Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra contestaţiilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 6 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2021, printre altele,

- în unanimitate:

S-a menţinut măsura asigurătorie instituită prin ordonanţa nr. 668/P/2019 din data de 19.01.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie asupra bunurilor inculpatului A., respectiv:

S-au ridicat măsurile asigurătorii constând în sechestrul asigurător asupra contului bancar deţinut de persoana interesată B. la C. şi asupra conturilor deţinute de persoana interesată D. la C. şi E., măsuri instituite prin ordonanţa nr. 532/P/2018 din 10.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.

- cu majoritate:

S-au menţinut măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului A. prin ordonanţa nr. 668/P/2019 din data de 15.01.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, precum şi asupra imobilului înscris în cartea funciară nr. x a mun. Bucureşti, deţinut în cotă de 1/1, constând în apartament cu 3 camere, în suprafaţă utilă de 110,17 mp, situat în mun. Bucureşti, Calea x, având nr. cadastral x, măsură asigurătorie instituită prin ordonanţa nr. 668/P/2019 din data de 19.01.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.

S-au menţinut măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului F. prin ordonanţa nr. 532/P/2018 din 10.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.

S-au menţinut măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor persoanei interesate G. prin ordonanţa nr. 532/P/2018 din 10.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a constatat următoarele:

A. Cu privire la măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor imobile ale inculpatului A.:

A.1. Prin ordonanţa nr. 668/P/2019 din data de 15.01.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător cu privire la următoarele imobile aparţinând suspectului A.:

- apartament situat în oraş Năvodari, jud. Constanţa, carte funciară nr. x, nr. cadastral x;

- teren situat în com. Snagov, jud. Ilfov, în suprafaţă de 2400 mp, carte funciară nr. x, nr. cadastral x;

- apartament situat în mun. Bucureşti, Calea x, ap. Lotul x, carte funciară nr. x, nr. cadastral x.

Prin ordonanţa nr. 668/P/2019 din data de 19.01.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător cu privire la următoarele imobile aparţinând suspectului A.:

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a mun. Bucureşti, deţinut în cotă de 1/1, constând în apartament cu 3 camere, în suprafaţă utilă de 110,17 mp, situat în mun. Bucureşti, Calea x, având nr. cadastral x, evaluat la 128.710 euro (conform "Studiu de piaţă pentru anul 2021 privind valorile minime imobiliare în Bucureşti", pag. 768);

- imobil înscris în cartea funciară nr. x (nr. CF vechi x) a localităţii Snagov, deţinut în cotă de 1/1, constând în teren intravilan în suprafaţă de 1.700 mp, situat în str. x, jud. Ilfov, având nr. cadastral x, evaluat la 96.730 euro (conform "Studiu de piaţă pentru anul 2021 privind valorile minime imobiliare în judelui Ilfov", pag. 327 - 56,9 euro/mp);

- imobil înscris în cartea funciară nr. x-C1 a localităţii Snagov, deţinut în cotă de 1/1, constând în casa de locuit, în suprafaţă de 455 mp, situat în str. x, jud. Ilfov, având nr. cadastral x, evaluat la 272.545 euro (conform " Studiu de piaţă pentru anul 2021 privind valorile minime imobiliare în judeţul Ilfov", pag. 327 - 599 euro/mp), până la concurenţa sumei de 2.216.428 RON (echivalent 454.745 euro - curs BNR 18 ianuarie 2021).

Prin încheierea nr. 110 din data de 24 februarie 2021, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva ordonanţei din data de 15 ianuarie 2021 şi a ordonanţei din data de 19 ianuarie 2021, emise în dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, prin care s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurator.

Prin rechizitoriul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse în cauză prin cele două ordonaţe.

Prin încheierea nr. 6/C din 4 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2021.1, au fost menţinute măsurile sechestrului asigurător luate prin ordonanţa nr. 668/P/2019 din data de 15.01.2021 şi ordonanţa nr. 668/P/2019 din data de 19.01.2021 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, asupra bunurilor inculpatului A..

A.2. S-a reţinut că, în conformitate cu art. 53 din Constituţia României, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi doar dacă se impune. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Prin decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, Curtea Constituţională a reţinut că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând, aşadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din C. pen., măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă".

S-a mai reţinut că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpatului, părţii responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune ori a confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Totodată, aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Analizând temeinicia măsurilor asigurătorii, potrivit art. 250² din C. proc. pen., instanţa de fond a constatat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestora în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.. Astfel, acesta a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2019 din 1 martie 2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., existând suspiciunea rezonabilă că ar fi comis fapta pentru care este cercetat, cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază potrivit art. 4 din C. proc. pen., art. 6 CEDO şi art. 23 alin. (11) din Constituţia României.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 249 din C. proc. pen., s-a constatat că, în general, luarea măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal este facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar. Însă, există situaţii în care dispunerea măsurilor asigurătorii are caracter obligatoriu, în considerarea naturii faptelor comise sau a consecinţelor acestora asupra unor categorii vulnerabile de subiecţi pasivi, sens în care sunt dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000, care stabilesc, în materie de corupţie, obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii. Prin urmare, în cazul infracţiunilor de corupţie, dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 impun caracterul obligatoriu al luării măsurilor asigurătorii.

În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanţa de judecată din perspectiva dispoziţiilor art. 250² din C. proc. pen. se limitează la examinarea asigurării unei juste proporţionalităţi între scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate.

Totodată, instituirea măsurilor asigurătorii cu privire la bunurile inculpatului A. a fost dispusă atât în temeiul legii speciale, cât şi al dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., întrucât, pentru infracţiunea de luare de mită, legea penală impune măsura confiscării, conform art. 289 alin. (3) din C. pen., care prevede că banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Din această perspectivă, instanţa de fond a constatat natura acuzaţiei pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, şi anume o infracţiune de corupţie, reţinându-se şi funcţia avută de acesta la data săvârşirii faptei, respectiv Prim-Ministru al Guvernului României, că valoarea folosului infracţiunii este de 800.000 USD, precum şi stadiul incipient al procesului, în condiţiile în care cercetarea judecătorească este la debut.

În ceea ce priveşte durata măsurilor asigurătorii, s-a apreciat că aceasta nu aduce atingere exigenţelor C.E.D.O., având în vedere complexitatea cauzei, natura faptei, precum şi perioada relativ scurtă de când a fost instituită, respectiv prin ordonanţele procurorului din datele de 15.01.2021 şi 19.01.2021.

Or, s-a constatat că menţinerea măsurii sechestrului asigurător nu este disproporţionată raportat la valoarea folosului infracţiunii de 800 000 USD şi nici nu echivalează cu pierderea dreptului de proprietate asupra bunurilor sechestrate, fiind astfel legală.

De altfel, s-a reţinut că măsura are un caracter temporar de împiedicare a înstrăinării bunurilor, astfel încât să poată fi asigurat scopul pentru care a fost dispusă, prin luarea acesteia restricţionându-se doar dreptul de dispoziţie asupra bunurilor mobile şi imobile (jus abutendi), iar nu şi celelalte prerogative ale dreptului de proprietate.

În acest context, având în vedere scopul măsurilor asigurătorii instituite, cel al confiscării speciale, sumele reţinute ca folos al activităţii infracţionale, precum şi suspiciunile care planează asupra inculpatului cu privire la săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, instanţa de fond a apreciat că menţinerea măsurilor asigurătorii este oportună, necesară pentru luarea măsurilor de siguranţă ale confiscării şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare către stat, precum şi proporţională cu scopul urmărit.

B. Cu privire la măsurile asigurătorii instituite asupra conturilor bancare deţinute de persoanele interesate B. şi D.:

B.1. Prin ordonanţa nr. 532/P/2018 din 10.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, s-au instituit măsurile asigurătorii asupra contului deţinut de persoana interesată B. la C. şi asupra conturilor deţinute de persoana interesată D. la C. şi E..

La data de 12.12.2019, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală a dispus, în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., clasarea cauzei faţă de suspecţii H. şi I., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 din C. pen.. Totodată, s-a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor societăţilor B. şi D. şi sesizarea Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală cu propunerea de confiscare a sumelor de 100.000 euro şi 1.300.000 usd, sume aflate în conturile bancare deschise la C. de B., respectiv a sumei de 2.600.000 euro, de la D..

Prin încheierea din data de 07.08.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2020, definitivă prin încheierea penală nr. 324/CO din data de 11.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2020, în baza art. 549¹ alin. (1) şi alin. (5) lit. b) din C. proc. pen., a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală, prin soluţia de clasare din data de 12.12.2020, emisă în dosarul nr. x/2018. În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a dispus confiscarea sumelor de 100.000 euro şi 1.300.000 usd, aflate în conturile bancare deschise la C. de B..

B.2. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a reţinut că, la data de 12.02.2020, a fost emis certificatul pentru indisponibilizarea:

- sumelor de bani existente în conturile bancare deschise la C. de B.. (înregistrată la data de 16.09.2008 în Victoria, Mahe, Seychelles), suma maximă ce se doreşte a fi recuperată fiind de 100.000 euro şi 1.300.000 usd;

- sumelor de bani existente în conturile bancare deschise la C. şi la E. de D.. (înregistrată la data de 22.01.2009 în Victoria, Mahe, Seychelles), suma maximă ce se doreşte a fi recuperată fiind de 2.600.000 euro.

La data de 12.02.2020, a fost primit răspunsul de la autorităţile din Austria, ocazie cu care s-au stabilit următoarele:

- B.. deţine cont bancar la C. cu nr. x, cont care este îngheţat şi nu se pot efectua intrări şi ieşiri. În cont se află circa 1.151.137,83 euro;

- D.. a avut deschis contul x care a fost închis la data de 08.11.2011, nemaiexistând active în cont şi în contul de instrumente financiare.

La data de 28.02.2020, autorităţile din Austria au comunicat faptul că D.. nu are cont deschis la E..

Astfel, în raport cu menţiunile trimise de autorităţile din Austria, respectiv că B.. are contul bancar la C. îngheţat, neputându-se efectua intrări şi ieşiri, iar pentru D.. nu mai există active în cont şi în contul de instrumente financiare în băncile din Austria, instanţa de fond, constatând imposibilitatea confiscării sumelor de bani, în unanimitate, a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii constând în sechestrul asigurător asupra contului bancar deţinut de persoana interesată B. la C. şi asupra conturilor deţinute de persoana interesată D. la C. şi E., măsuri instituite prin ordonanţa nr. 532/P/2018 din 10.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.

C. Cu privire la măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului F.:

C.1. Prin ordonanţa nr. 532/P/2018 din 10.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător cu privire la următoarele imobile aparţinând suspectului F.:

- imobil apartament 4 camere, situat în municipiul Bucureşti, strada x şi având număr cadastral x;

- imobil loc de parcare subteran nr. 39, situat în Bucureşti, strada x, având număr cadastral x;

- imobil boxă nr. 43, situată în Bucureşti, strada x, având număr cadastral x.

La data de 11.12.2019, s-a întocmit procesul-verbal prin care măsura a fost adusă la cunoştinţa inculpatului F., iar sumele de bani existente în conturile bancare deschise la C. de J., înregistrată în Seychelles, s-au declarat legal sechestrate, până la concurenţa sumei de 612.500 de euro.

Prin rechizitoriul nr. x/2018 din 12.12.2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, au fost menţinute măsurile asigurătorii.

Prin încheierea din data de 18.08.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2021, definitivă prin încheierea nr. 735 din 2 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost menţinute măsurile asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului F..

C.2. Analizând temeinicia măsurilor asigurătorii, potrivit art. 250² din C. proc. pen., instanţa de fond a constatat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestora şi în ceea ce-l priveşte pe inculpatul F.. Astfel, acesta a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2018 din data de 12.12.2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.

Prin rechizitoriul întocmit s-a menţionat că inculpatul F. a obţinut prin săvârşirea infracţiunii de care este acuzat suma de 830.000 EUR (530.000 EUR transferată către compania J., al cărei beneficiar real este inculpatul şi suma de 300.000 EUR transferată către o companie al cărei beneficiar real este martorul G. şi restituită ulterior de către acesta în contul personal al inculpatului).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat, în raport cu natura faptei pretins săvârşită de inculpat, că măsurile asigurătorii au caracter obligatoriu în cazul infracţiunilor de corupţie, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000, astfel că verificările efectuate de instanţa de judecată din perspectiva dispoziţiilor art. 250² din C. proc. pen. se limitează la examinarea asigurării unei juste proporţionalităţi între scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate.

În acelaşi timp, s-a reţinut că sunt incidente dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., întrucât atât pentru infracţiunea de luare de mită, cât şi pentru complicitatea la această infracţiune, legea penală impune măsura confiscării, conform art. 289 alin. (3) din C. pen., care prevede că banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Totodată, s-a apreciat că nu au intervenit aspecte de noutate şi că, raportat la faptul că judecata se află la debutul cercetării judecătoreşti, nu există niciun temei pentru modificarea sau ridicarea măsurii asigurătorii.

Astfel, în contextul factual al cauzei, s-a constatat că, la acest moment procesual, subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea şi menţinerea măsurilor asigurătorii, din perspectiva caracterului necesar al acestora, în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiunea presupus a fi fost comisă.

În ceea ce priveşte durata măsurilor asigurătorii, s-a apreciat că nu s-a depăşit o durată rezonabilă, măsurile fiind instituite prin ordonanţa procurorului din 10.12.2019.

De altfel, s-a reţinut că măsura are un caracter temporar de împiedicare a înstrăinării bunurilor, astfel încât să poată fi asigurat scopul pentru care a fost dispusă şi nu echivalează cu pierderea dreptului de proprietate asupra bunurilor sechestrate, fiind astfel legală, nefiind disproporţionată faţă de valoarea folosului infracţiunii de 830.000 EUR.

În acelaşi timp, s-a remarcat că şi Curtea Constituţională a reţinut că instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu şi preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârşirea unei infracţiuni nu este de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie a proprietarului sau a posesorului acestora, prezumţie care subzistă până la constatarea vinovăţiei acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă (Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 4 aprilie 2016).

Totodată, având în vedere complexitatea concretă şi particularităţile cauzei, care se află în faza de debut a cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a opinat că durata măsurilor asiguratorii se menţine în limite rezonabile, iar în ceea ce priveşte conţinutul şi întinderea măsurilor asiguratorii instituite faţă de inculpatul F., acestea au fost individualizate prin raportare la baza factuală ce constituie obiectul acuzaţiilor aduse în cauză.

Prin urmare, cu majoritate, a menţinut măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului F. prin ordonanţa nr. 532/P/2018 din 10.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.

D. Cu privire la măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor persoanei interesate G.:

D.1. Prin ordonanţa nr. 532/P/2018 din data de 10.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, printre altele, şi asupra bunurilor mobile/imobile deţinute de numitul G., până la concurenţa sumei de 559.000 Euro.

La data de 11.12.2019, s-a întocmit procesul-verbal prin care măsura a fost adusă la cunoştinţa apărătorului ales al numitului G. şi, totodată, s-a adus la cunoştinţa apărătorului ales al acestuia că, în cauză, au fost întreprinse demersuri în vederea identificării bunurilor mobile şi imobile deţinute de numitul G., context în care au fost stabilite drepturi de proprietate asupra următoarelor bunuri mobile şi imobile:

- imobilul teren de 318 mp, situat în mun. Bucureşti.

- imobilul teren de 1.102 mp, situat în mun. Bucureşti, intrarea Urcuşului nr. 36.

Prin încheierea din data de 15 septembrie 2021, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021, definitivă prin încheierea nr. 943 din data de 17 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021, s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa din data de 10.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie asupra bunurilor mobile şi imobile ale persoanei interesate G..

D.2. S-a reţinut de către instanţa de fond că, prin rechizitoriul nr. x/2018 din data de 12.12.2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, s-a menţionat faptul că numitul G. a obţinut, prin săvârşirea de către inculpatul F. a infracţiunii de complicitate la luare de mită, suma de 590.000 EUR (reprezentând o parte din obiectul infracţiunii, primită de G., prin intermediul companiei K.., fără o contraprestaţie economică), iar în situaţia în care se va reţine existenţa şi caracterul penal al faptei care face obiectul acuzaţiei, se impune confiscarea acestei sume prin echivalent, în conformitate cu prevederile art. 112 alin. (1) lit. e) şi alin. (3) din C. pen.

Prin acelaşi rechizitoriu, cu privire la G., s-a apreciat că sunt incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., întrucât nu există suficiente probe că ar fi cunoscut faptul că, prin realizarea legăturii dintre F. şi L., a contribuit la săvârşirea unei fapte de corupţie şi nici că a cunoscut provenienţa infracţională a sumelor pe care le-a primit.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a reţinut că, potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000, în cazul infracţiunilor de corupţie prevăzute în legea respectivă, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, iar potrivit art. 249 alin. (4) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii, în vederea confiscării speciale, se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

A constatat instanţa de fond că, în cauză, nu au intervenit elemente noi care să justifice ridicarea sau restrângerea măsurilor, fiind proporţionale cu circumstanţele concrete care au justificat instituirea lor - posibila comitere de către inculpatul F. a unei infracţiuni pentru care legea stabileşte, cu caracter obligatoriu, necesitatea instituirii de măsuri asiguratorii (luare de mită) -, dar şi necesare pentru realizarea scopurilor avute în vedere la dispunerea lor - prezervarea patrimoniului persoanei interesate, pentru garantarea aducerii la îndeplinire a măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

Or, luarea unei măsuri asigurătorii nu echivalează cu formularea unei acuzaţii penale, având o natură preventivă, iar aceasta se dispune anticipat şi preventiv, pentru a garanta o eventuală confiscare.

Totodată, raportat la stadiul incipient al procedurii, în condiţiile în care cercetarea judecătorească este la debut, instanţa de fond a constatat că la dosar nu există date concrete care să justifice, în mod rezonabil, concluzia că temeiurile avute în vedere la instituirea măsurii au încetat ori s-ar fi modificat.

Pentru aceste motive, cu majoritate, a menţinut măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor persoanei interesate G. prin ordonanţa nr. 532/P/2018 din 10.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.

Împotriva încheierii din data de 6 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2021, au formulat contestaţie inculpatul F. şi persoana interesată G., cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 7 martie 2023.

La termenul din 27 martie 2023 au avut loc dezbaterile în cauză, susţinerile apărătorului ales al contestatorilor şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

În esenţă, s-a solicitat admiterea contestaţiilor, desfiinţarea, în parte, a încheierii atacate şi, în rejudecare, ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor aparţinând contestatorilor.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor invocate în susţinerea căii de atac, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte - Completul de 5 judecători, cu majoritate, constată că nu sunt fondate contestaţiile formulate inculpatul F. şi de persoana interesată G., din următoarele considerente:

1. Prin ordonanţa nr. 532/P/2018 din 10.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător cu privire la următoarele imobile aparţinând suspectului F.:

- imobil apartament 4 camere, situat în municipiul Bucureşti, strada x şi având număr cadastral x;

- imobil loc de parcare subteran nr. 39, situat în Bucureşti, strada x, având număr cadastral x;

- imobil boxă nr. 43, situată în Bucureşti, strada x, având număr cadastral x.

La data de 11.12.2019 s-a întocmit procesul-verbal prin care măsura a fost adusă la cunoştinţa inculpatului F., iar sumele de bani existente în conturile bancare deschise la C. de J., înregistrată în Seychelles, s-au declarat legal sechestrate, până la concurenţa sumei de 612.500 de euro.

În esenţă, prin rechizitoriul întocmit în cauză, s-a reţinut că inculpatul F. a obţinut, prin săvârşirea infracţiunii de luare de mită (în forma complicităţii), suma de 830.000 EUR (530.000 EUR, transferată către compania J., al cărei beneficiar real este inculpatul şi suma de 300.000 EUR, transferată către o companie al cărei beneficiar real este martorul G. şi restituită ulterior de către acesta în contul personal al inculpatului).

2. Prin ordonanţa nr. 532/P/2018 din data de 10.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, printre altele, şi asupra bunurilor mobile/imobile deţinute de numitul G., până la concurenţa sumei de 559.000 Euro.

La data de 11.12.2019 s-a întocmit procesul-verbal prin care măsura a fost adusă la cunoştinţa apărătorului ales al numitului G. şi, totodată, s-a adus la cunoştinţa apărătorului ales al acestuia că, în cauză, au fost întreprinse demersuri în vederea identificării bunurilor mobile şi imobile deţinute de numitul G., context în care au fost stabilite drepturi de proprietate asupra următoarelor bunuri mobile şi imobile:

- imobilul teren de 318 mp, situat în mun. Bucureşti.

- imobilul teren de 1.102 mp, situat în mun. Bucureşti, intrarea Urcuşului nr. 36.

Prin încheierea din data de 15 septembrie 2021, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021, definitivă prin încheierea nr. 943 din 17 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021, s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa din data de 10.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie asupra bunurilor mobile şi imobile ale persoanei interesate G..

În fapt, prin rechizitoriul nr. x/2018 din data de 12.12.2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, s-a reţinut că numitul G. a obţinut, prin săvârşirea de către inculpatul F. a infracţiunii de luare de mită (în forma de participaţie a complicităţii), suma de 590.000 EUR (reprezentând o parte din obiectul infracţiunii, primită de G., prin intermediul companiei K.., fără o contraprestaţie economică), iar în situaţia în care se va reţine existenţa şi caracterul penal al faptei care face obiectul acuzaţiei, se impune confiscarea acestei sume prin echivalent, în conformitate cu prevederile art. 112 alin. (1) lit. e) şi alin. (3) din C. pen.

Prin acelaşi rechizitoriu, cu privire la G., s-a apreciat că sunt incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., neexistând suficiente probe că ar fi cunoscut faptul că, prin realizarea legăturii dintre F. şi L., a contribuit la săvârşirea unei fapte de corupţie şi nici că a cunoscut provenienţa infracţională a sumelor pe care le-a primit.

Cu titlu prealabil, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine că, în conformitate cu art. 53 din Constituţia României, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Totodată, se reţine că, potrivit art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

De asemenea, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, instituirea sechestrului nu reprezintă o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală, în sensul art. 6 din Convenţie, deoarece, atât stabilirea unor drepturi de creanţe ale unor terţi, cât şi confiscarea unor bunuri, sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei).

Mai mult, prin decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, Curtea Constituţională a reţinut că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând aşadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din C. pen., măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă".

În continuare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, potrivit dispoziţiilor art. 250² din C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 250¹ aplicându-se în mod corespunzător.

În conformitate cu prevederile art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

Nu în ultimul rând, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.

Se constată că normele legale anterior menţionate reglementează scopul instituirii de măsuri asigurătorii într-o anumită cauză penală, respectiv evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

De asemenea, din analiza modului de redactare a articolului 249 din C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al instanţei supreme constată, ca regulă generală, că luarea măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal este facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.

Prin excepţie, legiuitorul a înţeles să reglementeze şi situaţii derogatorii, în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. O situaţie în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie este cea prevăzută de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000, dispoziţii care au caracter special şi derogă în raport cu regula generală consacrată de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen.. Astfel, potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000, în materia faptelor de corupţie sau asimilate acestora, organele judiciare nu pot aprecia asupra condiţiei referitoare la necesitatea dispunerii de măsuri asigurătorii prin raportare la scopul pentru care acestea au fost reglementate de legea penală, ci aceasta decurge, în mod automat, din lege, fiind justificată de natura infracţiunilor de corupţie.

Indiferent de caracterul lor obligatoriu sau facultativ, prin dispoziţiile procesual penale legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a subzistenţei temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menţinerea respectivelor măsuri, putându-se dispune, în raport cu particularităţile fiecărei cauze, menţinerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii dispuse. În cadrul acestui examen, instanţa trebuie să se raporteze atât la dispoziţiile legale care vizează condiţiile în care poate fi dispusă măsura, la jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 19/2017 pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii), dar şi la principiile rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecţia proprietăţii.

Jurisprudenţa europeană în materia drepturilor omului a statuat că orice ingerinţă în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim şi, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerinţele de interes general ale comunităţii şi cele privind protecţia drepturilor fundamentale ale persoanei. Referitor la proporţionalitatea dintre ingerinţa statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii/de confiscare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta trebuie analizată, în funcţie de circumstanţele cauzei şi natura ingerinţei în discuţie, prin raportare la mai mulţi factori relevanţi, precum durata măsurii şi valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza OOO Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 7 aprilie 2020, paragr. 69; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 87), necesitatea menţinerii măsurii, având în vedere desfăşurarea procedurii penale şi consecinţele acesteia asupra părţii interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, paragr. 59), comportamentul reclamantului şi al autorităţilor statului care intervin, prin raportare şi la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 9 octombrie 2008, paragr. 75), disponibilitatea unei căi de atac efective, inclusiv accesul la instanţe, prin care un reclamant poate contesta măsura asigurătorie/confiscarea (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010, paragr. 49; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 83 şi 87).

Prin urmare, unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 250² din C. proc. pen. îl reprezintă proporţionalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii sechestrului (decurgând din lege ori fiind lăsată la aprecierea organului judiciar), având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile ce aparţin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

În acest context, indiferent dacă instituirea măsurii asigurătorii derivă sau nu din lege, verificările efectuate de instanţa de judecată în considerarea art. 250² din C. proc. pen. se limitează la examinarea asigurării unei juste proporţionalităţi între restrângerea dreptului de proprietate şi scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii, respectiv înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale.

Cerinţa proporţionalităţii măsurilor asigurătorii cu scopul urmărit, care constă în garantarea executării pedepsei amenzii, a măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a reparării pagubei, denotă o legătură între temeiurile care stau la baza instituirii acestora şi premisele angajării răspunderii penale sau delictual civile a persoanei acuzate.

Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate sau ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, întrucât măsurile asiguratorii sunt acele măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, deoarece proprietarul acestor bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, constată că măsurile asigurătorii dispuse cu privire la inculpatul F. şi la persoana interesată G. sunt în continuare proporţionale cu scopul urmărit la momentul instituirii lor, respectiv confiscarea specială.

Intervalul de timp scurs de la momentul instituirii măsurilor asiguratorii nu este, la acest moment procesual, de natură să conducă la concluzia unei sarcini excesive, având în vedere complexitatea cauzei şi natura acuzaţiilor, iar consecinţele pe care le produc măsurile dispuse nu depăşesc efectele normale ale unor astfel de măsuri, în raport cu valoarea obiectului infracţiunilor de corupţie presupus a fi fost comise.

De asemenea, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, constată că, raportat la complexitatea cauzei, dar şi la stadiul procedurii judiciare, se poate aprecia, în mod întemeiat, că din perspectiva caracterului necesar al măsurilor asiguratorii menţinute prin încheierea contestată, dispuse în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la punerea în executare a măsurii confiscării, se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului şi interesul personal constând în exercitarea neîngrădită a dreptului de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordachescu împotriva Romaniei, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

Dată fiind ingerinţa asupra dreptului de proprietate al persoanei care nu face obiectul procedurilor judiciare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, apreciază că sunt întrunite şi cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, care impune existenţa unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi obiectivul urmărit (Phillips împotriva Regatului Unit, Balsamo împotriva San Marino).

Ca atare, având în vedere şi împrejurarea că inculpatul F. este cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, iar dispoziţiile art. 20 din acest act normativ justifică ope legis luarea măsurilor asigurătorii în situaţia săvârşirii unor astfel de infracţiuni, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că se impune menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse faţă de acesta.

Totodată, cum prin rechizitoriul nr. x/2018 din data de 12.12.2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, s-a reţinut că persoana interesată G. a obţinut, prin săvârşirea de către inculpatul F. a infracţiunii de complicitate la luare de mită, suma de 590.000 EUR, iar în situaţia în care se va reţine existenţa şi caracterul penal al faptei care face obiectul acuzaţiei, se impune confiscarea acestei sume prin echivalent, în conformitate cu prevederile art. 112 alin. (1) lit. e) şi alin. (3) din C. pen., Înalta Curte - Completul de 5 judecători, cu majoritate, apreciază că se impune menţinerea măsurilor asigurătorii şi în ceea ce îl priveşte pe acesta.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 425¹ alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 5 judecători, cu majoritate, va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpatul F. şi de persoana interesată G. împotriva încheierii din data de 6 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpatul F. şi de persoana interesată G. împotriva încheierii din data de 6 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2023.

Cu opinia separată a doamnei judecător M., în sensul admiterii contestaţiei formulate de persoana interesată G., a desfiinţării încheierii atacate, cu consecinţa ridicării măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor persoanei interesate G. prin ordonanţa nr. 532/P/2018 din 10.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.

Problema de drept ce a condus la opinia separată constă în aceea că măsura asigurătorie, ce este instituită în vederea confiscării speciale, conform art. 112 alin. (1) lit. e) şi alin. (3) din C. pen., poate fi dispusă numai faţă de făptuitor, iar nu faţă de martorul străin de conduita ilicită.

Luarea măsurii asigurătorii s-a dispus prin ordonanţa nr. 532/P/2018 din data 10.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în temeiul art. 249-252 din C. proc. pen., art. 20 din Legea nr. 78/2000 şi art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., fiind instituit sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de numitul G., până la concurenţa sumei de 559.000 euro, respectiv asupra imobilului teren de 318 mp, situat în Bucureşti, str. x, evaluat la 150.000 euro şi a imobilului teren de 1.102 mp, situat în Bucureşti, intrarea Urcuşului, nr. 36, evaluat la 415.000 euro.

Cu privire la necesitatea măsurii sechestrului, procurorul a reţinut că, din sumele achitate de compania N., suma de 530.000 euro a fost transferată către compania J., al cărei beneficiar real este inculpatul F..

Procurorul a solicitat menţinerea măsurii asiguratorii în vederea confiscării speciale, apreciind că organele judiciare trebuie să aibă în vedere întreaga sumă de bani transmisă către participanţi sau beneficiari, chiar dacă nu s-a putut proba săvârşirea infracţiunii de corupţie şi de către martorul G..

Potrivit art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.

Conform art. 107 alin. (2) din C. pen., măsurile de siguranţă se iau faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată.

Alineatul 3 al aceluiaşi articol prevede că măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă.

Prin rechizitoriul nr. x/2018 din 12 decembrie 2019 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimiliate infracţiunilor de corupţie s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F., reţinându-se că faptele acestuia, constând în a-l ajuta pe numitul A., prim-ministru al Guvernului României, să pretindă şi să primească, în mod indirect, foloase materiale de la reprezentanţii companiei austriece N., în schimbul exercitării atribuţiilor care îi reveneau în legătură cu adoptarea Hotărârilor de Guvern nr. 199/2008, 634/2008, 1193/2008 şi 1451/2008, întrunesc elementele constitutive ale unei complicităţi la infracţiunea de luare de mită şi s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la fapte de luare de mită, constituindu-se dosarul nr. x/2019.

Prin acelaşi rechizitoriu, faţă de contestatorul G. s-a dispus clasarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură.

În fapt, s-a reţinut că numitul G. a obţinut, prin săvârşirea de către inculpatul F. a infracţiunii de corupţie (complicitate la luare de mită), suma de 590.000 euro, reprezentând o parte din obiectul infracţiunii primită de G., prin intermediul companiei K.., fără o contraprestaţie economică.

În drept, procurorul a evaluat că, în situaţia în care, în urma judecării inculpatului F., se va reţine existenţa caracterului penal al faptei ce face obiectul acuzaţiei, se va impune confiscarea sumei, conform art. 112 alin. (1) lit. e) şi alin. (3) din C. pen.

Urmărirea penală în cauza disjunsă s-a finalizat prin rechizitoriul nr. x/2019 din 1 martie 2021 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, fiind trimis în judecată inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În ceea ce priveşte soluţia de clasare cu privire la faptele reţinute în sarcina numitului G., dispusă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a apreciat că nu există suficiente probe în sensul că ar fi cunoscut că, prin realizarea legăturii dintre inculpatul F. şi numitul L., a contribuit la săvârşirea unei infracţiuni de corupţie şi nici nu a cunoscut provenienţa infracţională a sumelor pe care le-a primit.

Soluţia de clasare faţă de numitul G. a rămas definitivă prin necontestare, astfel că a dobândit calitatea de martor în cauza pendinte.

Contestatorul G. are calitatea de martor, iar, în considerarea soluţiei de clasare dispuse de procuror prin rechizitoriu, faţă de acesta nu există o acuzaţie actuală şi, ca urmare, nu i se impută o conduită infracţională, fiind străin de activitatea ilicit penală cercetată în prezenta cauză.

Mai mult, în ambele cauze, privindu-i pe inculpaţii A. şi F., vizând contribuţiile infracţionale distincte în raport cu acelaşi obiect material, s-au dispus, de către procurorul de caz, măsuri asiguratorii în vederea confiscării speciale.

În aceste condiţii, în sarcina martorului G. nu se poate reţine o contribuţie infracţională care să justifice, în orice mod ori limită, posibilitatea ulterioară a confiscării speciale în cauza în care bunurile i-au fost indisponibilizate.

În ceea ce priveşte persoanele ori subiecţii procesuali supuşi măsurii, relevant este art. 112 alin. (3) din C. pen., potrivit căruia în cazurile prevăzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c), dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu aparţin infractorului, iar persoana căreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu aplicarea dispoziţiilor alin. (2).

Din interpretarea textului în contextul instituţiei (interpretare sistematică) şi apelând la spiritul normei (interpretare teleologică) rezultă că măsura confiscării se stabileşte tot în sarcina făptuitorului ce însă nu (mai) deţine bunul la momentul pronunţării, astfel că va fi ţinut (tot făptuitorul) a restitui echivalentul bănesc.

Condiţia cerută de lege pentru aplicarea măsurii confiscării este aceea ca organul judiciar să constate cu certitudine că bunurile provin din săvârşirea unei infracţiuni, că au ajuns în posesia nelegitimă a inculpatului, în mod direct sau indirect, precum şi faptul că nu trebuie obligat să restituie părţii vătămate şi nici nu servesc la despăgubirea acesteia (CA Iaşi, S.p., decizia penală nr. 120 din 23 octombrie 2012 în ICCJ, S.p, decizia penală nr. 164/2018 şi ICCJ, S.p, decizia penală nr. 207/A/2018).

Măsurile asigurătorii şi de siguranţă pot viza terţi numai în ipoteza confiscării extinse şi numai în anumite limite şi condiţii expres prevăzute. Or, procurorul de caz nu a evaluat această instituţie faţă de contestator.

Faţă de toate aceste aspecte, în opinie separată, se reţine că măsura asigurătorie în vederea confiscării speciale, privindu-l pe contestatorul G., martor în prezenta cauză şi faţă de care măsura s-a dispus în cursul urmăririi penale, anterior soluţiei clasării pentru acuzaţia formulată împotriva sa, este în prezent viciată, lipsind condiţia necesităţii şi proporţionalităţii, dobândind caracter nelegal, astfel că se impune admiterea contestaţiei şi ridicarea sechestrului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj