Deliberând asupra apelului formulat de condamnatul A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 407 din 11 aprilie 2023, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestaţia în anulare formulată de către petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 14 din 12.01.2022 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţate în Dosarul penal nr. x/2020 al Curţii de Apel Iaşi.
Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a reţinut că, prin cererea formulată de petentul A., deţinut în Penitenciarul Iaşi, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, la data de 08.02.2023, sub nr. x/2023, s-a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 14 din 12.01.2022 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în Dosarul penal nr. x/2020 al Curţii de Apel Iaşi.
Condamnatul-contestator şi-a întemeiat contestaţia pe dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., referitoare la o cauză de încetare a procesului penal şi lit. d) a aceluiaşi text de lege, apreciind că instanţa nu a fost compusă potrivit legii.
S-a arătat în contestaţia formulată că, potrivit art. 30 alin. (2) din Legea nr. 207/2018:
"Apelurile şi recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel", text aplicabil căilor de atac formulate în procesele pornite începând cu data de 01.01.2020. Ulterior, prin Legea nr. 198/2021, art. 1 pct. 1 s-a modificat din nou compunerea completelor de judecată în apel, astfel că "Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel", text ce a intrat în vigoare la data de 22.07.2021.
În esenţă, contestatorul a arătat că dosarul în care s-a dispus condamnarea sa a fost înregistrat în apel, pe rolul la Curţii de Apel Iaşi, la data de 12.07.2021 şi că a solicitat Curţii de Apel Iaşi să îi comunice momentul la care s-a constituit completul de judecată investit cu soluţionarea apelului, aspecte ce i-au fost comunicate, la a patra solicitare, după aproximativ 7 luni, prin Nota nr. x/05.08.2022 - Biroul de Informare şi Relaţii Publice, arătându-se că:
"Dosarul nr. x/2020, (…) a fost înregistrat la Curtea de Apel Iaşi la data de 12.07.2021 (…), fiind repartizat în mod aleatoriu în aceeaşi zi la completul de judecată-Penal-Apel 3 compus din judecătorii B. şi C.. Compunerea completului-Penal-Apel 3 a fost stabilită prin Hotărârea Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Iaşi nr. 26/15.12.2021."
Contestatorul a apreciat că acest complet de judecată a fost constituit cu încălcarea legii pentru judecata în apel privind cauze începute după 01.01.2020.
În ceea ce priveşte incidenţa art. 426 lit. b), cu privire la infracţiunea de "introducere fără drept în ţară de droguri de mare risc", pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni arată că în actul de sesizare s-au reţinut următoarele:
"În perioada 23.02.2020 - 03.03.2020 a procurat din Ţările de Jos cantitatea de 997,4 grame pulbere care conţine cocaină cu suma de 40.000 euro, substanţă ce a fost preluată în ziua de 03.03.2020 din Amsterdam de către inculpatul D., care ulterior a transportat-o pe traseul stabilit de inculpatul A. pe teritoriul mai multor state din Europa până în România, unde a intrat prin punctul de frontieră Borş în data de 04.03.2020."
A arătat, în esenţă că, forma sa de participare a fost greşit reţinută, că cercetarea a avut la bază o sesizare din oficiu, din data de 23.02.2020, urmată în aceeaşi dată de o ordonanţă de începere a urmăririi penale, fără a exista o infracţiune.
A arătat că, potrivit descrierii faptelor, acestea nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni, nu este o infracţiune consumată şi nu există o dată a introducerii sau o cantitate de cocaină.
Contestatorul a susţinut că pentru a exista o sesizare din oficiu trebuie să existe o faptă consumată, organele de urmărire penală nu se pot sesiza dacă află că se pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni.
De asemenea, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. h), referitoare la o cauză de nepedepsire, făcând trimitere la art. 23 - 31 din C. pen., susţinând că, în calitate de administrator al firmei, nu a avut cunoştinţă despre conţinutul unui colet expediat de o persoană din U.K.
De asemenea, contestatorul a evocat existenţa unor probatorii asupra cărora instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat, respectiv declaraţia investigatorului, declaraţia inculpatului D., declaraţia martorului E., convorbiri telefonice, care ar fi dovedit faptul că nu a participat la săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de mare risc.
Contestatorul a susţinut că, atât timp cât este incidentă o cauză de încetare a procesului penal cu privire la infracţiunea de "trafic de droguri de mare risc", respectiv cauza de nepedepsire, nu este îndeplinită o condiţie esenţială prevăzută de lege cu privire procesul-verbal de sesizare din oficiu şi a ordonanţei de începere a urmăririi penale.
Cu privire la infracţiunea de "trafic de droguri de mare risc", contestatorul susţinut că au fost reţinute 3 acte materiale, despre care, deşi în actul de sesizare nu se precizează, instanţele de judecată au reţinut ca loc de săvârşire mun. Iaşi, locul ultimului act material.
Contestatorul a evocat aceea că, pentru două dintre actele materiale nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, lipsind cu desăvârşire informaţiile referitoare la data şi locul comiterii, iar aceste informaţii nu ar reieşi nici din declaraţia investigatorului sub acoperire.
În continuare s-a susţinut că în raport cu cantitatea de 0,55 grame confiscată, nu există înregistrări audio-video sau martori, ci doar două procese-verbale întocmite de acesta.
Contestatorul a găsit relevant a evoca şi faptul că a adresat Petiţia nr. x/22.09.2022 Avocatului Poporului, cu privire la instigarea la săvârşirea faptelor de către investigatorul sub acoperire, dovadă fiind chiar menţiunile din cuprinsul procesul-verbal întocmit de către investigatorului sub acoperire:
"ca urmare a înţelegerii prealabile am luat legătura cu numitul vechiul F.", însă nu există probe sau indicii cu privire la această înţelegere prealabilă.
În faţa Curţii de Apel Iaşi, în urma consultării cu apărătorul desemnat din oficiu, la termenul din data de 30.03.2023, condamnatul-contestator a solicitat admiterea în principiu a contestaţiei în anulare formulată, invocând dispoziţiile art. 426 lit. d) C. proc. pen., având în vedere susţinerile formulate la fila x din cererea de contestaţie, respectiv "faptul că nu am reclamat fapta în termenul legal nu înseamnă că ea nu s-a produs sau că efectele ei nu mai există" şi faptul că informaţiile necesare susţinerii contestaţiei în anulare i-au fost comunicate prin Nota Curţii de Apel nr. 58/IP/05.08.2022, aşadar după aproximativ 7 luni de la rămânerea definitivă a Deciziei Curţii de Apel nr. 14/2022.
Cu acest ultim argument, condamnatul a apreciat că termenul de formulare al contestaţiei în anulare s-ar fi prorogat.
Cu privire la motivul de contestaţie bazat pe dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., respectiv existenţa cauzei de încetare a procesului penal, a solicitat a se avea în vedere că este formulată în condiţiile prevăzute de lege, inclusiv cu respectarea termenului.
Examinând admisibilitate în principiu a căii de atac cu care a fost învestită, prin raportare la motivele invocate în scris şi la dispoziţiile legale, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că Decizia penală nr. 14 din data de 12.01.2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în Dosarul nr. x/2020 a devenit definitivă la data pronunţării.
Curtea a constatat că obiectul cauzei îl constituie contestaţia în anulare formulată de către condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 14 din data de 12.01.2023, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2020.
Fiind o contestaţie în anulare, pe care condamnatul a întemeiat-o pe dispoziţiile art. 426 lit. b) şi d) din C. proc. pen., contestaţia în anulare se poate formula, pentru primul caz, oricând, conform art. 428 alin. (2) din C. proc. pen., iar pentru cel de-al doilea, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel, potrivit art. 428 alin. (2) C. proc. pen.
S-a arătat că, astfel cum sunt reglementate motivele de contestaţie în anulare în C. proc. pen. şi raportând cererea contestatorului la textele de lege indicate, rezultă că solicitarea sa nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 426 C. proc. pen., chiar dacă aparent, formal, acesta a încercat să o încadreze în dispoziţiile art. 426 lit. b) şi d) C. proc. pen.
Sintetizând şi reluând motivele menţionate în scris, Curtea a constatat că, în primul rând, în cadrul legal al contestaţiei în anulare, întemeiate pe dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., cu privire la infracţiunea de "introducere fără drept în ţară de droguri de mare risc", condamnatul a susţinut că din modalitatea în care a fost descrisă fapta, aceasta nu întruneşte elementele constitutive al infracţiunii, nefiind indicată o dată a introducerii în ţară a drogurilor sau o cantitate exactă de cocaină ce ar fi fost transportată. De asemenea, a invocat dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. h) referitoare la o cauză de nepedepsire, făcând trimitere la toate cele prevăzute la art. 23 - 31 din C. pen.
Cu privire la infracţiunea de "trafic de droguri de mare risc", a precizat că au fost reţinute 3 acte materiale, săvârşite împreună cu un investigator sub acoperire, actele presupus comise neîntrunind elementele constitutive ale unei infracţiuni, neexistând probe care să susţină această acuzare şi, în plus, arătând că a fost provocat de către investigatorul sub acoperire.
Curtea a plecat în analiza sa de la premisa că acesta cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare, are o natură juridică mixtă, atât de anulare, cât şi de retractare (natura "în anulare" a căii de atac semnifică faptul că "verificarea pe care o face instanţa în cadrul contestaţiei în anulare reprezintă o apreciere asupra încălcării unor garanţii procesuale ce nu ţin de fondul cauzei, dar care s-au produs" - cum se arată prin Decizia nr. 10 din data de 29 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală -, iar natura "de retractare" pune instanţa în situaţia de "a verifica, ea însăşi, condiţiile legale în care a dat hotărârea şi, dacă este cazul, de a o infirma, fără însă a-şi putea extinde controlul asupra legalităţii sau temeiniciei soluţiei pronunţate" - cum se arată prin Decizia nr. 10 din data de 29 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală).
Ca atare, a reţinut că, pe calea contestaţiei în anulare, nu pot fi invocate chestiuni privind fondul cauzei, ci numai erori de procedură. Astfel, potrivit Deciziei nr. 453/2020 a Curţii Constituţionale (M. Of. nr. 1.190/7.12.2020):
"omisiunea instanţelor de judecată de a se pronunţa cu privire la incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal reprezintă o eroare de procedură, în acest caz instanţa neanalizând aspectele ce ar putea determina o soluţie de încetare a procesului penal." "intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestaţiei în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situaţiile excepţionale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului şi în condiţiile reglementate expres în art. 426 - 432 din C. proc. pen.."
Curtea a mai reţinut că argumentele prezentate de către condamnat în susţinerea primului caz de contestaţie în anulare invocat, se circumscriu unor veritabile motive de fond şi critici adresate hotărârii de condamnare (privind încadrarea juridică, situaţia de fapt reţinută şi probatoriile administrate în cursul judecării cauzei), ce însă nu pot fi reluate cu ocazia judecării contestaţiei în anulare, aspectele învederate de către condamnat nefăcând obiectul acestei proceduri. Elementele ce ţin de însăşi existenţa infracţiunii, de probe care au fost sau nu analizate în fond (declaraţia investigatorului, declaraţia inculpatului D., declaraţia martorului E., convorbiri telefonice), de numărul actelor materiale, de cantitatea de droguri transportată sau alte chestiuni de fapt, ce au fost analizate şi stabilite cu autoritate de lucru judecată în cursul judecăţii în fond şi în apel, nu pot fi reanalizate cu ocazia prezentei proceduri.
Condamnatul a mai invocat existenţa unei cauze de nepedepsire, făcând însă trimitere la dispoziţiile art. 23-31 C. pen. care se referă la cauzele de neimputabilitate. Cauzele de nepedepsire sunt cauze legale, personale, generale sau speciale reglementate prin dispoziţii penale exprese prin care se acordă, anumitor persoane care au săvârşit infracţiuni, beneficiul abstract al neaplicării unei sancţiuni, iar cauzele de neimputabilitate sunt cauze ce înlătură o trăsătură esenţială, imputabilitatea, în lipsa căreia fapta nu constituie infracţiune.
În timp ce acestea din urmă (cauzele de neimputabilitate) ţin tot de o analiză a fondului, a existenţei infracţiunii, analiză pe care, s-a stabilit anterior, că nu o poate realiza instanţa cu ocazia soluţionării unei contestaţii în anulare, cauzele de nepedepsire ar putea conduce la o încetare a procesului penal, dacă s-ar constata că existau la momentul judecăţii în apel probe cu privire la existenţa unei eventuale astfel de cauze.
S-a arătat că aceste cauze de nepedepsire sunt expres prevăzute de lege, iar condamnatul nu a indicat şi nici nu a probat existenţa vreunei cauze de nepedepsire care să fie incidentă în cauză. Din aspectele învederate, instanţa a apreciat că această cale de atac este inadmisibilă în principiu, motivul invocat de condamnat, deşi aparent încadrat în textul de lege, respectiv art. 426 lit. b) din C. proc. pen., nevizând, în realitate, o cauză anume de nepedepsire, ci, mai degrabă, tinzând la o reevaluare a probatoriului analizat în fond şi în apel.
Condamnatul a mai invocat, în susţinerea contestaţiei sale, şi incidenţa dispoziţiilor art. 426 lit. d) C. proc. pen., argumentând faptul că, deşi legea, la momentul la care s-a constituit completul care a judecat cauza sa în apel, prevedea că acesta trebuie să fie compus din trei membri, i s-a comunicat faptul că soluţionarea apelului a fost realizată de doi judecători. Astfel, a apreciat că judecata în calea de atac a apelului s-a realizat de un complet compus în mod nelegal.
Analizând susţinerile contestatorului şi actele şi lucrările dosarului de fond, Curtea a reţinut că Dosarul nr. x/2020, având ca obiect "trafic international de droguri" a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi, la data de 27.05.2020 (urmare a emiterii rechizitoriului din data de 27.05.2020, în Dosarul penal nr. x/2020 al D.I.I.C.O.T. Iaşi), fiind soluţionat prin Sentinţa penală nr. 262/23.06.2021, prin care instanţa a dispus următoarele, în ceea ce îl priveşte pe contestatorul A.:
În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A., la următoarele pedepse:
1) pedeapsa închisorii de 9 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de introducere fără drept în ţară de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.. În temeiul art. 67 alin. (29) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 C. pen.. În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsă accesorie, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
2) pedeapsa 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din C. pen.. În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 C. pen.. În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsă accesorie, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) din C. pen., a contopit pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatului, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 9 ani şi 6 luni, la care adaugă sporul de 1/3 din cuantumul celeilalte, de 2 ani şi 6 luni, rezultând o pedeapsă de 12 ani închisoare.
În temeiul 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., a contopit pedepsele complementare aplicate inculpatului prin sentinţa penală, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., pe o durată de 5 ani. În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., a contopit pedepsele accesorii aplicate inculpatului, acesta urmând a executa pedeapsa accesorie constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
A constatat că infracţiunile au fost săvârşite de inculpat în termenul de supraveghere stabilit prin Sentinţa penală nr. 162/04.02.2019 a Judecătoriei Panciu, rămasă definitivă prin neapelare la 27.12.2019. În temeiul art. 96 alin. (4) din C. pen., a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 162/04.12.2019 a Judecătoriei Panciu, rămasă definitivă prin neapelare la 27.12.2019, pedeapsă pe care, conform art. 43 alin. (2) C. pen. şi art. 96 alin. (5) C. pen. a adăugat-o la pedeapsa rezultantă aplicată prin sentinţa penală, de 12 ani închisoare, rezultând o pedeapsa finală de 13 ani şi 4 luni închisoare. Pedeapsa finală aplicată inculpatului A. a fost de 13 ani şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. (3) lit. b) din C. pen. a adăugat la pedeapsa complementară rezultantă, aplicată inculpatului prin sentinţă, de 5 ani, perioada rămasă neexecutată, de 1 an şi 300 zile din durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a),b) din C. pen., aplicată prin Sentinţa penală nr. 162/04.12.2019 a Judecătoriei Panciu, rămasă definitivă prin neapelare la 27.12.2019, inculpatul urmând a executa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen., pe durata maximă prevăzută de art. 66 alin. (1) din C. pen., de 5 ani. În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., a adăugat la pedeapsa accesorie aplicată inculpatului prin sentinţă, pedeapsa accesorie aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 162/04.12.2019 a Judecătoriei Panciu, rămasă definitivă prin neapelare la 27.12.2019, inculpatul urmând a executa pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen., pe durata executării pedepsei rezultante principale.
În temeiul art. 72 din C. pen., a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 05.03.2020 la zi.
În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, dispusă prin încheierea penală nr. 70/JDL din data de 06.03.2020 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. x/2020.
Pe rolul Curţii de Apel Iaşi, Dosarul nr. x/2020 a fost înregistrat la data de 12.07.2021, calea de atac a apelului declarat de inculpaţii D. şi A..
Prin Decizia penală nr. 14/12.01.2022, Curtea de Apel Iaşi s-a admis apelul declarat de inculpatul A., împotriva Sentinţei penale nr. 262 din 23.06.2021, pronunţate de Tribunalul Iaşi, în Dosarul nr. x/2020, sentinţă pe care a desfiinţat-o în parte, în latură penală, iar rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă principală, de 13 (treisprezece) ani şi 4 (patru) luni închisoare, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, respectiv:
- pedeapsa de 9 (nouă) ani şi 6 (şase) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de introducere fără drept în ţară de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.
- pedeapsa 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din C. pen.
- pedeapsa de 1 (unu) an şi 4 (patru) luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 162/04.12.2019 a Judecătoriei Panciu, rămasă definitivă prin neapelare la 27.12.2019.
A înlăturat sporul de pedeapsă de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, aplicat prin sentinţa penală apelată.
A redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului A. prin sentinţa penală apelată pentru săvârşirea infracţiunii de introducere fără drept în ţară de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., de la 9 (nouă) ani şi 6 (şase) luni închisoare, la 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi respectiv cuantumul pedepsei principale aplicate aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din C. pen., de la 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare, la 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni închisoare.
În temeiul art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) din C. pen., a contopit pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatului, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare, la care a adăugat sporul de 1/3 din cuantumul celeilalte, respectiv sporul de 1 (unu) an şi 10 (zece) luni, rezultând o pedeapsă de 9 (nouă) ani şi 4 (patru) luni închisoare.
A menţinut dispoziţia din sentinţa penală apelată privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 (unu) an şi 4 (patru) luni închisoare, aplicată inculpatului Sentinţa penală nr. 162/04.12.2019 a Judecătoriei Panciu, rămasă definitivă prin neapelare la 27.12.2019, pedeapsă pe care, conform art. 43 alin. (2) C. pen. şi art. 96 alin. (5) C. pen., a adăugat-o la pedeapsa rezultantă, de 9 (nouă) ani şi 4 (patru) luni închisoare, rezultând o pedeapsa finală de 10 (zece) ani şi 8 (opt) luni închisoare. (...)
În temeiul art. 424 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 72 alin. (1) teza I din C. pen., a dedus în continuare din durata pedepsei de 10 (ani) şi 8 (opt) luni închisoare aplicată inculpatului A. şi din durata pedepsei de 6 (şase) ani şi 8 (opt) luni închisoare aplicată inculpatului D., perioada arestului preventiv a celor doi inculpaţi de după data de 23.06.2021, până la zi (12.01.2022).
În ceea ce priveşte succesiunea actelor normative ce reglementează compunerea completurilor de judecată în apel, Curtea a reţinut că, Legea nr. 207 din 20.07.2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prevede următoarele: Art. I - Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în M. Of. nr. 827/13.06.2005, cu modificările şi completările ulterioare: articolul 54, alin. (2): Apelurile şi recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel."
Art. IV - Dispoziţiile prezentei legi privind judecarea apelurilor în complet de 3 judecători se aplică cauzelor înregistrate pe rolul instanţelor după intrarea în vigoare a prezentei legi.
Ordonanţa de Urgenţă nr. 3 din 5.02.2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru implementarea altor acte normative, în vigoare din 07.02.2014, prevede la punctul 4: Art. 54 - (1) Cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale; (11) Contestaţiile împotriva hotărârilor pronunţate în materie penală de judecătorii de drepturi şi libertăţi şi judecătorii de cameră preliminară de la judecătorii şi tribunale se soluţionează în complet format dintr-un judecător; (12) Contestaţiile împotriva hotărârilor pronunţate în cursul judecăţii în materie penală în primă instanţă de judecătorii şi tribunale se soluţionează în complet format dintr-un judecător.
(2) Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
Ordonanţa de urgenţă nr. 215 din 30.12.2020 privind adoptarea unor măsuri în materia alcătuirii completurilor de judecată în apel, prevede următoarele:
"Articol unic: (1) Dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică apelurilor formulate în procese pornite începând cu data de 1 ianuarie 2023. În procesele pornite începând cu data de 1 ianuarie 2021 şi până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători.
(2) În cauzele penale, dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică la judecarea apelurilor în cauzele care au fost înregistrate în primă instanţă începând cu data de 1 ianuarie 2023. Apelurile formulate în cauzele penale înregistrate în primă instanţă începând cu data de 1 ianuarie 2021 şi până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv se judecă în complet format din 2 judecători.
Ordonanţa de urgenţă nr. 92 din 15.10.2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, la art. V alin. (2), precede următoarele:
(2) În cauzele penale, dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică la judecarea apelurilor în cauzele care au fost înregistrate în primă instanţă începând cu data de 1 ianuarie 2021. Apelurile formulate în cauzele penale înregistrate în primă instanţă începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la data de 31 decembrie 2020 inclusiv se judecă în complet format din 2 judecători."
Legea nr. 239 din 19.12.2019 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, prevede următoarele: 2. Articolul VI va avea următorul cuprins:
Art. VI - (1) Dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică apelurilor formulate în procese pornite începând cu data de 1 ianuarie 2021. În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la data de 31 decembrie 2020 inclusiv, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători.
(2) În cauzele penale, dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică la judecarea apelurilor în cauzele care au fost înregistrate în primă instanţă începând cu data de 1 ianuarie 2021. Apelurile formulate în cauzele penale înregistrate în primă instanţă începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la data de 31 decembrie 2020 inclusiv se judecă în complet format din 2 judecători."
Astfel, prin raportarea situaţiei contestatorului la dispoziţiile legale menţionate anterior, astfel cum acestea s-au succedat în timp, Curtea a constatat că la momentul la care a fost emis rechizitoriul în cauză, respectiv la data de 27.05.2020, legea prevedea ca apelurile să fie judecate în complet de 3 judecători.
Cu toate acestea, se observă faptul că dispoziţiile în vigoare la acel moment, nu s-au aplicat niciodată, având în vedere că aplicarea respectivelor prevederi a fost amânată succesiv, până când aceasta a fost eliminată definitiv, din raţiuni de ordin administrativ. Ca urmare, completul de apel, format din doi judecători, ce a soluţionat calea de atac formulată de către contestator, a fost legal constituit, neputând atrage desfiinţarea hotărârii pronunţate.
Împotriva acestei încheieri a formulat apel contestatorul A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 22.09.2023, fiind fixat termen pentru judecată la data de 01.11.2023.
Examinând calea de atac promovată de apelantul A., prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Cu titlul preliminar, Înalta Curte aminteşte că, inadmisibilitatea ca sancţiune procesual penală constă în lipsirea de efecte a unui act procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi a unui act prin care a fost exercitat sau se încearcă exercitarea unui drept procesual epuizat anterior. Inadmisibilitatea operează automat şi inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de baza legală.
Explicitând, inadmisibilitatea căii ordinare de atac a apelului intervine, în principal, în două situaţii, când apelul nu este prevăzut de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care nu sunt supuse nici unei căi de atac, precum şi atunci când a fost declarat de o persoană care nu are calitate procesuală (tardivitatea, neevaluată printre soluţiile reglementate, ar constitui, suplimentar, un motiv de inadmisibilitate).
În cauză, se reţine că a fost declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 407 din 11 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în etapa admisibilităţii în principiu a căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, hotărâre care este definitivă.
Potrivit dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, însă aceste dispoziţii reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile şi anume, admiterea în principiu, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.
Prin Decizia nr. 5 din 04 martie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în M. Of. nr. 248/10.04.2015) s-a statuat în sensul că (...) hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, etapă reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive.
Or, prin decizia apelată în cauză s-a examinat exclusiv admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare promovate împotriva Deciziei penale nr. 407 din 11 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Se constată, aşadar, că apelantul a formulat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi ordinare de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În plus, se reţine că susţinerile apelantului cu privire la faptul că instanţa de fond a respins contestaţia în anulare numai cu privire la cazul prevăzut de art. 426 lit. b), fără a face referire la lit. d) din C. proc. pen., sunt nefondate. Curtea de Apel Iaşi a evaluat cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) din C. proc. pen., apreciind că la instanţa de apel, completul format din doi judecători, ce a soluţionat calea de atac formulată de către contestator, a fost legal constituit.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) teza finală din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 407 din 11 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 680 de RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 407 din 11 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 noiembrie 2023.
GGC - NN