Asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 59 din data de 18.08.2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2017 a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de strămutare a dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei şi a dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului Suceava, secţia penală, formulată de petentul A.
Petentul a fost obligat să plătească statului suma de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
II. Împotriva sentinţei mai sus arătate petentul A. a formulat cerere de revizuire.
Prin Sentinţa penală nr. 144 din data de 2 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosar nr. x/2019, în baza art. 459 din C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A. împotriva Sentinţei nr. 59 din 18.08.2017 a Curţii de Apel Suceava.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac care poate privi exclusiv hotărârile prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. pen. şi numai pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute la acelaşi articol, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
S-a arătat că petentul A. a solicitat revizuirea unei sentinţe penale prin care s-a respins o cerere de strămutare, ceea ce este inadmisibilă, deoarece hotărârile judecătoreşti prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.
III. Împotriva Sentinţei penale nr. 144 din data de 2 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosar nr. x/2019, petentul A. a formulat contestaţie.
Prin Decizia penală nr. 370 din data de 24 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2019 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată împotriva Sentinţei penale nr. 144 din data de 2 decembrie 2019, pronunţată Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.
Pentru a dispune astfel instanţa a reţinut, în esenţă, că petentul a exercitat o cale de atac care nu este prevăzută de legea procesual penală.
IV. Împotriva acestei decizii petentul A. a declarat apel, cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători la data de 21 iulie 2020 sub nr. x/2020, stabilindu-se aleatoriu prim termen la data de 19 octombrie 2020 când instanţa a pus în discuţie, din oficiu, admisibilitatea apelului declarat, concluziile reprezentantului parchetului din dezbateri fiind arătate în practicaua prezentei decizii.
V. Examinând apelul declarat, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată calea de atac ca fiind inadmisibilă, din următoarele considerente:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a apelului este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale " Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispoziţiilor art. 8 din aceeaşi lege "Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."
În conformitate cu dispoziţiile art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
Raportând dispoziţiile legale incidente la cauza dedusă judecăţii, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine că a fost sesizat cu apelul declarat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 370 din data de 24 iunie 2020, hotărâre definitivă.
În condiţiile în care calea de atac a apelului a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, o asemenea procedură este inadmisibilă. În situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
În consecinţă, recunoaşterea acestei căi de atac constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru aceste considerente, şi având în vedere faptul că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecător va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 370 din data de 24 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 370 din data de 24 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2020.
GGC - ED