Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin încheierea din data de 23 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 2502 din C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii sechestrului asigurător, luată prin ordonanţa nr. 68/P/2019 din data de 28 mai 2020, emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei asupra bunurilor inculpatului A. şi a fost menţinută această măsură, cu privire la acele bunuri, şi anume:
- autoturismul marca x, cu serie şasiu x şi număr de înmatriculare x, evaluat la suma de 4.000 euro, lăsat în custodia inculpatului;
- imobilul constituit din apartamentul în suprafaţă utilă de 53,62 mp, situat în municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, garajul de la subsol în suprafaţă de 14,25 mp şi cota parte din terenul aferent construcţiei în suprafaţă de 39,91 mp, înscrise în CF nr. x, nr. x şi nr. x, achiziţionat cu suma de 50.300 euro, având pe inculpat ca unic proprietar;
- suma de 20.880 RON, aflată în contul deschis pe numele inculpatului la B., cu codul IBAN x.
S-a luat act că hotărârea este executorie în ceea ce priveşte dispoziţia de menţinere a măsurii sechestrului asigurător.
Pentru a pronunţa o astfel de hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală a reţinut, în esenţă, că măsura sechestrului asigurător a fost menţinută în cauză pentru garantarea reparării prejudiciului stabilit în cauză (sentinţa penală nr. 575/02.06.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2020).
De asemenea, s-a mai constatat că în cauză se menţin temeiurile care au determinat luarea şi, apoi, menţinerea măsurii sechestrului asigurător cu privire bunurile anterior menţionate ale inculpatului A., măsura fiind în continuare necesară şi proporţională.
II. Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie în termen legal inculpatul A..
Prin cererea formulată la data de 24.05.2023, inculpatul a criticat hotărârea atacată atât din perspectiva legalităţii, cât şi din perspectiva temeiniciei acesteia.
Un prim motiv de contestaţie a vizat nelegalitatea hotărârii atacate, invocându-se încetarea de drept a măsurilor asigurătorii. În acest sens, s-a arătat că măsura asigurătorie a fost verificată ultima dată prin încheierea din data de 14.10.2021 şi menţinută prin decizia penală nr. 45/CO/10.02.2022 cu depăşirea termenului de 1 an prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte temeinicia hotărârii atacate, inculpatul a apreciat că nu mai subzistă temeiurile care au determinat, luarea, prelungirea sau menţinerea măsurii asigurătorii.
Referitor la aceste aspecte, a arătat că în cauză nu există un prejudiciu stabilit pe baza unor documente valide, invocând în acest sens că Ministerului Cercetării Inovării şi Digitalizării (în calitate de succesor al Ministerului Educaţiei şi Cercetării) i-a fost respinsă, în mod definitiv, cererea de plată pentru suma de 559.270,42 RON formulată în dosarul de insolvenţă al părţii responsabile civilmente S.C. C. S.R.L..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 08.06.2023, sub nr. x/2020, fiind repartizată aleatoriu cu termen de judecată la data de 14.06.2023.
Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii contestate, atât prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, sub toate aspectele, Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 249 alin. (1), (2), (4) din C. proc. pen.:
(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.
(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.
(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.
În aceeaşi ordine de idei, art. 2502 C. proc. pen. prevede:
În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător.
Din analiza acestor dispoziţii legale, se constată că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului, inculpatului sau părţii responsabile civilmente, în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile.
Acestea au rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărârea judecătorească rămasă definitivă, fiind măsuri cu caracter provizoriu.
În ceea ce priveşte măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, acestea, potrivit art. 249 alin. (5) şi (6) C. proc. pen., pot fi luate asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, şi la cererea părţii civile.
Din interpretarea dispoziţiilor legale evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiţionată de constatarea prealabilă a necesităţii instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. În plus, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă şi cerinţa proporţionalităţii acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor şi, în mod particular, cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.
În ceea ce priveşte particularităţile cauzei, Înalta Curte constată următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 05 iunie 2020, emis în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, au fost trimişi în judecată inculpaţii A. şi D., acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen. - primul inculpat şi, respectiv, de complicitate la această infracţiune, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la articolul 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen. - al doilea inculpat.
Prin ordonanţa nr. 68/P/2019 din data de 28 mai 2020, emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, fiind invocate dispoziţiile art. 249 din C. proc. pen. şi cele ale art. 20 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător, în limita sumei de 559.270,42 RON, pentru garantarea reparării pagubei apreciate a fi fost cauzată prin infracţiunea cercetată şi a avea această valoare, asupra următoarelor bunuri ale inculpatului A.:
- autoturismul marca x, cu serie şasiu x şi număr de înmatriculare x, evaluat la suma de 4.000 euro, lăsat în custodia inculpatului;
- imobilul constituit din apartamentul în suprafaţă utilă de 53,62 mp, situat în municipiul Cluj-Napoca, Strada x nr. 1, judeţul Cluj, garajul de la subsol în suprafaţă de 14,25 mp şi cota parte din terenul aferent construcţiei în suprafaţă de 39,91 mp, înscrise în CF nr. x, nr. x şi nr. x, achiziţionat cu suma de 50.300 euro, având pe inculpat ca unic proprietar;
- suma de 20.880 RON, aflată în contul deschis pe numele inculpatului la B., cu codul IBAN x.
Ulterior trimiterii în judecată, prin încheierea din data de 14.10.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2020 a fost verificată din oficiu măsura asigurătorie dispusă în cauză, această încheiere rămânând definitivă la Curtea de Apel Bucureşti prin respingerea contestaţiei inculpatului.
Prin sentinţa penală nr. 575 din data de 02 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală a hotărât, în primă instanţă, printre altele, condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, pe un termen de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen.
Pe latură civilă, inculpaţii A. şi D. au fost obligaţi, în solidar, atât între ei, cât şi cu partea responsabilă civilmente (C. SRL), la plata prejudiciului de 559.270,42 RON, către partea civilă Ministerul Fondurilor Europene, dispunându-se ca suma respectivă să fie actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă, conform O.U.G. nr. 13/2011, iar, pentru garantarea reparării acestui prejudiciu, a fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituită în faza de urmărire penală, prin ordonanţa procurorului din data de 28 mai 2020, asupra bunurilor inculpatului A..
Preliminar analizei criticilor de legalitate şi temeinicie, Înalta Curte reţine că măsura asigurătorie dispusă în cauză asupra bunurilor inculpatului A. a fost menţinută prin sentinţa instanţei de fond în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracţiune (acesta fiind şi motivul pentru care măsura a fost luată în faza de urmărire penală).
Examinând cauza dedusă judecăţii în raport de particularităţile acesteia, de scopul în considerarea căruia măsura a fost dispusă, dar şi de consideraţiunile teoretice anterior expuse, Înalta Curte constată că măsura asigurătorie este legală şi temeinică, menţinându-se temeiurile care au impus luarea şi, ulterior, menţinerea acesteia asupra bunurilor inculpatului A..
În acest sens, este necesar a fi avut în vedere faptul că prin hotărârea primei instanţe s-a constatat existenţa unui prejudiciu în cuantum de 559.270,42 RON, iar în acord cu instanţa de apel, această împrejurare creează o prezumţie în sensul posibilei existenţe a unui astfel de prejudiciu.
Astfel, până la soluţionarea definitivă a cauzei sau până la intervenirea altor elemente de fapt, Înalta Curte constată că pentru garantarea acestui eventual prejudiciu este necesară menţinerea măsurii sechestrului asigurător dispuse asupra bunurilor contestatorului.
Totodată, este de precizat şi faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000, în raport de infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
În ceea ce priveşte o posibilă încălcare a prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului prin dispunerea şi, ulterior, menţinerea măsurii asigurătorii, instanţa supremă are în vedere Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015) a Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că: sechestrul este o măsură asiguratorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând aşadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv.
În aceeaşi ordine de idei, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 4 aprilie 2016), a stabilit că instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu şi preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârşirea unei infracţiuni nu este de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie a proprietarului sau posesorului acestora, prezumţie care subzistă până la constatarea vinovăţiei acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
De asemenea, Înalta Curte constată că măsura asigurătorie menţinută în cauză nu este excesivă având în vedere că valoarea prejudiciului este mult mai mare decât valoarea bunurilor asupra cărora a fost instituită măsura sechestrului asigurător.
Cu privire la acest aspect, instanţa de apel a arătat, în mod corect, că inculpatul poate folosi autoturismul şi imobilul ce fac obiectul măsurii, fiind privat doar de dreptul de dispoziţie asupra acestora, iar suma de bani, de 20,880 RON nu este una care ar conduce la destabilizarea situaţiei financiare a inculpatului şi, subsecvent, la vătămarea concretă a acestuia.
În ceea ce priveşte durata măsurii, Înalta Curte constată că aceasta nu a depăşit un termen rezonabil. Deşi dispusă de 3 ani, măsura asigurătorie nu a devenit excesivă raportat la împrejurările cauzei, la soluţia pronunţată de instanţa de fond, dar şi la faptul că nu au intervenit elemente noi care să afecteze legalitatea şi temeinicia acesteia. Or, simpla invocare a depăşirii unei durate rezonabile, fără a fi indicate şi alte motive pentru care măsura a devenit împovărătoare sau vătămătoare, nu poate constitui un argument suficient pentru ridicarea măsurii.
Referitor la apărările inculpatului, Înalta Curte constată că aceasta sunt nefondate.
Nu poate fi primită critica de nelegalitate invocată de inculpat, în sensul că se impune constatarea încetării de drept a măsurii asigurătorii raportat la faptul că aceasta nu a fost verificată în termenul legal prevăzut de art. 2502 C. proc. pen.
În acest sens, Curtea constată că măsura asigurătorie a fost dispusă iniţial la data de 28.05.2020, prin ordonanţa nr. 68/P/2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
În faza de judecată (în termen de 1 an de la intrarea în vigoare a Legii nr. 6/2021, care a impus verificarea din oficiu a măsurii asigurătorii), prima instanţă, prin încheierea din data de 14 octombrie 2021 a menţinut sechestrul asigurător asupra bunurilor inculpatului A., hotărârea fiind confirmată prin decizia penală nr. 45/CO din data de 10 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.
Ulterior, măsura a fost verificată şi menţinută la data de 02.06.2022, prin sentinţa instanţei de fond, iar instanţa de apel a procedat la verificarea din oficiu a măsurii asigurătorii, aceasta fiind menţinută prin încheierea atacată din 23.05.2023.
Aşadar, se constată că măsura asigurătorie dispusă asupra bunurilor inculpatului A. a fost verificată atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de apel înăuntrul termenului de un an prevăzut de art. 2502 C. proc. pen., contrar susţinerilor inculpatului care pierde din vedere faptul că măsura a fost analizată inclusiv prin sentinţa instanţei de fond.
Un alt motiv de contestaţie al inculpatului vizează faptul că nu se menţin temeiurile care au determinat luarea şi, ulterior, menţinerea măsurii, motivat de faptul că în cauză nu există o persoană vătămată şi un prejudiciu care să rezulte din documente valide.
Critica este nefondată. Prin susţinerile sale, practic, inculpatul invocă faptul că prejudiciul, nefiind stabilit în mod definitiv, nu există.
Or, instanţa de apel în mod corect a reţinut, contrar celor susţinute de apărare, că prima instanţă a constatat, în urma cercetării judecătoreşti, cauzarea prin acea infracţiune a unui prejudiciu în cuantum de 559.270,42 RON, iar, până la soluţionarea apelurilor, această împrejurare creează o prezumţie în sensul posibilei existenţe a unui astfel de prejudiciu, care, dacă va fi în mod definitiv confirmat, dă dreptul la reparare, pentru garantarea căreia este necesară menţinerea măsurii sechestrului asigurător.
Aşadar, chiar dacă nu s-a stabilit cu titlu definitiv vinovăţia inculpatului şi faptul că acesta a cauzat un prejudiciu de 559.270,42 RON, în raport de împrejurările cauzei, de hotărârea primei instanţei şi de scopul măsurii asigurătorii, aceasta este în continuare necesară pentru a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 4251 raportat la art. 2501 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 23 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2020.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., va obliga contestatorul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-inculpat, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 23 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2020.
Obligă contestatorul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-inculpat, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iunie 2023.
GGC - MM