Asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, constată următoarele:
I. Cadrul procesual
1. Hotărârea instanţei disciplinare
Prin Hotărârea nr. 28J din 15 decembrie 2022, secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtelor A. şi B. - judecători în cadrul Curţii de Apel Bucureşti pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată.
Totodată, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a aplicat pârâtelor A. şi B. - judecători în cadrul Curţii de Apel Bucureşti sancţiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din acelaşi act normativ.
2. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale
În Dosarul nr. x/2023, recurentele A. şi B. au formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României care este soluţionată, în temeiul art. 29 alin. (4)-(5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, prin încheiere separată pronunţată în prezentul dosar asociat, nr. x/2023
Prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, recurentele arată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, în conformitate cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 precizând că excepţia de neconstituţionalitate se referă la texte din lege care au directă legătură cu soluţia ce s-ar pronunţa în cauză deoarece privesc însăşi hotărârea pronunţată în primă instanţă de completul disciplinar şi nu a mai fost admisă o astfel de excepţie de neconstituţionalitate.
Recurentele arată că modul în care este reglementată abaterea disciplinară privind exercitarea funcţiei cu rea-credinţă nu îndeplineşte cerinţele de claritate şi previzibilitate ale unei legi.
Mai arată că definiţia relei-credinţe este prea vagă cu privire la latura obiectivă, atât din punctul de vedere al elementului material, cât şi al urmării imediate.
Astfel, în ceea ce priveşte elementul material al laturii obiective, în opinia recurentelor, dispoziţia legală face referire doar la încălcarea unei norme materiale sau procedurale, fără nicio altă precizare. De aceea, arată că în practica disciplinară există interpretări subiective şi abuzive, care permit cenzurarea unei soluţii, chiar intrată în puterea de lucru judecat. Or, potrivit art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, prin cercetarea disciplinară nu se pot pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac, iar art. 124 alin. (3) din Constituţia României consacră principiul independenţei judecătorului, al cărui garant este Consiliul Superior al Magistraturii.
În speţă, arată recurentele, opinia majoritară a instanţei disciplinare a schimbat, fără a pune în discuţie, acuzaţia reţinută în sarcina recurentelor de către Inspecţia Judiciară, dar păstrând acelaşi temei de drept al abaterii disciplinarei, susţinând că, în considerentele Deciziei penale nr. 1.049 din 25.07.2022 din Dosarul nr. x/2018, au depăşit limitele sesizării, prin referirea la activitatea de natură penală a doi procurori.
Recurentele apreciază că au fost sancţionate disciplinar şi suspendate din funcţie pentru modul de redactare a unei decizii penale definitive. Or, arată că nicio normă procedurală nu impune judecătorului modul în care trebuie să redacteze, ci sunt reglementate doar elementele esenţiale ale unei hotărâri judecătoreşti, printre care obligaţia de a analiza probele. Legea procedural penală nu stabileşte modalitatea în care judecătorul trebuie să examineze probele, pentru că selectarea şi interpretarea constituie atributul unic şi suveran al judecătorului. Speculând această lipsă de precizie a abaterii disciplinare privind exercitarea cu rea-credinţă a funcţiei, s-a ajuns în situaţia de a fi exclus un judecător din profesie nu pentru încălcarea, în mod efectiv, a unei norme procedurale ori materiale, ci pentru modul în care îşi argumentează soluţia. De aceea, este absolut necesară stabilirea unor criterii clare şi obiective în reglementarea acestei abateri disciplinare.
Mai arătă că, în configuraţia actuală, se permite Inspecţiei Judiciare şi instanţei disciplinare să se pronunţe inclusiv pe aspecte de temeinicie ale unei hotărâri judecătoreşti, ceea ce legea interzice, în mod expres, prin dispoziţiilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată.
Întrucât nu există criterii clare de definire a acestei abateri disciplinare reţinută în sarcina fiecăreia, au susţinut că intră în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale, pentru care un observator poate găsi o justificare. Astfel, pot atrage răspunderea numai încălcările normelor de drept material sau care au un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare. Prin urmare, în abaterea disciplinară de la art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, se încadrează doar de abuz şi de nelegalitate, care au un caracter evident, dincolo de probatoriu, nu şi aspectele de netemeinicie, care presupun interpretarea unui text de lege şi sunt supuse căilor legale de atac.
Din acest motiv, consideră că legea specială trebuie să conţină o prevedere materială clară şi previzibilă nu numai cu privire la grava neglijenţă, aşa cum se întâmplă prin actuala reglementare de la art. 272 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 303/2022. În cazul gravei neglijenţe, legiuitorul a stabilit, prin noua reglementare, o serie de criterii în apreciere, tocmai pentru evitarea subiectivismului şi arbitrariului. În cazul relei-credinţe nu există reglementate criterii obiective. Vinovăţia, sub forma intenţiei, care diferenţiază cele două modalităţi ale abaterii disciplinare, nu exclude necesitatea reglementării unor criterii obiective, clare şi previzibile în ceea ce priveşte reaua-credinţă. Vinovăţia priveşte, în mod evident, doar latura subiectivă, astfel că latura obiectivă, în componentele sale, mai precis elementul material, urmarea imediată şi legătura de cauzalitate, trebuie să fie clar definită.
Referitor la urmarea imediată, se arată că acţiunea de încălcare a legii trebuie să producă vătămarea unei persoane. Nici acest element nu este neechivoc şi previzibil, ci este generic, lăsând loc subiectivismului şi arbitrariului. Se prevede doar vătămarea, fără nici o altă precizare, cel puţin din punctul de vedere al legitimităţii interesului vătămat. Ca atare, în sfera acestei abateri disciplinare intră inclusiv interesele nelegitime ale unei persoane.
Ca atare, caracterul precar şi lapidar al reglementării abaterii disciplinare a exercitării funcţiei cu rea-credinţă conduce către subiectivismul sesizării, exercitării acţiunii disciplinare şi sancţionării în mod arbitrar, cu consecinţe grave asupra carierei unui judecător şi asupra dreptului său la muncă pe perioada suspendării din funcţie. Statutul magistratului este de natură constituţională, astfel că întreaga sa carieră trebuie ferită şi protejată de abuzuri, în primul rând prin oferirea unor reglementări legale clare, neechivoce, obiective şi previzibile, astfel încât să nu existe posibilitatea abuzului comis prin hărţuire disciplinară.
Din punct de vedere al tehnicii legislative, potrivit art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, textul legislativ trebuie să fie formulat, printre altele, în mod clar şi inteligibil, fără pasaje echivoce. De asemenea, potrivit art. 36 alin. (1) din aceeaşi lege privind tehnica legislativă, actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc.
În concluzie, modul precar, insuficient, echivoc şi lipsit de previzibilitate în care este reglementată abaterea disciplinară constând în exercitarea funcţiei cu rea-credinţă încalcă principiul supremaţiei legii, prin interpretări subiective şi arbitrarii, dreptul la un proces echitabil şi independenţa judecătorului, toate consacrate de dispoziţiile legii fundamentale.
3. Punctul de vedere al intimatei Inspecţia Judiciară
Intimata a formulat punct de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate în cauză prin care solicită respingerea acesteia ca inadmisibilă deoarece nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru iniţierea unei asemenea proceduri, iar pe fondul cauzei, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiate.
Intimata susţine că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei arătând că, deşi aparent se poate evidenţia o legătură în raport de sancţiunea aplicată în cauză, o asemenea legătură are caracter pur formal, iar aspectele invocate în justificarea excepţiei de neconstituţionalitate supun examinării instanţei de contencios constituţional situaţii concrete de fapt şi de drept din litigiul pendinte, care sunt de competenţa instanţei judecătoreşti.
Aşadar, consideră că în verificarea legăturii dintre excepţia de neconstituţionalitate şi soluţionarea cauzei, analiza nu trebuie limitată la identificarea doar a unor tangenţe a prevederilor legale contestate cu litigiul aflat pe rol, ci ea trebuie aprofundată, cu luarea în calcul a elementelor concrete ale cauzei.
Intimata mai învederează că autoarele cererii de sesizare tind să obţină completarea textului de lege criticat şi fundamentează argumente pentru o asemenea intervenţie legislativă. Or, o asemenea situaţie este, în opinia intimatei, incompatibilă cu raţiunea instituţiei excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că, potrivit art. 29 şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, una dintre cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească cererea de sesizare a Curţii Constituţionale constă în expunerea motivelor de neconstituţionalitate care fundamentează excepţia, prin raportare la normele constituţionale.
4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
În raport cu circumstanţele cauzei, analizând admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte o va respinge pentru considerentele arătate în continuare:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curţii Constituţionale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (i) excepţia să fie ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj constituţional; (ii) excepţia să fie ridicată cu privire la neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; (iii) dispoziţiile ce formează obiectul excepţiei să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; (iv) excepţia să fie ridicată de una dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial ori de procuror, în cauzele la care acesta participă; (v) excepţia să nu fie invocată cu privire la dispoziţii constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Înalta Curte reţine că excepţia vizează dispoziţii cuprinse în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, norme care, la data pronunţării asupra cererii de sesizare a CCR, nu mai erau în vigoare, însă acestea pot forma obiect al controlului de constituţionalitate conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia CCR nr. 617/2018, Decizia nr. 261/2011).
Astfel, cu privire la această condiţie, se impune a fi evocată Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, prin care Curtea Constituţională a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.
În cauză, Înalta Curte constată că pentru excepţiile invocate sunt îndeplinite următoarele cerinţe pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale:
(i) excepţiile sunt invocate în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, respectiv Dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători;
(ii) excepţiile vizează dispoziţii cuprinse în Legea nr. 303/2004, în prezent abrogată, dar ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, fiind aplicabile cauzei;
(iii) excepţia este ridicată de recurentele din Dosarul nr. x/2023;
(iv) dispoziţiile criticate nu au fost constatate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Înalta Curte constată că cerinţa ca dispoziţiile ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea Dosarului nr. x/2023, în care Completul de 5 judecători este învestit cu recursul declarat de autoarele cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României, nu este îndeplinită cu privire la prevederile ale art. 99 alin. (1) lit. t) teza I şi a art. 991 alin. (1) Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (3) din Constituţia României, astfel după cum se va arăta în continuare.
În cauză, instanţa reţine că nu este îndeplinită cerinţa referitoare la legătura dispoziţiilor contestate cu soluţionarea cauzei, întrucât excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în cadrul unui recurs declarat împotriva Hotărârii nr. 28J din 15 decembrie 2022 pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii iar, în cauză, instanţa de recurs a constatat nulitatea absolută a acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtelor.
Legătura la care fac trimitere dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 nu trebuie să fie generată de simpla tangenţă a textului de lege contestat cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituţionalitate, odată dezlegate de Curtea Constituţională, să aibă aptitudinea de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză.
Cum în prezenta cauză Înalta Curte a fost învestită cu un recurs în care a fost constată nulitatea absolută a acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtelor, invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a unor dispoziţii ce privesc fondul acţiunii deduse judecăţii nu prezintă relevanţă, statuarea de către Curtea Constituţională a României cu privire la eventuala neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. t) teza I şi a art. 991 alin. (1) Legea nr. 303/2004 neputând determina o altă soluţie în cauză.
Pentru considerentele arătate, constatând că nu este îndeplinită una dintre condiţiile cumulative prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din aceeaşi lege, va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentele A. şi B. a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. t) teza I şi a art. 991 alin. (1) Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (3) din Constituţia României.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. t) teza I şi a art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, formulată de recurentele-pârâte A. şi B., în Dosarul nr. x/2023.
Cu recurs la Completul de 5 judecători, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2023.
GGC - NN