 381/2018, par. 25).

92. Analizând cu prioritate criticile din recursul incident formulat de domnul judecător A., prin care, în sensul art. 472 din C. proc. civ., pârâtul tinde la schimbarea hotărârii primei instanţe în sensul anulării acţiunii disciplinare, Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru considerentele arătate în continuare.

Referitor la criticile vizând excepţia nulităţii acţiunii disciplinare pentru faptul că a fost exercitată de o persoană fără calitatea prevăzută de Legea nr. 317/2004

93. Potrivit art. 47 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004:

"Art. 47. - (1) După efectuarea cercetării disciplinare, inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) respingerea sesizării, în cazul în care constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.

(...)

(3) Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.

(4) Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, completarea cercetării disciplinare. După completarea cercetării disciplinare, inspectorul-şef poate dispune, în scris şi motivat, una dintre soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau b)."

94. Potrivit art. 47 alin. (1)-(4), (8), (12), (14) şi (15) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie:

"Art. 47. -

(1) În cel mult 3 zile de la data prezentării probelor administrate, inspectorul finalizează cercetarea disciplinară şi întocmeşte în acest sens un proces-verbal în care consemnează toate activităţile efectuate pe parcursul cercetării şi orice alte aspecte relevante pentru modalitatea de desfăşurare a procedurii.

(2) Data finalizării cercetării disciplinare este data încheierii procesului-verbal prevăzut de alin. (1).

(3) În cel mult 10 zile de la data finalizării cercetării disciplinare, inspectorul, prin rezoluţie, una din următoarele soluţii:

a) admiterea sesizării, exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei competente a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) respingerea sesizării, în cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii disciplinare.

(4) La data prevăzută la alin. (3) inspectorul judiciar întocmeşte o minută în care consemnează soluţia dispusă.

(...)

(8) În procedura de avizare şi confirmare, din oficiu sau la propunerea directorului direcţiei, inspectorul-şef poate dispune una din următoarele soluţii:

a) confirmă rezoluţia;

b) infirmă rezoluţia şi dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una din soluţiile prevăzute la alin. (3) lit. a) şi b) sau, după caz, completarea cercetării disciplinare.

(9) Completarea cercetării disciplinare se poate dispune o singură dată şi se efectuează în termenul stabilit de inspectorul-şef. Termenul nu poate depăşi 30 de zile, calculate de la data primirii rezoluţiei de completare de către inspectorul care efectuează completarea.

(...)

(12) În cel mult 5 zile de la finalizarea completării cercetării disciplinare, inspectorul dispune, printr-o nouă rezoluţie, una din soluţiile prevăzute la alin. (3) şi încheie minuta prevăzută la alin. (4).

(...)

(14) Rezoluţia emisă după completarea cercetării disciplinare se avizează de directorul de direcţie şi se confirmă de inspectorul-şef.

(15) În caz de infirmare a rezoluţiei prevăzută la alin. (13), inspectorul şef poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una din soluţiile prevăzute la alin. (3) cu excepţia completării din nou a cercetării disciplinare."

95. Cu titlu prealabil, se observă că verificările prealabile şi cercetarea disciplinară au fost realizate în acord cu dispoziţiile Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef nr. 136/2018.

96. În ceea ce priveşte criticile referitoare la încălcarea art. 47 alin. (12) şi (15) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie, se constată că, potrivit dispoziţiilor citate, după completarea cercetării disciplinare, dispuse de inspectorul-şef ca urmare a infirmării rezoluţiei iniţiale (care poate fi atât de exercitare a acţiunii disciplinare, cât şi de respingere a sesizării), inspectorul judiciar va emite o nouă rezoluţie, care va cuprinde una dintre soluţiile prevăzute de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, această nouă rezoluţie fiind, de asemenea, supusă confirmării inspectorului-şef.

97. Interpretarea propusă de recurentul-pârât, în sensul că, după completarea cercetării disciplinare, inspectorul judiciar nu dispune nicio soluţie, această competenţă revenind exclusiv inspectorului-şef nu poate fi primită.

98. Sub acest aspect, se apreciază că raţiunea legiuitorului a fost aceea de a conferi inspectorului judiciar competenţa de a propune una dintre soluţiile prevăzute de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, atât în urma cercetării disciplinare iniţiale, cât şi în urma completării cercetării dispuse de inspectorul-şef, ca o consecinţă a infirmării rezoluţiei iniţiale.

99. Astfel fiind, instanţa disciplinară a interpretat în mod corect dispoziţiile citate, în sensul că, după completarea cercetării, inspectorul judiciar este cel care dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una dintre soluţiile prevăzute de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, această nouă rezoluţie fiind la rândul ei supusă confirmării inspectorului-şef, conform art. 47 alin. (14) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie.

100. În consecinţă, pe cale de excepţie, numai în ipoteza în care nu este de acord cu soluţia propusă prin rezoluţia întocmită în urma completării cercetării şi neavând, conform art. 47 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 317/2004 şi art. 47 alin. (9) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie, posibilitatea unei noi infirmări, inspectorului-şef îi este conferită, prin art. 47 alin. (4) teza a doua din lege şi art. 47 alin. (15) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie, opţiunea ("poate") de a dispune, în scris şi motivat, una dintre soluţiile prevăzute la alin. (1) al articolului, diferită de cea propusă de inspectorul-judiciar prin rezoluţia întocmită la finalizarea completării cercetării.

Referitor la criticile vizând excepţia nulităţii acţiunii disciplinare şi a actelor de cercetare disciplinară pentru încălcarea principiului repartizării aleatorii

101. Contrar susţinerilor din recurs şi în acord cu cele reţinute în hotărârea atacată, se constată că dispoziţiile art. 73 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 317/2004, a căror încălcare este invocată de recurentul judecător, se referă la ipoteza redistribuirii lucrărilor de inspecţie, iar nu la situaţia repartizării lucrării pentru completarea cercetării disciplinare ulterior soluţiei de infirmare de către inspectorul-şef a rezoluţiei inspectorului judiciar de respingere a sesizării disciplinare, caz în care sunt aplicabile prevederile art. 47 alin. (10) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie, conform cărora "în alte situaţii obiective, inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării de un alt inspector, care va fi desemnat prin repartizare aleatorie, cu excluderea inspectorilor care au efectuat cercetarea disciplinară".

102. În contextul în care doamna inspector judiciar C. - căreia îi fusese repartizată lucrarea şi care a emis rezoluţia iniţială, infirmată de inspectorul-şef la 11.08.2021, cu dispoziţia de completare a cercetării în termen de 15 zile, termen care se împlinea la 27 august 2021 - se afla în concediu de odină în perioada 9-27 august 2021, cu respectarea prevederilor art. 47 alin. (10) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie, s-a dispus completarea cercetării disciplinare de către un alt inspector judiciar, respectiv doamna B., învestită prin repartizare aleatorie, conform înscrisurilor ataşate la filele x ale dosarului Inspecţiei Judiciare nr. 21-2252/a1.

103. În aceste circumstanţe, situaţia obiectivă la care se referă prevederile citate constă în faptul că atât începutul, cât şi împlinirea termenului pentru completarea cercetării disciplinare se aflau în interiorul intervalului de timp în care inspectorul judiciar căruia îi fusese repartizată lucrarea se afla în concediu de odihnă. Pentru aceste motive, nu pot fi primite criticile din recurs, prin care se invocă faptul că doamna inspector judiciar C. s-a aflat în concediu de odină pe o perioadă de numai 15 zile lucrătoare, iar nu pe o perioadă de 20 de zile de imposibilitate de exercitare a atribuţiilor, aşa cum impun dispoziţiile art. 73 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 317/2004.

104. Astfel fiind, nu se constată existenţa, în sensul susţinerilor din recursul incident, a unor elemente de viciere a procedurii de repartizare aleatorie.

Referitor la criticile vizând excepţia nulităţii acţiunii disciplinare pentru motivul că cercetarea disciplinară a fost efectuată după expirarea termenului prevăzut de art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004

105. Conform art. 46 alin. (6) şi art. 47 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004:

"Art. 46. - (...)

(6) Cercetarea disciplinară se efectuează în termen de 60 de zile de la data dispunerii acesteia, cu excepţia situaţiei în care intervine suspendarea. Cercetarea disciplinară se poate prelungi cu cel mult 30 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.

Art. 47. - (1) După efectuarea cercetării disciplinare, inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) respingerea sesizării, în cazul în care constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.

(3) Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.

(4) Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, completarea cercetării disciplinare. După completarea cercetării disciplinare, inspectorul-şef poate dispune, în scris şi motivat, una dintre soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau b)."

106. Se observă că art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 reglementează termenul maxim de 90 de zile, în care se efectuează cercetarea disciplinară iniţială, până la momentul emiterii primei rezoluţii, conţinând una dintre soluţiile prevăzute de art. 47 alin. (1) lit. a) şi b) din lege, în timp ce art. 47 alin. (3) şi (4) din lege reglementează ipoteza în care inspectorul-şef infirmă rezoluţia emisă iniţial şi dispune completarea cercetării disciplinare, pentru care este prevăzut un termen suplimentar de 30 de zile.

107. Astfel, nu poate fi primită interpretarea propusă prin recursul incident, în sensul că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 pentru completarea cercetării disciplinare este inclus în termenul maxim de 90 de zile prevăzut de art. 46 alin. (6) din lege pentru efectuarea cercetării disciplinare iniţiale.

108. În cauză, se constată că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 46 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 317/2004 a început să curgă la 17 iunie 2021 (data rezoluţiei nr. 1872, prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare) şi se împlinea la 16 august 2021, termen care a fost respectat prin emiterea rezoluţiei nr. 2372/B din 5 august 2021, iar termenul de 15 zile pentru completarea cercetării disciplinare, dispus de inspectorul-şef în temeiul art. 47 alin. (3) din aceeaşi lege şi cu respectarea intervalului maxim de 30 de zile prevăzut de textul de lege, a început să curgă la 11 august 2021 (data rezoluţiei de infirmare) şi a fost respectat, aşa cum rezultă din procesul-verbal de finalizare a cercetării disciplinare întocmit la 26 august 2021 .

Referitor la criticile vizând excepţia nulităţii acţiunii disciplinare pentru motivul că nu au fost stabilite obiectul şi limitele judecăţii

109. Raportat la criticile din recurs, din conţinutul rezoluţiei nr. 1872/17.06.2021, prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare, şi din cuprinsul rezoluţiei nr. 2492/26.08.2021, prin care a fost exercitată acţiunea disciplinară, în dispozitivul cărora, este adevărat că nu se face referire în mod expres la una dintre variante normative ale abaterii prevăzute de art. 99 coroborat cu art. 99¹ din Legea nr. 303/2004, rezultă cu evidenţă faptul că atât cercetarea disciplinară, cât şi acţiunea disciplinară au avut ca obiect analiza condiţiilor de angajare a răspunderii disciplinare pentru săvârşirea abaterii reglementate de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

110. De altfel, sub acest aspect, în hotărârea atacată s-a reţinut întemeiat că atât rezoluţia de începere a cercetării disciplinare, cât şi rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare răspund cerinţelor prevăzute de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi de art. 31 alin. (3) şi art. 47 alin. (6) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie, conţinând datele referitoare la data şi modalitatea sesizării, aspectele sesizate, conţinutul verificărilor prealabile efectuate, data finalizării verificărilor prealabile, situaţia de fapt reţinută, fundamentarea soluţiei de începere a cercetării disciplinare prin raportare la aspectele sesizate, rezultatul verificărilor, conţinutul abaterilor disciplinare pentru care s-a dispus începerea cercetării şi dispoziţiile legale aplicabile, data începerii şi finalizării cercetării disciplinare, precum şi actele de cercetare; situaţia de fapt reţinută; apărările formulate; fundamentarea soluţiei de admitere a sesizării şi exercitare a acţiunii disciplinare, prin raportare la aspectele sesizate, la rezultatul verificărilor prealabile şi cercetării disciplinare, la conţinutul abaterilor disciplinare pentru care s-a dispus şi efectuat cercetarea disciplinară, precum şi la dispoziţiile legale incidente".

111. În condiţiile în care cercetarea disciplinară şi acţiunea disciplinară au vizat abaterea reglementată de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, iar pârâtul a formulat apărări prin prisma abaterii imputate, nu sunt identificate elemente care să conducă la concluzia susţinută prin criticile din recurs în sensul încălcării dreptului la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la dreptul la apărare.

Referitor la criticile vizând excepţia nulităţii acţiunii disciplinare pentru încălcarea dreptului la apărare

112. Criticile din recurs referitoare la încălcarea dreptului la apărare sub aspectul încadrării juridice a faptei nu pot fi primite pentru considerentele expuse în precedent cu privire la excepţia nulităţii acţiunii disciplinare, invocate cu privire la obiectul şi limitele judecăţii.

Referitor la criticile vizând abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004

113. Analizând criticile din recursul formulat de reclamanta Inspecţia Judiciară şi din recursul incident formulat de pârâtul A. cu privire la fondul cauzei, vizând întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru considerentele arătate în continuare.

114. Potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară "exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni".

115. Prevederile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 se interpretează şi se aplică în coroborare cu dispoziţiile art. 99¹ din aceeaşi lege, conform cărora:

"Art. 99¹. - (1) Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

116. Considerentele hotărârii atacate în cuprinsul cărora sunt citate dispoziţiile art. 99 lit. t) şi art. 99¹ alin. (2) din Legea nr. 303/2004 relevă faptul că instanţa disciplinară a analizat întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare constând în "exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă".

117. În ceea ce priveşte "exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă", în jurisprudenţa în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor s-a reţinut că abaterea presupune îndeplinirea cumulativă a următoarele condiţii: (i) în exercitarea funcţiei, magistratul să încalce norme de drept material ori procesual; (ii) încălcarea normelor să se producă din culpă. Culpa este definită unitar de legiuitor în materie atât civilă (art. 16 alin. (3) din C. civ.), cât şi penală (art. 16 alin. (4) din C. pen.), ca fiind atitudinea autorului faptei care fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deşi trebuia să îl prevadă. Pentru abaterea disciplinară în discuţie, forma de vinovăţie impusă de lege este neglijenţa gravă (culpa lata), în sensul că şi omul cel mai puţin avizat, cu un minim de diligenţă, ar fi prevăzut rezultatul faptei sale; (iii) încălcarea normelor de drept să genereze consecinţe grave; (iv) încălcarea să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicţie cu norma legală. Pentru a se reţine existenţa unei grave neglijenţe, este necesar ca încălcarea să vizeze o normă de drept imperativă onerativă/prohibitivă ori să rezide în adoptarea unei decizii în afara oricăror norme de drept sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă) nu poate găsi o justificare. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, Deciziile nr. 48 din 27 februarie 2017, nr. 130 din 24 aprilie 2017 şi nr. 173 din 5 octombrie 2020).

118. Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută în hotărârea atacată, nu este contestată prin criticile din cele două recursuri supuse analizei şi constă în faptul că, prin încheierea din 7 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, soluţionând contestaţia privind durata procesului penal, formulată în temeiul art. 488¹ din C. proc. pen., domnul judecător A. a dispus următoarele: (i) în baza art. 2 şi art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, Deciziei 2006/928 şi Hotărârii CJUE din 18.05.2021, a constatat că SIIJ nu este justificată de imperative obiective şi verificabile legate de buna administrare a justiţiei şi nu este însoţită de garanţii specifice care să permită, pe de o parte, să se înlăture orice risc ca această secţie să fie folosită ca instrument de control politic al activităţii respectivilor judecători şi procurori susceptibil să aducă atingere independenţei acestora şi, pe de altă parte, să se asigure că respectiva competenţă poate fi exercitată cu respectarea deplină a cerinţelor care decurg din articolele 47 şi 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene; (ii) în baza art. 488⁶ din C. proc. pen., a admis contestaţia şi a stabilit termenul în care procurorul să rezolve cauza la 18.01.2022; (iii) în baza art. 2 şi art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, Deciziei 2006/928 şi Hotărârii CJUE din 18.05.2021, a stabilit ca procurorul să-şi decline competenţa de soluţionare a cauzei, cu excluderea dispoziţiilor art. 88¹ din Legea 304/2004 referitoare la înfiinţarea SIIJ în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

119. Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, prin hotărârea atacată s-a reţinut, în esenţă, că judecătorul, învestit fiind cu soluţionarea unei contestaţii privind durata procesului penal, deturnând de la scopul avut în vedere de legiuitor dispoziţiile art. 488⁵ alin. (2) lit. a)-h) şi art. 488⁶ alin. (2) din C. proc. pen., a impus organului de urmărire penală o anume soluţie, şi anume declinarea competenţei, cu excluderea dispoziţiilor art. 88¹ din Legea 304/2004, ca urmare a stabilirii faptului că SIIJ nu este înfiinţată conform legii, prin aplicarea Hotărârii CJUE din 18.05.2021.

120. Dispoziţiile avute în vedere la pronunţarea hotărârii atacate sunt cele ale art. 488⁴, art. 488⁵ şi art. 488⁶ din C. proc. pen., care reglementează procedura de soluţionare a contestaţiei privind durata procesului penal şi care prevăd următoarele:

"Art. 488⁴. - Procedura de soluţionare a contestaţiei

(1) Judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa, în vederea soluţionării contestaţiei, dispune următoarele măsuri:

a) informarea procurorului, respectiv instanţei pe rolul căreia se află cauza, cu privire la contestaţia formulată, cu menţiunea posibilităţii de a formula un punct de vedere cu privire la aceasta;

b) transmiterea în cel mult 5 zile a dosarului sau a unei copii certificate a dosarului cauzei de către procuror, respectiv de către instanţa pe rolul căreia se află cauza;

c) informarea celorlalte părţi din proces şi, după caz, a celorlalte persoane prevăzute la art. 488¹alin. (2) cu privire ia contestaţia formulată şi la dreptul de a-şi exprima punctul de vedere în termenul acordat în acest scop de judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de instanţă.

Art. 488⁵. - Soluţionarea contestaţiei

(1) Judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa, soluţionând contestaţia, verifică durata procedurilor pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a punctelor de vedere prezentate şi se pronunţă prin încheiere.

(2) Judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa, în aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii judiciare, va lua în considerare următoarele elemente:

a) natura şi obiectul cauzei;

b) complexitatea cauzei, inclusiv prin luarea în considerare a numărului de participanţi şi a dificultăţilor de administrare a probelor;

c) elementele de extraneitate ale cauzei;

d) faza procesuală în care se află cauza şi durata fazelor procesuale anterioare;

e) comportamentul contestatorului în procedura judiciară analizată, inclusiv din perspectiva exercitării drepturilor sale procesuale şi procedurale şi din perspectiva îndeplinirii obligaţiilor sale în cadrul procesului;

f) comportamentul celorlalţi participanţi în cauză, inclusiv al autorităţilor implicate;

g) intervenţia unor modificări legislative aplicabile cauzei;

h) alte elemente de natură să influenţeze durata procedurii."

Art. 488⁶. - Soluţii

(1) Când apreciază contestaţia ca fiind întemeiată, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa admite contestaţia şi stabileşte termenul în care procurorul să rezolve cauza potrivit art. 327, respectiv instanţa de judecată să soluţioneze cauza, precum şi termenul în care o nouă contestaţie nu poate fi formulată.

(2) În toate cazurile, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa care soluţionează contestaţia nu va putea da îndrumări şi nici nu va putea oferi dezlegări asupra unor probleme de fapt sau de drept care să anticipeze modul de soluţionare a procesului ori care să aducă atingere libertăţii judecătorului cauzei de a hotărî, conform legii, cu privire la soluţia ce trebuie dată procesului, ori, după caz, libertăţii procurorului de a pronunţa soluţia pe care o consideră legală şi temeinică.

(3) Dacă s-a constatat depăşirea duratei rezonabile, o nouă contestaţie în aceeaşi cauză se va soluţiona cu luarea în considerare exclusiv a motivelor ivite ulterior contestaţiei anterioare."

121. În ceea ce priveşte contestaţia privind durata procesului penal, dispoziţiile art. 488⁶ alin. (1) din C. proc. pen. sunt lipsite de echivoc şi prevăd expres şi limitativ soluţia ce poate fi dată în ipoteza în care se apreciază că este întemeiată contestaţia, şi anume: (i) stabilirea termenului în care procurorul să rezolve cauza potrivit art. 327 din acelaşi Cod, respectiv instanţa de judecată să soluţioneze cauza; (ii) stabilirea termenului în care o nouă contestaţie nu poate fi formulată.

122. Totodată, sunt lipsite de orice echivoc şi dispoziţiile art. 488⁶ alin. (2) din C. proc. pen., care reprezintă o normă prohibitivă expresă prin care sunt interzise judecătorului învestit cu soluţionarea contestaţiei privind durata procesului penal următoarele: (i) să dea îndrumări; (ii) să ofere dezlegări asupra unor probleme de fapt sau de drept care să anticipeze modul de soluţionare a procesului ori care să aducă atingere libertăţii judecătorului cauzei de a hotărî, conform legii, cu privire la soluţia ce trebuie dată procesului, ori, după caz, libertăţii procurorului de a pronunţa soluţia pe care o consideră legală şi temeinică.

123. Se cuvine a fi reiterat faptul că, în prezenta cauză disciplinară, judecătorului nu i se impută aplicarea Hotărârii CJUE din 18.05.2021, ci încălcarea evidentă, neîndoielnică şi fără justificare a dispoziţiilor procedurale imperative şi prohibitive menţionate anterior, care sunt lipsite de echivoc şi care nu permit o interpretare de genul celei cuprinse în încheierea analizată.

124. Astfel, în acord cu instanţa disciplinară, se constată că, în analiza contestaţiei privind durata procesului penal, judecătorul, pe de o parte, nu s-a limitat la verificările şi elementele prevăzute de art. 488⁵ alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., care se referă exclusiv la durata procedurilor, iar, pe de altă parte, a pronunţat şi alte soluţii decât cele pe care le putea limitativ pronunţa în temeiul art. 488⁶ alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., şi anume constatarea faptului că nu este justificată înfiinţarea SIIJ, prin art. 88¹ şi următoarele din Legea nr. 304/2004, în vigoare la data pronunţării încheierii, precum şi dispoziţia ca procurorul să-şi decline competenţa de soluţionare a cauzei, cu excluderea dispoziţiilor art. 88¹ din Legea 304/2004.

125. În consecinţă, prin modul în care şi-a exercitat funcţia în soluţionarea dosarului nr. x/2021, magistratul a încălcat în mod evident şi neîndoielnic dispoziţiile procedurale imperative şi prohibitive menţionate anterior, care sunt lipsite de echivoc şi care nu permit o interpretare de genul celei cuprinse în încheierea analizată, fiind întrunită latura obiectivă a abaterii disciplinare.

126. În analiza laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) coroborat cu art. 99¹ alin. (2) din Legea nr. 303/2004, sub aspectul încălcării normelor procedurale menţionate, instanţa disciplinară a avut în vedere faptul că, la momentul respectiv, în practica judiciară nu se regăseau soluţii similare, care ar fi putut conduce la concluzia că raţionamentul care a stat la baza pronunţării încheierii se regăseşte şi în activitatea altor magistraţi, pentru a se putea concluziona în sensul că problema de drept în discuţie este una care a generat interpretări similare.

127. De altfel, criticile din recursul incident referitoare la faptul că în mod greşit s-a reţinut că la momentul pronunţării încheierii analizate în prezenta cauză nu exista o practică judiciară similară nici măcar singulară nu pot fi primite, având în vedere că hotărârile indicate de recurentul-pârât sunt ulterioare, fiind pronunţate la 03.03.2022 şi în considerarea unei alte hotărâri a CJUE, şi anume Hotărârea CJUE din 22.02.2022, în cauza C-430/21.

128. Complementar celor reţinute în hotărârea atacată, cu referire la apărarea pârâtului, în sensul că analiza competenţei organului de urmărire penală este permisă în procedura contestaţiei privind durata procesului penal, din analiza încheierii atacate se constată că judecătorul nu a invocat o excepţie a nulităţii absolute în temeiul art. 281 alin. (4) lit. a) şi ale art. 282 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. pentru încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială a organului de urmărire penală şi nu a făcut nicio minimă referire la dispoziţiile procedurale invocate în apărare, pentru a se putea reţine că, la momentul pronunţării încheierii, ar fi avut în vedere o asemenea excepţiei. De altfel, chiar în susţinerile din recurs, pârâtul menţionează expres că soluţia de declinare a competenţei nu a fost întemeiată pe dispoziţiile C. proc. pen.

129. Raportat la criticile din recursul incident, este adevărat că, potrivit celor reţinute în Decizia Curţii Constituţionale nr. 302/2017 (par. 29), nulitatea prevăzută de art. 282 alin. (4) din C. proc. pen. poate fi invocată cel mai târziu până la închiderea procedurii de cameră preliminară, însă această interpretare validată de jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional nu poate primi relevanţa propusă, întrucât, în speţă, examinarea vizează elementele analizei şi soluţiile limitativ prevăzute de din C. proc. pen. în cazul contestaţiei privind durata procesului penal.

130. De altfel, încă o dată se cuvine a fi subliniat faptul că, în prezenta procedură disciplinară, nu se impută magistratului examinarea compatibilităţii cu dreptul Uniunii Europene a unei legislaţii naţionale ori aplicarea dreptului Uniunii Europene, ci încălcarea unor norme procedurale prohibitive, din dreptul intern. Cu alte cuvinte, este pe deplin recunoscută judecătorului naţional competenţa de aplicarea a dreptului Uniunii Europene, însă această putere conferită magistratului nu este absolută şi în afara oricărui cadru procedural. Teoria puterii absolute conferite judecătorului în virtutea competenţei de aplicare a dreptului Uniunii Europene, teorie propusă prin argumentele din recursul incident, ar echivala, potrivit argumentului logic de interpretare ad absurdum, că judecătorului naţional, învestit cu soluţionarea, spre exemplu, a unei cereri de abţinere sau de recuzare, îi este recunoscută competenţa de a se pronunţa cu privire la competenţa organului de urmărire penală invocând, în circumstanţe ipotetice similare prezentei cauze, Hotărârea CJUE din 18.05.2021.

131. Aşa cum s-a arătat în precedent, răspunderea disciplinară pentru abaterea constând în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă, în reglementarea art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 99¹ alin. (2) din Legea nr. 303/2004, poate fi angajată în măsura în care încălcarea normelor de drept procesual este săvârşită din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

132. În analiza laturii subiective a abaterii disciplinare, întemeiat s-a reţinut în hotărârea atacată că, la momentul pronunţării încheierii în discuţie, problemele de drept relative la SIIJ, în contextul Hotărârii CJUE din 18.05.2021, pronunţată în cauzele reunite C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19, erau de dată recentă şi nu primiseră o dezlegare jurisprudenţială şi doctrinară, prezentând un caracter de noutate.

133. Relevant sub acest aspect este faptul că, a doua zi după pronunţarea încheierii din 7 iunie 2021, în dosarul nr. x/2021, a fost pronunţată Decizia Curţii Constituţionale nr. 390 din 8 iunie 2021, prin care, în considerarea Hotărârii CJUE din 18.05.2021, s-a reţinut că obligaţiile ce rezultă din caracterul obligatoriu al Deciziei 2006/928 cad în sarcina autorităţilor române competente să colaboreze instituţional cu Comisia Europeană, deci în sarcina instituţiilor politice, Parlamentul şi Guvernul României, şi nu incumbă instanţelor de judecata, organe ale statului care nu sunt abilitate să colaboreze cu o instituţie politică a Uniunii Europene (paragraful 84 din decizia Curţii Constituţionale).

134. Or, ulterior pronunţării deciziei menţionate, a Curţii Constituţionale, domnul judecător A., învestit fiind la 10.06.2021 cu soluţionarea unui dosar similar - dosarul nr. x/2021 - în care, deşi anterior deciziei Curţii Constituţionale intenţiona să dea o soluţie similară celei din dosarul nr. x/2021, nu a mai procedat în acelaşi fel.

135. În consecinţă, în acord cu instanţa disciplinară, se reţine că modul în care judecătorul a procedat în dosarul nr. x/2021 nu reflectă un caracter neîndoielnic, nescuzabil şi în afara oricărei justificări a normelor de drept procesual evidenţiate în analiza laturii obiective. În acest sens, se reţine că modalitatea în care judecătorul a exercitat funcţia în gestionarea dosarului nr. x/2021 a fost justificată, fiind argumentată, aşa cum rezultă din considerentele ample ale încheierii analizate, prin raportare la Hotărârea CJUE din 18.05.2021 cu referire la o chestiune de drept care, în condiţiile conjuncturale din perioada respectivă, prezenta interes şi făcea obiectul dezbaterilor în spaţiul public şi, cu precădere, în sfera sistemului judiciar, aşa cum rezultă inclusiv din faptul că problema de drept a fost pus în discuţie şi de alte instanţe, cum este spre exemplu, în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Craiova şi în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Piteşti în care s-a pus în discuţie competenţa de efectuare a urmăririi penale de către SIIJ din perspectiva hotărârii CJUE.

136. Pentru aceste considerente, în acord cu cele reţinute în hotărârea atacată, se apreciază că este întrunită numai latura obiectivă, iar nu şi latura subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua şi art. 99¹ alin. (2) din Legea nr. 303/2004, fiind legală şi temeinică soluţia de respingere a acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară împotriva domnului judecător A., urmând fi respinse, ca nefondate, recursul declarat de Inspecţia Judiciară şi recursul incident declarat de domnul judecător A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 5J din 14 aprilie 2022, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr. x/2021.

Respinge, ca nefondat, recursul incident declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 5J din 14 aprilie 2022, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.