Asupra recursului constată:
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară din cadrul CSM sub nr. x/2022, Inspecţia Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Huşi pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) şi t) teza I din acelaşi act normativ.
2. Hotărârea instanţei disciplinare
Prin Hotărârea nr. 21J din 8 decembrie 2022 a secţiei pentru judecători în materie disciplinară a CSM a fost admisă acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Huşi pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 şi a fost respinsă acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva aceleiaşi pârâte pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, ca neîntemeiată.
În speţă, Dosarul nr. x/2022 având ca obiect "ordin de protecţie" a fost repartizat completului C2 instanţă de tutelă, al cărei titular era doamna judecător B..
Ca urmare a imposibilităţii obiective a doamnei judecător B. de a se prezenta la instanţă, aceasta fiind în concediu medical în perioada 31.03.2022-08.04.2022, doamna judecător C., în calitate de judecător responsabil cu repartizarea aleatorie a cauzelor, a întocmit, la data de 01.04.2022, procesul-verbal de înlocuire al titularului completului C2 instanţă de tutelă, reţinând situaţia de absenţă pentru motive obiective, respectiv cazul de concediu medical.
În aplicarea art. 110 alin. (8) din Regulamentul de Organizare Interioară a instanţelor judecătoreşti, art. 110 alin. (4) şi (6) din ROIIJ şi în baza Deciziei nr. 8/2022 a preşedintelui Judecătoriei Huşi, în absenţa judecătorului titular, a fost desemnat în cauză judecătorul din planificarea de permanenţă din data de 04.04.2022, respectiv recurenta judecător, absenţa judecătorului titular fiind considerată un incident procedural.
Instanţa disciplinară a constatat că recurenta judecător a fost informată încă din 01.04.2022, despre măsura administrativă de înlocuire a titularului completului de judecată C2 instanţă de tutelă, conform planificării de permanenţă.
În aceste condiţii, s-a apreciat că doamna judecător avea obligaţia de a asigura permanenţa în şedinţa de judecată din 04.04.2022, conform planificării stabilite prin Decizia nr. 8 din 28.02.2022 - Anexa nr. 2 a preşedintelui instanţei şi Decizia nr. 11 din 07.03.2022 a preşedintelui Judecătoriei Huşi, prin această ultimă decizie fiind aprobată procedura de lucru privind situaţiile de absenţă a membrilor completului de judecată.
Instanţa disciplinară a reţinut că recurenta judecător a refuzat să intre în şedinţa de judecată din 04.04.2022, întocmit o "rezoluţie" în cuprinsul căreia a arătat că va trimite dosarul conducerii tribunalului în vederea unei noi repartizări.
Conform dispoziţiilor art. 110 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin H.C.S.M. nr. 1375/2015, acesta era aplicabil în cazul absenţei judecătorului care intra în compunerea completului de judecată ce avea în competenţă soluţionarea incidentelor procedurale referitoare la incompatibilitatea, recuzarea sau abţinerea tuturor membrilor de completului de judecată, interpretarea acestuia raportându-se la dispoziţiile art. 110 alin. (1) din R.O.I, iar nu în cazul lipsei titularului oricărui complet de judecată.
În consecinţă, instanţa disciplinară a reţinut că de la data adoptării deciziilor în discuţie, recurenta avea obligaţia să îndeplinească atribuţiile profesionale ce rezultau din actele emise în conformitate cu legea de către preşedintele Judecătoriei Huşi.
În ceea ce priveşte, abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, s-a reţinut că aceasta reglementează situaţia încălcării, cu ştiinţă, a oricărei norme de drept material sau procesual, această dispoziţie legală având un caracter general.
Pe de altă parte, s-a reţinut că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată are în vedere, în concret, doar nerespectarea deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei şi a obligaţiilor cu caracter administrativ stabilite prin lege şi regulamente, această abatere având caracter special în raport de norma generală cuprinsă la art. 99 lit. t) teza I din acelaşi act normativ.
Prin urmare, ori de câte ori un judecător nu respectă, în mod nejustificat, dispoziţiile ori deciziile cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente comite abaterea prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, iar în toate celelalte situaţii când exercită funcţia cu rea credinţă comite abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza 1 din Legea nr. 303/2004, republicată, norma specială aplicându-se cu prioritate conform principiului specialia generolibus derogant.
De altfel, răspunderea juridică a unei persoane este reglementată de principiul potrivit căruia unei singure violări a normei juridice îi corespunde o singură imputare.
Prin urmare, faptele pârâtei constând în nerespectarea deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei şi a obligaţiile cu caracter administrativ prevăzute de art. 110 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, nu au putut fi circumscrise, în mod distinct, şi conţinutului constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată.
Având în vedere împrejurările, gravitatea concretă precum şi consecinţele faptei săvârşite de pârâta judecător, instanţa disciplinară, cu majoritate, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, a aplicat doamnei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Huşi sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 9 luni" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din acelaşi act normativ.
A fost exprimată şi o opinie separată doar în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, respectiv în sensul aplicării doamnei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Huşi a sancţiunii disciplinare constând în "avertisment" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată.
II. Cererea de recurs
Împotriva Hotărârii nr. 21J din 8 decembrie 2022 a secţiei pentru judecători în materie disciplinară a CSM, A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Consideră că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică.
În primul rând, a invocat excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare, motivat de faptul că, în cauză, CSM - secţia pentru judecători în materie disciplinară s-a pronunţat asupra acestei excepţii în şedinţa din 23 noiembrie 2022, fără a motiva soluţia de respingere a acesteia, trecând mai departe la judecarea fondului. Pentru că nu a cunoscut motivarea respingerii excepţiei nulităţii absolute, respectiv că orice persoană interesată poate sesiza Inspecţia Judiciară, şi pentru că procedura în faţa instanţei disciplinare s-a limitat la acordarea în cauză a unui singur termen de judecată, pronunţarea făcându-se în şedinţa de judecată, nu a avut posibilitatea de a invoca excepţia lipsei de interes a persoanei care a făcut sesizarea.
Recurenta consideră că drepturile sale procesuale i-au fost vătămate, respectiv, i-a fost încălcat dreptul de a formula alte apărări în legătură cu legalitatea sesizării Inspecţiei Judiciare şi cu legalitatea sesizării CSM cu acţiunea disciplinară, dar şi dreptul la dublă jurisdicţie.
Nemotivarea încheierii din 23 noiembrie 2022, oral, în şedinţa de judecată şi lipsa referirii la toate argumentele de fapt şi de drept invocate de recurenta judecător în scris, în contextul arătat, în opinia acesteia, atrage nulitatea absolută a acesteia, potrivit art. 174 alin. (2) din C. proc. civ., normele referitoare la motivarea hotărârii judecătoreşti fiind norme de ordine publică.
Mai arată că Hotărârea nr. 21J din 08 decembrie 2022 pronunţată de CSM - secţia pentru judecători în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/2022, nu cuprinde în motivare argumentele pentru care nu au fost avute în vedere toate susţinerile recurentei invocate în scris, nefiind menţionate nici motivele pentru care au fost înlăturate acestea.
De asemenea, hotărârea atacată nu cuprinde motivarea respingerii probelor, fiindu-i încălcat dreptul la apărare.
Mai arată că martorii au fost audiaţi fără depunerea jurământului, nefiind respectate dispoziţiile art. 319 din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte sesizarea Inspecţiei Judiciare, recurenta apreciază că aceasta este nelegală, fiind formulată de Preşedintele Tribunalului Vaslui care a întocmit un raport fără temei legal, care nu cuprinde toate faptele şi în care nu a fost evidenţiată necesitatea sesizării Inspecţiei Judiciare; raportul fiind lovit de nulitate.
Astfel, consideră că au fost încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., ale art. 6 din C. proc. civ., referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 6 paragr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ale art. 7 din C. proc. civ., referitoare la legalitatea procesului civil şi ale art. 13 alin. (1) din C. proc. civ., referitoare la dreptul la apărare.
Prin cererea de recurs, se invocă excepţia lipsei de interes a persoanei care a formulat sesizarea, deoarece aceasta trebuia să justifice un interes legitim, propriu şi determinat.
Lipsa interesului în formularea sesizării ar fi atras, în opinia recurentei, clasarea sesizării de către Inspecţia Judiciară, dar această măsură nu a fost luată, pentru că nu au fost analizate condiţiile de legalitate şi admisibilitate a sesizării în faza verificărilor prealabile.
Prin urmare, consideră că este incidentă, în cauză, nulitatea absolută a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva recurentei şi, implicit nulitatea hotărârii pronunţate de prima instanţă, în temeiul art. 179 alin. (3) din C. proc. civ.
Cu privire la abaterea disciplinară reţinută de instanţa disciplinară, arătă faptul că, în cauză, nu era îndeplinită condiţia nerespectării în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse de conducătorul instanţei ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente. Arată că dosarul i-a fost adus de grefier, deci nu i-a fost repartizat în mod legal recurenta neavând atribuţii pentru a dispune măsuri administrative privind stabilirea termenului de judecată şi alte măsuri procesuale premergătoare termenului. De asemenea, arată că dispoziţia de înlocuire nu a fost efectuată în conformitate cu legea. Arată că procesul-verbal de înlocuire a titularului completului C2 - Instanţă de tutelă din 01 aprilie 2022, în vigoare în aceeaşi formă în care a fost întocmit, recurenta figura pe lista de permanenţă din data de 01 aprilie 2022, aspect neconform cu deciziile conducerii Judecătoriei Huşi.
Învederează că în Procesul-verbal din 04 aprilie 2022, care nu se află scanat în Ecris, s-a consemnat că recurenta judecător refuză să intre în sala de şedinţă. Or, arată că din actele existente la dosar nu rezulta pe baza căror elemente s-a constatat refuzul de a intra în sala de şedinţă, nefiind întocmit un proces-verbal motivat cu privire la circumstanţele în care s-a constatat refuzul ori persoana care a făcut constatarea. Mai precizează că, deşi persoanele implicate au explicat situaţia de fapt referitoare la "sesizarea verbală" a Preşedintelui Tribunalului Vaslui, nu a fost acoperită neregularitatea cu privire la absenţa actului de constatare a refuzului recurentei de a judeca dosarul, act întocmit de către preşedintele instanţei, care avea atribuţii de repartizare aleatorie a cauzelor şi care ar fi trebuit să motiveze în ce a constat refuzul, când a fost constatat şi de către cine.
Precizează că Preşedintele Judecătoriei Huşi nu i-a comunicat recurentei despre repartizarea dosarului. De asemenea, nici doamna judecător D. nu a fost anunţată cu privire la desemnarea sa pentru judecarea cauzei, aceasta aflând în 08 aprilie 2022 de la reprezentanţii Tribunalului Vaslui.
Consideră că introducerea menţiunilor privind refuzul de a intra în şedinţă şi privind lipsa din instanţă a unui judecător, care nu a fost anunţat cu privire la desemnarea sa pentru judecarea cauzei, într-un proces-verbal depus la dosarul cauzei, la care au acces şi părţile, şi avocaţii, în condiţiile în care nu sunt arătate motivarea şi dovezile afirmaţiilor făcute, a creat o imagine distorsionată cu privire la persoanele implicate în procedura judiciară.
Recurenta arată că nu se poate considera că a refuzat în mod nejustificat să soluţioneze cauza în condiţiile în care a pus problema refacerii procesului-verbal, astfel încât repartizarea să fie efectuată în mod legal.
Totodată, învederează că în hotărârea recurată nu s-a dovedit că ar fi avut un alt interes în afara celui referitor la legalitatea pronunţării hotărârii în cauza având ca obiect ordin de protecţie, în care soluţia poate privi măsuri restrictive de libertate ale agresorului, fiindu-i încălcat dreptul la libertatea de mişcare. De asemenea, arată că preocuparea sa constantă pentru repartizarea legală a dosarelor reiese şi din înscrisurile depuse în cadrul cercetării disciplinare la 28 septembrie 2022, dar care nu au fost avute în vedere de către inspectorul judiciar ori de instanţa disciplinară, referitoare la: i) întocmirea eronată a unui referat de repartizare, despre care i-a adus la cunoştinţă grefierului-şef pentru a-l reface, şi ii) la interpretarea în alt mod decât cel prevăzut în decizia invocată a repartizării unui dosar privind luarea măsurii arestării preventive.
Preocuparea sa pentru legalitatea repartizării dosarului ar constitui o chestiune de orgolii personale, fără a se preciza pe baza cărui raţionament s-a ajuns la această concluzie.
Apreciază că sancţiunea aplicată este disproporţionată în raport cu circumstanţele concrete ale faptei şi cu circumstanţele personale ale judecătorului.
Arată că nu s-a reţinut de către prima instanţă faptul că a existat o comunicare defectuoasă cu conducerea judecătoriei, preşedintele instanţei având în principal atribuţia de a comunica şi de a lămuri chestiunile ridicate de judecători, ori în declaraţia dată în faţa inspectorilor judiciari a precizat că a înţeles că nu trebuie să facă nimic. Astfel, în mod greşit, în opinia recurentei, s-au respins probele propuse în dovedirea comunicării defectuoase a preşedintelui instanţei.
Mai arată că, în aplicarea sancţiunii disciplinare, nu s-a avut în vedere nici faptul că a încheiat un proces-verbal în urma căruia a intrat în sala de judecată fără a încunoştinţa următorul judecător aflat pe lista de permanenţă şi fără a i se comunica faptul ca va intra în sală.
Totodată, nu s-a avut în vedere faptul că metoda de lucru cu privire la programarea de permanenţă a fost schimbată de preşedintele instanţei fără nicio consultare prealabilă sau explicaţie ulterioară, acesta evitând comunicarea. De asemenea, nu s-a avut în vedere că modalitatea repartizării dosarelor pentru situaţii de absenţă nu mai fusese utilizată până la acel moment în cadrul Judecătoriei Huşi, fiind un element de noutate. Recurenta consideră că trebuia să se aibă în vedere vechimea în profesie a recurentei de la acel moment, de 1 an şi 4 luni, dar şi faptul că nu a activat anterior în cadrul unei alte instanţe pentru a lua la cunoştinţă de modalitatea de interpretare a dispoziţiilor regulamentului de ordine interioară.
De asemenea, nu s-a luat în considerare preocuparea sa ulterioară (şi anterioară efectuării controlului de către preşedintele Tribunalului Vaslui) de a se lămuri cu privire la aplicarea dispoziţiilor legale, cu privire la care a făcut dovada că s-a adresat emitentului regulamentului de ordine interioară şi Curţii de Apel Iaşi, care deşi are atributul interpretării dispoziţiilor din regulamentul de ordine interioară, nu a oferit un răspuns concret, ci a precizat doar că nu poate interveni în deciziile date de preşedintele judecătoriei. Arată că aceste aspecte există depuse înscrisuri la dosar, care, însă, nu au fost luate în considerare la motivarea soluţiei şi nici nu au fost înlăturate motivat.
III. Întâmpinarea formulată de intimata Inspecţia Judiciară
Prin întâmpinare, Inspecţia Judiciară afirmă că motivele de recurs formulate sunt nefondate, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică.
În privinţa motivului de recurs privind omisiunea secţiei disciplinare de a motiva în şedinţa de judecată soluţia de respingere a excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare, motivele regăsindu-se doar în cuprinsul încheierii, astfel încât recurenta nu a mai avut posibilitatea de a invoca şi alte apărări în primă instanţă raportat la motivele pentru care a fost pronunţată soluţia, arată că instanţa disciplinară, în conformitate cu prevederile art. 425 din C. proc. civ., a motivat, în cuprinsul încheierii, soluţia de respingere a excepţiei, raportat la susţinerile recurentei. Prin urmare, apreciază că recurentei nu i-a fost încălcat, aşa cum susţine, dreptul la apărare, întrucât încheierea este supusă recursului odată cu fondul, instanţa de control judiciar fiind în măsură să analizeze în integralitate motivele care stau la baza căii de atac formulate.
Conţinutul hotărârii disciplinare respectă, în totalitate, dispoziţiile art. 425 alin. (2) lit. b) din C. proc. civ., în cuprinsul considerentelor fiind expuse, atât susţinerile, pe scurt, ale părţilor, cât şi situaţia de fapt reţinută de Instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se, totodată, şi motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile judecătorului vizat.
Din conţinutul încheierii de şedinţă din 23 noiembrie 2022 rezultă că instanţa disciplinară a pus în discuţia părţilor probele solicitate de recurentă şi a respins administrarea acestora. Aşadar, contrar susţinerilor formulate, probele au fost respinse motivat, reţinându-se că probe nu sunt utile soluţionării cauzei, în raport de teza probatorie invocată.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentei potrivit cărora, în faza de cercetare disciplinară aceasta nu a fost prezentă la ascultarea preşedintei instanţei, doamna judecător C., arătă că procedura cercetării disciplinare este de natură administrativă, nepublică şi necontradictorie (art. 20 alin. (2) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie, aprobate prin Ordinul Inspectorului-şef nr. 51/2021), probele fiind administrate de către inspectorii judiciari, iar potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, judecătorul "are dreptul să cunoască toate actele cercetării".
În acest context, având în vedere natura procedurii cercetării disciplinare, precizează că, la momentul ascultării unei persoane în această fază, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 319 din C. proc. civ.
Consideră că în mod întemeiat instanţa disciplinară a respins excepţia nulităţii acţiunii, reţinând, în esenţă, că verificările prealabile şi cercetarea disciplinară au vizat toate aspectele invocate, fără ca dispoziţiile legale ce reglementează modalitatea de sesizare a Inspecţiei Judiciare să condiţioneze iniţierea procedurii disciplinare de existenţa unui control dispus de preşedintele instanţei, în exercitarea propriilor atribuţii de serviciu.
Din punct de vedere procedural, dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 317/2004, republicată, prevedeau că Inspecţia Judiciară poate fi sesizată în scris şi motivat de către orice persoană interesată, în legătură cu abaterea disciplinară săvârşită de judecători şi procurori.
Aspectele semnalate sunt suspuse unei verificări prealabile efectuate de către inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, în cadrul căreia se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare.
Cu referire la acest aspect, observă că, faţă de reglementările conţinute în dispoziţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată analiza se raportează la faptele sesizate iar nu la conţinutul abaterilor disciplinare la care se face referire în sesizare. Aceasta deoarece, potrivit dispoziţiilor legale citate sunt supuse verificărilor prealabile potrivit alin. (1) şi (2) din textul de lege menţionat "aspectele semnalate" iar nu încadrarea juridică invocată de petiţionară.
Analiza existenţei, respectiv inexistenţei indiciilor privind săvârşirea unei abateri disciplinare constituie atributul exclusiv al inspectorului judiciar, în urma verificărilor prealabile efectuate, cu referire la faptele care fac obiectul sesizărilor, fiind aşadar irelevantă, în contextul cadrului şi obiectului verificărilor încadrarea juridică la care face referire petiţionara în sesizare.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a persoanei care a formulat sesizarea, respectiv Preşedintele Tribunalului Vaslui, arată că, prin raportare la dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, aşa cum s-a reţinut de instanţa disciplinară prin hotărârea atacată, declanşarea procedurii disciplinare a avut la bază o sesizare ce îndeplineşte în totalitate condiţiile prevăzute de lege, în sensul ca este formulată de o persoană interesată, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate, este semnată, conţine datele de identificare ale autorilor şi indicii concrete cu privire la situaţia de fapt reţinută.
Criticile vizând soluţionarea aspectelor de fond, se referă la neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare de la art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, pentru care s-a dispus sancţionarea doamnei judecător.
Aşa cum s-a reţinut şi în acţiunea disciplinară înaintată, dar şi în Hotărârea nr. 21J din 8 decembrie 2022, în aplicarea art. 110 alin. (8) din Regulamentul de Organizare Interioară a instanţelor judecătoreşti, art. 110 alin. (4) şi (6) din ROIIJ şi în baza Deciziei nr. 8/2022 a preşedintelui Judecătoriei Huşi, în absenţa judecătorului titular a fost desemnat în cauză judecătorul din planificarea de permanenţă din 04 aprilie 2022, în persoana doamnei judecător A., absenţa judecătorului fiind considerată un incident procedural.
Arată că este de necontestat faptul că, fiind înscrisă în planificarea de permanenţă aferentă datei de 04 aprilie 2022, doamna judecător A., fiind informată din 01 aprilie 2022 despre măsura administrativă de înlocuire a titularului completului de judecată C2 - Instanţă de tutelă, aflat în concediu medical, avea obligaţia să fie prezentă în şedinţa de judecată din 04 aprilie 2022 conform planificării de permanenţă, stabilită prin Decizia nr. 8 din 28 februarie 2022 - Anexa nr. 2 a preşedintelui instanţei şi prin Decizia nr. 11 din 07 martie 2022 a preşedintelui Judecătoriei Huşi prin care s-a decis aprobarea procedurii de lucru privind situaţiile de absenţă a membrilor completului de judecată.
În consecinţă, consideră că refuzul de a intra în şedinţa de judecată, conform planificării de permanenţă din 04 aprilie 2022, a reprezentat o încălcare a deciziilor anterior menţionate, recurenta judecător având obligaţia să îndeplinească toate atribuţiile profesionale ce rezultau din dispoziţiile regulamentare enunţate şi actele administrative emise în aplicarea acestora.
În ceea ce priveşte criticile vizând netemeinicia hotărârii instanţei disciplinare, sub aspectul individualizării sancţiunii aplicate recurentei, arată că, din conţinutul hotărârii rezultă criteriile avute în vedere, respectiv împrejurările, gravitatea concretă precum şi consecinţele faptei săvârşite de recurenta judecător.
Astfel, instanţa disciplinară a avut în vedere pe de o parte că recurenta judecător nu a mai fost sancţionată disciplinar dar, totodată a reţinut şi faptul că responsabilitatea specifică funcţiei de judecător presupune, în multe situaţii, capacitatea de ajustare a conduitei astfel încât să nu fie periclitată respectarea dispoziţiilor legale şi regulamentare care guvernează activitatea de judecată.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat.
V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Cu titlu preliminar, faţă de faptul că recurenta şi-a subsumat criticile unor cazuri de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., se impune precizarea că recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, constituie o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secţiilor CSM, pronunţate în materie disciplinară, cale de atac ce va fi soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin luarea în considerare a aspectelor invocate de recurentă şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare, aşa cum a decis Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 634 din 20 iulie 2018.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor din recurs, subsumate motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă doar pentru considerentele arătate în continuare.
În cauză a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Prin cererea de recurs, recurenta a invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 8 din C. proc. civ. şi a dreptului la apărare, consacrat prin art. 13 din C. proc. civ.
Înalta Curte constată, contrar susţinerilor din recurs, că a fost asigurată recurentei posibilitatea exercitării dreptului la apărare.
Din conţinutul încheierii de şedinţă din 23 noiembrie 2022 rezultă că instanţa disciplinară a pus în discuţia părţilor excepţia nulităţii acţiunii disciplinare pe care a respins-o motivat arătând că demersul disciplinar are la bază o sesizare legală. Prin urmare, excepţia invocată nu poate fi primită din perspectiva arătată de recurentă, deoarece a avut posibilitatea de a pune concluzii cu privire la această excepţie, în faţa instanţei disciplinare. Aşa cum reţine Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, problema dacă o persoană a avut parte de un proces echitabil este privită în ansamblu prin analiza cumulativă a tuturor etapelor, nu doar prin prisma unui incident particular sau a unei greşeli de procedură; ca urmare, neajunsurile la un nivel pot fi depistate la o etapă ulterioară (a se vedea cauza Monnell şi Morris c. Regatului Unit).
Nici următorul motiv de casare nu are caracter fondat. Recurenta a subliniat încălcarea dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, în considerarea faptului că sesizarea Inspecţiei Judiciare a fost semnată de către Preşedintele Tribunalului Vaslui, E. şi depusă de acesta.
Înalta Curte reţine că sesizarea Inspecţiei Judiciare s-a realizat în baza memoriului formulat de conducerea Tribunalului Vaslui, respectiv de către preşedinte, E., memoriu transmis Inspecţiei Judiciare la 27.05.2022 şi înregistrat sub nr. x, în scopul verificării situaţiei de fapt, pentru a se stabili dacă există indiciile săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) şi t) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată. Contrar susţinerilor din cererea de recurs, în cuprinsul sesizării sunt prezentate aspecte concrete, individualizate, cu privire la acte şi fapte aparţinând judecătorului A., astfel că nu se poate reţine inexistenţa unei sesizări a Inspecţiei Judiciare.
Dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 317/2004, republicată, care prevăd că "Inspecţia Judiciară (...) poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată (...) în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori", se interpretează că, prin "orice persoană interesată", se înţelege orice subiect de drept interesat. De altfel, această interpretare este susţinută de faptul că textul de lege prevede că Inspecţia Judiciară poate fi sesizată de CSM, care este o instituţie de drept public, similar statutului juridic al Tribunalului Vaslui, instituţie care a formulat sesizarea prin persoanele cu funcţie de conducere.
De asemenea, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., criticile recurentei referitoare la nerespectarea dreptului la apărare, prin încălcarea dispoziţiilor art. 319 alin. (1) şi (9), art. 321 alin. (3), art. 323 şi art. 324 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.
În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că dispoziţiile art. 319 din C. proc. civ., referitoare la depunerea jurământului de către martor, nu sunt aplicabile în faza administrativă a verificărilor prealabile şi cercetării disciplinare desfăşurate în faţa Inspecţiei Judiciare, astfel că procesele-verbale de ascultare întocmite în această etapă, cum este şi cazul ascultarea martorilor C. şi D., la care face referire recurenta, nu au valoarea unor declaraţii de martor în sensul C. proc. civ.. În acelaşi sens, s-a reţinut că norma de trimitere de la art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 se referă la procedura administrativ-jurisdicţională desfăşurată în faţa secţiilor CSM, aşa cum se prevede expres în cuprinsul alin. (1) al aceluiaşi articol, iar nu la faza verificărilor prealabile şi cercetării disciplinare desfăşurate în faţa Inspecţiei Judiciare, iar procesul-verbal de ascultare întocmit de inspectorul judiciară sau unul dintre membrii echipei de inspectori judiciari, în conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (5) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie, constituie o probă admisibilă în procedura disciplinară. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, deciziile nr. 21 din 1 februarie 2021 şi nr. 251 din 28 iunie 2021).
Astfel, în condiţiile în care ascultarea martorilor în faza administrativă a procedurii disciplinare desfăşurate de Inspecţia Judiciară nu reprezintă declaraţii de martor în sensul C. proc. civ., nu pot fi primite criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor din C. proc. civ. indicate de recurentă.
Se constată, totodată, contrar susţinerilor formulate, că probele au fost respinse motivat, reţinându-se că acestea nu sunt utile soluţionării cauzei, în raport de teza probatorie invocată.
Înalta Curte reţine că în cuprinsul hotărârii au fost analizate distinct faptele reţinute în acţiunea disciplinară, a fost indicat şi analizat materialul probatoriu avut în vedere pentru a reţine elementele constitutive ale fiecărei abateri disciplinare, context în care au fost analizate şi apărările formulate de recurentă, astfel că modul de desfăşurare a dezbaterilor, administrarea probelor, examinarea excepţiilor şi a apărărilor formulate de recurentă s-au realizat de către instanţa disciplinară cu respectarea principiului contradictorialităţii, a dreptului la apărare şi a garanţiilor oferite de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalităţii de arme atât în plan civil, cât şi în plan penal, cere ca fiecare parte din proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei, în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă (Cauza Dombo Beheer B.V. contra Olandei, Hotărâre din 27 octombrie 1993, Cauza Georgiadis contra Greciei, Hotărâre din 29 mai 1997 şi Cauza Ankerl contra Elveţiei, Hotărâre din 23 octombrie 2006).
De asemenea, cerinţa procedurilor de "contradictorialitate" prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică oportunitatea de a cunoaşte şi de a comenta la proces observaţiile făcute sau dovezile prezentate de cealaltă parte litigantă. Totuşi, "contradictorialitatea" în esenţă presupune că materialul în cauză sau probele sunt puse la dispoziţia ambelor părţi (Ruiz Mateos c. Spaniei).
Or, recurentei i-a fost respectată această garanţie procesuală, fiind legal citată, a fost prezentă la termenul de judecată din faţa instanţei disciplinare, având posibilitatea să-şi formuleze apărările. De asemenea, conţinutul acţiunii disciplinare şi actele de cercetare disciplinară efectuate în cauză au vizat strict faptele cu privire la care s-a apreciat, prin rezoluţia de începere a cercetării disciplinare, că există indicii ale unor abateri disciplinare, instanţa disciplinară pronunţându-se cu privire la acestea.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în cererea de recurs nefiind identificate critici referitoare la încălcarea de către instanţa disciplinară a unor reguli de procedură de natură a atrage sancţiunea nulităţii hotărârii atacate.
Un al doilea motiv de recurs invocat vizează lipsa motivelor pe care se întemeiază soluţia hotărârii atacate, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Acest motiv de nelegalitate are în vedere situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Referitor la critica recurentei în ceea ce priveşte faptul că Hotărârea nr. 21J din 8 decembrie 2022, pronunţată de CSM - secţia pentru judecători în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/2022, nu cuprinde argumentele pentru care nu au fost avute în vedere toate susţinerile judecătorului vizat invocate în scris, nefiind menţionate nici motivele pentru care au fost înlăturate acestea, consideră că instanţa a analizat, în totalitate, apărările formulate.
Examinând modul în care instanţa de disciplină a analizat acţiunea disciplinară din perspectiva excepţiilor formulate în apărare de recurenta judecător, Înalta Curte constată că hotărârea atacată respectă dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 317/2004, republicată, astfel încât nu se poate reţine o nemotivare a acesteia.
Chiar şi eventualele ipoteze privind reţinerea în mod trunchiat a dezbaterilor orale sunt contrazise de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. referitor la conţinutul hotărârii care va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor..." Aşadar, în hotărârea instanţei disciplinare se regăsesc considerentele care susţin soluţia majoritară a instanţei de disciplină, cu referire la excepţiile invocate în cauză, la ordinea de soluţionare a acestora în funcţie de natura şi efectele lor, argumentarea fiind logică şi coerentă, în acord cu normele legale incidente.
Înalta Curte reţine că, în pofida susţinerilor recurentei, hotărârea secţiei pentru judecători în materie disciplinară a CSM cuprinde expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe baza cărora se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis susţinerile, cât şi cele pentru care s-au înlăturat apărările părţilor, respectiv au fost expuse argumente referitoare la urmările faptelor imputate şi la vinovăţia magistratului cercetat.
Cu privire la criticile formulate prin cererea de recurs, subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Argumentele dezvoltate de recurentă în cererea de recurs vizează încălcarea normelor de drept substanţial, mai precis, neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare reţinute în sarcina sa. În această privinţă, este de menţionat că recurenta nu neagă existenţa faptelor, ci apreciază că, în mod greşit, i-a fost reţinută vinovăţia în săvârşirea abaterii disciplinare de la lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată şi a fost sancţionată în temeiul art. 100 lit. b) din acelaşi act normativ, dându-se alte valenţe acţiunilor sale.
Pentru angajarea răspunderii disciplinare a recurentei, instanţa de disciplină a reţinut în sarcina magistratului cercetat săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată.
Potrivit art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, constituie abatere disciplinară nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente.
Pentru existenţa acestei abateri disciplinare este necesar, sub aspectul laturii obiective, să existe în sarcina judecătorului o obligaţie cu caracter administrativ prevăzută de lege, înscrisă în regulamentul de ordine interioară sau cuprinsă în acte administrative emise de conducătorul instanţei şi să existe o nerespectare a acestei obligaţii din partea judecătorului, iar sub aspectul laturii subiective, legiuitorul a prevăzut cerinţa ca nerespectarea acestei obligaţii să aibă caracter nejustificat.
În cuprinsul noţiunilor de dispoziţie sau decizie legiuitorul a inclus toate actele de decizie emise de conducerea instanţei, indiferent de denumirea dată acestora: decizie, dispoziţie, ordin, hotărâre.
Referitor la latura obiectivă, se reţine că potrivit art. 5 alin. (2) lit. b) şi k) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015 judecătorii sunt obligaţi să respecte prevederile legale, normele codului deontologic, regulamentele, hotărârile CSM date în conformitate cu legea, hotărârile adunărilor generale şi ale colegiilor de conducere şi de asemenea să îndeplinească, în limitele funcţiei, alte atribuţii decât cele privind activitatea de judecată, stabilite, în conformitate cu legea, de conducerea instanţei.
În aprecierea comportamentului recurentei A. trebuie avute în vedere şi standardele de conduită profesională impuse magistraţilor de art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, adoptat prin Hotărârea nr. 328 din 24.08.2005 a Plenului CSM, potrivit cărora judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să-şi îndeplinească cu competenţă şi corectitudine îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente şi ordine de serviciu.
Astfel cum rezultă din situaţia de fapt, expusă pe larg la pct. I.2 din prezenta hotărâre, se reţine că recurenta judecător nu a respectat dispoziţiile art. 110 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi nici Deciziile nr. 8 din 23 februarie 2022 şi nr. 11 din 07 martie 2022 emise de preşedintele Judecătoriei Huşi, prin această ultimă decizie fiind aprobată procedura de lucru privind situaţiile de absenţă a membrilor completului de judecată.
Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa disciplinară, că prin modul în care a acţionat, recurenta a refuzat judecarea dosarului nr. x/2022 invocând aspecte ce vizau legalitatea măsurilor administrative dispuse de conducerea instanţei, doamna judecător considerând că nu sunt incidente dispoziţiile 110 alin. (8) din Regulamentul de organizare interioară a instanţelor judecătoreşti, întrucât acestea se referă la situaţia absenţei judecătorului care intră în compunerea completului de judecată ce are în competenţă soluţionarea incidentelor procedurale referitoare la incompatibilitatea, recuzarea sau abţinerea tuturor membrilor completului de judecată, iar nu la cazul lipsei titularului oricărui complet de judecată.
Or, legalitatea şi temeinicia măsurilor administrative dispuse de conducerea instanţei poate fi analizată doar în cadrul reglementat de art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:
"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legai a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".
Faţă de aspectele expuse pe larg anterior, se reţine, contrar susţinerilor recurentei judecător, că dispoziţia regulamentară cuprinsă în art. 110 alin. (8) din Regulamentul de organizare Interioară a instanţelor judecătoreşti urmăreşte asigurarea continuităţii actului de justiţie, în orice situaţie în care judecătorul nu poate participa la judecată.
Referitor la apărările recurentei în sensul că nu a existat un refuz nejustificat de respectare a dispoziţiilor legale şi regulamentare, ci modul în care aceasta a procedat a fost determinat de faptul că nu a fost lămurită cu privire la planificarea de permanenţă, se reţine că aceasta avea posibilitatea să solicite lămuriri suplimentare preşedintelui instanţei cu privire la aplicabilitatea deciziilor emise. Cu toate acestea, recurenta judecător nu a discutat cu preşedintele instanţei, ci a preferat să emită o "rezoluţie" prin care şi-a expus propriul punct de vedere legat de interpretarea deciziilor administrative emise în condiţiile legii de preşedintele instanţei.
În acest context, interpretarea diferită dată de recurentă dispoziţiilor art. 110 alin. (8) din Regulamentul de organizare interioară a instanţelor judecătoreşti reprezintă în realitate un refuz de instrumentare şi soluţionare a dosarului nr. x/2022 Or, potrivit art. 5 din C. proc. civ. judecătorul are îndatorirea de a soluţiona orice cerere de competenţa instanţelor judecătoreşti.
În concluzie, se reţine că modalitatea în care recurenta judecător a acţionat, refuzând să respecte deciziile nr. 8 din 23.02.2022 şi nr. 11 din 07.03.2022 emise de preşedintele Judecătoriei Huşi, conturează încălcarea obligaţiilor prevăzute de art. 110 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015.
Sub aspectul laturii subiective se reţine că atrage răspunderea disciplinară în condiţiile art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, nesocotirea nejustificată a obligaţiilor cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente.
Prin nerespectarea în mod nejustificat se înţelege refuzul explicit sau implicit al judecătorului sau procurorului de a respecta obligaţiile cu caracter administrativ menţionate anterior.
Raportat la segmentul de activitate pe care îl presupune înfăptuirea actului de justiţie, etalonul ar trebui sa fie cel al "magistratului diligent" care acţionează cu grijă faţă de interesul public de înfăptuire a justiţiei şi de apărare a intereselor generale ale societăţii, care îşi subordonează comportarea sa exigenţelor ce decurg din îndatoririle profesionale şi normele deontologice pe care trebuie să ie respecte.
Aşa cum s-a reţinut prin hotărârea instanţei disciplinare, Înalta Curte apreciază că probele administrate în cauză conturează o atitudine asumată de recurenta judecător de nerespectare, în mod nejustificat, a obligaţiilor cu caracter administrativ dispuse la nivelul Judecătoriei Huşi, respectiv, recurenta a justificat refuzul de participa la şedinţa de judecată din 04.04.2022 invocând motive de nelegalitate a măsurilor adoptate de conducerea Judecătoriei Huşi şi astfel, condiţionând administrarea actului de justiţie.
Modalitatea în care recurenta judecător a înţeles să se manifeste în exercitarea atribuţiilor de serviciu conturează un refuzul în sensul avut în vedere de legiuitor şi demonstrează o atitudine neconformă obligaţiilor profesionale stabilite prin legi şi regulamente.
Urmarea imediată a acestei abateri disciplinare constă în afectarea relaţiilor sociale ocrotite prin dispoziţiile legale care reglementează relaţiile magistraţilor în colectivele din care fac parte şi prin cele care reglementează obligaţiile administrative ale judecătorilor, cu scopul desfăşurării în bune condiţii a activităţii la instanţe şi parchete.
În concluzie, se apreciază că sunt întrunite cumulativ condiţiile pentru angajarea răspunderii disciplinare a recurentei judecător din perspectiva dispoziţiilor art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată.
Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea secţiei pentru judecători este legală şi temeinică în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii disciplinare, iar recursul declarat de recurenta-pârâtă este fondat doar în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate.
Realizând o corectă aplicare a principiului proporţionalităţii sancţiunii cu gravitatea abaterii disciplinare analizate, Înalta Curte apreciază că este necesară aplicarea unei sancţiuni suficient de severe încât să atingă scopul punitiv şi, în acelaşi timp, să o determine pe recurentă să conştientizeze deficienţele ce îi sunt reproşate.
La aprecierea asupra sancţiunii ce urmează a fi aplicată, Înalta Curte are în vedere şi faptul că recurenta judecător are o experienţă profesională redusă, având o vechime efectivă în funcţia de judecător de aproximativ 3 ani (respectiv, 1 an şi 4 luni la momentul săvârşirii faptelor constând în abaterea disciplinară reţinută) şi că nu a mai fost sancţionată disciplinar.
Raportat la gravitatea, condiţiile în care au fost săvârşite şi la consecinţele abaterii reţinute în sarcina magistratului, precum şi în considerarea conduitei judecătorului în cursul procedurii disciplinare, Înalta Curte apreciază că circumstanţele expuse anterior justifică aplicarea unei sancţiuni disciplinare mai puţin severe din ierarhia sancţiunilor disciplinare prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, respectiv cea constând în diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pe o perioadă de trei luni, prevăzută de art. 100 alin. (1) lit. b).
Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători constată că hotărârea secţiei pentru judecători este legală şi temeinică în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii disciplinare, iar recursul declarat de recurentă este fondat în ceea ce priveşte soluţia referitoare la sancţiunea aplicată, astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., hotărârea recurată va fi casată în parte, în sensul aplicării sancţiunii disciplinare constând în diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pe o perioadă de 3 luni, prevăzută de art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 23 noiembrie 2022 şi a Hotărârii nr. 21J din 8 decembrie 2022 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/2022.
Casează, în parte, hotărârea atacată şi, rejudecând, aplică recurentei A. sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 3 luni", pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2023.
GGC - ED