Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 836/RC/2023

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

Deliberând asupra recursurilor în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 61/PI din 16 martie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018 s-au hotărât, printre altele, următoarele:

1). În baza 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea sprijinirii, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor prin încheierea din 18.02.2020 a Curţii de Apel Timişoara.

În baza art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei prin încheierea din 18.02.2020, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 269 alin. (1) C. pen. rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la dare de mită.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la dare de mită.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 4 (patru) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, în cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare, în regim de deţinere.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. rap. la art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

2). În baza art. 367 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul B. - (cunoscut sub apelativul "C."), la 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul B. la 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul B. la 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe inculpatul D.).

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul B. la 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe inculpatul E.).

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul B. la 1(un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe expertul contabil).

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul B. la 1(un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe colaboratorul sub identitate reală).

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul B. la 1(un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă (privind pe inculpatul A.).

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul B. la 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă (privind pe inculpatul E.).

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului, în cea mai grea, de 4(patru) ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 3 (trei) ani închisoare, inculpatul B. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 7 (şapte) ani închisoare în regim de deţinere.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. rap. la art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza 404 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B. perioada reţinerii şi arestului la domiciliu din data de 01.02.2016 până la data de 27.07.2016,inclusiv.

3). În baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul F. , la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul F. la 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, în cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 4 (patru) luni închisoare, inculpatul F. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 (patru)ani şi 4 (patru) luni închisoare în regim de deţinere.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. rap. la art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. au fost anulate următoarele documente ori declaraţii false sau cu date inexacte, respectiv: contractele de creditare ale SC G. SRL aferente perioadei 2011 - 2012, dispoziţiile de încasare a sumelor de bani menţionate în actele de creditare, care se regăsesc în vol. 72 al dosarului şi contractul de împrumut încheiat la data de 28.08.2011, care se regăsesc individualizate în vol. 70 al dosarului de urmărire penală

Au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., respectiv a sechestrului asigurător asupra sumei de 7.000 euro consemnată de inculpatul A. la data de 18.02.2019 la H. - Unitatea nr. 11 Timişoara, reprezentând echivalentul sechestrului din Dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Timişoara, suma de 7.000 euro fiind consemnată pe seama şi la dispoziţia Curţii de Apel Timişoara, instituit prin încheierea pronunţată de Curtea de apel Timişoara în data de 03.12.2019, în Dosar nr. x/2018.

Au fost ridicate măsurile asigurătorii dispuse în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B. prin ordonanţa din data de 18.05.2016 şi procesul-verbal de instituire a sechestrului din data de 18.05.2016 prin care s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurenţa sumei de 815.375,91 euro, echivalentul a 3.600.449,49 RON, asupra cotei de 100% din următoarele bunuri imobile:

- teren intravilan situat în Mun. Lugoj, Strada x nr. x în suprafaţă de 911 mp, înscris în CF nr. x Mun. Lugoj, nr. top x,

- teren intravilan situat în Mun. Lugoj, Strada x nr. x în suprafaţă de 1.633 mp, înscris în CF nr. x Mun. Lugoj, nr. top x şi clădire birouri P+1E,

- care au o valoare de 2.244.923,49 RON.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B. asupra sumei de 133.800 RON, consemnată la H. Agenţia din Lugoj str. x, la data de 24.02.2016 de către inc. B., prin soţia sa numita I., la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, pentru Dosarul nr. x/2015.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii D., E., A. şi B. prin ordonanţa din data de 21.06.2016 şi procesele-verbale de instituire a sechestrului, toate din data de 21.06.2016 prin care s-a dispus:

- instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, asupra sumelor de bani ridicate de la inculpaţi şi consemnate la H. Timişoara, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după cum urmează:

- asupra sumei de 100 RON ridicată de la inculpatul E.;

- asupra sumei de 500 euro ridicată de la inculpatul D.;

- asupra sumei de 1700 euro ridicată de la inculpatul B.;

- asupra sumei de 2100 euro ridicată de la inculpatul A.;

- asupra sumei de 3500 euro predată de către colaboratorul cu identitate reală J. organelor de urmărire penală.

În baza art. 289 alin. (3) C. pen. şi art. 112 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 7.000 euro - echivalentul în RON pretinsă şi primită de inculpatul D.; a sumei de 7.000 euro - echivalentul în RON pretinsă şi primită de inculpatul E. până la data de 19.09.2015; a sumei de 2.000 euro - echivalentul în RON primite de inculpatul E. în data de 17.09.2015 (inclusiv suma de 3000 de euro consemnată la H. Timişoara de inculpat pe seama şi la dispoziţia D.N.A. S.T. Timişoara); a sumei de 7.000 euro echivalentul în RON pretinsă şi primită de inculpatul A., a sumei de 3.500 euro - echivalentul în RON predată de către colaboratorul cu identitate reală J. organelor de urmărire penală, sumă totală remisă de inculpatul B. în timp ce colaboratorul a fost autorizat de procuror; a sumei de 2.000 euro - echivalentul în RON pe care inculpatul A. i-a primit de la inculpatul B. pentru contabil, cât şi a sumei de 500 euro - echivalentul în RON pe care inculpatul A. i-a primit cu titlu de mită de la inculpatul B. pentru un traducător, sume ce reprezintă folosul obţinut de către inculpaţi ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de corupţie.

În baza art. 25, art. 397 C. proc. pen. a fost admisă acţiunea civilă formulată de ANAF - DGRFP Timişoara şi au fost obligaţi inculpaţii B., K. şi F. la plata prejudiciului cauzat după cum urmează: inculpatul B. la plata întregului prejudiciu cauzat ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în cuantum de 3.651.799,04 RON, la care se adaugă accesoriile aferente, care se vor calcula până la data achitării obligaţiilor principale, din care, pentru suma totală 2.144.197,46 RON, echivalentul a 486.571,47 euro, reprezentând TVA datorată de către societatea G. SRL către bugetul de stat pentru perioada fiscală 2011 - 2012, la care se adaugă accesoriile aferente, care se vor calcula până la data achitării obligaţiilor principale, în solidar cu inculpatul F., iar, pentru suma totală 1.456.252.03 RON, echivalentul a 328.804,44 euro, reprezentând TVA datorată de către societatea L. SRL către bugetul de stat pentru perioada fiscală 2012 -2013, la care se adaugă accesoriile aferente, care se vor calcula până la data achitării obligaţiilor principale, în solidar cu inculpatul K.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., coroborat cu Decizia nr. 19 din data de 6.10.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea 1 nr. 953 din 04/12/2017, a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor B., K. şi F. până la concurenţa sumelor reprezentând obligaţii principale şi accesorii datorate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 106/A din 13 martie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, de inculpaţii F., K. şi de intimaţii inculpaţi A., E., D. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 61/PI din data de 16 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată numai sub aspectul:

• reţinerii incidenţei cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu privire la inculpaţii F., A., E., D. şi B.;

• greşitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaţilor;

• greşita condamnare a inculpatului A. pentru două infracţiuni de dare de mită;

• greşita condamnare a inculpatului K. sub aspectul nereţinerii cauzei de neimputabilitate prevăzută de art. 25 din C. pen.

• greşita obligare în solidar a aceluiaşi inculpat la plata despăgubirilor civile către bugetul de stat;

• nereţinerii circumstanţei atenuante judiciare referitoare la împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. cu privire la inculpatul E.;

• pedeapsa rezultantă de executat cu privire la inculpatul E.;

• modalitatea de executare a pedepsei pentru acelaşi inculpat;

• greşita reţinere a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.;

• cuantumul pedepsei de executat ca efect al înlăturării dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.;

• cuantumul pedepselor finale rezultante de executat în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii D., A. şi B.

Rejudecând, printre altele, instanţa de apel a dispus:

I). A descontopit pedeapsa principală rezultantă de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare, în regim de deţinere, aplicată inculpatului A. şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează:

- 2 (doi) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în perioada 2013 - 2016);

- 1 (un) an închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. rap. la art. 396 alin. (10) Cod procedură penală şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în perioada 2013 - 2016);

- 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la dare de mită, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în iulie 2015);

- 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la dare de mită, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante;

- 4 (patru) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în ianuarie 2014);

- 2 (două) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în ianuarie 2014),

a fost înlăturat sporul de 1 an şi şase luni.

1. În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale. (faptă săvârşită în perioada 2013 - 2016)

2. În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale. (faptă săvârşită în perioada 2013 - 2016).

3. În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale. (faptă săvârşită în ianuarie 2014).

4. În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale. (faptă săvârşită în anul 2014).

5. A fost înlăturat beneficiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor.

6. A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la dare de mită, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., ca efect al înlăturării dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, de la 1 an şi 6 luni la 3 ani închisoare în regim de detenţie.

S-a stabilit că pedeapsa de executat este închisoarea în cuantum de 3 (trei) ani.

7. În baza art. 65 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

8. În baza art. 66 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

II). A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 7 (şapte) ani închisoare, în regim de deţinere aplicată inculpatului B. şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de administrator al unei societăţi comerciale, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează:

- 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi comerciale, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante.(faptă săvârşită în perioada 2011 - 2013);

- 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în perioada 2011 - 2012);

- 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe inculpatul D.), prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în perioada 2013 - 2016);

- 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe inculpatul E.), prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în perioada 2013 - 2016);

- 1(un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe expertul contabil), prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în perioada 2013 - 2016);

- 1(un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe colaboratorul sub identitate reală), prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în anul 2015)

- 1(un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă (privind pe inculpatul A.), prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în perioada 2013 - 2016);

- 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă (privind pe inculpatul E.), prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în perioada 2013 - 2016) şi

a fost înlăturat sporul de 3 ani închisoare.

1. În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii de dare de mită (privind pe inculpatul D.), prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale. (faptă săvârşită în perioada 2013 - 2016);

2. În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii de dare de mită (privind pe inculpatul E.), prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale. (faptă săvârşită în perioada 2013 - 2016)

3. În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii de dare de mită (privind pe expertul contabil), prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 (astfel cum a fost schimbată încadrarea juridică prin încheierea din 01 martie 2022 a Înaltei Curţi), ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale. (faptă săvârşită în perioada 2013 - 2016).

4. În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii de dare de mită (privind pe colaboratorul sub identitate reală), prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale. (faptă săvârşită în perioada 2013 - 2016).

5. În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă (privind pe inculpatul A.), prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, fapta din cursul anilor 2013 - 2016.

6. În baza art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, astfel cum rezultă ca efect al admiterii apelului, respectiv:

- 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002;

- 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) Cod procedură penală şi art. 19 din Legea 682/2002, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi comerciale, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante;

- 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă (privind pe inculpatul E.), prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală şi art. 19 din Legea 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi comerciale, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante;

în cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 8 (opt) luni închisoare, inculpatul B. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani şi 8 (opt) luni închisoare în regim de deţinere.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 65 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. rap. la art. 66 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului B. perioada reţinerii şi arestului la domiciliu din data de 01.02.2016 până la data de 27.07.2016, inclusiv.

III). A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 4 (patru) ani închisoare, în regim de deţinere aplicată inculpatului F. şi a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi comerciale, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează:

- 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzut de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi comerciale, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în perioada 2011 - 2013);

- 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi comerciale, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în perioada 2011 - 2012).

- a fost înlăturat sporul de 4 luni închisoare.

1. În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului F. pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzut de art. 367 alin. (1) C. pen. (faptă săvârşită în perioada 2011 - 2013).

2. În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului F. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (faptă săvârşită în perioada 2011 - 2012).

A fost înlăturată dispoziţia de obligare în solidar a inculpatului K. cu inculpatul B. de la plata sumei de 1.456.252.03 RON, echivalentul a 328.804,44 euro, reprezentând TVA datorată de către societatea L. SRL către bugetul de stat pentru perioada fiscală 2012 -2013, la care se adaugă accesoriile aferente, calculate până la data achitării obligaţiilor principale.

S-a dispus obligarea doar a inculpatului B. la plata sumei de 1.456.252.03 RON, echivalentul a 328.804,44 euro, reprezentând TVA datorată de către societatea L. SRL către bugetul de stat pentru perioada fiscală 2012 - 2013, la care se adaugă accesoriile aferente, calculate până la data achitării obligaţiilor principale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii din sentinţa penală atacată care nu contraveneau deciziei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea apelului au rămas în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul F., în cuantum de 1360 RON, precum şi onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii B. şi A. în cuantum de câte 340 de RON, au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii au formulat cerere de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, la data de 18.04.2023, întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., susţinându-se, în esenţă, că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 (săvârşită în perioada 2013 - 2016), faţă de inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 (trei fapte) şi prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 (o faptă) - săvârşite în perioada 2013 - 2016 şi a infracţiunii de cumpărare de influenţă (săvârşită în perioada 2013 - 2016) prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, precum şi faţă de inculpatul F. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (săvârşită în perioada 2011 - 2012).

De asemenea, a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., la data de 12.04.2023, întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cerere completată la data de 20.04.2023, în sensul invocării cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin încheierea din 21 iunie 2023 pronunţată de Înalta Curte, secţia penală au fost admise, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 106/A din 13 martie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.

S-a dispus trimiterea cauzei, în vederea judecării recursului în casaţie, la completul C3, în compunere de 3 judecători şi s-a acordat termen de judecată la data de 04 octombrie 2023, cu citarea recurentului inculpat A., a intimaţilor inculpaţi B. şi F. şi cu asigurarea apărării obligatorii pentru inculpaţi.

Prin încheierea mai sus menţionată, s-a constatat admisibilă cererea de recurs în casaţie formulată de procuror, reţinându-se că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat anumite soluţii de încetare a procesului penal din cuprinsul hotărârii recurate, considerând nelegală aplicarea cauzei care înlătură răspunderea penală prevăzute de art. 153 din C. pen. privind intervenirea prescripţiei răspunderii penale, astfel că, s-a apreciat că aceste motive invocate de recurent se circumscriu, din punct de vedere strict formal, cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Totodată, s-a apreciat că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. este admisibilă în principiu pentru cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen., invocate de acesta. Astfel, s-a menţionat că cererea de recurs în casaţie, formulată de recurentul inculpat A. este admisibilă pentru cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. în raport de soluţia de condamnare pentru infracţiunea de instigare la dare de mită, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 alin. (1) C. pen., exclusiv sub aspectul chestiunilor de drept invocate de recurent în legătură cu neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă referitoare la elementul material şi condiţiile ataşate elementului material al infracţiunii de instigare la dare de mită, precum şi pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (pct. 12 C. proc. pen., în sensul că aspectele referitoare la dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi aplicarea unei pedepse în limite nelegale, astfel cum au fost susţinute de recurentul inculpat A., prezentând aparenţa de sustenabilitate a cazului de casare invocat.

Pe fond, în susţinerea cererii de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a precizat, în cuprinsul cererii formulate că obiectul acestei căi extraordinare de atac îl reprezintă exclusiv soluţiile cu privire la infracţiunile de corupţie expres indicate în cuprinsul cererii şi la infracţiunea corespunzătoarei fraudei cu TVA.

S-a învederat că, recursul în casaţie vizează atât infracţiuni pentru care procurorul consideră că nu s-a împlinit termenul general de prescripţie, dar şi infracţiuni pentru care termenele generale de prescripţie au expirat, dar în privinţa cărora, au operat întreruperi prevăzute de lege.

Astfel, în prima categorie, s-a menţionat că intră infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului A. (săvârşită în perioada 2013 - 2016, cu termen general de prescripţie 8 ani), precum şi trei infracţiuni de dare de mită şi infracţiunea de cumpărare de influenţă reţinute în sarcina inculpatului B. (săvârşite în perioada 2013 - 2016, cu termen general de prescripţie 8 ani).

În cea de a doua categorie, s-a arătat că intră infracţiunea de dare de mită reţinută cu aplicarea art. 308 C. pen., în sarcina inculpatului B. (săvârşită în perioada 2013 - 2016, cu termen general de prescripţie 5 ani), precum şi infracţiunea de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului F. (săvârşită în perioada 2011 - 2012, cu termen general de prescripţie 10 ani).

În ceea ce priveşte greşita încetare a procesului penal faţă de inculpaţii A. şi B. pentru infracţiunile din prima categorie (pentru care nu s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii penale), respectiv o infracţiune de trafic de influenţă, trei infracţiuni de dare de mită şi o infracţiune de cumpărare de influenţă, s-a arătat în cuprinsul cererii de recurs în casaţie că, pentru a dispune încetarea procesului penal, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că termenul de prescripţie s-ar calcula de la data primelor acţiuni corespunzătoare infracţiunilor de corupţie, nefiind relevant momentul primirii sumelor de bani - obiect al infracţiunilor de corupţie.

Parchetul a susţinut că această soluţie este contrară atât jurisprudenţei obligatorii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi practicii judiciare de la nivelul instanţei supreme în cazuri concrete.

În acest sens, s-a menţionat că, prin considerentele Deciziei RIL nr. 25/2017 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în contextul lămuririi problemei de drept referitoare la calificarea acţiunilor enumerate la art. 9 lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 ca modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de evaziune fiscală sau ca variante alternative ale elementului material al infracţiunii unice de evaziune fiscală, s-a stabilit că "relevantă pentru problema de drept analizată este şi distincţia ce se impune între infracţiunile cu conţinut unic, cele cu conţinut alternativ şi cele cu conţinuturi alternative". În continuare, s-a stabilit cu titlu de principiu că "infracţiunile cu conţinut unic sunt acele infracţiuni ale căror elemente constitutive se înfăţişează sub o formă unică, exclusivă, nesusceptibilă de mai multe modalităţi", iar "infracţiunile cu conţinut alternativ sunt acele infracţiuni pentru care legea prevede variante alternative ale elementului material al laturii obiective, variante echivalente sub aspectul semnificaţiei lor penale".

S-a învederat că, în cuprinsul aceleiaşi decizii, Înalta Curte a mai reţinut că "spre deosebire de infracţiunile cu conţinut alternativ, care în esenţă presupun existenţa mai multor modalităţi de săvârşire a faptei, infracţiunile cu conţinuturi alternative sunt acele infracţiuni în cazul cărora legiuitorul regrupează, sub aceeaşi denumire, două sau mai multe infracţiuni de sine stătătoare", iar "delimitarea dintre infracţiunile cu conţinut unic, infracţiunile cu conţinut alternativ şi infracţiunile cu conţinuturi alternative prezintă importanţă sub aspectul efectelor diferite care apar în cazul realizării mai multor variante alternative de comitere". S-a stabilit că "în cazul infracţiunilor cu conţinut alternativ, modalităţile diferite, prevăzute de norma de incriminare, nu generează un concurs de infracţiuni, nu afectează unitatea infracţiunii", iar "variantele alternative de săvârşire a faptei sunt echivalente sub aspectul semnificaţiei lor penale".

Procurorul a considerat că, soluţia de principiu a Înaltei Curţi este evidentă în condiţiile în care fiecare variantă alternativă a unei infracţiuni cu conţinut alternativ (cum este şi cazul infracţiunilor de trafic de influenţă, dare de mită şi cumpărare de influenţă din prezenta cauză) reprezintă element material al laturii obiective al respectivei infracţiuni, element constitutiv care nu poate fi, sub nicio formă, ignorat din punct de vedere al semnificaţiei juridice întrucât reprezintă comportamentul sancţionat penal prin norma de incriminare.

Deopotrivă, s-a menţionat că, într-o altă decizie obligatorie a Înaltei Curţi, respectiv în Decizia RIL nr. 3/2017, s-a stabilit că "săvârşirea uneia dintre acţiunile enumerate exemplificativ ca modalităţi alternative de realizare a elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care însă are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, nu conturează o pluralitate de infracţiuni sub forma concursului ideal", iar "săvârşirea, în aceeaşi împrejurare, a unei singure acţiuni dintre cele enumerate în art. 2 alin. (1) al Legii nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale de infracţiune".

În egală măsură, s-a arătat că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că "referitor la momentul săvârşirii infracţiunii, se constată că, deşi infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului s-a consumat la data actului iniţial, de pretindere a 5.000 euro lunar din suma de 10.000 euro ce urma a fi încasată lunar în baza contractului de asistenţă juridică încheiat cu CET Govora (dată la care s-a realizat elementul material al traficului de influenţă în modalitatea pretinderii), actele subsecvente constând în primirea, în mai multe rânduri, a folosului necuvenit pretins, se circumscriu în mod natural laturii obiective a aceleiaşi infracţiuni" (Decizia penală nr. 90/A/01.03.2023 pronunţată în dosarul penal nr. x/2021 al Înaltei Curţi, secţia Penală). În motivarea aceleiaşi decizii s-a reţinut că "aceste acte ulterioare se află în strânsă legătură, obiectiv şi subiectiv, cu acţiunea iniţială de pretindere, săvârşirea ultimului act de primire având, juridic, semnificaţia epuizării infracţiunii, moment distinct şi ulterior celui al consumării sale" şi că "săvârşirea ulterioară a altor variante alternative ale elementului material al traficului de influenţă obiectivează, atunci când între actele succesive există o strânsă legătură obiectivă şi subiectivă, etape diferite de realizare a unei activităţi ilicite unice, împreună alcătuind o unitate naturală de infracţiune".

Parchetul a învederat că, în acelaşi sens, au fost pronunţate şi alte soluţii de către Înalta Curte, fiind menţionate: Sentinţa penală nr. 674/05.12.2017 pronunţată în dosarul penal nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 173/25.06.2019 pronunţată în dosarul penal nr. x/2018 al Înaltei Curţi - Completul de 5 Judecători; Decizia penală nr. 382/A/17.12.2020 pronunţată în dosarul penal nr. x/2016; Decizia penală nr. 346/A/20.12.2018 pronunţată în dosarul penal nr. x/2014

Procurorul a concluzionat că, jurisprudenţa Înaltei Curţi este unitară cu privire la momentul săvârşirii infracţiunilor cu variante alternative (conţinut alternativ), acţiunile corespunzătoare variantelor alternative ale infracţiunilor de trafic de influenţă, dare de mită şi cumpărare de influenţă trebuind a fi luate în considerare la stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale (nicidecum doar prima acţiune, cum a stabilit instanţa de apel).

Or, în condiţiile în care infracţiunile de trafic de influenţă, dare de mită şi cumpărare de influenţă imputate inculpaţilor A. şi B. au avut ca perioadă de săvârşire intervalul 2013 - 2016, în anul 2016 fiind comisă ultima acţiune corespunzătoare conţinutului alternativ al acestor infracţiuni, termenul general de prescripţie de 8 ani nu ar putea fi considerat împlinit decât în anul 2024. Ca atare, s-a precizat că, la momentul soluţionării cauzei de către instanţa de apel (13.03.2023), acesta nu era împlinit.

În dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie subsumate cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA, a susţinut, cu privire la greşita încetare a procesului penal faţă de inculpaţii B. sub aspectul infracţiunii de dare de mită cu aplicarea art. 308 din C. pen. (o faptă) şi faţă de inculpatul F. sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală (cea de-a doua categorie de infracţiuni cu privire la care s-a apreciat că au operat întreruperi ale termenului de prescripţie a răspunderii penale), că în cazul acestor infracţiuni nu este incidentă soluţia pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia HP nr. 67/2022 întrucât au prevalenţă normele de drept european, astfel cum s-a stabilit prin jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

În acest sens, s-a susţinut că, infracţiunea de dare de mită este calificată în dreptul european ca infracţiune de "corupţie în general", cu privire la care România are obligaţia fermă de combatere în condiţiile Anexei IX la Actul de Aderare şi Deciziei 2006/928/CE, astfel cum s-a stabilit în mod expres la pct. 168, 169, 188, 189 şi 191 din Hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza euro Box Promotion.

În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, s-a arătat că aceasta reprezintă o fraudă cu TVA incriminată de art. 3 alin. (2) lit. (d) din Directiva PIF nr. 1371/2017, iar anterior de art. 1 din Convenţia PIF elaborată în temeiul articolului K3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene.

Aşadar, s-a considerat că, soluţia din Decizia HP nr. 67/2022 nu este incidentă în privinţa faptelor care fac obiectul recursului în casaţie, având în vedere, în primul rând natura infracţiunilor imputate - corupţie în general şi fraudă împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, în privinţa cărora trebuie recunoscută supremaţia, unitatea şi caracterul efectiv al dreptului european. Pe de altă parte, în opinia procurorului, nu este aplicabilă decizia de îndrumare a instanţei supreme, aspect ce rezultă chiar din considerentele Deciziei HP nr. 67/2022 prin care s-a reţinut că, "determinarea incidenţei normelor de drept european şi aplicarea principiilor care se desprind din jurisprudenţa CJUE constituie atributul exclusiv al instanţelor naţionale învestite cu soluţionarea cauzelor deduse judecăţii", cele două sesizări vizând aplicarea prioritară a dreptului Uniunii în contextul soluţionării problemei de drept fiind respinse ca inadmisibile de către Înalta Curte.

În plus, s-a susţinut că, eventuala aplicare a Deciziei HP nr. 67/2022, inclusiv în cauzele având ca obiect infracţiuni de "corupţie în general" şi infracţiuni de evaziune fiscală considerate fraude cu TVA împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, creează un risc sistemic de impunitate în cazul tuturor infracţiunilor în privinţa cărora s-ar putea considera împlinit termenul general de prescripţie prin neluarea în considerare a vreunei întreruperi, risc care nu era previzibil până la adoptarea deciziei de îndrumare în contextul regulilor adoptate de România în materia prescripţiei răspunderii penale (termene mai lungi de prescripţie, supuse întreruperii prin orice act de procedură, faţă de regulile minimale impuse prin Directiva P.I.F. nr. 17/1371).

În ceea ce priveşte situaţia termenelor de prescripţie în privinţa infracţiunilor de dare de mită şi evaziune fiscală, pentru care cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată, recurentul a învederat că acestea sunt de 5 ani, respectiv de 10 ani şi au început să curgă în anul 2016 (în cazul infracţiunii de dare de mită), respectiv începând cu ianuarie 2013 (în cazul infracţiunii de evaziune fiscală) şi a fost întrerupt succesiv anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, inclusiv prin trimiterea în judecată a inculpaţilor prin rechizitoriul din data de 28.02.2018, acte de procedură îndeplinite în baza normelor în vigoare din C. pen., înainte de împlinirea termenelor generale de prescripţie.

S-a mai precizat că, neluarea în considerare a actelor de procedură îndeplinite în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022, conform deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022, nu afectează cu nimic intervalul în care organele judiciare aveau posibilitatea tragerii la răspundere a inculpaţilor, întrucât noi termene de prescripţie de 5 ani, respectiv de 10 ani, au început să curgă înainte de publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018.

S-a arătat că, începând cu data de 30.05.2022 au fost îndeplinite acte de procedură care, potrivit legii, au fost aduse la cunoştinţa inculpaţilor, şi au constat în citaţii pentru termenele de judecată, precum şi alte măsuri dispuse în cadrul şedinţelor de judecată, astfel încât noile întreruperi au făcut să curgă noi termene de prescripţie, limitate de această dată de regulile prescripţiei speciale.

Concluzionând, procurorul a susţinut că, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii cu ocazia aprecierii asupra incidenţei cauzei de încetare a procesului penal prev. de art. 16 lit. f) C. proc. pen., ["a intervenit (...) prescripţia"] cu privire la infracţiunile menţionate şi reţinute în sarcina inculpaţilor A., B. şi F., dispunând, în mod nelegal, încetarea procesului penal faţă de aceştia.

Raportat la greşita aplicare a legii, ce a avut loc, în opinia acuzării, cu ocazia stabilirii incidenţei prescripţiei răspunderii penale în cazul infracţiunilor menţionate anterior, s-a solicitat, pe fondul căii extraordinare de atac, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., casarea, în parte, a Deciziei penale nr. 106/A din 13.03.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul penal nr. x/2021 şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel:

- în privinţa inculpatului A. pentru infracţiunea de trafic de influenţă (faptă săvârşită în perioada 2013 - 2016);

- în privinţa inculpatului B. pentru cele patru infracţiuni de dare de mită (fapte săvârşite în perioada 2013 - 2016) şi pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă (faptă săvârşită în perioada 2013 - 2016 cu referire la A.);

- în privinţa inculpatului F. pentru infracţiunea de evaziune fiscală (faptă săvârşită în perioada 2011 - 2012), cu menţinerea tuturor actelor de procedură îndeplinite de instanţa de apel până la momentul dezbaterilor.

Cât priveşte recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în susţinerea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), recurentul A. a prezentat motive prin care a învederat că a fost condamnat pentru instigare la infracţiunea de dare de mită, constând în aceea că l-ar fi determinat pe inculpatul B. să îi remită suma de 500 euro în data de 10.07.2015 în localitatea Târgu Jiu, respectiv suma de 1.000 euro în data de 23.07.2015 în sediul IPJ Timiş, ofiţerului de poliţie judiciară J., în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, în scopul absolvirii de răspundere penală a inculpatului B. în Dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

A precizat că, faţă de B. instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale, cu motivarea că, termenul de prescripţie este de 8 ani, iar în raport de data pretinderii, respectiv anul 2013, termenul de prescripţie s-a împlinit în anul 2021.

Astfel, recurentul A. a susţinut că dacă infracţiunea de dare de mită, reţinută în sarcina coinculpatului B. s-a consumat în anul 2013 (dată în raport de care s-a calculat termenul de prescripţie a răspunderii penale), fapta de instigare reţinută în sarcina sa, care datează din anul 2015, nu este prevăzută de legea penală, întrucât dreptul penal nu incriminează instigarea ulterioară comiterii infracţiunii.

Invocând conţinutul dispoziţiilor legale, art. 47 C. pen., precum şi cele reţinute în doctrină, recurentul a susţinut că activitatea instigatorului precedă fazei infracţiunii autorului.

Aşadar, a considerat că din moment ce fapta autorului B. de dare de mită a fost reţinută ca fiind comisă în anul 2013, fapta sa de instigare la dare de mită nu este prevăzută de legea penală, fiind, în mod evident, ulterioară comiterii infracţiunii de către autor, respectiv în anul 2015.

Pentru aceste motive, recurentul A. a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei recurate şi pronunţarea unei soluţii de achitare sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 47 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 alin. (1) C. pen.

În susţinerea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a susţinut, în esenţă, că pedeapsa aplicată de instanţa de apel pentru infracţiunea de instigare la dare de mită, depăşeşte limita maximă a pedepsei, întrucât, în mod neîntemeiat, instanţa de apel a înlăturat dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 reţinute de prima instanţă.

Recurentul inculpat a considerat că aplicarea beneficiului prev. de art. 19 din legea specială nu este facultativă, ci obligatorie atunci când se constată că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de această normă legală. În opinia recurentului, în cauză erau îndeplinite toate condiţiile legale pentru a se constata incidenţa cauzei speciale de reducere a pedepsei, respectiv, împrejurarea că a formulat un denunţ, în urma căruia a fost înregistrat, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, Dosarul nr. x/2018, persoana denunţată a săvârşit una din infracţiunile grave prev. de art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002, iar prin denunţul formulat a fost facilitată identificarea şi tragerea la răspundere penală a numitului M., faţă de care s-a dispus continuarea urmăririi penale in personam.

Pentru motivele de recurs în casaţie prezentate pe larg, în sprijinul cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, considerând că instanţa de recurs în casaţie, în ipoteza admiterii căii extraordinare de atac, nu ar putea rejudeca ea însăşi cauza, deoarece s-ar pronunţa asupra individualizării pedepsei aplicate, chestiune ce excedează competenţei sale.

În subsidiar, a solicitat remedierea nelegalităţii invocate direct în recurs în casaţie, respectiv reţinerea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu reducerea obligatorie a limitelor de pedeapsă.

Examinând recursurile în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 438 alin. (1) pct. 8, pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Recursul în casaţie se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive de legalitate expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii, apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 C. proc. pen.

Aşadar, în contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limitele cazurilor de casare prev. de art. 438 C. proc. pen., hotărârea atacată este corespunzătoare.

*

În cauza de faţă, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar şi cu regulile de drept aplicabile la data soluţionării definitive a cauzei, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen. şi, implicit, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.

În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., fiind constatată intervenirea prescripţiei răspunderii penale ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale pentru unele dintre/toate infracţiunile săvârşite de inculpaţii B., A. şi F., după caz.

În analiza recursului în casaţie, Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 438 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cu care cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

În mod evident, motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. privind greşita încetare a procesului penal nu a fost invocat în apel, fiindcă soluţiile de încetare a procesului penal pentru intervenirea prescripţiei răspunderii penale au fost pronunţate exclusiv de instanţa de apel (care a urmat soluţiilor de condamnare a inculpaţilor, dispuse de prima instanţă prin sentinţa penală).

Termenele de prescripţie a răspunderii penale au curs până la data pronunţării hotărârii în apel, respectiv a Deciziei penale nr. 106/A din 13.03.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală. Astfel, din data de 13.03.2023, dispoziţiile legale privind rămânerea definitivă a deciziei pronunţate de instanţa de apel (cum sunt şi dispoziţiile privind prescripţia executării pedepsei şi executarea pedepsei, după caz) reprezintă cauza de suspendare a cursului termenului prescripţiei răspunderii penale, în conformitate cu art. 156 alin. (1) C. pen., deoarece aceste dispoziţii legale, prin ele însele, exclud posibilitatea continuării cursului prescripţiei răspunderii penale (în acelaşi sens Î.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 3735 din 25.10.2010, Decizia nr. 2278 din 11.07.2014).

În analiza recursului în casaţie promovat de parchet, în baza art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., instanţa are în vedere că, prin hotărârea prealabilă nr. 67/2022, adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen. În considerentele acestei hotărâri prealabile s-a arătat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă, urmând a fi valorificată raportat la situaţia concretă a fiecărei infracţiuni vizată prin recursul în casaţie formulat de parchet, săvârşită, după caz, de inculpatul B., A. sau F.

Pe un prim palier, procurorul a susţinut că instanţa de apel, în mod greşit, a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul B. cu privire la trei dintre infracţiunile de dare de mită şi infracţiunea de cumpărare de influenţă, săvârşite de acesta şi faţă de inculpatul A. cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, întrucât în raport de data epuizării faptelor, la momentul pronunţării deciziei în apel nu era împlinit termenul de prescripţie generală a răspunderii penale pentru niciuna dintre infracţiunile anterior menţionate.

Referitor la infracţiunile mai sus enunţate, instanţa de apel a reţinut vinovăţia inculpaţilor A. şi B., iar încetarea procesului penal a fost dispusă pe considerentul împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale.

Verificând considerentele deciziei recurate sub aspectul modalităţii de calcul a termenului de prescripţie generală a răspunderii penale, se constată că, în decizie s-a reţinut:

"În ceea ce priveşte data de la care se calculează termenul de prescripţie, Înalta Curte apreciază că se impun a fi făcute scurte consideraţiuni teoretice în ceea ce priveşte infracţiunile de corupţie şi data de la care se calculează termenul de prescripţie în cazul acestora.

Infracţiunile de corupţie sunt infracţiuni simple, cu consumare anticipată, fiecare dintre acestea se va consuma prin săvârşirea oricăreia dintre modalităţile prevăzute de lege şi nu prezintă relevanţă în ceea ce priveşte consumarea şi caracterul unitar al infracţiunii împrejurarea că, după comiterea unei modalităţi alternative, se săvârşeşte şi o altă sau alte variante alternative.

Astfel, indiferent de parcursul pe care îl realizează infracţiunea de mită, consumarea infracţiunii are loc în momentul pretinderii sau al oricărei alteia dintre acţiuni care se realizează, fiind irelevant pentru calificarea într-o infracţiune unică simplă momentul primirii sumei de bani sau a folosului necuvenit.

Tot ca unitate naturală este considerată infracţiunea simplă a cărei acţiune sau inacţiune se realizează printr-o multitudine de acte similare sau cvasimultane, săvârşite cu aceeaşi intenţie, în virtutea aceleaşi rezoluţii (C. Bulai - Infracţiunea simplă ca formă a unităţii naturale de infracţiune - SCJ nr. 1/1985 pag. 69).

Deopotrivă se va reţine unitatea simplă de infracţiuni şi în cazul în care elementul material al infracţiunii cuprinde mai multe variante alternative, iar infractorul săvârşeşte mai multe modalităţi de infracţiuni cum ar fi situaţia inculpatului care cere, primeşte sau pretinde o sumă de bani sau bunuri.

Scurtele consideraţiuni cu privire la caracterul simplu al infracţiunilor de corupţie, este necesar din punctul de vedere al Înaltei Curţi sub aspectul calculării termenului de prescripţie al răspunderii penale.

În opinia Înaltei Curţi în cazul acestor infracţiuni termenul prevăzut de art. 154 alin. (3) din C. pen. se calculează de la data săvârşirii acţiunii iar nu de la momentul finalizării procesului infracţional care este în concret data de la care s-au primit sumele de bani cu titlu de mită şi care este ulterior consumării elementului material.

A aprecia într-un alt mod, ar însemna extinderea excepţiilor legale strict determinate, în materie de debut al curgerii termenului de prescripţie al răspunderii penale, astfel cum este prevăzut în art. 154 alin. (2) teza II - IV din C. pen. prin analogie mala partem şi asupra altor situaţii ceea ce este nepermis.

Apreciază astfel Înalta Curte că termenul de prescripţie în cazul infracţiunilor care sunt la origine simple, dar a căror latură a implicat realizarea unui folos necuvenit (primirea mitei) este reprezentată de data consumării, respectiv a apariţiei primei urmări imediate relevante penal care permite încadrarea faptei drept infracţiune, indiferent de data la care s-au remis sumele de bani cu titlu de mită.

Faptul că infracţiunea s-a consumat în momentul pretinderii nu înseamnă a nu lua în considerare actele ulterioare produse succesiv în momente subsecvente consumării infracţiunii, ci numai a accepta că în momentul primei acţiuni (pretinde, primi) a fost atins momentul consumării, fapta în concret corespunde din acest moment tiparului descris în norma de incriminare şi de la acest moment este incidentă instituţia prescripţiei răspunderii penale.

Înalta Curte apreciază că actele ulterioare subsecvente vor fi valorificate în cadrul procesului de individualizare a pedepsei".

Potrivit acestor considerente, instanţa de recurs în casaţie constată că instanţa de apel a reţinut în privinţa infracţiunilor de corupţie săvârşite de inculpaţi, că acestea reprezintă infracţiuni simple, cu consumare anticipată, menţionând că tot unitate naturală este considerată infracţiunea simplă a cărei acţiune sau inacţiune se realizează printr-o multitudine de acte similare sau cvazisimultane, săvârşite cu aceeaşi intenţie, în virtutea aceleaşi rezoluţii, precum şi că se va reţine unitatea simplă de infracţiuni şi în cazul în care elementul material al infracţiunii cuprinde mai multe variante alternative. Ca moment de debut al calculului prescripţiei răspunderii penale, instanţa de apel a indicat data consumării infracţiunii, respectiv a apariţiei primei urmări imediate relevante penal care permite încadrarea faptei drept infracţiune, subliniindu-se că aceasta nu înseamnă a nu lua în considerare actele ulterioare produse succesiv în momente subsecvente consumării infracţiunii, referindu-se la momentul finalizării procesului infracţional, despre care a arătat însă că pot fi valorificate la individualizarea pedepsei.

Ca atare, instanţa de apel a considerat că infracţiunile de săvârşirea cărora au fost acuzaţi inculpaţii B. şi A. şi care sunt vizate prin recursul în casaţie formulat de procuror, sunt infracţiuni simple în forma unităţii naturale colective, al căror element material cunoaşte acte succesive între care, fie că au îmbrăcat forma aceleiaşi variante normative sau nu, există o strânsă legătură obiectivă şi subiectivă, dovadă fiind încadrarea juridică reţinută.

Încadrarea juridică dată faptelor, aprecierea probelor şi situaţia de fapt stabilite definitiv în apel nu pot face obiectul recursului în casaţie deoarece aceste chestiuni nu se încadrează niciunui caz de casare dintre cele limitativ şi expres prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., condiţii în care în această cale extraordinară de atac, în soluţionarea cazului de casare privind greşita încetare a procesului penal pentru greşita calculare a termenului general de prescripţie a răspunderii penale, se va ţine seama de încadrarea juridică a faptelor, stabilită de instanţa de apel, cu caracter definitiv, şi anume infracţiune simplă cu reţinerea existenţei unor multiple acte de executare (nefiind permisă de lege vreo analiză a infracţiunii continuate sau a concursului de infracţiuni, pe calea recursului în casaţie).

Doctrina majoritară a reliefat că ipotezele de unitate naturală colectivă sunt tratate în cadrul infracţiunii simple, considerându-se că este indiferent dacă acţiunea care intră în structura acesteia din urmă se compune dintr-un singur act de executare sau din mai multe acte, admiţându-se că unitatea naturală colectivă este o modalitate a infracţiunii simple. Unitatea naturală colectivă a fost definită ca fiind acea formă a unităţii naturale de infracţiune caracterizată de faptul că acţiunea care intră în structura sa se compune dintr-o pluralitate de acte materiale care se contopesc în structura acţiunii unice, existând intenţie unică, continuitate materială de execuţie şi subsumarea actelor unei încadrări juridice unice (F. Streteanu, D. Niţu - Drept penal. Partea generală, vol. II, Universul Juridic, Bucureşti, 2018, fila x).

În jurisprudenţă, s-a arătat că atunci când activitatea ilicită a inculpatului a cunoscut o succesiune de acte subsumate unei infracţiuni unice, de natură a agrava răspunderea sa penală, contribuţiile ulterioare actului iniţial nu pot fi plasate în afara sferei de aplicare a legii penale şi, prin aceasta, să devină lipsite de consecinţe juridice, adică în pofida indisolubilei lor legături cu activitatea originară, ce a marcat momentul consumativ al infracţiunii (Decizia nr. 38 din 2 mai 2023, ICCJ - Completul de 5 judecători).

Momentul epuizării unei activităţi ilicite unice naturale care presupune acte succesive între care există o strânsă legătură obiectivă şi subiectivă, cum s-a reţinut în cauză de instanţa de apel, marchează data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data în raport de care se calculează termenul de prescripţie a răspunderii penale, potrivit art. 154 alin. (2) teza I C. pen. (în acelaşi sens, Decizia nr. 346/A din 20.12.2018, Decizia nr. 382/A din 17.12.2020, Decizia nr. 578/RC din 10.10.2023, Decizia nr. 90/A din 01.03.2023 ale ICCJ, secţia penală, Decizia nr. 173 din 25.06.2019 şi Decizia nr. 85 din 25 noiembrie 2022 a ICCJ - Completul de 5 judecători).

Instanţa de recurs în casaţie menţionează că, în speţă, nu are aplicabilitate Decizia nr. 5 din 11.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 334 din 02.05.2019, întrucât infracţiunile de luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă nu sunt infracţiuni de rezultat, în mod evident, dar nici infracţiuni de pericol din categoria celor care presupun o anumită urmare tipică, corespunzătoare stadiului de infracţiune consumată şi care se produce la o oarecare distanţă în timp faţă de momentul desfăşurării elementului material. Infracţiunile de corupţie enumerate sunt, prin natura lor, infracţiuni cu consumare anticipată, ceea ce înseamnă că ating stadiul consumării chiar şi numai prin acte de pretindere, promisiune, oferire, acceptarea promisiunii, după caz.

Motivul de recurs în casaţie formulat de procuror privind greşita încetare a procesului penal pentru intervenirea prescripţiei generale a răspunderii penale în privinţa celor trei infracţiuni de dare de mită săvârşite de inculpatul B., fiecare prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Prin decizia ce formează obiectul recursului în casaţie, respectiv Decizia nr. 106/A din 13.03.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, s-a apreciat nefondat apelul inculpatului B. privind existenţa unei unice infracţiuni de dare de mită în formă continuată şi s-a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru trei infracţiuni de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi o infracţiune de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 (astfel cum a fost schimbată încadrarea juridică prin încheierea din data de 01 martie 2022 a ICCJ), reţinându-se în sarcina acestuia că a remis, în perioada 2013 - 2016, direct ori indirect, suma de 7000 euro inculpatului D. (prin intermediul inculpatului A.), inculpatului E. suma de 7.000 euro, colaboratorului cu identitate reală J. suma de 3.500 euro, contabilului care a refăcut actele contabile ale celor două societăţi comerciale suma de 2.000 euro, în scopul ca aceştia să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu în legătură cu instrumentarea dosarului penal în care inculpatul B. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, aşa încât administrarea probelor să conducă la o soluţie favorabilă acestuia (n.n. fila x decizie).

Instanţa de apel, cu privire la infracţiunile de dare de mită comise de inculpatul B. a dispus următoarele, conform dispozitivului deciziei recurate:

În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii de dare de mită (privind pe inculpatul D.), prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale (faptă săvârşită în perioada 2013 - 2016).

În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii de dare de mită (privind pe inculpatul E.), prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale (faptă săvârşită în perioada 2013 - 2016).

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii de dare de mită (privind pe expertul contabil), prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 (astfel cum a fost schimbată încadrarea juridică prin încheierea din 01 martie 2022 a Înaltei Curţi), ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale (faptă săvârşită în perioada 2013 - 2016).

În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii de dare de mită (privind pe colaboratorul sub identitate reală), prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale (faptă săvârşită în perioada 2013 - 2016).

Parchetul a susţinut prin recursul în casaţie declarat că, pentru cele trei infracţiuni de dare de mită, fiecare prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, nu era împlinit termenul de prescripţie generală a răspunderii penale, la data pronunţării deciziei în apel, cu argumentul că acesta trebuia calculat din anul 2016, iar nu de la primul act de executare din anul 2013 (momentul consumării), subscris acţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii (exceptând, aşadar, infracţiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru care s-a indicat alt motiv de recurs în casaţie, vizând întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale şi necesitatea calculării termenului de prescripţie specială a răspunderii penale, ce va fi analizat în cele ce succed).

Cu prioritate, instanţa de recurs în casaţie constată, din analiza deciziei recurate, că instanţa de apel a reţinut că inculpatul B. a săvârşit fiecare dintre cele trei infracţiuni de dare de mită, prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, în varianta normativă a remiterii prin acte succesive, către persoane diferite, a unor sume de bani, într-o anumită perioadă de timp, în realizarea aceluiaşi scop infracţional, şi anume obţinerea unei soluţii favorabile pentru B., în dosarul penal în care era cercetat pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

Instanţa de apel a încadrat juridic faptele (chestiune de drept asupra căreia în recurs în casaţie nu se poate interveni), în trei infracţiuni simple de dare de mită, prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu consumare anticipată, evidenţiind că tot unitate naturală este considerată infracţiunea simplă a cărei acţiune sau inacţiune se realizează printr-o multitudine de acte similare, săvârşite cu aceeaşi intenţie, în virtutea aceleiaşi rezoluţii (n.n. fila x decizie).

Elementul factual al remiterii repetate a unor sume de bani, pe o perioadă de timp (ca element de tipicitate a infracţiunii de dare de mită) are relevanţă, în această cale extraordinară de atac din perspectiva verificării împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale, termen care se calculează de la data când a încetat activitatea infracţională ce conturează unitatea naturală colectivă a infracţiunii simple de dare de mită, concretizată prin ultima remitere a unei sume de bani, ce marchează momentul săvârşirii infracţiunii, prin prisma dispoziţiilor art. 154 alin. (2) teza I C. pen.

În consecinţă, în speţă, în cazul inculpatului B., momentul de la care curge termenul de prescripţie generală a răspunderii penale nu este momentul primei remiteri a unei sume de bani cu titlu de mită, ci momentul ultimei remiteri, ce marchează încetarea activităţii infracţionale subscrise fiecărei infracţiuni de dare de mită în parte, dintre cele trei infracţiuni prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracţiuni în legătură cu care instanţa de apel l-a găsit vinovat pe inculpatul B.

Prin urmare, în concret, cât priveşte infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, săvârşită de inculpatul B. privind pe inculpatul D., se constată că în decizia atacată au fost precizate următoarele:

- Înalta Curte constată că (...) inculpatul B. a fost trimis în judecată (...) reţinându-se în sarcina acestuia că a remis, în perioada 2013 - 2016, direct ori indirect, suma de 7000 euro inculpatului D. (prin intermediul inculpatului A.), inculpatului E. suma de 7.000 euro, colaboratorului cu identitate reală J. suma de 3.500 euro (...) în scopul ca aceştia să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu în legătură cu instrumentarea dosarului penal în care inculpatul B. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, aşa încât administrarea probelor să conducă la o soluţie favorabilă acestuia (n.n. file x considerente decizie, file x - dispozitivul deciziei);

- prin rezoluţia din 07.10.2013, inculpatul D. - inspector şef al IPJ Timiş - a dispus repartizarea dosarului la Serviciul de Investigare a Fraudelor, iar la data de 08.10.2013, dosarul a fost repartizat ofiţerului E., care l-a avut spre instrumentare până la data de 09.04.2015, când a fost promovat în funcţia de şef serviciu, dosarul fiind repartizat iniţial ofiţerului N., iar apoi la data de 25.05.2015 ofiţerului de poliţie judiciară J.; în perioada instrumentării de către E. a dosarului de urmărire penală nr. x/2013, inculpaţii D., E. şi A. au fost recompensaţi de inculpatul B. cu suma de câte 7000 euro fiecare - n.n. file x decizie;

- pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită săvârşită de inculpatul D. (n.n. mituitor B.), instanţa de apel a dispus condamnarea reţinând că fapta de luare de mită a fost săvârşită în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2015 - n.n. fila x dispozitivul deciziei.

- inculpatul D. a săvârşit infracţiunea de luare de mită, prin pretindere şi primire a sumei de 7000 de euro, de la inculpatul B., în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2015, precum şi după această dată până în luna februarie 2016 (n.n. file x decizie).

Instanţa de recurs în casaţie constată că instanţa de apel a reţinut că inculpatul B. a săvârşit infracţiunea simplă de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, privind pe inculpatul D., exclusiv în varianta normativă a remiterii, prin acte succesive, în realizarea aceluiaşi scop infracţional, şi anume obţinerea unei soluţii favorabile pentru sine, în dosarul penal în care era cercetat pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

Actele de remitere a sumelor de bani comise de inculpatul B. privind pe inculpatul D. au fost încadrate juridic în infracţiunea simplă de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca unitate naturală colectivă.

Această încadrare juridică a faptei are caracter definitiv şi nu poate fi supusă cenzurii instanţei pe calea recursului în casaţie.

Pentru acest tip de infracţiune - simplă, ca unitate naturală colectivă, aşa cum s-a precizat, termenul de prescripţie a răspunderii penale nu se calculează de la momentul consumării infracţiunii (primul act de remitere cu relevanţă penală), ci de la momentul la care a încetat activitatea infracţională (ultimul act de remitere a unei sume de bani cu titlu de mită), acesta din urmă constituind momentul la care infracţiunea se consideră săvârşită, devenind incidente dispoziţiile art. 154 alin. (2) teza I C. proc. pen.

Dintr-o altă perspectivă, instanţa de recurs în casaţie reliefează că infracţiunea de dare de mită săvârşită în varianta normativă a remiterii, cum a reţinut instanţa de apel că a săvârşit inculpatul B. darea de mită privind pe inculpatul D., presupune obligatoriu existenţa infracţiunii de luare de mită în varianta normativă a primirii, aceste două tipuri de infracţiuni de corupţie fiind corelative în variantele normative de incriminare dare/remitere, respectiv, luare/primire.

Având în vedere toate cele anterior expuse, instanţa de recurs în casaţie constată, în legătură cu prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunea de dare de mită săvârşită de B., că termenul de 8 ani prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. era împlinit la data de 13.03.2023, când a fost pronunţată decizia în apel, întrucât infracţiunea de dare de mită în discuţie este corelativă celei de luare de mită săvârşită de inculpatul D., iar aceasta din urmă a fost săvârşită de inculpatul D., în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2015, conform dispozitivului deciziei recurate.

Fiind infracţiuni corelative iar luarea de mită s-a săvârşit în ianuarie 2015, cum s-a arătat în dispozitivul deciziei atacate, înseamnă că ultimul act de dare a mitei a precedat primirea acesteia, în mod evident. Altfel spus, dacă infracţiunea de luare de mită comisă de inculpatul D. a fost săvârşită în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2015, niciun act de remitere a vreunei sume de bani, dată lui D. cu titlu de mită de inculpatul B., nu poate fi situat ulterior lunii ianuarie 2015 - când instanţa de apel a reţinut ca săvârşită infracţiunea de luare de mită, conform dispozitivului deciziei şi aceasta independent de faptul că s-a reţinut în apel că inculpatul D. a comis luarea de mită prin pretindere şi primire. Actele de remitere ce alcătuiesc elementul material al infracţiunii de dare de mită reclamă, ca şi condiţie sine qua non pentru existenţa acestei infracţiuni, acte de primire a sumelor date cu titlu de mită din partea persoanei mituite care astfel săvârşeşte infracţiunea de luare de mită.

Întrucât infracţiunea de dare de mită a fost săvârşită de inculpatul B. exclusiv prin acte de remitere a unor sume de bani către inculpatul D. care a săvârşit infracţiunea în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2015 (conform celor două menţiuni din dispozitivul deciziei din apel), darea de mită fiind corelativă cu infracţiunea de luare de mită săvârşită de D., nu se poate considera decât că şi infracţiunea de dare de mită săvârşită de inculpatul B. a fost săvârşită prin comiterea unui ultim act de remitere în ianuarie 2015.

Potrivit art. 290 alin. (1) C. pen., infracţiunea de dare de mită se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 7 ani închisoare, iar termenul de prescripţie generală a răspunderii penale este de 8 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen.

Calculând din ianuarie 2015, termenul de 8 ani de prescripţie generală a răspunderii penale pentru infracţiunea de dare de mită săvârşită de inculpatul B. privind pe inculpatul D., se constată că era împlinit în 13.03.2023 când instanţa de apel a pronunţat decizia în cauză.

Într-adevăr, din cuprinsul deciziei mai rezultă momente în care inculpatul B. ar fi remis sume de bani cu titlu de mită inculpatului D., respectiv în cursul anului 2015, în anul 2016.

Această situaţie evidenţiază o neconcordanţă între dispozitiv şi considerentele deciziei pronunţate în apel, care însă nu pot forma obiectul cenzurii pe calea recursului în casaţie, deoarece motivele ce fundamentează calea extraordinară de atac nu pot fi decât cele care se încadrează cazurilor de casare expres şi limitativ prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Ca atare, instanţa de recurs în casaţie nu realizează o apreciere a probatoriului şi nici nu stabileşte situaţia de fapt, ci are în vedere starea de fapt şi încadrarea juridică stabilite cu caracter definitiv de instanţa de apel.

Deopotrivă, instanţa de recurs în casaţie nu poate considera că dispozitivul deciziei din apel conţine o eroare materială dat fiind că niciun participant la proces nu a invocat un asemenea aspect, iar, pe de altă parte, consecinţele unei asemenea aprecieri direct în calea extraordinară a recursului în casaţie, cu efect asupra soluţiei de încetare a procesului penal pronunţate în privinţa acţiunii penale exercitate faţă de inculpatul B., ar viza în realitate fondul cauzei care excede unei îndreptări de eroare materială, cât şi obiectului judecăţii în recurs în casaţie.

Pentru toate aceste argumente, Înalta Curte consideră neîntemeiate motivele de recurs în casaţie susţinute de parchet în privinţa soluţiei de încetare a procesului penal dispuse de instanţa de apel faţă de inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe inculpatul D.), prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Sub aspectul infracţiunii de dare de mită prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, săvârşită de inculpatul B. privind pe inculpatul E., se constată că în decizie au fost precizate următoarele:

- Înalta Curte constată că (...) inculpatul B. a fost trimis în judecată (...) reţinându-se în sarcina acestuia că a remis, în perioada 2013 - 2016, direct ori indirect, suma de 7000 euro inculpatului D. (prin intermediul inculpatului A.), inculpatului E. suma de 7.000 euro, colaboratorului cu identitate reală J. suma de 3.500 euro (...) în scopul ca aceştia să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu în legătură cu instrumentarea dosarului penal în care inculpatul B. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, aşa încât administrarea probelor să conducă la o soluţie favorabilă acestuia (n.n. file x considerente decizie, file x - dispozitivul deciziei);

- prin rezoluţia din 07.10.2013, inculpatul D. - inspector şef al IPJ Timiş - a dispus repartizarea dosarului la Serviciul de Investigare a Fraudelor, iar la data de 08.10.2013, dosarul a fost repartizat ofiţerului E., care l-a avut spre instrumentare până la data de 09.04.2015, când a fost promovat în funcţia de şef serviciu, dosarul fiind repartizat iniţial ofiţerului N., iar apoi la data de 25.05.2015 ofiţerului de poliţie judiciară J.; în perioada instrumentării de către E. a dosarului de urmărire penală nr. x/2013, inculpaţii D., E. şi A. au fost recompensaţi de inculpatul B. cu suma de câte 7000 euro fiecare - n.n. file x decizie;

- pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită săvârşită de inculpatul E. (n.n. mituitor B.), instanţa de apel a dispus condamnarea reţinând că fapta de luare de mită a fost săvârşită în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2015 - n.n. fila x dispozitivul deciziei.

- inculpatul E., în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul IPJ Timiş, în perioada cât a instrumentat Dosarul nr. x/2013, a pretins şi a primit de la inculpatul B. suma de 7000 euro (n.n. fila x decizie).

Instanţa de recurs în casaţie constată, din analiza deciziei recurate, că instanţa de apel a reţinut şi în cazul acestei infracţiuni de dare de mită comisă de inculpatul B., că acesta a săvârşit infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, privind pe inculpatul E., exclusiv în varianta normativă a remiterii, prin acte succesive, în realizarea aceluiaşi scop infracţional, şi anume obţinerea unei soluţii favorabile pentru B., în Dosarul nr. x/2013, în care era cercetat pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

Referitor la încadrarea juridică a infracţiunii reţinute cu titlu definitiv (chestiune de drept asupra căreia nu se poate interveni în cadrul acestei căi extraordinare de atac), se constată că instanţa de apel a considerat că infracţiunea de dare de mită comisă de inculpatul B. (privind pe inculpatul E.), este o infracţiune simplă sub forma unităţii naturale colective. Pentru acest tip de infracţiune, aşa cum s-a arătat deja, termenul de prescripţie nu se calculează de la momentul consumării infracţiunii, ci de la momentul la care a încetat activitatea infracţională, acela fiind momentul la care infracţiunea se consideră a fi săvârşită, devenind incidente dispoziţiile art. 154 alin. (2) teza I C. proc. pen.

Se reiterează că infracţiunea de dare de mită, în varianta normativă a remiterii cum a reţinut instanţa de apel că a fost săvârşită şi această infracţiune de inculpatul B. privind pe inculpatul E., presupune obligatoriu săvârşirea infracţiunii de luare de mită în varianta normativă a primirii, cele două infracţiuni de corupţie comise în variantele normative dare/remitere, respectiv luare/primire, fiind corelative, aşa încât sunt interdependente actele de remitere de cele de primire.

Ţinând seama de toate cele anterior expuse, instanţa de recurs în casaţie constată, în legătură cu prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunea de dare de mită săvârşită de B. privind pe inculpatul E., că termenul de 8 ani prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. era împlinit la data de 13.03.2023, când a fost pronunţată decizia în apel, întrucât infracţiunea de dare de mită este corelativă celei de luare de mită, iar aceasta din urmă a fost săvârşită de inculpatul E., în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2015.

Fiind infracţiuni corelative iar luarea de mită a fost săvârşită în ianuarie 2015, cum s-a arătat repetat în dispozitivul deciziei atacate, înseamnă că ultimul act de dare a mitei a precedat primirea acesteia, în mod evident. Altfel spus, dacă infracţiunea de luare de mită comisă de inculpatul E. a fost săvârşită în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2015, niciun act de remitere a vreunei sume de bani, dată lui E. cu titlu de mită de inculpatul B., nu poate fi situat ulterior lunii ianuarie 2015. Actele de remitere ce alcătuiesc elementul material al infracţiunii de dare de mită reclamă, ca şi condiţie sine qua non pentru existenţa acestei infracţiuni, acte de primire a sumelor date cu titlu de mită din partea persoanei mituite care astfel săvârşeşte infracţiunea de luare de mită.

Instanţa de recurs în casaţie observă că în decizia recurată, instanţa de apel a mai reţinut că inculpatul B. ar fi remis sume de bani cu titlu de mită inculpatului E. în cursul anului 2015 şi în anul 2016.

În această situaţie, ca şi în cazul motivului de recurs anterior analizat, pornind de la conţinutul deciziei atacate în integralitatea acesteia, instanţa de recurs în casaţie evidenţiază că neconcordanţele dintre dispozitiv şi considerentele deciziei pronunţate în apel nu formează obiectul cenzurii pe calea recursului în casaţie, deoarece motivele ce fundamentează calea extraordinară de atac nu pot fi decât cele care se încadrează cazurilor de casare expres şi limitativ prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Întrucât infracţiunea de dare de mită a fost săvârşită de inculpatul B. exclusiv prin acte de remitere a unor sume de bani către inculpatul E. care a săvârşit infracţiunea de luare de mită în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2015 (conform dispozitivului deciziei din apel), darea de mită fiind corelativă cu infracţiunea de luare de mită săvârşită de E., nu se poate considera decât că şi inculpatul B. a săvârşit infracţiunea de dare de mită prin comiterea unui ultim act de remitere în ianuarie 2015 (act alăturat celorlalte acte de remitere succesive şi anterioare ce alcătuiesc acţiunea unică ce îmbracă forma infracţiunii simple de dare de mită).

Se reiterează că, instanţa de recurs în casaţie nu poate realiza o apreciere a probatoriului, nu poate modifica situaţia de fapt sau încadrarea juridică, ci are în vedere starea de fapt şi încadrarea juridică stabilite cu caracter definitiv de instanţa de apel.

Nu se poate considera că dispozitivul deciziei din apel conţine o eroare materială, faţă de consemnarea repetată că inculpatul E. a săvârşit infracţiunea de luare de mită în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2015, care nici nu a fost invocată de vreun participant la proces, iar, pe de altă parte, consecinţele unei asemenea aprecieri direct în calea extraordinară a recursului în casaţie, cu efect asupra soluţiei de încetare a procesului penal pronunţate în privinţa acţiunii penale exercitate faţă de inculpatul B., ar viza în realitate fondul cauzei care excede unei îndreptări de eroare materială, cât şi obiectului judecăţii în recurs în casaţie.

Pentru toate aceste argumente, Înalta Curte consideră neîntemeiate motivele de recurs în casaţie susţinute de parchet în privinţa soluţiei de încetare a procesului penal dispuse de instanţa de apel faţă de inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe inculpatul E.), prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În privinţa infracţiunii de dare de mită prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, săvârşite de inculpatul B. privind pe colaboratorul cu identitate reală J., se constată că în decizia recurată au fost precizate următoarele:

- Înalta Curte constată că (...) inculpatul B. a fost trimis în judecată (...) reţinându-se în sarcina acestuia că a remis, în perioada 2013 - 2016, direct ori indirect, suma de 7000 euro inculpatului D. (prin intermediul inculpatului A.), inculpatului E. suma de 7.000 euro, colaboratorului cu identitate reală J. suma de 3.500 euro (...) în scopul ca aceştia să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu în legătură cu instrumentarea dosarului penal în care inculpatul B. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, aşa încât administrarea probelor să conducă la o soluţie favorabilă acestuia (n.n. file x decizie, fila x - dispozitivul deciziei);

- prin rezoluţia din 07.10.2013, inculpatul D. - inspector şef al IPJ Timiş - a dispus repartizarea dosarului la Serviciul de Investigare a Fraudelor, iar la data de 08.10.2013, dosarul a fost repartizat ofiţerului E., care l-a avut spre instrumentare până la data de 09.04.2015, când a fost promovat în funcţia de şef serviciu, dosarul fiind repartizat iniţial ofiţerului N., iar apoi la data de 25.05.2015 ofiţerului de poliţie judiciară J. - n.n. fila x decizie.

- la data de 02.07.2015, inculpatul A. şi inculpatul D. l-au convins pe ofiţerul de poliţie J. să se întâlnească cu inculpatul B. în localitatea Târgu Jiu, întâlnire care a avut loc, prilej cu care inculpatul B. i-a înmânat acestuia suma de 500 euro, iar ulterior suma de 1000 euro, în sediul IPJ Timiş (n.n.- fila x decizie);

- A. l-a determinat pe B. să îi remită suma de 500 euro, în data de 10.07.2015, în localitatea Târgu Jiu, respectiv suma de 1000 euro, în data de 23.07.2015, în sediul IPJ Timiş, ofiţerului de poliţie J., în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinire, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri în scopul absolvirii de răspundere penală a inculpatului B. în Dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş (n.n. fila x decizie);

- la 17.09.2015, E. a pretins în mod direct inculpatului B. suma de 4000 euro, sumă care a fost plătită de inculpatul B. prin intermediul martorei O., suma fiind remisă la data de 19.09.2015, iar la data de 21.09.2015, conform angajamentului asumat, jumătate din această sumă, respectiv 2000 euro, a fost remisă ofiţerului J. în toaleta restaurantului P. din Timişoara; inculpatul E. a primit suma de 4000 de euro de la B. ca efect al demersului său infracţional (...) acuzaţia constă în acţiunea inculpatului E. de a-l ajuta pe coinculpatul B. să dea cei 2000 de euro lui J. - n.n. file x decizie.

Instanţa de recurs în casaţie menţine aspectele precizate în legătură cu cele două infracţiuni de dare de mită deja analizate, respectiv că, în raport de încadrarea juridică definitiv stabilită prin decizia atacată, şi anume infracţiune de dare de mită simplă, în forma unităţii naturale colective, cu mai multe acte similare comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, termenul de prescripţie generală a răspunderii penale se calculează de la momentul când a încetat activitatea infracţională, ce are semnificaţia săvârşirii infracţiunii, ce determină punctul de început al curgerii acestui termen, potrivit art. 154 alin. (2) teza I C. pen.

Conform art. 290 alin. (1) C. pen., infracţiunea de dare de mită se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.

Faţă de toate acestea, văzând situaţia de fapt reţinută în decizia atacată, în sensul că inculpatul B. a săvârşit infracţiunea de dare de mită (privind pe colaboratorul cu identitate reală J.) în varianta remiterii succesive a sumei de bani, termenul general de prescripţie a răspunderii penale nu se calculează de la momentul consumării infracţiunii (primul act de remitere) considerat de instanţa de apel ca datând din anul 2013 (deşi a preluat dosarul spre instrumentare abia în 25.05.2015), ci de la momentul săvârşirii infracţiunii, respectiv a ultimului act de remitere, or, instanţa de apel a arătat că acte de remitere au avut loc în anul 2015 şi în anul 2016.

În raport de oricare dintre aceste din urmă momente temporale, termenul general de 8 ani de prescripţie a răspunderii penale, nu era împlinit la data de 13.03.2023 când instanţa de apel a pronunţat Decizia nr. 106/A, în Dosarul nr. x/2021 al ICCJ, secţia Penală, argumente pentru care se constată că acest motiv de recurs în casaţie al parchetului este întemeiat.

Ca atare, va fi admis recursul în casaţie promovat de parchet, constatând ca nelegală soluţia de încetare a procesului penal faţă de inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe colaboratorul cu identitate reală J.), prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ţinând seama că la data pronunţării deciziei în apel nu era împlinit termenul de prescripţie generală a răspunderii penale pentru această infracţiune, aşa încât va fi casată decizia atacată sub acest aspect şi va fi trimisă cauza spre rejudecare sub acest aspect.

Motivul de recurs în casaţie privind greşita încetare a procesului penal pentru împlinirea termenului de prescripţie generală a răspunderii penale în privinţa infracţiunii de trafic de influenţă săvârşită de inculpatul A. şi a infracţiunii de cumpărare de influenţă săvârşită de inculpatul B.

Prin decizia ce formează obiectul recursului în casaţie, respectiv Decizia nr. 106/A din 13.03.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, s-a specificat că inculpatul A. a uzat de procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cererea acestuia fiind admisă prin încheierea din 3 decembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara. Astfel, cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, s-a reţinut în sarcina inculpatului A. că a pretins şi a primit de la inculpatul B., în mod repetat, sume de bani în perioada 2013 - 2016, în total suma de 7.000 euro, pentru a-şi trafica influenţa pe care presupus o avea faţă de procurorul de caz, susţinând necesitatea efectuării unei expertize contabile pe baza evidenţelor contabile fictiv întocmite, astfel încât prejudiciul stabilit să fie într-un cuantum redus, precum şi că a pretins şi a primit de la inculpatul B. pentru refacerea contabilităţii suma de 2.000 euro pentru contabila Q. şi suma de 1.000 euro pentru traducător, în fapt fiind remisă contabilei doar suma de 1.000 RON, celelalte sume fiind păstrate pentru sine (n.n. fila x decizie).

Instanţa de apel a considerat îndeplinite condiţiile aplicării procedurii recunoaşterii vinovăţiei pentru inculpatul A. (ca şi pentru inculpatul B., de altfel), dovadă fiind chiar faptul că pentru infracţiunile pentru care a dispus condamnarea acestora, a reţinut dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Pornind de la faptul că inculpatul A. a fost judecat în procedura simplificată şi nu există vreo menţiune diferită a instanţei de apel în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă comisă de inculpatul A., se evidenţiază sub aspect factual: (...) aceste documente de evidenţă contabilă (...) reprezintă contabilitatea celor două societăţi comerciale, refăcută de către martora Q., care au fost depuse la dosarul penal x/2013 de către inculpatul A. în data 23 şi 24.09.2014 în baza proceselor-verbale întocmite cu această ocazie; (...) martora Q. a declarat că pentru activitatea de refacere a contabilităţii, a primit tot de la inculpatul A. facturile fiscale de achiziţii emise de furnizori din Italia pentru cele două societăţi, având ca obiect cumpărarea de către acestea, a unor autoturisme, care erau traduse din limba italiană în limba română de un către un traducător autorizat (...) - file x rechizitoriu.

Prin aceeaşi decizie pronunţată în apel, în Dosarul nr. x/2021, s-a reţinut, printre altele, că acuzaţiile ce se aduc inculpatului B. constau în aceea că cele două infracţiuni de cumpărare de influenţă, fiecare prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, vizează faptele acestuia de a remite direct ori indirect, în perioada 2013 - 2016, inculpatului A. suma de 7.000 euro, iar inculpatului E. prin intermediul martorei O. suma de 2.000 euro, această ultimă faptă fiind comisă la data de 19.09.2015 - n.n. - fila x decizie.

Tot în cuprinsul deciziei prin care s-a constatat vinovăţia inculpaţilor A. şi B., care au fost judecaţi în procedura recunoaşterii vinovăţiei, s-a reţinut că prin rezoluţia din 07.10.2013, inculpatul D. - inspector şef al IPJ Timiş - a dispus repartizarea dosarului la Serviciul de Investigare a Fraudelor, iar la data de 08.10.2013, dosarul a fost repartizat ofiţerului E., care l-a avut spre instrumentare până la data de 09.04.2015, când a fost promovat în funcţia de şef serviciu, dosarul fiind repartizat iniţial ofiţerului N., iar apoi la data de 25.05.2015 ofiţerului de poliţie judiciară J.; în perioada instrumentării de către E. a dosarului de urmărire penală nr. x/2013, inculpaţii D., E. şi A. au fost recompensaţi de inculpatul B. cu suma de câte 7000 euro fiecare - n.n. fila x decizie).

Conform dispozitivului deciziei, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă (privind pe inculpatul A.), prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, faptă din cursul anilor 2013 - 2016 (totodată, instanţa de apel a menţinut soluţia de condamnare a inculpatului B. pentru cea de a doua infracţiune de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 - privind pe inculpatul E.).

Totodată, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca efect a intervenirii prescripţiei răspunderii penale (faptă săvârşită în perioada 2013 - 2016).

Procurorul a formulat recurs în casaţie, în baza art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., referitor la soluţiile de încetare a procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă săvârşită de inculpatul A. şi infracţiunea de cumpărare de influenţă săvârşită de inculpatul B. privind pe inculpatul A. (excede, aşadar, recursului în casaţie condamnarea inculpatului B. pentru cumpărarea influenţă privind pe inculpatul E.).

Infracţiunea de cumpărare de influenţă săvârşită în varianta normativă a remiterii de bani sau alte foloase este corelativă cu infracţiunea de trafic de influenţă săvârşită în varianta normativă a primirii de bani sau alte foloase.

În cauză, prin încheierea din 18.02.2020, prima instanţă a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului A. din două infracţiuni de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 într-o singură infracţiune de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu argumentul că rezoluţia presupus infracţională a inculpatului A. a fost una singură (...) acest aspect fiind întărit şi de faptul că inculpatul B. a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) C. pen., respectiv una în raport cu inculpatul A. şi una cu inculpatul E., infracţiunea de trafic de influenţă fiind corelativă (bilaterală) cu infracţiunea de cumpărare de influenţă. Este adevărat faptul că, conform descrierii din rechizitoriu, suma de 7.000 euro nu a fost pretinsă de către inculpatul A. o singură dată, ci la diferite intervale de timp, însă rezoluţia infracţională a fost unică şi nu s-a stabilit în concret de către organul de urmărire penală în ce a constat fiecare act material, astfel că nu se poate reţine nici măcar forma continuată a acestei infracţiuni potrivit disp. art. 35 alin. (1) C. pen., motiv pentru care instanţa va reţine doar forma simplă a unei singure infracţiuni de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din L. 78/2000.

Instanţa de apel a arătat că inculpatul A. a uzat de procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi a menţinut încadrarea juridică a faptelor comise de acesta, prin care a pretins şi primit sume de bani pentru a-şi trafica influenţa, într-o infracţiune simplă de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca unitate naturală colectivă, apreciindu-se că forma simplă a infracţiunii se păstrează şi în cazul în care elementul material cuprinde mai multe variante alternative, cât şi atunci când se realizează printr-o multitudine de acte similare, realizate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale (n.n. - file x decizie).

Conform art. 291 alin. (1) C. pen., infracţiunea de trafic de influenţă se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.

Prin art. 154 alin. (1) C. pen. sunt reglementate termenele generale de prescripţie a răspunderii penale, iar potrivit art. 154 alin. (2) teza I C. pen., aceste termene încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.

Instanţa de apel a calculat termenul de prescripţie generală a răspunderii penale pentru infracţiunea simplă de trafic de influenţă săvârşită sub forma unităţii naturale colective, săvârşită de inculpatul A., de la primul act de executare (din 2013), iar nu de la momentul săvârşirii acestei infracţiuni, ce corespunde momentului încetării actelor ce alcătuiesc acţiunea elementului material al infracţiunii de trafic de influenţă.

În conformitate cu prevederile art. 154 alin. (2) teza I C. pen., termenul de prescripţie trebuia calculat de la ultimul act ce a îmbrăcat forma elementului material al infracţiunii, cu referire la care instanţa de apel a reţinut date calendaristice din luna aprilie 2015 şi din anul 2016, or, în raport de oricare dintre aceste momente temporale, instanţa de recurs în casaţie (care nu are atributul de a stabili situaţia de fapt) constată că termenul general de 8 ani de prescripţie generală a răspunderii penale, nu era împlinit la data de 13.03.2023 când instanţa de apel a pronunţat Decizia nr. 106/A, în Dosarul nr. x/2021 al ICCJ, secţia Penală, în privinţa infracţiunii de trafic de influenţă săvârşite de inculpatul A., prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

De asemenea, potrivit art. 292 alin. (1) C. pen., infracţiunea de cumpărare de influenţă se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.

Inculpatul B. a comis infracţiunea simplă de cumpărare de influenţă sub forma unităţii naturale colective (privind pe inculpatul A.) în varianta remiterii succesive a unor sume de bani şi, ca atare, termenul de prescripţie generală a răspunderii sale penale pentru această infracţiune nu se calculează de la momentul primei remiteri a unei sume de bani (anul 2013), cum a considerat instanţa de apel, ci de la momentul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (2) teza I C. pen., ce se determină în funcţie de ultimul act de remitere a unei sume de bani, referitor la care instanţa de apel a reţinut ca date calendaristice din luna aprilie 2015 şi din anul 2016, or, în raport de oricare dintre aceste din urmă momente temporale, instanţa de recurs în casaţie (care nu are atributul de a stabili situaţia de fapt) constată că termenul general de 8 ani de prescripţie a răspunderii penale, nu era împlinit la data de 13.03.2023 când instanţa de apel a pronunţat Decizia nr. 106/A, în Dosarul nr. x/2021 al ICCJ, secţia Penală, în privinţa infracţiunii de cumpărare de influenţă săvârşită de inculpatul B. (privind pe inculpatul A.), prevăzută de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Înalta Curte observă, totodată, conform datelor din sistemul Ecris, că în conformitate cu Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, emise de Preşedintelui României, cauza a fost suspendată la 05.05.2020, primul termen de judecată ulterior fiind la 03.06.2020.

Pentru aceste argumente, se va admite recursul în casaţie formulat de parchet, va fi casată decizia recurată în ceea ce priveşte nelegalitatea soluţiilor de încetare a procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă săvârşită de inculpatul A. şi infracţiunea de cumpărare de influenţă săvârşită de inculpatul B. (privind pe inculpatul A.) şi va fi trimisă cauza spre rejudecare la instanţa de apel şi în aceste limite.

Motivul de recurs în casaţie formulat de procuror privind greşita încetare a procesului penal pentru intervenirea prescripţiei răspunderii penale în privinţa infracţiunii de dare de mită săvârşite de inculpatul B., prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a infracţiunii de evaziune fiscală săvârşite de inculpatul F., prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Invocând incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., procurorul a criticat decizia apelată, arătând în esenţă că, în mod greşit, instanţa de apel nu a avut în vedere efectul întreruptiv de prescripţie al actelor de urmărire penală efectuate şi care au fost comunicate inculpaţilor, raportat strict la infracţiunea de luare de mită săvârşită de inculpatul B., prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 308 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi la infracţiunea de evaziune fiscală săvârşită de inculpatul F., prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Instanţa de apel a reţinut cu privire la infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, că inculpatul B., în perioada 2013 - 2016, a remis contabilului care a refăcut actele contabile a două societăţi comerciale, suma de 2.000 euro, în considerarea obţinerii unei soluţii favorabile în dosarul penal în care era cercetat (n.n. -fila x decizie).

Prin decizia ce formează obiectul recursului în casaţie, s-a mai reţinut că, în baza probelor administrate, inculpatul F. a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în calitate de administrator de drept al societăţii SC G. SRL nu a înregistrat cu intenţie, în perioada 2011 - 2012, în actele contabile ale acestei societăţi comerciale şi nici în alte documente legale deconturile de TVA depuse la organul fiscal, în speţă Administraţia Financiară Lugoj, în totalitate veniturile realizate din vânzarea de autovehicule care au fost vândute "la negru", fiind achiziţionate intracomunitar de la furnizori comunitari, pentru care aceştia nu au aplicat regimul special de taxare, ce au avut consecinţă diminuarea obligaţiilor fiscale cu suma de 2.144.197,46 RON, echivalentul a 486.571,47 euro, reprezentând TVA datorat de SC G. SRL bugetului de stat, pentru perioada fiscală 2011 - 2012 (n.n. - fila x decizie).

Instanţa de apel, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului F. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (faptă săvârşită în perioada 2011 - 2012), ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Deopotrivă, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe expertul contabil), prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 (astfel cum a fost schimbată încadrarea juridică prin încheierea din 01 martie 2022 a Înaltei Curţi), ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale (faptă săvârşită în perioada 2013 - 2016).

În esenţă, procurorul a susţinut în argumentarea acestui motiv de casare că, infracţiunea de dare de mită este calificată în dreptul european ca infracţiune de "corupţie în general", cu privire la care România are obligaţia fermă de combatere în condiţiile Anexei IX la Actul de Aderare şi Deciziei 2006/928/CE, astfel cum s-a stabilit în mod expres la pct. 168, 169, 188, 189 şi 191 din Hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza euro Box Promotion.

În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, parchetul a arătat că aceasta reprezintă o fraudă cu TVA incriminată de art. 3 alin. (2) lit. (d) din Directiva PIF nr. 1371/2017, iar anterior prin art. 1 din Convenţia PIF elaborată în temeiul articolului K3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene.

În plus, s-a susţinut că, eventuala aplicare a Deciziei HP nr. 67/2022, inclusiv în cauzele având ca obiect infracţiuni de "corupţie în general" şi infracţiuni de evaziune fiscală considerate fraude cu TVA împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, creează un risc sistemic de impunitate în cazul tuturor infracţiunilor în privinţa cărora s-ar putea considera împlinit termenul general de prescripţie prin neluarea în considerare a vreunei întreruperi, risc care nu era previzibil până la adoptarea deciziei de îndrumare, în contextul regulilor adoptate de România în materia prescripţiei răspunderii penale (termene mai lungi de prescripţie, supuse întreruperii prin orice act de procedură, faţă de regulile minimale impuse prin Directiva P.I.F. nr. 17/1371).

De asemenea, la dezbaterea pe fond a recursului în casaţie, procurorul a învederat că, astfel cum se arată în Decizia nr. 107/2023 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, instanţele naţionale sunt obligate să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, care permite repunerea în discuţie, inclusiv în cadrul unor căi de atac, a hotărârilor definitive şi a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

S-a arătat că pe acest palier este vorba despre infracţiuni de corupţie în general, respectiv fraude grave contra intereselor financiare ale Uniunii Europene, în sensul dispoziţiilor din dreptul unional, făcând referire în special la dispoziţiile art. 325 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea U.E. şi art. 2 alin. (1) din Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene, interpretarea dată acestor dispoziţii prin jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene fiind reţinută în Cauzele Taricco 1 şi Taricco 2 şi în Cauza euro Box Promotion şi alţii.

În ceea ce priveşte situaţia termenelor de prescripţie pentru infracţiunile de dare de mită şi evaziune fiscală, pentru care cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată, recurentul a învederat că acestea sunt de 5 ani, respectiv de 10 ani şi au început să curgă în anul 2016 (în cazul infracţiunii de dare de mită), respectiv începând cu ianuarie 2013 (în cazul infracţiunii de evaziune fiscală) şi au fost întrerupte succesiv anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, inclusiv prin trimiterea în judecată a inculpaţilor prin rechizitoriul din data de 28.02.2018 şi actele de procedură îndeplinite în baza normelor în vigoare din C. pen., înainte de împlinirea termenelor generale de prescripţie.

Procurorul a mai apreciat că termenele de prescripţie a răspunderii penale, care au fost întrerupte prin acte de procedură efectuate în cauză, anterior datei de 25 iunie 2018, sunt şi rămân întrerupte, de la acel moment începând să curgă un nou termen de prescripţie a răspunderii penale, cu consecinţa faptului că nu a intervenit prescripţia răspunderii penale, astfel cum s-a reţinut de către instanţa de apel.

Referitor la solicitarea Ministerului Public de a lăsa neaplicate deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanţa de recurs în casaţie constată că solicitarea se bazează inclusiv pe hotărârea pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie - Marea Cameră, la data de 24 iulie 2023, în cauza C-107/23 PPU.

Cu privire la această din urmă susţinere se precizează, prioritar, că invocarea hotărârii respective se circumscrie unui argument suplimentar în susţinerea criticilor privind aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi a Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi, ca atare, se încadrează în limitele devolutive conturate de art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit căruia instanţa de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie.

În legătură cu acest argument, se notează că, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, aceea de cale extraordinară de atac de anulare, al cărei scop este, potrivit art. 433 din C. proc. pen. acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, constatarea nelegalităţii deciziei date în apel sub aspectul intervenirii cauzei de încetare, nu poate fi raportată decât la fondul legislativ existent la momentul pronunţării hotărârii recurate; pentru modificările intervenite după pronunţarea hotărârii definitive, C. proc. pen. reglementând alte remedii procesuale, cum ar fi contestaţia la executare sau contestaţia în anulare.

Astfel, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existenţa cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate atât sub aspect factual, cât şi legislativ. Ca atare, în cazul prescripţiei răspunderii penale, analiza de legalitate se limitează la verificarea împlinirii sau nu a termenului, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptei şi legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanţa de apel, având în vedere eventuala incidenţă a unor cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului acestui termen în raport de cadrul normativ şi interpretativ existent la data pronunţării deciziei.

Or, hotărârea Curţii Europene de Justiţie - Marea Cameră, în cauza C-107/23 PPU, a fost pronunţată la data de 24 iulie 2023, ulterior deciziei atacate. Aşadar, legalitatea soluţiei de încetare a procesului penal din data de 13.03.2023 nu poate fi analizată în raport de această decizie.

Astfel, la momentul pronunţării deciziei atacate, calificarea în dreptul naţional a instituţiei prescripţiei ca fiind o instituţie de drept substanţial, chestiune asupra căreia a statuat cu caracter obligatoriu instanţa supremă prin decizia amintită, atrăgea incidenţa principiului legii penale mai favorabile, iar elementele de interpretare oferite prin Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie - Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, cât şi prin Hotărârea din 5 decembrie 2017, în cauza C-42/17, nu ofereau argumente pentru o eventuală înlăturare a jurisprudenţei obligatorii menţionate.

În acest sens, este relevantă statuarea din cuprinsul paragrafului 209 din Hotărârea pronunţată la data de 21 decembrie 2021, euro Box Promotion, în cuprinsul căreia Curtea precizează expres că, în cauzele în care s-a dispus sesizarea prealabilă, sunt antamate cerinţele care decurg din articolul 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la un proces echitabil, situaţie în care nu poate fi opus un standard naţional de protecţie a drepturilor fundamentale care să implice un risc sistemic de impunitate, instanţa naţională având obligaţia de a se asigura că infracţiunile ce intră în domeniul dreptului Uniunii fac obiectul unor sancţiuni penale care au un caracter efectiv şi disuasiv. Curtea a subliniat, însă, că, în drept, ipoteza este distinctă de situaţia în care instanţa naţională ajunge să considere că obligaţia de a lăsa neaplicate dispoziţiile naţionale în cauză se loveşte de principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este consacrat la articolul 49 din Cartă, situaţie în care nu este ţinută să se conformeze acestei obligaţii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2017, M.A.S. şi M.B., C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 61).

Or, în speţă, în raport de deciziile obligatorii amintite, era incidentă tocmai ipoteza avută în vedere de Curtea de Justiţie la pronunţarea Hotărârii din 5 decembrie 2017, M.A.S. şi M.B., C-42/17, (Taricco 2), prin care s-a statuat în sensul că "Articolul 325 alin. (1) şi (2) TFUE trebuie interpretat în sensul că impune instanţei naţionale ca, în cadrul unei proceduri penale având ca obiect infracţiuni privind taxa pe valoarea adăugată, să lase neaplicate dispoziţii interne în materie de prescripţie care intră sub incidenţa dreptului material naţional şi care se opun aplicării unor sancţiuni penale efective şi disuasive într-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau care prevăd termene de prescripţie mai scurte pentru cazurile de fraudă gravă aducând atingere intereselor respective decât pentru cele aducând atingere intereselor financiare ale statului membru în cauză, cu excepţia cazului în care o astfel de neaplicare determină o încălcare a principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislaţii care impune condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii.".

De altfel, acest raţionament este reluat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi în considerentele Hotărârii pronunţate în cauza C-107/23 PPU, (paragrafele 95 - 125), Curtea concluzionând că instanţele române nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile instanţei de contencios constituţional amintite, în pofida existenţei unui risc sistemic de impunitate a unor infracţiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în măsura în care deciziile se întemeiază pe principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, inclusiv a regimului de prescripţie referitor la infracţiuni.

În privinţa importanţei pe care o are principiul autorităţii de lucru judecat, atât în ordinea juridică europeană, cât şi în sistemele juridice naţionale, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat constant asupra necesităţii ca hotărârile judecătoreşti definitive să nu mai poată fi puse în discuţie (Hotărârea din 30 septembrie 2003, Kobler, în cauza C-224/01), cu excepţia situaţiei în care normele de procedură interne aplicabile autorizează reexaminarea (Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kuhne & Heitz, în cauza C-453/00 şi Hotărârea din 10 iulie 2014, Impresa Pizzarotti & C. Spa, în cauza C-213/13).

Mai mult, Curtea a statuat în sensul că, principiul cooperării nu impune unei instanţe naţionale să înlăture norme de procedură internă în vederea reexaminării unei hotărâri judecătoreşti care a dobândit autoritate de lucru judecat şi să o anuleze, atunci când se constată că este contrară dreptului Uniunii (Hotărârea din 1 iunie 1999, Eco Swiss, cauza C-126/97, Hotărârea din 16 martie 2006, Rosmarie Kapferer, cauza C-234/04).

În concluzie, analiza privind cazul de recurs în casaţie se raportează, potrivit legii procesual penale române, la regulile de drept existente la data pronunţării deciziei în apel, instanţa nefiind abilitată să reexamineze pe această cale hotărârea atacată prin prisma compatibilităţii acesteia cu interpretarea dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care aceasta a rămas definitivă.

În limitele procesuale menţionate, instanţa de recurs în casaţie constată că, raportat la perioadele în care au fost săvârşite infracţiunea de dare de mită (privind contabilul) de către inculpatul B. şi de evaziune fiscală săvârşită de inculpatul F., prescripţia răspunderii penale a fost considerată intervenită, în mod corect, prin raportare la termenul general de prescripţie şi data soluţionării definitive a apelului, când a fost pronunţată Decizia penală nr. 106/A din 13.03.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017, ţinând seama de considerentele Deciziei nr. 67/25.10.2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, avute în vedere de instanţa de apel.

Se reaminteşte că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta este lipsită de previzibilitate şi, totodată, contrară principiului legalităţii incriminării, pentru că sintagma are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31).

Prin Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale s-a statuat că Decizia nr. 297/2018 a instanţei de contencios constituţional a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanţa de contencios constituţional a sancţionat unica soluţie legislativă reglementată prin dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (paragraful 61). Referirea la soluţia legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) şi aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72).

De la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", rămânând incidente termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74).

Prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

În consecinţă, având în vedere aspectele reţinute cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, instanţa de recurs în casaţie constată că, instanţa de apel a considerat în mod legal că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenţei unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor de prescripţie generală a răspunderii penale, prevăzute de art. 154 din C. pen.

Conform art. 20 alin. (2) din Constituţie, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, atât pentru infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, săvârşită de inculpatul B. (în perioada 2013 - 2016), pentru care art. 155 C. pen. prevede un termen de prescripţie generală a răspunderii penale de 5 ani, precum şi pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (2) C. pen., săvârşită de inculpatul F. (în perioada 2011 - 2012), pentru care art. 155 C. pen. prevede un termen de prescripţie generală a răspunderii penale de 10 ani, era împlinit termenul de prescripţie generală a răspunderii penale la data pronunţării deciziei în apel. Or, potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., prescripţia înlătură răspunderea penală atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt împlinite.

În aceste condiţii, este neîntemeiat motivul de recurs în casaţie prin care procurorul a invocat neintervenirea prescripţiei răspunderii penale prin prisma faptului că a fost întrerupt cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, pentru cele două infracţiuni în discuţie, şi ar fi trebuit calculat termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, iar nu cel al prescripţiei generale a răspunderii penale.

*

În cauza de faţă, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi pe cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege"

Motivul de recurs în casaţie formulat de inculpatul A. privind greşita condamnare pentru instigare la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin decizia ce formează obiectul prezentului recurs în casaţie, respectiv Decizia nr. 106/A din 13.03.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, s-a reţinut că acuzaţia referitoare la instigare la infracţiunea de dare de mită în forma prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, vizează faptul că inculpatul A. l-a determinat cu intenţie pe inculpatul B. să îi remită suma de 500 euro, în data de 10.07.2015, în localitatea Târgu Jiu, respectiv suma de 1.000 euro, în data de 23.07.2015, în sediul IPJ Timiş, ofiţerului de poliţie judiciară J., în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri în scopul absolvirii de răspundere penală a inculpatului B., în Dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş (n.n. fila x decizie).

Instanţa de apel a majorat pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru instigare la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen., ca efect al înlăturării dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, de la 1 an şi 6 luni la 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie.

Instigatorul este, conform art. 47 C. pen., persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

Este neîntemeiat motivul de recurs în casaţie prezentat de recurentul inculpat A. prin care a susţinut că faptele sale nu sunt prevăzute de legea penală.

Acesta şi-a fundamentat cazul de casare, în realitate, pe modalitatea în care instanţa de apel a calculat termenul de prescripţie generală a răspunderii penale pentru autorul infracţiunii de dare de mită, inculpatul B., şi anume din 2013.

Recurentul A. a precizat că actele de determinare la dare de mită (sub varianta remiterii sumelor de bani), pentru săvârşirea cărora a fost condamnat sunt ulterioare anului 2013, respectiv din 2015, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, ca stare de fapt.

În aceste condiţii, recurentul a susţinut că, din moment ce infracţiunea de dare de mită s-a consumat în anul 2013, nu poate exista vreo activitate a sa de determinare la remiterea unei sume de bani, cu titlu de mită, în anul 2015.

Modul de calcul a termenului de prescripţie generală a răspunderii penale pentru inculpatul B., autorul infracţiunii de dare de mită, nu are relevanţă asupra elementelor de tipicitate ale instigării la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni de dare de mită, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A., în calitate de instigator.

Apoi, în cele ce preced, s-a arătat că momentul de debut al curgerii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale pentru autorul infracţiunii de dare de mită, inculpatul B. (privind pe colaboratorul cu identitate reală J.) nu este momentul primei remiteri a sumei de bani reprezentând mită, cum greşit a reţinut instanţa de apel, ci momentul ultimului act de acest fel, aşa încât nu se confirmă susţinerea recurentului A. că acţiunea sa, de determinare a inculpatului B. pentru remiterea sumelor de bani cu titlu de mită, s-ar situa ulterior săvârşirii infracţiunii de dare de mită comisă de autor (momentul consumării infracţiunii fiind distinct de momentul săvârşirii infracţiunii de dare de mită).

În concret, în speţă, aşa cum s-a arătat în considerentele acestei hotărâri, instanţa de apel a reţinut că una dintre infracţiunile de dare de mită săvârşită de inculpatul B. constă în aceea că, în perioada 2013 - 2016, a remis suma de 3500 euro, colaboratorului cu identitate reală J., în scopul ca acesta să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu în legătură cu instrumentarea dosarului penal în care inculpatul B. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, aşa încât administrarea probelor să conducă la o soluţie favorabilă acestuia, fiind reţinut printre altele că, la instigarea inculpatului A., inculpatul B. a remis colaboratorului cu identitate reală suma de 500 euro, la data de 10.07.2015, în localitatea Târgu Jiu şi suma de 1000 euro, la data de 23.07.2015, în sediul IPJ Timiş.

Se constată, aşadar, că actele la care a instigat inculpatul A. au fost comise de inculpatul B. înainte de săvârşirea infracţiunii de dare de mită, ce are ca moment definitoriu ultimul act de remitere ce compune acţiunea elementului material al infracţiunii pe care cel din urmă a săvârşit-o în privinţa colaboratorului cu identitate reală J.

Prin urmare, activitatea de instigare la infracţiunea de dare de mită pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A. a avut loc anterior săvârşirii infracţiunii de către inculpatul B., în calitate de autor, situaţie ce caracterizează din perspectivă temporală, activitatea investigatorului.

În aceste condiţii, nu se poate considera că recurentul inculpat A. a fost condamnat pentru instigare la infracţiunea de dare de mită, iar aceasta nu este prevăzută de legea penală, cererea de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. fiind neîntemeiată.

Motivul de recurs în casaţie formulat de inculpatul A. privind greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 19 din Legea 682/2002, întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Prin hotărârea ce formează obiectul recursului în casaţie, Decizia nr. 106/A din 13.03.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, s-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului A., de la 1 an şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare, pentru instigare la infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, fiind înlăturat beneficiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor.

Cu privire la cazul de recurs în casaţie invocat de inculpatul A. prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte observă că, în cadrul acestuia, recurentul inculpat a susţinut că instanţa de apel, în mod greşit, a înlăturat dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, deşi erau îndeplinite condiţiile reţinerii acestora.

În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a conturat majoritar în jurul opiniei că dispoziţiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 - ce reglementează o cauză legală de reducere a pedepsei, reprezintă o chestiune de individualizare judiciară a pedepsei, care nu poate fi cenzurată pe calea recursului în casaţie în baza art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât vizează temeinicia hotărârii judecătoreşti recurate, iar nu legalitatea acesteia, din moment ce conturează o anumită conduită procesuală a inculpatului ce nu poate fi stabilită decât prin reaprecierea probelor administrate în legătură cu comportamentul procesual al acestuia. Astfel, Înalta Curte a statuat că nu poate cenzura reţinerea sau nereţinerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei cauzei legale de reducere a pedepsei prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză (în acest sens, ICCJ, secţia penală, deciziile penale nr. 23/RC din 19.01.2017, nr. 37/RC din 31.01.2017, nr. 215/RC din 26.05.2017, nr. 467/RC din 23.11.2017, nr. 155/RC din 02.05.2018, nr. 92/RC din 14.03.2019, nr. 166/RC din 10.05.2019, nr. 426/R din 13.11.2020, nr. 152/RC din 5.04.2022, nr. 69/RC din 31.01.2023).

Prin Decizia nr. 79/2021 a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M.Of. , Partea I, nr. 96 din 31.01.2022, s-a statuat că aplicarea beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682 din 2002, faţă de inculpatul care are calitatea de denunţător într-o cauză penală, este condiţionată de continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care acesta are calitatea de martor denunţător, condiţie necesară, dar nu suficientă, instanţa urmând a evalua întrunirea cumulativă a condiţiilor de aplicare a textului. În cuprinsul deciziei s-a arătat că: Stabilirea unui unic şi cert moment procesual al urmăririi penale (în cercetarea declanşată prin denunţ) asigură egalitatea în faţa legii şi predictibilitatea actului de justiţie în situaţia aplicării normei evaluate, lăsând judecătorului analiza condiţiilor de fond. Existenţa stadiului procesual necesar în cauza declanşată prin denunţ nu exclude sarcina probei cu privire la conduita denunţătorului. Interpretarea restrictivă, ce presupune deplasarea reperului către momente procesuale ulterioare, echivalează cu o excludere sau restrângerea incidenţei aplicării textului, iar interpretarea extensivă, ce presupune deplasarea reperului către momentul procesual anterior, începerea urmăririi penale în rem, echivalează cu modificarea textului prin înlăturarea condiţiei facilitează tragerea la răspundere penală a altor persoane.

În aceste condiţii, se constată că, pe calea recursului în casaţie, inculpatul A. solicită, în realitate, ca instanţa de recurs să apecieze temeinicia cererii sale de aplicare a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, ceea ce nu este permis de art. 433 C. proc. pen., în conformitate cu care scopul recursului în casaţie este să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar nu să rejudece cauza.

Aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 impune întrunirea cumulativă a unor condiţii, printre care conduita procesuală pe care trebuie să o adopte persoana care a invocat cauza legală de reducere a pedepsei, sub aspectul facilitării identificării şi tragerii la răspundere penală a persoanei denunţate. Existenţa stadiului procesual necesar pentru incidenţa art. 19 din Legea nr. 682/2002, în cauza declanşată prin denunţ, şi anume ca urmărirea penală să continue in personam, nu exclude sarcina probei cu privire la conduita denunţătorului din perspectiva facilitării identificării şi tragerii la răspundere penală a persoanei denunţate, ceea ce presupune ca instanţa să verifice şi să evalueze întrunirea acestei condiţii, iar un asemenea atribut revine instanţei de apel şi primei instanţe, care judecă în fond, nu însă şi instanţei de recurs în casaţie care judecă în drept, înţelegând prin aceasta că examinează conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, potrivit art. 438 C. proc. pen.

Aşadar, în calea extraordinară a recursului în casaţie nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă un mijloc de a repara viciile de nelegalitate şi nu are, în consecinţă, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancţionarea deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislaţiei şi a uniformităţii jurisprudenţei.

Pe cale de consecinţă, verificând legalitatea pedepsei de 3 ani închisoare aplicate de instanţa de apel inculpatului A. pentru instigare la infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este legală, având în vedere limitele speciale de pedeapsă de la 1 an şi 4 luni la 5 ani şi 8 luni închisoare.

Pentru considerente expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie va admite recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Deciziei penale nr. 106/A din 13.03.2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2021.

Va casa în parte decizia recurată în privinţa inculpatului B. numai în ceea ce priveşte încetarea procesului penal pentru infracţiunea de dare de mită (cu referire la colaboratorul cu identitate reală J.) prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi încetarea procesului penal pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă (cu referire la inculpatul A.) prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, precum şi în privinţa inculpatului A. numai în ceea ce priveşte încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi va trimite cauza spre rejudecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală cu privire la acestea.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

În baza art. 449 alin. (4) din C. proc. pen., vor fi menţinute actele de procedură efectuate până la momentul declarării deschise a dezbaterilor cu privire la fondul apelurilor de la termenul din 13 decembrie 2022.

În temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. va fi respins, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi decizii.

Onorariul cuvenit avocatului din oficiu desemnat pentru inculpatul F., în cuantum de 680 RON va rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, vor rămâne în sarcina statului.

Va fi obligat recurentul inculpat A. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 400 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Deciziei penale nr. 106/A din 13.03.2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2021.

Casează în parte decizia recurată în privinţa inculpatului B. numai în ceea ce priveşte încetarea procesului penal pentru infracţiunea de dare de mită (cu referire la colaboratorul cu identitate reală J.) prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi încetarea procesului penal pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă (cu referire la inculpatul A.) prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, precum şi în privinţa inculpatului A. numai în ceea ce priveşte încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi trimite cauza spre rejudecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală cu privire la acestea.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

În baza art. 449 alin. (4) din C. proc. pen., menţine actele de procedură efectuate până la momentul declarării deschise a dezbaterilor cu privire la fondul apelurilor de la termenul din 13 decembrie 2022.

II. Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi decizii.

Onorariul cuvenit avocatului din oficiu desemnat pentru inculpatul F., în cuantum de 680 RON rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, rămân în sarcina statului.

Obligă recurentul inculpat A. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 400 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2023.

GGC - ED