Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra apelurilor de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ

Prin sentinţa penală nr. 569 din data de 17 octombrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a dispus:

1. În temeiul art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) şi art. 76 din C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) şi k) din C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pentru infracţiunea de luare de mită.

În temeiul art. 65 din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) şi k) din C. pen. pe durata pedepsei închisorii conform art. 65 alin. (3) din C. pen.

În temeiul art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) şi art. 76 din C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În temeiul art. 326 din C. pen. cu referire la art. 28 din Legea nr. 176/2010 a condamnat pe acelaşi inculpat la 12.000 RON amendă (corespunzătoare pentru 120 zile-amendă a câte 100 RON pe fiecare zi), pentru infracţiunea de fals în declaraţii.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 din C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa de 2 ani şi 11 luni închisoare şi 12.000 RON amendă (corespunzătoare pentru 120 zile-amendă a câte 100 RON pe fiecare zi).

În temeiul art. 45 din C. pen. a aplicat pe o durată de 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) şi k) din C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) şi k) din C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 45 alin. (5).

În baza art. 91 din C. pen. a suspendat executarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 11 luni închisoare aplicată inculpatului A. pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 92 din C. pen.

Potrivit art. 93 din C. pen. a obligat inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen. a obligat pe inculpat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 zile în condiţiile art. 93 alin. (5) din acelaşi cod, în cadrul Consiliului Local Iaşi - Direcţia de Asistenţă Comunitară sau în cadrul Consiliului Local Iaşi - Direcţia Exploatare Patrimoniu.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, precum şi asupra dispoziţiilor art. 63 din C. pen. privind înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea.

În temeiul art. 72 din C. pen. şi art. 399 alin. (9) din C. proc. pen., a dedus din pedeapsa închisorii aplicate inculpatului A. durata reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la 09.07.2015 până la data de 04.12.2015, inclusiv.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. a achitat pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

2. În baza art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B. pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.

3. În baza art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. a achitat pe inculpata A. pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.

A confiscat de la inculpatul A. echivalentul în RON la cursul BNR al sumei de 18.400 euro, 2700 RON, tabloul Cu gândul la tine semnat C. aflat în custodie la Muzeul Naţional de Artă al României conform procesului-verbal nr. x din 04.08.2015 (pct. 133), tabloul Ulcică cu flori semnat D. aflat în custodie la Muzeul Naţional de Artă al României conform procesului-verbal nr. x din 04.08.2015 (pct. 131) şi tabloul Peisaj citadin semnat E. aflat în posesia inculpatului A. potrivit procesului-verbal din 19.09.2016 întocmit la Muzeul Naţional de Artă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei (pct. 1).

A restituit inculpatei A. tablourile aflate în custodia Muzeului Naţional de Artă al României conform procesului-verbal nr. x din 03.08.2015, respectiv Peisaj nupţial semnat F. (pct. 83), Trandafiri în glastră semnat G. (pct. 72), Natură statică cu vase şi mască semnat H. (pct. 76), Bust de femeie semnat I. (pct. 77), Petunii semnat J. (pct. 82), Peisaj din Delta Dunării semnat K. (pct. 73), precum şi statueta x semnată L. (pct. 85).

A restituit numitei M. următoarele tablouri aflate în custodia Muzeului Naţional de Artă al României conform procesului-verbal nr. x din 03.08.2015, respectiv Flori în glastră semnat N. (pct. 61), Natură statică cu flori nesemnat (pct. 62), Flori în vas semnătură indescifrabilă (pct. 66), Portret de tânără semnătură indescifrabilă (pct. 67), Tânără cu pisică semnătură indescifrabilă (pct. 79), Compoziţie semnătură indescifrabilă (pct. 84), precum şi următoarele tablouri aflate în custodia Muzeului Naţional de Artă al României conform procesului-verbal nr. x din 04.08.2015, respectiv Floare de mac nesemnat (pct. 86), Vas cu flori semnat O. (pct. 89), Vas cu flori nesemnat (pct. 90).

A restituit numitului P. , tabloul Peisaj cu musulmani semnat Q. aflat în custodie la Muzeul Naţional de Artă al României conform procesului-verbal nr. x din 04.08.2015 (pct. 140).

A restituit numitului R. tabloul Peisaj de iarnă semnat de S. aflat în custodie la Muzeul Naţional de Artă al României conform procesului-verbal nr. x din 04.08.2015 (pct. 139).

A restituit numitului T. tablourile ridicate de la acesta, enumerate la pct. 34-57 din procesul-verbal nr. x din 03.08.2015 prin care au fost lăsate în custodie la Muzeul National de Artă al României.

A restituit inculpatului A. tablourile lăsate în custodie la Muzeul National de Artă al României, enumerate în procesele-verbale nr. x din 03.08.2015 şi nr. x din 04.08.2015, cu excepţia celor cu privire la care, prin prezenta hotărâre, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A., restituirea către inculpata A. şi numiţii M., P., R. şi T., precum şi cu excepţia celor care au fost ridicate de la numitul U. în cursul urmăririi penale.

A menţinut măsura sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa nr. 70/P/2015 din 18.09.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, asupra imobilului, constând în teren intravilan şi construcţie, situat în municipiul Iaşi, judeţul Iaşi având număr cadastral şi număr topografic x respectiv x - C1, înscris în cartea funciară nr. x UAT Iaşi, aflat în proprietatea inculpatului A., până la concurenţa sumelor de 18.400 euro şi 2.700 RON.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea inculpaţilor B. şi A. au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 274 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. a dispus ca onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţii A., A. şi B. în sumă de 1500 RON, să se plătească din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/2015 din 28 septembrie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei au fost trimişi în judecată inculpaţii:

- A. - în stare de arest preventiv, (procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, având gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform Hotărârii nr. 531 din 05.06.2008 a Plenului C.S.M.), pentru săvârşirea infracţiunilor de: luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, spălare de bani prevăzută şi pedepsită de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (republicată); efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi fals în declaraţii prevăzută de art. 326 din C. pen. cu referire la art. 28 din Legea nr. 176/2010, toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

- B. - în stare de libertate, asistent medical în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.

- A. - în stare de libertate, studentă la Facultatea de Drept din Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.

Sub aspectul situaţiei de fapt, prin rechizitoriu, s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul A. şi-a exercitat funcţia de procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, în intervalul 01.10.2009 - 07.04.2014.

S-a menţionat că suspectul U., fratele inculpatului A., este medic neurochirurg în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă "V." din Iaşi şi a deţinut în anul 2013 şi deţine şi în prezent, funcţia de manager al spitalului sus menţionat, precum şi că martorul T. este medic primar cardiolog, în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă "Sf. Spiridon" din Iaşi (profesie pe care o exercita şi în cursul anului 2013), fiind, de asemenea, angajat şi al clinicii private W. S.R.L., din acelaşi municipiu.

În actul de sesizare, s-a arătat că, în cursul anului 2013, inculpatul A. l-a cunoscut, prin intermediul fratelui său, U., pe martorul T., iar U. şi T. se cunoşteau atât prin prisma activităţii desfăşurate de cei doi în domeniul medical, cât şi datorită unei pasiuni comune, şi anume colecţionarea de opere de artă.

Procurorul a reţinut că intermedierea, de către U., a întâlnirii dintre A. şi martorul T., a avut loc în contextul în care inculpatul A. suferea de anumite afecţiuni cardiace, iar martorul T. este medic specializat în tratarea acestor afecţiuni.

Astfel, s-a precizat prin rechizitoriu, în datele de 29.11.2013 şi de 13.12.2013, inculpatul A. a fost consultat de către martorul T., la sediul S.C. W. S.R.L., situat pe strada x nr. 72, din Iaşi, şi, cu ocazia primei consultaţii, inculpatului i s-a întocmit şi o electrocardiogramă şi i s-a emis o reţetă medicală pentru un tratament de specialitate.

S-a mai reţinut că, începând cu data de 08.04.2014, inculpatul A. a revenit şi şi-a exercitat în continuare funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, fiind procuror anume desemnat cu instrumentarea cauzelor privind infracţiunile de corupţie, instrumentarea cauzelor privind săvârşirea infracţiunilor de corupţie fiind efectuată, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi de către martorele X. şi Y.

Prin rechizitoriu, s-a susţinut că, în împrejurările de mai sus, inculpatul A. a aflat că faţă de medicul său curant, T., care avea calitatea de suspect, fiind cercetat de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2011 sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de luare de mită, înşelăciune, fals intelectual, uz de fals şi purtare abuzivă, nu se dispusese nici o soluţie în cauză. Totodată, s-a arătat că inculpatul A. a aflat, încă din luna decembrie 2011, prin intermediul fratelui său U. că faţă de doctorul T., Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi dispusese începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie.

În rechizitoriu, se susţine că dosarul nr. x/2011 a fost repartizat, iniţial, în data de 08.08.2011, procurorului X. Prin Ordinul nr. 29 din data de 06.07.2012, prim-procurorul Z. a redistribuit dosarul respectiv, spre soluţionare, procurorului Y. (ca urmare a intrării în concediu de maternitate a numitei X.), iar prin Ordinul nr. 11 din 27.02.2013, acelaşi prim-procuror a redistribuit dosarul nr. x/2011, procurorului X. (ca urmare a intrării în concediu de maternitate a numitei Y.).

S-a susţinut că inculpatul A. a întrevăzut, prin soluţionarea favorabilă a dosarului sus menţionat de către acesta, posibilitatea obţinerii unor foloase materiale injuste viitoare, de la martorul T., în contextul în care inculpatul, după revenirea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, luase hotărârea să se implice în piaţa nereglementată a comercializării operelor de artă şi în contextul în care cunoştea că T. era o persoană care i-ar fi putut facilita intrarea pe această piaţă.

Prin actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul A. a avut ascendenţă morală asupra tuturor procurorilor care, într-un fel sau altul, au avut tangenţă cu dosarul penal în discuţie. Astfel, pe de o parte, prim-procurorul Z., care putea decide distribuirea sau redistribuirea unui dosar, dar şi procurorul X., care putea propune prim-procurorului redistribuirea dosarului nr. x/2011, i-au fost subordonate inculpatului A., în perioada în care acesta a deţinut funcţia de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi. De asemenea, martora Y. a avut o relaţie cu inculpatul A., în urma căreia a rezultat un copil. Pe de altă parte, s-a arătat în rechizitoriu, ascendenţa morală era şi o consecinţă a faptului că A., în calitate de fost procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi de procuror de caz al unor dosare intens mediatizate, era privit de către colegii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, drept o persoană cu o vastă experienţă în combaterea infracţiunilor de corupţie.

S-a reţinut că, în împrejurările descrise mai sus, demersurile inculpatului A. de a fi învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2011, au fost minime, dar rezultatul a fost cel dorit de către inculpat. Astfel, în cursul lunii iunie 2014, a obţinut acordul martorei X. de a prelua o parte din dosarele mai vechi ale acesteia pe care le avea în instrumentare, printre care s-a aflat şi dosarul nr. x/2011 (sub pretextul unor sentimente de colegialitate şi a necesităţii degrevării martorei de numărul mare de dosare) şi a determinat-o pe martora Z., să emită Ordinul nr. 55 din 12.06.2014, prin care dosarul nr. x/2011 a fost redistribuit inculpatului A.

În actul de sesizare s-a precizat că, după patru zile de la redistribuirea dosarului, în data de 16.06.2014, inculpatul A. a dispus, prin ordonanţă, clasarea cauzei, respectiv renunţarea la urmărirea penală faţă de suspectul T., în legătură cu infracţiunile pentru care era urmărit penal, în dosarul nr. x/2011, fără a efectua nici un act de urmărire penală, iar două zile mai târziu, martorul T. a primit comunicarea soluţiei dispuse.

Prin rechizitoriu, s-a descris faptul că, în intervalul 12.06.2014-16.06.2014, respectiv 18.06.2014-14.08.2014, între inculpatul A. şi martorul T. au avut loc două discuţii, în parcarea Spitalului "V." din Iaşi, legate de modul de soluţionare a dosarului nr. x/2011 Discuţiile au avut loc în contextul în care în intervalul 10.04.2014-14.08.2014 tatăl inculpatului, numitul AA. a fost internat, în mod succesiv, la Spitalul Clinic de Urgenţă "V.", pentru tratarea unor afecţiuni cronice, iar în echipa de medici care i-a acordat îngrijiri de specialitate a fost cooptat, la solicitarea suspectului U., şi martorul T. De altfel, la unsprezece zile după ultima externare a numitului AA., din data de 14.08.2014, acesta a decedat.

S-a susţinut că, prima discuţie a fost iniţiată de către A. care i-a promis martorului T. adoptarea unei soluţii favorabile, condiţionând iniţial adoptarea acesteia, de depunerea tuturor diligenţelor de către martor cu ocazia îngrijirilor medicale acordate tatălui inculpatului.

Cea de-a doua discuţie, a reţinut procurorul, a avut loc în aceleaşi circumstanţe, la iniţiativa martorului T. care i-a mulţumit inculpatului pentru soluţia adoptată, context în care inculpatul i-ar fi replicat martorului că nu trebuie să se simtă dator întrucât apreciază eforturile depuse de martor pentru menţinerea în viaţă a tatălui său.

Prin rechizitoriu s-a considerat că există toate elementele factuale care să conducă la convingerea că acest din urmă dialog a avut loc în condiţiile şi cu conţinutul descris mai sus, şi care să marcheze o fractură a rezoluţiei infracţionale adoptate iniţial de către inculpatul A. privind obţinerea de foloase necuvenite de la martorul T., în urma adoptării unei soluţii în dosarul nr. x/2011. Procurorul a arătat că aceasta poate fi explicată, pe de o parte, prin atitudinea psihică oscilantă a inculpatului (obiectivată şi constată ca atare de organul de urmărire penală în cursul instrumentării prezentei cauze şi care nu poate fi caracterizată drept bipolară în lipsa unor acte medicale şi medico-legale adecvate), iar, pe de altă parte poate fi explicată şi prin trăirile normale în aceste cazuri în care o persoană apropiată se află în suferinţă.

În actul de sesizare, s-a mai reţinut că este indubitabil faptul că, după externarea tatălui său, respectiv 14.08.2014, inculpatul A. a reluat rezoluţia infracţională anterioară, sens în care a urmărit şi a obţinut foloase materiale injuste de la martorul T., cu titlu de mită, în urma adoptării soluţiei de netrimitere în judecată a martorului, activitate infracţională care s-a desfăşurat în intervalul 20.08.2014 - ianuarie 2015.

Pretinderea şi obţinerea de foloase necuvenite cu titlu de mită, a susţinut procurorul, s-a desfăşurat pe două paliere progresive şi, în esenţă, au căpătat două forme.

Iniţial, inculpatul A. i-a pretins martorului T. să desfăşoare o tranzacţie având ca obiect opere de artă, în nume propriu, dar în folosul inculpatului A., care a perceput în urma acestei tranzacţii un comision substanţial. Astfel, în intervalul 20-21.08.2014, martorul T. a încheiat o tranzacţie ce a avut ca obiect un număr de 52 de tablouri, achiziţionate iniţial cu 40.000 euro şi revândute ulterior de martorul T., contra unui comision perceput de inculpatul A. în cuantum de 12.000 euro. După acest moment, inculpatul A. i-a pretins cu titlu de mită, în lunile noiembrie 2014- ianuarie 2015, un număr de 50 de picturi dintre care şi-a însuşit efectiv 13 picturi, aflate în colecţia martorului T. (evaluate de către martor la suma de 16.900 euro), pe care inculpatul le-a revândut ulterior sau a încercat să le revândă, prin alţi interpuşi ai acestuia; în acelaşi interval, a pretins şi primit de la martorul denunţător diverse sume de bani în cuantum total de 3.900 de euro, sub forma unor împrumuturi mascate, pe care nu le-a mai restituit.

Urmărind valorificarea în afara graniţelor ţării, a uneia dintre cele 13 picturi primite cu titlu de mită de la martorul T. (evaluată de martorul T. la suma de 2.000 de euro şi pe care inculpatul A. spera să obţină în Anglia suma de 15.000 de euro) şi, în vederea disimulării adevăratei naturi a provenienţei acesteia, prin actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul A. a determinat-o pe fiica acestuia, inculpata A. să se prezinte la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi, în data de 12.01.2015, împrejurări în care inculpata a menţionat că este proprietara picturii sus menţionate. În baza acestei declaraţii şi a actelor de identitate, Ministerul Culturii - Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi a emis un certificat de export definitiv cu numărul 47, document care i-a permis inculpatei să se deplaseze în luna februarie 2015, în Londra, Anglia, unde a încercat, fără succes, să valorifice pictura respectivă.

Prin rechizitoriu s-a mai prezentat faptul că, în contextul în care, începând cu luna ianuarie 2015, martorul denunţător T. a refuzat să-i mai remită inculpatului A. tablouri cu titlu de mită sau să efectueze tranzacţii comerciale în folosul inculpatului A., acesta din urmă a identificat un nou furnizor în persoana numitului BB., din municipiul Cluj, de la care a achiziţionat în şase-şapte tranşe, în intervalul ianuarie- iunie 2015, un număr de circa 100 de opere de artă, pentru care a achitat suma de aproximativ 30.000 de euro.

Din probele administrate în cauză, procurorul a reţinut că, în intervalul noiembrie 2014 - iunie 2015, inculpatul A. a achiziţionat şi, ulterior, a revândut sau a încercat să revândă în scop speculativ, prin interpuşi, prin tranzacţii directe sau prin tranzacţii efectuate în mediul on line sau prin intermediul galeriilor de artă, un număr de circa 200 de picturi, achiziţionate în mod direct de pe piaţa nereglementată a operelor de artă sau primite cu titlu de mită.

Totodată, prin actul de sesizare, s-a arătat că, în declaraţia de avere dată de inculpatul A. în 13.06.2014, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 176/2010, inculpatul nu a făcut nici o menţiune la Capitolul II-"Bunuri mobile", punctul 2 "Obiecte de artă", iar în declaraţia de avere dată în 15.06.2015, la Capitolul II-"Bunuri mobile", punctul 2 "Obiecte de artă", inculpatul a declarat că a dobândit, ulterior datei de 15.06.2014 şi până la momentul întocmirii prezentei declaraţii de avere, un număr de 27 de tablouri de la casele de licitaţie şi de la colecţionari, în cuantum de aproximativ 12.343 de euro. De asemenea, s-a menţionat prin rechizitoriu, că la punctul V - "Datorii" nu se regăseşte împrumutul acordat de martorul R., în cursul lunii ianuarie 2015, în cuantum de 20.000 de euro. S-a mai reţinut că declaraţia de avere este neconformă realităţii şi prin prisma operelor de artă identificate şi ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare şi a ordonanţelor de ridicare efectuate, respectiv dispuse în perioada 25.06.2015-04.09.2015, prilej cu care s-a constatat că inculpatul A. deţinea la propriul domiciliu, la domiciliul inculpatei A., la domiciliul martorei Y., în Galeria de artă CC. din Bucureşti şi la biroul său profesional situat în sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, un număr de 126 de lucrări (125 de picturi şi o statuetă).

Cu privire la inculpaţii B. şi A., în actul de sesizare s-a reţinut că aceştia au săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen., cu ocazia audierii acestora, în calitate de martori, în data de 25.06.2015.

Astfel, s-a arătat că, în data de 25.06.2015, inculpatul B., audiat în calitate de martor, sub prestare de jurământ, a declarat, în mod neadevărat, că a fost contactat, în mod direct, de martorul denunţător T., care i-a propus ca, în schimbul unui comision, să-i vândă mai multe tablouri, iar după ce inculpatul B. a fost de acord, i-a adus la cunoştinţă martorului T. că a postat acele tablouri spre vânzare, pe site-ul de anunţuri www.x.ro sub numele de utilizator "toppaiting", preţurile fiind stabilite de T. S-a mai reţinut că inculpatul B. a mai precizat că inculpatul A. nu i-a solicitat niciodată să-l ajute să-i vândă tablouri.

De asemenea, s-a menţionat că inculpatul B., în declaraţia de martor, ar fi precizat, în mod nereal, că a achiziţionat împreună cu inculpatul A., de la martorul BB., mai multe tablouri pentru martorul R., el primind sumele de bani de la acesta, iar conform propriei declaraţii inculpatul B. ar fi primit, în mod direct, de la martorul R. contravaloarea picturilor achiziţionate.

S-a mai prezentat faptul că inculpatul B. a mai declarat, ca martor, că nu are cunoştinţă dacă inculpatul A. şi martorul T. se cunoşteau şi dacă între aceştia a existat vreo relaţie comercială.

Prin rechizitoriu s-a reţinut că afirmaţiile inculpatului B. sunt combătute de multitudinea de convorbiri telefonice avute cu inculpatul A. din care rezultă, în mod clar, în opinia procurorului, implicarea acestuia din urmă în coordonarea activităţii comerciale desfăşurate de inculpatul A., de convorbirea telefonică între inculpatul B. şi DD. (mama acestuia) şi de declaraţiile martorilor T., EE., R. şi BB.

În actul de sesizare a instanţei, s-a mai prezentat faptul că, în data de 25.06.2015, inculpata A. a fost audiată în calitate de martor, sub prestare de jurământ, fiindu-i aduse la cunoştinţă prevederile art. 117 din C. proc. pen. (având în vedere faptul că este descendentă, pe linie directă, a inculpatului A., respectiv fiica acestuia), iar aceasta a declarat, în mod neadevărat, că inculpatul A. nu a avut nici o implicare în contactarea galeriilor de artă din Bucureşti şi întocmirea, pe numele lui EE. şi pe numele său, a contractelor de depunere pentru tablourile lăsate în custodie la casele de licitaţie.

De asemenea, s-a arătat că aceasta a declarat, în calitate de martor, că tatăl său, inculpatul A. nu i-a solicitat niciodată să se întâlnească cu potenţiali clienţi cărora să le vândă vreun tablou.

S-a mai menţionat că, în declaraţia de martor, A. a făcut precizarea că nu cunoaşte cui aparţine şi cine a folosit corespondenţa electronică de pe adresa de e-mail FF. în data de 12.11.2014, în care a apărut şi numărul său de telefon ca dată de contact.

Prin rechizitoriu, s-a reţinut totodată că afirmaţia inculpatei A., este contrazisă de declaraţia martorului EE., care a precizat că, în perioada octombrie- noiembrie 2014, timp în care a locuit cu inculpata A., a constatat implicarea vădită a inculpatului A. în comercializarea de tablouri, situaţie care a început cu depozitarea unui număr de aproximativ 50 de picturi, la locuinţa inculpatei A., continuând cu deplasarea, la indicaţiile inculpatului A., în Bucureşti, împreună cu inculpaţii A., A. şi B., sub coordonarea inculpatului A., la sediile unor galerii de artă în vederea expertizării mai multor tablouri. S-a arătat că martorul EE. a declarat că toate aceste tablouri erau luate de inculpatul A. de la martorul T., cât şi de la martorul BB.

În actul de sesizare, s-a mai arătat că, cu privire la adresa de e-mail FF. în data de 12.11.2014, martorul EE. a declarat că aceasta îi aparţine inculpatei A. şi că, de pe această adresă de e-mail, inculpata a trimis către diferite case de licitaţie mai multe e-mailuri cu imagini ale unor tablouri pe care inculpatul A. intenţiona să le comercializeze, precum şi că inculpata folosea această adresă de e-mail pentru a nu apărea numele "A." care ar fi putut devoala implicarea tatălui acesteia, inculpatul A., în aceste relaţii comerciale.

S-a mai reţinut prin rechizitoriu că, cu ocazia audierii şi a efectuării unei recunoaşteri de pe planşa foto, martorul GG. a recunoscut-o pe A. ca fiind persoana recomandată de către inculpatul A., sub numele de "FF.".

În drept, s-a reţinut că, fapta inculpatului A., care în intervalul august 2014 - ianuarie 2015, în urma adoptării unei soluţii favorabile, în data de 16.06.2014, în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi cu numărul x/2011, faţă de martorul denunţător T. a pretins şi primit de la acesta cu titlu de mită diverse bunuri, sub forma unor opere de artă, evaluate la suma de 16.900 de euro (constând într-un număr de 13 picturi), sume de bani, sub forma unor pretinse împrumuturi, în cuantum de 3.900 de euro şi foloase necuvenite (sub forma unui comision de 13.000 de euro perceput de inculpat cu ocazia unei tranzacţii perfectate de martorul denunţător), toate în cuantum de 33.800 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

De asemenea, s-a arătat că fapta inculpatului A., care, deţinând funcţia de procuror, în intervalul august 2014- iunie 2015, a achiziţionat, în vederea revânzării în scopul obţinerii de profituri materiale, a intermediat vânzarea, respectiv cumpărarea, percepând comisioane în urma tranzacţiilor intermediate, de obiecte de artă, activităţi comerciale desfăşurate atât pe piaţa reglementată, dar preponderent pe piaţa nereglementată a operelor de artă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului A., care în declaraţia de avere datată 15.06.2015, a omis să declare un număr de 98 de picturi achiziţionate în intervalul iunie 2014- iunie 2015, şi a omis să declare un împrumut de 20.000 euro, s-a considerat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 din C. pen. cu referire la art. 28 din Legea nr. 176/2010.

Totodată, s-a reţinut că fapta inculpatului A., care, în lunile ianuarie- februarie 2015, a disimulat natura ilicită a unei picturi (primită cu titlu de mită în noiembrie 2014 de la martorul denunţător T.), a obţinut în acest fel documente oficiale din care rezulta, în mod neadevărat, că proprietar este fiica inculpatului, a transportat şi a încercat valorificarea bunului susmenţionat în afara graniţelor ţării, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani prevăzută şi pedepsită de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (republicată).

Prin actul de sesizare a instanţei, s-a considerat că fapta inculpatului B., care cu ocazia audierii, în calitate de martor, în data de 25.06.2015, în dosarul penal nr. x/2015, a făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu faptele şi împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.

În privinţa inculpatei A., care cu ocazia audierii, în calitate de martor, în data de 25.06.2015, în dosarul penal numărul x/2015, a făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu faptele şi împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, faţă de inculpata A. s-a dispus clasarea cauzei pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la spălare de bani prevăzută de art. 48 raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (republicată), cu motivarea că din probele administrate nu a rezultat că aceasta cunoştea că pictura semnată HH., cu privire la care a obţinut documente oficiale de export şi le-a transportat în Anglia, provenea din săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Faţă de suspectul U. manager al Spitalului Clinic de Urgenţă "Profesor dr. V.", unitate sanitară publică de pe raza municipiului Iaşi, s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de spălare a banilor prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 şi fals în declaraţii prevăzută de art. 326 din C. pen. cu referire la art. 28 din Legea nr. 176/2010.

În cauză s-a dispus clasarea şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 290 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 faţă de martorul T., apreciindu-se că sunt incidente dispoziţiile art. 290 alin. (3) din C. pen.

Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: tăinuire prevăzută de art. 270 din C. pen. raportat la art. 81 din Legea nr. 182/2000 şi folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unui persoane neautorizate la aceste informaţii prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi fals intelectual prevăzută de art. 321 din C. pen. şi înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Cauza a fost înregistrată, sub nr. x/2015, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin încheierea nr. 908 din 25 noiembrie 2015, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost respinse, ca nefondate, cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii A., A. şi B., s-a constatat competenţa şi legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin rechizitoriul nr. x/2015 emis la data de 28.09.2015 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei privind pe inculpaţii A., A. şi B., legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii A., A. şi B.

Soluţia a rămas definitivă prin încheierea nr. 7/C din 28.01.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, fiind respinse, ca neîntemeiate contestaţiile formulate de inculpaţii A., B. şi A. împotriva încheierii nr. 908 din 25 noiembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2015.

În procedura camerei preliminare s-a procedat la verificarea măsurilor preventive dispuse faţă de inculpatul A. la termenele din 01.10.2015 (s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului A.), 23.10.2015 (s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu) şi 10.11.2015 (când s-a menţinut măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul A.).

În cursul cercetării judecătoreşti, la termenul din 27.11.2015 s-a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, procedându-se la verificarea legalităţii şi temeiniciei acesteia din urmă în mod periodic, în termenul prevăzut de lege, ultima dată la 12.05.2017, soluţia de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul A., rămânând definitivă prin decizia penală nr. 108 din 12 iunie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători.

La termenul de judecată din 25.03.2016 s-a admis cererea formulată de inculpatul A. şi a fost sesizată Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Ulterior, prin decizia nr. 243 din 06.04.2017 pronunţată de Curtea Constituţională s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de A. în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi II. în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Maramureş, secţia penală şi s-a constatat că dispoziţiile art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

La termenele de judecată din data de 25.03.2016 şi de 22.04.2016 instanţa a procedat la audierea inculpatului A. şi la 22.04.2016 a pus în discuţie cererile în probaţiune formulate de inculpaţi .

La termenul din 28.04.2016, instanţa s-a pronunţat asupra cererilor de probatorii formulate în cauză, admiţând proba cu înscrisurile aflate în dosarul cauzei solicitată de reprezentantul Ministerului Public şi cererea inculpatului A. privind reaudierea martorilor R., JJ., EE., GG., T., KK., P., LL., X., Z. şi MM. şi de audiere în calitate de martori a numiţilor M. şi U., şi a respins cererea inculpatului A. de a nu se readministra proba testimonială constând în audierea martorilor NN., Y., OO. şi PP. În baza dispoziţiilor art. 374 alin. (8) şi alin. (10) din C. proc. pen., s-a dispus audierea martorilor din rechizitoriu NN., Y., OO., PP., QQ., RR., SS., BB. şi TT.

Totodată, s-a admis cererea inculpaţilor A. şi B. privind administrarea probei testimoniale.

Deopotrivă, s-a admis cererea inculpatului A. şi s-a dispus emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru a comunica dacă s-au infirmat soluţiile dispuse prin ordonanţa din 16.06.2014 în dosarul nr. x/2011, iar în caz afirmativ să fie indicat stadiul soluţionării cauzei.

Instanţa a mai admis proba cu înscrisuri solicitată de inculpatul A. constând în: situaţia cauzelor penale soluţionate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi în luna mai 2014; adresa D.N.A. nr. 70/P/2015 din 2 iulie 2015 şi răspunsul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi privind soluţionarea dosarelor de către A. în intervalul 16-19.06.2014; documente ce atestă drepturile salariale stabilite inculpatului prin sentinţe judecătoreşti; contracte de asistenţă juridică încheiate de inculpat cu cabinete de avocatură; facturi fiscale emise de CC. S.R.L.; documente eliberate de medicul de familie al inculpatului. A fost respinsă proba cu înscrisuri solicitată de inculpatul A. constând în articolul intitulat "DNA a ridicat 11 din tablourile expuse la Muzeul de Artă" apărut de site-ul realitateamedia.ro la data de 27.06.2015, precum şi cererile aceluiaşi inculpat privind emiterea unor adrese către Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate şi Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală.

S-a prorogat pronunţarea asupra cererii de efectuare a unei comisii rogatorii internaţionale solicitată de inculpatul A., precum şi a cererii de efectuare a unei adrese către Muzeul Naţional de Artă al României prin care să se comunice valoarea comercială a dosarelor lăsate în custodie, după audierea martorilor T., TT., Y., EE., precum şi de audiere în calitate de martori a reprezentanţilor Direcţiei de Cultură Judeţeană Iaşi implicaţi în întocmirea certificatului de export pentru tabloul "Natură statică cu statuetă de abanos" semnată HH., după indicarea persoanelor şi a adresei acestora.

De asemenea, s-a prorogat pronunţarea asupra cererii de administrare a probei cu înscrisul reprezentat de contractul de închiriere al numitului UU. după audierea martorilor T., TT., Y., EE. şi depunerea traducerii legalizate în limba română a respectivului contract .

La termenul din 20.05.2016 s-a continuat audierea inculpatului A., după care au fost audiaţi martorii Z., X., şi T. .

La termenul de judecată din 21.06.2016 s-a procedat la audierea martorilor JJ. şi EE., iar la termenul din 20.09.2016 au fost audiate martorele Y. şi TT. .

La termenul din 07.10.2016, s-a procedat la audierea martorilor LL., KK., P., MM. şi GG. . De asemenea, la acest termen de judecată, s-a admis cererea formulată de inculpatul A. şi s-a încuviinţat audierea, în calitate de martor a numitului VV., s-a respins cererea formulată de inculpatul A. privind efectuarea unei comisii rogatorii internaţionale şi cererea de efectuare a unei adrese către Muzeul Naţional de Artă al României prin care să se comunice valoarea comercială a tablourilor lăsate în custodie acestei instituţii, precum şi proba cu înscrisuri solicitată de inculpatul A. constând în contractul de închiriere încheiat de UU.

În cursul cercetării judecătoreşti, la termenul din 03.11.2016, au fost audiaţi martorii R. şi PP., la termenul din 16.12.2016 s-a procedat la audierea martorului RR., la termenul din 20.01.2017 s-a procedat la audierea martorilor OO., BB. şi VV. .

La termenul de judecată din 17.02.2017, au fost audiaţi martorii M. şi NN., s-a admis cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public de audiere în calitate de martori a numiţilor WW. şi XX. şi s-a efectuat adresă către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Iaşi în legătură cu situaţia bunurilor imobile deţinute pe raza municipiului Iaşi de către inculpatul A.

La termenul din 06.03.2017 s-a procedat la audierea martorilor SS., U. şi XX. şi s-a revocat măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul A. În temeiul art. 381 alin. (7) C. proc. pen. s-a constatat imposibilitatea audierii martorului QQ. şi s-a dispus ca proba să nu mai fie administrată, urmând a se ţine seama de aceasta la judecarea cauzei. Totodată, în temeiul art. 383 alin. (3) din C. proc. pen. s-a constatat imposibilitatea audierii martorului WW. şi s-a dispus ca proba să nu mai fie administrată.

La termenul din 12.04.2017, s-a procedat la luarea unui supliment de declaraţie inculpatului A. .

La termenul de judecată din 04.05.2017, s-a admis, în parte, cererea în probaţiune formulată de inculpatul A. şi s-a încuviinţat proba cu înscrisuri constând în hotărârea nr. 7/P/22.06.2016 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi minuta deciziei civile nr. 96/27.03.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public şi s-a dispus ataşarea dosarului nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

La termenul din 12.05.2017, instanţa a procedat la audierea inculpatului B. .

La termenul din 21.06.2017, a fost audiată inculpata A., iar la termenul din 20.09.2017, instanţa a încuviinţat cererea de probe formulată de apărătorul ales al inculpatei A., fiind depuse înscrisuri la dosarul cauzei.

Analizând probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin ordonanaţa din 16.06.2014 emisă în dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, inculpatul A. a dispus clasarea cauzei în care suspectul T. era cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi luare de mită, întrucât faptele nu există, precum şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă întrucât plângerea prealabilă a fost tardiv introdusă. Prin aceeaşi ordonanţă a dispus renunţarea la urmărirea penală faţă de T. pentru infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals . Soluţia i-a fost comunicată martorului denunţător T. tot în luna iunie 2014, fiind identificată la domiciliul acestuia cu prilejul percheziţiei domiciliare din 25.06.2015 (fila x d.u.p).

Inculpatul A. şi-a exercitat funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, începând cu data de 08.04.2014, anterior, în perioada 01.10.2009-07.09.2014, fiind procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi.

Soluţia în dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a fost dispusă după patru zile de la redistribuirea dosarului de prim-procurorul parchetului, martora Z. către inculpatul A., fără ca acesta să administreze vreun act de urmărire penală, cauza fiind instrumentată până la acel moment de martorele X. şi Y. (alternativ, ca urmare a intrării, pe rând, în concediu de maternitate a fiecăreia dintre ele), procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Instanţa de fond a reţinut că, în contextul în care martora X. înregistra la momentul respectiv un volum aproape dublu faţă de numărul de dosare aflate în lucru la inculpatul A., martora Z., la solicitarea inculpatului A. şi a unui referat întocmit de martora X., a dispus redistribuirea mai multor dosare, printre care şi a dosarului nr. x/2011

În acest sens, s-a constatat că martora Z., prin declaraţia dată în faţa instanţei de fond a precizat următoarele:

"dl. A. a venit la mine în birou şi mi-a spus că doreşte să preia un număr neprecizat dintre dosarele d-nei X., care înregistra la momentul respectiv un volum aproape dublu faţă de numărul de dosare aflate în lucru la procurorul A. I-am spus că sunt de acord să preia dosare, cu condiţia să discut în prealabil cu d-na X. Nu l-am întrebat dacă avusese o discuţie cu d-na X. în acest sens şi nici nu mi-a comunicat o astfel de împrejurare. Am sunat-o pe d-na X. în birou, i-am spus de solicitarea d-lui A., mi-a spus că este de acord şi i-am cerut să facă un referat în care să menţioneze vreo 20 dosare pe care să le dea spre redistribuire. Am primit referatul de la d-na X., cred că a doua zi dimineaţă, am rezoluţionat acest referat în sensul aprobării şi că se va emite ordin comun care va fi ataşat fiecăruia dintre dosare. Atât referatul întocmit de d-na X. cât şi ordinul emis de mine nu cuprindea decât numerele de înregistrare ale dosarelor. D-na X. a fost cea care singură a decis dosarele date spre redistribuire, criteriul fiind însă cel al vechimii, dovadă că dosarele erau înregistrate în perioada 2010-2013."

În acelaşi sens este şi declaraţia martorei X., care a relatat:

"la un moment dat am fost sunată în birou de d-na prim-procuror Z. care mi-a spus că dl. procuror A. vrea să mă ajute să am mai puţine dosare în lucru şi să întocmesc un referat prin care să arăt că solicit redistribuirea unor dosare, 22 sau 23, motivat de stocul de dosare pe care le lucram. D-na Z. mi-a indicat să aleg dosare vechi, lăsând la latitudinea mea care să fie acestea. Am selectat un număr de 22-23 dosare (...)".

Conform probelor administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut că inculpatul A. îl cunoştea pe martorul denunţător T. din toamna anului 2013, cel din urmă acordând inculpatului asistenţă medicală în calitatea sa de medic cardiolog, martorul fiind medic ca şi fratele inculpatului, martorul U., cei doi martori colaborând atât pe plan profesional, cât şi în domeniul colecţionării operelor de artă, ştiindu-se încă din vremea studenţiei.

Potrivit înscrisurilor eliberate de S.C. W. S.R.L., respectiv fotocopii ale registrului de consultaţii din anul 2013, desfăşurătorului rapoarte servicii medicale către CAS Iaşi, electrocardiogramei şi a unei reţete electronice, la data de 29.11.2013 inculpatul A. a fost consultat de către martorul T. la sediul acestei clinici din aleea x, din Iaşi, şi i-a prescris un tratament .

De asemenea, potrivit înscrisurilor comunicate de clinica medicală, la 13.12.2013, inculpatul a fost consultat de T. (poziţia 3137 din registrul de consultaţii şi din desfăşurătorul de raportări servicii de Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi) - file x d.u.p.

Fiind efectuate verificări la CNAS, organele de urmărire penală au constatat că inculpatul A. a beneficiat de consult la datele de 29.11.2013 şi de 13.12.2013 la medicul T.; în data de 29.11.2013 figurează în istoricul serviciilor paraclinice de care a beneficiat cu ecocardiografie+Doppler cod serviciu R171, medic T.; figurează în istoricul serviciilor spitaliceşti de care a beneficiat cu internare la urgenţe medico-chirurgicale şi situaţiile în care este pusă în pericol viaţa pacientului sau care au acest potenţial, ce necesită supravegherea medicală continuă cu internare în perioada 14.05.2015-15.05.2015 la S.C. YY. S.R.L. .

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că martorul T., în declaraţia dată, a precizat împrejurările în care l-a cunoscut pe A.:

"L-am cunoscut pe dl. A. în calitate de pacient în toamna anului 2013, la cabinetul meu privat, S.C. W. S.R.L., fiind rugat să îl consult de fratele dânsului U., cu care am fost coleg de facultate.

Cu U. mă cunoşteam bine, eu fiind membru al consiliului de administraţie al Spitalului de neurochirurgie din Iaşi, unde acesta este director. Cu U. aveam la perioada de timp ce interesează cauza relaţii profesionale, dar amândoi eram colecţionari de artă şi amândoi ştiam acest lucru, colaborând între noi, în sensul că discutam pe această temă şi au fost achiziţionări de lucrări în sensul că ne sfătuiam, vizionam împreună lucrări, achiziţionând fie împreună, fie separat.

În toamna anului 2013, undeva în luna noiembrie, am efectuat o consultaţie inculpatului A., un consult clinic, electrocardiogramă, ecocardiografie, am stabilit un diagnostic şi o schemă de tratament. A fost emisă o reţetă medicală şi a fost rechemat la control, a venit de mai multe ori, cu rugămintea de a nu fi trecut în registrul de consultaţie tot timpul, dată fiind calitatea sa de magistrat. A fost menţionat în registrul de consultaţie ulterior, o singură dată, din câte îmi amintesc în decembrie 2013.

Controalele la o lună, două sau trei luni de zile, la care A. s-a prezentat la cabinetul de la W., posibil să fi venit şi la Spitalul Sf. Spiridon, au durat până în anul 2015, luna mai, când A. a fost la o clinică din Sibiu, unde s-a reconfirmat diagnosticul şi i s-a modificat uşor tratamentul, şi au apărut problemele din acest dosar.

În primăvara anului 2014, în luna martie - aprilie, tatăl inculpatului A. a fost internat la Spitalul de neurochirurgie din Iaşi, am fost rugat de U. să mă ocup de partea cardiologică a pacientului, ocazie cu care m-am întâlnit cu A. care avea o relaţie foarte apropiată cu tatăl său (...)

Eram cercetat într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi din anul 2011, iar după începerea urmăririi penale, din câte îmi amintesc, în anul 2012, cu prilejul unei discuţii cu U., fratele inculpatului, am pomenit despre această problemă a mea, aşa cum am spus şi altor colegi ai mei.

Cu A. nu am discutat despre dosarul penal în care eu eram cercetat, înainte de a mi se comunica soluţia dată faţă de mine. După acest moment am avut o singură încercare de a-i mulţumi verbal, fiind în faţa Spitalului de neurochirurgie V., reacţia acestuia fiind impresionantă pentru mine, spunându-mi că nu am de ce să îi mulţumesc şi că dânsul îmi este dator mie întrucât tatăl său este în viaţă şi datorită eforturilor mele medicale" (file x d. inst.)."

Totodată, cu prilejul audierii în instanţă, martorul EE., prietenul inculpatei A., cu care locuia împreună, în perioada ce interesează cauza, a menţionat:

"pe T. nu îl cunosc, dar am auzit discutându-se despre acesta şi, din câte am auzit, era cardiologul tatălui A.".

În aceste circumstanţe, instanţa de fond a apreciat că afirmaţia martorului U., fratele inculpatului A., potrivit căreia acesta din urmă şi T. s-au cunoscut în luna august 2014, când tatăl său, AA. era internat în Spitalul Clinic de Urgenţă Prof. V., din Iaşi, este subiectivă.

În acelaşi registru al probelor subiective se încadrează şi depoziţia martorei M., fosta soţie a inculpatului A., mama inculpatei A., care a declarat în instanţă că în orice problemă medicală pe care o avea, inculpatul A. o consulta pe aceasta (la rândul său medic), iar dacă ar fi optat pentru altă variantă, cu siguranţă ar fi ştiut, menţiune pe care instanţa o ia sub beneficiu de inventar din moment ce şi fratele inculpatului este medic, chiar directorul unei unităţi medicale de urgenţă, din Iaşi, mai mult, se reţine din depoziţia martorei că nu cunoaşte dacă inculpatul a beneficiat de asistenţă medicală la S.C. W. S.R.L. - (file x d. inst.).

După soluţionarea, la data de 16.06.2014, a dosarului nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, prin netrimiterea în judecată a martorului T., inculpatul A. a speculat în timp, în beneficiul său, într-un mod insinuos, dar neechivoc pentru martor, legat de îndeplinirea actului său de serviciu, recunoştinţa acestuia din urmă faţă de demersul său procesual, pretinzând şi primind bani şi alte foloase.

Relativ la debutul relaţionării martorului T. cu inculpatul A. referitoare la piaţa nereglementată a operelor de artă, martorul T. a relatat în faţa instanţei că, după ce i s-a comunicat, în iulie 2014, soluţia dată faţă de el în dosarul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi i-a mulţumit verbal lui A., fiind în faţa Spitalului de neurochirurgie V., din Iaşi, au început şi discuţiile despre artă:

"M-a întrebat care este procedura de achiziţie a unor lucrări de artă şi dacă îl pot ajuta.

Înainte de decesul tatălui lui A. (n.n. 25.08.2014), am discutat cu GG., cel de la care şi eu achiziţionam tablouri, în legătură cu trei lucrări care au fost cumpărate cu 2500 sau 3000 euro, dar nu pot preciza sigur dacă acestea au rămas la A. sau la U., întrucât între aceştia exista o datorie. Eu am discutat cu GG. deşi şi U. este colecţionar de artă, deoarece eu îl ştiam mai bine, colaborând cu GG. de prin anii 2009-2010. Dintre aceste lucrări îmi amintesc de o lucrare de S. reprezentând o ulcică cu flori, precum şi de două lucrări semnate ZZ. Tot în această perioadă de timp, înainte de decesul lui AA., A. a achiziţionat şi a plătit o lucrare semnată AAA. şi Fata cu mandolină de BBB. (...) Am primit de la GG. un e-mail, conţinând fotografii cu aproximativ 60 lucrări care ar fi aparţinut unui colecţionar decedat, CCC., şi am fost întrebat dacă sunt interesat. Ştiam de la GG. că, colecţia este mult mai mare şi că aceasta ar fi prima tranşă pe care soţia decedatului ar fi dispusă să o vândă.

Am trimis acest e-mail lui A., posibil şi lui U. A. mi-a spus că poate discuta cu JJ., eu am negociat cu GG. preţul acestor lucrări la suma de 40.000 euro şi le-am vândut lui JJ. la preţul de 58.000 euro, preţ pe care la rândul său A. îl negociase cu JJ.

GG. a adus lucrările la cabinetul meu de la W., ulterior a venit JJ. cu A., JJ. a vrut să vadă lucrările, moment la care GG. nu era prezent, deoarece era plecat în oraş. Majoritatea lucrărilor au fost ridicate în aceeaşi zi de JJ. de la cabinetul meu, fiind ajutat în acest sens şi de A. După ce aceştia doi au plecat m-am reîntâlnit cu GG. căruia i-am dat 40.000 euro plata pentru tablouri şi 2000 euro contravaloarea deplasării acestuia la Iaşi.

Diferenţa de la 42.000 la 58.000 euro, respectiv 16.000 euro, reprezenta un profit, câştig, pe care l-am împărţit cu A., şi anume eu mi-am păstrat 4000 sau 3000 euro, nu mai reţin exact, iar lui A. i-au revenit 12000 sau 13000 euro.

În aceeaşi zi, după ce A. l-a ajutat pe JJ. să ducă lucrările, cred că acasă la acesta din urmă, inculpatul A. s-a întors la W. Întrucât A. era cel care găsise cumpărătorul, mi s-a părut corect să primească mai mult din suma obţinută ca profit şi i-am înmânat banii în aceeaşi zi.

Din acest lot de aproximativ 60 tablouri, eu am oprit trei lucrări (DDD. - Portretul colecţionarului EEE., FFF. - Înserare şi GGG. - Peisaj oriental), iar patru lucrări a oprit dl. A. (DDD. - Peisaj, HHH. - Nud, III. - Interior şi un Peisaj marin - E.).

Dacă există inadvertenţe cu declaraţia de la urmărire penală pe această ultimă chestiune, indic faptul că aceasta este realitatea, deoarece am avut mai mult timp de gândire înainte de luarea acestei declaraţii, iar la numărul foarte mare de lucrări despre care se face vorbire în cauză este posibil să mai fi făcut încurcături.

(...) JJ. a dorit să existe documente cu privire la tranzacţie şi la suma de bani, s-a făcut un înscris olograf de către GG., pe care l-am dat lui JJ. odată cu tablourile şi ştiu că mai existau şi anumite documente de transport, de asigurare a securităţii transportului.

Această tranzacţie vizând cele circa 60 de tablouri nu pot să o localizez exact în timp, posibil să fi fost şi înainte de decesul lui AA. sau imediat după acest moment. Consider că a fost o tranzacţie corectă, personal neavând nici un fel de nemulţumire faţă de această tranzacţie."

Instanţa de fond a reţinut că aspecte legate de această tranzaţie a relatat şi martorul GG.:

"Lui T. i-am vândut numeroase tablouri, am făcut schimburi şi i-am intermediat achiziţionarea de tablouri din licitaţii.

În preajma sărbătorilor de Paşte din anul 2014, prietenul meu CCC., un cunoscut colecţionar de artă a decedat, iar soţia acestuia m-a rugat să o ajut să vândă o parte din colecţia soţului, adică aproximativ 90 de tablouri. Am trimis fotografii cu aceste tablouri lui T. prin e-mail, iar acesta a selecţionat un număr de 59 de tablouri, pe care eu personal le-am dus la W. a acestuia din Iaşi. Din aceste 59 de tabouri, 52 trebuiau să fie cumpărate de o persoană cu numele JJ., pe care eu nu l-am cunoscut niciodată, iar un număr de 7 tabouri le-a luat T. În schimbul celor 59 de tablouri (toate tablourile aveau certificate de vânzare, expertize şi documente ce atestau participarea la expoziţii), am primit în mână de la T. suma de 40.000 euro, iar cu această ocazie am întocmit o chitanţă de mână prin care atestam că am primit suma menţionată de la JJ., pe care eu nu-l cunoscusem vreodată. Nu cunosc care era înţelegerea dintre JJ. şi T. cu privire la cele 7 tabouri care au rămas la acesta din urmă, probabil un comision de intermediere. În sensul celor arătate mai sus, pun la dispoziţia organelor judiciare o listă cu cele 52 de tabouri ce au fost vândute lui JJ. şi o listă cu cele 7 tablouri date lui T., ambele liste cu fotografii ataşate" ."

În acelaşi sens a declarat martorul GG. şi în faţa instanţei, precizând că s-a deplasat cu aceste tablouri la Iaşi, în luna august 2014, la demisolul Cinicii W., unde lucra T., care i-a dat 40.000 euro, nemaifiind de faţă nicio persoană. A arătat că, la acel moment nu s-a întâlnit cu A., a ştiut că cumpărătorul tablourilor era un domn pe nume JJ., pe care nu l-a cunoscut niciodată, interacţionând cu T. care era un intermediar.

Potrivit înscrisului intitulat "Împuternicire", emis la 20.08.2014, S.C. JJJ. S.A. l-a împuternicit pe GG. să transporte la 21.08.2014, marfa şi să o predea conform anexelor, fiind ataşat la dosarul cauzei înscrisul denumit "Ordin de deplasare" pe numele GG. pentru 21.08.2014, cu destinaţia Iaşi .

Conform înscrisului cu denumirea "Declaraţie", datat 21.08.2014, GG. a avut acceptul familiei CCC. (defunct CCC.) să cedeze dreptul de proprietate asupra 52 de tablouri, lui JJ. .

Declaraţia martorului JJ., făcută în timpul cercetării judecătoreşti, se coroborează cu probele administrate în cauză:

"Îl cunosc de mai mult timp pe A., de circa 15 ani (...) Eu aveam preocupări private în mediul artei, respectiv sponsorizam o tabără de pictură pentru maeştri pictori români în viaţă (...) La un moment dat, discutând despre această preocupare a mea în relaţie cu pictura şi despre colecţionarea de obiecte de artă, d-nul A. mi-a spus că are o cunoştinţă, un doctor T., care ar deţine sau ar cunoaşte pe cineva care deţine o moştenire, constând într-o colecţie de tablouri. I-am spus că sunt interesat şi că aş dori să cunosc persoana care deţine colecţia respectivă. M-am întâlnit cu d-nul A. şi T. la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, i-am cerut lui T. să-mi dea detalii despre colecţie.

La un moment dat am primit şi o listă cu lucrările din colecţia respectivă, posibil să o fi primit chiar atunci la spital. Cred că lista mi-a dat-o A., dar am dezbătut-o şi cu dr. T. la întâlnirea de la spital. Preţul pentru toate picturile care erau pe listă era un preţ global. Îmi amintesc că, lucrările din lista iniţială nu au mai fost disponibile toate, în final. Din ce am înţeles moştenitorul sau cel care le deţinea vânduse o parte dintre acestea. Nu îmi mai amintesc exact nr. de lucrări pe care le-am cumpărat, pentru că nu m-am mai gândit la această chestiune între timp, sunt managerul unei companii lucrez frecvent cu cifre şi valori şi nu am dat atenţie în mod special acestui moment.

Înainte de a ne întâlni la Spitalul Sfântul Spiridon cu dr. T., am purtat o discuţie despre preţul colecţiei cu A., respectiv despre aşteptările pe care le-ar fi avut respectivul moştenitor. Preţul pentru întreaga colecţie aşa cum mi-a fost arătată lista iniţial cred că a fost de 60.000 euro, dar a scăzut pentru că au fost extrase nişte lucrări din acea listă, la 52.000 euro. Preţul de 60.000 euro nu a fost o negociere între mine şi A., ci am considerat ca fiind o oportunitate, întrucât am luat piesă cu piesă şi am făcut o proprie evaluare, care exceda sumei de 60.000 euro. Am dorit să-l cunosc pe dr. T. întrucât acesta era garantul tranzacţie, era cel care avea contactul cu moştenitorul colecţiei.

I-am comunicat că sunt interesat şi urma ca eu să pregătesc suma şi să sosească transportul cu lucrările. Cred că d-nul A. m-a anunţat că au sosit lucrările m-am deplasat singur la clinica privată a dr. T., unde m-am întâlnit cu A. şi doctorul respectiv, am vizualizat lucrările bucată cu bucată, le-am verificat dacă sunt în regulă. Am chemat un angajat al firmei mele cu o maşină mai mare pentru transportul lucrărilor, ţin minte că una sau două lucrări au rămas acolo întrucât erau de dimensiuni mai mari şi nu încăpeau în maşina chemată de mine. Atunci când am vizualizat lucrările am plătit şi preţul, banii dându-i dr. T., respectiv 52.000 euro. L-am rugat pe dr. T. să îmi pregătească şi actul de vânzare şi, l-a momentul la care am ridicat tablourile, am primit un înscris care conţinea tablourile respective şi viza o altă valoare decât cea pe care o plătisem, cred că era trecut 40.000 euro. Tot la momentul la care am preluat tablourile am primit şi certificate de autenticitate, din câte îmi amintesc cred că fiecare tablou era însoţit de câte un astfel de certificat. Am plecat cu promisiunea făcută, nu mai ştiu de care dintre cei doi, fie T., fie A., că va fi făcut un contract corespunzător cu privire la suma pe care am plătit-o. La acel moment, dat fiind că înscrisul pe care l-am primit făcea vorbire de suma de 40.000 euro, eu am înţeles, mi-am închipuit, că diferenţa de 12.000 euro reprezintă comisionul persoanelor care au intermediat, respectiv dr. T. şi A. Nu l-am văzut niciodată pe proprietarul tablourilor sau pe cel care le-a adus de la Bucureşti. Din câte reţin, pe înscrisurile primite figura numele de GG., dar nici pe această persoană nu am cunoscut-o vreodată. Nici dr. T. şi nici A. nu au făcut transparentă persoana care era proprietara tablourilor şi nici nu am întrebat. Din discuţiile pe care le-am avut cu dr. T. şi A. cred că şi aceştia erau interesaţi de una sau două lucrări din lista iniţială şi cred că şi dr. T. şi-a oprit câteva lucrări la momentul la care lucrările au ajuns la clinică. Din câte pot să îmi amintesc la acest moment, dr. T. mi-a şi arătat una dintre acele lucrări. A. cu siguranţă a dorit să achiziţioneze un tablou din acea colecţie, dar nu pot să spun la acest moment dacă valoarea acelei lucrări s-a scăzut din totalul colecţiei sau am primit pe loc, de la acesta, valoarea estimată a tabloului respectiv. Banii plătiţi de mine au fost număraţi, fiind de faţă T., A. şi cu mine. Lista tablourilor cuprindea cu siguranţă numele autorilor, dimensiunile, posibil şi denumirile acestora. Nu am primit ulterior actul în legătură cu tranzacţia, cu suma efectiv plătită de mine. A trecut un an de zile de când am dat declaraţia la parchet şi este posibil ca ulterior să fi primit prin şoferul meu de la cabinetul lui T. alte înscrisuri olografe, aşa cum am relatat la urmărire penală (...) Tranzacţia despre care am făcut vorbire a avut loc în anul 2014, nu îmi amintesc cu exactitate data, reţin însă că afară era soare şi cald" ."

La urmărire penală, martorul JJ. a arătat că, în cursul verii 2014, a fost contactat de A. care i-a spus că T. are de vânzare o colecţie privată a unui colecţionar din Bucureşti, inculpatul i-a furnizat o listă tehnoredactată în format A4 cuprinzând un număr de 60 de picturi, comunicându-i că vânzătorul doreşte suma de aproximativ 60.000 euro. S-a întâlnit, apoi, cu A. şi martorul T. la Spitalul Sf. Spiridon, fiind o întâlnire de tatonări, aflând că T. este un intermediar şi s-a hotărât să cumpere acele tablouri întrucât avea încredere în autenticitatea acelor tablouri şi în A. Peste câteva zile a avut loc predarea a 52 de tablouri şi plata, în prezenţa lui T. şi A., urmând ca ulterior să primească şi actul de vânzare-cumpărare, primind la câteva zile, prin şoferul său, două înscrisuri olografe unul intitulat "Declaraţie", din care rezulta că a plătit 40.000 euro, iar din altul rezulta că reprezentant al vânzătorului era GG. Martorul a menţionat că, întrucât documentele vizau suma de 40.000 euro, a înţeles că restul de 12.000 euro reprezenta comisionul persoanelor care au intermediat ."

La dosar, a fost ataşată lista cu cele 52 de taboluri cumpărate de JJ. şi separat o listă alte 7 tablouri, cum a declarat martorul GG. .

Din coroborarea materialului probator administrat în faza de urmărire penală şi în timplul cercetării judecătoreşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a reţinut (contrar acuzaţiei aduse de procuror) că tranzacţia privind cele 52 de tablouri din august 2014, avându-l drept cumpărător pe JJ., nu s-a desfăşurat ca urmare a vreunei acţiuni de pretindere a unor foloase din partea inculpatului A. adresată martorului T., în beneficiul inculpatului în legătură cu soluţia de netrimitere în judecată dispusă în dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

În dovedirea faptului că, raportat la acţiunea inculpatului A. de pretindere de bani sau alte foloase, martorul T. a acţionat din recunoştinţă pentru soluţia pe care inculpatul a dispus-o în cauza penală în care fusese cercetat, ca şi contraprestaţie, instanţa de fond a reţinut aspectul relatat, constant, de martor că, în timp ce tatăl inculpatului A. era internat la Spitalul Prof. V. din Iaşi, inculpatul i-a adresat rugămintea de a se ocupa de acesta "ca să fie bine pentru toată lumea", afirmaţie care a fost urmată la scurt timp de emiterea soluţiei de netrimitere în judecată faţă de martorul T.

În acest context, relevantă este şi precizarea martorului RR., persoană căreia A. prin intermediul lui B. i-a oferit tablouri spre vânzare (după cum se va detalia în cuprinsul hotărârii):

"D-nul T. vorbea foarte mult şi, la un moment dat, mi-a spus că B. ar avea o rudă procuror, dar nu îmi aduc aminte să-mi fi spus şi numele acestuia. T. mi-a povestit că ar fi avut o problemă care nu era legată de tablouri, nu mai ştiu exact dacă în legătură cu unchiul procuror a lui B. sau cu fratele acestuia, la rândul său doctor. Nu ştiu de ce mi-a spus acest lucru, vorbea foarte mult, probabil i-a scăpat".

Or, singura problemă de care T. a menţionat, care nu a vizat tablourile şi care avea legătură cu unul dintre fraţii A., a fost cea legată de dosarul penal în care a fost cercetat.

Instanţa de fond a apreciat că dovada pretinderii de la martorul denunţător T. a unor sume de bani sau a altor foloase de către inculpatul A., reiese şi din motivul prezentat de inculpaţii A. şi A. pentru care s-a derulat tranzacţia din noiembrie 2014, din faţa KKK. din Bucureşti, când s-a achiziţionat de la GG. tabloul Peisaj cu copac semnat Q., prin mijlocirea martorului T.

Astfel, în luna noiembrie 2014, în parcarea KKK. din apropierea Gării de Nord din Bucureşti, inculpata A., fiica inculpatului A., care s-a prezentat sub numele FF., şi martorul EE., prietenul acesteia, s-au întâlnit cu martorul GG. de la care au cumpărat un tablou al pictorului Q. - Peisaj cu copac, cu circa 600-650 euro, legătura fiind făcută de martorul T. În acest sens sunt declaraţiile martorilor GG., EE. şi ale inculpaţilor A. şi A. .

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a considerat că dacă interesul exclusiv al inculpatului A. era de a cumpăra tablouri fără a urmări obţinerea unei contraprestaţii în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, nu ar fi existat vreo raţiune pentru care să verifice cine era proprietarul acestora, iar dacă acesta ar fi fost T., să afle dacă le vindea la preţul cu care acesta le achiziţionase ori mai mult (preţul pieţii).

Instanţa de fond a mai reţinut că, după ce s-a vândut primul lot de tablouri către JJ., inculpatul A. a avut urgent nevoie de trei lucrări şi l-a rugat pe martorul T. să îl ajute să le achiziţioneze, astfel că T. a negociat cu GG. care i-a trimis contra sumei de 3000 euro, un tablou de LLL. -Natură statică cu pepene galben şi două statuete de bronz, o femeie şi un bărbat, de MMM. Martorul T. i-a achitat cei 3000 euro lui GG., urmând ca, ulterior, să îi recupereze de la A.

Faptul că lucrarea Natură statică cu pepene galben semnată LLL. a fost achiziţionată pentru A. rezultă şi din împrejurarea că a fost identificată la locuinţa inculpatei A., cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare, fotografia aflată la fila x din vol. X confirmând susţinerea martorului T.

Despre aceeaşi pictură, inculpatul A. a arătat prin declaraţia de la termenul din 25.03.2016 că a fost una dintre primele lucrări pe care şi le-a dorit din al doilea lot al colecţiei CCC.:

"Înainte ca JJ. să anunţe că nu cumpără a doua colecţie, prin intermediul lui T. am făcut demersuri pentru a intra în posesia a două lucrări, una de LLL.- natură statică şi una de Q. - copac."

Raportat la faptul afirmat de inculpat că tabloul a făcut parte din al doilea lot al colecţiei CCC. şi că a fost cumpărat prin mijlocirea martorului T. de la GG., instanţa de fond a considerat că apare ca neverosimilă precizarea inculpatului formulată prin declaraţia de la un termen de judecată următor, din data de 20.05.2016, în sensul că negocierea preţului ar fi avut-o cu martorul T., specificând că pentru:

"Natura Statică de LLL. . . . . . . . . . . . T. mi-a cerut în prima fază 2000 euro şi în urma negocierii i-am dat acestuia 1100 euro".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a considerat că prin această declaraţie, inculpatul a urmărit crearea convingerii că a plătit această lucrare plastică.

Împrejurarea că această lucrare semnată LLL. a intrat în proprietatea inculpatului A. reiese şi din depoziţia martorului EE., prietenul de la acea vreme, al inculpatei A., cu care locuia în acelaşi apartament, care a arătat că acest tablou era ţinut în locuinţa inculpatei şi a mamei acesteia, M., şi a încercat să îl vândă aşa cum a procedat şi cu alte lucrări aduse în acea locaţie de A. sau B.

În legătură cu cele două statuete - autor MMM., instanţa de fond a apreciat că, din coroborarea declaraţiilor inculpatului A. şi martorului GG. reiese că tranzacţia a fost derulată ca urmare a conexiunii făcute între cei doi de martorul T., precum şi că preţul acestora nu a fost achitat de inculpat.

În contextul derulării evenimentelor, s-a reţinut depoziţia martorului GG. că, la solicitarea lui T., în luna noiembrie 2014, s-a întâlnit în parcarea NNN. din OOO., Bucureşti, cu A., A., pe care o ştia cu numele de FF., şi EE., menţiondând:că "Dr. T. m-a sunat şi mi-a cerut să le arăt nişte lucrări. În maşină aveam tablouri din colecţia CCC., respectiv lucrări de grafică - ZZ., portretul lui PPP. tehnică tuş de QQQ., două pasteluri de RRR., o acuarelă de SSS. şi posibil o lucrare semnată TTT. La acel moment, au fost achiziţionate numai lucrări din ce aveam în maşină. Aveam asupra mea un album, pe care l-am arătat celor cu care m-am întâlnit, manifestându-şi dorinţa de a cumpăra două statuete din bronz şi o statuetă de piatră. Întrucât aceste statuete nu le aveam asupra mea i-am lăsat pe cei trei în OOO. şi am mers şi le-am adus.

Cu ocazia acestei întâlniri, A. a achiziţionat 5 sau 6 picturi şi două statuete de bronz, primind de la acesta suma de 1.000 euro, care reprezenta preţul unei părţi din lucrările achiziţionate de A. Tot de la A. am primit în contul acelor lucrări 3.000 RON, rest pentru picturi, şi 8.000 RON pentru cele două statuete de bronz. Nu îmi amintesc însă prilejul cu care A. a plătit şi aceste sume."

Instanţa de fond a reţinut că martorul GG. a subliniat că a primit, cu ocazia acelei întrevederi, doar o parte din preţul lucrărilor luate de A., respectiv numai suma de 1000 euro, rămânând de plată 3000 RON pentru lucrările plastice şi 8.000 RON pentru cele două statuete din bronz, despre care a relatat că nu îşi aduce aminte prilejul cu care A. a dat şi aceste sume, făcând menţiunea că a fost prima şi ultima dată când l-a văzut pe A. În aceste condiţii, este verosimilă relatarea lui T. că el a fost cel care a trimis banii, pe două statuete de bronz, lui GG.

Prin urmare, s-a apreciat că este infirmată apărarea inculpatului A. formulată în instanţă, la termenul din 25.03.2016, că personal a plătit integral obiectele de artă ce au făcut obiectul tranzacţiei comerciale din parcarea NNN., ocazie cu care l-a cunoscut pe GG., situaţie ce rezultă şi din interpretarea coroborată a declaraţiilor date de inculpaţii A., B. şi martorul EE.

Ulterior, în derularea evenimentelor, instanţa de fond a reţinut că martorul GG. i-a trimis lui T., pe e-mail, fotografiile altor şase lucrări plastice pe care i le-a arătat lui A., iar acestea au fost cumpărate de JJ. care a achitat integral preţul de 6000 sau 6500 euro, în condiţiile în care T. negociase preţul cu GG. la 6000 euro.

Martorul T. a precizat:

"cu JJ., în legătură cu această tranzacţie şi preţ, a discutat tot A. Iniţial preţul a fost plătit lui GG. de mine care am pus 1000 euro şi A. care a pus 5000 euro, despre care mi-a spus că i-a împrumutat. Banii de la JJ. i-a primit A. care mi-a dat 3000 euro, pentru că se dorea achitarea către mine a datoriei anterioare. Dl. A. a primit 3000 sau 3500 euro, diferenţa. Ca bonus al nostru pentru această tranzacţie ne-am oprit două lucrări, ca bun comun, UUU. - Natură statică cu vase şi RRR. - Portet de turc. Din câte îmi amintesc, mai făceau parte dintre cele 6 lucrări un tablou cu japoneze de VVV., un peisaj de WWW. şi posibil un portret de copil de XXX. Întrucât JJ. nu fusese prompt cu plata, întârziind în jur de o lună de zile, cum am aflat de la A., l-am sunat pe JJ. o singură dată, mi-a spus că este plecat şi o să achite.

Din câte mi-a spus A. ştiu că cei cinci de mii euro îi împrumutase de la o colegă de serviciu, Y. Întrucât avea nevoie să restituie acest împrumut, şi avea şi o cauză la CSM, m-a rugat să îl ajut să rezolve această situaţie şi să îl împrumut cu 3000 euro, ceea ce am şi făcut, dar l-am împrumutat numai cu 2500 euro " .

Conform înscrisurilor aflate la dosar, în data de 12.01.2015, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrat dosarul nr. x/2015 având ca parte pe A. şi obiect "abatere disciplinară magistraţi" .

Cu declaraţia martorului T. se coroborează depoziţia martorului JJ. care, în instanţă, a relatat că, după achiziţionarea lotului de 52 de tablouri, inculpatul A. i-a spus că dr. T. are nişte picturi pe care ar dori să le vândă, context în care i-a spus că este interesat şi i-a cerut să i le aducă. Inculpatul A. i-a comunicat că dr. T. ar vrea suma de 8.000 euro pe acele tablouri, iar martorul JJ. i-a cerut să-i transmită că este dispus să-i ofer cu 2.000/3.000 euro mai puţin.

Instanţa de fond a considerat credibilă susţinerea martorului T. că preţul pe aceste tablouri a fost primit de la JJ. de către A. (din care i-a dat 3000 euro lui T.), faţă de împrejurarea că tablourile i-au fost aduse acasă lui JJ. de prietenul său, inculpatul A., cu care a discutat condiţiile tranzacţiei.

De altfel, prin declaraţiile sale, martorul JJ. nu a afirmat în mod cert că cei 6000 euro i-a dat lui T. ("banii eu i-am dat şoferului meu şi din câte reţin, acesta i-a dus la cabinet la T." - urmărire penală, "nu îmi mai amintesc cum am plătit" - instanţă).

Faptul că martora Y., colegă de serviciu cu inculpatul A., i-a dat acestuia o sumă de bani cu împrumut, reiese din probele administrate, iar acest element factual evocat de martorul T. nu putea fi cunoscut decât de la inculpatul A., aşa cum a şi afirmat.

În acest sens, s-a reţinut că martora Y. a declarat în faza de urmărire penală:

"în decembrie 2014, reţin că l-am împrumutat pe A. cu suma de 19.000 RON, spunându-mi că are nevoie de aceşti bani pentru a cumpăra tablouri (...). Precizez că mi-a solicitat acel împrumut comunicându-mi că are o limită de card şi nu poate vira de pe card sume mari de bani" .

Despre suma de 19.000 RON pe care i-a împrumutat-o inculpatului A. pentru a achiziţiona tablouri, martora Y. a relatat şi în instanţă, prin declaraţia dată la termenul din 20 septembrie 2016.

Împrejurarea că, pe de-o parte, martora Y. a afirmat că, a doua zi după acordarea împrumutului, "A. trebuia să plece la Bucureşti la CC. să cumpere tablouri, ceea ce s-a întâmplat", iar, pe de altă parte, inculpatul fie a confirmat această susţinere prin declaraţiile din instanţă de la termenele din 25.03.2016 şi 12.04.2017, fie a infirmat-o prin declaraţia de la termenul din 22.04.2016 (când a menţionat că a folosit împrumutul obţinut de la martoră pentru a plăti primele tablouri luate de la martorul BB., din Cluj), nu are relevanţă asupra veridicităţii depoziţiei martorului T. în legătură cu cele ce i-au fost prezentate de A., ci denotă lipsa de sinceritate a inculpatului A. în cursul procesului penal.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a considerat că probele au evidenţiat disponibilitatea martorului T. de a răspunde afirmativ la solicitările financiare ale inculpatului A., situaţie care îşi găseşte explicaţia în contraprestaţia pe care martorul denunţător a înţeles să o facă pentru binele pe care inculpatul i l-a făcut, expresie în legătură cu care acesta a arătat expres că se referea la dosarul penal în care a fost cercetat iar inculpatul a dispus netrimiterea în judecată.

În privinţa celor şase tablouri achiziţionate de JJ., în contradicţie atât cu declaraţia acestuia, cât şi cu cea a martorului T., inculpatul A. a susţinut lipsa sa totală de implicare, contrară realităţii dovedită prin probe, relatând:

"după aproximativ o săptămână sau două, T. m-a contactat şi mi-a spus că i-a dat alte 4-5 tablouri lui JJ., iar JJ. nu îi răspunde la telefon şi nu îi dă banii pe acestea, pentru a-i transmite mai departe persoanei din Bucureşti de la care proveneau tablourile."

S-a apreciat că detaliul relatat de inculpatul A., în sensul că JJ. a întârziat cu onorarea obligaţiei de plată faţă de vânzător, susţine afirmaţia martorului T. că, din cauza acestei întârzieri, a achitat împreună cu A. preţul acelor tablouri, ceea ce înseamnă că martorul a relatat adevărul.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a mai reţinut că, din probele administrate, reiese preocuparea inculpatului A. de a se vinde martorului JJ. un al doilea lot de tablouri din colecţia CCC.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat ca fiind lipsită de susţinere probatorie depoziţia din timpul cercetării judecătoreşti a martorului denunţător T. că a dat tablouri din colecţia sa lui A. întrucât inculpatul acumulase datorii către el şi prin vânzarea acestora, la preţuri mai mari decât cele de achiziţie, se urmărea recuperarea lor, cu atât mai mult cu cât tablourile date au fost evaluate de martor la o sumă importantă de bani, de 50.000 euro.

Din probele administrate nu reiese nici că inculpatul A. ar fi avut o creanţă de circa 50.000 euro faţă de martorul T. pentru ca acesta să-i dea justificat lucrări plastice de o asemenea valoare.

Despre această valoare a tablourilor primite de inculpatul A. din colecţia martorului T. a făcut vorbire chiar inculpatul, iar această sumă corespunde unui număr de 34 de tablouri care au fost expuse, apoi, de către A., spre vânzare, pe site-ul YYY.

Ca moment temporal, s-a constatat, în baza probelor (elocvente fiind şi înscrisurile), că predarea tablourilor din colecţia martorului T. s-a realizat în luna noiembrie 2014, înainte de data de 19.11.2014, dată la care apare primul contract de custodie care s-a încheiat între galeria de artă CC. şi martorul EE., cu ocazia primei deplasări la această galerie de artă a inculpaţilor şi a martorului EE., când experta TT. a fost indignată de tablourile care au fost prezentate (după cum se va dezvolta în cuprinsul prezentei hotărâri).

Inculpatul A. s-a comportat în raport cu lucrările plastice din colecţia T. ca un adevărat proprietar, după cum probează materialul probator administrat, inculpatul A. postând, în perioada noiembrie 2014 - februarie 2015, pe site-ul www.x.ro sub numele de utilizator cu contul "toppainting" un număr de 34 de tablouri în scop de vânzare preţul total solicitat fiind de 51.800 euro. Pe site-ul de anunţuri a fost menţionat că utilizatorul "toppainting" este din Iaşi, în cursul urmăririi penale fiind stabilit că numărul de telefon indicat aparţinea lui B., nepotul de frate al inculpatului A.

Transcriptul convorbirilor şi comunicările telefonice probează că activitatea de postare pe site-ul YYY. şi oferta de vânzare au fost exercitate de inculpatul A. sub îndrumarea şi controlul căruia a acţionat B., precum şi că, în măsură covârşitoare, lucrările erau din colecţia T.

Pentru 31 dintre lucrările plastice expuse la vânzare pe internet, au fost anexate certificatele de autenticitate, unele fiind semnate de ZZZ., care la aflarea acestei situaţii, l-a contactat pe GG. (la cererea căruia se realizaseră expertizele), aflând că au fost vândute doctorului T. (proces-verbal de transcriere a convorbirii telefonice din 08.02.2015, ora 13:55:58, purtată între GG. şi ZZZ. - filele x d.u.p.).

La cererea lui GG. care i-a expus nemulţumirea expertului ZZZ. cu privire la expunerea certificatelor pe site, T. a intervenit pentru ca certificatele să fie retrase, discutând cu B.

În data de 09.02.2015, ora 13:45:49, martorul T. i-a transmis lui B. următorul mesaj:

"Te rog din suflet să ştergi lucrările - expertizele - de pe net! Nu voi mai putea expertiza nimic! Aştept şi un răspuns cu deadline până mâine în prânz!" (filele x d.u.p.), mesaj care ajunge de la B. la A., în aceeaşi zi, la ora 13:57:16, sub forma:

"emi scoate de pe net toate expertizele pentru că T. are probleme……l-a sunat de la bucureşti" (fila x d.u.p.).

Împrejurarea că în toată această perioadă de timp relaţia cu inculpatul A. s-a desfăşurat sub spectrul datoriei izvorâte din recunoştinţa pe care martorul T. a înţeles să o poarte inculpatului pentru modul în care a soluţionat dosarul penal în care cel din urmă a fost cercetat reiese cu evidenţă din mesajul scris la 09.02.2015, ora 22:23:01, transmis de A. lui T. în care acesta i s-a adresat spunându-i:

"(…) după cât te-am ajutat (…)" -fila x d.u.p.

Potrivit mesajului scris la 10.02.2015, ora 08:52:00, de martorul T. lui A., martorul a hotărât să înceteze a mai da inculpatului, bani sau alte foloase pretinse de acesta pentru soluţia favorabilă dispusă în dosarul penal respectiv .

Potrivit materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a constatat că, următoarele tablouri au fost primite cu titlu de mită de către inculpatul A.:

- Cusătoreasa semnat RRR. despre care martorul T. a arătat că l-a cumpărat cu 2000 euro şi, conform spuselor inculpatului a fost evaluat la CC. la 7000 euro;

-x semnat AAAA. despre care martorul T. a precizat că l-a cumpărat cu 1500 euro şi care putea fi achiziţionat la 5000-6000 euro prin casa de licitaţie;

- Lectura şi Autoportret în oglindă semnate UUU. despre care martorul T. a precizat că le-a cumpărat cu câte 1000 euro;

- Natură statică cu crap, autor BBBB., despre care martorul T. a precizat că l-a achiziţionat cu 2000 RON, dar care la casa de licitaţii era evaluat la 1200 euro.

Deşi inculpatul A. a menţionat că a restituit aceste tablouri martorului T., instanţa de fond a constatat că acestea nu se află printre cele ridicate de la martor cu prilejul percheziţiilor domiciliare efectuate la locuinţa acestuia şi la sediul S.C. W. S.R.L. sau ridicate de la Muzeul de Artă Piatra Neamţ. Lucrările plastice nu apar lăsate în custodie la Muzeul Naţional de Artă al României - fila x d.u.p.

- Odihnă în zi de duminică (Peisaj cu musulmani) autor Q. în legătură cu care martorul T. a precizat în timpul cercetării judecătoreşti că l-a cumpărat cu 1500-2000 RON.

În privinţa acestui tablou, s-a constatat că inculpatul A. a făcut un schimb cu o lucrare plastică a martorului P. intitulată Vas cu flori, autor CCCC., şi 2000 RON, faţă de diferenţa de valoare a tablorilor, fapt relatat de P. şi care rezultă din transcriptul convorbirilor telefonice interceptate în cauză.

Ca urmare, lucrarea Odihnă în zi de duminică/Peisaj cu musulmani autor Q. a fost ridicată de la martorului P. cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa acestuia şi lăsată în custodie la Muzeul Naţional de Artă al României conform procesului-verbal nr. x din 04.08.2015 (pct. 140)- fila x d.u.p. De asemenea, s-a reţinut că lucrarea Vas cu flori, autor CCCC., a fost ridicată de la inculpatul A. cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa acestuia şi lăsată în custodie la Muzeul Naţional de Artă al României conform procesului-verbal din 04.08.2015 (pct. 96)- fila x d.u.p.

La momentul percheziţiei domiciliare din 25.06.2015, inculpatul A. a precizat că tabloul Vas cu flori semnat CCCC. "a fost cumpărat cu banii lui R. pentru R.".

În faţa instanţei, în mod diferit, a indicat că tabloul Odihnă în zi de duminică semnat Q. era al lui T. şi că P. a fost interesat de acesta, realizând schimbul mai sus descris, menţionând că oprise lucrarea plastică în compensarea unei sume de 7000 euro pe care T. i-ar fi datorat-o (apărare combătută de probatoriul administrat).

Instanţa de fond a considerat că aceste susţineri diferite, exprimate de-a lungul procesului, demonstrează, în esenţă, lipsa de sinceritate a inculpatului determinată de intenţia de a ascunde faptul că a pretins şi primit lucrări plastice din colecţia lui T. în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, şi, totodată, denotă modificarea declaraţiilor în funcţie de probele de care a luat cunoştinţă pe parcursul procesului.

- Femeie odihnindu-se (Pe gânduri/Cu gândul la tine) autor C., tablou ce a fost ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului A. şi pe care martorul T. l-a recunoscut din fotografie, menţionând că l-a achiziţionat cu suma de 500 euro, a făcut parte din lotul său de tablouri pe care le-a dat inculpatului A. şi în legătură cu care nu a avut vreo înţelegere cu B.

Lucrarea se află în custodie la Muzeul Naţional de Artă al României potrivit procesului-verbal din 04.08.2015 (pct. 133) -fila x vol. XVI.

Instanţa de fond a apreciat că menţiunea inculpatului B., potrivit căreia această lucrare îi aparţine, fiindu-i dată de martorul T. pentru activitatea lui, nu este susţinută probator în condiţiile în care nu T., ci A. a iniţiat, coordonat şi controlat acţiunile inculpatului B., pe care l-a atras în activitatea comercială având ca obiect picturi. Susţinerea inculpatului B., care locuia în acelaşi imobil cu inculpatul A. din str. x, Iaşi, este cu atât mai lipsită de credibilitate cu cât martorul T. l-a împrumutat cu suma de 3200 euro în urma unui accident auto pe care B. l-a avut, pentru a-şi lua o altă maşină, bani pe care inculpatul B. a recunoscut că i-a primit de la T., împreună cu suma de 1000 RON, acest din urmă aspect coroborându-se cu transcriptul convorbirii telefonice dintre B. şi DD., mama acestuia .

Răspunzând la întrebarea avocatului inculpatului B., martorul T. a arătat că ceea ce l-a determinat să-i acorde acest împrumut a fost "prostia (n.n. a martorului) şi faptul că deşi era un simplu cărăuş (n.n. B.) în relaţia cu tablourile, fiecare om este om", subliniind că a acordat asistenţă medicală şi tatălui inculpatului B. şi, astfel, nu îi era un necunoscut.

- Vas cu flori (Ulcică cu flori) autor D. cu privire la care martorul T. a menţionat că valorează 300 euro şi a făcut parte din colecţia lui, tabloul fiind recunoscut de acesta din fotografia aflată la fila x d.u.p.

Lucrarea a fost lăsată în custodie la Muzeul Naţional de Artă al României potrivit provesului-verbal din 04.08.2015 (pct. 131) - fila x vol. XVI.

Despre această pictură, inculpatul A. a precizat la momentul percheziţiei domiciliare că a fost cumpărată cu banii lui R. pentru R. (proces-verbal fila x d.u.p.), iar în timpul cercetării judecătoreşti a declarat că lucrarea de D. - Ulcică cu flori a cumpărat-o de la Cluj dintr-un târg de antichităţi, afirmaţii pe care instanţa le consideră contradictorii în raport de alte declaraţii ale inculpatului.

Astfel, dincolo de împrejurarea că inculpatul A. nu a cumpărat tablouri pentru R. cu banii primiţi de la acesta, ci pentru el însuşi, pentru a releva lipsa de sinceritate a inculpatului, instanţa a considerat necesar a sublinia că prin declaraţia din instanţă de la termenul din 22.04.2016, inculpatul A. a afirmat fără echivoc faptul că, cu banii pe care i-ar fi primit de la R., i-ar fi achiziţionat tablouri numai de la BB. ("m-am întâlnit cu R. acasă la acesta, i-am arătat contractele de custodie încheiate cu CC., fie de mine, fie de A. sau B., precum şi o listă cu toate tablourile şi preţul acestora, justificând astfel banii primiţi de la el şi daţi lui BB.", "în relaţia mea cu BB., care a continuat ulterior datei de 3 ianuarie, o parte din lucrări le-am achiziţionat pentru mine cu bani personali, iar o altă parte pentru R., din banii pe care acesta mi i-a pus la dispoziţie de-a lungul timpului.")

S-a constatat că această declaraţie, care se referă la cumpărarea tablourilor de la BB., o piaţă nereglementată a operelor de artă, nu concordă cu cea de la termenul de judecată din 25.03.2016, când inculpatul a susţinut că a achiziţionat tabloul de la un târg de antichităţi.

Pentru a armoniza afirmaţiile sale anterioare din faţa instanţei, la termenul de judecată din 20.05.2016, inculpatul A. a susţinut:

"vreau să mai precizez la acest moment că nu toţi banii pe care i-am luat de la R. i-am dat lui BB., respectiv din acei bani am cumpărat pentru R. tablouri de 3000-3500 euro, din galerii de artă sau de la alţi colecţionari".

- Peisaj mediteranean semnat E. în legătură cu care martorul T. a arătat că a fost predat inculpatului A. împreună cu celelalte lucrări din colecţia sa, recunoscând fotografia tabloului la fila x d.u.p. A arătat că evaluează lucrarea la 1000 euro şi că a cumpărat-o cu 2000 RON, iar inculpatul A. i-a menţionat că îi va da pentru aceasta suma de 1000 RON, ceea ce nu s-a întâmplat.

În cuprinsul aceleiaşi declaraţii, în mod contradictoriu, inculpatul A. a susţinut, atât că ar fi primit tabloul în contul unei datorii de 7000 euro pe care T. o avea faţă de el, cât şi că ar fi negociat un preţ pentru această lucrare plastică la 1000 RON, pe care l-ar fi plătit martorului.

Ca şi în situaţia altor lucrări plastice, instanţa de fond a apreciat că această inconsecvenţă în declaraţii ilustrează încercarea inculpatului de a convinge că nu a pretins şi primit astfel de bunuri cu titlu de mită.

Lucrarea a fost ridicată de la Casa de licitaţii şi galeria de artă CC. potrivit procesului-verbal întocmit la 25.06.2015 de organele de urmărire penală - fila x d.u.p. şi lăsată în custodia Muzeului Naţional de Artă, conform procesului-verbal din 03.08.2015, pct. 8 -fila x d.u.p., iar apoi restituită inculpatului conform procesului-verbal de restituire din 19.09.2016 al DNA, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie întocmit la sediul Muzeului Naţional de Artă al României (pct. 1) - file x d.inst., conform ordonanţei procurorului emisă în baza încheierii nr. 754 din 06.10.2015 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară al ICCJ, secţia penală în dosarul x/2015, cu obligaţia de a fi păstrată până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Cât priveşte lucrarea Natură statică (Natură statică cu mere) semnată WWW., din coroborarea probelor, instanţa de fond a reţinut că a fost cumpărată de inculpatul A., împreună T. de la martorul GG. care a spus, în instanţă:

"După ce am vizualizat fotografia aflată la pag. 72, vol. IX, care reprezintă lucrarea Natură statică cu mere de WWW., arăt că am vândut acest tablou dr. T. şi a făcut parte din colecţia CCC.". Martorul T. a declarat în timpul cercetării judecătoreşti că această lucrare a revenit inculpatului A.

În raport cu probatoriul administrat, s-a considerat că lucrarea plastică în discuţie nu poate face obiectul mitei.

Tabloul a fost ridicat de la A. cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa acestuia şi a fost lăsat în custodie la Muzeul Naţional de Artă al României (pct. 107) - fila x vol. XVI.

De asemenea, despre pictura Peisaj alegoric (Peisaj nupţial) semnată F., în baza probatoriului administrat, s-a constatat că a fost cumpărată de inculpatul A., împreună cu T., de la martorul GG., iar martorul T. a declarat, în timpul cercetării judecătoreşti, că această lucrare aparţine inculpatului A.

În aceste condiţii, s-a considerat că lucrarea plastică în discuţie nu poate face obiectul mitei.

Totodată, s-a reţinut că inculpatul A. a declarat că pictura a făcut-o cadou fiicei sale, A. de la locuinţa căreia a fost ridicată la percheziţia domiciliară şi a fost lăsată în custodia Muzeului Naţional de Artă al României conform procesului-verbal nr. x din 03.08.2015 (pct. 83) - fila x d.u.p.

În legătură cu pictura intitulată Natură statică, autor Q., indicată în actul de sesizare ca făcând parte din lucrările plastice proprietatea lui T., pretinse şi primite cu titlu de mită de inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat că materialul probator nu identifică un astfel de tablou. Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului A. a fost găsită şi ridicată o pictură numită Peisaj,autor Q., fiind lăsată în custodie la Muzeul Naţional de Artă al României conform procesului-verbal din 04.08.2015 . Tot de la domiciliul inculpatului s-a ridicat lucrarea Vas cu trandafiri/Natură statică cu ceşti, autor DDDD., fiind lăsată în custodie la Muzeul Naţional de Artă al României conform procesului-verbal din 04.08.201 (pct. 123). Despre aceasta din urmă lucrare, pe care a şi recunoscut-o din fotografie, martorul T. a arătat, în timpul cercetării judecătoreşti, că a fost singura lucrare pe care a făcut-o cadou inculpatului A.

Referitor la lucrarea plastică Natură statică cu statuetă de abanos, autor HH., instanţa de fond a constatat că probatoriul administrat demonstrează faptul că a existat o înţelegere între inculpatul A. şi martorul T. pentru ca aceasta să fie valorificată în străinătate la un preţ presupus mult mai mare decât cel la care s-ar fi putut valorifica în România.

În această ordine de idei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a reţinut declaraţia martorului T. dată în faza de urmărire penală prin care a arătat că, în ianuarie 2015, A. i-a adus la cunoştinţă despre posibilitatea de a vinde această lucrare plastică în Anglia la un preţ de 15.000 euro (în ţară valoarea fiind de 2000 euro), martorul denunţător detaliind:

"am fost de acord şi, la propunerea lui A., i-am întocmit pe numele fiicei acestuia A. un certificat de export. Eu am fost informat ulterior de A. că tabloul nu a fost vândut şi nu mai poate fi adus în ţară" .

Aceleaşi date le-a oferit martorul T. şi în faţa instanţei, arătând totodată, că opinia martorei TT. l-a convins şi, personal, a sunat la Direcţia de Patrimoniu a Consiliului Judeţean Iaşi, la martorul VV., directorul instituţiei, pentru a-i confirma acestuia că doreşte să scoată lucrarea din ţară.

Despre împrejurările în care a plecat cu această pictură din ţară, inculpata A. a relatat, în timpul cercetării judecătoreşti, că s-a deplasat în Anglia cu martorul EE., prietenul ei, pentru a vinde două lucrări semnate HH., primite cadou de la A., pentru că avea nevoie de bani, ocazie cu care a luat şi lucrarea Natură statică cu statuetă de abanos, de acelaşi autor, "la rugămintea lui T.". A mai relatat că A. i-a spus să meargă cu EE. la direcţia judeţeană de cultură, la martorul VV., de unde a luat un certificat de export, ştiind că sunt asteptaţi din partea lui T. În baza certificatului de expertiză al tabloului semnat de TT. şi a tabloului care a fost fotografiat, a primit certificatul de export definitiv, dar tabloul nu a putut fi vândut în Anglia unde a rămas la locuinţa lui UU., fratele martorei Y.

În concordanţă cu aceste probe sunt declaraţiile martorilor EE., VV. (directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Iaşi) şi XX., precum şi declaraţia inculpatului A.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a apreciat că lucrarea plastică Natură statică cu statuetă de abanos, autor HH., nu poate să constituie obiectul mitei.

În raport cu probele administrate în cauză, instanţa de fond a mai reţinut că inculpatul A. a primit de la martorul T. suma de 1000 euro, sub forma unui pretins împrumut, situaţie de fapt ce rezultă din declaraţia martorului T. care se coroborează cu probele administrate în cauză.

Conform declaraţiei martorului T., acest împrumut a fost acordat pe fondul discuţiilor prin care A. i-a spus că i-ar fi făcut un bine, martorul înţelegând prin aceasta soluţia dată în dosarul penal în care a fost cercetat.

Prin declaraţia sa din faţa instanţei din data de 22.04.2016, inculpatul A. a susţinut, dimpotrivă, că a avut banii necesari să achite lui T. tabloul Portret de femeie de I., primind 3000 RON de la A., la care a adăugat diferenţa până la 1000 euro, precizând că "interesul manifestat de A. pentru achiziţionarea lucrării semnată I., a apărut în perioada vânzării lucrărilor pe care i le-am făcut cadou, la casa de licitaţie EEEE.", inculpatul arătând că printre acestea s-a aflat şi tabloul pictorului DDD. din primul lot de lucrări proprietatea CCC.

Inculpata A., în declaraţia dată în faţa instanţei de fond, a arătat că din cei 6000 RON obţinuţi la EEEE., prin licitaţie, pe tabloul semnat DDD., suma de 2000 RON i-a remis-o lui A. pentru a cumpăra un tablou semnat I. reprezentând o femeie cu un evantai.

Instanţa de fond a constatat, însă, în baza materialului probator că, prin declaraţia dată iniţial de inculpata A., la urmărire penală, aceasta a afirmat că suma de bani obţinută în urma vânzării tabloului respectiv prin licitaţie la casa EEEE. pe numele fostului ei prieten EE., i-au revenit ei.

Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a considerat că, dacă inculpata i-ar fi dat lui A. parte din banii necesari achiziţionării tabloului semnat I., tablou care a fost ridicat la percheziţie de la locuinţa acesteia în ziua când a fost audiată la Parchet, nimic nu ar fi împiedicat-o să declare încă din faza de urmărire penală că pentru cumpărarea tabloului a pus o sumă de bani la dispoziţia lui A.

Chiar dacă martorul EE. a afirmat că suma de bani obţinută prin vânzarea tabloului semnat DDD. (potrivit înscrisurilor, acesta figurând drept client al casei de licitaţii EEEE.) i-a dat-o inculpatei A. şi "a rămas ca aceasta să îi dea tatălui ei", depoziţia martorului nu este în măsură să probeze că inculpata a dat efectiv banii lui A. sau că inculpatul A. ar fi plătit lui T. preţul tabloului semnat I. (eventual, în parte cu banii primiţi de la A.).

Afirmaţiile inculpaţilor A. şi A. privind sursa banilor cu care inculpatul ar fi achitat tabloul semnat I. sunt contrazise de martora M., fosta soţie a inculpatului A., mama inculpatei A., cu care aceasta din urmă locuia în acelaşi apartament, care a precizat:

"tabloul ce apare în fotografie la fila x foto 208 vol. X, cred că este tabloul pe care A. l-a primit de la tatăl ei A., cadou, atunci când a spus că îşi doreşte un tablou de I.".

Aşadar, tabloul în discuţie a fost dat inculpatei A. cu titlu de cadou, ceea ce înseamnă lipsa oricărei participări financiare a inculpatei la achiziţie.

Este adevărat că, în cuprinsul aceleiaşi declaraţii, martora M. a mai precizat că din valorificarea a două tablouri, prin licitaţii, suma de 3.000 RON i-a revenit lui A. pentru că fiica lor, A., îşi dorea un tablou semnat I., însă, instanţa de fond a considerat că precizarea a fost făcută în scopul susţinerii declaraţiei inculpatului A.

La urmărire penală şi în timpul cercetării judecătoreşti în fond, martorul T. a mai declarat că, la solicitarea inculpatului A., a cumpărat pentru acesta de la GG., două tablouri de dimensiuni mici, Portret de băiat şi Portret de fată, autor XXX., pe care le-a plătit cu 400 euro şi le-a dat inculpatului care nu i-a achitat contravaloarea lor .

Conform procesului-verbal din 04.09.2015, martora Y. a predat organelor de urmărire penală, printre alte tablouri, Portret de XXX. şi Portret de femeie de XXX., precizând că i-au fost lăsate de A., în cursul anului 2014, la biroul ei din incinta Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, acesta motivând lipsa de spaţiu, aspect susţinut şi cu prilejul audierii sale din cursul cercetării judecătoreşti .

Realtiv la aceste tablouri, inculpatul A. a relatat că sunt consemnate în declaraţia sa de avere şi că au fost achiziţionate de la GG., prin intermediul lui T., cu suma de 2000 RON, câte 1000 RON fiecare.

Aceste tablouri figurează ca fiind predate Muzeului Naţional de Artă conform procesului-verbal din 17.09.2015 aflat în fila x, pct. 329 şi 330, şi restituite inculpatului A. potrivit procesului-verbal din 19.09.2016, întocmit la sediul Muzeului Naţional de Artă în baza ordonanţei nr. 70/P/2016 din 18.08.2016 a DNA, secţia de combatere a corupţiei (pct. 19, 20) - dosar inst.

Referitor la poziţia procesuală a inculpatului A., în genere, instanţa de fond a constatat că a avut declaraţii inconsecvente, apărarea sa fiind infirmată de probele administrate în cauză, iar în privinţa anumitor aspecte neverosimilă.

În acest sens, s-a remarcat că, încercând să justifice intrarea în posesia sa a tablourilor din colecţia martorului denunţător T., în prima declaraţie dată la urmărire penală, A. a indicat că l-a cunoscut pe martor în octombrie- noiembrie 2014, ocazie cu care acesta i-a propus spre vânzare circa 25-30 de lucrări, evaluate de martor la 50.000 euro .

Ulterior, modificându-şi afirmaţiile fără nicio justificare, prin declaraţia dată la procuror, inculpatul a menţionat că a intrat în posesia a 30-40 de tablouri din colecţia martorului T. întrucât s-ar fi înţeles cu acesta să primească la schimb lucrări din colecţia T. dacă cele pe care le lua de la GG. aveau o valoare mai mică sau nu erau autentice .

Instanţa de fond a apreciat că această explicaţie pentru naşterea unei obligaţii în sarcina martorului T. nu este credibilă având în vedere că tot inculpatul A. a menţionat că a hotărât singur să ia lucrări de la GG. când a aflat că JJ. nu mai era interesat de al doilea lot de tablouri din colecţia CCC., arătând explicit că motivaţia sa a fost:

"am crezut că fac o investiţie" .

Diferit de aceste din urmă afirmaţii, în timpul cercetării judecătoreşti, inculpatul A. a indicat că ar fi achiziţionat lucrări plastice de la GG., achitând singur contravaloarea lor, întrucât:

"T. s-a supărat că JJ. a tergiversat răspunsul legat de achiziţia lotului doi al lui CCC.

Probele administrate în cauză contrazic apărarea inculpatului A. că între el şi T. ar fi intervenit un schimb de lucrări plastice (o compensare) din cauza faptului că ar fi primit 9 tablouri (de la GG. cu prilejul tranzacţiei care a avut loc în parcarea NNN. din OOO., Bucureşti) care nu erau autentice ori nu îi plăceau, conform unei înţelegeri care ar fi existat între ei, datoria născută în acest fel în sarcina martorului fiind apreciată de către inculpat la 7000 euro.

Prin declaraţiile date în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei de fond, inculpatul A. a menţionat că ar fi cumpărat, de la martorul GG., pe care l-a cunoscut în Bucureşti, în parcarea NNN. din OOO., pe lângă lucrări mai mici, acuarele, grafică, pentru care ar fi plătit chiar atunci circa 10.000 RON, un număr de 9-10 picturi care au fost alese şi negociate ca preţ de T. şi două statuete de MMM., cu suma de 9.500 euro.

În mod diferit, martorul GG. a menţionat că, în urma tranzacţiei comerciale din parcarea NNN., Bucureşti, la care a participat nemijlocit inculpatul A., a primit de la acesta pentru 5-6 lucrări plastice selecţionate, suma de 1.000 euro, care reprezenta preţul unei părţi din lucrările achiziţionate, rămânând un rest de plată de 3.000 RON pentru picturi şi 8.000 RON pentru cele două statuete de bronz de MMM.

Referindu-se la lucrările plastice, martorul GG. a indicat ca fiind cumpărate cu acea ocazie:

"lucrări de grafică - ZZ., portretul lui PPP. tehnică tuş de QQQ., două pasteluri de RRR., o acuarelă de SSS. şi, posibil, o lucrare semnată TTT." (n.n. - în cuprinsul declaraţiei de avere din 15.06.2015 a inculpatului A., sunt consemnate două dintre acele lucrări, şi anume "TTT. - acuarelă 800 RON " şi "FFFF. - acuarelă 800 RON" despre care inculpatul a şi menţiont, de altfel, că le-a cumpărat de la GG.).

În mod expres, martorul GG. a subliniat, în instanţă:

"la întâlnirea de la NNN., la care a participat şi A., nu s-a tranzacţionat Peisaj alegoric (n.n. Peisaj nupţial) de F., Catedrala de la Notre Dame de VVV., Iarna în strada x de GGGG., Peisaj de iarnă de AAAA., Femeia cu mandolină de BBB. şi nici trei lucrări de FFF. Toate aceste lucrări au făcut obiectul discuţiilor pe care le-am avut exclusiv cu dr. T. (…)

După ce am vizualizat fotografia aflată la pag. 71, vol. VIII, care reprezintă tabloul Iarnă în strada x semnat GGGG., arăt că am vândut acest tablou dr. T.

După ce am vizualizat fotografia aflată la pag. 152, vol. VIII, care reprezintă lucrarea Peisaj de iarnă cu case, semnată AAAA., arăt că am vândut acest tablou dr. T. (…)

După ce am vizualizat fotografia aflată la pag 72, vol. IX, care reprezintă lucrarea Natură statică cu mere de WWW., arăt că am vândut acest tablou dr. T. şi a făcut parte din colecţia CCC. (…).

După ce am vizualizat fotografia aflată la pag 54, vol. IX, care reprezintă lucrarea Peisaj de WWW., arăt că nu am vândut acest tablou dr. T.."

Totodată, martorul GG. a reconfirmat ceea ce a susţinut la urmărire penală, şi anume că, în noiembrie- decembrie 2014, cel care a cumpărat 10-11 tablouri, tot din colecţia CCC., a fost dr. T., primind suma de 12.000-14.000 euro, banii fiind transferaţi prin HHHH., fără a fi interesat de ce martorul T. achiziţiona tablouri.

În faza de urmărire penală, în mod similar, făcând distincţie între tranzacţia care a avut loc în parcarea NNN.-Bucureşti la care a participat nemijlocit şi pentru singura dată inculpatul A., şi cea din noiembrie/ decembrie 2014 care a avut ca obiect cele 10-11 tablouri pentru care a negociat T., de la care a primit banii prin transfer bancar, martorul a arătat că această din urmă tranzacţie a vizat tablouri aparţinând pictorilor VVV., IIII. (2 lucrări), GGGG., TTT., FFF. (3 tablouri), JJJJ., F. şi, posibil, KKKK. .

Cu datele furnizate de martorul GG. se coroborează depoziţia martorului EE. dată în faza de urmărire penală prin care se relevă că, la întâlnirea din parcarea NNN. la care a fost prezent şi A., acesta a cumpărat de la GG. aproximativ cinci tablouri .

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a considerat că, prin depoziţiile făcute, inculpatul A. a urmărit să creeze o confuzie între obiectul tranzacţiei comerciale din parcarea NNN., prima şi singura în care a interacţionat direct cu GG., când a ales singur lucrări şi a făcut o plată parţială de 1000 euro, şi cea prin care s-au cumpărat în jur de 10 picturi cu suma de 12.000-14.000 euro, tot de la GG., interesul inculpatului fiind de a justifica (n.n. nereal), că T. avea o datorie faţă de el, de aproximativ 7000 euro pentru lucrări false ori care nu i-au plăcut pe care le-ar fi plătit cu venituri proprii, cu ocazia tranzacţiei din parcarea NNN.

Astfel, inculpatul A. a dorit să creeze convingerea că tablourile ce constituie obiectul mitei şi fac parte din colecţia T., în realitate, le-ar fi primit în contul unei obligaţii materiale pe care martorul T. şi-o asumase.

Că nu este aşa, o demonstrează şi afirmaţia inculpatei A. care, la una din întrebările adresate de procuror, a răspuns în faţa instanţei, că T. avea faţă de A. o datorie morală întrucât crease legătura cu GG., iar nu o datorie în bani către tatăl său (n.n. apreciată de inculpat la 7000 euro).

Instanţa de fond a mai constatat că declaraţiile inculpaţilor A. şi B., nu se coroborează la nivel de detaliu în privinţa plăţii preţului de 9500 euro evocat de inculpat, situaţie care nu sprijină apărarea inculpatului.

Instanţa de fond a apreciat că neconcordanţele din aceste declaraţii, vizând aspectele factuale relevante pentru stabilirea realităţii faptice, este datorată intenţei inculpaţilor de a acredita ideea unei singure întrevederi cu GG. în parcarea NNN., care ar fi avut ca obiect inclusiv tranzacţionarea lucrărilor semnate GGGG., F., VVV., AAAA., FFF., deşi au existat două întâlniri, aşa cum a declarat GG.

Chiar dacă s-ar considera credibilă apărarea inculpatului, în sensul că între el şi martorul T. ar fi existat înţelegerea invocată în apărare referitoare la acel schimb/compensare şi A. ar fi cumpărat cu bani personali tablourile respective de la GG., inculpatul nu a indicat un motiv plauzibil pentru care martorul T. trebuia "să se revanşeze" faţă de el, prin oferirea la schimb a unor tablouri din propria colecţie în locul celor apreciate ca lipsite de autenticitate sau care nu erau pe placul inculpatului.

Aceasta cu atât mai mult cu cât martorul denunţător T., după cum a relatat inclusiv A., avea ştiinţă că tablourile respective au fost cumpărate de comun acord cu bani dintr-un împrumut luat de inculpatul A. de la R.

Instanţa de fond a considerat că această variantă de apărare a fost reclamată de inculpatul A. pentru a combate faptul punerii la dispoziţia sa de către T. a tablourilor din propria colecţie, ca modalitate exclusivă de a achita un împrumut de la R., hotărât de A. şi adus ulterior la cunoştinţa martorului denunţător.

Împrejurarea că sursa reală a veniturilor cu care s-au achiziţionat acele tablouri nu ar fi fost cunoscută de T. nu are legătură cu disponibilitatea manifestată de martor de a răspunde afirmativ solicitărilor financiare ale inculpatului A., ca şi contraprestaţie pentru soluţia de netrimitere în judecată dispusă de inculpat în calitatea sa de procuror în dosarul nr. x/2011.

Pe de altă parte, instanţa de fond a apreciat ca neserioasă afirmaţia inculpatului A. că obligaţia martorului T. de a-i da, la schimb, lucrări din propria colecţie a izvorât din faptul că T. i-ar fi garantat autenticitatea şi valoarea lucrărilor luate de la GG.

Apreciind asupra întregului probatoriu, instanţa de fond a considerat verosimil a se crede că inculpatul A. cunoştea specificul pieţii nereglementate a operelor de artă şi imposibilitatea garanţiei de care a făcut vorbire, în condiţiile în care a văzut modalitatea în care JJ. a achiziţionat 52 de tablouri din primul lot din colecţia CCC., fiica sa a cumpărat lucrarea Peisaj cu copac de Q. în faţa KKK. din Bucureşti, iar, personal, inculpatul a participat la desfăşurarea unei tranzacţii cu opere de artă în parcarea NNN. din Bucureşti. Apoi, prin declaraţia de la urmărire penală a relatat că martorul JJ. i-a spus că s-ar putea să fie unele probleme cu primele tablouri achiziţionate, că nu ar fi valoroase din punct de vedere artistic şi că a făcut o investiţie proastă, iar în instanţă A. chiar a afirmat că s-a interesat la JJ. dacă motivul pentru care nu cumpără şi al doilea lot din colecţia CCC. se datorează unor probleme cu autenticitatea lucrărilor.

Totodată, s-a apreciat că această apărare este contrazisă de faptul că, din luna ianuarie 2015, inculpatul A. începuse să desfăşoare activităţi comerciale pe piaţa nereglementată a operelor de artă în colaborare cu martorul BB.

În combaterea apărării inculpatului A. s-a apreciat important şi faptul că lucrările în discuţie (semnate GGGG., F., VVV., AAAA. şi FFF.) au fost achiziţionate în luna decembrie 2014, moment la care lucrările din colecţia martorului T. se aflau deja în posesia inculpatului A., ceea ce infirmă motivul pentru care inculpatul a intrat în posesia tablourilor din colecţia martorului T., deoarece aceasta ar fi trebuit să fie, mai întâi, rezultatul constatării lipsei de autenticitate a tablourilor care ar fi fost luate cu resurse proprii de inculpat de la martorul GG.

Astfel, conform înscrisurilor de la dosar, la datele de 19.11.2014 şi 25.11.2014, s-au încheiat două contracte de custodie şi un contract de depunere între CC. şi EE. (n.n. sub coordonarea lui A.). În faţa instanţei, martorul T. a indicat că lucrările Natură statică cu carte de LLLL., Citind de MMMM. şi Dr. Militar de NNNN., care figurează în contractul de custodie din 25.11.2014 încheiat între CC. şi EE., au făcut parte din colecţia sa .

Pornind de la apărarea inculpatului A., nici prezentarea în acelaşi timp pentru expertizare la Galeria de artă CC. a tablourilor din colecţia lui T. date inculpatului A. şi a celor în discuţie care ar fi născut acea datorie de 7000 euro în sarcina martorului T., nu susţine varianta apărării inculpatului întrucât înainte de realizarea evaluării la CC. nu ar fi existat obligaţia predării propriilor tablouri din partea martorului T.

De asemenea, s-a constatat că nesinceritatea inculpatului rezultă din faptul că numărul de tablouri care ar fi fost plătite exclusiv de inculpat martorului GG. este disproporţionat faţă de numărul celor primite din colecţia martorului T. (zeci de tablouri), situaţie care destructurează, o dată în plus, apărarea făcută de inculpat că între el şi martorul T. ar fi intervenit un schimb/o compensare pentru obligaţia de 7000 euro care s-ar fi născut în sarcina martorului T.

Nici împrejurarea că unele tablouri pe care le-ar fi cumpărat de la martorul GG. nu i-au mai plăcut inculpatului A. nu era de natură, într-o logică firească, să izvorască vreo obligaţie de schimb cu tablouri din colecţia lui T. ("trei dintre lucrările pentru care am dat 9500 euro lui GG. la NNN. şi nu mi-au plăcut, erau semnate de FFF. şi erau prea abstracte" - decl. inst. 25.03.2016).

Ca atare, se demonstrează că apărarea inculpatului a urmărit crearea convingerii instanţei că inculpatul nu a comis acte de corupţie.

În considerarea funcţie sale de procuror, inculpatul A. cunoştea demersurile legale ce trebuiau întreprinse în ipoteza în care ar fi constatat că lucrările plastice cumpărate sunt falsuri, astfel că nu ar fi avut nevoie de o înţelegere cu martorul T. să-i dea la schimb lucrări autentice.

Ca atare, s-a apreciat că nu s-a prezentat un motiv raţional pentru care, cu prilejul primei declaraţii dată de inculpatul A. în faza de urmărire penală, acesta nu a menţionat de vreo obligaţie pecuniară pe care martoruluTesloianu Nicolae Dan ar fi avut-o faţă de el şi care ar fi condus la realizarea schimbului de tablouri aşa cum s-a apărat ulterior.

În drept, fapta inculpatului A. care, în perioada octombrie, noiembrie 2014 - ianuarie 2015, în urma adoptării unei soluţii de netrimitere în judecată, la data de 16.06.2014, în dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi faţă de martorul denunţător T., a pretins foloase necuvenite şi a primit de la acesta, cu titlu de mită, diverse bunuri, sub forma unor lucrări plastice, respectiv Cusătoreasa semnată RRR., x semnată AAAA., Lectura şi Autoportret în oglindă semnate UUU., Natură statică cu crap semnată BBBB., Odihnă în zi de duminică semnată Q., Cu gândul la tine semnat C., Vas cu flori semnat D., Peisaj mediteranean semnat E. şi sume de bani sub forma unor pretinse împrumuturi în cuantum de 3.900 euro, totul în cuantum de 10.200 euro şi 5.500 RON întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În baza probelor administrate la urmărire penală, dar şi în timpul cercetării judecătoreşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat, contrar acuzaţiei aduse prin rechizitoriu, că nu formează obiectul mitei suma de bani primită de inculpatul A. în urma cumpărării, la 21 august 2014, a celor 52 de tablouri din colecţia CCC. de către martorul JJ. având în vedere că această tranzacţie nu s-a derulat în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2011, aspect susţinut şi de martorul denunţător T.

Pentru acelaşi motiv, nu constituie obiect al mitei nici tablourile oprite din acea colecţie de inculpatul A., cu aceeaşi ocazie, printre care cel semnat DDD.

Astfel, în faţa instanţei, martorul denunţător T. a relatat explicit că a primit de la GG. un e-mail, conţinând fotografii cu aproximativ 60 lucrări (n.n. ale colecţionarului decedat CCC.) şi a fost întrebat dacă este interesat să le cumpere, context în care martorul T. a trimis acest e-mail lui A., posibil şi lui U., iniţiativa efectuării tranzacţiei neaparţinând, aşadar, inculpatului A.

În acelaşi sens, din declaraţia martorului GG. reiese că, în virtutea relaţiei în domeniul operelor de artă cu T., fără vreo solicitare, i-a trimis prin e-mail fotografii cu tablouri din colecţia numitului CCC., moştenitorii acestuia fiind interesaţi să vândă.

Conform declaraţiei date în faţa instanţei de fond, martorul KK. a precizat că i-a întâlnit pe A. şi T. discutând în curtea Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi, martorul T. a fost cel care "spunea că este un timp limitat, de trei zile, în care putea garanta achiziţionarea în integralitate a acelor bunuri" (n.n. primul lot din colecţia CCC.), aspect care nu denotă insistenţă din partea inculpatului pentru perfectarea tranzacţiei.

Mai mult, în timpul cercetării judecătoreşti, martorul T. a afirmat:

"consider că a fost o tranzacţie corectă, personal, neavând nici un fel de nemulţumire faţa de această tranzacţie", "A. era cel care găsise cumpărătorul, mi s-a părut corect să primească mai mult din suma obţinută ca profit".

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a considerat că nu există date din care să rezulte că, la acel moment temporal, inculpatul A. luase rezoluţia infracţională de a efectua activităţi comerciale în scopul obţinerii de profit, pentru a se considera că activitatea sa de intermediere se încadrează în pluralitatea actelor desfăşurate ulterior de inculpat şi care se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

După data decesului tatălui său (n.n. 25.08.2014), inculpatul A. a schimbat abordarea relaţiei pe care o avea cu martorul T., care a menţionat:

"Toate lucrurile au fost normale până în momentul decesului lui AA. De atunci, progresiv, întâi mai fin, apoi din ce în ce mai direct, A. a început să facă referiri la binele pe care dânsul mi l-a făcut, marele bine şi ajutorul pe care mi le-a făcut."

Instanţa de fond a apreciat că, dacă iniţial A. a desfăşurat o afacere comercială cu T. prin care au vândut 52 de tablouri martorului JJ., profitabilă pentru amândoi, ulterior, invocând binele făcut prin soluţia din 16.06.2014, de netrimitere în judecată dispusă în dosarul nr. x/2011 în care martorul a fost cercetat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, i-a pretins bani şi alte foloase lui T. primind sume de bani sub forma unor împrumuturi mascate şi tablouri din colecţia martorului.

Pretinderea presupune solicitarea, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, a unor bunuri sau a altor foloase necuvenite. Prin caracterul neechivoc al pretinderii nu se înţelege că este necesar a fi formulată şi realizată încât să fie înţeleasă de oricine, ci este suficient şi necesar ca, în raport cu împrejurările şi mijloacele folosite, să fie înţeleasă de cel căruia i se adresează.

În cauză, din declaraţia martorului denunţător T. şi transcrierea convorbirilor telefonice interceptate rezultă neechivoc că pretinderea unor foloase necuvenite din partea inculpatului A. a fost înţeleasă în concret de către martor, în virtutea unor relaţii preexistente cu inculpatul.

Astfel, dacă iniţial atitudinea adoptată de inculpatul A., în ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu a fost subsumată realizării unui folos (tatăl său era sub serviciul medical al martorului T.), ulterior îndeplinirii atribuţiilor de serviciu şi emiterii soluţiei de netrimitere în judecată a martorului T. în dosarul penal nr. x/2011, în care martorul a fost cercetat pentru săvârşirea anumitor infracţiuni şi trecerea unei perioade de timp de la decesul tatălui inculpatului îngrijit de medicul T., s-a prefigurat şi s-a materializat intenţia inculpatului, probată prin materialul probator, de a obţine un folos necuvenit în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu în dosarul vizându-l pe martor.

Realizarea mai multor modalităţi normative ale infracţiunii de luare de mită (pretindere, primire), în considerarea aceluiaşi act care a intrat în sfera atribuţiilor funcţionarului, presupune consumarea infracţiunii odată cu prima modalitate comisă.

În legislaţia internaţională (art. 28 din Convenţia ONU privind corupţia) s-a stabilit că, în privinţa elementului subiectiv, cunoaşterea, intenţia şi motivaţia necesare ca elemente ale unei infracţiuni stabilite conform acestei Convenţii pot fi deduse din circumstanţele faptice obiective.

Relevante sub aspectul dovedirii poziţiei subiective cu care a acţionat inculpatul A. sunt trimiterile repetitive ale acestuia la binele făcut, ajutorul dat martorului T. care, faţă de istoricul relaţiei dintre cei doi, s-a concretizat în soluţia de netrimitere în judecată dată în dosarul penal în care a fost cercetat martorul, după cum martorul T. a şi declarat că a înţeles de fiecare dată sensul acestor sintagme.

Din punct de vedere circumstanţial, important este şi faptul că, la urmărire penală, în funcţie de probele administrate la diferite momente procesuale, inculpatul A. a relatat fie că l-a cunoscut pe T. în luna octombrie- noiembrie 2014 când martorul i-ar fi propus spre vânzare circa 25-30 de lucrări plastice pe care le evalua la 50.000 euro, fie la sfârşitul lunii iulie - începutul lunii august 2014 perioadă în care martorul a acordat îngrijiri medicale tatălui inculpatului, AA., internat periodic la Spitalul V. din Iaşi, între data de 10.04.2014 şi 14.08.2014, inculpatul încercând să ascundă că l-a cunoscut pe martorul T. anterior datei de 16.06.2014, când a emis soluţia în dosarul nr. x/2011.

Cât priveşte obiectul mitei, instanţa de fond a reţinut că sfera noţiunii este largă, incluzând orice avantaj de natură patrimonială, acesta putând fi constituit şi din diferite daruri, sub orice formă, cum ar fi schimburi avantajoase pentru funcţionar.

Ca atare, pretinderea şi primirea unor lucrări plastice din colecţia martorului T., subsecvent soluţiei de netrimitere în judecată dispuse faţă de acesta în dosarul înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, se circumscrie noţiunii de foloase.

În privinţa obiectului mitei, s-a mai reţinut că acesta poate consta în sume de bani indiferent că sunt date în mod expres ca un dar sau sub forma unui pretins împrumut, constituind un folos în sensul C. pen. şi, din moment ce a fost solicitat de un funcţionar în legătură cu îndeplinirea unei atribuţii de serviciu, elementele infracţiunii de luare de mită sunt îndeplinite.

Probele administrate demonstrează că inculpatul A. a pretins şi primit cu titlu de folos necuvenit suma de 3900 euro pretins împrumutată, fiind dată cu titlu de contraechivalent în legătură cu îndeplinirea de către inculpat, în calitatea sa de procuror, a atribuţiilor de serviciu privind soluţionarea prin netrimiterea în judecată a martorului T. în dosarul penal nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Diferit de declaraţia dată în faza de urmărire penală, la întrebarea apărătorului ales al inculpatului A., martorul denunţător T. a susţinut că s-ar fi stabilit un termen pentru restituirea întregului împrumut, urmărindu-se în acest mod a se crea convingerea existenţei unui împrumut care nu ar fi avut legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către A.

Instanţa de fond a considerat că afirmaţia privind stabilirea unui termen pentru restituirea împrumutului nu corespunde realităţii căci dacă ar fi existat un împrumut cu termen nimic nu-l împiedica pe inculpatul A. să-l recunoască, or, inculpatul a negat constant un asemenea fapt.

Dintr-o altă perspectivă, dovadă că această precizare a fost făcută de martorul T. în virtutea relaţiilor apropiate anterioare cu A. şi unele dintre rudele inculpatului ("am avut o relaţie extraordinară cu tatăl lui A., care cu câteva zile înainte de a muri mi-a spus că îi sunt mai mult decât un fiu") este împrejurarea că despre existenţa unui termen de restituire a întregului împrumut, T. a făcut vorbire abia în timpul cercetării judecătoreşti. Prin declaraţia dată în faţa instanţei de fond, martorul a raportat momentul restituirii banilor de momentul plecării fiicei sale la x fără a distinge între datele temporare diferite la care a împrumutat cei 2500 euro, 1000 euro şi 400 euro, or, cu referire la împrumutul de 1000 euro, la urmărire penală, a arătat că a fost dat până "în momentul încasării salariului următor" de către inculpat.

Instanţa de fond a apreciat că probatoriul administrat dovedeşte îndeplinirea condiţiei de realizare a elementului material ca acţiunea comisă să fie în legătură cu exercitarea atribuţiei de serviciu. C. pen. intrat în vigoare la 01.02.2014 extinde elementul material al infracţiunii de luare de mită şi la momentele ulterioare îndeplinirii atribuţiei de serviciu, condiţionat însă de cerinţa ca pretinderea, primirea de bani sau alte foloase să fie în legătură cu atribuţia îndeplinită.

Din perspectivă teoretică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a reţinut că atunci când actul de corupţie se săvârşeşte în stare de constrângere morală, fapta se aseamănă cu infracţiunea de şantaj.

Ceea ce deosebeşte însă infracţiunea de luare de mită în varianta pretinderii şi primirii de bani sau alte foloase în legătură cu îndeplinirea unei atribuţii de serviciu de infracţiunea de şantaj este faptul că în cazul celei de-a doua, primirea folosului injust se realizează prin simpla constrângere a persoanei vătămate, nefiind în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului.

Însă, în cauză s-a demonstrat că primirea foloaselor injuste a avut legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului A. în dosarul x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

În raport cu materialul probator administrat în cauză şi a considerentelor expuse, instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului A. este prevăzută de lege, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, fiind comisă cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

În legătură cu acuzaţia privind comiterea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (republicată), instanţa de fond a reţinut că această infracţiune constă în schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Din conţinutul normativ al infracţiunii rezultă că infracţiunea de spălare a banilor trebuie să fie precedată de săvârşirea infracţiunii din care provin bunurile murdare. Această din urmă infracţiune constituie situaţia premisă a infracţiunii de spălare a banilor. Caracterul subsecvent al infracţiunii de spălare a banilor rezultă fără putinţă de tăgadă din conţinutul normei de incriminare, care foloseşte sintagma "cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni".

În acest sens este decizia nr. 16/2016 pronunţată de ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M.Of. nr. 654 din data de 25 august 2016, prin care s-a statuat că, în situaţia în care nu există o hotărâre de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei privind infracţiunea de spălare de bani, nu trebuie doar să suspecteze că bunurile provin din activitate infracţională, ci şi să aibă certitudini în acest sens.

Aşadar, şi dacă nu ar exista o hotărâre de condamnare pentru infracţiunea premisă, instanţa sesizată cu infracţiunea de spălare a banilor, indiferent că este sau nu învestită cu acuzaţia privind comiterea infracţiunii principale, anterior condamnării pentru infracţiunea de spălare a banilor trebuie să stabilească în mod cert că în lumea obiectivă s-a comis infracţiunea din care se pretinde că rezultă bunurile ce se presupune că reprezintă obiect al spălării banilor.

Infracţiunea de spălare a banilor are un caracter corelativ derivat, presupunând preexistenţa unei infracţiuni predicat din care provin fondurile ilicite, ajungându-se la disimularea originii ilicite a acestora prin intermediul unor operaţiuni complexe juridice, economice sau financiare.

Prin acţiunea de schimbare se înţelege orice activitate prin care se realizează înlocuirea unui bun provenit din comiterea de infracţiuni cu un altul de provenienţă licită, în timp ce transferul constă într-o operaţiune de transmitere a drepturilor referitoare la un bun ce provine din săvârşirea unei infracţiuni către o altă persoană.

Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 se comite cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, calificată prin scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a bunurilor provenite din infracţiunea premisă, ceea ce înseamnă că autorul prevede rezultatul socialmente periculos al faptei sale şi urmăreşte producerea lui prin comiterea acesteia.

Legiuitorul a facilitat probarea formei de vinovăţie a intenţiei, instituind o prezumţie simplă în art. 29 alin. (4) din actul normativ menţionat, conform căruia "cunoaşterea provenienţei bunurilor sau scopul urmărit poate fi dedusă/dedus din circumstanţele faptice obiective". Aşadar, elementul subiectiv poate fi demonstrat prin orice mijloc de probă, dar, în acelaşi timp, împrejurarea că autorul infracţiunii de spălare a banilor cunoştea originea ilicită a fondurilor schimbate sau transferate poate fi stabilită, dincolo de orice dubiu rezonabil, doar pe baza prezumţiilor deduse din circumstanţele faptice ale cauzei.

Pornind de la aceste consideraţii de ordin teoretic, instanţa de fond a apreciat că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor deoarece, în baza materialului probator, se constată că tabloul Natură statică cu statuetă de abanos semnat HH. nu a format obiectul mitei.

Or, infracţiunea de spălare a banilor este condiţionată de existenţa unei infracţiuni predicat (situaţie premisă) din care sunt obţinute fonduri ilicite (bani sau bunuri mobile ori imobile), ajungându-se la disimularea originii ilicite a acestora prin intermediul unor operaţiuni legitime.

În cauză, între martorul denunţător T. şi inculpatul A. a existat o înţelegere ca lucrarea plastică să fie valorificată în străinătate la un preţ scontat mai mare decât în România.

Aşa cum au declarat la unison inculpatul A. şi martorul denunţător T., acesta din urmă s-a implicat efectiv în formalităţile de obţinere a certificatului definitiv de export a lucrării artistice pe numele A. Nu lipsit de relevanţă este şi faptul susţinut de martor că ceea ce l-a convins pentru întreprinderea demersurilor de scoatere din ţară a lucrării, pentru valorificare la un preţ mai mare, a fost opinia exprimată de martora expert TT. de la galeria de artă CC.

Prin urmare, scopul pentru care s-a solicitat certificatul de export pe numele A., aşa cum rezultă din probe, a fost de a se realiza vânzarea la Londra a lucrării plastice, unde inculpata s-a deplasat cu EE. având asupra lor alte două lucrări semnate de acelaşi autor. Ca atare, nu s-a urmărit transferul lucrării plastice respective de către inculpatul A. în scopul ascunderii sau disimulării vreunei naturi ilicite a picturii prin schimbarea proprietarului, certificatul de export definitiv reprezentând, de altfel, un document necesar pentru scoaterea din ţară a lucrării prin care se certifică faptul că bunul nu face parte din patrimoniul cultural naţional.

În conformitate cu art. 37 din Legea nr. 182 din 25.10.2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, certificatul de export reprezintă documentul în baza căruia un bun cultural mobil este scos în mod legal peste frontieră (export temporar sau definitiv), iar conform art. 2 lit. c) din Hotărârea nr. 518 din 7.04.2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind exportul definitiv sau temporar al bunurilor culturale mobile, înţelesul termenului de certificat de export este de document care atestă că unul sau mai multe bunuri culturale mobile se pot exporta şi care poate fi utilizat în acest sens în relaţie cu autorităţile vamale, de poliţie şi jandarmerie.

În consecinţă, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a dispus achitarea inculpatului A. pentru infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Referitor la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, instanţa de fond a constatat, conform probelor administrate în cauză, că în perioada octombrie, noiembrie 2014 - iunie 2015, inculpatul A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, a intrat în posesia unor tablouri, în principal prin cumpărare, în vederea vânzării în scopul obţinerii de profit, sens în care, în mod direct sau indirect prin intermediul fiicei sale, inculpata A., a nepotului său, inculpatul B. sau a prietenului fiicei sale, martorul EE., le-a lăsat în custodie la galeria de artă CC. pentru evaluare, igienizare, restaurare, le-a introdus în licitaţie la case de licitaţie din Bucureşti ori le-a oferit spre vânzare unor persoane fizice, unele dintre acestea fiind vândute.

De asemenea, inculpatul A. a postat, în perioada ianuarie - februarie 2015, pe site-ul specializat în vânzare YYY. sub numele de utilizator cu contul "toppainting" un număr de 34 de tablouri (cu menţiunea "tablouri originale/expertizate"), în scop de vânzare, preţul total solicitat fiind de 51.8000 euro .

Cu referire la această din urmă activitate, potrivit procesului-verbal din 04.02.2015, prin accesarea paginii YYY. pentru identificarea ofertelor de vânzare ale utilizatorului toppainting s-a constatat un număr de 34 de oferte diferite de tablouri care erau însoţite de imagini, iar în anexă existau înscrisuri constând în certificate sau rapoarte de expertiză.

Urmare verificărilor efectuate, s-a stabilit că numărul de telefon afişat pentru utilizatorul contului toppainting este înregistrat pe numele DD., mama inculpatului B., nepotul inculpatului A. .

Instanţa de fond a apreciat că apărarea inculpatului A., în sensul că nu a avut nicio implicare în legătură cu tablourile oferite spre vânzare pe site-ul www.x.ro sub numele de utilizator toppainting, precum şi că această activitate a fost desfăşurată exclusiv de B. în colaborare cu martorul T., este combătută de probele administrate în cauză.

O asemenea apărarea susţinută de inculpatul A. nu concordă cu faptul că utilizatorul toppainting a oferit spre vânzare şi lucrarea Natură statică cu fructe semnată LLL. care, după cum s-a arătat în cele ce preced, a fost unul dintre primele tablouri aparţinând lui A., fiind cumpărat pentru acesta de T. de la GG., în toamna anului 2014, împreună cu două statuete de MMM. pentru care martorul denunţător a plătit în total 3000 euro . Lucrarea a fost găsită în locuinţa inculpatei A. cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare din 25.06.2015 .

Un alt element factual, apreciat de instanţa de fond că ar infirma apărarea că inculpatul A. nu a fost implicat în vânzarea tablourilor pe site-ul YYY. prin utitlizatorul toppainting, rezidă în împrejurarea că un alt tablou oferit spre vânzare a fost cel numit Interior de III. . Această lucrare plastică a revenit inculpatului A. cu prilejul achiziţionării în august 2014, de către JJ., a celor 52 de tablouri din primul lot de tablouri ale colecţionarului CCC. De altfel, tabloul Interior de III. a fost identificat cu ocazia percheziţiei domiciliare la locuinţa inculpatei A., în faza de urmărire fiind lăsat în custodia Muzeului Naţional de Artă al României conform procesului-verbal din 03.08.2015 (pct. 70) - fila x d.u.p., fila x d.u.p.

În aceeaşi ordine de idei, că inculpatul A. este cel care a oferit spre vânzare lucrările plastice postate pe site-ul YYY., este şi faptul că în februarie 2015, figura postat şi Peisaj cu copac autor Q., tablou care a fost cumpărat prin mijlocirea lui T. de la GG. de către A. pentru A., care a fost personal şi l-a ridicat împreună cu EE., tranzacţia având loc în faţa KKK. din Bucureşti .

În acest context, s-a apreciat că apare nesinceră afirmaţia inculpatului A., din cuprinsul declaraţiei date în instanţă la 22.04.2016, în sensul că lucrările postate pe site-ul specializat în anunţuri de vânzare au fost selectate de martorul T. care ar fi stabilit şi preţul fiecărei lucrări.

Martorul T. a relatat în cursul cercetării judecătoreşti că nu cunoaşte detalii despre cine a postat pe internet fotografiile cu tablourile oferite spre vânzare pe YYY. şi ocazii.ro.

Transcrierea convorbirii telefonice de la începutul lunii februarie 2014 dintre martorul GG. şi expertul ZZZ., când acesta s-a revoltat în legătură cu afişarea în mediul on-line a certificatelor de expetiză întocmite de el care însoţeau tablourile postate pentru vânzare, se coroborează cu depoziţia lui martorului T. din care rezultă că persoana decidentă era inculpatul A. ("i-am transmis lui B. să scoată aceste expertize de pe site. Cred că l-am sunat prima dată pe A., dar nu mi-a răspuns la telefon").

De asemenea, s-a apreciat că direcţionarea acestui mesaj de către inculpatul B. către inculpatul A., demonstrează că acesta din urmă a fost persoana care a oferit spre vânzare lucrările plastice în mediul on-line.

S-a apreciat că nesinceritatea inculpatului A. este demonstrată şi prin alte aspecte faptice care nu se coroborează cu cele declarate de inculpatul B., implicat în această activitate. Astfel, dacă A. a relatat că i-a creat lui T. pe YYY. contul x, i-a arătat cum se introduce textul şi imaginile şi a pus numărul de telefon al martorului pentru contact, în mod diferit, B. a afirmat că, ajungând acasă unde locuieşte împreună cu A., acesta l-a ajutat să creeze contul pe internet unde a postat fotografiile după cum i-a explicat A. (n.n. absolvent şi al facultăţii de automatizări şi calculatoare), pe site-ul YYY. fiind afişat numărul de telefon al lui B.

Faptul că T. ar fi postat tablourile pe site, textele care le însoţeau, expertizele acestora, preţul şi că, în general, ar fi fost cel care a iniţiat şi ar fi coordonat această activitate, este combătut şi prin aceea că, dacă acesta ar fi adevărul, atunci ar fi fost în măsură să scoată expertizele de pe YYY., când a aflat de la GG. că expertul ZZZ. este indignat de postarea acestora, şi nu ar mai fi făcut demersuri să-l contacteze pe A. în acest scop. B. a relatat în timpul cercetării judecătoreşti că martorul T. l-a contactat pentru că "nu poate să scoată el expertizele postate pe site-ul YYY.".

Instanţa de fond a apreciat că mesajul transmis de B., la 09.02.2015, ora 13:57:16, inculpatului A. - "emi scoate de pe net toate expertizele pentru că T. are probleme……l-a sunat de la bucureşti"- contrazice în mod obiectiv orice apărare că postarea pe site-ul YYY. a fost realizată la iniţiativa lui T.

Martorul GG. a declarat în instanţă:

"îmi aduc aminte de o situaţie în care am fost sunat de expertul ZZZ., care mi-a făcut cunoscut faptul că pe un site cu vânzare de obiecte au apărut lucrări care fuseseră cumpărare de către dr. T. care erau însoţite de expertize semnate ZZZ., fără însă să existe acceptul expertului. Din acest motiv l-am sunat de dr. T. şi i-am spus să se intereseze ce se întâmplă şi să rezolve situaţia, ceea ce s-a şi întâmplat întrucât în două zile s-au retras expertizele de pe site şi au rămas postate numai lucrările."

Raportat la probele administrate în cauză, s-a apreciat că nu poate fi primită apărarea inculpatului A., potrivit căreia postarea tablourilor pe YYY. s-a făcut la propunerea lui T. în scopul de a se demonstra, cum ar fi susţinut martorul, că experta TT. greşeşte când afirmă că lucrările care i-au fost prezentate nu sunt autentice (inculpatul a menţionat că personal era interesat de "evoluţia situaţiei, respectiv reacţia celorlalţi colecţionari - mesaje, comentarii").

Această susţinere nu se coroborează cu afirmaţia inculpatului B. care a menţionat în legătură cu crearea contului pe site-ul YYY.:

"a venit acasă A. care m-a întrebat dacă vreau să îl ajut pe T. cu vânzarea unor tablouri" (n.n. inculpatul B. neavând cunoştinţă de detaliile relaţiei dintre A. şi T.).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a mai reţinut că există o lipsă de coeziune între faptul relatat de A. că prin postările respective s-ar fi dorit a se verifica dacă TT. exprimă o opinie competentă legat de autenticitatea tablourilor şi faptul că ar fi intervenit şi a şters expertizele de pe site-ul YYY. pentru că nu dorea să-l expună pe nepotul său, B.

Dacă grija pentru situaţia nepotului său, B. i-ar fi călăuzit acţiunile şi dacă scopul postărilor pe internet ar fi fost verificarea autenticităţii tablourilor iar nu valorificarea lor prin vânzare, inculpatul A. nu îl implica de la bun început în activitatea comercială.

Această situaţie semnifică încercarea inculpatului A. de a prezenta câte o justificare licită pentru fiecare dintre acţiunile sale, în scopul exonerării de răspundere penală.

Referitor la acţiunile inculpatului A., instanţa de fond a mai reţinut că martorul BB., colecţionar de obiecte de artă de peste 17 ani, la urmărire penală, a declarat că l-a cunoscut în ianuarie 2015, când:

"a venit la mine la Cluj, ocazie cu care a mai văzut şi alte tablouri care i-au plăcut şi a cumpărat 5-6 tablouri cu 800 euro bucata. A. mi-a spus că este procuror, nu avea toţi banii la el şi m-a întrebat dacă am încredere în el. Eu i-am spus că am încredere în el şi urma să-mi restituie restul de bani la o dată ulterioară (...). Începând cu ianuarie şi până în iunie 2015, m-am întâlnit cu acesta de circa 6-7 ori (...) În total, i-am vândut acestuia circa 100 de tablouri contra unei sume de maxim 30.000 euro (...) i-am remis mai multe tablouri, dar o parte din acestea, deşi aveau expertiză de la doamna OOOO., din Braşov, mi le-a dat înapoi întrucât, spunea el, doamna TT. de la Galeria CC. din Bucureşti spunea că nu sunt autentice.

(...) deşi, iniţial, ştiam că A. cumpără tablouri pentru propria colecţie, am fost sunat în cursul lunii martie 2015, de o cunoştinţă din Bucureşti, PPPP., care lucrează la QQQQ., şi care mi-a spus că un anume RR. din Iaşi i-a trimis mai multe fotografii ale unor pictori pe care intenţiona să le vândă. Descriindu-mi acele tablouri mi-am dat seama că fac parte dintr-un lot pe care eu îl vândusem anterior lui A. şi, tot de la aceeaşi cunoştinţă, am aflat că RR. cerea sume de 5-6 ori mai mari decât preţul pe care îl achitase A. Tot din discuţii am aflat că RR. intenţiona să vândă un XXX. pe care eu nici măcar nu-l vândusem lui A. şi îi trimisesem doar o poză pe telefonul mobil. Acest lucru m-a intrigat foarte tare şi mi-am dat seama că, de fapt, A. se ocupă cu cumpărarea şi vânzarea ulterioară de tablouri de la mine (...) am avut mai multe discuţii telefonice cu A., dar şi discuţii faţă în faţă şi am realizat că este un negociator foarte bun, dar şi un pasionat de artă, un cunoscător (...) înaintea fiecărei întâlniri pe care o aveam cu A., pentru a-i vinde tablouri, acesta îmi cerea să îi transmit pe telefon poze, precum şi preţul estimativ" .

Relevantă sub aspectul acuzaţiei privind achiziţionarea de tablouri de către inculpatul A., în vederea revânzării în scopul obţinerii de profit, s-a apreciat ca fiind relevantă depoziţia dată de acelaşi martor în cursul cercetării judecătoreşti, ocazie cu care a precizat că îşi menţine declaraţia dată în faza de urmărire penală şi a detaliat operaţiunile financiare desfăşurate cu inculpatul A.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat ca fiind relevant sub aspectul analizat şi răspunsul pe care martorul BB. l-a dat la întrebarea "Care sunt tablourile de valoare pe care le-aţi vândut lui A.?", formulată de apărătorul ales al inculpatului A., respectiv:

"Îmi amintesc de RRRR., respectiv o lucrare reprezentând un portret şi alta un peisaj, tablouri pe care le-am revăzut în imaginile din fotografiile văzute astăzi. I-am vândut lui A. două sau trei lucrări semnate de UUU. pe care nu le-am regăsit în fotografiile tablourilor vizualizate în volumele de urmărire penală. Nu pot să precizez câte din tablourile vândute lui A. nu se regăsesc printre cele ale căror fotografii le-am văzut astăzi în volumele de urmărire penală. Unul dintre lucrările semnate UUU. era o lucrare pe un fond roşu - portocaliu, reprezentând o natură statică, îl aveam de 5-6 ani şi m-am despărţit greu de acesta, preţul lucrării fiind de 1.500 - 2000 euro, pe care A. l-a achitat. Celelalte două lucrări semnate UUU. reprezentau un peisaj, respectiv nişte flori, fiecare fiind vândute de mine lui A. la preţul de 700 -800 euro."

Instanţa de fond a apreciat că relevant în susţinerea acuzaţiei de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia sunt şi transcrierile convorbirilor telefonice dintre inculpatul A. şi martorul BB., din care rezultă detaliile activităţii de comerţ desfăşurate de inculpatul A., cu referiri exprese la preţuri, acte de intermediere, oferte de vânzare în scop de profit.

Împrejurarea că martorul BB. a interacţionat în derularea acestor tranzacţii comerciale numai cu A. a fost explicit exprimată de martor în faza de urmărire penală când a afirmat că pe SSSS. l-a cunoscut prin A., şi ştiea că era şoferul lui A., iar lui SSSS. nu i-a vândut niciun tablou.

De asemenea, înscrisurile olografe aparţinând inculpatului A., identificate şi ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul martorului BB., dovedesc amploarea tranzacţiilor efectuate .

Din transcrierea convorbirii telefonice din 13.02.2015, ora 13:49:56, dintre inculpaţii B. şi A. rezultă cum acesta din urmă l-a trimis pe B. cu tablourile pe care trebuia să i le propună spre vânzare martorului LL. şi preţul acestora.:

O altă ofertă de vânzare, în folosul inculpatului A. a făcut inculpatul B., la data de 27.04.2015, martorului LL., conform transcriptului convorbirii dintre acesta din urmă şi B. care îi spune că are o lucrare plastică reprezentând o dansatoare şi nişte muzicanţi, semnată TTTT., la preţul de 2000 euro (proces-verbal file x d.u.p.).

Această lucrare a fost ridicată de la CC. cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul acestei galerii de artă, tabloul fiind lăsat prin contractul de custodie nr. x din 23.04.2015 -Taraful autor TTTT. - întocmit pe numele inculpatei A. care a fost trimisă la Bucureşti, în acest scop, cu mai multe tablouri, de A., după cum dovedeşte probatoriul administrat, ceea ce semnifică faptul că, după evaluarea realizată de TT., intenţia inculpatului A. era de a vinde lucrările (în principal, evitând licitaţiile).

Despre ofertele de acest gen primite, în primăvara anului 2015, martorul LL. (la urmărire penală şi în faţa instanţei), după ce a privit fotografia fişei de evidenţă informatizată a inculpatului B. şi, respectiv, fotografia din actul de identitate al acestuia, a arătat că, deşi imaginea nu este concludentă, consideră că este persoana care s-a recomandat "băiatul din Roman" care avea tablouri pe care dorea să le vândă. Martorul a precizat că B. a venit de 2-3 ori, la locuinţa sa din Iaşi, cu o maşină, având mai multe tablouri semnate RRRR., TTTT., de pictori maghiari, preţurile cerute fiind între 1000-2000 euro, precum şi cu o lucrare semnată UUU. pentru care a solicitat 3000 euro, dar nu a cumpărat niciun tablou întrucât avea suspiciuni cu privire la autenticitatea lor.

Instanţa de fond a apreciat că probele administrate în cauză demonstreză că inculpatul A. a fost în legătură permanentă cu B. care îl ţinea la curent cu demersurile făcute în legătură cu vânzarea tablourilor, cel care decidea asupra tranzacţiilor şi preţurilor fiind A. care îl îndruma pe B. în privinţa modalităţilor de negociere, amânare sau perfectare a unor tranzacţii.

Astfel, inculpatul A. i-a indicat lui B., care oferea nemijlocit tablouri spre vânzare, cum să se comporte în negocieri. În acest sens sunt procesele-verbale de transcriere a convorbirilor dintre A. şi B. din datele de 06.02.2015, 07.02.2015, ora 11:27:53, 14.02.2015, ora 10:57:56, 18.02.2015, ora 14:54:01, 06.04.2015, orele 12:38:19 şi 15:09:44, 13.04.2015 ora 14:26:35, 25.04.2015 ora 09:47:43, 14.04.2015, ora 14:16:30, 22.04.2015, ora 13:42:47 şi 15.04.2015, ora 20:31:17.

Coroborând depoziţiile martorului RR. cu transcriptul convorbirilor telefonice dintre A. şi B., în principal cu cea din 15.04.2015, instanţa de fond a apreciat că ofertele de vânzare făcute acestuia, în realitate, proveneau de la inculpatul A., inculpatul B. fiind un simplu intermediar. Din transcrierea acestei convorbirii telefonice reiese cu claritate că martorul RR. era una dintre persoanele vizate căreia să i se vândă lucrări plastice, inculpatul A. solicitând inculpatului B. să-l contacteze, ca altă opţiune, la aflarea informaţiei că "doctorul" nu a avut timp să discute cu B., intenţia explicită a lui A. fiind de a-i pasa măcar două-trei tablouri martorului RR., ceea ce evidenţiază interesul de a realiza un profit, cât mai rapid din partea lui A.

Martorul RR., atât în cursul urmăririi penale, cât şi în timpul cercetării judecătoreşti, a relatat că s-a întâlnit cu B. din toamna anului 2014 până în februarie- martie 2015, care i-a oferit spre vânzare tablouri, dar nu a perfectat niciuna dintre tranzacţii .

Prin declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, martorul RR. amenţionat amănunte semnificative:

"am intrat pe site-ul YYY., am identificat un nr. de telefon, am sunat şi am stabilit o întâlnire cu persoana respectivă care a fost B., ocazie cu care l-am cunoscut pe acesta. Ne-am întâlnit la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi. La acea dată nu mi-a adus niciun tablou. Pe site-ul YYY. observasem postate mai multe tablouri cu preţurile alăturate acestora (...). La acea primă întâlnire cu B., acesta mi-a arătat nişte expertize ale tablourilor despre care eu i-am spus telefonic că mă interesează, precum şi suplimentar expertize ale altor tablouri. După câteva zile m-am întâlnit cu B. în zona Plopii fără soţ, din Cartierul x, când mi-a adus câteva lucrări pe care să le văd. Nu am cumpărat cu acel prilej niciuna dintre lucrări şi nu pot menţiona numele autorilor sau ale tablourilor respective. Am făcut nişte poze ale acelor tablouri pentru a le trimite unui prieten din Bucureşti, al cărui nume nu mi-l amintesc, dar ştiu că avea o expoziţie de artă în zona Piaţa Unirii, Bucureşti (...). Personal nu am cumpărat tablouri la acel moment, deoarece nu eram sigur să sunt autentice. Mare parte din expertize erau semnate de d-na OOOO.

B. s-a prezentat ca doctor sau asistent medical (...) Fiindu-mi prezentată fotocopia cărţii de identitate aflată la dosar instanţă, îl recunosc pe cel cu care m-am întâlnit şi s-a prezentat ca fiind B. După o perioadă de timp, m-am întâlnit din nou cu B., care mi-a prezentat două tablouri, unul semnat XXX. (un autoportret) şi al doilea UUU. Pentru aceste tablouri mi-a solicitat preţuri în euro, din câte reţin pentru unul din cele două tablouri circa 20.000 euro, iar pentru celălalt 15.000 euro. Nu mi-a s-a părut oportun să cumpăr pentru că nici nu aveam bani la momentul acela, preţurile mi s-au părut mari şi locul de prezentare era public. Despre unul dintre tablouri mi-a spus că le are de la o soră din Braşov. Nu mai reţin dacă erau însoţite de expertize. După două-trei zile, m-a sunat şi B. mi-a comunicat că cele două tablouri nu mai sunt de vânzare (...) Personal, intenţionam să cumpăr 1-2 tablouri pentru că mă mutasem în casă nouă, ulterior, am văzut această activitate ca o oportunitate de afaceri şi, apoi, am renunţat".

Despre oferta făcută lui RR. în legătură cu tabloul semnat UUU. la preţul de 15.000 euro şi tabloul semnat XXX. la preţul de 15.000 euro a declarat şi martorul T.

Instanţa de fond a apreciat că aceste probe contrazic declaraţia inculpatului B., potrivit căreia discuţiile cu A. despre preţurile tablourilor ar fi avut loc deoarece, deşi B. ar fi fost cel care vindea tablourile, lista cu preţurile stabilite de BB. şi A. se afla la acesta din urmă, iar tablourile în discuţie ar fi fost numai cele despre care TT. ar fi spus că "nu sunt bune".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a considerat că nivelul preţurilor (1000 euro, 2000 euro, 3000 euro, 15.000 euro, 20.000 euro) solicitate de B. persoanelor cu care interacţiona nemijlocit nu susţine varianta că ar fi existat o înţelegere ca acesta, independent, să încerce să valorifice tablourile pentru care nu se primea un răspuns pozitiv de la TT., care le evalua.

Instanţa de fond a mai reţinut că, potrivit proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul A., acesta a intermediat sau a expus oferte de vânzare a tablourilor şi altor persoane.

Astfel, potrivit transcriptului convorbirii telefonice din 23.04.2015, ora 14:52:57 dintre inculpatul A. şi NN., inculpatul i-a făcut o propunere în legătură cu o lucrare olandeză:

"trebuie să mergi tot pe mâna mea, să mergem la ea (n.n. TT.) să o restaureze, că-mi dă şi fişă şi tot la ea, şi apoi să încercăm s-o dăm mai departe, dacă, vrei" .

Potrivit transcriptului convorbirilor telefonice şi a mesajelor text din 22.05.2015, rezultă că inculpatul A. a intervenit pentru intermedierea unei tranzacţii în care a fost implicat JJ., în desfăşurarea activităţii fiind angrenaţi NN. şi B. .

Transcriptul convorbirii telefonice din 16.06.2015, ora 19:21:24, relevă că inculpatul A. a oferit lucrări plastice prin intermediul numitului NN. unei persoane cunoscute de acesta.

Prin declaraţia dată în timpul cercetării judecătoreşti, martorul NN., pictor care deţine un atelier de înrămat tablouri, a precizat că l-a cunoscut pe inculpatul A. care a venit de 7-11 ori cu tablouri pentru înrămat, uneori şi pentru igienizare, context în care martorul i-a spus că are de vânzare un tablou la preţul de 1000-1300 euro, pentru care inculpatul i-a dat un avans de 300 euro, spunându-i că "o să-i propună lui JJ. să cumpere acel tablou".

Totodată, martorul NN. a arătat că îl cunoaşte pe numitul UUUU. căruia i-a înrămat nişte lucrări şi de la care a aflat că dorea să vândă tot ce are de valoare pentru că fiul acestuia avea o problemă medicală.

Din transcriptul convorbirii telefonice dintre inculpatul A. şi numitul UUUU., din data de 23.06.2015, ora 10:48:51 rezultă că inculpatul a intermediat o tranzacţie între numitul UUUU. şi o persoană cunoscută de inculpat pentru suma de 3.500 euro, la rândul său, fiind interesat de alte lucări ale lui UUUU. pentru care acesta a solicitat 10.000 euro .

Din procesul-verbal de redare a convorbirii dintre A. şi numitul PP. din 23.06.2015, ora 12:22:18, reies afirmaţiile inculpatului:

"Asta nu mi-a dat un răspuns, dar eu...cel mai bun este să mă duc cu marfa, ştii? Adică, i-o pun în faţă şi sunt convins că o să cedeze, nu cred eu că n-o să...", "Mă duc şi încerc. Dacă vrea, vrea; dacă nu, să fie sănătos", acţiunea sa fiind încununată cu succes, după cum i-a spus lui PP., în aceeaşi zi, la ora 18:51:11:

"A cedat...Adică el acceptă", la întrebarea numitului PP.:

"22, nu?", răspunsul lui A. fiind afirmativ .

Despre o ofertă de vânzare făcută de A. privind două tablouri (împreună cu două ceasuri şi mobilier vechi) a declarat martorul PP., care a arătat că toate bunurile erau la vânzare pentru un preţ cuprins între 27.000 şi 30.000 RON, inculpatul prezentându-se ca intermediar. Martorul a menţionat că s-a oferit să dea pe acel "pachet" suma de 18.000-20.000 RON, preţ pe care inculpatul l-a negociat cu proprietarul conform sms-urilor pe care i le-a arătat, însă tranzacţia nu a mai avut loc deoarece A. a fost arestat .

Instanţa de fond a reţinut, ca mod de lucru al inculpatului A., faptul că, de regulă, nu se întâlnea personal cu potenţialii cumpărători, interpunându-i pe B., A. sau EE.

Astfel, inculpatul A. a discutat telefonic cu martorul P., fără a-şi declina identitatea reală, martorul având credinţa că persoana "din spatele" lui B., care s-a prezentat cu tablourile la locuinţa sa, este doctorul T.

Martorul P. a menţionat că inculpatul B. a venit la domiciliul său, de vreo 4-5 ori, dar a constatat că:

"nu se prea pricepea la artă şi nu părea colecţionar, ci mai mult vânzător/cumpărător de tablouri (...) a recunoscut că nu este colecţionar, ci că reprezintă o altă persoană, spunându-mi totodată că persoana pe care o reprezintă (...) nu are timpul necesar şi se ocupă el de tot (...) mi-a solicitat să facă poze la tablouri (...) avea un aparat foto performant (...) a venit peste câteva zile şi în portbagajul maşinii avea vreo trei tablouri (...) am verificat pe internet numărul de telefon al lui SSSS. şi am constatat că acesta avea mai multe tablouri puse la vânzare iar unul dintre cele postate pe internet avea o expertiză pe care era menţionat că face parte din colecţia T., moment în care am realizat cine este în spatele lui SSSS. (...) i-am spus că ar fi mai bine să vadă tablourile şi T., dar SSSS. mi-a replicat că este o persoană foarte ocupată, că nu prea se deplasează, confirmându-mi că este doctor".

Martorul a mai arătat că, în urma vizitelor făcute de B., a avut loc un schimb, pentru lucrarea sa Vas cu flori de CCCC. primind un tablou de Q. - Odihnă în zi de duminică şi 2000 RON, dar pentru că a avut dubii asupra autenticităţii i-a cerut lui B. să transmită doctotului că renunţă la schimb, "mai ales că văzusem tabloul CCCC. scos la vânzare pe internet de acest SSSS. (...)."

Faptul că A. se ocupa în mod sistematic cu comercializarea tablourilor rezultă şi din declaraţia martorului P., precum şi din transcriptul convorbirilor telefonice dintre A. - B., B. - P. privind clarificarea schimbului de tablourilor semnate CCCC. (Vas cu flori) şi Q. (Odihnă în zi de duminică/Peisaj cu musulmani) - file x d.u.p. şi convorbirea telefonică dintre martorul P. din data de 01.05.2015, ora 17:20:17 şi inculpatul A., care a utilizat postul telefonic al inculpatului B., martorul neavând cunoştinţă de identitatea reală a interlocutorului său.

În faţa instanţei de fond, la întrebarea procurorului dacă i-a dat vreodată telefonul său lui A. să poarte o convorbire cu P., inculpatul B. a confirmat acest fapt, adăugând că nu i-a spus martorului că la telefon este A., lăsându-l să creadă că este doctorul T.

Scopul de a nu fi divulgată identitatea reală a persoanei care comercializa tablourile, respectiv A., s-a datorat faptului că s-ar fi putut afla că deţine funcţia de procuror şi desfăşoară activităţi de comerţ.

Aceasta este justificarea şi pentru faptul că A. nu a coborât din maşina cu care s-a deplasat de la Iaşi la Bucureşti şi nu a interacţionat direct cu GG. când s-a cumpărat Peisaj cu copac de Q., după cum a relatat A.

În acelaşi scop, în relaţia cu RR., inculpatul B. i-a comunicat că "are tablourile de la un dr. bătrân care nu mai profesează", iar martorului LL. i-a spus că este din Roman şi că are nişte tablouri de la o soră sau de la un cumnat care este plecat în Ungaria şi pe care ar vrea să le vândă.

Instanţa de fond a constatat că, în vederea realizării tranzacţiilor comerciale, inculpatul A. a implicat-o şi pe fiica sa, A. care, începând cu luna noiembrie 2014, a fost interpusă cu predilecţie în relaţiile cu Galeria de artă şi casa de licitaţii CC., către care, la data de 12 noiembrie 2014, au fost expediate mai multe e-mailuri de pe contul dianacreţu2004@yahoo.com, numărul de telefon ataşat aparţinând inculpatei.

Astfel, în corespondenţa e-mail din data de 12 noiembrie 2014 ora 10:32, expeditor FF., destinatar CC. au fost prezentate în ataşament şi listate un număr de 12 tablouri (autori VVVV., S., Q., UUU., WWWW., DDDD., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., HH.), în corespondenţa e-mail din aceeaşi dată, ora 10:35, expeditor FF., destinatar CC. au fost prezentate în ataşament şi listate un număr de 13 tablouri (BBBBB., WWWW., H., S., WWW., Q., RRR., UUU., LLL., GGG., III., ZZ.), iar în corespondenţa mail din data de 12 noiembrie 2014 ora 10:46, expeditor FF., destinatar CC. au fost prezentate în ataşament şi listate un număr de 6 tablouri (E., CCCCC., DDD., HHH., FFF., DDDDD.), de fiecare dată fiind lăsat un număr de contact, respectiv x, precum şi iniţialele "x", din verificări rezultând că acest număr de telefon era folosit de A. - x .

Solicitări legate de introducerea în licitaţie a unor lucrări au fost adresate şi Casei de licitaţii EEEE., dovadă fiind corespondenţa electronică purtată de la adresa de email dianacretu2004@yahoo.com din 10.11.2014, ora 1:18 PM - "Aş vrea să ştiu dacă tablourile pe care le deţin (va anexez imagini) pot fi sau nu introduce în licitaţie la dvs.: IIII., WWWW. (2), UUU., BBB., S. (3), ZZ., DDD., HHH., HH., H., WWW., Q., DDDD. sa. Dacă interesează deţin pentru fiecare din tablouri expertize (ZZZ., EEEEE. etc.). Pentru relaţii suplimentare pot fi contactată la numărul de telefon x. Cu stimă DC."; din data de 13.11.2014, ora 9:01 AM - referitoare la introducerea în licitaţie a tablourilor deţinute cu expertiză, fiind indicat acelaşi nr. de telefon pentru contact, autori BBB., S., Q. (2), UUU., WWWW., DDDD., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., HH., FFFFF.; din data de 13.11.2014, ora 9:04 AM - referitoare la introducerea în licitaţie a tablourilor deţinute cu expertiză, fiind indicat acelaşi nr. de telefon pentru contact, autori H., S., WWW., Q., RRR., UUU., LLL., GGG., III., ZZ., E., CCCCC., DDD., HHH., FFF., DDDDD., precum şi de la adresa de email x@x.com din 28-29 ianuarie 2015 pentru lucrările UUU. - ulei pe pânză, Q. - ulei pe pânză .

S-a apreciat că, amploarea activităţii de comerţ rezultă din multitudinea contractelor încheiate cu Casa de licitaţii CC. şi perioada de timp în care s-au derulat, respectiv: contractele nr. x/19.11.2014 (3 tablouri), nr. 419/25.11.2014 (4 tablouri), nr. 420/25.11.2014 (2 tablouri) încheiate cu EE., contractele nr. x, 360, 361, 362 din 10.01.2015 (9 tablouri), nr. 43, 45, 44, 46 din 22.01.2015 (10 tablouri), nr. 429/05.02.2015 (4 tablouri), nr. 95/19.02.2015 (3 tablouri), nr. 119/25.02.2015 (2 tablouri) încheiate cu A., contractele nr. x, 14, 15, 16, 17, 18, 19 din 23.04.2015 încheiate cu A. (26 tablouri), contractul nr. x din 25.02.2015 încheiat cu B. (2 tablouri) - file x d.u.p.

Împrejurarea susţinută de A., potrivit căreia iniţiativa trimiterii e-mailurilor şi a deplasărilor cu tablouri la casele de licitaţii ar fi aparţinut prietenului ei EE. este contrazisă de materialul probator.

Interesul de a ascunde implicarea inculpatului A. reiese şi din declaraţia inculpatei A.:

"EE. a comunicat lui TT. o poveste, că tablourile sunt ale lui dintr-o moştenire şi că solicită o opinie, TT. transmiţând să mergem doar cu unele dintre ele".

Tot în faţa instanţei de fond, inculpata A. a relatat:

"am ajuns la CC., am intrat împreună cu EE., B. transporta tablourile de la maşină la casa de licitaţii, doamna TT. a început să ţipe că sunt falsuri ordinare şi că ar fi vrut să cheme poliţia. B. i-a transmis tatălui meu ce se întâmplă şi A. a venit în casa de licitaţii. Tablourile pe care le-am dus la CC. erau în mare parte însoţite se expertiză. A. i-a zis lui TT. să nu cheme poliţia, că suntem oameni de bună credinţă şi s-a prezentat cu numele real, A., şi cred că a prezentat şi legitimaţia pentru întări veridicitatea celor afirmate (...) TT. împreună cu persoanele din casa de licitaţii au verificat tablourile, inclusiv cu lampa cu ultraviolete, şi a selectat dintre acestea un număr de 4-5 tablouri, despre care am înţeles că sunt autentice, şi le-am lăsat pentru restaurare, contractele fiind semnate de EE.".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a considerat că această desfăşurare a evenimentelor demonstrează că întocmirea pe numele martorului EE. a contractelor încheiate cu acea ocazie la CC. a avut aceeaşi menire, şi anume de a ţine ascuns rolul şi implicarea inculpatului A.

Instanţa de fond a mai reţinut că, în data de 23.04.2015, inculpata A., la solicitarea lui A., s-a deplasat la Bucureşti, pentru a lăsa 26 de lucrări în custodia Casei de licitaţii CC.

Din transcriptul convorbirii telefonice din 22.04.2015, orele 11:32:10 dintre A. şi A. rezultă, de asemenea, rolul principal şi de coordonare al inculpatului A., fiind înlăturată varianta susţinută de inculpată că a întreprins acţiunile sub îndrumarea lui EE.

Majoritatea lucrărilor plastice duse în data de 23.04.2015 la Casa de licitaţie CC. erau ştampilate pe verso cu parafa expertului braşovean OOOO., iar martora TT., expertul CC., a apreciat că piesele lăsate în custodie au o valoare artistică deosebită, aceasta exemplificând că patru lucrări semnate RRRR. au o cotă de piaţă foarte bună în cazul vânzării prin licitaţie.

Cu acea ocazie, între Casa de licitaţie CC. şi A. au fost încheiate un număr de 7 contracte de custodie privind un număr de 26 tablouri.

Faptul că inculpata A. a acţionat ca un intermediar al inculpatului A., iar nu în înţelegere cu EE., reiese şi din conţinutul mesajelor text şi al convorbirilor telefonice din acea zi, inculpatului A. fiindu-i comunicat rezultatul evaluării preliminare asupra celor 26 de tablouri făcută de către reprezentantul casei de artă.

Declaraţia inculpatei A., dată în timpul cercetării judecătoreşti, probează că scopul pentru care a primit vizita persoanei de la Bucureşti, la locuinţa sa, a fost acela de a se vinde dintre tablourile care erau în apartamenul său. Aspectul relatat de inculpată că banii obţinuţi din vânzare i-ar fi revenit ei şi prietenului său, EE., nu înlătură acuzaţia adusă inculpatului A. din moment ce probatoriul dovedeşte că acesta i-a comunicat inculpatei motivul deplasării persoanei respective la locuinţa ei şi i-a arătat ce comportament să adopte, acest episod fiind unul dintre cele în care A. a oferit spre vânzare lucrări plastice prin intermediar.

Împrejurarea că lucrările aflate în apartamentul locuit de inculpata A. şi mama sa, M., aparţineau inculpatului A. (cu mici excepţii), o spune chiar inculpatul conform transcriptului convorbirii telefonice din 17.02.2015 ora 11:38:36 dintre acesta şi o angajată a casei de licitaţii EEEE. căreia îi comunică faptul că doreşte să aducă mai multe lucrări, precizând printre altele "la fetiţa mea mai am un Q. şi un GGGGG.", "sunt ale mele lucrările" .

Situaţia de fapt este confirmată şi completată cu cele ce rezultă din declaraţiile martorului EE., fiind evidenţiat modul sistematic şi organizat al activităţii comerciale desfăşurate de inculpatul A. în scopul obţinerii de profit.

Potrivit declaraţiilor martorei TT. - istoric de artă şi asociat unic al Galeriei de artă şi casei de licitaţii CC. din Bucureşti, consilier de specialitate al acestei instituţii şi expert în artă cu competenţe de certificare a autenticităţii lucrărilor şi de evaluare a acestora, în perioada octombrie, noiembrie 2014 - până la începerea cercetărilor în prezentul dosar, inculpatul A. a prezentat, în mai multe rânduri, personal sau prin intermediul lui A., EE., B., mai multe loturi de tablouri pentru stabilirea autenticităţii şi valorii acestora, respectiv, pentru igienizare şi restaurare.

Împrejurarea afirmată de martoră, în faţa instanţei, că tablourile pe care inculpatul A. le aducea la casa de licitaţii se făcea în scopul stabilirii unei evaluări a acestora până la atingerea valorii de 50.000 euro, sumă pe care martorul T. ar fi avut-o datorie faţă de inculpat (n.n. după cum îi spusese inculpatul), demonstreză scopul speculativ în care a acţionat A. (chiar dacă nu a valorificat tablouri prin casa de licitaţii CC.), deoarece din nicio probă nu rezultă că martorul T. avea o datorie faţă de inculpat.

Un argument în acest sens este şi faptul că inculpatul A. a prezentat tablouri la CC. şi după luna ianuarie 2015, dată de la care a desfăşurat relaţii comerciale cu martorul BB. de la care a achiziţionat lucrări plastice, aspect care i-a fost ascuns martorei TT.

Deşi conform depoziţiei martorei TT., inculpatul A. ar fi urmărit recuperarea, în tablouri, a datoriei de 50.000 euro de la martorul T., dorind să realizeze o colecţie pentru copiii săi, în realitate, mai multe elemente faptice dovedesc intenţia inculpatului de a ascunde implicarea sa în comercializarea lucrărilor plastice. Astfel, inculpatul A. nu a intrat în casa de licitaţii CC. cu primul transport de tablouri, din noiembrie 2014, decât după ce martora TT. a zis că o să cheme poliţia, iar pentru multe dintre tablourile lăsate la galeria de artă s-au întocmit contracte pe numele A., B. şi EE.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că aspectele relatate de martorul QQ., restaurator în cadrul galeriei CC., ilustrează amploarea activităţii comerciale desfăşurate de către inculpatul A.

Desfăşurarea activităţilor de comerţ în vederea obţinerii unui profit de către inculpatul A., prin intermediul lui B., este demonstrată şi prin depoziţia martorului T., instanţa de fond apreciind că susţinerile acestui martor se coroborează cu cele ale martorului RR. care a relatat, în instanţă, că B. i-a făcut cunoştinţă cu dr. T., la W.

Inculpatul A. a confirmat, prin declaraţia dată în timplul cercetării judecătoreşti (declaraţia din 22.04.2016), vânzarea celor două tablouri semnate UUU. şi Q., instanţa considerând, însă, nesinceră afirmaţia acestuia că nu era interesat de cele două lucrări şi că ar fi ştiut că au fost vândute lui RR., ţinând seama de întregul material probator care infirmă faptul susţinut, în apărare, că B. ar fi acţionat independent.

Despre tranzacţiile comerciale în vederea obţinerii unui profit desfăşurate de inculpatul A. a relatat şi martorul JJ., în timpul cercetării judecătoreşti, arătând că după ce a achiziţionat lotul de 52 de tablouri în august 2014, la câteva luni de zile, inculpatul A. l-a întrebat dacă este interesat să achiziţioneze şi alte tablouri.

Declaraţia martorului JJ. se coroborează cu transcriptul convorbirii telefonice din 11.05.2015, ora 17:03:09, dintre A. şi JJ. din care reiese că martorul era în perioada de verificări şi nu avea un răspuns pentru oferta primită .

Instanţa de fond a apreciat că prin depoziţia martorei M. se probează un adevărat rulaj al tablourilor prin apartamentul din str. x, Iaşi, în care locuia cu A.

De asemenea, instanţa de fond, în urma coroborării depoziţiei acestei martore cu probele administrate în cauză, a considerat că inculpatul A. a desfăşurat activităţi de comerţ în scop propriu şi pentru profit, iar nu în vederea achiziţionării de lucrări plastice pentru martorul R., care i-ar fi dat bani în acest scop.

S-a apreciat că, sub aspectul scopului speculativ în care inculpatul A. a desfăşurat activitatea comercială direct sau prin intermediari, sunt relevante precizările făcute de martora M.:

"aceste tablouri au fost introduse în licitaţie pentru că A. îşi dorea o maşină", "în prealabil am avut o discuţie cu A., în sensul valorificării tablourilor, pentru a lua o maşină fiicei noastre", " se urmărea ca o parte din tablouri să fie vândute pentru ca fiica mea să-şi cumpere, ulterior, ceea ce-şi dorea foarte mult (n.n. martora neidicând ceva anume, afirmaţia având caracter de generalitate)", "din banii obţinuţi din vânzarea tablourilor se urmărea a se face o colecţie de tablouri fiicei noastre, A., pentru că tablourile aduse deja în apartament nu îi plăceau acesteia".

Raportat la aceste precizări, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a apreciat că numai în aparenţă profitul obţinut nu pare a fi al inculpatului A. întrucât, în realitate, utilizarea acestuia în favoarea fiicei sale era la dispoziţia inculpatului.

Instanţa de fond a mai remarcat faptul că martora M. a afirmat, în timpul cercetării judecătoreşti, că din cele 33 de tablouri ridicate de la locuinţa sa şi a inculpatei A., 21 îi aparţineau, dar în urma prezentării fotografiilor tablourilor ridicate la percheziţie, aflate în dosarul de urmărire penală, a recunoscut ca fiind ale sale, numai un număr de nouă tablouri. De altfel, martora M. a menţionat că "niciodată nu am ţinut cont de numărul tablourilor din casă care îmi aparţin personal şi celelalte aduse de A.", precum şi că nu avea controlul asupra tablourilor aduse în apartamentul ei de B. (n.n. intermediarul lui A.).

Din transcriptul convorbirilor telefonice reiese că inculpatul B. mergea acasă la A. pentru a duce şi lua tablouri în funcţie de derularea evenimentelor legate de posibilitatea valorificării acestora, prezentării pentru evaluare, restaurare, elocventă fiind discuţia din 08.06.2015, ora 16:53:15.

Materialul probator nu susţine apărarea inculpatului A. că tablourile găsite la locuinţa inculpatei A. au fost date în contul pensiei de întreţinere ce se cuvenea acesteia.

Faptul că lucrările plastice folosite în activitatea comercială aparţineau inculpatului A. este probat şi prin înscrisuri, cum este cel intitulat "Declaraţie" din 04.03.2015 în care inculpatul A., în relaţia cu galeria de artă CC., indică faptul că tablourile la care se referă sunt proprietatea sa - fila x, înscrisul intitulat "Declaraţie" întocmit şi semnat de inculpatul B. în cuprinsul căruia menţionează că a ridicat, la 25.03.2015, de la aceeaşi galerie de artă, lucrări plastice în numele lui A. .

Inculpatul A. a recunoscut că a achiziţonat lucrări plastice de pe piaţa reglementată şi nereglementată a operelor de artă, dar a susţinut că nu a urmărit tranzacţionarea acestora în scop de profit, precum şi că a cumpărat dezinteresat tablouri pentru R. care a văzut în această activitate un mijloc de a investi o sumă de bani.

În esenţă, inculpatului A. a declarat în timpul cercetării judecătoreşti:

"am fost la R., i-am spus că am găsit un furnizor de lucrări de artă şi l-am convins să investească în lucrări de artă, astfel că pe 15 ianuarie 2015 mi-a dat echivalentul în RON a 20000-22000 euro.

În relaţia mea cu BB., care a continuat ulterior datei de 3 ianuarie, o parte din lucrări le-am achiziţionat pentru mine cu bani personali, iar o altă parte pentru R., din banii pe care acesta mi i-a pus la dispoziţie de-a lungul timpului, începând cu 15 ianuarie 2015, în total 52000 euro în trei tranşe: prima, aşa cum am arătat, echivalentul în RON a 20000-22000 euro, a doua tranşă am primit-o de la R. la mijlocul lunii martie 2015, 20000 euro, şi a treia tranşă am primit-o în jur de 10 iunie, respectiv 10000 euro. Toţi banii primiţi de R., 52000 euro, i-am dat pentru tablouri lui BB., în perioada ianuarie- iunie 2015, şi am primit de la acesta pentru R. tablouri în valoare de 38000 euro, pentru 42-43 tablouri, astfel că, la acest moment BB. mai are să îmi dea lucrări în echivalentul sumei de aproximativ 14000 euro, lucrări ce îi revin lui R.

În aceeaşi perioadă am achiziţionat tablouri pentru mine personal în valoare de 5000-6000 euro, care se regăsesc în declaraţia mea de avere.

R. nu s-a întâlnit şi nu a discutat cu BB., acesta din urmă aflând în mod indirect de la mine că achiziţionez tablouri pentru mine si familia mea".

Ansamblul probator înlătură apărarea inculpatului, fiind dovedit că inculpatul A. nu a cumpărat tablouri pentru R.

Depoziţia martorului R., din faza judecăţii, în sensul că i-a dat bani lui A. să-i cumpere tablouri, ca o investiţie, iar apoi a renunţat considerând suma de bani ca fiind un împrumut, nu este veridică, întrucât martorul nu a înfăţişat motive plauzibile care să fi determinat schimbarea declaraţiei iniţiale, din faza urmăririi penale. Totodată, se constată că declaraţia dată în timpul cercetării judecătoreşti conţine aspecte contradictorii.

La urmărire penală, martorul R. a declarat:

"i-am dat numitului A. cu titlu de împrumut în jur de 20.000 euro, fără a întocmi vreun act în acest sens. Acesta mi-a motivat că are nevoie de această sumă pentru a achiziţiona nişte tablouri, fără a-mi da alte detalii".

În raport cu aceste afirmaţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a considerat că dacă înţelegerea iniţială ar fi fost ca inculpatul A. să-i achiziţioneze martorului R. tablouri cu această sumă, era firesc ca inculpatul să-i ofere anumite detalii legate de preţ, modalitatea de achiziţie etc., or, martorul a relatat explicit că împrumutul a fost pentru ca inculpatul să achiziţioneze nişte tablouri, context în care are raţiune precizarea, în continuare, a martorului "fără a-mi da alte detalii".

După cum s-a constatat, martorul nu a prezentat nicio justificare pentru care la urmărire penală a declarat diferit de cele afirmate în instanţă, ci dimpotrivă a precizat expres:

"Nu am fost influenţat să declar într-un anume fel atunci când am fost audiat la DNA."

Conform procesului-verbal de percheziţie domiciliară efectuată în 25.06.2015, la locuinţa martorului R. a fost identificată o singură pictură, despre care martorul a arătat că a fost primită cadou, la începutul anului 2015, de la inculpatul A.

Instanţa de fond a remarcat faptul că, deşi a menţionat, în instanţă, că acţiunea de a cumpăra tablouri cu ajutorul lui A. a fost pornită "ca un plasament financiar", cu prilejul aceleiaşi audieri a susţinut şi contrariul:

"domeniul respectiv era unul nou pentru mine şi mi s-a părut nesigur să cumpăr tablouri, să fac investiţii în acest domeniu în care tablourile erau luate de pe o piaţă nereglementată, neavând garanţia valorii autenticităţii bunurilor cumpărate."

În baza materialului probator, instanţa de fond a apreciat că martorul R., în considerarea relaţiei vechi de prietenie, încă din perioada liceului, cu inculpatul A. (fiind şi în raporturi naş-fin), i-a acordat acestuia un împrumut de 20.000 euro pentru ca inculpatul să achiziţioneze tablouri, după cum martorul a declarat în faza de urmărire penală, neexistând intenţia lui R. de a investi în lucrări plastice.

Împrejurarea că martorul R. nu a intenţionat a investi în opere de artă, iar banii daţi lui A. au constituit de la bun început un împrumut încă din luna ianuarie 2015 reiese şi din procesul-verbal de redare a convorbirii din mediul ambiental din 19.02.2015 dintre TT. şi A. când inculpatul face vorbire de o persoană cu bani, pe care a convins-o să vină la galeria de artă CC. "pe 25, miercuri…", căreia i-a dat un catalog, detaliind:

"eu vin cu el oricum…", "am un prieten care-i colegul meu de şcoală generală, de liceu, nu ştiu ce şi e mare om de afaceri. La el nu-i o problemă cu chestia asta, numai că nu le are cu chestia asta şi vreau să văd poate-l îmbolnăvesc cu ea, ştii?", " are nişte porcării în casă şi i-am zis: Băi, dar, tu, la banii tăi, nu… De alea luate de prin HHHHH.?", " Şi acum l-am… umilit eu oleacă aşa, că l-am chemat şi i-am arătat şi…trebuia să vadă şi acum vreau să-i sugerez…", "Eu vin cu un bun prieten, cu cel de care v-am zis, că l-am convins" .

Conform celor promise de A., la licitaţia nr. 23 din data de 25.02.2015 organizată la CC., R. (care a declarat că îl cunoaşte pe A. din anii 1982-1986, fiind colegi de liceu) a fost prezent şi a achiziţionat două tablouri intitulate Flori de câmp autor IIIII., preţ de catalog 550 euro şi Baticul roşu autor JJJJJ., preţ de catalog 14.000 euro, la 04.03.2015 fiind emisă factura în cuantum de 75.006,03 RON, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar care se coroborează cu declaraţiile martorilor TT. şi R. .

Instanţa de fond a considerart că cei 20.000 euro, primiţi în ianuarie 2015 de la R., au fost daţi cu titlu de împrumut, iar nu pentru ca martorului să i se cumpere tablouri de către A., ţinând cont şi de faptul că însuşi inculpatul a făcut vorbire în dialogul înregistrat în mediul ambiental, de la o dată ulterioară - 19.02.2015, că martorul R. "are nişte porcării în casă", că "l-a umilit" din această cauză şi că dorea să-l determine să cumpere lucrări plastice, pentru informare, prezentându-i un catalog.

Despre scopul în care R. i-a dat banii lui A. au relatat martorii EE. ("despre R. cunosc că este persoana de la care A. împrumuta bani pentru a-şi cumpăra tablouri" - file x d. inst.) şi T. (în ambele faze ale procesului penal).

De asemenea, instanţa de fond a constatat că faptul că inculpatul A. a acţionat ca un comerciant, sens în care a achiziţionat tablouri, le-a prezentat pentru verificarea autenticităţii şi, eventual, le-a dat pentru restaurare, igienizare la CC., urmărind vânzarea acestora pentru a obţine profit, rezultă şi din împrejurarea că, în ianuarie 2015, martorul R. i-a împrumutat inculpatului A., în acest scop, suma de 100.000 RON, echivalentul a 20.000 - 23.000 euro, iar martorul BB. a declarat că i-a vândut inculpatului A., în perioada ianuarie - iunie, iulie 2015, tablouri în valoare de 45.000-50.000 euro.

În privinţa cuantumului sumei de bani primită de la martorul R., afirmaţia lui A. este contrazisă chiar de martor care a precizat în timpul cercetării judecătoreşti:

"La începutul anului 2015, ianuarie - februarie 2015, am hotărât să-mi cumpere A. tablouri, deoarece avea relaţia cu persoana din Transilvania, scop în care i-am dat 100.000 RON, care la momentul respectiv era echivalentul a 22-23.000 euro. La urmărire penală am spus că suma pe care i-am dat-o lui A. a fost de 100.000 RON, iar în discuţia cu d-nul procuror, suma a fost aproximată la 20.000 euro (...) Cu siguranţă, nu i-am mai dat vreo sumă de bani lui A. pentru a achiziţiona tablouri, nici cu titlu de împrumut şi nici în vreun alt fel."

Raportat la această situaţie în care martorul R. a declarat constant că nu a dat mai mult de 20.000 euro lui A., nu se poate admite că exprimă adevărul declaraţia inculpatului B., în sensul că "de fiecare dată înainte de a ne deplasa la Cluj, la BB., mergeam împreună cu A. acasă la R. pentru a lua bani", mai ales că nu există niciun motiv plauzibil pentru care martorul R. să nu fi indicat o altă sumă de bani dată lui A., dacă cea de 20.000 euro nu ar fi fost cea reală.

Inculpata A. a menţionat că după întoarcerea de la Londra a constatat că tatăl său incepuse să achiziţioneze tablouri de la BB., nu ştie dacă i le plătea, dar aveau înţelegerea ca să fie expertizate de TT., iar cele "confirmate" de martoră să rămână pentru restaurare la casa de licitaţii CC. şi să intre în colecţia inculpatei. Inculpata a mai declarat că tablourile care se întorceau de la CC. şi ei nu îi plăceau, precum şi cele despre care TT. spunea că "nu sunt bune", reveneau lui R. conform unei înţelegeri pe care ar fi avut-o cu A.

Instanţa de fond a constatat că şi această declaraţie infirmă apărarea inculpatului în sensul că tablourile cumpărate de la BB. erau ale lui R. pentru care acesta ar fi plătit aproape 52.000 euro, cu atât mai mult cu cât inculpata a afirmat că martorul R. ar fi fost de acord să-i revină tablourile despre care TT. spunea că "nu sunt bune", ceea ce nu este verosimil.

S-a apreciat că modul organizat în care inculpatul A. a desfăşurat activitatea comercială şi amploarea acesteia reiese şi din cuprinsul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în faza de urmărire penală care a relevat că pe stikul de memorie, ridicat de la biroul profesional al inculpatului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, în data de 25.06.2015, au fost identificate liste de lucrări cu referinţe privind, după caz:

"autor", "suport/dimensiuni/cm", "valoare (euro)", "observaţii" .

Instanţa de fond a considerat că fapta inculpatului A. care, deţinând funcţia de procuror, în intervalul octombrie/ noiembrie 2014 - iunie 2015, în mod repetat, a intrat în posesia unui număr semnificativ de obiecte de artă, în special prin cumpărare, în vederea vânzării în scopul obţinerii unui profit, a intermediat vânzarea-cumpărarea, în acelaşi scop speculativ, acţionând în mod direct, dar în principal prin interpuşi, activităţi comerciale desfăşurate pe piaţa reglementată, dar preponderent pe piaţa nereglementată a operelor de artă, întruneşte elemenele constitutive ale infracţiunii de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Potrivit art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, fapta care constă în efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană este pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani, dacă este săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Din conţinutul normativ al infracţiunii rezultă că pentru existenţa infracţiunii menţionate este necesară o pluralitate de acte de executare (cel puţin două acte pentru care se poate angaja răspunderea penală), aspect realizat în prezenta cauz&ă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat că inculpatul A. a realizat, ca şi comerciant, acte de comerţ ce au implicat un circuit financiar, în condiţiile în care deţinea simultan şi calitatea de procuror.

Infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia este asimilată infracţiunilor de corupţie şi are ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la cinstea, onestitatea persoanelor care, dată fiind funcţia, atribuţia sau însărcinarea primită, trebuie să se abţină de la efectuarea unor operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu acea funcţie, atribuţie sau însărcinare.

Instanţa de fond a menţionat că prin incriminarea din art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 s-a urmărit protejarea relaţiilor sociale mai sus enunţate, fiind statuat şi prin considerentele deciziei nr. 243 din 06.04.2017 a Curţii Constituţionale (pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 invocată, în prezenta cauză, de inculpatul A.), fiind menţionat că prohibirea unor asemenea operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, are ca finalitate protejarea demnităţii persoanelor care ocupă anumite funcţii, atribuţii, însărcinări publice, dar şi asigurarea respectării principiilor economiei de piaţă şi a libertăţii economice.

Infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie presupune: un subiect activ calificat, respectiv persoana care exercită anumite funcţii ce generează incompatibilitatea efectuării unor operaţiuni financiare, ca acte de comerţ; un element material constând în efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ; un scop constând în obţinerea pentru sine ori pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite; vinovăţia sub forma intenţiei.

Pentru ca efectuarea de operaţiuni financiare să constituie elementul material al laturii obiective, legea impune realizarea a două condiţii esenţiale, şi anume, operaţiunile financiare: să fie efectuate ca acte de comerţ şi, cumulativ, să fie incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană.

Elementul material, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, se examinează strict din perspectiva conduitei persoanei acuzate, fiind f&ără relevanţă evaluarea celor cu care a intrat în raporturi comerciale. Caracterul penal şi vinovăţia decurg din fapta persoanei acuzate, care a efectuat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii de foloase injuste. Cel care a efectuat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, răspunde pentru fapta proprie.

Sub aspectul semnificaţiei noţiunilor de operaţiuni financiare şi acte de comerţ, se constată că aceste două noţiuni regăsite în textul incriminator nu au primit o definiţie în Legea nr. 78/2000, astfel încât trebuie avut în vedere înţelesul dat lor fie în cuprinsul altor acte normative, fie sensul uzual, în situaţia în care nu există o definiţie legală a acestora.

Efectuarea de operaţiuni financiare are înţelesul de operaţiuni care implică circulaţia banilor şi a creditelor.

Prin decizia Curţii Constituţionale aminitite mai sus s-a arătat că pot intra în categoria operaţiunilor financiare avute în vedere de legiuitor la incriminarea faptelor prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, operaţiunile care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne sau internaţionale.

Sub aspectul înţelesului noţiunii de acte de comerţ, s-a constatat, de asemenea, că, deşi prevederile vechiul Codul comercial [în vigoare la data adoptării normei de incriminare cuprinse în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000] nu cuprindeau o definiţie a sintagmei în discuţie, în doctrina dreptului comercial, actele de comerţ au fost definite ca fiind "actele juridice, faptele juridice şi operaţiunile comerciale prin care se realizează producţia de mărfuri, executarea de lucrări ori prestarea de servicii sau o interpunere în circulaţia mărfurilor, cu scopul de a obţine profit" (Drept comercial român, Ediţia a VI-a, S.D.C.).

Prin dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. s-a prevăzut: În toate actele normative în vigoare, expresiile "acte de comerţ", respectiv "fapte de comerţ" se înlocuiesc cu expresia "activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii".

Prin paragraful 34 din cuprinsul deciziei nr. 243 din 06.04.2017 a Curţii Constituţionale, s-a arătat că "înlocuirea expresilor clasice de acte de comerţ şi, respectiv, fapte de comerţ, are meritul de a stabili conţinutul juridic actual al noilor noţiuni care vizează sensul economic al noţiunii de comerţ, adică acela de interpunere în schimbul şi circulaţia mărfurilor, ceea ce înseamnă că, în accepţiunea actuală a legiuitorului, actele de comerţ, respectiv activitatea comercială, sunt alcătuite din operaţiuni care privesc activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii.

În doctrină, s-a arătat că valoarea textului art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 este eminamente economică şi că singura valenţă juridică nu este decât cea conferită de art. 3 alin. (3) din C. civ.: activitatea de producţie, comerţ sau prestări de servicii desfăşurate în mod sistematic şi permanent constituie activităţi (întreprinderi) profesionale, iar cei care le desfăşoară în mod individual sau colectiv sunt consideraţi profesionişti [art. 3 alin. (2) C. civ..].

La nivel teoretic, se mai reţinut că, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, noţiunea de profesionist prevăzută de art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a mai notat că Directiva 2011/83/UE din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorului defineşte la art. 2 pct. 2 noţiunea de "comerciant" ca fiind orice persoană fizică sau juridică, indiferent dacă este publică sau privată, care acţionează, inclusiv prin intermediul unei alte persoane care acţionează în numele sau în contul ei, în scopuri ce ţin de activitatea sa comercială, de afaceri, meşteşugărească sau profesională în legătură cu contractele care intră sub incidenţa prezentei directive.

Prin decizia nr. 243 din 06.04.2017 a Curţii Constituţionale, s-a precizat că noţiunea de profesionist care include şi calitatea de comerciant introduce un sistem subiectiv de reglementare al raporturilor comerciale, care completează sistemul obiectiv de reglementare, faţă de conţinutul normativ de reglementare al art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, avut în vedere prin normele referitoare la activităţile de producţie, prestări servicii şi comerţ.

În contextul acestor argumente de principiu, instanţa de fond a reţinut că prin operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, în accepţiunea art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, se înţelege desfăşurarea oricărei activităţi cu valoare sau finalitate financiară cuantificabilă în monedă, care are legătură în mod direct cu activitatea unui comerciant/profesionist.

Inculpatul A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, în mod repetat, într-o perioadă de circa nouă luni, în scopul obţinerii de profit, a cumpărat şi vândut tablouri, a oferit spre vânzare lucrări plastice inclusiv prin postare pe site-ul YYY., a prezentat la casa de licitaţii CC. tablouri pentru expertizare, igienizare, restaurare în scopul vânzării, a intermediat operaţiuni de vânzare-cumpărare ce aveau ca obiect lucrări plastice, a introdus lucrări plastice în licitaţii la diverse case de licitaţii în vederea vânzării.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a reţinut că inculpatul A. s-a comportat ca un comerciant, a exercitat sistematic o activitate economică pe cont propriu, afacerea comercială fiind desfăşurată în scopul obţinerii de profit.

S-a apreciat că, alături de probele deja analizate, relevantă în sensul dovedirii acuzaţiei de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ în scopul obţinerii de profit este şi declaraţia martorului QQ., restaurator de artă, care l-a perceput pe inculpatul A. ca pe un negustor, şi nu ca pe un colecţionar .

Totodată, se reţine afirmaţia martorului KK. că A. vorbea firesc despre vânzarea şi cumpărarea de tablouri şi arăta că ştie domeniul în ansamblul lui, exprimându-se şi în legătură cu valoarea de piaţă a acestora.

Incompatibilitatea exercitării de operaţiuni financiare ca acte de comerţ rezultă explicit din art. 5 şi art. 8 din Legea nr. 303/2004 privind statututl judecătorilor şi procurorilor:

"funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent-judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior", iar judecătorilor şi procurorilor le este interzis să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse, să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură, să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control al societăţii civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome ori să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.

Articolul 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie reglementează o infracţiune de pericol deoarece legea specială cere ca folosul necuvenit să fie urmărit, neavând relevanţă dacă folosul necuvenit este pentru subiectul activ sau pentru un terţ.

Infracţiunea se consumă în momentul în care persoana acuzată a efectuat actele de comerţ în scopul de a obţine un folos necuvenit, pentru sine sau pentru altul. În consecinţă, fapta este infracţiune atunci când există scopul obţinerii de foloase necuvenite, indiferent dacă foloasele au fost sau nu obţinute.

Aşadar, obţinerea pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite nu constituie componente ale laturii obiective ale infracţiunii şi nu condiţionează existenţa acesteia, fiind suficient şi necesar, numai ca acesta să acţioneze în acest scop.

Împrejurarea că A. a urmărit obţinerea unui profit reflectat în sume de bani prin revânzarea lucrărilor plastice este dovedită şi prin declaraţia inculpatului B. dată în timpul cercetării judecătoreşti când a relatat că A. l-a trimis la martorul LL., colecţionar de tablouri din Iaşi care, văzând tablourile oferite spre vânzare, a considerat că preţurile (n.n. în stabilirea cărora A. avea rolul principal după cum rezultă din convorbirile telefonice cu BB.), erau prea mari.

În aceeaşi ordine de idei, a preocupării inculpatului A. de a obţine un câştig financiar, instanţa de fond a reţinut menţiunea din faţa instanţei a martorului EE.:

"d-nul A. dorea să valorifice tablourile prin vânzare pentru bani, pentru că, altfel nu avea sens să dorească a le vinde. Am auzit la un moment dat discutând pe d-nul A. că urmăreşte să-i cumpere fiicei sale o maşină şi cred că nevoia de bani se datora faptului că dorea să deschidă o casă de licitaţie în Iaşi, aşa cum am aflat chiar de la A.".

Totodată, în baza înscrisurilor reprezentate de notele scrise întocmite între A. şi BB., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat că preţurile cu care A. a achiziţionat tablourile de la BB. variau, în genere, între 200 şi 1000 euro, iar preţurile de vânzare a unora dintre tablouri şi ofertele de vânzare s-au concretizat în valori de câteva mii de euro.

Orice modalitate de obţinere a foloaselor contrară legii realizează scopul cerut de norma de incriminare, atunci când cel acuzat a acceptat posibilitatea producerii acestui scop (a se vedea ÎCCJ - S. pen., sent. pen. nr. 1039 din 22.11.2013, dosar nr. x/2013, def. prin dec. pen. nr. 94 din 13.10.2014, ÎCCJ - Completul de 5 Judecători).

Caracterul necuvenit al folosului poate decurge fie din folosirea unor practici interzise în care ar urma să fie obţinut, fie în raport cu persoana care nu putea să îl obţină în mod licit, fie poate fi consecinţa naturii bunurilor care nu puteau fi obţinute licit de cei în cauză.

În cauza de faţă, caracterul necuvenit al folosului material se datorează faptului că inculpatul A. a efectuat operaţiuni financiare ca acte de comerţ, aflat în stare de incompatibilitate legală atrasă de funcţia de procuror pe care o deţinea în acea perioadă de timp.

Prin faptele sale, inculpatul A. a acţionat cu intenţie întrucât nu numai că nu s-a menţinut dincolo de orice suspiciune de natură a deturna prestigiul funcţiei, ci dimpotrivă, în deplină cunoştinţă de cauză a exercitat operaţiuni financiare în scopul de a obţine profituri din anumite activităţi de comerţ, ştiind că o persoană învestită cu atributul funcţiei sale este incompatibilă a exercita acest tip de acte.

Semnificativă este şi afirmaţia din faţa instanţei de fond a martorului T. "mi-a cerut să nu întocmesc expertizele pe numele său întrucât este magistrat şi ar fi bine să nu se cunoască situaţia". În aceeaşi ordine de idei se evidenţiază replica telefonică transmisă de A. cu prilejul convorbirii din 13.02.2015, când i-a atras atenţia lui B. "să nu apară şi e-mailul meu pe acolo" (proces-verbal de redare fila x d.u.p.), precum şi transcriptul convorbirii din mediul ambiental dintre TT. şi A., când la precizarea martorei că în acte trebuie trecut numele proprietarului tabloului, A. îi spune să noteze numele fetei sale cea mică, cu motivarea "treceţi-l ca să nu facă legătura" (proces-verbal fila x d.u.p.).

Cât priveşte acuzaţia de fals în declaraţii adusă inculpatului A., s-a reţinut că, în conformitate cu conţinutul declaraţiei de avere datată 15.06.2015, pusă la dispoziţie de Consiliul Superior al Magistraturii, A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a consemnat la Secţiunea II.2 intitulată "Bunuri mobile" - Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 euro, următoarele:

"1. Tabouri achiziţionate direct de la colecţionari: 2014 - KKKKK. (1000 RON), LLLLL. (1000), DDDD. (1000 USD), MMMMM. (1000 E), RRRR. (800 E), CCCC. (800 E), TTT. (acuarelă 800 RON), XXX. (cărbune - 2 bucăţi - 2000 RON), NNNNN. (acuarele - 3 bucăţi - 1200 RON), OOOOO. (500 RON), PPPPP. (2 bucăţi - 1500 RON), QQQQQ. (2 buc. 600 E), AN (acuarelă 150 RON); 2. Achiziţionate din Galerii: 2015 - III. (2000 E), III. (2000 E), şi RRRRR. (1000 E), E. (500 E), E., SSSSS. (800 RON) - ultimele 6 achiziţinate de la colecţionari, TTTTT. (2 buc. 1200 RON), DDD. (800 RON), FFFF. (acuarelă 800 RON); 3. Statuete (achiziţii directe de la colecţionari) - 2015: MMM. (două bucăţi ambele 3000 RON) şi L. (2000 RON) - fila x d.u.p.

Din cuprinsul acestei declaraţii de avere rezultă că nu conţine toate lucrările plastice aparţinând inculpatului A. şi care au fost ridicate cu prilejul percheziţiilor efectuate la domiciliul şi biroul său profesional de la parchet, Galeria de artă CC., locuinţa inculpatei A. şi a martorei M. sau predate de martora Y.

Potrivit materialului probator, inculpatul A. nu a cumpărat tablouri pentru R., astfel că avea obligaţia de a le consemna în declaraţia de avere, având în vedere că lucrările plastice pe care le-a declarat depăşeau valoarea de 5000 euro, condiţie impusă de lege - "a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 euro", cele nedeclarate venind în completarea acestei valori.

Lipsa de sinceritate a inculpatului în privinţa apărării că tablourile luate de la BB. au fost achiziţionate pentru R., care ulterior ar fi renunţat la intenţia de a investi în lucrări plastice, înţelegându-se ca banii să-i rămână cu titlu de împrumut, este relevată şi de împrejurarea că, chiar dacă (exclusiv ipotetic) s-ar aprecia că tablourile au fost achiziţionate, iniţial, de inculpatul A. pentru martorul R., obligaţia consemnării acestora în declaraţia de avere tot ar fi existat deoarece această "răzgândire" a martorului R. ar fi apărut înainte de data de 15.06.2015 când inculpatul a completat declaraţia de avere.

Instanţa de fond a avut în vedere că, prin declaraţia dată în instanţă, martorul R. a legat momentul renunţării sale de a mai investi în tablouri de cel al licitaţiei din februarie 2015 când a achiziţionat două lucrări de la CC., iar materialul probator dovedeşte că suma de 20.000 euro a fost primită de inculpatul A. de la martorul R., în luna ianuarie 2015.

S-a mai remarcat faptul că, încercând să creeze convingerea că martorul R. a dorit să investească în tablouri şi a renunţat la idee după completarea declaraţiei de avere, inculpatul A. a declarat, în instanţă:

"Cu două zile înainte de efectuarea percheziţiilor (n.n. 25.06.2015), m-am întâlnit cu R. acasă la acesta, i-am arătat contractele de custodie încheiate cu CC., fie de mine, fie de A. sau B., precum şi o listă cu toate tablourile şi preţul acestora, justificând astfel banii primiţi de la el şi daţi lui BB.."

Conform acestei depoziţii, ar însemna că, exact cu două zile înainte de percheziţiile din 25.06.2015, act procedural ce a vizat şi domiciliul martorului R., acesta a renunţat la "a investi în tablouri", ceea ce, însă, martorul nu a declarat, afirmaţia sa fiind în sensul că după ce i-a dat lui A. suma de 100.000 RON (circa 20.000 euro), în luna ianuarie 2015, la câteva luni de zile ar fi stabilit ca aceasta să fie considerată un împrumut.

În aprecierea instanţei de fond, câteva luni de zile nu echivalează cu jumătate de an, având în vedere că predarea sumei (20.000 euro) pe care inculpatul a recunoscut că i-a dat-o inculpatului A. a avut loc în luna ianuarie 2015.

Lipsa de sinceritate a inculpatului A. este evidenţiată şi de faptul că martorul a negat existenţa unui moment în care i-ar fi fost prezentate, cu două zile înainte de efectuarea percheziţiilor, contractele de custodie încheiate cu CC., precum şi o listă cu toate tablourile şi preţul acestora. Martorul a relatat în timpul cercetării judecătoreşti:

"A. nu mi-a arătat contracte sau alte tipuri de înscrisuri care să fi fost încheiate cu CC. Nu îmi aduc aminte ca A. să fi venit la mine cu o listă cu tablouri şi preţurile acestora, justificând banii primiţi de la mine".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a apreciat că dacă ar fi existat momentul factual descris de inculpatul A., care conform acestuia s-ar fi petrecut numai cu două zile înainte de percheziţia efectuată la domiciliul martorului R., percheziţia domiciliară din 25.06.2015 ar fi constituit un reper semnificativ, şi martorul şi-ar fi amintit că inculpatul A. "i-ar fi dat socoteală", cu înscrisuri, asupra modului în care a cheltuit cei 20.000 euro.

Împrejurarea că martorul R. nu a confirmat declaraţia inculpatului A., în aprecierea instanţei de fond, a avut menirea de a contrazice o altă afirmaţie a martorului, respectiv că " aveam discuţii cu acesta în care A. îmi explicita ce tablouri achiziţionează pentru suma pe care i-am dat-o", "odată am fost la A. acasă, unde mi-a arătat unele tablouri restaurate, tablouri care erau ale mele", cu atât mai mult cu cât A. i-ar fi arătat în jur de 10-20 de tablouri pe care le-ar fi cumpărat cu banii primiţi de la martor, or, totalul tablourilor ridicate de la locuinţa inculpatului şi CC. este de peste 70 de tablouri.

În consecinţă, instanţa de fond a considerat că depoziţia inculpatului A. a fost făcută şi cu scopul de a plasa după data de 15.06.2015 când a dat declaraţia de avere, momentul la care ar fi aflat că suma de bani primită de la R. reprezintă un împrumut şi că tablourile achiziţionate cu această sumă au ajuns să-i aparţină, ca urmare "renunţării" martorului R. să mai investească în tabouri, apărare care, însă, nu se coroborează cu nicio probă.

În baza materialului probator, instanţa de fond a constatat că martorul R., în considerarea relaţiei vechi de prietenie, încă din perioada liceului, cu inculpatul A., i-a acordat acestuia un împrumut de 20.000 euro pentru ca inculpatul să achiziţioneze tablouri, după cum martorul a declarat în faza de urmărire penală, împrumut care nu figurează menţionat în declaraţia de avere din 15.06.2015, la Capitolul V - "Datorii".

Despre împrumutul acordat inculpatului A. de către martorul R. au declarat şi martorii T. şi EE. ("din câte cunosc, A. era bun prieten cu R. şi împrumuta de la acesta atât pentru achiziţia de tablouri, cât şi pentru transportul la Bucureşti, diferite sume de bani. Am auzit de la A. că ar fi împrumutat de la R. o sumă foarte mare, în jur de aproximativ 20.000 euro pentru a achiziţiona tablouri şi apoi a le vinde pe fir" - fila x d.u.p.).

Prin urmare, un număr de 32 de lucrări plastice care au fost lăsate de inculpatul A. la Casa de licitaţii şi galeria de artă CC. şi au fost ridicate potrivit procesului-verbal întocmit la 25.06.2015 de organele de urmărire penală, trebuiau declarate cu prilejul întocmirii declaraţiei de avere din 15.06.2015 de către inculpatul A. (una singură figurând în declaraţia de avere), şi anume:

1. AUTOR: Semnat UUUUU. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 1 TITLU:

"Natura statică cu dovleac I"DIMENSIUNI: 40,7 x 40 cm TEHNICA: ulei pe placaj STARE DE CONSERVARE: Bună

2. AUTOR: Semnat VVVVV. (fals) - - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 2 TITLU:

"Peisaj cu case" DIMENSIUNI: 40,5 x 50 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: relativ bună

3. AUTOR: Semnat RRRR. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 3 TITLU:

"Peisaj rural cu case" DIMENSIUNI: 77 x 98 cm TEHNICA: ulei pe pânză maruflată pe placaj STARE DE CONSERVARE: Bună

4. AUTOR: Semnat RRRR. 951 (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 4 TITLU:

"Natură statică în interior" DIMENSIUNI: 85 x 70,5 cm TEHNICA: ulei pe pânză maruflată pe placaj STARE DE CONSERVARE: Bună

5. AUTOR: Semnat TTTT. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 5 TITLU:

"Dansatoare cu muzicanţi" DIMENSIUNI: 100,5 x 100,5 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Relativ bună

6. AUTOR: Semnat RRRR. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 6 TITLU:

"Natură statică cu flori şi ceas" DIMENSIUNI: 119,5 x 90 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Mediocră

7. AUTOR: Semnat WWWWW. (fals?) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 7 TITLU:

"Peisaj cu dealuri" DIMENSIUNI: 80 x 109 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Relativ bună

8. AUTOR: Semnat XXXXX. (fals?) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 9 TITLU:

"Natură statică cu mere şi sticlă " DIMENSIUNI: 45 x 65 cm TEHNICA: ulei pe carton STARE DE CONSERVARE: Relativ bună; ramă deteriorată

9. AUTOR: Semnat YYYYY. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 10 TITLU:

"Peisaj la marginea mării" DIMENSIUNI: 65 x 100 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Relativ bună

10. AUTOR: Semnat RRRR./932 (fals?) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 11 TITLU:

"Portret de bărbat cu peisaj citadin în fundal" DIMENSIUNI: 88,5 x 58,5 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Proastă

11. AUTOR: Semnat S. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 12 TITLU:

"Peisaj citadin" DIMENSIUNI: 45 x 63 cm TEHNICA: ulei pe carton STARE DE CONSERVARE: Relativ bună

12. AUTOR: Semnat ZZZZZ. (fals?) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 13 TITLU:

"Nud de femeie în atelier" DIMENSIUNI: 70 x 46,5 cm TEHNICA: ulei pe carton STARE DE CONSERVARE: Mediocră

13. AUTOR: Semnat AAAAAA. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 14 TITLU:

"Femeie în peisaj" DIMENSIUNI: 49,5 x 95 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Relativ bună

14. AUTOR: Semnat BBBBBB. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 15 TITLU:

"Peisaj cu bărci I" DIMENSIUNI: 64 x 97 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Relativ bună; ramă deteriorată

15. AUTOR: Semnat CCCCCC. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 16 TITLU:

"Natură statică cu lampă şi lămâi " DIMENSIUNI: 99,5 x 69,5 cm TEHNICA: ulei pe placaj STARE DE CONSERVARE: Relativ bună; ramă deteriorată

16. AUTOR: Semnat WWWWW. (fals?) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 17 TITLU:

"Peisaj de iarnă cu căpiţe" DIMENSIUNI: 75,5 x 95,5 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Relativ bună

17. AUTOR: Semnat VVVVV. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 18 TITLU:

"Colţ de atelier" DIMENSIUNI: 101 x 100,5cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Relativ bună

18. AUTOR: Semnat VVVVV. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 19 TITLU:

"Peisaj cu case I" DIMENSIUNI: 36 x 78 cm TEHNICA: ulei pe carton STARE DE CONSERVARE: Relativ bună

19. AUTOR: Semnat VVVVV. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 20 TITLU:

"Peisaj cu case II" DIMENSIUNI: 36 x 78 cm TEHNICA: ulei pe carton STARE DE CONSERVARE: Relativ bună

20. AUTOR: Semnat AAAAAA. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 21 TITLU:

"Femeie în peisaj" DIMENSIUNI: 65 x 55 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Mediocră

21. AUTOR: Semnat CCCCCC. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 22 TITLU:

"Natură statică cu mere şi nud antic " DIMENSIUNI: 61 x 108,5 cm TEHNICA: ulei pe pânză maruflată pe placaj STARE DE CONSERVARE: Relativ bună

22. AUTOR: Semnătură indescifrabilă (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 23 TITLU:

"Peisaj rural cu biserică" DIMENSIUNI: 70 x 125,5 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Mediocră

23. AUTOR: Semnat BBBBBB. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 24 TITLU:

"Peisaj citadin" DIMENSIUNI: 64,5 x 50 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Relativ bună

24. AUTOR: Semnat BBBBBB. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 25 TITLU:

"Peisaj cu bărci II" DIMENSIUNI: 79 x 60 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Mediocră; ramă deteriorată

25. AUTOR: Semnat K. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 26 TITLU:

"x" DIMENSIUNI: 64,5 x 100 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Mediocră

26. AUTOR: Semnat S. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 27 TITLU:

"Peisaj citadin " DIMENSIUNI: aprox. 47,5 x 62,5 cm TEHNICA: ulei pe carton STARE DE CONSERVARE: Mediocră

27. AUTOR: Semnat UUUUU. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 28 TITLU:

"Natură statică cu floarea soarelui" DIMENSIUNI: 68 x 53 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Relativ bună

28. AUTOR: Semnat VVVVV. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 29 TITLU:

"Natură statică cu ulcior şi fructe " DIMENSIUNI: 50 x 40 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Relativ bună

29. AUTOR: Semnat XXXXX. (fals?) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 30 TITLU:

"Natură statică cu flori şi mere" DIMENSIUNI: 43 x 54,5 cm TEHNICA: ulei pe carton STARE DE CONSERVARE: Bună; ramă deteriorată

30. AUTOR: Semnat DDDDDD. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 31 TITLU:

"Bust de femeie cu pălărie" DIMENSIUNI: aprox. 61 x 48 cm TEHNICA: pastel pe hârtie STARE DE CONSERVARE: Bună

31. AUTOR: Semnat DDDDDD. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 32 TITLU:

"Bust de tânără" DIMENSIUNI: 51,5 x 39,5 cm TEHNICA: pastel pe hârtie STARE DE CONSERVARE: Bună; fără ramă

32. AUTOR: Semnat DDDDDD. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 33 TITLU:

"Tânără fumând" DIMENSIUNI: 50,5 x 38,5 cm TEHNICA: pastel pe carton STARE DE CONSERVARE: Bună; fără ramă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat, în baza coroborării datelor din procesul-verbal din 25.06.2015 de ridicare a tablourilor de la Casa de licitaţii şi galeriei de artă CC., procesul-verbal din 03.08.2015 de lăsare în custodie a tablourilor la Muzeul Naţional de Artă al României (pct. 8 -fila x d.u.p.) şi declaraţia inculpatului A. dată în faţa instanţei de fond la 12.04.2017 că, în declaraţia de avere din 15.06.2015 este consemnată lucrarea Peisaj citadin (numită şi Peisaj mediteranean, Piaţetă) de E. lăsată la CC. prin contractul de depunere x/22.01.2015 de A. .

Lucrarea a fost restituită inculpatului conform procesului-verbal de restituire din 19.09.2016 al DNA, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie de la sediul Muzeului Naţional de Artă al României (pct. 1) - fila vol. 33-37 vol. V d.inst., întocmit conform ordonanţei procurorului emisă în baza încheierii nr. 754 din 06.10.2015 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară al ICCJ, secţia penală în dosarul x/2015, inculpatul recunoscând, în fotografia de la fila x d.u.p., tabloul care i-a fost restituit cu obligaţia de a-l păstra până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În legătură cu lucrările plastice ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului A. din str. x, Iaşi, s-a constatat că majoritatea acestora nu au fost trecute în declaraţia de avere din 15.06.2015 întocmită de inculpat.

Deopotrivă, având în vedere conţinutul declaraţiei de avere din 15.06.2015 a inculpatului A. şi probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de percheziţie domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului A. şi planşele fotografice realizate lucrărilor plastice ridicate cu acel prilej, procesul-verbal din 04.08.2015 de lăsare în custodie a lucrărilor plastice Muzeului Naţional de Artă al României, declaraţia dată de inculpatul A. în timpul cercetării judecătoreşti la termenul din 12.04.2017 şi procesul-verbal din 19.09.2016 de restituire întocmit de DNA, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie la sediul Muzeului Naţional de Artă al României, instanţa de fond a constatat că următoarele tablouri ridicate de la locuinţa inculpatului figurează în declaraţia de avere a acestuia:

1.- AUTOR: KKKKK. - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 117 TITLU:

"Peisaj de ţară " DIMENSIUNI: aprox. 49 x 68,5 cm TEHNICA: ulei pe carton STARE DE CONSERVARE: Bună

Inculpatul a declarat în faţa instanţei că tabloul i-a fost restituit la 19.09.2016, având obligaţia de a-l păstra până la soluţionarea definitivă a cauzei, prin procesul-verbal din aceeaşi dată întocmit de DNA, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie la sediul Muzeului Naţional de Artă al României (în baza ordonanţei procurorului emisă potrivit încheierii nr. 754 din 06.10.2015 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară al ICCJ, secţia penală în dosarul x/2015).

2.- AUTOR: Semnat DDDD. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 123 TITLU:

"Vas cu trandafiri " DIMENSIUNI: 50 x 60 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Bună

Inculpatul a declarat în faţa instanţei de fond că i-a fost restituit la 19.09.2016, având obligaţia de a-l păstra până la soluţionarea definitivă a cauzei, prin procesul-verbal din aceeaşi dată întocmit de DNA, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie la sediul Muzeului Naţional de Artă al României (figurează la pct. nr. 9 din procesul-verbal).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat că, prin procesul-verbal din 19.09.2016 întocmit de DNA, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie la sediul Muzeului Naţional de Artă al României, a fost restituit şi tabloul semnat Q. - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 97 TITLU:

"Peisaj " DIMENSIUNI: 32 x 27 cm TEHNICA: ulei pe carton STARE DE CONSERVARE: Bună; ramă puţin deteriorată, care nu este trecut în declaraţia de avere din 15.06.2016, deşi încheierea nr. 754 din 06.10.2015 a judecătorului de cameră preliminară, prin care s-a dispus restituirea unor lucrări plastice, s-a referit exclusiv la infracţiunea de fals în declaraţii. Însă, această situaţie nu împietează asupra soluţionării pe fond a cauzei deoarece dispoziţia din hotărârea respectivă impunea, deopotrivă, obligaţia inculpatului de a păstra tablourile restituite până la pronunţarea soluţiei definitive asupra acţiunii penale, iar, pe de altă parte, lucrarea Q. - Peisaj face parte din categoria lucrărilor plastice care se vor restitui inculpatului prin prezenta hotărâre.

Ceea ce interesează, în prezenta analiză, este că tabloul Q. - Peisaj nu a fost trecut în declaraţia de avere a inculpatului A. din 15.06.2016.

3.- AUTOR: Semnat MMMMM. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 113 TITLU:

"Peisaj cu minaret " DIMENSIUNI: 51 x 61 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Bună

Inculpatul a declarat în faţa instanţei că i-a fost restituit la 19.09.2016, având obligaţia de a-l păstra până la soluţionarea definitivă a cauzei, prin procesul-verbal din aceeaşi dată întocmit de DNA, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie la sediul Muzeului Naţional de Artă al României şi a recunoscut fotografia acestuia la fila x - foto 126 vol. IX d.u.p.

4. - AUTOR: PPPPP. - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 94 TITLU:

"Natură statică cu pipă " DIMENSIUNI: aprox. 29 x 28 cm TEHNICA: ulei pe placaj STARE DE CONSERVARE: Bună

5. - AUTOR: PPPPP. - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 95 TITLU:

"Două personaje " DIMENSIUNI: aprox. 30 x 20 cm TEHNICA: ulei pe placaj STARE DE CONSERVARE: Bună

Inculpatul A. a declarat că i-au fost restituite aceste din urmă două tabouri, având obligaţia de a le păstra până la soluţionarea definitivă a cauzei, prin procesul-verbal din 19.09.2016 întocmit la Muzeul Naţional de Artă al României, că le-a achiziţionat cu suma totală de 1500 RON de la GG., unul reprezentând un vas cu flori a cărui fotografie se află la fila x foto 114 vol. IX, iar cel de-al doilea ilustrează Sfinţii Pavel şi PP.

6. - AUTOR: augustin QQQQQ.- nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 105 TITLU:

"x " DIMENSIUNI: aprox. 40 x 50 cm TEHNICA: ulei pe carton pânzat STARE DE CONSERVARE: Bună

7. - AUTOR: QQQQQ.- nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 124 TITLU:

"Natură statică " DIMENSIUNI: 40 x 30 cm TEHNICA: ulei pe carton STARE DE CONSERVARE: Bună

Inculpatul A. a arătat la audierea din 12.04.2017 că aceste din urmă două tablouri i-au fost restituite la 19.09.2016, având obligaţia de a le păstra până la soluţionarea definitivă a cauzei, că le-a cumpărat de pe site-ul YYY. cu suma de 600 euro şi sunt ilustrate prin fotografiile de la fila x foto 118 şi fila x foto 144 vol. IX d.u.p.

8. - AUTOR: Semnat E. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 116 TITLU:

"Bărci " DIMENSIUNI: 50 x 70 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Bună

La termenul din 12.04.2017, inculpatul a declarat că această lucrare a achiziţionat-o de la GG. cu 500 euro, i-a fost restituită la 19.09.2016, având obligaţia de a o păstra până la soluţionarea definitivă a cauzei, şi este ilustrată la fila x foto 190 vol. IX d.u.p.

9. - AUTOR: SSSSS. - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 125 TITLU:

"Natură statică cu crini " DIMENSIUNI: 61,5 x 50 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Relativ bună

Despre această lucrare plastică, inculpatul A. a menţionat că i-a fost restituită, având obligaţia de a o păstra până la soluţionarea definitivă a cauzei, şi este prezentată prin fotografia nr. 122 aflată la fila x din vol. IX d.u.p.

10. -AUTOR: Semnat CCCC. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 96 TITLU:

"Vas cu flori" DIMENSIUNI: 40,5 x 31,2 cm TEHNICA: ulei pe carton STARE DE CONSERVARE: Bună

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a considerat, în raport cu întregul material probator administrat în cauză, că menţiunea din declaraţia de avere din 15.06.2015 -"CCCC. (800)" vizează această lucrare, numită Vas cu flori de CCCC., având în vedere că preţul de achiziţie indicat este de 800 euro. Or, acesta este preţul la care se ajunge dacă se ţine seama că aceast tablou a fost cel pentru care inculpatul i-a dat lui P. lucrarea Odihnă în zi de duminică/Peisaj cu musulmani de Q. (primită ca mită de la T. şi cumpărată de acesta cu 1500-2000 RON), la care a adăugat suma de 2000 RON, pentru a ajunge la valoarea lucrării semnate CCCC.

Prin declaraţia din 12.04.2017, inculpatul s-a referit la faptul că i-a fost restituită conform procesului-verbal din 19.09.2016 întocmit la sediul Muzeului Naţional de Artă al României, o altă lucrare semnată CCCC., respectiv Peisaj cu minaret, ridicată tot cu ocazia percheziţiei domiciliare, despre care a menţionat că a achiziţionat-o cu 100 euro. De altfel, în procesul-verbal de restituire respectiv, este indicată această lucrare, la poziţia nr. x - AUTOR: Semnat CCCC. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 129 TITLU:

"Peisaj cu minaret " DIMENSIUNI: 60 x 80 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Bună.

Ca atare, dintre cele două lucrări ridicate la percheziţie de la domiciliul inculpatului A., aceasta din urmă nu figurează în declaraţia de avere.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a mai reţinut categoria lucrărilor plastice ridicate de la biroul profesional al inculpatului A. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, care se află consemnate în declaraţia de avere din 15.06.2015 şi au fost restituite conform procesului-verbal din 19.09.2016 întocmit la Muzeul Naţional de Artă al României, având obligaţia de a le păstra până la soluţionarea definitivă a cauzei:

1.- AUTOR: TTT.- nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 135 TITLU:

"Peisaj cu case de ţară " DIMENSIUNI: 21 x 34 cm (cu paspartou) TEHNICA: acuarelă pe hârtie STARE DE CONSERVARE: Bună; ramă desfăcută

Inculpatul a indicat prin declaraţia dată în instanţă, acelaşi preţ de achiziţie, ca cel consemnat în declaraţia de avere, menţionând că a cumpărat lucrarea de la GG. şi, deşi a semnat procesul-verbal de restituire din 19.09.2016, a precizat că nu ştie dacă i-a fost restituită.

2. -AUTOR: Semnătură indescifrabilă- nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 136 TITLU:

"Compoziţie" DIMENSIUNI: 41 x 29 cm (cu paspartou) TEHNICA: guaşă pe hârtie STARE DE CONSERVARE: Bună

3. -AUTOR: Semnătură indescifrabilă- nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 137 TITLU:

"Compoziţie abstractă" DIMENSIUNI: 41 x 29 cm (cu paspartou) TEHNICA: guaşă pe hârtie STARE DE CONSERVARE: Bună

4. - AUTOR: Semnătură indescifrabilă- nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 138 TITLU:

"Natură statică" DIMENSIUNI: 29 x 41 cm (cu paspartou) TEHNICA: guaşă pe hârtie STARE DE CONSERVARE: Bună

Despre aceste din urmă trei acuarele, inculpatul A. a declarat la 12.04.2017, că aparţin pictoriţei NNNNN., le-a achiziţionat cu preţul de 1200 RON, de la un atelier de înrămare din zona Halei Centrale din Iaşi, au fost ridicate în cursul urmăririi penale de la sediul parchetului unde lucra, dar nu poate spune dacă i-au fost restituite la 19.09.2016 pentru că lucrările restituite atunci le-a dus acasă şi nu le-a despachetat, cu excepţia uneia sau două.

Instanţa de fond a reţinut că procesul-verbal de restiture din 19.09.2016 în care figurează şi aceste tabouri a fost semnat de inculpat.

Pe cale de consecinţă, declaraţia de avere din 15.06.2015, nu a fost completată de inculpatul A. cu următoarele lucrările plastice ridicate de la locuinţa sa şi de la biroul său din Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, tablouri care îi aparţin:

1 -AUTOR: Semnat TTTT. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 91 TITLU:

"Vas cu flori " DIMENSIUNI: 60 x 50 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Bună

2 - AUTOR: Semnat EEEEEE. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 92 TITLU:

"Peisaj de iarnă " DIMENSIUNI: 81 x 54 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Bună

3 - AUTOR: Semnat S. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 93 TITLU:

"Vas cu flori" DIMENSIUNI: 34,7 x 25,8 cm TEHNICA: ulei pe placaj STARE DE CONSERVARE: Bună

4 -AUTOR: Q.- nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 97 TITLU:

"Peisaj " DIMENSIUNI: 32 x 27 cm TEHNICA: ulei pe carton STARE DE CONSERVARE: Bună; ramă puţin deteriorată

5 - AUTOR: FFFFFF.? - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 98 TITLU:

"Portret de ţăran " DIMENSIUNI: aprox. 25 x 24 cm TEHNICA: ulei pe carton STARE DE CONSERVARE: Bună; ramă deteriorată

6 - AUTOR: Semnat S. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 99 TITLU:

"Peisaj de iarnă " DIMENSIUNI: 70 x 50 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Mediocră

7 - AUTOR: Semnătură indescifrabilă- nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 100 TITLU:

"Vas cu crizanteme " DIMENSIUNI: 40,5 x 33,5 cm TEHNICA: ulei pe placaj STARE DE CONSERVARE: Bună

8 -AUTOR: Semnătură indescifrabilă- nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 101 TITLU:

"Peisaj de ţară" DIMENSIUNI: 60 x 80 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Bună

9 -AUTOR: TTTT./80- nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 102 TITLU:

"Vaze cu flori" DIMENSIUNI: 74 x 84 cm TEHNICA: ulei pe placaj STARE DE CONSERVARE: Bună

10 -AUTOR: GGGGGG. - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 103 TITLU:

"Clopoţeii" DIMENSIUNI: 49 x 34 cm TEHNICA: ulei pe carton pânzat STARE DE CONSERVARE: Bună

11 -AUTOR: HHHHHH. - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 104 TITLU:

"Peisaj de toamnă" DIMENSIUNI: 55 x 66 cm TEHNICA: pastel pe hârtie STARE DE CONSERVARE: Bună

12 -AUTOR: IIIIII.- nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 106 TITLU:

"Vas cu flori " DIMENSIUNI: 36,7 x 29,5 cm TEHNICA: ulei pe carton STARE DE CONSERVARE: Bună

13 -AUTOR: Semnat WWW. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 107 TITLU:

"Natură statică cu mere " DIMENSIUNI: 50 x 60 cm TEHNICA: ulei pe carton STARE DE CONSERVARE: Bună

14 -AUTOR: HHHHHH. - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 108 TITLU:

"Peisaj veneţian " DIMENSIUNI: 66 x 54,5 cm TEHNICA: pastel pe hârtie STARE DE CONSERVARE: Bună

15 -AUTOR: Semnat WWW. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 109 TITLU:

"Peisaj" DIMENSIUNI: 76 x 55 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Bună

16- AUTOR: Semnătură indescifrabilă - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 1110 TITLU:

"Vas cu crizanteme " DIMENSIUNI: 80 x 60 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Mediocră

17-AUTOR: DDDDD.- nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 111 TITLU:

"Bărci la Veneţia " DIMENSIUNI: 50 x 70 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Bună;

18 - AUTOR: JJJJJJ.- nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 112 TITLU:

"Cuplu autumnal" DIMENSIUNI: 40 x 50 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Bună

19 - AUTOR: Semnat RRRR. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 114 TITLU:

"Peisaj cu deal" DIMENSIUNI: 67 x 100 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Mediocră

20 - AUTOR: Semnat S. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 115 TITLU:

"Peisaj de iarnă " DIMENSIUNI: 50 x 68 cm TEHNICA: ulei pe placaj STARE DE CONSERVARE: Bună

21 - AUTOR: Semnat NNNN. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 118 TITLU:

"Femeie citind " DIMENSIUNI: 69 x 55 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Bună

22 - AUTOR: KKKKKK.- nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 119 TITLU:

"Catedrală gotică " DIMENSIUNI: 100 x 70 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Bună

23 - AUTOR: Semnat VVVVV. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 120 TITLU:

"Peisaj de sat" DIMENSIUNI: aprox. 47 x 64 cm TEHNICA: ulei pe carton STARE DE CONSERVARE: Bună

24 - AUTOR: LLLLLL. - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 121 TITLU:

"Peisaj" DIMENSIUNI: 50,5 x 71 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Bună

25 - AUTOR: Semnat RRRR. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 122 TITLU:

"Vas cu flori" DIMENSIUNI: 42 x 52 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Bună

26 - AUTOR: Semnat BBBBBB. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 126 TITLU:

"Interior" DIMENSIUNI: 80 x 65 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Bună

27 - AUTOR: MMMMMM. - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 127 TITLU:

"Peisaj de iarnă " DIMENSIUNI: 30 x 34 cm (cu paspartou) TEHNICA: guaşă pe hârtie STARE DE CONSERVARE: Bună

28 - AUTOR: Semnătură indescifrabilă - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 128 TITLU:

"Peisaj cu dealuri " DIMENSIUNI: 57 x 70 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Bună

29 - AUTOR: Semnat CCCC. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 129 TITLU:

"Peisaj cu minaret " DIMENSIUNI: 60 x 80 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Bună.

30 - AUTOR: Semnat NNNNNN. - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 130 TITLU:

"Cinci figuri " DIMENSIUNI: 19 x 28,5 cm (cu paspartou) TEHNICA: desen în tuş pe hârtie STARE DE CONSERVARE: Bună

31 - AUTOR: Semnat S. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 132 TITLU:

"Peisaj de iarnă " DIMENSIUNI: 46 x 63 cm TEHNICA: ulei pe carton STARE DE CONSERVARE: Bună

32 - AUTOR: OOOOOO.- nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 134 TITLU:

"Peisaj " DIMENSIUNI: 19 x 27 cm (cu paspartou) TEHNICA: guaşă pe hârtie STARE DE CONSERVARE: Bună

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a mai reţinut că martora M., mama inculpatei A., fosta soţie a inculpatului A., a declarat că parte din tabourile ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la apt. 8 al bl. 635 din str. x, Iaşi (proces-verbal file x şi urm. vol. X d.u.p.), unde locuieşte cu inculpata, le-a cumpărat sau le-a primit cadou, indicând după vizualizarea fotografiilor din vol. X al dosarului de urmărire penală, că îi aparţin 9 tablouri ale căror fotografii se regăsesc la:

"fila x foto 110, fila x foto 56, fila x foto 93 (este portretul meu, realizat în creion de o cunoştinţă), fila x foto 51, fila x foto 86, fila x foto 90, fila x foto 117, fila x foto 103, fila x foto 46" (deşi, din punct de vedere numeric martora susţinuse că din cele 32 de tablouri şi o sculptură ridicate la percheziţie, i-ar fi aparţinut 21 dintre tablouri).

Aceste 9 tablouri ale căror fotografii au fost recunoscute de martoră, sunt lucrările plastice lăsate în faza de urmărire penală în custodia Muzeului Naţional de Artă al României conform procesului-verbal nr. x din 03.08.2015, şi anume: Flori în glastră semnat N. (pct. 61), Natură statică cu flori nesemnat (pct. 62), Flori în vas semnătură indescifrabilă (pct. 66)- pe care apare inscripţia "Doamnei dr. A. în semn al prieteniei noastre, iulie 2008, Flori", Portret de tânără semnătură indescifrabilă (pct. 67), Tânără cu pisică semnătură indescifrabilă (pct. 79), Compoziţie semnătură indescifrabilă (pct. 84), precum şi următoarele tablouri aflate în custodia Muzeului Naţional de Artă al României conform procesului-verbal nr. x din 04.08.2015, respectiv Floare de mac nesemnat (pct. 86), Vas cu flori semnat O. (pct. 89), Vas cu flori nesemnat (pct. 90).

Instanţa de fond a avut în vedere că declaraţia martorei M. (care a mai specificat că "pe pictoriţa N. am cunoscut-o personal, de la aceasta cumpărând lucrările semnate N. şi ridicate la percheziţie. La cererea mea, o cunoştinţă din copilărie, pictorul O., mi-a realizat două tablouri, ridicate şi acestea la percheziţie"), se coroborează cu declaraţia inculpatei A. care, în timpul cercetării judecătoreşti, a indicat pe baza fotografiilor lucărilor plastice aflate la dosar, aceleaşi 9 tablouri, ca aparţinând mamei sale.

Depoziţiile acestora sunt susţinute prin declaraţia inculpatului A. care, la termenul de judecată din 22.04.2016, a enumerat aceste tablouri ca fiind ale fostei sale soţii, martora M.

Întrucât probele administrate dovedesc realitatea celor afirmate de martora M. privind dreptul său de proprietate asupra acestor lucrări, instanţa de fond a constatat că inculpatul A. nu avea obligaţia de a le consemna în declaraţia de avere şi, totodată, vor fi restituite martorei M. faţă de dispoziţiile art. 255 din C. proc. pen.

De asemenea, în baza materialului probator administrat în cauză, instanţa de fond a considerat că inculpatul A. nu avea obligaţia de a trece în declaraţia sa de avere din 15.06.2015, tablourile care aparţin inculpatei A., şi anume a celor ridicate la percheziţia din 25.06.2015 efectuată la apt. 8 al bl. 635 din str. x, Iaşi, şi lăsate, în faza de urmărire penală, în custodia Muzeului Naţional de Artă al României, conform procesului-verbal nr. x din 03.08.2015, respectiv: Peisaj nupţial semnat F. (pct. 83), Trandafiri în glastră semnat G. (pct. 72), Natură statică cu vase şi mască semnat H. (pct. 76), Bust de femeie semnat I. (pct. 77), Petunii semnat J. (pct. 82), Peisaj din Delta Dunării semnat K. (pct. 73).

În sensul celor arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a avut în vedere următoarele:

- tabloul Peisaj nupţial (Peisaj alegoric) semnat F. a fost primit cadou de A. de la tatăl său, inculpatul A., fără a face obiectul infracţiunii de mită (cum s-a reţinut în rechizitoriu), martorul T. declarând că a fost de acord ca acest tablou să rămână la inculpat;

- tabloul Trandafiri în glastră semnat G. a fost făcut cadou inculpatei de A., fapt relatat de martora M. care se coroborează cu declaraţia inculpatei A. (a fost achiziţionat la de CC. postlicitaţie de A. la rugămintea inculpatei cu 3000 euro), precum şi cu depoziţia martorei TT. (A. a cumpărat prin intermediul galeriei de artă, la licitaţia nr. 23 din 25.02.2015, acest tablou cu suma de circa 3000 euro - fila x d.u.p.);

- tabloul Natură statică cu vase şi mască semnat H. a fost achiziţionat de la casa de licitaţii PPPPPP. de inculpata A. cu bani de la tatăl său, inculpatul A., instanţa apreciind ca fiindu-i dăruit în această modalitate;

- tabloul Bust de femeie semnat I. a fost cumpărat de martorul T., plătind 1000 euro, la cererea inculpatului A. care a arătat că îl doreşte pentru fiica lui, A. (cum s-a dezvoltat în considerentele ce preced), suma de 1000 euro făcând obiect al mitei;

- tabloul Petunii semnat J. a fost achiziţionat de la casa de licitaţii PPPPPP., de inculpata A. cu bani de la tatăl său, inculpatul A., instanţa apreciind ca fiindu-i dăruit în această modalitate;

- tabloul Peisaj din Delta Dunării semnat K. a fost achiziţionat de la CC. la licitaţie, conform depoziţiilor martorelor TT. şi M., de către inculpata A. care a arătat că pentru această lucrare plastică a primit bani de la A., dar în cea mai mare parte de la mama sa M.

Pe cale de consecinţă, dintre lucrările plastice ridicate la percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa inculpatei A. şi a martorei M., inculpatul A. avea obligaţia de a trece în declaraţia de avere din 15.06.2015, următoarele tablouri, care erau proprietatea sa:

1. AUTOR: N. - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 58 TITLU:

"Flori de nufăr" DIMENSIUNI: aprox. 19 x 30 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Bună

2. AUTOR: N. - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 59 TITLU:

"Flori" DIMENSIUNI: aprox. 19 x 30 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Bună

3. AUTOR: N. - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 60 TITLU:

"Peisaj acvatic" DIMENSIUNI: aprox. 19 x 30 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Bună

4. AUTOR: Nesemnat- nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 63 TITLU:

"Peisaj cu salcie la marginea apei" DIMENSIUNI: aprox. 20 x 30 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Bună

5. AUTOR: Semnat N. - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 64 TITLU:

"Flori în ulcică" DIMENSIUNI: 23 x 21 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Bună

6. AUTOR: Semnat ZZ. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 65 TITLU:

"Natură statică " DIMENSIUNI: 23,5 x 20,5 cm TEHNICA: ulei pe suport lemnos aglomerat STARE DE CONSERVARE: Bună; ramă deteriorată

7. AUTOR: Semnătură indescifrabilă - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 67 TITLU:

"Portret de tânără" DIMENSIUNI: 25 x 20 cm TEHNICA: ulei pe carton STARE DE CONSERVARE: Bună

8. AUTOR: Nesemnat- nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 68 TITLU:

"Portret de femeie" DIMENSIUNI: aprox. 21 x 31 cm TEHNICA: tehnică mixtă pe hârtie STARE DE CONSERVARE: Bună

9. AUTOR: Nesemnat- nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 69 TITLU:

"Flori în glastră" DIMENSIUNI: 47,5 x 61,5 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Relativ bună

10. AUTOR: Semnat III. (fals?) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 70 TITLU:

"Interior" DIMENSIUNI: 70 x 89,5 cm TEHNICA: ulei pe carton STARE DE CONSERVARE: Bună

11. AUTOR: Semnat UUU. 975 (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 71 TITLU:

"Natură statică cu flori în vas şi pere" DIMENSIUNI: 55,5 x 45,5 cm TEHNICA: ulei pe pânză

12. AUTOR: HHH. - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 74 TITLU:

"Nud cu mărgele" DIMENSIUNI: 71 x 51 cm TEHNICA: ulei pe carton STARE DE CONSERVARE: Relativ bună

13. AUTOR: Semnat LLL./1919 Iassy (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 75 TITLU:

"Natură statică cu fructe" DIMENSIUNI: 54 x 94,5 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Relativ bună

14. AUTOR: Semnat PPPPP. (fals?) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 78 TITLU:

"Peisaj cu case" DIMENSIUNI: 61 x 73,5 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Relativ bună

15. AUTOR: Semnat RRRR. 91…. (fals) - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 80 TITLU:

"Peisaj" DIMENSIUNI: 55,5 x 68,5 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Mediocră

16. AUTOR: RRRRR. - nr. de ordine P.V. predare 03.08.2015 - 81 TITLU:

"Femeie în interior" DIMENSIUNI: 70 x 50 cm TEHNICA: pastel pe hârtie STARE DE CONSERVARE: Bună

17. AUTOR: PPP.- nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 87 TITLU:

"Autoportret" DIMENSIUNI: 60 x 50 cm TEHNICA: ulei pe pânză STARE DE CONSERVARE: Bună

18. AUTOR: Nesemnat - nr. de ordine P.V. predare 04.08.2015 - 88 TITLU:

"Natură statică cu flori şi mere " DIMENSIUNI: 45,5 x 50,3 cm TEHNICA: ulei pe placaj STARE DE CONSERVARE: Bună

Împrejurarea că cele 18 tablouri aparţineau inculpatului A. reiese din analiza declaraţiei martorei M. care a fost inconsecventă în afirmaţii, relevante fiind însă precizările că tablourile proveneau de la A. chiar dacă erau aduse în apartamentul său, uneori, de B. sau EE., că se urmărea valorificarea acestora şi că "nu avea un control asupra acestora."

La întrebarea adresată de inculpatul A. dacă a existat o înţelegere să nu plătească pensia de întreţinere pentru A., ci să compenseze cu obiecte de artă în contul pensiei, martora M. a răspuns pozitiv, însă nu a putut să precizeze câte tablouri au fost primite în contul pensiei de întreţinere, iar din cele ridicate la percheziţia de la domiciliul său, după vizualizarea fotografiilor acestora, a făcut trimitere numai la lucrări plastice despre care a menţionat fie că au fost cumpărat personal, fie că au fost primite cadou, ceea ce face neverosimil motivul că tablourile sau măcar o parte din acestea erau aduse la locuinţa sa şi a inculpatei cu titlu de pensie de întreţinere.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a mai reţinut că, potrivit procesului-verbal din 04.09.2015, martora Y., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, cu care inculpatul A. are un copil, a predat organelor de urmărire penală următoarele lucrări plastice:

- Femeie cu pălărie cu voal negru de RRRRR., despre care martora a declarat la urmărire penală că îi aparţine lui A., la momentul predării a precizat că a fost lăsată la domiciliul ei în luna decembrie 2014 cu intenţia de a o face cadoul fiicei QQQQQQ., iar în instanţă că a fost dată cadou fiicei lor şi nu este menţionată în declaraţia ei de avere deoarece îi ceruse lui A. să o ia, întrucât în apartamentul martorei, de două camere, nu era suficient spaţiu .

Din coroborarea acestor date, instanţa de fond a constatat că lucrarea este proprietatea lui A., aşa cum, de altfel, martora a declarat în prima depoziţie dată la procuror.

Această lucrare plastică este consemnată în declaraţia de avere din 15.06.2015 de către inculpatul A. şi i-a fost restituită, având obligaţia de a o păstra până la soluţionarea definitivă a cauzei, prin procesul-verbal din 19.09.2016 al DNA, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie (pct. 17), conform ordonanţei procurorului emisă în baza încheierii nr. 754 din 06.10.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de judecătorul de cameră preliminară din cadrul ICCJ, secţia penală ca urmare a contestării măsurii asiguratorii de către inculpatul A. (având corespondent lucrarea consemnată la pct. 327 din procesul-verbal din 17.09.2015 încheiat cu Muzeul Naţional de Artă al României - fila x d.u.p.

Prin declaraţia dată în faţa instanţei de fond, la data de 12.04.2017, inculpatul A. a menţionat că tabloul i-a fost restituit acestuia în condiţiile mai sus menţionate, recunoscându-l în fotografia de la fila x d.u.p. efectuată cu ocazia predării obiectului de către martoră.

- Natură statică de SSS., despre care martora Y. a declarat că aparţine inculpatului A. şi a fost lăsat în biroul ei de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, acesta motivând lipsa de spaţiu, a fost consemnată în declaraţia de avere din 15.06.2015 făcută de inculpat şi i-a fost restituită, având obligaţia de a o păstra până la soluţionarea definitivă a cauzei, prin acelaşi proces-verbal din 19.09.2016 al DNA, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie (pct. 18). Afirmaţia inculpatului A. din cuprinsul declaraţiei din 12.04.2017, dată în cursul cercetării judecătoreşti, că nu ştie sigur dacă i s-a restituit, este făcută pro cauza, în condiţiile în care este singura lucrare ridicată în faza de urmărire penală semnată de acest autor, iar în faţa instanţei a indicat fotografia tabloului la fila x d.u.p., ce ilustrează unul dintre tablourile predate de martora Y. (având corespondent lucrarea de la pct. 328 din procesul-verbal din 17.09.2015 încheiat cu Muzeul Naţional de Artă al României).

- Portret şi Portret de femeie, ambele de XXX., în legătură cu care martora Y. a declarat că aparţin inculpatului A. şi au fost lăsate în biroul ei de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, acesta motivând lipsa de spaţiu, au fost consemnate în declaraţia de avere a inculpatului A. şi i-au fost restituite, având obligaţia de a le păstra până la soluţionarea definitivă a cauzei, prin procesul-verbal din 19.09.2016 al DNA, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie (pct. 19 şi pct. 20, având corespondent lucrările de la pct. 329 şi 330 din procesul-verbal din 17.09.2015 încheiat cu Muzeul Naţional de Artă al României). Deşi a semnat procesul-verbal de predare din 19.09.2016, inculpatul a menţionat, în faţa instanţei de fond, că nu poate preciza dacă aceste două lucrări i-au fost restituite, instanţa considerând, de asemenea, poziţia procesuală ca fiind pro cauza, în condiţiile în care a arătat că cele două tablouri semnate XXX. consemnate în declaraţia sa de avere erau de tipul cărbune, iar în procesul-verbal întocmit cu ocazia predării bunurilor de către martora Y., în dreptul celor două tablouri apare menţiunea grafică (tehnică) cărbune, iar lucrările reprezentând două portrete de fată şi băiat, de dimensiuni mici, prezentate în dosar în fotografiile de la , au fost recunoscute de inculpat ca fiind cele predate de martoră.

În plus, în declaraţia sa de avere, autorul XXX. apare o singură dată, cu menţiunea "cărbune - 2 bucăţi - 2000 RON".

În consecinţă, lucrarea Portret de bătrân de XXX., despre care, de asemenea, martora Y. a declarat că aparţine inculpatului A. şi a fost lăsat în biroul ei de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, acesta motivând lipsa de spaţiu, trebuia declarată de inculpat cu prilejul întocmirii declaraţiei de avere din 15.06.2015 (fila x, foto fila x, corespondent cu pct. 333 din procesul-verbal din 17.09.2015 încheiat cu Muzeul Naţional de Artă al României - AUTOR: XXX., 1988 - nr. de ordine P.V. predare 17.09.2015 - 333 TITLU:

"Portret de bătrân" DIMENSIUNI: 30,5 x 23 cm TEHNICA: ulei pe carton)

- Portret de bătrână şi Portret de bătrân - autor indescifrabil, despre care martora a menţionat că au fost cumpărate de A. în prezenţa ei, de la o expoziţie organizată la RRRRRR. şi că au fost lăsate de acesta în biroul ei de la parchet, se constată că au fost trecute în declaraţia de avere din 15.06.2015 şi au fost restituite inculpatului la 19.09.2016, având obligaţia de a-l păstra până la soluţionarea definitivă a cauzei, conform procesului-verbal din acea dată întocmit de parchet (pct. 21, pct. 22, având corespondent cu pct. 331, 332 din procesul-verbal din 17.09.2015 încheiat cu Muzeul Naţional de Artă al României).

- Natură statică cu flori - autor indescifrabil, pe pânza tabloului fiind inscripţionat cu culoare galbenă menţiunea MV66, despre care martora a arătat că a fost lăsată în biroul ei de la parchet de către A. pentru lipsă de spaţiu, a fost trecută în declaraţia de avere din 15.06.2015 şi a fost restituită inculpatului la 19.09.2016, având obligaţia de a o păstra până la soluţionarea definitivă a cauzei, conform procesului-verbal din aceeaşi dată în care este consemnat la pct. 23 - Natură statică cu flori în ulcică semnat în momogramă MV 56 (corespondent pct. 334 din procesul-verbal din 17.09.2015 încheiat cu Muzeul Naţional de Artă al României). Inculpatul A., prin declaraţia din 12.04.2017, din timpul cercetării judecătoreşti, a arătat că această lucrare, pe care a identificat-o în fotografia de la fila x foto 41 vol. VII d.u.p., aparţine autorului DDD. şi a achiziţionat-o de la un târg de antichităţi din incinta RRRRRR. din Iaşi, cu suma de 800 RON.

- Precupeaţa şi Bretoni în port, ambele de III., despre care martora Y. a arătat că au fost lăsate la domiciliul ei în anul 2015, cu intenţia de a fi făcute cadou fiicei lor, de A., au fost trecute în declaraţia de avere din 15.06.2015 şi au fost restituite, având obligaţia de a le păstra până la soluţionarea definitivă a cauzei, conform procesului-verbal din 19.09.2016 menţionat anterior, inculpatul confirmând acest fapt prin declaraţia din 12.04.2017 (pct. 24, pct. 25, cu corespondent la pct. 335 şi pct. 336 din procesul-verbal din 17.09.2015 încheiat cu Muzeul Naţional de Artă al României).

- Coşul cu crizanteme de OOOOO., despre care martora Y. a relatat că a fost cumpărat de la un târg de antichităţi din RRRRRR. din Iaşi, a fost lăsat la domiciliul ei de A. cu intenţia de a fi făcut cadou fiicei lor, este trecută în declaraţia de avere a inculpatului din 15.06.2015, care a indicat acelaşi mod de achiziţie prin declaraţia din 12.04.2017 şi i-a fost restituită, având obligaţia de a o păstra până la soluţionarea definitivă a cauzei, conform procesului-verbal din 19.09.2016 menţionat anterior, inculpatul confirmând acest fapt prin declaraţia din 12.04.2017 (pct. 29, cu corespondent la pct. 337 din procesul-verbal din 17.09.2015 încheiat cu Muzeul Naţional de Artă al României).

- Natură statică cu flori de RRRR., despre care martora Y. a arătat că a fost lăsată la domiciliul său de A., în perioada 2014-2015, cu intenţia de a fi făcută cadou fiicei lor, este trecută în declaraţia de avere din 15.06.2015 a inculpatului A. şi a fost restituită, cu obligaţia de a o păstra până la soluţionarea definitivă a cauzei, conform procesului-verbal din 19.09.2016 menţionat anterior, inculpatul confirmând acest fapt prin declaraţia din 12.04.2017 (pct. 29, cu corespondent la pct. 338 din procesul-verbal din 17.09.2015 încheiat cu Muzeul Naţional de Artă al României).

În drept, fapta inculpatului A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, care în declaraţia de avere datată 15.06.2015, înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii, a omis să declare un număr de 85 picturi achiziţionate în intervalul iunie 2014- iunie 2015, precum şi un împrumut de 20.000 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prevăzute de art. 326 din C. pen. cu referire la art. 28 din Legea nr. 176/2010.

Dispoziţiile speciale ale art. 28 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prevăd că fapta persoanelor care, cu intenţie, depun declaraţii de avere sau declaraţii de interese care nu corespund adevărului constituie infracţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte potrivit C. pen.

Potrivit art. 326 din C. pen., constituie fals în declaraţii şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda, declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia serveşte la producerea acelei consecinţe.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a reţinut, în baza probelor administrate în cauză, că inculpatul A., care avea obligaţia de a depune declaraţie de avere, fiind procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, a făcut consemnări necorespunzătoare adevărului în declaraţia de avere datată 15.06.2015, înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii, consemnând numai o parte dintre obiectele de artă pe care le deţinea, la Secţiunea II.2 intitulată "Bunuri mobile" - Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 euro.

De asemenea, avea obligaţia de a completa la punctul V, intitulat "Datorii", împrumutul de 20.000 euro primit de la R., fiind mai mare de 5.000 euro.

Din probele administrate în cauză, instanţa consideră că inculpatul A. a acţionat cu intenţie, fiind dovedit că cele 85 de lucrări plastice mai sus examinate îi aparţineau, după cum s-a probat că cei 20.000 de euro i-a primit de la martorul R. cu titlu de împrumut.

Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a apreciat ca neîntemeiată solicitarea apărării de a se dispune achitarea inculpatului A. pentru infracţiunea de fals în declaraţii.

Cu referire la inculpata A., instanţa de fond a constatat că a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen. constând în aceea că, cu ocazia audierii, în calitate de martor, în data de 25.06.2015, în dosarul penal nr. x/2015, ar fi făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu faptele şi împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebată.

Organele de urmărire penală au reţinut că inculpata a declarat, în mod neadevărat, că inculpatul A. nu a avut nici o implicare în contactarea galeriilor de artă din Bucureşti şi întocmirea, pe numele lui EE. şi pe numele inculpatei, a contractelor de depunere pentru tablourile lăsate în custodie la casele de licitaţie.

De asemenea, s-a avut în vedere că aceasta a declarat, în calitate de martor, că tatăl său, inculpatul A., nu i-a solicitat niciodată să se întâlnească cu potenţiali clienţi cărora să le vândă vreun tablou.

Tot în acuzare, s-a reţinut că, în declaraţia de martor, A. a făcut precizarea că nu cunoaşte cui aparţine şi cine a folosit corespondenţa electronică de pe adresa de email FF. în data de 12.11.2014, în care a apărut şi numărul său de telefon ca informaţie de contact.

În privinţa inculpatului B., instanţa de fond a constatat că a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în calitate de martor, în data de 25.06.2015, în dosarul penal nr. x/2015, ar fi făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu faptele şi împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebat.

Organele de urmărire penală au reţinut că inculpatul B. a declarat, în mod neadevărat, că a fost contactat în mod direct de martorul denunţător T., care i-a propus ca în schimbul unui comision să-i vândă mai multe tablouri şi, după ce a fost de acord, i-a adus la cunoştinţă martorului T. că a postat acele tablouri spre vânzare, pe site-ul de anunţuri www.x.ro sub numele de utilizator "toppaiting", preţurile fiind stabilite de T.

S-a mai arătat în acuzare că, în mod nereal, inculpatul B. a mai precizat că inculpatul A. nu i-a solicitat niciodată să-l ajute să-i vândă tablouri.

De asemenea, s-a reţinut că inculpatul B., în declaraţia de martor, a precizat, tot în mod nereal, că a achiziţionat împreună cu inculpatul A., de la martorul BB., mai multe tablouri pentru martorul R., el primind în mod direct de la martorul R. contravaloarea picturilor achiziţionate.

Prin actul de sesizare a instanţei, în privinţa infracţiunii de mărturie mincinoasă presupus comisă de inculpatul B., s-a mai reţinut că acesta a mai declarat, ca martor, că nu are cunoştinţă dacă inculpatul A. şi martorul T. se cunoşteau şi dacă între aceştia a existat vreo relaţie comercială.

În privinţa acestei acuzaţii de mărturie mincinoasă adusă celor doi inculpaţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat, în baza întregului material probator, că organul judiciar avea suficiente date din care putea să-şi dea seama că, la momentul audierii lor, inculpaţii A. şi B. pot fi puşi în situaţia de a se autoincrimina.

În acest sens, la momentul audierii în calitate de martori în data de 25.06.2015, organul judiciar deţinea suficiente informaţii care conduceau la bănuiala rezonabilă că A. şi B., prin respectarea obligaţiei de a spune adevărul, s-ar fi putut autoincrimina cu privire la comiterea unei infracţiuni în calitate de complici (fiind audiaţi în legătură cu "activităţile comerciale ale numitului A.", "actele de comerţ efectuate de A."), având în vedere următoarele:

- anterior audierii numitului B. în data de 25.06.2015, fuseseră redate numeroase convorbiri telefonice dintre A. şi B. din care reiese implicarea lui B. în activităţile de comerţ efectuate în scop de profit de către A., ca de exemplu convorbirile din 06.04.2015, orele 12:38:19, 15:09:44 redate în procesul-verbal din 10.04.2015, convorbirile din 13.04.2015 ora 14:51:15 şi din 14.04.2015, ora 14:16:30 redate în procesul-verbal din 27.04.2015, convorbirea din 25.04.2015 ora 09:47:43 redată în procesul-verbal din 04.05.2015, convorbirea din 22.04.2015, ora 13:42:47 redată în procesul-verbal din 20.04.2015, convorbirea din 15.04.2015, ora 20:31:17 redată în proces-verbal din 28.04.2015;

- din declaraţia martorului EE., audiat de procuror tot la data de 25.06.2015, rezulta:

"începând cu luna octombrie- noiembrie 2014, am constatat că atât A., tatăl A., cât şi SSSS., nepotul lui A., aduceau în mod frecvent picturi la adresa unde locuiam cu A. În intervalul octombrie 2014- martie 2015, cei doi au adus la adresa A. între 20 şi 50 de tablouri (...) După ce l-am cunoscut pe A., acesta, prin intermediul fiicei sale, m-a cooptat şi pe mine în a tranzacţiona tablouri, sens în care am făcut deplasări foarte frecvente la Bucureşti, ajungând în luna decembrie 2014 o dată pe săptămână la Bucureşti. Menţionez că deplasările le făceam împreună cu A., iar uneori eram însoţit de A. În aceste deplasări, transportam tablourile aduse de către A. sau de către SSSS., la diverse galerii de artă sau case de licitaţii, pentru a fi vândute sau evaluate (...) Precizez că corespondenţa şi fotografiile transmise către casele de licitaţie, cu privire la anumite tablouri pe care A. intenţiona să le valorifice, precum şi informaţiile în legătură cu aceste tablouri, se efectua de pe adresa mea de email şi de pe adresa A. (de pe adresa de email x@x.com.). Eu am fost puţin deranjat pentru că folosea această adresă de email cu numele meu, iar A. mi-a replicat că nu poate coresponda de pe o adresă de email unde o să apară numele A., întrucât ar putea devoala numele tatălui său în această afacere. Din câte cunosc, această adresă era utilizată mai mult de A. decât de A. în activitatea de tranzacţionare, evaluare a acestor picturi";

- martorul denunţător T., audiat în aceeaşi zi de 25.06.2015, a relatat:

"mai departe a intrat în această ecuaţie şi numitul B., nepotul lui A. Astfel, A. mi-a spus că el este destul de ocupat şi ar dori să-l interpună pe B. pentru eventualele acte de comerţ legate de oportunitatea de a vinde sau cumpăra tablouri (...) atât B., cât şi A. au venit la clinica mea de unde au luat în jur de 50 lucrări (...) ulterior am aflat că lucrările luate de la mine erau duse de A. şi B. la case de licitaţii din Bucureşti pentru evaluare şi vânzare (...) precizez că am cumpărat tablouri de la B., acesta spunându-mi că are furnizori din Roman";

- martorul P., colecţionar de obiecte de artă în faţa căruia B. a acţionat ca interpusul lui A., a fost audiat în data de 25.06.2015, în intervalul orar 17:15 - 18,30, adică înainte de a se lua declaraţie de martor lui B. care a participat în acea zi la percheziţia efectuată la locuinţa unde domicilia şi el, între orele 06:30-16:30, fiind audiat ulterior la DNA, în intervalul orar 00:15-01:45;

- în aceeaşi zi, 25.06.2015, anterior audierii ca martori a numiţilor A. şi B., au fost efectuate perchiziţii domiciliare la locuinţa numitei A. şi la locuinţa inculpatului A. unde domicilia şi numitul B., din ambele locaţii fiind ridicate zeci de lucrări plastice (file x, file x vol. IX d.u.p.).

Totodată, instanţa de fond a avut în vedere conţinutul actelor procedurale întocmite de organele de urmărire penală şi momentul redactării acestora raportat la data de 25.06.2015, şi anume:

- cu o zi înainte de audierea numiţilor A. şi B. în calitate de martori, prin ordonanţa nr. 70/P/2015 din 24.06.2015, procurorul a extins cercetările în cauză şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, şi fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 din C. pen. cu referire la art. 28 din Legea nr. 176/2010, reţinându-se, printre altele, ca situaţie de fapt, că "în intervalul noiembrie 2014 - aprilie 2015, numitul A. a achiziţionat, de la diverse persoane fizic, un număr de 94 de tablouri, unele semnate de pictori români sau străini bine cotaţi pe piaţa de artă din România, pe care, în mod direct sau prin intermediari, le-a lăsat în custodie spre evaluare la Casa de licitaţie CC., din Bucureşti (...), fiind evaluate la suma totală de 81.600 euro. În perioada ianuarie- februarie 2015, a postat prin intermediari, spre vânzare, pe site-ul YYY. (cu menţiunea tablouri originale/expertizate) un număr de 34 de tablouri (...), solicitând suma totală de 51.800 euro (...) În data de 12.01.2015, prin intermediul fiicei acestuia, A., a obţinut de la Ministerul Culturii - Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi, certificatul definitiv de export numărul 47 din 12.01.2015 şi a trimis în Regatul Unit al Marii Britanii, un număr de 3 tablouri, semnate HH., spre a fi valorificate prin intermediul unei case de licitaţii aflate pe teritoriul statului mai sus menţionat";

- la numai o zi de la audierea în calitate de martori a numiţilor A. şi B., prin odonanţa nr. 70/P/2015 din 26.06.2015, s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul A. pentru săvârşirii infracţiunilor de efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, şi fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 din C. pen. cu referire la art. 28 din Legea nr. 176/2010, reţinându-se printre altele, că suspectul A. "în activitatea lucrativă a acestuia a fost sprijinit de către B. (de 33 de ani, nepot al suspectului, asistent medical în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase "Sfânta Paraschiva" din Iaşi, persoană care locuieşte împreună cu suspentul la adresa situată pe strada x nr. 78, din municipiul Iaşi, jud. Iaşi), A. (de 20 de ani, fiica suspectului dintr-o căsăorie anterioară, strudentă în anul II la Universitatea "Ioan Cuza" din Iaşi - Facultatea de drept), precum şi de fostul prieten al acesteia EE. (de 25 de ani, de asemenea, student)"- fila x d.u.p.;

Faţă de toate acestea instanţa de fond a considerat că, A., fiind obligată să spună adevărul în calitate de martor, dacă ar fi confirmat că inculpatul A. s-a implicat în contactarea galeriilor de artă din Bucureşti şi în întocmirea pe numele lui EE. şi al inculpatei a contractelor de depunere pentru tablourile lăsate în custodie la casele de licitaţie în vederea vânzării şi pentru evaluare, dacă ar fi afirmat că A. i-a solicitat să se întâlnească cu potenţiali clienţi cărora să le vândă tablouri şi ar fi recunoscut că i-a aparţinut şi a folosit corespondenţa electronică de pe adresa de email FF. în data de 12.11.2014, în care a fost indicat numărul său de telefon pentru contact, declaraţia sa ar fi expus-o unei sancţiuni penale.

În acelaşi mod, dacă B. ar fi afirmat că inculpatul A. a fost cel care i-a propus să vândă tablouri iar nu martorul denunţător T., precum şi că tablourile achiziţionate de la martorul BB. nu erau pentru R., ci pentru A. pe care l-a ajutat să vândă şi să ofere spre vânzare tablouri, declaraţia l-ar fi expus, de asemenea, unei sancţiuni penale întrucât, ca şi inculpata A., B. era conştient că A. a acţionat în contra obligaţiilor pe care le avea în calitatea sa de procuror.

Faptul că, pe parcursul activităţii infracţionale, inculpaţii au acţionat în cunoştinţă de cauză, de aşa manieră încât să nu dezvăluie identitatea lui A. şi, implicit, profesia acestuia, este dovedit prin probele administrate în faza de urmărire penală şi în timpul cercetării judecătoreşti, ilustrative fiind depoziţiile martorului P. care a arătat modul în care a procedat B. când a trebuit să indice persoana în numele căreia întreprindea diferite activităţi comerciale, B. ascunzând că în spatele său se află A., precum şi afirmaţiile martorului EE. care a relatat că la Casa de licitaţii CC. s-au încheiat contracte de custodie şi de depunere a unor tablouri pe numele lui din cauza funcţiei de procuror pe care o deţinea A., prietena lui A. precizându-i, totodată, despre o anumită colecţie de tablouri că trebuie realizată pe numele EE., tot pentru a nu fi dezvăluită implicarea lui A.

Instanţa de fond, în conformitate cu prerogativele oferite de dispoziţiile procesual penale, a considerat că pentru A. şi B. exista posibilitatea autoincriminării raportat la obiectul probaţiunii în cauza în care au fost ascultaţi în legătură cu "activităţile comerciale ale numitului A.", "actele de comerţ efectuate de A.", după cum s-a consemnat în depoziţiile acestora din 25.06.2015.

Semnificativ sub aspectul posibilităţii de autoincriminare a numitei A. este şi faptul că, deşi a fost audiată la 25.06.2015, în legătură cu "actele de comerţ efectuate de A.", prin rechizitoriu, faţă de aceasta s-a dispus clasarea pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 48 raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu motivarea că din probele administrate nu a rezultat că aceasta cunoştea că, pictura semnată HH. cu privire la care a obţinut documente oficiale de export şi a transportat-o în Anglia, provenea din săvârşirea infracţiunii de luare de mită (în legătură cu lucrarea semnată HH., numita A. fiind audiată la 25.06.2015).

Din perspectivă teoretică, instanţa de fond a reţinut că, în C. pen. de la 1936, în art. 281 alin. (1) pct. 1 era inserată dispoziţia potrivit căreia nu se pedepseşte acela care, dacă ar fi făcut afirmaţii adevărate sau ar fi spus tot adevărul, s-ar fi acuzat de o infracţiune pe sine sau ar fi acuzat pe o rudă sau o persoană de care este legat de o temeinică afecţiune, sau şi-ar fi cauzat lui sau acelei persoane un grav prejudiciu în ceea ce priveşte onoarea sau libertatea.

Nici C. pen. de la 1968 nici cel în vigoare nu conţin o astfel de dispoziţie.

Legea civilă, în art. 317 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. scuteşte de obligaţia de a depune mărturie pe cei care, prin răspunsurile lor, s-ar expune ei înşişi sau ar expune pe soţ, fostul soţ, logodnicul ori concubinul, rudele sau afinii până la gradul al treilea inclusiv, la o pedeapsă penală sau la dispreţul public.

În doctrină s-a apreciat că "atât în procesul civil, cât şi în cel penal, dacă martorul, pentru a nu se învinui pe sine de săvârşirea unei infracţiuni, face afirmaţii mincinoase sau cu intenţie trece sub tăcere anumite împrejur&ări esenţiale despre care a fost întrebat, el nu ar săvârşi infracţiunea de mărturie mincinoasă. În realitate, o asemenea persoană nu mai este un martor, deoarece el nu poate apărea în această calitate în raport cu o eventuală inculpare a sa, din moment ce întrebările care i se adresează ar conduce la implicarea sa într-un proces penal dacă le-ar răspunde sincer. Într-o asemenea situaţie, martorului nu i se poate cere să fie obiectiv, în acelaşi timp în care deasupra sa planează sancţiunea penală "(Avram Filipaş, Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti,1980, pag. 60-61).

De asemenea, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat că în situaţia în care există suficiente indicii în sensul că persoana a fost implicată în săvârşirea faptei cercetate, iar aceasta a fost audiată în calitate de martor şi nu de suspect, se pune problema garanţiilor care decurg din calitatea de acuzat, în special cele referitoare la dreptul de a nu se autoincrimina.

Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, a devenit parte a dreptului intern conform art. 11 alin. (2) din Constituţie, iar prin jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut dreptul de a nu contribui la propria incriminare. Astfel, în cauza Saunders c. Marea Britanie, Curtea a statuat că "deşi nu este în mod explicit menţionat în art. 6 din Convenţie, dreptul de a nu se autoincrimina este un standard general, unanim recunoscut care stă la baza noţiunii de proces echitabil din art. 6."

Dreptul de a nu se autoincrimina este strâns legat de prezumţia de nevinovăţie prevăzută de art. 6 parag. 2 din Convenţie, reprezentând o consecinţă a acestei prezumţii, astfel că acest drept este recunoscut persoanei acuzate la care se referă art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Ceea ce prezintă relevanţă în cauză este că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de acuzaţie în materie penală are un înţeles mult mai larg decât cea de învinuire din dreptul intern, prerogativele conferite de art. 6 din Convenţie fiind strâns legate de comunicarea, chiar şi implicită a unei acuzaţii, moment de la care debutează întreaga protecţie conferită persoanei acuzate de facto de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Noţiunea de acuzaţie a fost definită ca fiind acea "notificare oficială emanând de la autoritatea competentă, a unui reproş de a fi săvârşit o infracţiune", însă Curtea europeană, prin mai multe decizii, a statuat că această notificare oficială nu trebuie să aibă o anumită formă, având acest caracter orice act implicit, care emană de la o autoritate de stat şi care produce efecte importante asupra situaţiei persoanei, conţinând o acuzaţie penală implicită (cauza Deweer contra Belgiei, din 27 februarie 1980).

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că procedura penală împotriva unei persoane începe odată cu prima sa interogare de către organele de urmărire penală sau de la efectuarea unei percheziţii, indiferent de faptul formulării sau nu a unei acuzaţii împotriva acelei persoane, fiind statuat, spre exemplu, că toate garanţiile regăsite în art. 6 din Convenţie se aplică şi persoanei faţă de care s-a desfăşurat o anchetă administrativă care a fost succedată de o instrucţie penală (cauza Intiba contra Turciei din 24.05.2005).

Faptul că dreptul de a nu se acuza este recunoscut şi martorului, rezultă inclusiv din realitatea că acest drept izvorăşte din prezumţia de nevinovăţie recunoscută fără discriminare oricărei persoane atât prin instrumente internaţionale (art. 6 parag. 2 din CEDO, art. 48 alin. (1) din CDFUE, Directiva UE 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale), cât şi prin legea fundamentală (art. 23 alin. (11) din Constituţia României) şi dispoziţiile procesual penale (art. 4 din C. proc. pen.).

Astfel, atât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Constituţia României recunosc prezumţia de nevinovăţie, şi pe cale corelativă şi garanţiile aferente, "oricărei persoane", eficienţa acesteia neputând fi condiţionată de calitatea atribuită în cursul procesului penal celui care se poate acuza prin declaraţia solicitată de către organele judiciare.

Dreptul martorului de a nu depune mărturie asupra faptelor care îl expun la urmări decurge din principiul general recunoscut, care este de esenţa unui proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţie, şi anume dreptul de a nu contribui la propria incriminare (nemo tenetur se ipsum acussare).

Cât priveşte art. 118 din C. proc. pen., s-a constatat că legiuitorul a preluat într-un mod restrictiv standardul convenţional întrucât aceste dispoziţii legale nu constituie o transpunere în legislaţia internă a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul martorului de a nu se autoincrimina fiind definit ca o obligaţie procesuală negativă a organului judiciar, care nu poate folosi declaraţia dată în calitate de martor împotriva aceleiaşi persoane care a dobândit calitatea de suspect sau inculpat în aceeaşi cauză.

În atare coordonate, dreptul de a nu se autoincrimina nu poate fi condiţionat în funcţie de decizia organelor judiciare de a formula sau nu acuzaţii ori de a atribui o calitate procesuală formală de martor celui suspectat, art. 6 din Convenţie protejând orice persoană împotriva căreia există suspiciuni de vinovăţie în orice procedură care poate conduce la stabilirea răspunderii acestuia.

În acest sens s-a pronunţat CEDO în cauza Argintaru contra României din 08.01.2013, în privinţa calităţii de făptuitor conform Codului de procedură anterior, cu privire la care Curtea a arătat că erau aplicabile garanţiile art. 6 din Convenţie, chiar dacă nu erau prevăzute în dreptul intern, după cum, în cauza Brusco contra Franţei din 14.10.2014, a statuat că o persoană dobândeşte calitatea de acuzat, care atrage aplicabilitatea garanţiilor stabilite de art. 6, nu la momentul la care îi este în mod oficial conferită, ci la momentul la care există motive plauzibile pentru a bănui implicarea persoanei respective în săvârşirea infracţiunii.

O persoană citată spre a fi audiată ca martor, calitate în care are obligaţia de a spune adevărul, dacă se autoincriminează, ar putea fi pusă sub învinuire, iar în situaţia în care nu ar spune adevărul, evitând o autoincriminare, ar comite infracţiunea de mărturie mincinoasă. Mecanismul acesta duce întotdeauna, de fapt, la punerea sub învinuire a persoanei şi este inechitabil dacă, anterior audierii persoanei în calitate de martor, organele de urmărire penală aveau indicii care creau suspiciunea implicării acesteia în comiterea faptei ce face obiectul audierii în calitate de martor.

În cauză, se constată că, la momentul ascultării martorilor A. şi B., existau suficiente elemente care arătau că aceştia au participat direct la săvârşirea infracţiunii de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (calitatea specială - în cauză, de procuror - fiind cerută numai pentru autorul infracţiunii, nu şi pentru complici).

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a considerat că inculpaţii A. şi B. nu au săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă pentru că nu puteau apărea în calitate de martori într-un dosar în care probatoriul releva o eventuală implicare a lor în comiterea faptei de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, ce făcea parte din obiectul urmăririi penale.

Împrejurarea că procurorul nu le-a atribuit calitatea de făptuitori nu înlătură situaţia reală, rezultată din probe, care ofereau motive plauzibile pentru a se bănui participarea acestora la săvârşirea faptei respective.

În consecinţă, întrucât calitatea cerută subiectului activ de norma de incriminare reprezintă o condiţie pentru existenţa infracţiunii (chestiune ce ţine de analiza fondului cauzei), iar în cauză nu este îndeplinită această condiţie a tipicităţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a considerat că fapta reţinută în sarcina inculpaţilor A. şi B. nu este prevăzută de lege, fiind aplicabile dispoziţiile art. 16 lit. b) din C. proc. pen.

În raport cu considerentele expuse, instanţa de fond a apreciat că nu se mai impune analiza celorlalte condiţii care vizează realizarea laturii obiective ori subiective ale infracţiunii.

În privinţa cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 lit. h) din C. proc. pen., întemeiată pe dispoziţiile art. 273 alin. (3) din C. pen., invocată de apărătorul ales al inculpaţilor A. şi B., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a reţinut că, potrivit dispoziţiilor în vigoare începând cu 01.02.2014, în cauzele penale, această cauză de nepedepsire are incidenţă numai dacă retragerea mărturiei intervine înainte de reţinere, arestare sau punere în mişcare a acţiunii penale, or, niciuna dintre aceste ipoteze nu se regăseşte în prezenta cauză, apărarea indicând ca motiv pentru aplicarea art. 273 alin. (3) din C. pen. declaraţiile date în timpul cercetării judecătoreşti de cei doi inculpaţi, moment procesual ulterior reţinerii, arestării sau punerii în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul A.

În orice caz, având în vedere efectul juridic al cauzelor de nepedepsire care înlătură aplicarea pedepsei, fără a înlătura infracţiunea, se constată că incidenţa prevederilor art. 16 lit. b) din C. proc. pen. constituia oricum o situaţie favorabilă inculpaţilor.

Cât priveşte procesul de individualizare a pedepselor care vor fi aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită, de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite şi fals în declaraţii, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 alin. (1) din C. pen., respectiv gravitatea infracţiunilor săvârşite şi periculozitatea infractorului evaluată după împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunilor, motivul săvârşirii infracţiunilor şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunilor şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

De asemenea, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din C. pen. în conformitate cu care, când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedepse alternative, se ţine seama de criteriile de la alin. (1) şi pentru alegerea uneia dintre acestea.

Individualizarea pedepsei nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci reprezintă rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate. Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana inculpatului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei inculpatului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Ţinând cont de aceste criterii, s-a constatat că inculpatul A., prin săvârşirea infracţiunii de luare de mită a adus atingere relaţiilor sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu a procurorilor, prestigiului şi încrederii de care trebuie să se bucure aceştia în exercitarea funcţiei lor.

Cumulativ, împrejurările şi modalitatea de comitere a infracţiunii de luare de mită au relevat că inculpatul A. a săvârşit infracţiunea după momentul efectuării actului care intra în atribuţiile de serviciu şi în contextul preocupării sale de a efectua tranzacţii comerciale în scop de profit, înţelegând "să exploateze" relaţia de apropiere pe care o avea cu martorul denunţător T., situaţie care, în aprecierea instanţei, a diminuat gravitatea infracţiunii în coordonatele prevăzute de dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.

Această activitate infracţională desfăşurată de inculpatul A., pentru care s-a dispus o soluţie de condamnare, a demonstrat o nedemnitate în exercitarea drepturilor de natură electorală, astfel încât instanţa a aplicat faţă de acesta pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a alege, precum şi a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, conform art. 66 alin. (3) din C. pen. Totodată, s-a aplicat inculpatului A., ţinând seama de calitatea în care a comis infracţiunea, pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

În acelaşi conţinut cu pedepsele complementare, aplicate pe o perioadă determinată, s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii.

Aceleaşi circumstanţe atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. au justificat reţinerea şi în legătură cu infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În procesul de individualizare a pedepsei pentru infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 din C. pen. cu referire la art. 28 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, instanţa de fond a ţinut seama, în mod cumulat, de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 din C. pen., considerând că o justă individualizare presupune orientarea către aplicarea unei amenzi penale, prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii, pentru depunerea de către inculpatul A. a declaraţiei de avere din 15.06.2015 care nu corespunde adevărului, acest tip de pedeapsă fiind suficientă şi aptă să asigure realizarea scopului preventiv, educativ şi sancţionator al pedepsei.

Reţinând circumstanţele reale ale comiterii faptelor, scopul urmărit, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului A., nivelul de educaţie, pregătirea sa profesională şi modul în care a înţeles să se raporteze la acuzaţiile aduse, instanţa de fond a apreciat că o justă individualizare a executării pedepsei presupune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei închisorii.

Durata unui termen de supraveghere stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 92 din C. pen., ca şi măsuri de supraveghere la care inculpatul A. trebuie să le respecte în acea perioadă de timp, potrivit art. 93 din C. pen., constituie garanţia că scopul pedepsei va fi atins.

B. JUDECATA ÎN APEL

I. Împotriva sentinţei penale nr. 569 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 17 octombrie 2017 în dosarul nr. x/2015, au formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi - Completul de 5 Judecători, la data de 28.09.2018, sub nr. x/2018.

Primul termen de judecată a fost stabilit, în mod aleatoriu, la data de 22 octombrie 2018, termen la care instanţa a admis cererea de amânare formulată de apelantul intimat inculpat A., pentru angajarea unui apărător ales şi pregătirea apărării.

La termenul din data de 19 noiembrie 2018, cauza a fost amânată pentru ca Procurorul General al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să comunice dacă, în procedura examinării apelului, participarea la şedinţa de judecată va fi asigurată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Secţia judiciară) sau de către procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (Secţia judiciară).

La data de 12 decembrie 2018, prin rezoluţia vicepreşedintelui, în temeiul art. 4 alin. (1) din Hotărârea nr. 1367 din 5 decembrie 2018, adoptată de secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu referire la Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 a Curţii Constituţionale, cauza a fost scoasă de pe rol în vederea rerepartizării aleatorii către completurile de 5 judecători nou înfiinţate.

La termenul din data de 19 decembrie 2018, instanţa a admis excepţia formulată de apelantul intimat inculpat A., de necompetenţă funcţională a procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a dispus emiterea unei adrese către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea desemnării unui procuror din cadrul secţiei judiciare care să participe la soluţionarea acestei cauze.

La termenul din data de 28 ianuarie 2019, cauza s-a amânat în raport cu împrejurarea că, la data de 31 ianuarie 2019, era programată şedinţa Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şedinţă în care urma să se decidă asupra modificării jurisprudenţei Completurilor de 5 Judecători cu privire la interpretarea şi aplicarea principiului continuităţii completului de judecată, chestiune ce s-a apreciat că are relevanţă în cauză

La termenul din data de 25 februarie 2019, în raport cu împrejurarea că, pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, se află dosarul nr. x/2018 şi dosarul nr. x/2019, cauze conexate, în care urmează a se da o rezolvare cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 88⁸ din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu termen de soluţionare la data de 26 februarie 2019, s-a dispus amânarea cauzei.

La termenul din data de 25 martie 2019, instanţa a pus în discuţie cererea de probe formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apelantul intimat inculpat A. şi intimaţii apelanţi A. şi B.

Instanţa de apel a admis proba testimonială solicitată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constând în reaudierea martorilor T., GG. şi JJ. şi a admis, în parte, proba testimonială solicitată de apelantul intimat inculpat A., constând în reaudierea martorilor T., GG., JJ. şi R.

De asemenea, a admis, în parte, proba cu înscrisuri solicitată de apelantul intimat inculpat A. şi de intimaţii inculpaţi A. şi B. şi a dispus efectuarea unei adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a comunica dacă, pe durata întregii activităţi de urmărire penală desfăşurate în această cauză, a existat o colaborare de orice natură între acest organ şi Serviciul Român de Informaţii şi, în caz afirmativ, pentru a comunica în ce s-a concretizat această colaborare, prin indicarea punctuală şi detaliată, atât a actelor de urmărire penală vizate, cât şi a contribuţiei concrete a Serviciului Român de Informaţii la efectuarea fiecăruia dintre aceste acte, unde este cazul.

A respins celelalte probe solicitate de apelantul intimat inculpat A., constând în efectuarea unei expertize judiciare tehnice în domeniul arte plastice - pictură, efectuarea unei adrese către SSSSSS., efectuarea unei adrese către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, pentru a se comunica situaţia juridică a dosarului nr. x/2011, efectuarea unei adrese către W. S.R.L. Iaşi pentru a se comunica relaţii cu privire la consultaţiile medicale, documentaţia medicală integrală aferentă internărilor tatălui inculpatului A., AA., la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi, documentaţia eliberată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate prin adresa nr. x din data de 15.12.2016, precum şi documentaţia privind informaţiile publice aflate pe site-ul http://cardiomediasi.ro/cardiologie.

La termenul din data de 24 iunie 2019, în raport cu împrejurarea că unul dintre membrii completului de judecată s-a aflat în imposibilitate obiectivă de prezentare, în vederea asigurării continuităţii completului de judecată, cauza s-a amânat.

La termenul din data de 30 septembrie 2019, s-a emis o adresă către Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a se comunica dacă, pe durata întregii activităţi de urmărire penală desfăşurate în această cauză, a existat o colaborare de orice natură între acest organ şi Serviciul Român de Informaţii şi, în caz afirmativ, în ce s-a concretizat această colaborare, prin indicarea punctuală şi detaliată, atât a actelor de urmărire penală vizate, cât şi a contribuţiei concrete a Serviciului Român de Informaţii la efectuarea fiecăruia dintre aceste acte, unde este cazul.

Prin încheierea din data de 28 octombrie 2019, instanţa a admis cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare şi, în baza art. 267 alin (3) TFUE, a dispus sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu următoarele întrebări preliminare:

1. Articolul 19 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, articolul 325 alin. (1) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, articolul 58 din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Directivei 2006/70/CE a Comisiei, articolul 4 din Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal, a fost adoptată în temeiul art. 83 alin. (2) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene din 26 iulie 1995, trebuie interpretate în sensul că se opun adoptării unei decizii de către un organ exterior puterii judecătoreşti, Curtea Constituţională a României, care impune trimiterea spre rejudecare a cauzelor de corupţie soluţionate într-o perioadă determinată şi care se află în faza apelului, pentru neconstituirea la nivelul instanţei supreme de completuri de judecată specializate în această materie, deşi recunoaşte specializarea judecătorilor care le-au compus?

2. Articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi articolul 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că se opun constatării de către un organ exterior puterii judecătoreşti a nelegalei compuneri a completurilor de judecată din cadrul unei secţii a instanţei supreme (completuri compuse din judecători în funcţie, care la momentul promovării îndeplineau inclusiv condiţia specializării solicitată pentru a promova la secţia penală a instanţei supreme)?

3. Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii trebuie interpretată în sensul că permite instanţei naţionale să înlăture aplicarea unei decizii a instanţei de contencios constituţional, pronunţată într-o sesizare vizând un conflict constituţional, obligatorie în dreptul naţional?

Prin aceeaşi încheiere, instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea cererii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Ca urmare a împrejurării că, la data de 11 noiembrie 2022, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a transmis la dosarul cauzei copia certificată a hotărârii preliminare pronunţate de instanţa europeană, prin rezoluţia din camera de consiliu din data de 14 noiembrie 2022, s-a dispus repunerea pe rol a cauzei.

La termenul din data de 12 decembrie 2022, instanţa a menţinut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa 70/P/2015 din 18.09.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, asupra imobilului, constând în teren intravilan şi construcţie, situat în municipiul Iaşi, judeţul Iaşi având număr cadastral şi număr topografic x respectiv x - C1, înscris în cartea funciară nr. x UAT Iaşi, aflat în proprietatea inculpatului A., până la concurenţa sumelor de 18.400 euro şi 2700 RON.

La termenul din data de 6 februarie 2023, instanţa a procedat la audierea martorilor T. şi JJ., declaraţiile fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei, ulterior citirii şi semnării de către aceştia.

La termenul din data de 27 februarie 2023, instanţa a procedat la audierea martorilor martorii R. şi GG., declaraţiile fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei, ulterior citirii şi semnării de către aceştia.

La acelaşi termen de judecată au avut loc dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public şi apărătorilor aleşi ai inculpaţilor, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului A., fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

II.1. Prin motivele de apel formulate în cauză, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a apreciat că hotărârea atacată este netemeinică, în esenţă, pentru următoarele considerente:

- greşita înlăturare din conţinutul infracţiunii de luare de mită a actului material privind primirea de inculpatul A. a unui folos necuvenit sub forma unui comision de 13.000 euro perceput cu ocazia unei tranzacţii perfectate de martorul denunţător la 21.08.2014, cu motivarea că actul material nu are legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului;

- greşita înlăturare din conţinutul infracţiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 a activităţii de mediere a tranzacţiei cu tablouri din data de 21.08.2014, cu argumentul că inculpatul nu luase la acel moment rezoluţia infracţională de a desfăşura operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia;

- greşita achitare a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani (obiect-tabloul Natură Statică cu statuetă de abanos);

- greşita achitare a inculpaţilor A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă (procurorul nu a mai susţinut apelul privind pe B.);

- greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii, din perspectiva actelor materiale multiple (în cazul infracţiunii de luare de mită) şi a circumstanţelor atenuante judiciare reţinute în favoarea acestuia şi

- greşita soluţionare a acţiunii civile şi a măsurilor de siguranţă.

Prin concluziile expuse în faţa instanţei de apel, reprezentantul Ministerului Public a precizat că susţine motivele de apel formulate în scris de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, cu excepţia criticii vizând greşita achitare a inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

De asemenea, a solicitat schimbarea încadrării juridice cu privire la una dintre faptele reţinute în sarcina inculpatului A., respectiv din infracţiunea de luare de mită în formă simplă, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. d) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu aplicare art. 35 alin. (1) din C. pen.

În acest sens, a avut în vedere situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, situaţia de fapt reţinută prin hotărârea apelată, precum şi motivul de apel vizând nereţinerea de către prima instanţă a actului material constând în suma de bani primită cu titlu de comision la data de 21 august 2014, în urma vânzării celor 52 de tablouri din Colecţia "CCC.". Astfel, a apreciat că au fost comise cinci acte materiale, la momente diferite, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, fiind avute în vedere în acest sens pretinderea şi primirea comisionului în urma vânzării tablourilor la data de 21 august 2014; pretinderea şi primirea a trei pretinse împrumuturi în circumstanţe diferite şi a lucrărilor de artă menţionate în sentinţa penală atacată.

II.2. Prin motivele de apel formulate, inculpatul A. a solicitat:

- constatarea ca nule absolut a tuturor transcrierilor şi interceptărilor telefonice existente la dosarul cauzei şi care au fost obţinute prin intermediul mandatelor de siguranţă naţională la nivelul anului 2015 (un număr de 26 de mandate de siguranţă naţională emise cu privire la inculpatul A.) şi, pe cale de consecinţă, prin raportare la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 51/2016 şi 26/2019, precum şi la decizia pronunţată în Cauza C-282/12/2021 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene împotriva Bulgariei, înlăturarea din materialul probator;

- menţinerea soluţiei privitoare la înlăturarea din cuprinsul acuzaţiei de luare de mită a actelor materiale care nu se subsumează tipicităţii faptei imputate, astfel cum s-a stabilit prin sentinţa apelată;

- în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) din C. proc. pen., achitarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, apreciind că faptele reţinute în sarcina sa ca acţiuni materiale exteriorizate în câmpul presupus infracţional, nu sunt prevăzute de legea penală, nesatisfăcând standardul de tipicitate impus de norma de incriminare;

- în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) din C. proc. pen., achitarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare cu acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite, considerând că fapta pentru care a fost trimis în judecată nu este prevăzută de legea penală;

- în baza ari. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) din C. proc. pen., achitarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, apreciind că faptele reţinute în sarcina sa nu sunt prevăzute de legea penală;

- menţinerea soluţiei de achitare dispusă în privinţa infracţiunii de spălare a banilor.

***

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi, în limitele impuse de art. 417 C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, prin raportare la probele administrate, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti în primă instanţă şi în apel, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

1. Cu privire la motivul de apel prin care se tinde la desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă

Înalta Curte, Completul de 5 judecători va proceda la o prezentare succintă a argumentelor pentru care va lăsa neaplicată Decizia nr. 417/2019 din 3 iulie 2019 a Curţii Constituţionale, chiar dacă acest motiv de apel nu a mai fost susţinut, în considerarea faptului că nulitatea absolută se constată din oficiu şi că această sancţiune nu este susceptibilă de a fi acoperită în niciun mod.

Prin decizia antereferită, instanţa de contencios constituţional precizează expres că neconstituirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000, echivalează cu încălcarea prevederilor legii referitoare la compunerea completului de judecată, încălcare care atrage nulitatea absolută a actelor pronunţate de acesta (par. 164), sens în care, toate cauzele înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi soluţionate de aceasta în primă instanţă, anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive, urmează a fi rejudecate, în condiţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., de completurile specializate alcătuite potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că, în prezenta cauză, s-a dispus sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la interpretarea normelor de drept comunitar apreciate relevante sub aspectul aplicării deciziei instanţei de contencios constituţional, cererea preliminară fiind înregistrată sub nr. C-859/19.

La data de 07 noiembrie 2022, în cauzele conexate C-859/19, C-926/19 şi C-929/19, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură, a dat o ordonanţă motivată considerând că răspunsul la întrebările adresate de instanţa de trimitere poate fi în mod clar dedus din jurisprudenţa Curţii, în special din Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion şi alţii (C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, EU:C:2021:1034), şi din Hotărârea din 22 februarie 2022, RS (Efectul deciziilor unei curţi constituţionale) (C-430/21, EU:C:2022:99).

Prin Ordonanţa menţionată, comunicată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 11 noiembrie 2022, Curtea de Justiţie a dispus:

"1) Articolul 325 alin. (1) TFUE coroborat cu articolul 2 din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995, precum şi Decizia 2006/928/CE a Comisiei din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare şi de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referinţă specifice în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări sau unei practici naţionale potrivit căreia hotărârile în materie de corupţie şi de fraudă în domeniul TVA-ului care nu au fost pronunţate, în primă instanţă, de complete de judecată specializate în această materie sau, în apel, de complete de judecată ai căror membri au fost desemnaţi toţi prin tragere la sorţi sunt lovite de nulitate absolută, astfel încât cauzele de corupţie şi de fraudă în domeniul TVA-ului în discuţie trebuie, dacă este cazul în urma unei căi extraordinare de atac împotriva unor hotărâri definitive, să fie rejudecate în primă instanţă şi/sau în apel, în măsura în care aplicarea acestei reglementări sau a acestei practici naţionale este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate a faptelor ce constituie infracţiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupţie în general. Obligaţia de a asigura că astfel de încălcări fac obiectul unor sancţiuni penale care au un caracter efectiv şi disuasiv nu scuteşte instanţa de trimitere de verificarea respectării necesare a drepturilor fundamentale garantate la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Cerinţele care decurg din respectivul articol 47 al doilea paragraf prima teză nu împiedică neaplicarea unei asemenea reglementări sau practici naţionale atunci când aceasta este de natură să creeze un atare risc sistemic de impunitate.

2) Articolul 2 şi articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, precum şi Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări sau unei practici naţionale potrivit căreia deciziile curţii constituţionale naţionale sunt obligatorii pentru instanţele de drept comun, cu condiţia ca dreptul naţional să garanteze independenţa curţii constituţionale respective în special faţă de puterile legislativă şi executivă, astfel cum este impusă de aceste dispoziţii. În schimb, aceste dispoziţii din Tratatul UE şi Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naţionale potrivit căreia orice nerespectare a deciziilor curţii constituţionale naţionale de către judecătorii naţionali de drept comun este de natură să angajeze răspunderea lor disciplinară.

3) Principiul supremaţiei dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naţionale potrivit căreia instanţele naţionale de drept comun sunt ţinute de deciziile curţii constituţionale naţionale şi nu pot, din acest motiv şi cu riscul săvârşirii unei abateri disciplinare, să lase neaplicată din oficiu jurisprudenţa rezultată din deciziile menţionate atunci când consideră, în lumina unei hotărâri a Curţii, că această jurisprudenţă este contrară articolului 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, articolului 325 alin. (1) TFUE sau Deciziei 2006/928".

Cum dezlegarea dată chestiunii prejudiciale ce decurge din jurisprudenţa Curţii, în special din Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion şi alţii (C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19) şi din Hotărârea din 22 februarie 2022, RS (C-430/21), este obligatorie, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, va expune sintetic motivele pentru care va lăsa neaplicată Decizia nr. 417/2019 din 3 iulie 2019 a Curţii Constituţionale prin prisma elementelor de interpretare a dreptului Uniunii utile soluţionării prezentei cauze, menţionate în hotărârile amintite

Preliminar, se notează că acuzaţiile ce fac obiectul prezentei cauze vizează infracţiuni de corupţie şi că, chiar dacă normele care guvernează organizarea justiţiei în statele membre, în special cea referitoare la compunerea completurilor de judecată în materie de fraudă şi de corupţie, intră, de principiu, în competenţa statelor respective, acestea sunt totuşi ţinute să respecte obligaţiile care decurg pentru ele din dreptul Uniunii. Printre astfel de obligaţii figurează combaterea oricărei activităţi ilegale, care cuprinde infracţiunile de corupţie ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri disuasive şi efective, obligaţia menţionată fiind completată pentru statul român de obligaţia care rezultă din Decizia 2006/928, de a lupta în mod efectiv împotriva corupţiei şi în special a corupţiei la nivel înalt.

În considerarea obligaţiei ce incumbă instanţei naţionale de a lăsa neaplicate dispoziţiile interne care împiedică aplicarea unor sancţiuni efective şi disuasive, obligaţie consacrată în jurisprudenţa CJUE şi reamintită în decizia antemenţionată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că, aplicarea Deciziei nr. 417/2019 din 3 iulie 2019 a Curţii Constituţionale ar avea drept consecinţă rejudecarea în primă instanţă a cauzei de faţă, iar o astfel de rejudecare ar avea în mod inevitabil ca efect prelungirea duratei procedurilor penale aferente. Or, pe lângă faptul că România s-a angajat să reducă durata procedurii pentru cauzele de corupţie, Curtea de Justiţie a reamintit că, ţinând seama de obligaţiile specifice care îi incumbă României în temeiul Deciziei 2006/928, reglementarea şi practica naţională în această materie nu pot avea drept consecinţă prelungirea duratei anchetelor privind infracţiunile de corupţie sau slăbirea în orice alt mod a luptei împotriva corupţiei (par. 197 din Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion şi alţii).

În altă ordine de idei, CJUE a statuat că obligaţia de a se asigura că astfel de infracţiuni fac obiectul unor sancţiuni penale care au caracter efectiv şi disuasiv nu scuteşte instanţa naţională de verificarea respectării drepturilor fundamentale garantate la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, fără ca această instanţă să poată aplica un standard naţional de protecţie a drepturilor fundamentale care să implice un asemenea risc sistemic de impunitate. Or, cerinţele care decurg din acest articol nu împiedică o eventuală neaplicare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la specializarea şi la compunerea completurilor de judecată în materie de corupţie (a se vedea par. 205-209 din aceeaşi decizie).

Astfel, cerinţa specializării care rezultă din Decizia nr. 417/2019 a Curţii Constituţionale a fost considerată ca îndeplinită prin simpla adoptare a unui act formal precum hotărârea din 23 ianuarie 2019 a Colegiului de conducere, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, împrejurare care nu face decât să confirme că judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au făcut parte din completurile de judecată în materie de corupţie înainte de adoptarea acestei hotărâri erau specializaţi în această materie.

Ca urmare, deşi Curtea Constituţională a statuat că practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la specializarea completurilor de judecată în materie de corupţie nu era conformă cu dispoziţiile naţionale aplicabile, această practică nu era viciată de o încălcare vădită a unei norme fundamentale a sistemului judiciar din România de natură să pună în discuţie caracterul de instanţă "constituită în prealabil prin lege" al completurilor de judecată în materie de corupţie ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De altfel, constituirea unor complete specializate la nivelul Înaltei Curţi apare ca fiind o chestiune pur formală în considerarea specializării judecătorilor din cadrul secţiei penale a instanţei supreme, relevante în această privinţă fiind chiar considerentele Deciziei nr. 417/2019 a Curţii Constituţionale, de pildă, cele expuse în paragraful 147:

"Faptul că toţi judecătorii sunt specializaţi nu înseamnă decât că alegerea componenţei completurilor specializate se va face dintre toţi aceştia".

În fine, în ce priveşte principiul supremaţiei dreptului comunitar, Curtea a stabilit în jurisprudenţa sa că instituirea prin Tratatul CEE a unei ordini juridice proprii, acceptată de statele membre pe bază de reciprocitate, are drept corolar imposibilitatea statelor menţionate de a face să prevaleze, împotriva acestei ordini juridice, o măsură unilaterală ulterioară sau de a opune dreptului născut din Tratatul CEE norme de drept naţional, indiferent de natura acestora, existând altfel riscul ca acest drept să îşi piardă caracterul comunitar şi ca fundamentul juridic al Comunităţii înseşi să fie pus în discuţie.

Curtea a considerat astfel că, deşi a fost încheiat sub forma unui acord internaţional, Tratatul CEE constituie carta constituţională a unei comunităţi de drept, iar caracteristicile esenţiale ale ordinii juridice comunitare astfel constituite sunt în special supremaţia acesteia în raport cu dreptul statelor membre şi efectul direct al unei întregi serii de dispoziţii aplicabile statelor membre şi resortisanţilor lor. Curtea a adăugat că, întrucât articolul 4 alin. (2) TUE prevede că Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, aceasta nu poate respecta o astfel de egalitate decât dacă statele membre se află, în temeiul principiului supremaţiei dreptului Uniunii, în imposibilitatea de a face să prevaleze, împotriva ordinii juridice a Uniunii, o măsură unilaterală, indiferent de natura acesteia. În acest context, Curtea a arătat că, în exercitarea competenţei sale exclusive de a furniza interpretarea definitivă a dreptului Uniunii, acesteia îi revine sarcina de a preciza întinderea principiului supremaţiei dreptului Uniunii în raport cu dispoziţiile relevante ale acestui drept, întinderea menţionată neputând depinde nici de interpretarea unor dispoziţii ale dreptului naţional, nici de interpretarea unor dispoziţii de drept al Uniunii reţinute de o instanţă naţională, care nu corespund interpretării Curţii.

Potrivit Curţii, efectele asociate principiului supremaţiei dreptului Uniunii se impun tuturor organelor unui stat membru, fără ca dispoziţiile interne, inclusiv de ordin constituţional, să poată împiedica acest lucru. Instanţele naţionale sunt ţinute să lase neaplicată, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională contrară unei dispoziţii de drept al Uniunii care are efect direct, fără a trebui să solicite sau să aştepte eliminarea prealabilă a acestei reglementări sau practici naţionale pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional (par. 245-252 din decizia amintită).

Ca atare, în aplicarea hotărârii pronunţate de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, va lăsa neaplicată Decizia nr. 417/2019 din 3 iulie 2019 a Curţii Constituţionale, aplicarea standardului instituit prin decizia ultim menţionată, relativ la noţiunea de instanţă constituită potrivit legii, fiind de natură a genera un risc sistemic de impunitate a faptelor ce constituie infracţiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupţie în general, cu încălcarea dispoziţiilor menţionate de CJUE care prevăd sancţiuni efective şi disuasive pentru combaterea infracţiunilor de această natură, în condiţiile în care viciul constatat nu este de natură să afecteze dreptul la un proces echitabil potrivit standardelor europene.

2. Referitor la susţinerile apelantului inculpat A. în sensul nelegalităţii probelor constând în interceptările telefonice efectuate în cauză

Înalta Curte - Completul de 5 judecători reţine că, prin adresa emisă la data de 23 octombrie 2019, în dosarul nr. x/2015, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, a rezultat că, în cauză, punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică autorizate a fost efectuată de ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Tehnic al D.N.A., cu "sprijinul strict de natură tehnică" al Serviciului Român de Informaţii, prin intermediul căruia doar s-a realizat accesarea Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor.

Prin adresa nr. x/2015 emisă la data de 02 octombrie 2019 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie -Serviciul Tehnic a arătat că "Direcţia Naţională Anticorupţie a recepţionat prin propria structură (Serviciul Tehnic) semnalul de comunicaţii interceptat, iar fişierele de date rezultate au fost descărcate şi imprimate pe suporturi optice de către ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Tehnic al D.N.A.".

Aşadar, în raport de această împrejurare asupra căreia adresa menţionată face dovada deplină, cât timp nu se evidenţiază probe în sens contrar, Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale nu prezintă relevanţă în evaluarea legalităţii punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică în contextul în care Curtea a reţinut, în esenţă, că este justificată opţiunea legiuitorului ca mandatul de supraveghere tehnică să fie pus în executare de procuror şi de organele de cercetare penală, nu însă în privinţa includerii, în cuprinsul art. 142 alin. (1) din C. proc. pen., a sintagmei "alte organe specializate ale statului", neprecizate în cuprinsul C. proc. pen. sau în cuprinsul altor legi speciale.

Punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică nu este nelegală nici prin prisma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 26/2019 prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. 00750 din 4 februarie 2009 şi respectiv, existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. 09472 din 8 decembrie 2016, doar cu privire la dispoziţiile art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9.

Astfel, în considerentele deciziei antemenţionate, instanţa de contencios constituţional a făcut referire la jurisprudenţa în materie, respectiv Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, prin care a statuat în sensul că "activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică prevăzută la art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. [Legea nr.  135/2010 - s.n.] este realizată prin acte procesuale/procedurale", "iar reglementarea acestora ţine de domeniul legii şi intră în sfera de competenţă a organelor de urmărire penală. În schimb, prin Decizia nr. 734 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 23 aprilie 2018, paragrafele 17-18, Curtea a statuat că sintagma "alte organe specializate ale statului" din dispoziţiile art. 142 alin. (1) din noul C. proc. pen. nu vizează persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la executarea măsurilor de supraveghere. În acest sens, Curtea a reţinut că, în Decizia nr.  51 din 16 februarie 2016, şi-a fundamentat soluţia din perspectiva persoanelor care pun în executare mandatul de supraveghere tehnică, iar nu din perspectiva persoanelor care asigură suportul tehnic pentru realizarea activităţii de supraveghere tehnică. Totodată, Curtea a constatat - referitor la suportul tehnic pentru realizarea respectivei activităţi de supraveghere - că acesta era asigurat, sub imperiul vechiul C. proc. pen., de persoane fără atribuţii de cercetare penală, în limitele competenţelor lor, motiv pentru care dispoziţiile art. 91² alin. (1) teza a doua din C. proc. pen. din 1968 [potrivit căruia "Procurorul procedează personal la interceptările şi înregistrările prevăzute în art. 91¹ sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală. Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită potrivit C. pen..") impuneau persoanelor chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări obligaţia de a păstra secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită penal." (paragraf 163).

Astfel, chiar în considerentele acestei decizii a fost definit în mod explicit ca fiind "suport tehnic" procedeul transmiterii de către serviciul de informaţii a semnalului interceptat către Serviciul Tehnic din cadrul D.N.A., procedeu legal a cărui utilizare nu atrage incidenţa sancţiunii excluderii probelor astfel obţinute.

De altfel, instanţa de contencios constituţional a indicat punctual ipoteza în care această sancţiune devine incidentă "Pe lângă suportul tehnic prevăzut de art. 39 - 45 din protocol, art. 32 - 38 din acelaşi act se referă, expressis verbis, la punerea în executare a activităţilor dispuse prin autorizaţiile emise de instanţele competente. Astfel, textul analizat al protocolului prevede exact punerea în executare a activităţilor dispuse prin autorizaţiile emise de instanţele competente de către un serviciu secret contrar art. 91² alin. (1) teza întâi din C. proc. pen. din 1968. Cu alte cuvinte, protocolul a reglementat competenţa Serviciului Român de Informaţii de a pune în executare mandatul de supraveghere tehnică în cadrul procesului penal, fără să fie organ de urmărire penală. Astfel, deşi C. proc. pen. nu a acordat serviciului secret această competenţă, Ministerul Public, din proprie iniţiativă, îi transferă acestuia o competenţă proprie procurorului. Practic, acest protocol operează, în mod indirect, o adăugire la prevederile C. proc. pen., competenţa dispunerii unei măsuri procesuale fiind transferată de către chiar titularul său - Ministerul Public - unui serviciu secret. În dreptul public se aplică principiul delegata potestas non delegatur, astfel încât Ministerul Public nu are competenţa de a-şi transfera/delega competenţele rezultate din textul constituţional al art. 131" (par. 165).

Concluzionând, se constată că instanţa de contencios constituţional, sancţionând punerea în executare a măsurii supravegherii tehnice de către un alt organ decât cel de urmărire penală a considerat că suportul tehnic constând în transmiterea semnalului interceptat prin mijloacele tehnice ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor direct către Direcţia Naţională Anticorupţie, nu constituie o punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică şi nu atrage sancţiunea excluderii, fiind un procedeu legal.

Or, în cauza de faţă, Direcţia Naţională Anticorupţie a comunicat instanţei că măsurile de supraveghere tehnică au fost puse în executare prin recepţionarea prin propria structură (Serviciul Tehnic) a semnalului de comunicaţii interceptat cu sprijinul tehnic al Serviciul Român de Informaţii, iar operaţiunile de descărcare şi imprimare pe suporturi optice s-a realizat de către ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul organului de urmărire penală.

În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte - Completul de 5 judecători nu identifică nicio încălcare a vreunei dispoziţii legale privind punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică autorizate în cauză, acestea încadrându-se totodată şi în exigenţele care derivă din decizia Curţii Constituţionale nr. 26/2019, instanţa de contencios constituţional neoperând nicio distincţie în raport de cadrul legislativ/instituţional de organizare şi funcţionare a Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, argumentele apelantului A. referitoare la aceste aspecte fiind nerelevante.

Consideraţiile apelantului A. privind o pretinsă depăşire a limitelor unui sprijin tehnic în cadrul asistenţei acordate de Serviciul Român de Informaţii, antamează chestiuni normative şi instituţionale ce au constituit obiectul analizei instanţei de contencios constituţional a cărei jurisprudenţă relevantă nu susţine argumentele prezentate. Astfel, aşa cum s-a menţionat în cele ce preced, Curtea Constituţională a statuat în sens contrar, constatând în esenţă, că suportul tehnic acordat organelor de urmărire penală nu se subsumează unui act procesual/procedural, ceea ce exclude de plano incidenţa principiilor legalităţii şi loialităţii administrării probelor, orice argument în susţinerea nulităţii procedeului probator prin care s-a realizat interceptarea comunicărilor fiind nerelevant în considerarea acestei statuări asupra naturii juridice a sprijinului tehnic.

În concret, apelantul inculpat contestă menţiunile din adresele amintite, înscrisuri oficiale ce atestă neimplicarea Serviciul Român de Informaţii în actele procesuale/procedurale efectuate în cauză, caracterul pretins nereal al acestora nefiind susţinut de indicii şi excedează, de altfel, obiectului judecăţii. Comunicatul de presă privind acordarea unui sprijin de specialitate nu are aptitudinea de a fundamenta rezonabil contrariul, atât timp cât, noţiunea de sprijin tehnic se circumscrie unui sprijin de specialitate.

În raport de faptul că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, a clarificat prin adresele la care s-a făcut referire, în ce a constat sprijinul acordat de Serviciul Român de Informaţii, cât şi argumentele prezentate privind limitele în care poate fi analizată chestiunea spriinului tehnic, Înalta Curte - Completul de 5 judecători, va respinge ca nefondată cererea de repunere pe rol a cauzei în vederea solicitării de relaţii suplimentare în legătură cu modalitatea în care cele două instituţii au colaborat.

Asupra susţinerilor apelantului privind caracterul incomplet al răspunsului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Înalta Curte - Completul de 5 judecători constată că, deşi se menţionează că, la elaborarea acestuia, nu a putut fi consultată urma dosarului de urmărire penală, aceasta aflându-se în arhiva secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, răspunsurile Serviciului Tehnic şi al Serviciului Informaţii Clasificate şi de Centralizare a Datelor privind Corupţiat, aflate la dosar apel, sunt edificatoare asupra chestiunilor relevante.

Menţionarea oricărei forme de colaborare cu Serviciul Român de Informaţii, relevantă în evaluarea legalităţii actelor de urmărire penală şi a probatoriului administrat putea fi evidenţiată exclusiv în evidenţele celor două servicii dată fiind natura informaţiilor şi depozitarul legal al acestora, iar informaţiile transmise oferă toate datele necesare pentru a statua asupra apărărilor inculpatului în sensul că Serviciul Român de Informaţii nu a administrat probe şi nu a îndeplinit acte de urmărire penală în cauză.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători subliniază că interceptările comunicărilor şi înregistrările audio-video nu au fost realizate în baza unor mandate de siguranţă naţională, ci în executarea unor mandate de supraveghere tehnică, criticile apărării îndreptate împotriva unor probe obţinute prin punerea în executare a unor mandate de siguranţă naţională fiind lipsite de obiect.

3. Cu privire la infracţiunea de luare de mită

Inculpatul A. este acuzat de comiterea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap.la art. 7 lit. b) din Legea 78/2000 constând în aceea că, în intervalul august 2014 - ianuarie 2015, în urma adoptării unei soluţii favorabile, în data de 16.06.2014, în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi cu numărul x/2011, faţă de martorul denunţător T. a pretins şi primit de la acesta cu titlu de mită diverse bunuri, sub forma unor opere de artă, evaluate la suma de 16.900 de euro (constând într-un număr de 13 picturi), sume de bani, sub forma unor pretinse împrumuturi, în cuantum de 3.900 de euro şi foloase necuvenite (sub forma unui comision de 13.000 de euro perceput de inculpat cu ocazia unei tranzacţii perfectate de martorul denunţător).

Prima instanţă l-a condamnat pe inculpatul A. pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, reţinând, ca bază factuală, că în perioada octombrie, noiembrie 2014 - ianuarie 2015, în urma adoptării unei soluţii de netrimitere în judecată, la data de 16.06.2014, în dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi faţă de martorul denunţător T., a pretins foloase necuvenite şi a primit de la acesta cu titlu de mită diverse bunuri, sub forma unor lucrări plastice, respectiv Cusătoreasa semnată RRR., x semnată AAAA., Lectura şi Autoportret în oglindă semnate UUU., Natură statică cu crap semnată BBBB., Odihnă în zi de duminică semnată Q., Cu gândul la tine semnat C., Vas cu flori semnat D., Peisaj mediteranean semnat E. şi sume de bani sub forma unor pretinse împrumuturi în cuantum de 3.900 euro.

A mai constatat prima instanţă că nu formează obiectul mitei suma de bani primită de inculpatul A. în urma cumpărării, la 21 august 2014, a celor 52 de tablouri din colecţia CCC. de către martorul JJ., având în vedere că această tranzacţie nu s-a derulat în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2011, şi nici tablourile oprite din acea colecţie de inculpatul A., cu aceeaşi ocazie, printre care cel semnat DDD.

Analizând cu prioritate critica Ministerului Public privind încadrarea juridică dată faptei, Înalta Curte constată că reţinerea formei continuate a infracţiunii în sensul existenţei a cinci acte materiale: pretinderea comisionului la data de 21 august 2014; cele trei pretinse împrumuturi acordate în trei împrejurări diferite şi sub motivaţii diferite, în valoare de 2.500 Euro, 1.000 Euro şi 400 Euro şi lucrările de artă reţinute de către inculpatul A., nu corespunde condiţiilor prevăzute de art. 35 alin. (1) din C. pen.

Astfel, potrivit art. 35 alin. (1) din C. pen. "Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni".

Este de necontestat că acuzaţia are ca obiect acţiunile de pretindere şi de primire a mai multor foloase în intervalul octombrie/ noiembrie 2014 - ianuarie 2015, fiind îndeplinită condiţia pluralităţii de acte, însă întreaga activitatea a fost realizată în legătură cu îndeplinirea unui singur act de serviciu, de către inculpat, anterior pretinderii de foloase, respectiv soluţionarea unui dosar de urmărire penală printr-o ordonanţă de clasare în care s-a pronunţat soluţia de renunţare la urmărire penală.

Se observă, aşadar, că inculpatului îi este imputată comiterea infracţiunii de luare de mită în două modalităţi alternative, pretindere şi primire, în cadrul celei din urmă modalităţi remiterea foloaselor fiind realizată în mai multe rânduri.

Această modalitate de săvârşire a infracţiunilor este specifică unităţii naturale colective ca formă a infracţiunii simple, fiind vorba despre o infracţiune simplă care înglobează mai multe acţiuni, între faptele prevăzute ca modalităţi alternative de săvârşire a aceleiaşi infracţiuni existând o legătură naturală - săvârşirea uneia este urmarea firească a celeilalte, fiecare în parte reprezentând stadii de înfăptuire având aceeaşi finalitate - gratificarea autorului pentru îndeplinirea unei îndatoriri de serviciu într-o modalitate favorabilă, acţiunile succesive constituind o unitate naturală. Se reţine ca încadrare juridică forma simplă a infracţiunii, având în vedere că foloasele succesive au fost obţinute în recompensarea autorului pentru îndeplinirea aceluiaşi act de serviciu şi nu pot fi asimilate unor acte materiale distincte, de natură a atrage forma continuată a infracţiunii.

Pretinderea de foloase necuvenite nu este altceva decât un act intermediar, premergător, care determină şi justifică raţiunea de a fi doar în acţiunea finală, primirea acestor foloase, incriminarea actului premergător având semnificaţia unei consumări anticipate a infracţiunii, independent de activităţile ulterioare. Astfel, fapta va constitui infracţiunea de luare de mită chiar dacă ulterior făptuitorul nu primeşte, refuză să primească sau restituie folosul primit, aceasta deoarece urmarea imediată - starea de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite, respectiv desfăşurarea cu probitate a atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici se produce încă de la momentul pretinderii.

Aşadar, infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului A. s-a consumat la data actului iniţial, de pretindere, actele subsecvente constând în primirea, în mai multe rânduri, a folosului necuvenit pretins, se circumscriu în mod natural laturii obiective a aceleiaşi infracţiuni. Aceste acte ulterioare se află în strânsă legătură, nu doar sub aspectul laturii subiective, respectiv în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ci şi sub aspectul laturii obiective, fiind efectuate în legătură cu acelaşi act de serviciu realizat în exercitarea atribuţiilor legale, cerinţă esenţială a elementului material şi, producând ca atare şi aceeaşi urmare imediată, astfel încât nu se poate susţine că fiecare faptă în materialitatea ei realizează elementele constitutive ale unei infracţiuni distincte, reunite de o rezoluţie infracţională comună.

Faptul că, în cazul infracţiunilor al căror element material cunoaşte variante normative alternative, comiterea uneia dintre acestea marchează consumarea infracţiunii nu înseamnă, însă, că săvârşirea altei modalităţi regăsite în norma de incriminare este lipsită de relevanţă penală. Comiterea ulterioară a altor variante alternative ale elementului material, în mod repetat, obiectivează, atunci când între actele succesive există o strânsă legătură obiectivă şi subiectivă, etape diferite de realizare a unei activităţi ilicite unice, împreună alcătuind o unitate naturală de infracţiune.

Unitatea naturală colectivă de infracţiune presupune, aşadar, o anumită desfăşurare în timp, cunoscând un moment al consumării infracţiunii - cel al săvârşirii primei modalităţi alternative a elementului material şi un moment distinct al epuizării - echivalent datei săvârşirii ultimului act. A raţiona în sens contrar înseamnă a admite că, atunci când activitatea ilicită a infractorului cunoaşte o succesiune de acte subsumate unei infracţiuni unice, de natură a agrava răspunderea sa penală, contribuţiile ulterioare actului iniţial să fie plasate în afara sferei de aplicare a legii penale şi, prin aceasta, să devină lipsite de consecinţe juridice, în pofida indisolubilei lor legături cu activitatea originară, ce a marcat momentul consumativ al infracţiunii.

Tot o formă de unitate naturală colectivă de infracţiune există şi în cazul infracţiunii cu conţinuturi alternative atunci când activitatea infracţională este formată din mai multe acte aflate în strânsă legătură între ele şi care realizează în mod cumulativ mai multe dintre conţinuturile alternative, multiplicitatea internă derivând în acest caz din divizarea firească a activităţii infracţionale în acţiunile prevăzute de lege în mod alternativ, dar realizată în fapt în mod cumulativ şi producerea unor rezultate uneori diferite. Caracterul de unitate este imprimat de echivalenţa juridică a conţinuturilor alternative, datorită căreia actele săvârşite cu aceeaşi ocazie se integrează într-o singură acţiune constitutivă, iar rezultatele produse echivalente, ca şi actele care le-au cauzat se adiţionează, înglobându-se într-un rezultat integral unic.

La infracţiunile cu conţinutul alternativ nu numai acţiunea poate fi prevăzută de lege sub forma unor modalităţi alternative, ci şi rezultatul. În asemenea caz, dacă s-au produs concomitent rezultate eterogene, acesta se însumează datorită echivalenţei lor juridice, integrându-se într-un rezultat unitar, consecinţa unei activităţi infracţionale unice.

Acelaşi punct de vedere îl împărtăşeşte şi practica judiciară cvasiunanimă şi constantă, inclusiv a instanţei supreme, sens în care, Înalta Curte menţionează câteva dintre deciziile pronunţate în acest sens, de Completul de 5 judecători, respectiv decizia nr. 85 din 25 noiembrie 2022 (dosar nr. x/2018), decizia nr. 173 din data de 25 iunie 2019 (dosar nr. x/2018), decizia nr. 38 (dosar nr. x/2019), dar şi doctrina relevantă, din care amintim: Academia Română - Institutul de Cercetări Juridice, colectiv de autori, coordonatori TTTTTT. şi Tudorel Toader, Explicaţiile Noului C. pen., Universul Juridic, Bucureşti, 2016, UUUUUU., VVVVVV. - Formele unităţii infracţionale în dreptul penal român, Casa de editură şi presă Şansa S.R.L., Bucureşti, 1992, din care redăm următoarele:

"acţiunea sau inacţiunea unică ce caracterizează infracţiunea simplă poate fi uneori segmentată, în fapt, în mai multe acte constitutive care leagă între ele în mod natural, formând acţiunea sau inacţiunea constitutivă a infracţiunii. Este vorba în acest caz de o pluralitate internă, intrinsecă însuşi conţinutului constitutiv al infracţiunii care nu se poate converti într-o pluralitate de infracţiuni. Această pluralitate internă rezultă din condiţiile de fapt ale săvârşirii infracţiunii, în sensul că, prin natura lucrurilor, actele de cele mai multe ori similare şi cvasi similare se leagă între ele, dând naştere unei acţiuni constitutiv unice. Unitatea infracţiunii este determinată de această sudură realizată în mod natural între actele prin care se înfăptuieşte executarea elementului material al infracţiunii.

(...) Aceeaşi situaţie urmează a fi adoptată şi atunci când conţinuturile alternative sunt caracterizate nu prin modalităţi diferite ale acţiunilor săvârşite, ci prin modalităţi diferite ale rezultatelor produse de o acţiune unică.

Pentru ca actele aparţinând unor modalităţi alternative de săvârşire să se poată integra într-o unitate naturală de infracţiuni este necesar, în principiu, ca ele să fie săvârşite cu aceeaşi ocazie, într-o coeziune obiectivă şi subiectivă care le reuneşte în mod firesc într-o activitate infracţională unică. În general, atunci când se comit la intervale mai mari de timp, acţiunile alternative pot constitui fie o unitate legală de infracţiuni, de tipul infracţiunii continuate, dacă au fost săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii, fie un concurs real de infracţiuni, dacă fiecare dintre ele a fost impulsionat de o poziţie subiectivă unică.

Dar există şi situaţii când, chiar dacă între diferitele momente în care se săvârşesc actele specifice modalităţii alternative se scurge un anumit interval de timp această împrejurare nu împiedică reunirea acestor acte într-o unitate naturală de infracţiuni. O asemenea situaţie există atunci când conţinuturile alternative reprezintă trepte succesive, în forme distincte, dar legate între ele de realizarea unui iter criminis. În cazul în care fiecare dintre modalităţile alternative reprezintă o fază de desfăşurare, iar ele se succed în ordinea pe care o implică acel iter criminis care este specific incriminării respective, unitatea infracţiunii rămânând neştirbită chiar dacă între momentele realizării acestor modalităţi alternative se interpune câte un interval mai mare de timp. Unitatea astfel conturată este forma unităţii naturale de infracţiune.

Astfel, în cazul luării de mită, dacă funcţionarul pretinde o sumă de bani pentru a face un act privitor la îndatoririle sale de serviciu şi apoi, după un interval de timp, primeşte această sumă, cele două acte - pretinderea şi primirea - deşi prevăzute ca modalităţi alternative de săvârşire a infracţiunii, sunt în realitate două faze succesive ale unei activităţi infracţionale unice.

Trecerea unui interval de timp mai mare între realizarea modalităţilor alternative nu exclude unitatea infracţiunii nici în cazul în care modalităţile alternative sunt prevăzute sub forma unor rezultate diferite pe care le poate produce aceeaşi acţiune sau inacţiune. Indiferent de împrejurarea că un rezultat se produce într-un anumit moment, iar altul la un interval mai îndelungat după producerea primului, cele două rezultate se îmbină între ele caracterizând aceeaşi infracţiune unică.

Se poate conchide că unitatea naturală de infracţiune poate exista nu numai în cazul actelor plurale săvârşite cu aceeaşi ocazie într-o cvasisimultaneitae, dar şi atunci când ele chiar mai distanţate în timp se integrează sub aspect faptic în complexul de elemente care, în formularea incriminării îi caracterizează unitatea".

Cu privire la critica formulată de Ministerul Public vizând greşita înlăturare din conţinutul infracţiunii de luare de mită a actului material privind primirea comisionului de 13.000 Euro în urma tranzacţiei din 21 aprilie 2014, Înalta Curte - Completul de 5 judecători constată temeinicia statuării primei instanţe în sensul că ansamblul probator nu confirmă teza acuzării, foloasele obţinute de inculpatul A. din tranzacţionarea "colecţiei CCC." nefiind primite în legătură cu soluţia dată în dosarul nr. x/2011, faţă de martorul T., ci cu titlu de comision de intermediere, inculpatul fiind cel care a contactat cumpărătorul şi a negociat preţul cu acesta.

Aşadar, declaraţiile martorilor T., GG. şi JJ. sunt convergente şi atestă dincolo de orice îndoială rezonabilă că tranzacţia asupra celor 58 de tablouri din colecţia CCC. a avut loc la 21 august 2014 - dată confirmată şi de înscrisuri - şi că aceasta s-a realizat prin intermediari, martorul GG. negociind preţul pentru vânzător cu martorul T., iar inculpatul A. fiind cel care a contactat pe cumpărătorul JJ. şi a negociat preţul de cumpărare.

Cât priveşte folosul obţinut de cei doi intermediari din această tranzacţie, se constată că nu există probe din care să rezulte că inculpatul A. ar fi pretins şi primit o parte din acesta în considerarea soluţiei favorabile date în iunie 2014 faţă de martorul T.

Astfel, martorul T. a declarat în mod constant că această tranzacţie a fost una profitabilă pentru ambii intermediari, comisionul ce a revenit fiecăruia fiind stabilit de comun acord în concordanţă cu aportul. Audiat în apel, acesta a susţinut aceeaşi variantă a derulării faptelor, în sensul că pretenţiile inculpatului A. în virtutea "binelui făcut" martorului T., au apărut după decesului tatălui său, intervenit la 25 august 2014.

Ceilalţi doi martori, GG. şi JJ., reaudiaţi în apel, nu au oferit informaţii suplimentare cu privire la înţelegerea dintre intermediari despre care, în esenţă, au susţinut constant că nu au avut cunoştinţă.

Criticile inculpatului A. în privinţa temeiniciei soluţiei de condamnare sunt, de asemenea, nefondate, Înalta Curte - Completul de 5 judecători constatând că baza factuală a fost reţinută corect de prima instanţă în urma unei ample analize a materialului probator, faptele de a pretinde şi primi de la martorul T. foloase necuvenite sub forma unor împrumuturi, precum şi lucrări de artă plastică, respectiv "Cusătoreasa" -semnată RRR., "x" - semnată AAAA., "Lectura" şi "Autoportret în oglindă" - semnate UUU., "Natură statică cu crap"- semnată BBBB., "Odihnă în zi de duminică"- semnată Q., "Cu gândul la tine" - semnat C., "Vas cu flori"- semnat D., "Peisaj mediteranean"- semnat E., fiind realizate în legătură cu adoptarea unei soluţii de netrimitere în judecată de către inculpat, în exercitarea atribuţiilor de procuror, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii pentru care inculpatul a fost condamnat.

Astfel, fără a detalia împrejurările în care inculpatul A. a dispus soluţia de netrimitere în judecată faţă de martorul T., mobilul inculpatului sau eventuala premeditare fiind împrejurări extrinsece tiparului abstract al normei de incriminare, se observă că probele administrate, analizate critic de prima instanţă, relevă faptul că inculpatul şi martorul se cunoşteau înainte de adoptarea ordonanţei în dosarul nr. x/2011, între cei doi existând o relaţie medic - pacient, martorul având o relaţie profesională strânsă cu fratele inculpatului, director la unitatea medicală la care profesa, la rândul său pasionat de artă, existând indicii temeinice în sensul că inculpatul a cunoscut existenţa dosarului penal în lucru încă înainte de a reveni la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Deşi nu prezintă relevanţă în stabilirea corespondenţei dintre faptele concret reţinute în sarcina inculpatului şi conţinutul constitutiv al infracţiunii, se constată, în consens cu prima instanţă, că succesiunea rapidă a evenimentelor care au dus la adoptarea soluţiei de netrimitere în judecată de către inculpatul A. la data de 16 aprilie 2014, la câteva zile de la redistribuirea dosarului penal în lucru - 12 aprilie 2014, şi în decursul primei săptămâni de la revenirea acestuia în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi - 8 aprilie 2014, coroborat cu împrejurările amintite, dar şi cu probele care atestă existenţa unui ascendent moral al inculpatului asupra colegilor procurori, constituie cel puţin indicii temeinice în sensul că inculpatul a urmărit să "rezolve" rapid şi favorabil situaţia în care se afla martorul T.

Fără a specula asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei în cauză, subliniem că fapta de a pretinde şi primi foloase de la martorul denunţător ulterior şi în legătură cu îndeplinirea actului de serviciu constituie infracţiunea de luare de mită independent de liceitatea actului de serviciu îndeplinit şi de existenţa unei înţelegeri prealabile între cel mituit şi mituitor, precum şi indiferent de resorturile interioare ale autorului la momentul îndeplinirii atribuţiei de serviciu. Astfel, cerinţa esenţială a elementului material constă în aceea ca fapta să fie săvârşită "anterior, concomitent sau ulterior îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării sau întârzierii în îndeplinirea actului de serviciu ori efectuării unui act contrar îndatoririlor de serviciu", fiind lipsită de relevanţă susţinerea inculpatului în sensul că nu a perceput dispunerea soluţiei ca pe un favor făcut martorului denunţător, având în vedere că aceasta a fost una legală.

Coroborarea declaraţiilor celor doi - inculpatul A. şi martorul T., atestă dincolo de orice îndoială rezonabilă că, subsecvent adoptării ordonanţei, martorul denunţător a purtat recunoştinţă inculpatului care a fost conştient de acest impact al soluţiei şi că, într-o primă fază, această recunoştinţă s-a obiectivat în manifestări de voinţă libere, fără conotaţie penală, din partea martorului - grija acordată în cadrul asistenţei medicale faţă de tatăl inculpatului şi participarea la tranzacţionarea primului lot de lucrări de artă plastică din colecţia CCC. Ulterior, începând cu luna octombrie 2014, prin acţiunile sale concrete, inculpatul A. a speculat recunoştinţa pe care martorul, nu doar că o resimţea, dar îi şi adusese la cunoştinţă că i-o poartă încă din luna iulie 2014, determinându-l pe acesta să accepte acordarea unor împrumuturi, precum şi remiterea unor tablouri în vederea valorificării.

În ce priveşte acţiunile de pretindere şi primire de foloase, Înalta Curte - Completul de 5 judecători reţine că declaraţiile martorului T., pe lângă faptul că au prezentat o constanţă de natură să creeze convingerea veridicităţii împrejurărilor de fapt relatate, se coroborează cu materialele probatorii rezultate în urma efectuării percheziţiilor şi punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, precum şi cu celelalte probe testimoniale.

Prioritar, în consens cu prima instanţă, se constată că pretinderea poate fi exprimată în orice modalitate, putând fi expresă sau subînţeleasă, implicită, sugerată de cuvinte, gesturi, atitudini, comportament etc., fiind necesar, dar şi suficient, ca aceasta să fie inteligibilă destinatarului comunicării, cât şi că, deşi elementul material a fost realizat pe fondul unei constrângeri morale a martorului, fiind realizată în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, fapta corespunde tiparului obiectiv al infracţiunii de corupţie, iar nu al infracţiunii de şantaj.

Presiunea exercitată de inculpatul A. asupra martorului denunţător pentru ca acesta să îi remită tablouri din propria colecţie spre a fi valorificate, este confirmată de comunicările telefonice interceptate, al căror conţinut atestă caracterul autoritar al inculpatului în raport de martor, autoritate pe care acesta o exprimă în virtutea "binelui făcut", după cum chiar el s-a exprimat, confirmând susţinerile martorului T.

Mai mult, însuşi faptul că inculpatul s-a deplasat personal la clinica martorului T., în luna noiembrie 2014, însoţit de B. de unde a luat un număr de aproximativ 50 de tablouri, aflate în colecţia proprie a martorului pentru a fi scoase la vânzare, relevă o pretindere implicită, pretindere pe care inculpatul a şi pus-o în executare prin luarea acestor lucrări.

Preluarea lucrărilor respective este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă prin faptul că 34 dintre acestea au fost oferite spre vânzare în perioada noiembrie 2014 - 9.02.2015 pe site-ul www.x.ro, sub numele unui utilizator cu contul "toppainting", care s-a dovedit a fi folosit de B., nepotul inculpatului A. .

Împrejurarea că certificatele de autenticitate pentru o mare parte din lucrările respective erau false, chestiune despre care martorul T. avea cunoştinţă şi nu ar fi agreat folosirea acestora la vânzarea prin case de licitaţii sau postarea online, relevă nu doar că iniţiativa de tranzacţionare nu i-a aparţinut, ci şi că activitatea inculpatului nu a fost una negociată cu proprietarul lucrărilor, ci impusă acestuia. Relevante, sub acest aspect, sunt convorbirile telefonice interceptate din care rezultă stresul declanşat de descoperirea postărilor online şi de demersurile întreprinse de martor pentru retragerea rapidă a certificatelor şi a lucrărilor de pe site-ul de vânzări, convorbiri redate în sentinţa atacată al căror conţinut a fost expus de prima instanţă.

Mai mult, reacţiile declanşate de descoperirea postării lucrărilor şi a certificatelor de autenticitate nereale infirmă susţinerea inculpatului privind pretinsa intenţie a martorului de a profita de acesta în tranzacţionarea acelor lucrări, ci mai degrabă relevă faptul că martorul a urmărit satisfacerea pretenţiilor inculpatului prin remiterea unor lucrări de o valoare discutabilă, pentru a-şi diminua pierderile. Susţinerea inculpatului A. privind "folosirea" sa în traficarea unor falsuri, în condiţiile în care acesta deţinea funcţia de procuror, nu este o ipoteză credibilă, chiar dacă se poate accepta rezonabil că inculpatul nu putea discerne un fals de o lucrare autentică, avea totuşi capacitatea intelectuală şi cunoştinţele necesare pentru a verifica autenticitatea, iar martorul avea, la rândul său, elemente obiective pentru a conştientiza acest lucru.

Astfel, modalitatea concretă în care inculpatul a procedat, prin luarea tablourilor şi postarea acestora în scopul valorificării, fără a avea un consimţământ liber exprimat al martorului denunţător în acest sens, denotă poziţia subiectivă a acestuia din urmă, de acceptare a conduitei inculpatului, acceptare care nu poate fi justificată decât de recunoştinţa în virtutea căreia a acţionat şi de care inculpatul a profitat, acceptarea fiind consecinţa directă a pretenţiilor exprimate implicit şi exteriorizate comportamental de inculpat în contraprestaţie pentru soluţia de netrimitere în judecată adoptată anterior.

Edificator în stabilirea legăturii directe între actul de serviciu îndeplinit şi foloasele pretinse de la martorul denunţător este şi faptul că aceste pretenţii ale inculpatului au început la scurt timp după adoptarea soluţiei, probele administrate atestând că anterior, între cei doi a existat doar o relaţie medic-pacient şi brusc, fără nicio altă explicaţie plauzibilă, martorul a inceput să satisfacă nevoia inculpatului de lichidităţi prin împrumutarea unor sume de bani, dar şi prin remiterea de lucrări artistice spre a fi valorificate, deşi inculpatul, spre deosebire de martor, era un novice în materia tranzacţionării de astfel de bunuri.

De altfel, conţinutul comunicărilor dintre cei doi denotă neînţelegerile legate de disproporţia beneficiilor din tranzacţiile de lucrări, neînţelegeri care au culminat cu solicitarea de returnare a tablourilor luate de inculpat, dar şi faptul că, prin referirea la "ajutorul dat", ambii interlocuitori se refereau la soluţia adoptată în dosarul penal şi confirmă faptul că martorul T. nu a remis bunurile din proprie iniţiativă, ci a satisfăcut pretenţiile inculpatului care, însă, la un moment dat, au devenit excesive în percepţia sa, fapt ce l-a determinat să refuze continuarea satisfacerii "contraprestaţiilor" solicitate.

Relevant, în acest sens, este schimbul de mesaje din datele de 9.02.2015 şi de 10.02.2015, din care menţionăm mesajul transmis de inculpatul A. către martor "pe RRR., steriadi si cei doi UUU. mi-ai spus ca ai dat 6.500 eur. ti ai luat UUU. si steriadi. ai memoria cam scurta. voi recupera lucrarile si ti le voi trimite. trebuia sa te abtii sa favi afaceri vu mine. dupa cat te am ajutat. m ai pierdut definitiv ca prieten. ai nidte pretentii abrrante. si mult tupeu. uita mi numarul" şi răspunsul acestuia "Poţi fi sigur că nu te voi mai deranja! Dumnezeu şi cei de lângâ el cred că eşti de acord să ne judece! În rest cred că nu e f mare tupeu şi este absolut corect să rog să îmi aducă SSSS. lucrările mele înapoi, mai puţin v.popescu, E. şi LLLL.! În ceea ce priveşte ajutorul cred că a fost reciproc şi tu însuţi, vara trecută, în faţa unui spital ai afirmat că nu mai am nici o datorie!". Această din urmă afirmaţie constituie o referire expresă la momentul iulie 2014 când martorul şi-a exprimat recunoştinţa pentru soluţia dată, inculpatul răspunzând punctual că nu are pentru ce să-i mulţumească, afirmaţie necontrazisă de inculpat, ce atestă percepţia martorului privind motivul remiterii foloaselor, împrejurare ce constituie, o dată în plus, temei pentru a fundamenta convingerea că inculpatul a acţionat în legătură cu actul de serviciu îndeplinit.

În urma unei minuţioase analize a probelor testimoniale şi a proceselor-verbale de percheziţie, în mod corect, prima instanţă a reţinut tablourile pretinse şi primite cu titlu de mită de către inculpatul A., lucrări ce nu au fost restituite martorului şi care au fost regăsite la percheziţiile domiciliare efectuate sau nu au mai fost găsite, în raport de care există certitudinea că inculpatul a dispus de acestea ca un adevărat proprietar.

Astfel, lucrările Cusătoreasa - RRR., x - AAAA., Lectura şi Autoportret în oglindă - UUU. şi Natură statică cu crap - BBBB. au fost indicate de cei doi ca fiind printre cele primite de A. de la martorul denunţător. Susţinerea inculpatului A. în sensul că ar fi restituit aceste tablouri martorului T. este infirmată de faptul că tablourile nu au fost găsite la percheziţiile domiciliare efectuate la locuinţa acestuia din urmă şi la sediul S.C. W. S.R.L. şi nici printre cele lăsate în custodie.

Cât priveşte lucrarea Odihnă în zi de duminică (Peisaj cu musulmani) - autor Q., luată de inculpat de la martorul T., aceasta a făcut obiectului unui schimb cu o lucrare plastică intitulată Vas cu flori - autor CCCC. şi 2.000 RON, faţă de diferenţa de valoare a tablourilor, aşa cum rezultă din transcriptul convorbirilor telefonice interceptate în cauză şi din declaraţiile martorului P., care a confirmat acest fapt, lucrarea fiind ridicată cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa acestuia.

Lucrările Femeie odihnindu-se (Pe gânduri/Cu gândul la tine) - autor C. şi Vas cu flori (Ulcică cu flori) - autor D. şi Peisaj mediteranean - semnat E. au fost găsite cu ocazia percheziţiilor domiciliară efectuate la locuinţa inculpatului şi printre lucrările lăsate la Casa de licitaţii şi galeria de artă CC. Susţinerile inculpatului privind faptul că ar fi plătit contravaloarea lucrărilor Odihnă în zi de duminică (Peisaj cu musulmani) autor Q. şi Peisaj mediteranean semnat E., în legătură cu care inculpatul recunoaşte că provin din colecţia martorului T., nu sunt confirmate de nicio dovadă şi nu este verosimil ca acesta să nu îşi fi preconstituit înscrisuri doveditoare, având în vedere pregătirea sa juridică şi formaţia profesională, ca şi în cazul tabloului - Femeie odihnindu-se (Pe gânduri/Cu gândul la tine) autor C., pretins dăruit nepotului B. de acelaşi T.

În ceea ce priveşte sumele de bani remise, în lunile noiembrie 2014 - ianuarie 2015, de martorul denunţător T., în împrejurările relatate pe larg în sentinţă, inculpatul A. pretinde că, în activitatea comună de tranzacţionare, erau rulate sume de bani şi că acestea s-au compensat pe parcurs.

Susţinerile inculpatului se coroborează parţial cu cele ale martorului denunţător, sumele indicate de acesta, ca pretinse de inculpat cu titlu de împrumut, fiind solicitate în legătură cu achiziţiile de tablouri. Referirea martorului T. la pretinderea unei sume de bani cu titlu de împrumut pentru a fi returnată martorei Y., conferă veridicitate afirmaţiei, în contextul în care, martora a confirmat existenţa acestei datorii, despre care denunţătorul nu avea de unde să ştie, decât de la inculpat.

În esenţă, inculpatul nu neagă primirea acestor sume de bani, ci susţine că datoriile s-au compensat şi că, oricum, împrumuturile nu au fost acordate în considerarea soluţiei de netrimitere în judecată.

Or, prin "foloase", în accepţiunea art. 289 din C. pen., se înţelege şi pretinderea ori primirea unor sume de bani sub formă de împrumut, împrumutul în sine constituind un folos, în contextul în care, întrebuinţarea banilor este de natură a asigura un beneficiu celui care îi obţine, independent de restituirea ulterioară.

Fără a relua argumentarea privind legătura dintre remiterea de foloase de către martorul denunţător şi actul de serviciu favorabil acestuia îndeplinit de inculpat, reamintim că "parteneriatul" dintre cei doi în derularea de achiziţii cu opere de artă a debutat la scurt timp după exercitarea atribuţiilor de procuror prin soluţionarea dosarului în care denunţătorul a fost cercetat penal, la insistenţele inculpatului şi în lipsa oricărui interes sau beneficiu pentru martor, mituitorul fiind practic constrâns de o manieră insidioasă să răspundă pozitiv pretenţiilor inculpatului în considerarea recunoştinţei datorate.

Aşadar, realizarea actelor de pretindere şi primire de diverse foloase în legătură cu actul de serviciu se deduce din împrejurările şi circumstanţele faptice relatate, din materialitatea faptei, susceptibilă a evidenţia existenţa cerinţei esenţiale, iar nu exclusiv, şi nici determinant, din depoziţia martorului denunţător, contrar susţinerilor în apărare.

4. Referitor la infracţiunea de efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000

În ce priveşte obiectul acuzaţiei constând în comiterea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, aceasta constă în fapta inculpatului A. care, deţinând funcţia de procuror, în intervalul august 2014- iunie 2015, a achiziţionat, în vederea revânzării în scopul obţinerii de profituri materiale, a intermediat vânzarea, respectiv cumpărarea, percepând comisioane în urma tranzacţiilor intermediate, de obiecte de artă, activităţi comerciale desfăşurate atât pe piaţa reglementată, dar preponderent pe piaţa nereglementată a operelor de artă.

Prima instanţă a reţinut în legătură cu această acuzaţie că fapta inculpatului A. care, deţinând funcţia de procuror, în intervalul octombrie/ noiembrie 2014 - iunie 2015, în mod repetat, a intrat în posesia unui număr semnificativ de obiecte de artă, în special prin cumpărare, în vederea vânzării în scopul obţinerii unui profit, a intermediat vânzarea-cumpărarea, în acelaşi scop speculativ, acţionând în mod direct, dar în principal prin interpuşi, activităţi comerciale desfăşurate pe piaţa reglementată, dar preponderent pe piaţa nereglementată a operelor de artă, întruneşte elemenele constitutive ale infracţiunii de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, prev. de art. 12 lit. a) din Legea 78/2000.

Astfel, instanţa de fond a exclus din conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, actul de intermediere a tranzacţiei având ca obiect primul lot de tablouri din colecţia CCC., din data de 21.08.2014, considerând că nu există date privind luarea rezoluţiei infracţionale de a efectua acte de comerţ incompatibile cu funcţia la acel moment.

Parchetul a criticat nereţinerea acestui act material, arătând că probele atestă că inculpatul a urmărit obţinerea unui profit din această tranzacţie şi că a realizat acte concrete de intermediere, motiv pentru care, acesta constituie un act de comerţ incompatibil cu funcţia de procuror deţinută, la acea dată, de inculpatul A.

Materialul probator administrat în faţa instanţei de control judiciar nu a relevat aspecte care să conducă la infirmarea concluziei primei instanţe, în sensul că actul material respectiv nu se circumscrie conţinutului infracţiunii, fiind un act izolat de intermediere în lipsa unei probe certe din care să rezulte că, la acel moment, inculpatul urmărea derularea unor "acte de comerţ", ci relevă mai degrabă o introducere a acestuia în mediul colecţionarilor/samsarilor de artă, o "tatonare" a pieţei respective.

De altfel, chiar în actul de sesizare, se reţine că activitatea de tranzacţionare de opere de artă derulată de inculpat a căpătat caracter sistematic "După ce inculpatul A. a fost introdus (cu referire la tranzacţia din 21 august 2014 n.n.), de către martorul denunţător T., pe piaţa nereglementată a operelor de artă, furnizându-i în acelaşi timp capital şi remiţându-i picturi pe care să le tranzacţioneze ulterior, cu titlu de mită, inculpatul A. a desfăşurat în intervalul septembrie, octombrie 2014- iunie 2015, o intensă activitate comercială, prin care a urmărit obţinerea de profit prin cumpărarea şi vânzarea în scop speculativ de picturi şi sculpturi" - fila x din rechizitoriu.

Aşadar, includerea respectivul act material pune chiar problema depăşirii obiectului sesizării, în considerarea faptului că descrierea acuzaţiei nu a avut în vedere şi această tranzacţie, iar simpla menţionarea a lunii august cu ocazia precizării încadrării juridice nu are semnificaţia descrierii unei acuzaţii, motivul de apel fiind nefondat.

Inculpatul A. a criticat soluţia de condamnare arătând, în esenţă, că faptele reţinute în sarcina acestuia nu corespund tipicităţii infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Astfel, sub un prim aspect, inculpatul susţine că, în actuala reglementare a C. civ., actul de comerţ nu mai poate fi calificat ca atare decât prin raportare la calitatea de comerciant, cu excluderea aşa-zişilor comercianţi neregulaţi - persoane neînregistrate la Oficiul Registrului Comerţului.

Înalta Curte constată că, în mod corect, a reţinut prima instanţă faptul că inculpatul a desfăşurat acte de comerţ în scopul obţinerii unui profit, respectiv cumpărarea în scop de revânzare, vânzarea şi intermedierea de opere de artă. Or, pentru dobândirea calităţii de comerciant de către persoana fizică este suficientă probarea situaţiei de fapt specifice, caracterul sistematic, şi nu accidental, izolat, al săvârşirii faptelor de comerţ.

În acest sens, art. 3 din C. civ., prevede că sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere şi că "(3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una ori mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri ori în prestarea de servicii, indiferent dacă are ori nu un scop lucrativ".

Întreprinderea este, în primul rând, un mod de organizare a unei activităţi, reper obiectiv independent de calitatea subiectului, subiectele de drept putând fi societăţi pe acţiuni, cele cu răspundere limitată, asociaţiile familiale, întreprinzătorii individuali, regiile autonome etc., fără însă ca această calitate să fie relevantă atunci când se califică o activitate ca fiind o întreprindere. Aşadar, criteriile prevăzute la art. 3 alin. (3) din C. civ. ţin de actele îndeplinite sistematic, noţiune care oferă un reper obiectiv, independent de calitatea subiectului de drept.

De altfel, de-a lungul timpului, atât legislaţia cât şi jurisprudenţa au recunoscut calitatea de comerciant "clandestin". Astfel, în considerarea art. 7 din Codul comercial erau comercianţi atât societăţile comerciale, cât şi persoanele fizice care făceau "fapte de comerţ având comerţul ca o profesiune obiş­nuită", în cazul acestora din urmă, formele legale în care îşi puteau desfăşura activitatea comercială, precum şi obligaţia profesională de a se înregistra în registrul comerţului pentru a avea acces la respectivele forme erau impuse de legislaţia specială.

În cazul în care persoanele fizice îşi desfăşurau activitatea exclusiv în condiţiile art. 7 din Codul comercial (săvârşeau fapte de comerţ obiective, cu titlu de profesie, în nume propriu), fără a respecta însă formalităţile legale privind autorizarea şi înre­gistrarea în registrul comerţului ca persoană fizică autorizată, titular al unei între­prinderi individuale sau membrii ai unei întreprinderi familiale, acestea dobândeau calitatea de comerciant persoană fizică. Activitatea comerciantului desfăşurată în mod ilicit, motivat de ignorarea formalităţilor legale, antrena şi justifica apelativul de comerciant "clandestin".

Nerealizarea demersurilor normative necesare pentru obţi­nerea autorizaţiei în vederea desfăşurării activităţii comerciale şi pentru înre­gistrarea în registrul comerţului nu afecta recunoaşterea calităţii de comerciant, însă era relevantă din perspectiva ilicitului juridic sancţionat de legiuitor.

În prezent, dispoziţiile art. 3 alin. (2) din C. civ., core­late cu prevederi ale unor legi speciale, permit identificarea profesionistului "clandestin", ca fiind persoana sau entitatea care exploatează o întreprindere în sensul art. 3 alin. (3) din C. civ., fără să fie înregistrată într-un registru special de publicitate şi/sau autorizată pentru exploatarea unei întreprinderi, deşi are această obligaţie normativă, după caz, pentru a fi legal constituită şi pentru a accede la activitatea sa. Prevederile C. civ. condiţionează statutul de profesionist, de o manieră directă şi exclusivă, de însăşi "exploatarea unei întreprinderi", în sensul art. 3 alin. (3) din C. civ., textul legal invocat este practic lipsit de orice condiţionări privind îndeplinirea vreunei formalităţi legale ori liceitatea activităţii desfăşurate.

Astfel, profesionistul "clandestin" este un profesionist în sensul C. civ., specificul său fiind exploatarea întreprinderii în condiţii ilicite, consecinţă directă a unui comportament omisiv faţă de cerinţele privind constituirea într-o formă juridică prevăzută de lege şi/sau asigurarea accesului legal la derularea activităţii sale.

Opţiunea pentru "clandestinitatea" analizată, indiferent de forma sa de concretizare în practică, are ca suport voinţa titularului întreprinderii care urmăreşte, după caz, sustragerea de la aplicarea reglementărilor, de regulă, fiscale şi/sau penale până la eludarea unor incompatibilităţi, conflicte de interese sau interdicţii impuse de anumite legi speciale.

Ca atare, contrar susţinerilor apărării, activitatea inculpatului astfel cum a fost reţinută de prima instanţă, reprezintă o activitate economică clandestină, iar faptul că inculpatul nu s-a înregistrat la organul fiscal competent pentru a dobândi formal calitatea de comerciant dată fiind funcţia deţinută, cu toate consecinţele ce decurg din această calitate, nu îl absolvă pe acesta de răspunderea penală, fiind incident principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

De altfel, dacă am accepta teza inculpatului ar însemna ca toate operaţiunile financiare efectuate de către un magistrat ca acte de comerţ, constând în acţiuni de intermediere în circulaţia bunurilor în mod organizat şi sistematic, în scopul obţinerii de profit, să rămână înafara ilicitului penal doar pentru că acesta nu este înregistrat în calitate de comerciant - persoană fizică, ceea ce ar fi absurd în condiţiile în care nerespectarea regimului incompatibilităţilor este de regulă, disimulată sau ascunsă şi ar face practic inoperantă norma de incriminare.

Subliniem că jurisprudenţa citată în sprijinul susţinerii acestei apărări fie se referă la ipoteze factuale diferite, fie este anterioară modificării legislative determinate de pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 584/2018 şi, ca atare, nerelevantă, sintagma de operaţiuni financiare având o definiţie legală utilă în interpretarea previzibilă a art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000. Astfel, alin. (2) al normei de incriminare statuează în sensul că sunt operaţiuni financiare:

"operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale. Pentru a fi efectuate ca acte de comerţ, operaţiunile financiare trebuie să constituie o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor făcută în mod organizat şi sistematic, în scopul obţinerii de profit".

De altfel, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de inculpat în considerarea lipsei de claritate şi previzibilitate a sintagmei a fost respinsă prin Decizia nr. 243/2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 527 din 06 iulie 2017, existând o bogată jurisprudenţă a instanţei de contencios constituţional în acelaşi sens.

Contrar susţinerilor inculpatului, din conţinutul art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 rezultă că elementul material al infracţiunii presupune îndeplinirea cerinţei esenţiale în sensul existenţei unei reglementări primare care instituie incompatibilitatea dintre funcţia/atribuţia/însărcinarea publică şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ (Decizia Curţii Constituţionale nr. 243/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 527 din 6 iulie 2017, paragraful 38), iar nu existenţa unei legături între faptele de intermediere şi funcţia deţinută.

Infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 este una de pericol ce se consumă în momentul în care persoana acuzată a efectuat actele de comerţ în scopul de a obţine un folos necuvenit. În consecinţă, fapta este infracţiune atunci când există scopul obţinerii de foloase necuvenite, indiferent dacă foloasele au fost sau nu obţinute.

Aşadar, contrar susţinerilor inculpatului, legea cere ca folosul necuvenit să fie urmărit, neavând relevanţă că acesta nu a realizat profit, chestiune ce nu a făcut obiectul cercetărilor.

Cât priveşte operaţiunile financiare efectuate de inculpatul A. ca acte de comerţ, acestea au constat în aceea că, în perioada octombrie, noiembrie 2014 - iunie 2015, inculpatul A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, a acţionat pe piaţa reglementată (case de licitaţii) şi pe piaţa nereglementată a obiectelor de artă (platforme de comerţ electronic şi operaţiuni directe cu colecţionari), prin oferirea spre vânzare a unui număr considerabil de astfel de bunuri, proprietatea sa sau a unor terţi colecţionari, direct sau prin interpuşii pe care îi coordona.

Este de necontestat că inculpatul A. a fost în posesia unui număr impresionant de opere de artă, împrejurare ce rezultă din lucrările găsite cu prilejul percheziţiilor efectuate la domiciliul şi biroul său profesional de la parchet şi la locuinţele numitelor A. şi M. sau predate de Y., cele lăsate în custodie la Galeria de artă CC., dar şi cele oferite spre vânzare online şi supuse evaluărilor şi restaurărilor, atestată de rezultatul percheziţiilor informatice şi de proba testimonială.

Sub acest aspect, afirmaţia martorului QQ., restaurator la CC. este mai mult decât elocventă "nu am cunoscut vreo altă persoană care să aducă atât de multe tablouri la galeria la care lucrez…nu îl pot cataloga pe A. ca fiind colecţionar de artă, dat fiind că datorită numărului mare de tablouri aduse la restaurare ar fi avut nevoie de un bloc cu 10 etaje pentru a le expune corespunzător".

Faptul că deţinerea acestora a avut drept scop valorificarea lor, iar nu colecţionarea, rezultă nu doar din numărul considerabil al tablourilor, dar şi din ofertele concrete de vânzare postate online sau efectuate direct către diverse persoane, precum şi din operaţiunile de intermediere în circulaţia operelor de artă în relaţie cu martorul BB., în cadrul cărora inculpatul a avut un veritabil rol de samsar.

Contrar susţinerilor inculpatului, sub aspectul tipicităţii faptei nu are relevanţă proprietatea asupra bunurilor a căror valorificare s-a urmărit, ci faptul că modalitatea în care acestea erau oferite spre vânzare a constituit un act de speculă sau o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor, făcută în mod sistematic, dată fiind cantitatea bunurilor şi durata în timp a activităţii şi organizat, prin implicarea mai multor persoane, după evaluarea, igienizarea şi restaurarea lucrărilor pe cheltuiala inculpatului şi prin obţinerea capitalului necesar de la terţi - T., R. şi Y., în condiţiile în care, inculpatul nu dispunea de toate resursele financiare necesare.

Activităţile desfăşurate de inculpat, în ansamblul lor, constituie operaţiuni financiare ca acte de comerţ, în sensul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, deoarece cumpărarea în scop de revânzare, precum şi intermedierea în circulaţia bunurilor, acte de comerţ prin natura lor, au fost realizate în mod organizat şi sistematic, în scopul obţinerii de profit şi au implicat circulaţia de bunuri şi capital.

Ansamblul activităţii sistematice şi organizate implicând opere de artă şi capital, la care s-a făcut referire, desfăşurată direct sau prin interpuşi, de inculpatul A., este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă de documentele ridicate de la Galeriile de artă CC., EEEE. , de rezultatul percheziţiei informatice asupra mediilor de stocare a datelor ridicate de la domiciliul şi biroul profesional ale inculpatului şi al percheziţiilor domiciliare, precum şi de rezultatul punerii în executare al mandatelor de supraveghere tehnică, împrejurările relevate în conţinutul proceselor-verbale de redare fiind confirmate prin audierea martorilor BB., LL., RR., P., EE., TT. şi R.

Prima instanţă a realizat o analiză exhaustivă a mijloacelor de probă relevante şi a înlăturat motivat susţinerile infirmate de probele concordante, iar probatoriul administrat în faza apelului nu este de natură a conduce la o soluţie diferită sub aspectul existenţei faptelor.

Astfel, o primă categorie de operaţiuni de intermediere în circulaţia de bunuri a constat în postarea de oferte de vânzare, în intervalul noiembrie 2014- februarie 2015, pe site-ul www.x.ro, a unui lot de 34 de tablouri primite de inculpatul A. de la numitul T., sub numele unui utilizator nou cu contul "toppainting", care din datele înscrise pe site a rezultat că aparţine inculpatului B., suma totală solicitată de ofertant pentru lucrările scoase la vânzare fiind de 51.800 de euro (proces-verbal de identificare, volumul 2, filele x).

Susţinerea inculpatului A. în sensul că lucrările postate pe site-ul specializat în anunţuri de vânzare au fost selectate de martorul T., care ar fi stabilit şi preţul fiecărei lucrări, este contrazisă nu doar de martor, ci şi de transcrierea convorbirilor telefonice de la începutul lunii februarie 2014 care atestă îngrijorarea acestuia din urmă şi a celorlalte persoane implicate - GG. şi expertul ZZZ. - şi demersurile precipitate pentru retragerea rapidă a postărilor, aspecte de fapt la care s-a făcut referire în cuprinsul considerentelor vizând infracţiunea de luare de mită.

A doua categorie de operaţiuni de intermediere în circulaţia de bunuri au fost cele derulate în intervalul ianuarie 2015- iunie/ iulie 2015 cu lucrări de artă provenite din colecţia martorului BB. din Cluj.

Din declaraţiile acestuia se reţine că inculpatul A. a cumpărat de la martor un număr de 60-70 de tablouri în schimbul a 45.000-50.000 de euro, dar şi că i-ar fi remis mai multe tablouri, fără ca inculpatul să achite preţul integral şi că unele lucrări îi erau restituite, astfel că numărul lucrărilor manipulate de inculpatul A. a fost, în fapt, mai mare. De altfel, înscrisurile olografe aparţinând inculpatului A., ridicate cu prilejul efectuării percheziţiei la domiciliul martorului conţin o evidenţă a tablourilor tranzacţionate, confirmând susţinerile acestuia în privinţa amplorii activităţii.

De altfel, în intervalul ianuarie- iulie 2015 au fost purtate numeroase convorbiri telefonice între inculpatul A. şi martorul BB., comunicări interceptate şi înregistrate în cauză, în care se face referire la preţurile tablourilor şi ofertele de vânzare, din cuprinsul acestora rezultând modalitatea de derulare a activităţii de intermediere.

În legătură cu aceste lucrări, probatoriul administrat atestă dincolo de orice îndoială rezonabilă că s-a încercat valorificarea lor prin contactarea directă a diferiţi colecţionari pentru a le oferi spre vânzare diverse picturi, împrejurare atestată de procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate în datele de 7.02.2015 şi de 13.02.2015 , din care reiese că inculpatul A. l-a determinat pe B. să contacteze respectivii colecţionari, fiind ţinut la curent cu privire la demersuri, pentru a-şi exprima acordul în ce priveşte preţul de vânzare sau îl instruia pe B. în legătură cu modalitatea de negociere sau de amânare, cu perfectarea unor tranzacţii etc. Martorii LL. şi RR. au confirmat primirea unor astfel de oferte.

Probatoriul administrat atestă că activitatea de intermediere s-a realizat şi prin ofertarea de lucrări artistice spre vânzare către alte persoane, în acest sens fiind procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între inculpatul A. şi numiţii NN., UUUU., PP. şi P., dar şi prin intermediul caselor de licitaţii Galeria de artă sau CC., aşa cum reiese din corespondenţa electronică purtată cu casa de licitaţii de pe mailul FF., care s-a dovedit a fi folosit de fiica inculpatului, A. şi din multitudinea contractelor încheiate între casa de licitaţie şi inculpat personal sau prin interpuşi - B. (nepot), A. (fiică) şi EE. (prietenul fiicei sale).

Inculpatul A. a recunoscut faptul că a achiziţionat atât de pe piaţa reglementată, cât şi de pe piaţa nereglementată, un număr însemnat de picturi, dar a negat faptul că a cumpărat aceste picturi pentru a le vinde sau pentru a obţine profit, menţionând însă că a acţionat ca un mandatar al omului de afaceri R., pe care l-a sprijinit dezinteresat să efectueze investiţii în opere de artă.

Martorul R. a negat constant acest lucru, precizând că nu este şi nu a fost niciodată interesat de opere de artă. De altfel la percheziţia domiciliară efectuată în 25.06.2015, la domiciliul martorului a fost identificată o singură pictură (proces-verbal de percheziţie domiciliară, volumul 8, filele x).

Faptul că inculpatul A. a acţionat organizat rezultă din modul de lucru, respectiv că acesta coordona întreaga activitate, transcriptul convorbirilor telefonice dintre acesta şi interpuşii săi - B., A. şi EE. fiind elocvente, dar şi faptul că verifica autenticitatea, suporta costurile de igienizare şi restaurare în scopul de a creşte valoarea lucrărilor şi solicita evaluarea acestora.

Activitatea desfăşurată de inculpatul A. a vizat vânzarea de lucrări de artă cu scopul obţinerii de profit. Această finalitate este recunoscută indirect de inculpat în convorbirea purtată cu martora TT., la sediul CC., înregistrată în mediul ambiental, iar din procesele-verbale de redare a discuţiilor purtate rezultă preocuparea constantă a acestuia pentru comercializarea cu scopul obţinerii de profit, redate in extenso de prima instanţă.

De altfel, martora TT., expert şi reprezentant al casei de licitaţii, a confirmat că activitatea a fost una de durată şi că "Tot timpul eram întrebată de A. care este valoare de piaţă a tablourilor aduse, iar când eu îi spuneam o sumă acesta insista să îi spun dacă aceasta poate fi mărită, trăgând concluzia că acesta mă întreabă aceste aspecte cu scopul de a le comercializa şi a obţine venituri cât mai mari".

Relevant sub aspectul evaluării activităţii derulate ca operaţiune financiară în sensul normei de incriminare este şi faptul că inculpatul, având nevoie de capital, a apelat la împrumuturi atât de la martorul T., între cei doi existând un flux de capital pe perioada operaţiunilor de tranzacţionare a lucrărilor provenind de la acesta la care s-a făcut deja referire, cât şi de la martorii Y. şi R.

În acest sens, se reţine că martora Y. a declarat constant că, în decembrie 2014, l-a împrumutat pe A. cu suma de 19.000 RON pentru a cumpăra tablouri, fapt atestat şi de martorul T., căruia inculpatul i-a cerut împrumut 5.000 de euro pentru a rambursa suma respectivă.

În legătură cu împrumutul acordat de martorul R., acesta a declarat constant că i-a dat inculpatului 100.000 RON, echivalent a 20.000 de euro în considerarea relaţiei vechi de prietenie, pentru ca inculpatul să achiziţioneze tablouri. Despre împrumutul acordat de către martorul R. au declarat şi martorii T. şi EE. ("din câte cunosc, A. era bun prieten cu R. şi împrumuta de la acesta atât pentru achiziţia de tablouri, cât şi pentru transportul la Bucureşti, diferite sume de bani. Am auzit de la A. că ar fi împrumutat de la R. o sumă foarte mare, în jur de aproximativ 20.000 euro pentru a achiziţiona tablouri şi apoi a le vinde pe fir" - fila x d.u.p.).

Caracterul necuvenit al folosului material decurge din faptul că inculpatul a efectuat operaţiuni financiare ca acte de comerţ, aflat în stare de incompatibilitate legală atrasă de funcţia pe care o deţinea în acea perioadă de timp.

Maniera în care inculpatul A. a acţionat, în scopul mascării implicării sale în operaţiunile derulate, operaţiuni ce ar fi fost licite, în lipsa calităţii deţinute, demonstrează evaluarea reală asupra conduitei ilicit penale.

Prin faptele sale, inculpatul a acţionat cu intenţie, întrucât nu numai că nu s-a menţinut dincolo de orice suspiciune de natură a deturna prestigiul funcţiei, ci dimpotrivă, în deplină cunoştinţă de cauză, a exercitat operaţiuni financiare în scopul de a obţine profit din vânzarea şi intermedierea de opere de artă, ştiind că o persoană învestită cu atributul funcţiei sale este incompatibilă a exercita acest tip de acte.

Raportat la ansamblul acestor considerente, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, apreciind ca nefondate criticile formulate de apelantul inculpat, concluzionează că, în speţă, sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, corespunzător operaţiunilor financiare efectuate de inculpat astfel cum au fost reţinute de instanţa de fond prin sentinţa penală apelată.

5. Asupra infracţiunii de fals în declaraţii

Acuzaţia privind săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii adusă inculpatului A. constă în aceea că, în declaraţia de avere datată 15.06.2015, a omis să declare un număr de 98 de picturi, achiziţionate în intervalul iunie 2014- iunie 2015, şi a omis să declare un împrumut de 20.000 euro.

Prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi care, în declaraţia de avere datată 15.06.2015, înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii, a omis să declare un număr de 85 picturi achiziţionate în intervalul iunie 2014- iunie 2015, precum şi un împrumut de 20.000 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 326 C. pen. cu referire la art. 28 din Legea 176/2010.

În concret, s-a statuat că probele administrate dovedesc faptul că, în declaraţia de avere datată 15.06.2015, completată în calitate de procuror şi înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii, inculpatul A. a făcut consemnări necorespunzătoare adevărului, menţionând doar o parte dintre obiectele de artă pe care le deţinea, la Secţiunea II.2 intitulată "Bunuri mobile" - Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 euro şi a omis să menţioneze la punctul V, intitulat "Datorii", împrumutul de 20.000 euro primit de la R.

Analizând cu prioritate motivul de apel al inculpatului A. prin care se invocă incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie generală pentru infracţiunea de fals în declaraţii, se constată că acesta este nefondat.

În jurisprudenţa obligatorie relevantă a Curţii Constituţionale, concretizată în Deciziile nr. 297/2018 (publicată în M.O. partea I nr. 518 din 25 iunie 2018) şi nr. 358/2022 (publicată în M.O. partea I nr. 565 din 9 iunie 2022) s-a statuat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în varianta normativă în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, au avut conţinutul "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea", fără a cuprinde vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie.

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.

Evaluată în contextul celorlalte dispoziţii pertinente în materia prescripţiei, această particularitate imprimă C. pen. în vigoare în intervalul de timp limitat, anterior menţionat, caracterul unei legi penale de natură să asigure, în ansamblul său, o situaţie mai favorabilă pentru inculpat şi, astfel, să devină aplicabilă în speţă, în conformitate cu principiul de aplicare a legii penale în timp, prevăzut de art. 5 alin. (2) din C. pen.

Procedând la analizarea cursului termenului general de prescripţie de 5 ani, stabilit conform art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., Înalta Curte - Completul de 5 judecători reţine că acesta a început să curgă la data săvârşirii faptei - 15.06.2015, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (2) din C. pen. şi a curs efectiv până la data de 28 octombrie 2019, data pronunţării încheierii de sesizare a Curţii de Justiţie, prescripţia reluându-şi cursul la data de 11 noiembrie 2022 - data comunicării ordonanţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele conexate C-859/19, C-926/19 şi C-929/19, în considerarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 2 alin. (7) din Legea nr. 340/2009 coroborat cu art. 156 alin. (2) din C. pen.

Astfel, potrivit art. 156 alin. (1) din C. pen. "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală...împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal", iar potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 340/2009, suspendarea judecăţii este obligatorie în cazul în care sesizarea Curţii de Justiţie cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză care se referă la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, formulată în faţa unei instanţe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac.

Ca atare, din durata termenului general de prescripţie de 5 ani, în intervalul 15 iunie 2015 - 28 octombrie 2019 a curs o perioadă de 4 ani, 4 luni şi 13 zile, cursul acestuia fiind reluat la data de 11 noiembrie 2022, astfel încât, calculând potrivit regulilor prevăzute de art. 186 din C. pen., s-ar fi împlinit la data de 27 iunie 2023, după trecerea restului rămas de 7 luni şi 17 de zile, nefiind incidentă cauza de încetare a procesului penal.

Modalitatea în care a curs termenului de prescripţie a răspunderii penale este valabilă mutatis mutandis şi în privinţa celorlalte infracţiuni, durata acestora împlinindu-se la date ulteriore celei analizate.

Antamând legalitatea soluţiei de condamnare, inculpatul A. a susţinut că menţionarea celor 85 de lucrări de artă în cuprinsul declaraţiei de avere ar fi fost de natură să contribuie la propria sa incriminare, astfel încât operează privilegiul împotriva autoincriminării, neputând fi tras la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.

Este adevărat că fiecare acuzat are dreptul de a păstra tăcerea şi de a nu se autoincrimina (Funke împotriva Franţei, pct. 44; a vedea, de asemenea, O'Halloran şi Francis împotriva Regatului Unit (MC), pct. 45, şi Saunders împotriva Regatului Unit (MC), pct. 60). Însă dreptul de a păstra tăcerea este aplicabil în cadrul unui proces penal în curs, fie chiar şi într-o etapă premergătoare, exercitarea sa fiind în strânsă legătură cu existenţa unui proces penal.

Dreptul de a nu se autoincrimina presupune de asemenea ca, într-o cauză penală, acuzarea să încerce să-şi construiască argumentaţia fără să recurgă la elemente de probă obţinute prin constrângere sau presiuni, contrar voinţei acuzatului (Saunders împotriva Regatului Unit (MC), pct. 68; a se vedea, de asemenea, Bykov împotriva Rusiei (MC), pct. 92).

Aşadar, drepturile de a păstra tăcerea şi cel de a nu se autoincrimina servesc în principiu la protejarea libertăţii unui suspect, fie şi de fapt, de a alege să vorbească sau de a păstra tăcerea, atunci când este interogat de poliţie. Această libertate de alegere este compromisă atunci când, în realitate, în momentul în care suspectul a ales să păstreze tăcerea în timpul interogatoriului, autorităţile se folosesc de un subterfugiu pentru a sustrage o mărturie sau alte declaraţii incriminatoare pe care nu le-au putut obţine în timpul interogatoriului, precum şi atunci când mărturiile astfel obţinute sunt prezentate ca probe la proces (Allan împotriva Regatului Unit, pct. 50).

În raport de aceste consideraţii teoretice consacrate jurisprudenţial, apărarea inculpatului nu se circumscrie unei pretinse încălcări a art. 6 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, obligaţia de a completa declaraţia de avere decurgând din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, în virtutea funcţiei deţinute, independent de intervenţia organelor de urmărire penală sau de vreun proces penal în curs.

Inculpatul A. a criticat soluţia de condamnare şi sub aspectul temeiniciei arătând, în esenţă, că simpla deţinere sau manipulare a unor opere de artă nu conduce de plano la concluzia că acestea îi aparţineau şi că, în lipsa unei evaluări de specialitate, nu se poate stabili că valoarea acestora depăşea 5.000 de euro, condiţie necesară pentru a se naşte obligaţia de a le consemna în declaraţia de avere.

Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că, în declaraţia de avere a inculpatului A., dată în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, datată 15.06.2015, pusă la dispoziţie de Consiliul Superior al Magistraturii, nu sunt menţionate la Secţiunea II.2 intitulată "Bunuri mobile" - Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 euro, toate lucrările de artă aparţinând acestuia şi care au fost ridicate cu prilejul percheziţiilor efectuate la domiciliul şi biroul său profesional de la parchet, Galeria de artă CC., locuinţa inculpatei A. şi a martorei M. sau predate de martora Y., aşa cum reiese din procesele-verbale de percheziţie.

Lucrările de artă plastică menţionate în cuprinsul declaraţiei de avere ce face obiectul acuzaţiei la Secţiunea II.2 intitulată "Bunuri mobile" - Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 euro, respectiv: 1. Tablouri achiziţionate direct de la colecţionari: 2014 - KKKKK. (1000 RON), LLLLL. (1000), DDDD. (1000 USD), MMMMM. (1000 E), RRRR. (800 E), CCCC. (800 E), TTT. (acuarelă 800 RON), XXX. (cărbune - 2 bucăţi - 2000 RON), NNNNN. (acuarele - 3 bucăţi - 1200 RON), OOOOO. (500 RON), PPPPP. (2 bucăţi - 1500 RON), QQQQQ. (2 buc. 600 E), AN (acuarelă 150 RON); 2. Achiziţionate din Galerii: 2015 - III. (2000 E), III. (2000 E), şi RRRRR. (1000 E), E. (500 E), E., SSSSS. (800 RON) - ultimele 6 achiziţinate de la colecţionari, TTTTT. (2 buc. 1200 RON), DDD. (800 RON), FFFF. (acuarelă 800 RON); 3. Statuete (achiziţii directe de la colecţionari) - 2015: MMM. (două bucăţi ambele 3000 RON) şi L. (2000 RON) - fila x d.u.p. - depăşeau valoarea de 5.000 euro, condiţie impusă de lege.

În condiţiile în care, valoarea cumulată a bunurilor declarate depăşea deja 5.000 de euro, este lipsită de relevanţă valoarea lucrărilor de artă nedeclarate, obligaţia referindu-se, în această ipoteză, la toate bunurile mobile. Pentru aceleaşi considerente, este lipsit de relevanţă, sub aspectul stabilirii tipicităţii faptei, câte şi care dintre lucrările găsite în posesia inculpatului erau sau nu proprietatea acestuia.

În ce priveşte împrumutul acordat de martorul R., Înalta Curte -Completul de 5 judecători a analizat în cele ce preced probele care atestă acordarea sumei de 100.000 de RON, echivalentul a 20.000 de RON cu titlu de împrumut. Or, în condiţiile în care cuantumul acestuia depăşea 5.000 de euro, inculpatul avea obligaţia de a completa la punctul V, intitulat "Datorii", din declaraţia de avere acest pasiv.

Concluzionând, motivele de apel ale inculpatului sunt nefondate şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii.

6. Referitor la criticile parchetului asupra soluţiei de achitare a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani

Prin actul de sesizare, inculpatul A. a fost acuzat de săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 constând în aceea că, în lunile ianuarie- februarie 2015, a disimulat natura ilicită a unei picturi, primită cu titlu de mită în noiembrie 2014 de la martorul denunţător T., prin aceea că a obţinut documente oficiale care atestau pe fiica acestuia ca fiind proprietarului bunului şi că a transportat tabloul susmenţionat în afara graniţelor ţării, în scopul de a fi valorificat.

Prin sentinţa penală apelată, inculpatul A. a fost achitat, prima instanţă apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, pe de o parte, în considerarea faptului că tabloul Natură statică cu statuetă de abanos semnat HH. nu a format obiectul mitei, iar, pe de altă parte, pentru că scopul pentru care s-a solicitat certificatul de export pe numele A., a fost scoaterea din ţară a lucrării, între martorul denunţător T. şi inculpatul A. existând o înţelegere ca lucrarea plastică să fie valorificată în străinătate la un preţ scontat mai mare decât în România, iar nu disimularea provenienţei acestuia.

Parchetul a arătat, în motivele de apel, în esenţă, că martorul T. indică lucrarea "Natură statică cu statuetă de abanos" printre cele 50 de lucrări pretinse şi primite de inculpatul A. în schimbul soluţiei de netrimitere în judecată dispuse, iar exportul acesteia pentru a fi valorificată a avut ca scop disimularea provenienţei ilicite.

În concret, ceea ce se reproşează inculpatului A. este faptul că a exportat un tablou primit cu titlu de mită, în baza unui certificat de export solicitat şi emis pe numele fiicei sale A., în scopul valorificării în Marea Britanie.

Or, scoaterea din ţară în vederea înstrăinării se subsumează unei acţiuni de valorificare a unui bun şi premerge unui act de dispoziţie care, chiar dacă s-a urmărit, nu a fost realizat.

Totodată, certificatul de export reprezintă documentul în baza căruia un bun cultural mobil este scos în mod legal peste frontieră, iar acesta nu face dovada proprietăţii şi nici nu constituie un mod valabil de transfer al proprietăţii.

Ca atare, faptul că inculpatul A. a determinat-o pe fiica sa, inculpata A., să se prezinte la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi, în data de 12.01.2015, împrejurări în care inculpata a menţionat că este proprietara picturii susmenţionate, Ministerul Culturii - Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi emiţând, în baza acestei declaraţii şi a actelor de identitate, Certificatul de export definitiv nr. 47, document care i-a permis inculpatei să se deplaseze în luna februarie 2015, în Londra, Anglia, unde a încercat, fără succes, să valorifice pictura susmenţionată, nu se subsumează infracţiunii de spălare de bani.

Infracţiunea de spălare a banilor presupune disimularea originii ilicite a folosului infracţional prin intermediul unor operaţiuni complexe juridice, economice sau financiare, simpla declaraţie a unei persoane că este titularul dreptului de proprietate, urmată de obţinerea unui certificat de export şi de transportul bunului în altă ţară neputând fi catalogată ca atare, chiar dacă această declaraţie nu corespunde realităţii.

Obţinerea unui certificat de export nu echivalează cu un schimb sau un transfer al drepturilor asupra tabloului respectiv, acţiunea de schimbare presupunând orice activitate prin care se realizează înlocuirea unui bun provenit din comiterea de infracţiuni cu un altul de provenienţă licită, în timp ce transferul constă într-o operaţiune de transmitere a drepturilor referitoare la un bun ce provine din săvârşirea unei infracţiuni către o altă persoană.

Mai mult, emiterea unui certificat de export nu are aptitudinea, prin ea însăşi, de a ascunde sau disimula originea ilicită a tabloului, rolul acestui document nefiind atestarea unei modalităţi licite de dobândire. Certificatul de export nu este un act translativ de proprietate, ci unul administrativ, care certifică faptul că bunul nu face parte din patrimoniul cultural naţional.

În considerarea faptului că acţiunile prezentate ca subsumându-se infracţiunii de spălare de bani nu se circumscriu unor operaţiuni specifice conţinutului constitutiv al acesteia, apelul parchetului în privinţa soluţiei de achitare este nefondat, toate celelalte argumente în susţinerea criticilor asupra soluţiei fiind lipsite de relevanţă, în raport de cele expuse.

7. Asupra criticilor privind soluţiile de achitare dispuse cu referire la inculpaţii A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă

Prin actul de sesizare, inculpaţii B. şi A. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în legătură cu declaraţiile date, în calitate de martor, în data de 25.06.2015, în dosarul penal numărul x/2015, în cuprinsul cărora ar fi făcut afirmaţii mincinoase raportat la faptele şi împrejurările esenţiale cu privire la care au fost întrebaţi.

Prin sentinţa penală apelată, inculpaţii A. şi B. au fost achitaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă pentru că nu puteau apărea în calitate de martori într-un dosar în care probatoriul releva o eventuală implicare a lor în comiterea faptei de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, aceştia având în fapt calitatea de făptuitori, lipsa calităţii subiectului activ atragând incidenţa art. 16 lit. b) din C. proc. pen.

Înalta Curte - Completul de 5 judecători reţine în prealabil, că Ministerul Public nu a mai susţinut motivele de apel scrise, arătând că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că, la momentul audierii celor doi în calitate de martori, existau suficiente elemente care arătau faptul că aceştia au participat direct la săvârşirea infracţiunii de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, cei doi având calitatea de suspecţi de facto în raport cu probatoriul deja administrat.

În consecinţă, având în vedere jurisprudenţa CEDO şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 236 din 2020, publicată ulterior pronunţării sentinţei atacate, s-a menţionat că, doar cu privire la inculpata A., sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, deoarece aceasta avea posibilitatea de a refuza să dea declaraţii în considerarea art. 117 din C. proc. pen. şi a renunţat la acest drept.

Înalta Curte - Completul de 5 judecători reţine că prima instanţă a realizat o amplă analiză a tuturor probelor avute la dispoziţie de către Ministerul Public la momentul audierii şi a considerat în mod just că cei doi inculpaţi erau, la momentul audierii în calitate de martori, suspecţi de fapt, persoane neacuzate oficial, dar cu privire la care organul de urmărire penală deţinea date şi informaţii, respectiv probe pe baza cărora putea aprecia cu privire la potenţiala participare la infracţiunile asupra cărora urmau să fie audiaţi, chestiune necontestată în apel, date fiind precizările procurorului de şedinţă.

Fără a relua argumentele primei instanţe, Completul de 5 judecători reţine existenţa unei vaste jurisprudenţe a Curţii Europene a Drepturilor Omului privind dreptul împotriva autoincriminării şi dreptul la tăcere, garanţii implicite ale dreptului la un proces echitabil şi ale prezumţiei de nevinovăţie, fiind constant relevate necesitatea interzicerii utilizării oricăror mijloace de constrângere în scopul obţinerii de probe, împotriva voinţei acuzatului, precum şi faptul că, faţă de caracterul autonom al noţiunilor de "acuzaţie în materie penală" şi "martor", trebuie considerat că şi martorul se bucură de acest drept, în măsura în care, prin declaraţia pe care o face, s-ar putea autoincrimina.

În privinţa condiţiilor ascultării unei persoane în calitate de martor, sub prestare de jurământ şi, mai ales, sub sancţiunea penală a săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, cu privire la fapte sau împrejurări care l-ar putea incrimina - Curtea Europeană a Drepturilor Omului a elaborat aşa-zisa "teorie a celor trei alegeri dificile cu care se confruntă persoana", conform căreia nu este natural să i se ceară presupusului făptuitor să aleagă între a fi sancţionat pentru refuzul său de a coopera, să furnizeze autorităţilor informaţii incriminatoare sau să mintă şi să rişte să fie condamnat pentru mărturie mincinoasă (Cauza Weh contra Austria).

De aici, şi dreptul martorului de a nu depune mărturie asupra faptelor care îl expun la urmări, drept care decurge din principiul general al procesului echitabil consacrat de art. 6 din Convenţie, şi anume dreptul de a nu contribui la propria incriminare "nemo tenetur se ipsum acussare" şi prevăzut în dispoziţiile art. 118 din C. proc. pen.

În practica Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a constatat încălcarea dreptului la un proces echitabil prin nerecunoaşterea dreptului la tăcere şi neautoincriminare a martorului, statuând explicit în sensul că o persoană dobândeşte calitatea de acuzat, care atrage aplicabilitatea garanţiilor conferite de art. 6 din Convenţie, nu la momentul în care îi este în mod oficial conferită această calitate procesuală, ci la momentul în care autorităţile naţionale au motive plauzibile de a bănui implicarea persoanei respective în săvârşirea infracţiunii - Cauza Brusco contra Franţa, Hotărârea CEDO din 14 octombrie 2010.

În acest context jurisprudenţial european şi legislativ, dispoziţiile art. 118 din C. proc. pen. consacră o obligaţie pozitivă a organelor judiciare de a aduce la cunoştinţa martorului, aflat în situaţia particulară mai sus prezentată că, urmare a declaraţiei sale, se poate autoincrimina şi că are dreptul de a nu da nicio declaraţie cu privire la aspectul care l-ar expune unei urmăriri penale, obligaţie care nu a fost îndeplinită în raport de cei doi inculpaţi.

Faptul că inculpatei A. i-a fost adus la cunoştinţă dreptul de a refuza să dea declaraţie, drept decurgând din dispoziţiile art. 117 din C. proc. pen., nu echivalează cu îndeplinirea obligaţiei pozitive rezultată din dreptul de a nu se autoincrimina. Importanţa notificării dreptului la tăcere a fost relevată în jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului, ca fiind atât de însemnată încât, chiar şi în ipoteza în care o persoană consimte în mod deliberat să dea declaraţii poliţiştilor, după ce a fost informată că declaraţiile sale ar putea fi folosite ca probe împotriva sa, alegerea acesteia nu poate fi considerată a fi dată în cunoştinţă de cauză deplină dacă dreptul de a păstra tăcerea nu a fost notificat în mod expres şi decizia a fost luată fără ca persoana să fi fost asistată de un apărător (Navone şi alţii împotriva Monaco, pct. 74; Stojkovic împotriva Franţei şi Belgiei, pct. 54).

De altfel, art. 117 din C. proc. pen. nu instituie un drept la tăcere şi la neautoincriminare al martorilor şi nu poate fi asimilat, ca atare, acestuia, fiind un privilegiu al soţului, al ascendenţilor şi al descendenţilor în linie directă, precum şi al fraţilor şi al surorilor suspectului ori inculpatului. Instanţa de la Strasbourg a stabilit, în hotărârile din 24 noiembrie 1986, paragraful 30, respectiv 19 iulie 2012, paragraful 41, pronunţate în cauzele Unterpertinger împotriva Austriei, respectiv Hummer împotriva Germaniei, că dispoziţiile din legea naţională care permit refuzul membrilor familiei celui acuzat de a depune mărturie nu sunt, în sine, incompatibile cu art. 6 paragraful 1 şi paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece ţin cont de problemele deosebite ce se pot ridica din cauza unei confruntări între acuzat şi un martor din propria sa familie şi sunt menite a proteja un astfel de martor prin evitarea punerii într-o dilemă morală.

În acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 562 din 19 septembrie 2017, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 117 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. proc. pen., care exclude de la dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi, este neconstituţională. Curtea a reţinut, printre altele, în acord cu jurisprudenţa europeană citată, că raţiunea reglementării dreptului de a refuza să fie audiate în calitate de martori al persoanelor enumerate în art. 117 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. proc. pen. este, în principal, evitarea unei dileme morale ce s-ar naşte în ipoteza reglementării unei obligaţii a acestora de a da declaraţie sub jurământ şi sub sancţiunea infracţiunii de mărturie mincinoasă. Curtea a constatat, în esenţă că, în acest caz, temeiul pentru reglementarea dreptului de refuz al audierii se află în sfera de protecţie a relaţiilor de familie.

Ca atare, cele două ipoteze sunt distincte, iar faptul că inculpatei A. i-a fost adus la cunoştinţă privilegiul de a nu da declaraţie, consacrat de art. 117 din C. proc. pen., nu face inoperantă garanţia conferită de art. 6 din Convenţie şi consacrată legislativ de art. 118 din C. proc. pen. privind dreptul martorului de a nu se autoincrimina, astfel încât, audierea cu privire la propriile fapte nu se circumscrie elementelor de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, apelul parchetului fiind nefondat şi sub acest aspect.

8. Asupra criticilor privind individualizarea judiciară

În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la greşita individualizare a pedepsei aplicate de către prima instanţă, se reţine că Ministerului Public a apreciat că se impune înlăturarea circumstanţelor atenuante, respectiv incidenţa art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. şi a solicitat orientarea spre mediu a pedepselor în considerarea calităţii de procuror a inculpatului la momentul comiterii infracţiunilor şi a poziţiei sale procesuale.

Astfel, se constată că prima instanţă a reţinut incidenţa art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. în cadrul operaţiunii de individualizare în privinţa pedepselor aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea 78/2000 şi de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea 78/2000.

Pentru a fi incidente prevederile art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., este esenţială constatarea unor elemente care particularizează de o aşa manieră contribuţia la fapta comisă ori poziţia subiectivă a inculpatului (inclusiv prin raportare la mobilul sau scopul urmărit), încât reflectă, în contextul faptei, o periculozitate incontestabil scăzută a autorului său.

Reevaluând particularităţile cauzei prin raportare la criteriile prevăzute în art. 74 din C. pen. şi la criticile formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine împrejurările concrete în care a fost desfăşurată activitatea infracţională, mijloacele folosite, starea de pericol creată prin comiterea actelor de corupţie, valoarea redusă a folosului necuvenit primit, dar şi circumstanţele personale pozitive ale inculpatului, cu precădere nivelul înalt de educaţie şi situaţia sa socială şi familială.

Prin prisma acestor consideraţii, în consens cu prima instanţă, Înalta Curte -Completul de 5 judecători reţine că săvârşirea faptelor ce constituie elementul material al infracţiunii de luare de mită subsecvent efectuării actului în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în contextul în care acţiunile s-au grefat pe derularea unor tranzacţii care au profitat inclusiv martorului denunţător, constituie împrejurări legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului, în sensul art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.

De asemenea, împrejurarea legată de natura bunurilor şi modalitatea licită de tranzacţionare a acestora, conferă infracţiunii de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia o gravitate diminuată şi, ca atare, circumstanţa atenuantă a fost corect reţinută şi nu se impune înlăturarea acesteia şi majorarea pedepselor aplicate.

În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei, luând în considerare şi intervalul de timp scurs de la data faptei, suficient de îndelungat pentru a permite evaluarea posibilităţilor de îndreptare ale inculpatului, notând gradul de pericol social al infracţiunilor şi circumstanţele de ordin personal ale acestuia, cu precădere resursele sale interioare de conştientizare a consecinţelor faptelor comise şi de adaptare la exigenţele de convieţuire socială, Înalta Curte - Completul de 5 judecători apreciază că sunt suficiente elemente în susţinerea convingerii că aplicarea pedepsei închisorii este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai săvârşi alte infracţiuni.

9. Asupra criticii privind măsura de siguranţă a confiscării

Solicitarea parchetului privind confiscarea comisionului de 13.000 euro perceput cu ocazia tranzacţiei perfectate de martorul denunţător la 21 august 2014 a celor 52 de tablouri din colecţia CCC., este nefondată, având în vedere menţinerea soluţiei instanţei de fond în privinţa nereţinerii, în conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită, a actului material respectiv.

Cât priveşte confiscarea operelor de artă restituite inculpatului din cele 108 lăsate în custodie la Muzeul Naţional, cu excepţia celor restituite inculpatei A. şi martorilor M., P., R. şi T. şi a celor ridicate de la U. în cursul urmăririi penale, Înalta Curte - Completul de 5 judecători, apreciază critica parchetului ca fiind fondată.

Astfel, instanţa de fond a analizat incidenţă măsurii de siguranţă a confiscării exclusiv prin prisma incidenţei art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., constatând în mod just că infracţiunea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia este o infracţiune de pericol, iar caracterul necuvenit al folosului nu este consecinţa naturii bunurilor, ci decurge din calitatea autorului infracţiunii.

Cu toate acestea, observând că tablourile lăsate în custodie la Muzeul National de Artă al României, enumerate în procesele-verbale nr. x din 03.08.2015 şi nr. x din 04.08.2015, au fost folosite sau destinate a fi folosite la săvârşirea infracţiunii de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, se constată incidenţa art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen. în raport cu aceste bunuri, cu excepţia celor cu privire la care instanţa de fond a dispus restituirea către inculpata A. şi numiţii M., P., R. şi T., precum şi cu excepţia celor care au fost ridicate de la numitul U. în cursul urmăririi penale.

În consecinţă, având în vedere considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite apelul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 569, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 17 octombrie 2017, va desfiinţa, în parte, sentinţa apelată numai cu privire la dispoziţia de restituire către inculpatul A. a tablourilor lăsate în custodie la Muzeul National de Artă al României, şi rejudecând:

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen., va confisca de la inculpatul A. tablourile lăsate în custodie la Muzeul National de Artă al României, enumerate în procesele-verbale nr. x din 03.08.2015 şi nr. x din 04.08.2015, cu excepţia celor cu privire la care s-a dispus restituirea către inculpata A. şi numiţii M., P., R. şi T., precum şi cu excepţia celor care au fost ridicate de la numitul U. în cursul urmăririi penale.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Totodată, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Vazând art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul intimat inculpat A. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu unanimitate,

Respinge, ca nefondată, cererea de repunere pe rol formulată de apelantul inculpat A.

Admite apelul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 569, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 17 octombrie 2017, în dosarul nr. x/2015.

Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată numai cu privire la dispoziţia de restituire către inculpatul A. a tablourilor lăsate în custodie la Muzeul Naţional de Artă al României, şi rejudecând:

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen., confiscă de la inculpatul A. tablourile lăsate în custodie la Muzeul Naţional de Artă al României, enumerate în procesele-verbale nr. x din 03.08.2015 şi nr. x din 04.08.2015, cu excepţia celor cu privire la care s-a dispus restituirea către inculpata A. şi numiţii M., P., R. şi T., precum şi cu excepţia celor care au fost ridicate de la numitul U. în cursul urmăririi penale .

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul intimat inculpat A. şi intimaţii inculpaţi B. şi A., în sumă de câte 942 RON, rămân în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Cu majoritate,

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul intimat inculpat A. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 mai 2023.

Cu opinia separată a doamnelor judecător WWWWWW. şi XXXXXX., în sensul admiterii apelului formulat de inculpatul A., numai în ceea ce priveşte imposibilitatea folosirii în procesul penal a interceptării convorbirilor telefonice obţinute în baza mandatelor de supraveghere nr. 257/UP din 04.02.2015, nr. 258/UP din 04.02.2015, nr. 259/UP din 04.02.2015, nr. 260/UP din 04.02.2015, nr. 261/UP din 04.02.2015, nr. 262/UP din 04.02.2015, nr. 263/UP din 04.02.2015, nr. 264/UP din 04.02.2015, nr. 265/UP din 04.02.2015, nr. 266/UP din 04.02.2015, nr. 588/UP din 04.03.2015, nr. 589/UP din 04.03.2015, nr. 590/UP din 04.03.2015, nr. 591/UP din 04.03.2015, nr. 592/UP din 04.03.2015, nr. 593/UP din 04.03.2015, nr. 594/UP din 04.03.2015, nr. 595/UP din 04.03.2015, nr. 596/UP din 04.03.2015, nr. 597/UP din 04.03.2015, nr. 1003/UP din 04.05.2015, nr. 1004/UP din 04.05.2015 şi nr. 1005/UP din 04.05.2015, emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015.

În dezacord cu opinia majoritară, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în opinie separată, apreciază că la condamnarea inculpatului A. nu pot fi valorificate convorbirile telefonice realizate cu sprijinul şi suportul tehnic al SRI întrucât nu îndeplinesc condiţiile de legalitate care să permită utilizarea lor în procesul de interpretarea a probelor în ceea ce priveşte vinovăţia inculpatului.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în opinie separată, constată astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională prin deciziile sale, respectiv Decizia nr. 383 din 27 mai 2015 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 535 din 17 iulie 2015 cu referire la probele obţinute în mod nelegal că "o probă nu poate fi obţinută nelegal, decât dacă mijlocul de probă şi/sau procedeul probatoriu prin care este obţinut este nelegal, aceasta presupunând nelegalitatea dispunerii autorizării sau administrării probei."

Or, nelegalitatea acestora este sancţionată de prevederile art. 102 alin. (3) din C. proc. pen., prin aplicarea regimului nulităţii absolute sau relative.

Nulităţile astfel cum sunt ele reglementate în dispoziţiile art. 280-282 din C. proc. pen. privesc doar actele procesuale şi procedurale, adică mijloacele de probă şi procedeele probatorii, şi nu probele în sine, care nu sunt decât elemente de fapt.

Aşadar, aplicarea regimului nulităţilor conform art. 100 alin. (3) din C. proc. pen. doar actelor prin care s-a dispus sau autorizat proba sau actelor prin care s-a administrat acestea, pot fi supuse regimului nulităţilor absolute, nulitate ce nu poate fi înlăturată decât prin excluderea probei.

Aceleaşi aspecte au fost statuate de Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 802/5.12.2017 unde a constatat că "nerespectarea interdicţiei absolute în cuprinsul normelor procesual penale ale art. 102 alin. (1) -potrivit căreia probele obţinute prin tortură precum şi probele derivate din acestea nu pot fi folosite în cadrul procesului penal - şi a dispoziţiilor art. 101 alin. (1)-(3) din C. proc. pen. privind interzicerea explicită a administrării probelor prin practici neloiale atrage nulitatea absolută a actelor procesuale şi procedurale prin care probele au fost administrate cu excluderea necondiţionată a probei încă din faza procedurii de cameră preliminară, întrucât nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în normele precizate cade sub incidenţa inadmisibilităţii, care produce efecte prin intermediul nulităţii absolute."

Dat fiind aşadar caracterul şi natura normei încălcate în justificarea sancţiunii care intervine, respectiv cea a nulităţii absolute, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în opinie separată, constată că o asemenea verificare este permisă şi posibilă şi în cursul judecăţii, conform regulii generale potrivit căreia nulitatea absolută poate fi invocată pe tot parcursul procesului penal.

Aşadar, interdicţia categorică a legii în obţinerea probelor prin procedee/practici neloaiale/nelegale justifică competenţa instanţelor de a examina şi în cursul judecăţii aceste aspecte .

Altfel spus, probele menţinute ca legale de către judecătorul de cameră preliminară pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul judecăţii din perspectiva inadmisibilităţii procedurii prin care au fost obţinute şi a aplicării nulităţii absolute asupra actelor procesuale şi procedurale prin care probele au fost administrate, în condiţiile în care, în această ipoteză se prezumă iuris et de iure că se aduce atingere principiului legalităţii procesului penal, vătămarea neputând fi acoperită.

În speţă, critica de nelegalitate a interceptării convorbirilor telefonice formulată de inculpatul A. nu a fost invocată în procedura de cameră preliminară, astfel încât din punctul de vedere al Înaltei Curţi, în opinie separată se impune cu atât mai mult analizarea criticilor apelantului pe acest palier al nulităţii probelor.

În şi pe aceste coordonate, verificând critica formulată şi circumscrisă cazului de nulitate absolută, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în opinia separată apreciază aşa cum rezultă din verificările efectuate în cauză, că sunt incidente dispoziţiile invocate de apelantul inculpat A. şi care să aibă drept consecinţă excluderea probelor obţinute din punerea în executare în dosarul nr. x/2018 în ceea ce priveşte convorbirile telefonice efectuate în baza mandatelor de supraveghere tehnică după cum urmează:

- Mandatul de supraveghere tehnică nr. 257/UP din 04.02.2015 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 privind interceptarea comunicărilor şi comunicaţiilor realizate de către A., în perioada 04.02.2015-05.03.2015 ;

- Mandatul de supraveghere tehnică nr. 258/UP din 04.02.2015 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 privind interceptarea comunicărilor şi comunicaţiilor realizate de către T., în perioada 04.02.2015-05.03.2015 ;

- Mandatul de supraveghere tehnică nr. 259/UP din 04.02.2015 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 privind interceptarea comunicărilor şi comunicaţiilor realizate de către U., în perioada 04.02.2015-05.03.2015

- Mandatul de supraveghere tehnică nr. 260/UP din 04.02.2015 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 privind interceptarea comunicărilor şi comunicaţiilor realizate de către DD., în perioada 04.02.2015-05.03.2015 ;

- Mandatul de supraveghere tehnică nr. 261/UP din 04.02.2015 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 privind interceptarea comunicărilor şi comunicaţiilor realizate de către EEEEE., în perioada 04.02.2015-05.03.2015 ;

- Mandatul de supraveghere tehnică nr. 262/UP din 04.02.2015 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 privind interceptarea comunicărilor şi comunicaţiilor realizate de către ZZZ., în perioada 04.02.2015-05.03.2015 ;

- Mandatul de supraveghere tehnică nr. 263/UP din 04.02.2015 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 privind interceptarea comunicărilor şi comunicaţiilor realizate de către OOOO., în perioada 04.02.2015-05.03.2015 ;

- Mandatul de supraveghere tehnică nr. 264/UP din 04.02.2015 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 privind interceptarea comunicărilor şi comunicaţiilor realizate de către YYYYYY., în perioada 04.02.2015-05.03.2015 ;

- Mandatul de supraveghere tehnică nr. 265/UP din 04.02.2015 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 privind interceptarea comunicărilor şi comunicaţiilor realizate de către ZZZZZZ., în perioada 04.02.2015-05.03.2015 ;

- Mandatul de supraveghere tehnică nr. 266/UP din 04.02.2015 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 privind interceptarea comunicărilor şi comunicaţiilor realizate de către AAAAAAA., în perioada 04.02.2015-05.03.2015 ;

- Mandatele de supraveghere tehnică nr. 588/UP, 589/UP, 590/UP, 591/UP 592/UP 593/UP, 594/UP, 595/UP, 596/UP, 597/UP, din 04.03.2015 emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar x/2015 privind încuviinţarea unor metode de supraveghere tehnică, în perioada 06.03.2015, până la 04.04.2015, faţă de A., T., U., BBBBBBB., R., MM., P., LL., BB., KK. ;

- Mandatele de supraveghere tehnică nr. 1003/UP, 1004/UP, 1005/UP, 1006/UP, 1007/UP emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, privind măsuri de supraveghere tehnică privind pe JJ., CCCCCCC., A. .

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în opinie separată, apreciază că nu pot fi primite criticile apelantului inculpat cu privire la nelegalitatea interceptării convorbirilor telefonice în ceea ce priveşte:

- Mandatul de supraveghere tehnică nr. 267/UP din 04.02.2015 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 privind supravegherea video, audio sau prin fotografiere a persoanelor cercetate, în perioada 04.02.2015-05.03.2015 ;

- Mandatul de supraveghere tehnică nr. 268/UP din 04.02.2015 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 privind localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice a persoanelor cercetate, ş.a., în perioada 04.02.2015-05.03.2015 ;

- Mandatul de supraveghere tehnică nr. 598/UP din 04.03.2015 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 privind supravegherea video, audio sau prin fotografiere a persoanelor cercetate, în perioada 04.02.2015-05.03.2015 ;

- Mandatul de supraveghere tehnică nr. 599/UP din 04.03.2015 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 privind localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice a persoanelor cercetate, în perioada 04.02.2015-05.03.2015 ;

- Mandatul de supraveghere tehnică nr. 1006/UP din 04.05.2015 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 privind supravegherea video, audio sau prin fotografiere a persoanelor cercetate, în perioada 04.02.2015-05.03.2015 ;

- Mandatul de supraveghere tehnică nr. 1007/UP din 04.05.2015 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 privind localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice a numiţilor A., ş.a., în perioada 04.02.2015-05.03.2015 , întrucât, în realitate, acestea vizează supravegherea video, audio sau prin fotografiere, precum şi localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice a inculpaţilor din prezenta cauză şi care au fost realizate de către organele de urmărire penală competente.

Înalta Curte, în opinie separată, constată că Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 190 din 14 martie 2016, vizează dispoziţiile art. 142 alin. (1) din C. proc. pen., mai precis sintagma "ori de alte organe specializate ale statului", din cuprinsul acesteia, stabilind că este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, însă în considerentele deciziei se regăsesc constatări ale Curţii Constituţionale de interes pentru interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 91² alin. (1) din C. proc. pen. din 1969.

Astfel, în primul rând, Curtea a stabilit ce reprezintă, din punctul de vedere al dreptului procesual penal, punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică şi procesul-verbal de consemnare a activităţilor de supraveghere, definind inclusiv noţiunile de "probă", "mijloc de probă" şi "procedeu probatoriu" (paragr. 29-31).

În al doilea rând, Curtea Constituţională a stabilit că realizarea supravegherii tehnice, ca procedeu probator, cu încălcarea condiţiilor legale prevăzute de art. 138-146 din C. proc. pen., inclusiv al celor referitoare la organele abilitate să pună în executare mandatul de supraveghere, are ca efect nulitatea probelor astfel obţinute şi imposibilitatea folosirii lor în procesul penal, conform art. 102 alin. (3) din C. proc. pen. (paragr. 32).

În al treilea rând, Curtea Constituţională a reţinut că activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, prevăzută la art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. este realizată prin acte procesuale/procedurale, fiind clar că acest articol de lege nu vizează activităţile tehnice, prevăzute în art. 142 alin. (2) din C. proc. pen., care face referire la persoanele obligate să colaboreze cu organele de urmărire penală pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, respectiv la furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare (paragr. 33).

Nu în ultimul rând, Curtea Constituţională a făcut referire la dispoziţiile art. 91² alin. (1) teza I din C. proc. pen. din 1969, evidenţiind că potrivit acestora doar procurorul şi organele de cercetare penală puteau lua parte la activitatea de supraveghere (paragr. 27).

Prin urmare, prin Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale s-a stabilit clar că activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică se realizează doar de procuror şi de organele de urmărire penală şi că este diferită de activităţile tehnice desfăşurate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare.

În privinţa efectelor deciziilor curţii constituţionale, se constată că jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995, Decizia nr. 414/2010, Decizia nr. 392/2017) a stabilit că atât dispozitivul, cât şi considerentele deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept, astfel că autoritatea de lucru judecat şi caracterul obligatoriu al soluţiei se răsfrâng asupra tuturor considerentelor deciziei. Prin urmare, constatările Curţii Constituţionale din cuprinsul deciziei nr. 51/2016, astfel cum au fost evidenţiate, sunt general obligatorii pentru instanţele de judecată şi se aplică în cauzele pendinte.

Curtea Constituţională a stabilit că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia (cauze pendinte), în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării deciziei Curţii Constituţionale este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii constatate ca fiind neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional se produc erga omnes (Decizia nr. 404/2016).

Astfel, în raport de considerentele deciziei nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, este evident faptul că Serviciul Român de Informaţii nu este îndrituit să realizeze activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, care este un procedeu probator şi se afla în competenţa exclusivă a procurorului şi organelor de cercetare penală.

Din conţinutul adresele nr. x/2015, emisă la data de 23 octombrie 2019 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, nr. 120/11-1/2015 emisă la data de 2 octombrie 2019 de Serviciul Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi nr. 1856/II-1/2019 emisă la data de 22 octombrie 2019 de Serviciul Informaţiilor Clasificate şi de Centralizare a Datelor privind Corupţia, aflate la filele x din vol. II al instanţei de apel, rezultă că Serviciul Român de Informaţii - U.M. 0127 Bucureşti şi U.M. 0807 Iaşi au avut calitatea de beneficiar secundar al măsurilor de supraveghere tehnică constând în interceptarea comunicaţiilor la distanţă.

Astfel, potrivit adresei nr. x/2015, emisă la data de 23 octombrie 2019 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, "...punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică constând în interceptarea comunicaţiilor la distanţă a fost făcută de ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu sprijinul strict de natură tehnică al Serviciului Român de Informaţii -U.M.0894 Bucureşti, prin intermediul căruia s-a realizat accesarea Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor..." . Aceeaşi menţiune este cuprinsă şi în adresa nr. x/2015 emisă la data de 2 octombrie 2019 de Serviciul Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie . Prin această adresă, Serviciul Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a menţionat că "...Serviciul Român de Informaţii - U.M. 0127 Bucureşti şi U.M. 0807 Iaşi au avut calitatea de beneficiar secundar al măsurilor de supraveghere tehnică constând în interceptarea comunicaţiilor la distanţă. Drept urmare, această instituţie a avut posibilitatea, din punct de vedere tehnic, de a accesa comunicaţiile interceptate..."

Or, în speţă, la momentul publicării deciziei CCR nr. 302/2017, care a introdus în categoria nulităţilor absolute nerespectarea normelor de competenţă materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală din perspectiva competenţei organelor care au procedat la punerea în executare a mandatelor de supreveghere tehnică emise în cauză, este evident că interceptarea convorbirilor telefonice efectuate în cauză cu sprijinul SRI este una care încalcă neechivoc dispoziţiile legale care reglemntează competenţa exclusivă a organului de urmărire penală.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în opinie separată, apreciază că, o importanţă deosebită o prezintă decizia Curţii Constituţionale nr. 26/2019 din 16.01.2019 pronunţată în cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parlamentul României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti.

Pe baza concluziilor la care a ajuns în urma analizei efectuate cu privire la natura "protocoalelor de colaborare", a elementelor esenţiale ale conţinutului lor şi a relaţiei între acestea şi lege, ca act al legiuitorului, Curtea Constituţională a reţinut - cu referire la Protocolul nr. 00750 din 04.02.2009 (care interesează în prezenta cauză) că a creat premisele normative necesare preluării unor aspecte ale activităţii de urmărire penală de către un serviciu de informaţii, interferând cu rolul constituţional al Ministerului Public în activitatea judiciară (paragraful 172 teza finală din decizia evocată), prin atribuirea unor competenţe în ce priveşte punerea în executare de către Serviciul Român de Informaţii a activităţilor dispuse prin autorizaţiile emise de instanţele competente în cadrul procesului penal şi de executare a operaţiunilor audio/video autorizate potrivit legii şi de executare a activităţilor de supraveghere operativă şi investigaţii informative, stabilind în consecinţa celor reţinute ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţile subordonate să verifice, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală şi să dispună măsurile legale corespunzătoare (pct. 3 din dispozitivul deciziei nr. 26/2019).

În cuprinsul aceleiaşi decizii, instanţa de contencios constituţional a constatat că "în urma publicării deciziilor Curţii Constituţionale nr. 51/2016 şi nr. 302/2017, au fost eliminate din fondul activ al legislaţiei soluţii legislative neconstituţionale aflate într-o relaţie de contiguitate chiar cu prevederile protocolului. În mod subsecvent, instanţele judecătoreşti au la dispoziţie mecanisme legale prin care să corecteze consecinţele negative rezultate din încheierea protocolului analizat şi, în urma prezentei decizii, vor putea înţelege prevederile protocolului în contextul procedurii judiciare şi vor stabili efectele şi implicaţiile plasării protocolului amintit în afara ordinii constituţionale. (...)" (paragraf 190).

În considerarea celor expuse, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în opinie separată, arată că în exercitarea prerogativei de verificare a legalităţii mijloacelor de probă obţinute în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise în cauză, ţinând seama de jurisprudenţa Curţii Constituţionale stabilită prin aceste trei decizii relevante, respectiv decizia nr. 51/2016, nr. 302/2017 şi nr. 26/2019, în realizarea interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice au fost încălcate dispoziţiile legale care reglementează competenţa exclusivă a procurorului în efectuarea urmăririi penale.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în opinie separată, constată astfel că, verificarea cu fidelitate a criticilor formulate pe acest aspect de către inculpatul A., relevă neechivoc că atât procedeul probator folosit, cât şi mijlocul de probă obţinut s-au dispus şi efectuat cu nerespectarea dispoziţiilor legale, de către organe de cercetare care nu întrunesc exigenţele de rigoare impuse de dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza a II-a) C. proc. pen.

Pe cale de consecinţă în raport cu argumentele de fapt şi drept expuse, Înalta Curte, în opinie separată apreciază că se impune a se exclude din cadrul materialului probator toate convorbirile telefonice rezultate în baza mandatelor arătate în sensul nevalorificării acestora sub aspect probator, vinovăţia inculpatului rezultând cu prisosinţă din ansamblul celorlalte probe care au fost legal administrate în cauză şi care în consens cu opinia majoritară permit condamnarea fără echivoc a inculpatului A.