Drept administrativ. Contenciosul administrativ reglementat prin Legea nr. 554/2004. Despăgubiri. Lipsa unei legături între contractual de finanţare nerambursabilă si contractual de credit bancar
Cuprins pe materii: Contenciosul administrativ reglementat prin Legea nr. 554/2004. Acțiunea în despăgubiri pe cale separată
Index alfabetic:
- Contract de finanţare nerambursabilă
- Contract de credit
- Despăgubiri
- Principiul echivalenţei şi simetriei juridice
Legea nr. 554/2004, art. 8 şi art. 19
Regulamentul UE nr. 1305/2013
O.U.G. nr. 66/2011
Lipsa legăturii de cauzalitate dintre anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi prejudiciul constând în dobânzile şi penalitățile achitate în considerarea rambursării tardive a ratelor de credit aferente unui contract de credit bancar încheiat în vederea finanțării investițiilor aferente implementării contractului de finanțare pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil.
Principiul echivalenţei şi simetriei juridice impune ca, atât timp cât, conform contractului de finanțare, beneficiarul finanţării nu datorează dobânzi remuneratorii ori penalizatoare aferente finanţării nerambursabile pentru perioada în care, de exemplu, ar fi folosit o sumă, eventual considerată nedatorată, acesta nu poate fi îndreptăţit la daune interese atunci când se hotărăște că, în mod nelegal, acesta a fost lipsit de folosinţa unei sume în temeiul unui act de constare a unei nereguli şi de stabilire a unei creanţe bugetare, anulat ulterior.
Pe de altă parte, atât dispoziţiile interne ce guvernează acordarea finanţării nerambursabile, cât şi dispoziţiile Regulamentul UE nr. 1305/2013 nu prevăd dreptul la daune interese moratorii. Mai mult, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, statele membre dispun de o marjă de apreciere atât în reglementarea acţiunilor de control menite să asigure protecţia intereselor financiare ale Uniunii, cât şi în modul de reglementare a perceperii de dobânzi, potrivit principiului autonomiei procedurale.
ICCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1269 din 07 martie 2023
- Circumstanțele cauzei
- Obiectul cererii de chemare în judecată
- Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, Secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 1 februarie 2021, sub nr. x/95/2021, reclamanta Persoană Fizică Autorizată A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale şi Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 4 Sud-Vest Craiova, obligarea acestora la plata de daune materiale în sumă de 129.802,5 lei, reprezentând sume achitate cu titlu de dobânzi şi penalități către B. Bank pentru creditul acordat de aceasta în vederea implementării contractului de finanțare nr. C041A0000051742000195/15.06.2018, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiul pendinte.
- Prin sentința civilă nr. 260 din 6 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/95/2021, a fost admisă excepţia de necompetență materială în soluționarea cauzei şi a fost declinată competenţa în favoarea Curţii de Apel Craiova, Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
- Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. y/54/2021.
- Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 190 din data de 18 iunie 2021, Curtea de Apel Craiova, Secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Persoana Fizică Autorizată - PFA A., în contradictoriu cu pârâții Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale şi Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 4 Sud-Vest Craiova, având ca obiect pretenții, ca nefondată.
- Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile indicate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamanta Persoană Fizică Autorizată A., prin care, invocând incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea acțiunii şi obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale în sumă de 129.802,5 lei, achitate de reclamantă către B. Bank, cu titlu de dobânzi şi penalități aferente creditului contractat pentru implementarea contractului de finanțare nr. C041A0000051742000195/15.06.2018.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 19 Legea contenciosului administrativ, care condiţionează admiterea acţiunii de atragere a răspunderii autorităţii publice emitente, de existenţa unei hotărâri judecătoreşti de anulare a actului administrativ, de dovedirea legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal şi prejudiciul suferit de reclamant şi de culpa autorităţii în producerea prejudiciului.
Considerând greşită motivarea instanţei potrivit căreia reclamanta ar fi trebuit să achiziţioneze utilajele prevăzute în contract numai după plata primei tranşe, recurenta afirmă că nu putea să depună o cerere de plată fără achiziţionarea utilajelor întrucât, potrivit art. 5 alin. (1) (Anexa nr. 1) din contractul de finanţare, beneficiarul va întocmi rapoarte tehnice şi financiare pentru a fundamenta cererile de plată, iar documentele referitoare la achiziţionarea acestora şi la punerea lor în funcţiune fac parte din cererea de plată.
Culpa pârâtelor este evidentă, deoarece acestea nu au rambursat sumele solicitate prin cererea de plată nr. 1, ci au întocmit procesul-verbal de neregulă nr. 1694/22.01.2019, în baza căruia au reziliat unilateral contractul de finanţare.
Concluzionează că singura modalitate de achiziţionare a utilajelor era contractarea unui credit bancar, garantat cu sumele ce făceau parte din contractul de finanţare, iar culpa pârâtelor constă în nerambursarea acestor sume la scadenţă, motiv pentru care societatea a trebuit să achite dobânzi şi penalități de întârziere către B. Bank. Atrage atenţia că suma contractată de reclamantă de la B. Bank este de 447.000 lei, iar suma pe care autoritatea contractantă se angajează să o acorde ca finanţarea nerambursabilă, potrivit art. 3 alin. (2) din contractul de finanţare era de maxim 844.617,84 lei.
Consideră că hotărârea ignoră legislaţia în vigoare privind acordarea de fonduri nerambursabile prin FEADR, fiind pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept.
În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 483, coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 şi alin. (2), art. 497, 480 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Regulamentul Comisiei UE nr. 65/2011, Regulamentul nr. 1306/2013, Programul National de Dezvoltare Rurala 2014-2020, Ghidul Solicitantului aferent submăsurii 4.1.a.
- Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă, ca nefondat şi menținerea, drept temeinică şi legală, a sentinței recurate.
În esenţă, intimata susţine că toate criticile din recurs vizează un eventual prejudiciu generat de privarea ilicită a finanţării nerambursabile, în temeiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor art. 6 alin. (3) din contractul de finanţare nr. C041A0000051742000195 din 15.06.2018, iar solicitarea de acordare a unor daune materiale în suma de 129.802,5 lei, reprezintă sumele achitate de reclamant cu titlu de dobânzi şi penalităţi către B. Bank.
Însă, după anularea titlului de creanţă, situaţia anterioară emiterii acestuia, este aceea de a continua derularea contractului de finanţare, iar nu de acordare a unei finanţări/tranşe de plată.
Reclamantul a fost repus în drepturile şi obligaţiile contractuale asumate, ca urmare a emiterii actului adiţional nr. 1, de modificare a duratei de valabilitate a contractului de finanţare, procedându-se şi la achitarea tranşei 1 de plată, în valoare de 446.814,20 lei, deşi prin hotărârea sus indicată nu s-a dispus obligarea A.F.I.R. la acordarea vreunei sume, ci doar la continuarea implementării proiectului.
Consideră nefondată susţinerea existenţei unui prejudiciu.
Dobânda la care se face referire, respectiv cea rezultată dintr-un contract cu B. Bank, nu poate fi doar dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea unei obligaţii la scadenţă, în contextul în care dobânzile sunt supuse unor reguli speciale.
Pretinsul prejudiciu solicitat de recurent constând în dobânzi cumulate şi penalităţi de întârziere nu au un izvor de drept concret sau un titlu executoriu în baza cărora să pot fi calculate sumele solicitate, nefiind aduse documente justificatoare în acest sens (contracte de credit, facturi, etc).
Apreciază că nu se impune acordarea unor daune solicitate de către beneficiarul finanţării nerambursabile şi pentru următoarele motive: nu a existat o obligaţie concretă de plată a unei sume de bani, nu a existat un termen de achitare a unei sume de bani, contractul de finanţare încheiat între părţi nu conţine nicio clauză penală potrivit căreia subscrisa datorează dobânzi şi penalităţi în cazul achitării cu întârziere a tranşelor de plată, modalitatea de aplicare a acestor dispoziţii legale nefiind susceptibilă de interpretare.
În drept, intimata invocă dispoziţiile Noului Cod procedură civilă, Legii nr. 554/2004, O.U.G. nr. 41/2014, Hotărârii Guvernului nr. 224/2008, Regulamentul Comisiei (UE) nr. 65/2011, O.U.G. nr. 66/2011, Hotărârea Guvernului nr. 875/2011, O.U.G. nr. 74/2009, Contractului de finanţare nr. C041A0000051742000195/15.06.2018, Programului National de Dezvoltare Rurală 2014-2020.
- Răspunsul la întâmpinare
Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurenta - reclamantă Persoană Fizică Autorizată A. a solicitat, prin invocarea unor aspecte similare celor din memoriul de recurs, respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, apreciind susținerile intimatei ca fiind neîntemeiate.
6.Procedura de soluționare a recursurilor
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 20 septembrie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 22 februarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.
- Soluția instanței de recurs asupra căii de atac formulate
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Persoană Fizică Autorizată A. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din conţinutul prevederilor art. 19 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (LCA), pe care recurentul reclamant şi-a întemeiat cererea, rezultă că acţiunea în despăgubire pentru repararea pagubei produse printr-un act administrativ nelegal este subsecventă acţiunii principale având ca obiect anularea actului. Dispoziţiile sunt aplicabile şi în cazul contractelor administrative.
Altă cerinţă dedusă din interpretarea aceleiaşi norme este că, pentru angajarea răspunderii administrative patrimoniale se cere dovedirea legăturii de cauzalitate între prejudiciu - daunele pretinse - şi emiterea actului administrativ anterior anulat în temeiul art. 8 din LCA. De asemenea, răspunderea patrimonială presupune şi existenţa culpei autorităţii în producerea prejudiciului.
În speţă, pe de o parte, nu există legătură o legătură de cauzalitate între prejudiciu pretins, constând în sumele achitate de reclamantă cu titlu de dobânzi şi penalităţi către B. Bank, şi emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor, anterior anulat prin sentinţa nr. 377/2019, pronunţată de Curtea de apel Craiova în dosarul x/54/2019 (menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), în sensul în care, nu există un raport între contractul de împrumut bancar încheiat de reclamantă cu B. Bank şi pârâte.
Nesoluționarea cererii de plată în termenul contractual convenit a fost justificată, la acel moment, de pretinsa neregulă pentru care s-a încheiat procesul verbal de constare a neregulilor şi de stabilire a creanței bugetare cu nr. 1694/22.01.2019, prin care contractul de finanţare a fost reziliat.
Constatându-se nelegalitatea acestui act administrativ prin hotărâre definitivă, reclamanta trage concluzia că pârâţii nu au îndeplinit o obligaţie specifică „de a da” o sumă de bani. Însă, în această accepțiune, pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată a unei sume de bani, reclamanta ar avea dreptul, eventual, la daune interese egale cu dobânda legală penalizatoare, aşa cum prevede norma de drept comun, aplicabilă şi în această materie, din art. 1535, 1536, 1382, 1443-1445 Noul C. civ.
Înalta Curte constată, pe de o parte, că reclamanta nu a solicitat plata dobânzii la suma pretinsă prin cererea de plată iar, pe de altă parte, că instanţa de judecată nu a obligat pârâtele la plata unei sume de bani, ci a stabilit o obligaţie de „a face”, respectiv de a continua implementarea proiectului.
Raportul juridic dintre reclamantă şi B. Bank este străin de autoritatea publică finanţatoare a proiectului. Chiar dacă reclamanta a obţinut împrumutul pentru acoperirea costului utilajelor necesare implementării proiectului, acest contract nu obligă în niciun fel pârâtele.
Contractul de împrumut este expresia voinţei libere a reclamantei de a contracta, ţinând de modul în care aceasta a înţeles să gestioneze financiar propria activitate. Din perspectiva autorităţii publice nu există nicio legătură a acestui contract cu cel de finanțare nerambursabilă, fiind două raporturi juridice distincte.
Pentru contractul de împrumut bancar, existenţa proiectului reprezintă o justificare a împrumutului, însă modul de desfăşurare a proiectului, a contractului de finanţare nerambursabilă, faptul că împrumutatul nu a obținut suma solicitată în cadrul proiectului, nu au nicio relevanţă juridică, tocmai de aceea s-au stabilit dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru neplata creditului la scadenţă.
Nici efectele juridice ale contractului de finanţare nu sunt influenţate de existenţa contractului de împrumut bancar evocat. Obligaţiile părţilor contractului de finanţare nerambursabilă nu sunt determinate de contractul de credit bancar. Or, lipsa acestei relevanţe juridice face ca raportul de cauzalitate între prejudiciul pretins şi anularea procesului verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanței bugetare, necesar pentru admiterea acţiunii în baza art. 19 LCA, să nu existe.
În plus, aşa cum legal s-a reţinut în primă instanţă, reclamanta avea posibilitatea să ceară un avans la data depunerii cererii de finanţare [art. (4) din contract], în condiţiile prevederilor art. 45 alin. (4) şi 63 Regulamentul UE 1305/2013, de maxim 270.533,06 lei, valoare care nu depăşeşte 50% din valoarea ajutorului public, cu obligaţia depunerii unei garanții financiare.
Cu evidenţă se impune concluzia că reclamanta s-a obligat la îndeplinirea unor condiţii financiare pentru implementarea proiectului şi pentru acordarea finanţării nerambursabile şi că acestea sunt strict determinate de contractul de finanţare, context în care, culpa pârâtelor pentru nerestituirea unui credit bancar la scadenţă, nu poate fi reţinută, aceasta aparţinând reclamantei, singura răspunzătoare conform contractului liber asumat.
Pe de altă parte, principiul echivalenţei şi simetriei juridice impune ca, atât timp cât, conform contractului de finanțare, beneficiarul finanţării nu datorează dobânzi remuneratorii ori penalizatoare aferente finanţării nerambursabile pentru perioada în care, de exemplu, ar fi folosit o sumă, eventual considerată nedatorată, acesta nu poate fi îndreptăţit la daune interese atunci când se hotărăște că, în mod nelegal, acesta a fost lipsit de folosinţa unei sume în temeiul unui act de constare a unei nereguli şi de stabilire a unei creanţe bugetare, anulat ulterior.
În susţinerea acestui punct de vedere, Înalta Curte aminteşte (spre exemplu) că Dispoziţiile Ordonanței de Urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 nu prevăd în sarcina finanţatorului obligaţia de a plăti dobânzi, iar în cazul constatării unei nereguli, singura consecinţă privește neacordarea avantajului financiar ori, după caz, retragerea acestuia, la nivelul la care a fost acordat, fără a se percepe dobânzi, deşi beneficiarul l-a utilizat până la momentul restituirii. Doar în cazul în care această restituire nu intervine în termenul legal stabilit, 30 de zile de la comunicarea titlului de creanţă, dispoziţiile art. 42 alin. (1) şi (2) din ordonanță permit perceperea de dobânzi.
Nu în ultimul rând, în măsura în care dreptul intern ce guvernează acordarea finanţării nerambursabile şi exercitarea dreptului de control al pârâtelor pentru identificarea neregulilor nu prevăd dreptul la daune interese moratorii, acestea nu pot fi acordate în ipoteza lipsirii de folosinţă a sumelor ce constituie ajutorul financiar. În acest caz, autoritatea contractantă, ca finanţatoare, nu se comportă ca un profesionist, iar raportul juridic născut din acest contract nu este supus normelor ce reglementează raporturile dintre profesionişti.
Nici Regulamentul UE nr. 1305/2013 nu prevede perceperea de astfel de dobânzi, iar potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Uniunii Europene, statele membre dispun de o marjă de apreciere atât în reglementarea acţiunilor de control menite să asigure protecţia intereselor financiare ale Uniunii, cât şi în modul de reglementare a perceperii de dobânzi, potrivit principiului autonomiei procedurale (C-599/13 Samovao, par. 36-37; C-670/11 FranceAgriMer, par. 62-66, C-564/10 Pfeifer&Langen, par. 46-50; Cauzele conexate C-210/44 şi C-261/14, Judeţul Neamţ).
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor art. 19 LCA, sub aspectul inexistenţei legăturii de cauzalitate şi a culpei pârâtelor în producerea prejudiciului evocat.
Temeiul legal al soluției instanței de recurs
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte a respins recursul, ca nefondat.