Deliberând, asupra recursului de faţă, se constată că prin încheierea penală din 21 iulie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de condamnata A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 162 şi 163 C. pen., art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi art. 96 din Legea nr. 303/2004.
Curtea de Cluj a reţinut următoarele:
Condamnata A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, a prevederilor art. 162 - 163 C. pen., apreciind că este neconstituţional ca în cazul întreruperii prescripţiei executării pedepsei prin emiterea unui mandat european de arestare şi calculării termenului prevăzut de lege (art. 162 alin. (1) C. pen.) să poată exista mai multe întreruperi determinate de aceeaşi cauză (emiterea/comunicarea unui alt mandat european de arestare), fiind, de asemenea, neconstituţional, potrivit art. 133 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în interpretarea dată prin recursul în interesul legii nr. 2/2012, ca aceste prevederi să se aplice unor fapte anterioare, art. 162 - 163 C. pen. fiind legea penală mai favorabilă potrivit art. 5 din C. pen. respectiv este neconstituţional ca, indiferent câte întreruperi ale prescripţiei executării pedepsei ar interveni, să se depăşească termenul prevăzut de art. 162 alin. (1) C. pen., neexistând o instituţie similară prescripţiei speciale a răspunderii penale în materia prescripţiei executării pedepsei, legea fiind astfel lipsită de claritate şi previzibilitate (fiind valabile aceleaşi argumente şi critici de neconstituţionalitate cum sunt cele reţinute prin Decizia CCR nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi Decizia Î.C.C.J. nr. 67/2022).
Condamnata a formulat două excepţii de neconstituţionalitate, arătând că a formulat la Tribunalul Bistriţa o contestaţie la executare potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) solicitând să se constate prescripţia executării pedepsei prin raportare la o soluţie pronunţată de Curtea de Apel Cluj, bazându-se, în principal, pe autoritatea de lucru judecat.
În contestaţia iniţial formulată mai exista şi un alt capăt de cerere şi anume să se constate eroarea judiciară săvârşită în cazul petentei prin mai multe sentinţe succesive pronunţate în decursul timpului. Raţionamentul instanţei de fond a fost să respingă contestaţia ca inadmisibilă, excepţie invocată din oficiu de către instanţă, fără să fie pusă în discuţia părţilor şi fără ca părţilor să le fi fost luate concluziile. Nu s-a discutat admisibilitatea, iar instanţa a interpretat greşit contestaţia, afirmând că s-a formulat o cale extraordinară de atac.
Cu privire la această situaţie sunt două aspecte care justifică cele două excepţii de neconstituţionalitate şi care au o evidentă legătură cu dosarul cauzei, solicitând admiterea ambelor excepţii.
Prima excepţie se referă la interpretarea articolului 162 - 163 C. pen. şi era exact interpretarea în legătură cu care instanţa de fond ar fi trebuit să se pronunţe, respectiv cum anume are loc întreruperea cursului prescripţiei executării pedepsei. Tribunalul Bistriţa intenţiona să se pronunţe întâi asupra excepţiei de neconstituţionalitate şi apoi pe fond. Apărarea a dorit să se obţină o soluţie mai rapid şi din acest motiv s-a renunţat la excepţia de neconstituţionalitate.
Având în vedere faptul că nu mai există o altă cale de atac, iar discuţia este controversată, a solicitat să se observe că interpretarea dată de apărare a mai fost invocată în două dosare la Curtea de Apel Cluj, soluţionate definitiv, iar cel puţin într-unul dintre ele, în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, nu a fost sesizată Curtea Constituţională. În acel dosar, s-a arătat că există un raţionament al instanţei pe care s-a întemeiat prezenta contestaţie, respectiv că indiferent cum s-ar calcula întreruperea prescripţiei, termenul se calculează de la data pronunţării hotărârii definitive. Întrucât în prezenta cauză există posibilitatea să se ajungă la o astfel de interpretare, având în vedere şi poziţia Ministerului Public, care a susţinut constant o altă interpretare a acestor dispoziţii legale, a solicitat să se constate că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă.
Cea de-a doua excepţie de neconstituţionalitate se referă la dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., precum şi dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004.
Problema de neconstituţionalitate care se ridică în prezenta cauză este legată de poziţia care ar trebui adoptată de către magistraţi sau orice alţi participanţi la proces în condiţiile în care se constată o eroare judiciară, respectiv instanţa este obligată din oficiu să acţioneze pentru corectarea şi îndreptarea erorii judiciare.
Astfel, având în vedere soluţia instanţei de fond, este neconstituţional şi contrar art. 1, 21, 16, 53 şi 126 alin. (1) din Constituţie, prin raportare la art. 6 CEDO, ca magistraţii atunci când constată în mod vădit şi neîndoielnic o eroarea judiciară, care impactează o cauză pendinte, să nu acţioneze din oficiu pentru sesizarea Inspecţiei Judiciare şi iniţierea mecanismelor de corectarea a acesteia.
De asemenea, s-a mai arătat faptul că art. 96 din Legea nr. 303/2004 este în prezent abrogat şi a fost înlocuit de art. 268 din Legea nr. 304/2022, însă aplicând principiul neretroactivităţii legii şi fiind o eroare judiciară săvârşită sub imperiul vechii legi, sunt aplicabile dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004.
Există o Decizie a Curţii Constituţionale nr. 711/2011 prin care s-a statuat că este admisibilă sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu neconstituţionalitatea unui text de lege abrogat, care continuă să producă efectele, fiind exact cazul din prezenta speţă.
Analizând admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate formulate, Curtea a apreciat că sesizarea este inadmisibilă, având în vedere că nu este îndeplinită condiţia existenţei unei legături a normei a cărei neconstituţionalitate se invocă cu prezenta cauză.
În primul rând, faţă de soluţia pronunţată în prima instanţă, respectiv o soluţie care nu dezleagă fondul contestaţiei la executare formulate, motiv pentru care nici Curtea de Apel Cluj, în calea de atac formulată, nu ar putea intra în analiza fondului contestaţiei la executare, soluţiile putând fi ori de respingere a contestaţiei, ori de admitere a acesteia, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe. Eventuala constatare a constituţionalităţii textelor respective nu ar putea influenţa cu nimic pronunţarea vreuneia dintre cele două soluţii posibile.
În al doilea rând, oricum prevederile a căror neconstituţionalitate se invocă, nu au legătură nici cu fondul contestaţiei la executare. În eventualitatea în care s-ar obţine constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 162 - 163 C. pen., contestatoarea nu ar avea nici un beneficiu procesual, cât timp temeiul de drept al întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale în cazul său, este cel prevăzut de art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor art. 598 lit. d) C. proc. pen., s-a apreciat de prima instanţă că este inadmisibilă, întrucât se solicită practic adăugarea la lege a unor noi temeiuri de contestaţie la executare. Or, aceasta excedează competenţelor Curţii Constituţionale. Mai mult decât atât, noul motiv de contestaţie la executare a cărui introducere se solicită, tinde la schimbarea naturii juridice a contestaţiei la executare într-o veritabilă cale de atac împotriva sentinţei penale definitive de condamnare.
Prevederile art. 96 din Legea nr. 303/2004 se referă la răspunderea patrimonială a statului şi a magistraţilor pentru prejudiciile cauzate ca urmare a erorilor judiciare, şi nu au nici o legătură cu procedura contestaţiei la executare. Chiar dacă, formal, s-a solicitat pe calea contestaţiei la executare sesizarea Inspecţiei Judiciare în temeiul art. 96 din Legea nr. 303/2004, este evident că pentru o astfel de cerere nu era necesară dispoziţia vreunei instanţe de judecată în acest sens, contestatoarea fiind liberă să realizeze acest demers. Cererea este formulată vădit în afara cadrului legal al contestaţiei la executare. Cel mai probabil acest temei de drept a fost invocat formal de apărare, doar ca să creeze artificial un context în care să invoce respectiva excepţie de neconstituţionalitate.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs condamnata A., calea de atac nefiind motivată.
Examinând recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii penale din 21 iulie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2023, Înalta Curte constată următoarele:
Prealabil, Înalta Curte constată că recursul este exercitat în termenul de 48 de ore de la pronunţare prevăzut de art. 29 alin. (5) C. proc. pen.. Deşi din procesul-verbal întocmit de către grefierul de şedinţă rezultă că, în urma verificărilor efectuate prin intermediul Compartimentului IT din cadrul Curţii de Apel Cluj, minuta încheierii din data de 21 iulie 2023 ar fi fost introdusă în aceeaşi zi, la ora 16:18, atâta timp cât nu există dovezi certe că soluţia ar fi fost pronunţată în şedinţă publică la această oră, Înalta Curte apreciază că momentul de la care încep să curgă cele 48 ore, în care condamnata era în drept să formuleze recurs, este reprezentat de data de 21 iulie 2023, ora 23:59. Că această situaţie este necesar a fi reţinută în favoarea condamnatei rezultă şi din nemenţionarea în cuprinsul minutei a orei la care a fost pronunţată soluţia de către prima instanţă.
Astfel, potrivit probelor existente la dosar, condamnata a formulat recurs, prin email, prin intermediul apărătorului ales, la data de 23 iulie 2023, ora 22:34, în interiorul termenului de 48 de ore de la pronunţare, calculat potrivit art. 269 alin. (2) C. proc. pen.
În continuare, Înalta Curte reţine că din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerinţe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:
a) - calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;
b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;
c) - existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;
d) - verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.
Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.
O atare evaluare nu contravine însă dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Curtea Constituţională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.
Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are, însă, valenţele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. Instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi obligaţia corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.
În aceste coordonate de principiu, procedând la reevaluarea admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de condamnată prin prisma exigenţelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi a tuturor motivelor invocate de către recurentă, Înalta Curte constată următoarele:
Excepţia a fost ridicată de către o parte din proces (contestatoarea condamnată A.), în faţa unei instanţe judecătoreşti învestite cu soluţionarea contestaţiei formulate de condamnata A., împotriva Sentinţei penale nr. 57F/14.06.2023 pronunţate de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, prin care, în baza art. 599 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 598 C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată de contestatoare, cu privire la Sentinţa penală nr. 141/F/2010 din data de 29.12.2010 pronunţată Tribunalul Bistriţa-Năsăud în Dosar nr. x/2008, definitivă prin Decizia penală nr. 40/A din data de 09.03.2011 a Curţii de Apel Cluj, în baza căreia a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte reţine că, deşi dispoziţiile prevăzute de art. 162 şi 163 C. pen., art. 598, alin. (1), lit. d), C. proc. pen. şi art. 96 din Legea nr. 303/2004 sunt în vigoare, textele criticate nefiind declarate neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale apare, într-adevăr, aşa cum şi prima instanţă în mod corect a reţinut, ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia referitoare la "legătura" normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că argumentele prezentate de recurentă nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate.
Astfel, referitor la condiţia privind legătura normei ce face obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză.
Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţie de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014).
Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor mai sus citate, nu are vreun efect real şi concret asupra soluţionării căii de atac a contestaţiei formulate împotriva unei sentinţe prin care s-a respins ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată, atâta vreme cât în acea cale de atac nu a fost analizat fondul cererii, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa a cărei încheiere a fost recurată.
În acest context, văzând soluţia pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, de respingere ca inadmisibilă a contestaţiei la executare, se apreciază că recurenta ar fi trebuit să invoce excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 lit. d) C. proc. pen., respectiv art. 162 - 163 C. pen., în faţa acelei instanţe, şi nu în calea de atac a contestaţiei în faţa Curţii de Apel Cluj.
Cu privire la invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 303/2004, instanţa supremă, în acord cu prima instanţă, apreciază că excedează obiectului cauzei, recurenta având libertatea de a efectua acest demers constând în sesizarea Inspecţiei Judiciare.
Înalta Curte notând şi faptul că, scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională, constată că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţională este legală şi temeinică.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta A. împotriva încheierii penale din 21 iulie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2023.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii penale din 21 iulie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2023.
Obligă recurenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 octombrie 2023.
GGC - NN