Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Feteşti la 19.06.2023 sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în procedura cu privire la cererile de valoare redusă, obligarea pârâtului B. la plata sumei de 1731,92 RON reprezentând contravaloarea facturii seria x din data de 14.12.2018, scadentă la data de 28.12.2018, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 468/27.09.2023 a Judecătoriei Feteşti a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu de instanţă şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Oradea.
În considerente s-a reţinut, în esenţă, că pârâtul are calitatea de consumator, fiind astfel incidente prevederile art. 121 C. proc. civ. care instituie un caz de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, respectiv instanţa domiciliului consumatorului pârât.
Judecătoria Oradea, prin sentinţa nr. 3772 pronunţată la data de 27 octombrie 2023, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Oradea şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Feteşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că art. 121 C. proc. civ. instituie o competenţă exclusivă a instanţei de la domiciliul consumatorului, că potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ., părţile au posibilitatea să înlăture competenţa exclusivă instituită la art. 121 C. proc. civ. şi că faptul că această convenţie atributivă de competenţă poate fi încheiată doar după naşterea dreptului la despăgubire nu are relevanţă, nefiind îndeplinită cea de a doua condiţie pentru a fi în situaţia unei necompetenţe de ordine publică.
Având în vedere prevederile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., chiar şi în situaţia în care se reţine calitatea de consumator a pârâtului şi competenţa exclusivă a instanţei de la domiciliul consumatorului, necompetenţa este de ordine privată, iar nu publică, neputând fi invocată din oficiu de către instanţă, cum s-a procedat în cauză de către prima instanţă.
Asupra conflict negativ de competenţă, cu a cărui soluţionare a fost legal învestită conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea de valoare redusă cu care a învestit instanţa de judecată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 1731,92 RON reprezentând contravaloarea facturii seria x din data de 14.12.2018, scadentă la data de 28.12.2018.
Potrivit dispoziţiilor art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., competenţa teritorială de soluţionare a cererilor de valoare redusă se stabileşte potrivit dreptului comun.
Prezentul litigiu a fost iniţiat de către un profesionist împotriva unui consumator, astfel cum aceste categorii sunt definite în cadrul anexei la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, respectiv în art. 3 alin. (2) şi (3) C. civ.
Calitatea părţilor şi natura raportului juridic determină incidenţa normei de competenţă exclusivă, prevăzute de dispoziţiile art. 121 C. proc. civ. potrivit cărora "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului. Dispoziţiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile".
Conform dispoziţiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., "În litigiile în materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente (…) numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă."
În speţă, Judecătoria Feteşti a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, apreciind că se impune a da curs normei de competenţă exclusivă cuprinsă în art. 121 C. proc. civ.
Contrar, Judecătoria Oradea a invocat şi ea din oficiu necompetenţa teritorială, argumentând în sensul că norma de competenţă cuprinsă în art. 121 C. proc. civ. nu este de ordine publică, ci de ordine privată, deoarece art. 126 alin. (2) C. proc. civ. permite a se deroga de la ea prin convenţia părţilor, ceea ce face ca, în raport cu art. 130 alin. (3) C. proc. civ., ea să nu poată fi invocată din oficiu de instanţă, cum a procedat Judecătoria Feteşti.
În consecinţă, reţinând invocarea nelegală a necompetenţei primei instanţe sesizate, a procedat la declinarea cauzei în favoarea acesteia din urmă.
Înalta Curte, apreciind asupra acestei probleme de drept, reţine că norma de competenţă teritorială cuprinsă în art. 121 C. proc. civ. este una de ordine publică, prin prisma raţiunilor pe care legiuitorul le-a avut în vedere la adoptarea sa.
Astfel, legea prevede competenţa exclusivă pentru soluţionarea unei cereri formulate împotriva unui consumator în favoarea instanţei de la domiciliul acestuia din urmă, excluzând astfel posibilitatea aplicării prevederilor privind competenţa teritorială alternativă, având în vedere existenţa prezumată a unei disproporţii între raportul de forţe dintre profesionist şi consumator, cu scopul evident de a-l proteja pe consumator faţă de posibila impunere a unor clauze care nu sunt liber negociate şi care i-ar asigura profesionistului avantaje excesive.
În acest context, s-a arătat în doctrină că acest tip de normă are caracter imperativ până la momentul naşterii dreptului la despăgubire, când consumatorul poate renunţa la protecţie, încheind o convenţie conform art. 121 teza a II-a şi art. 126 alin. (2) C. proc. civ. norma a fost calificată astfel ca fiind una de ordine publică de protecţie, ca lege imperativă ce ocroteşte un interes privat şi la care beneficiarul său poate renunţa post factum.
În consecinţă, instanţa va putea invoca necompetenţa teritorială din oficiu cel mai târziu la primul termen de judecată când părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ.
Această interpretare este în acord şi cu jurisprudenţa CJUE, care obligă instanţa să verifice chiar din oficiu dacă o clauză atributivă de competenţă stipulată într-un contract de adeziune încheiat între un consumator şi un profesionist (ce intră sub incidenţa Directivei 93/133/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii) are caracter abuziv şi, în caz afirmativ, să îşi constate necompetenţa, mai puţin în situaţia în care consumatorul renunţă expres la invocarea necompetenţei.
În acest context, contrar celor apreciate de instanţa de trimitere, Judecătoria Feteşti era în drept a invoca la primul termen de judecată excepţia necompetenţei teritoriale din perspectiva art. 121 C. proc. civ. şi, văzând că domiciliul pârâtului consumator este situat în Oradea, judeţul Bihor, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtului (consumatorului).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2023.