Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2023
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
I.1. Obiectul cererii deduse judecăţii:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 04 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, solicitând să se constate că au dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiunea de 30 de ani, asupra terenului situat în Bucureşti, Intrarea Plopeni, fără număr poştal, în suprafaţă de 338 mp, cu vecinătăţile menţionate în documentaţia cadastrală întocmită de expert tehnic judiciar C., respectiv: la Nord - imobilul situat în Intrarea Plopeni nr. 7 pe lungimea de 24,32 m; la Est - imobilul situat în str. x pe lungimea de 5,10 m şi pe lungimea de 9,41 m; la Sud - imobilul situat în Intrarea Plopeni nr. 11 pe lungimea de 22,88 m; la Vest - Intrarea Plopeni pe lungimea de 14,53 m.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1890, art. 1837 şi art. 1847 C. civ. 1864, art. 82 din Legea nr. 71/2011, art. 117 coroborat cu art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ., decizia nr. 19/05.10.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii în dosarul nr. x/2015.
I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în primă instanţă:
Prin sentinţa civilă nr. 966 din 09 mai 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis cererea formulată de reclamanţii B. şi A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general; a constatat că reclamanţii au dobândit, prin prescripţia achizitivă de 30 ani, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 338 mp, situat în Bucureşti, str. x, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat de expert D., raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
I.3. Deciziile pronunţatede Curtea de Apel Bucureşti, în apel şi revizuire:
Prin decizia civilă nr. 408A din 10 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva sentinţei civile nr. 866 din 09 mai 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Prin decizia civilă nr. 1991A din 21 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul E. împotriva deciziei civile nr. 408 A din 10 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
II. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva deciziei civile nr. 1991A din 21 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a declarat recurs revizuentul E..
Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 28 februarie 2023, sub nr. x/2022, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 06 martie 2023, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ. în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, a reţinut că recurentul-revizuent a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în raport de prevederile art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, s-a reţinut că recurentul-revizuent datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON.
La data de 29 martie 2023, prin poştă, recurentul-revizuent a depus în original chitanţa seria x nr. x din 28 martie 2023, eliberată de Sectorul 3 Bucureşti, reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 de RON .
II.1. Motivele de recurs:
Recurentul-revizuent a solicitat admiterea recursului, în principal, schimbarea deciziei atacate, în sensul admiterii cererii de revizuire formulate împotriva deciziei civile nr. 408 din 10 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar în subsidiar, modificarea în tot a deciziei civile nr. 408 din 10 iunie 2020, în sensul admiterii cererii de apel formulate de Municipiul Bucureşti, cu consecinţa respingerii cererii prin care reclamanţii B. şi A. au cerut să se constate că au dobândit, prin prescripţia achizitivă de 30 ani, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 338 mp, situat în Bucureşti, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat de expert D., raport ce face parte integrantă din hotărârea nr. 966/2018, cu obligarea intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată la fond şi în recurs, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, în referire la istoricul litigiului, a arătat că instanţa a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 458 şi art. 509 alin. (1) C. proc. civ. relativ la scopului reglementării în sine a revizuirii de către legiuitor, în sensul în care nu limitează calitatea procesuală numai la părţile din hotărârea a cărei revizuire se cere.
A precizat că una dintre condiţiile acţiunii civile este aceea a dovedirii de către revizuentul din prezenta cauză a unui interes, astfel cum se face vorbire în conţinutul art. 1 alin. (2), art. 9 şi art. 32 şi art. 33 C. proc. civ., iar calitatea procesuală activă a acestuia este dată de faptul că are interes în promovarea revizuirii ce rezultă din împrejurarea că, la data promovării cererii de constatare a dobândirii dreptului de proprietatea de către F., în baza notificării înregistrate sub nr. x/12.07.2001 la executorul judecătoresc G., numita H., autoarea recurentului solicitase Primăriei Municipiului Bucureşti măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau contravaloarea imobilului situat în Bucureşti, Intrarea Plopeni nr. 9, sector 5 (fostă parcela nr. 4 din str. x) în suprafaţă de 300,88 mp estimând valoarea acestui teren la suma de 15.000 USD la momentul depunerii notificării.
A precizat că, la data de 13 iulie 2001, a fost înregistrată pe rolul Primăriei Municipiului Bucureşti notificarea nr. 725 deschizându-se dosarul nr. x; numita H. a fost singura moştenitoare, în calitate de fiică a defunctului I., decedat la data de 08 martie 1980, conform certificatului de moştenitor nr. x/29.08.1980, emis de Notariatul de Stat Local al Sectorului 2 Bucureşti; imobilul - teren în suprafaţă de 300,88 m.p. a fost identificat cu IE x în documentaţia cadastrală nr. x/07.04.2021, pe baza expertizei topo extrajudiciare, depusă în urma notei de completare, la serviciul publicitate imobiliara sector 5.
A susţinut că o parte dintre aceste înscrisuri, inclusiv procura recurentului şi testamentul făcut în favoarea sa de H., existau în dosarul primăriei şi în parte au fost depuse chiar de uzucapanţi în dosarul nr. x/2016; calitatea sa de moştenitor - legatar cu titlu particular al defunctei H., decedată la data de 24.08.2014, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, este stabilită definitiv şi prin sentinţa civilă nr. 4242/2022, pronunţată de Judecătoria Sector 2 în dosarul nr. x/2021; stabilirea în mod definitiv a acestei calităţi de moştenitor testamentar cu titlu particular îi conferă acesteia un caracter potrivnic atât faţă de hotărârea nr. 966 din 09 mai 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, cât şi faţă de decizia civilă nr. 408 din10 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, care încalcă autoritatea de lucru judecat a celor două hotărâri, în sensul în care arată că recurentul, prin testamentul ce i 1-a lăsat H., este proprietarul terenului din Intrarea Plopeni nr. 9 şi nu Municipiul Bucureşti, astfel că uzucapiunea a fost pronunţată împotriva unui neproprietar şi neposesor al imobilului.
A precizat că prin dispoziţia nr. 14961 din 16 noiembrie 2011 a Primarului General a fost respinsă notificarea formulată de doamna H. privind imobilul-teren în suprafaţă de 300,88 mp situat în Bucureşti, Intrarea Plopeni nr. 9, întrucât nu a existat dovada preluării abuzive de către stat a imobilului, deci autoarea sa H. nu pierduse calitatea de proprietar asupra terenului care prin moştenire testamentară i-a fost transmisă; la data la care instanţele au admis uzucapiunea, Municipiul Bucureşti nu era proprietarul terenului, ci recurentul.
Redând din considerentele hotărârii atacate cu privire la interpretarea şi aplicarea art. 458 C. proc. civ., care, în opinia recurentului, ar fi eronată şi nemotivată, întrucât instanţa nu a arătat care sunt argumentele pentru care acesta nu ar fi îndreptăţit la promovarea cererii de revizuire, adică de ce nu ar face parte din categoria acelor persoane sau organe ce pot exercita acţiunea civilă şi, pe cale de consecinţă, şi calea de atac, în baza unor dispoziţii exprese ale legii.
Argumentul instanţei, potrivit căruia "Nu pot fi primite susţinerile revizuentului în sensul că art. 509 din C. proc. civ. nu menţionează expres limitarea calităţii procesuale numai la părţile din hotărârea a cărei revizuire se cere iar în condiţiile art. 9 şi art. 32 şi 33 din C. proc. civ. revizuentul justifică un interes legitim (...)", contrazice aprecierea în care aceasta reţinuse, deja, că are acest interes.
O altă aplicare greşită a legii o reprezintă şi raţionamentul instanţei, potrivit căruia "Curtea reţine că, într-adevăr, dispoziţiile care reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii, conţinute în Secţiunea a 3-a a Capitolului III "Căile extraordinare de atac" din Titlul II "Căile de atac" nu prevăd reguli referitoare la subiectele căii extraordinare de atac, cum, de altfel, nu sunt prevăzute nici în cadrul reglementărilor referitoare la apel ori la căile extraordinare de atac, în fizionomia C. proc. civ., subiectele căilor de atac, alături de celelalte dispoziţii cu caracter general aplicabile căilor de atac fiind reglementate la capitolul I, şi anume art. 458, citat anterior".
Acest raţionament este corect, însă, în contextul expus, concluzia că "persoana care declară calea de atac trebuie să îndeplinească deopotrivă condiţiile impuse de dispoziţiile procedurale, de a fi parte în respectivul proces şi de a justifica un interes", respectiv că revizuirea poate fi exercitată numai de persoanele ce au participat la proces, este nelegală.
Textele de lege enunţate de instanţă nu indică o asemenea limitare şi, pe cale de consecinţă, interpretarea instanţei este contrară principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus ce nu-i permite judecătorului să facă distincţii şi aplicarea restricţiilor acolo unde legiuitorul a înţeles să nu le prevadă şi, totodată, greşită, întrucât după ce a recunoscut interesul recurentului în formularea cererii de revizuire, a respins cererea, ca inadmisibilă, cu o motivare ce nu are corespondenţă în reglementările legale incidente menţionate.
A precizat că motivarea este nelegală şi prin prisma caracterului său contradictoriu relativ la primul paragraf de la pagina 4 a deciziei atacate, în sensul în care normele citate nu indică condiţia de a fi parte în proces şi limitarea calităţii procesuale active în ceea ce priveşte formularea cererii de revizuire, după cum nu indică nici că interesul reprezintă una din condiţiile exercitării acţiunii civile.
II.2. Apărările formulate în cauză:
Intimaţii nu au depus întâmpinare.
II.3. Procedura de filtrare a recursului:
Raportul întocmit în cauză, la data de 02 mai 2023, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, la data de 11 mai 2023, potrivit proceselor-verbale de înmânare aflate la dosar.
Prin punctul de vedere depus la data de 22 mai 2023, prin poştă electronică, recurentul-revizuent a arătat că este de acord cu conţinutul raportului.
Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din 23 mai 2023, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 19 septembrie 2023, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea discutării admisibilităţii în principiu a recursului declarat de revizuentul E. împotriva deciziei civile nr. 1991 A din 21 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Prin încheierea de şedinţă din 19 septembrie 2023, a fost admis în principiu recursul şi s-a stabilit termen pentru judecata căii de atac, în şedinţă publică, la data de 21 noiembrie 2023, cu citarea părţilor.
II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:
Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurent, vizează încălcarea legii de drept substanţial (material), încălcare ce poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, respectiv a unui act normativ care nu este incident în speţă; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia (de exemplu, aplicarea unor norme de drept comun pentru situaţii pentru care există o normă specială, aplicarea unei norme speciale, prin analogie, la situaţii ce nu cad sub incidenţa ei etc.); textului de lege corespunzător situaţiei de fapt s-a dat o interpretare greşită (inclusiv în cazul în care norma juridică este obscură şi, deci, susceptibilă de interpretare, dar interpretarea dată în speţă nu este justă.
Aşadar, acest motiv de casare are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.
Cu toate acestea, în expunerea argumentelor sale, recurentul face trimitere la pretinsa interpretare/aplicare eronată a dispoziţiilor art. 458 şi a celor ale art. 509 C. proc. civ. relativ la scopul reglementării în sine a revizuirii de către legiuitor, în sensul în care nu limitează calea procesuală numai la părţile din hotărârea a cărei revizuire se cere, critică ce se impune a fi analizată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât relevă neregularităţi de ordin procedural, sancţionate cu nulitatea hotărârii şi nu încălcarea unor norme de drept material, pe care Înalta Curte o găseşte nefondată.
Hotărârea judecătorească, raportat la cele statuate de art. 457 C. proc. civ., este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Dispoziţiile art. 458 C. proc. civ. condiţionează calitatea de subiect al căilor de atac de calitatea de parte în proces şi de justificarea de către aceasta a unui interes, cu excepţia în care, prin dispoziţii legale exprese, dreptul a de a formula calea de atac este recunoscută şi altor organe sau persoane.
În categoria părţilor litigiului, potrivit art. 55 C. proc. civ., se află reclamantul şi pârâtul, dar şi terţii introduşi în proces la iniţiativa unuia dintre aceştia pe calea chemării în judecată a altor persoane, a chemării în garanţie sau arătării titularului dreptului. Acelaşi drept este recunoscut şi terţilor care au intervenit în proces din proprie iniţiativă, cu anumite nuanţări în ceea ce priveşte intervenientul accesoriu, care nu poate uza de o cale de atac pe care partea în favoarea căreia a intervenit nu a exercitat-o.
Nu în ultimul rând, se reţine că regula ce guvernează procesul civil este aceea că părţile care au figurat la judecata în primă instanţă se vor regăsi ca părţi şi la judecata căilor de atac, cadrul procesual putând suferi modificări doar în cazurile de excepţie în care este permisă intervenţia unui terţ (în raport de părţile iniţiale) direct în căile de atac - intervenţia principală, cu acordul părţilor iniţiale sau intervenţia accesorie, permisă direct în cadrul căilor extraordinare de atac.
Din cele arătate mai sus, rezultă că poate fi revizuient orice parte care a figurat în procesul finalizat cu pronunţarea hotărârii care se atacă, indiferent de poziţia procesuală avută anterior.
Astfel, interesul promovării căii de atac reprezintă o cerinţă procesuală subsumată calităţii de parte în proces, iar în analiza admisibilităţii unei căi de atac, instanţa de control judiciar trebuie să aibă în vedere şi aspectele ce ţin de aptitudinea celui care a promovat calea de atac de a efectua acest demers judiciar, care, potrivit dispoziţiilor legale anterior enunţate, depinde de calitatea de parte în proces sau de recunoaşterea acestui drept de către lege, pentru cei care nu au fost părţi în cauza supusă judecăţii.
Având în vedere dispoziţiile art. 435 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea este obligatorie şi produce efecte şi pentru succesorii părţilor, în mod excepţional, exerciţiul căii de atac este deschis şi avânzilor-cauză, dacă decesul părţii sau transmiterea dreptului dreptului ce a făcut obiectul judecăţii (prin acte între vii sau pentru cauză de moarte) a avut loc în intervalul dintre pronunţarea hotărârii şi împlinirea termenului pentru declararea căii de atac.
Art. 458 teza finală C. proc. civ. menţionează excepţia, respectiv în afara părţilor, că dreptul de a uza de exerciţiul căilor de atac îl pot avea "potrivit legii" şi "alte organe sau persoane".
Aşadar, se recunoaşte în cazurile şi condiţiile prevăzute exclusiv prin lege legitimare procesuală şi altor persoane, organizaţii, instituţii sau autorităţi care, fără a justifica un interes personal, pot introduce cereri sau formula apărări, acţionând pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situaţii speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general. Un asemenea caz particular prevăzut de lege este cel al procurorului, care, deşi nu este parte în procesul civil, fiind străin de raportul juridic soluţionat prin hotărârea judecătorească, poate exercita calea de atac, în condiţiile prevăzute de art. 92 alin. (4) C. proc. civ., chiar dacă nu a pornit acţiunea civilă, precum şi atunci când a participat la judecată în condiţiile legii.
Dat fiind principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti, rezultă că hotărârea judecătorească nu poate da naştere unor drepturi sau obligaţii decât faţă de părţile din proces, consecinţa fiind că procedura judiciară, în toate etapele sale, se derulează doar între părţile cauzei, astfel încât, doar acestea sunt îndrituite, în principiu, să facă uz de exerciţiul căilor de atac ordinare sau extraordinare (situaţiile de excepţie neintrând în discuţie în prezenta cauză - procuror, succesori universali, cu titlu universal sau chiar cu titlu particular, etc.).
În contextul factual al speţei, Înalta Curte observă că, prin cererea înregistrată la data de 04 aprilie 2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, solicitând să se constate că au dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiunea de 30 de ani, asupra terenului situat în Bucureşti, Intrarea Plopeni fără număr poştal, în suprafaţă de 338 mp, cu vecinătăţile menţionate în documentaţia cadastrală întocmită de expert tehnic judiciar C., respectiv: la Nord - imobilul situat în Intrarea Plopeni nr. 7 pe lungimea de 24,32 m; la Est - imobilul situat în str. x pe lungimea de 5,10 m şi pe lungimea de 9,41 m; la Sud - imobilul situat în Intrarea Plopeni nr. 11 pe lungimea de 22,88 m; la Vest - Intrarea Plopeni pe lungimea de 14,53 m.
Prin sentinţa civilă nr. 966 din 09 mai 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis cererea formulată de reclamanţii B. şi A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, şi a constatat că reclamanţii au dobândit, prin prescripţia achizitivă de 30 ani, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 338 mp, situat în Bucureşti, str. x, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat de expert D..
Prin decizia civilă nr. 408A din 10 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva sentinţei civile nr. 866 din 09 mai 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii reclamanţii B. şi A..
Cererea de revizuire, ce face obiectul prezentei cauzei, a fost formulată de revizuentul E. împotriva deciziei civile nr. 408A din 10 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Ţinând cont că părţile raportului juridic litigios, configurat prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, au fost reclamanţii B. şi A. şi pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, acelaşi părţi figurând şi în etapa procesuală a apelului, învestirea instanţei cu soluţionarea cererii de revizuire s-a făcut de către o persoană care nu a dobândit calitatea de parte în cauza supusă judecăţii, aspect ce rezultă din observarea cadrului procesual constituit la prima instanţă (cererea principală, fără a fi formulate cereri incidentale), după cum nici în apel nu a operat vreo modificare a acestuia în vreuna dintre modalităţile permise de lege - intervenţia principală cu acordul părţilor iniţiale [art. 62 alin. (3) C. proc. civ..], ori o cerere de intervenţie accesorie (art. 63 C. proc. civ.).
Aceste împrejurări confirmă calitatea de terţ a revizuentul E. faţă de această cauză şi, ca regulă, legea nu recunoaşte dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească pronunţată într-un proces decât părţilor cărora le este opozabilă, iar, pe de altă parte, constată că nu este incidentă vreo situaţie dintre cele de excepţie exemplificate anterior, după cum nici nu există vreo prevedere a legii care să dispună în acest sens (posibilitatea exercitării căii de atac de alte persoane decât părţile procesului).
Or, pentru a fi admisibilă o cale de atac precum revizuirea, este necesar, printre alte elemente ce privesc susţinerile părţii revizuente (care să se încadreze în motivele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru această cale extraordinară de atac de retractare, art. 509 C. proc. civ.), ca însăşi revizuentul să fi fost parte şi în dosarul de fond (reclamant, pârât, reclamant/pârât reconvenţional, intervenient voluntar principal/accesoriu, intervenient forţat, chemat în garanţie).
Trimiterile pe care recurentul le face la calitatea sa de proprietar al terenului pe care reclamanţii A. şi B. l-au dobândit de la Municipiul Bucureşti prin uzucapiunea de 30 ani, la prezentarea eronată a situaţiei de fapt dedusă din omisiunea de a se aduce cunoştinţa instanţei existenţa certificatelor de moştenitor, a testamentului şi a declaraţiei de acceptare a succesiunii, precum şi a celorlalte acte aflate în dosarul de notificare, în funcţie de care apreciază că are calitate procesuală activă, la împrejurarea că nu a avut cunoştinţă de acest litigiu, nu pot fi primite de către instanţa de recurs cu consecinţa invalidării deciziei primei instanţe, întrucât dispoziţiile procesuale evocate anterior reglementează dreptul de exerciţiu al căii de atac în mod distinct de dreptul ce ar putea fi recunoscut recurentului cu privire la formularea unei cereri introductive de instanţă, pentru apărarea sau valorificarea aceluiaşi drept cu cel dedus judecăţii de către reclamanţii A. şi B., în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
În atare situaţie şi printr-o interpretare per a contrario a dispoziţiilor art. 458 C. proc. civ., rezultă că revizuentul nu are deschisă calea extraordinară de atac pe care a promovat-o în prezenta cauză, întrucât nu a figurat ca parte în procesul în care s-a pronunţat hotărârea pe care tinde să o anuleze pe calea revizuirii, cum în mod temeinic a apreciat prima instanţă.
Împrejurarea că art. 458 C. proc. civ. reglementează, pe cale de excepţie, şi în anumite situaţii, exercitarea căii de atac şi de alte organe sau persoane, nu îndreptăţeşte revizuentul la promovarea căii de atac a revizuirii, întrucât aceasta nu face parte dintr-o astfel de categorie, care vizează acele persoane sau organe ce pot exercita acţiunea civilă şi, pe cale de consecinţă, calea de atac în baza unor dispoziţii exprese ale legii (legitimare procesuală extraordinară).
În continuare, recurentul a afirmat inexistenţei unor considerente ale deciziei atacate referitoare la neincluderea acestuia în categoria celor îndreptăţiţi la promovarea cererii de revizuire, în situaţia de excepţie reglementată de art. 458 C. proc. civ., dar şi existenţa unor motive contradictorii, prin raportare la analiza pe care instanţa a realizat-o în privinţa interesului în promovarea cererii de revizuire, critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pe care instanţa de recurs îl apreciază ca nefondat.
Examinând decizia recurată, Înalta Curte observă că aceasta respectă exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., în condiţiile în care cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă, exprimate într-o manieră riguroasă, clară, logică, ce permite exercitarea controlului judiciar şi asigură părţilor garanţiile dreptului la un proces echitabil.
Astfel, prima instanţă evidenţiază împrejurările de fapt esenţiale în proces, identifică textele de lege aplicabile stării de fapt, le interpretează, stabileşte limitele aplicării lor şi răspunde criticilor formulate în cererea de revizuire, argumentând înlăturarea acestora.
Faptul că această instanţă nu circumstanţiază persoanele care, prin excepţie, au dreptul la exercitarea căii de atac a revizuirii, potrivit tezei a II-a a art. 458 C. proc. civ., nu este în măsură să ducă la reformarea deciziei recurate, câtă vreme considerentele conţin suficiente elemente ce permit urmărirea raţionamentului logico-juridic pe care se sprijină dispozitivul hotărârii.
Nemulţumirea recurentului vizează, în esenţă, soluţia dată cererii de revizuire, însă o astfel de situaţie nu este de natură să confere deciziei atacate atributul "nemotivării" în forma invocată, susceptibil de a conduce la casarea acesteia.
Nu pot fi identificate nici motive contradictorii, toate argumentele invocate de instanţă fiind în legătură cu analiza pe care aceasta a realizat-o, în manieră proprie, condiţiilor de exercitare a căii de atac, cu precădere a interesul determinat de calitatea de parte în litigiul finalizat cu hotărârea supusă revizuirii, concluzionând în mod corect că partea care declară calea de atac trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile impuse de dispoziţiile art. 458 C. proc. civ., de a fi parte în procesul, respectiv de a justifica un interes.
Acesta fiind motivul pentru care prima instanţă a apreciat că:
"Nu pot fi primite susţinerile revizuentului în sensul că art. 509 din C. proc. civ. nu menţionează expres limitarea calităţii procesuale numai la părţile din hotărârea a cărei revizuire se cere iar în condiţiile art. 9 şi art. 32 şi 33 din C. proc. civ. revizuentul justifică un interes legitim", recurentul fiind într-o eroare în ceea ce priveşte raţionamentul juridic expus anterior.
Nu poate fi primită nici critica privind încălcarea principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, sub aspectul pretinsei aplicări greşită a legii identificată în raţionamentul instanţei expus în pagina 3, ultimul paragraf, în ceea ce priveşte concluzia că revizuirea poate fi exercitată numai de persoanele ce au participat la proces, argumentele invocate de parte în susţinerea acesteia reflectă propriul demers interpretativ al dispoziţiilor legale incidente în materie, care nu poate conduce la o altă soluţie decât cea pronunţată în cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul E. împotriva deciziei civile nr. 1991 A din 21 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul E. împotriva deciziei civile nr. 1991 A din 21 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2023.