Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2023
asupra cauzei de faţă, constată următoarele;
I. Circumstanţele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 18 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamantele A. S.R.L. şi A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L., C. S.R.L. şi D. S.R.L. au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, să se constate încălcarea de către pârâte a mărcilor naţionale nr. x, nr. y, nr. z, nr. w, aparţinând A., efectuată prin aplicarea pe produse, fără acordul titularilor, a semnelor prezentate în cuprinsul cererii, prin acţiunile de export, import şi respectiv comercializare pe teritoriul României a produselor; interzicerea folosirii de către pârâte, în activitatea comercială, pe teritoriul României, a unor semne identice sau similare eu mărcile naţionale nr. x, nr. y, nr. z, nr. w, aparţinând reclamantelor, pentru produse din clasa 33 si servicii asociate din clasa 35, în speţă servicii de export, import, prezentare si comercializare a acestor produse; obligarea pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor de judecită ocazionate de prezenta cerere.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 84/1998 şi cele ale C. proc. civ.
Pârâta B. S.R.L. a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat să se constate decăderea reclamantei A. S.R.L. din dreptul la marca figurativă nr. x.
Prin cererea formulată la data de 31 august 2018, reclamantele au precizat cadrul procesual, arătând că înţeleg să continue procesul exclusiv cu pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L.
Prin aceeaşi cerere au învederat că acţiunea în contrafacere este întemeiată exclusiv pe drepturile A. care decurg din mărcile înregistrate nr. y/31.07.2001, nr. z/31.10.2011 şi nr. w din 1.10.2013, cu excluderea mărcii naţionale figurative nr. x, întrucât în temeiul dispoziţiilor art. 45 din Legea 84/1998 reclamanta A. S.R.L. a renunţat la marca naţională figurativă nr. x, drepturile reclamantei fiind stinse în întregime cu privire la întreaga lista de produse a mărcii din clasa 33.
Hotărârea pronunţată în primă instanţă
Prin sentinţa nr. 492/19.03.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis cererea precizată, a constatat că pârâta încalcă mărcile naţionale ale reclamantei nr. y, z, w, prin aplicarea pe produse, fără acordul titularilor a unor semne identice sau similare, prin acţiunile de import, export, comercializare pe teritoriul României a produselor; a interzis pârâtei folosirea în activitatea comercială pe teritoriul României a unor semne identice sau similare cu mărcile nr. y, z, w, aparţinând reclamantelor pentru produsele din clasa 33 şi servicii asociate din clasa 35, în speţă servicii de export, import, prezentare şi comercializare a acestor produse; a respins cererea reconvenţională, ca rămasă fără obiect; a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta pârâtă A. S.R.L. a sumei de 22.528,90 RON, cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat; a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 6000 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariul de avocat; în urma compensării, cheltuielile de judecată acordate reciproc, a obligat pe pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă A. a sumei de 16.528 RON, cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat.
Prin încheierea de şedinţă din 23 iunie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis cererea formulată de reclamantele A. S.R.L. şi A. S.R.L., a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 492/19.03.2019 în sensul că: acţiunea a fost admisă în contradictoriu cu ambele pârâte, astfel încât alin. (2) şi (3) ale dispozitivului vor avea următorul conţinut: constată că pârâtele încalcă mărcile naţionale ale reclamantei nr. x, z,w, prin aplicarea pe produse, fără acordul titularilor a unor semne identice sau similare, prin acţiunile de import, export, comercializare pe teritoriul României, interzice pârâtelor folosirea în activitatea comercială pe teritoriul României a unor semne identice sau similare cu mărcile nr. y,z,w, aparţinând reclamantelor pentru produse din clasa 33 şi servicii asociate din clasa 35, în speţă servicii de export, import, prezentare şi comercializare a acestor produse.
Hotărârea pronunţată în apel
Prin decizia nr. 1336/13.10.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de ambele pârâte împotriva sentinţei menţionate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins acţiunea principală, ca neîntemeiată; a obligat reclamantele la 16.921 RON către pârâta B. S.R.L. reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă; a păstrat soluţia de respingere a cererii reconvenţionale, ca rămasă fără obiect; a obligat intimatele la 11.828,75 RON către apelanta B. reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
II. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva deciziei civile menţionate, au declarat recurs reclamantele A. S.R.L. şi A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva aplicării greşite a art. 36 alin. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 84/1998 şi susţinând, în esenţă, următoarele:
- deşi obiectul acţiunii de încălcare este reţinut în mod corect, în sensul că problema se reduce la comparaţia dintre elementul figurativ (capul de dac) din mărcile y, z şi w ale reclamantei şi cel folosit de pârâtă (bustul de dac), instanţa de apel nu s-a raportat la asemănările dintre elementele de comparat, aşa cum prevede legiuitorul în art. 36 din Legea nr. 84/1998, care se referă la asemănarea semnului cu marca, ci a luat în considerare în mod exclusiv diferenţele/deosebirile dintre elementele de comparat: diferenţele din punct de vedere fonetic, deosebirile date de elementele verbale puternic diferite, utilizarea unor elemente verbale net diferite apte să diferenţieze produse de aceeaşi natură, diferenţe de trăsături, colorit, aşezare a căciulii, vestimentaţie, etc., imaginile de dac luate în ansamblu în fiecare dintre cele două reprezentări diferă una de cealaltă suficient de mult încât să nu genereze risc de confuzie şi să nu ducă la intersectarea cu sfera de protecţie a mărcilor reclamantelor;
- recurentele au arătat că sunt de acord cu motivaţia instanţei de fond, care a identificat asemănările existente dintre familia de mărci şi semnul în litigiu utilizat de apelantele-parate, respectând cerinţele art. 36 din Legea mărcilor, luând în considerare toate detaliile mărcilor reclamantelor şi ale semnului utilizat de apelante şi arătând că imaginea de ansamblu este identică, cu motivarea că este vorba de un cap bărbătesc de geto-dac cu capişon şi barbă şi că trăsăturile fizionomice sunt asemănătoare, produsele sunt identice - vinuri, riscul de confuzie, incluzând şi riscul de asociere este evident;
- recurentele au susţinut existenţa unor asemănări între mărcile înregistrate (fiecare în parte şi privite ca familie de mărci) şi semnul care încalcă aceste mărci utilizat pe piaţă de apelantele-pârâte, şi anume: imaginea identică de ansamblu reprezentată de un cap bărbătesc de geto-dac, matur, dârz, cu barbă + capişon + gât; forma cvasi-identică a capişonului, inclusiv a cutelor; trăsăturile feţei foarte asemănătoare: nas, frunte, gură, barbă extinsă pe obraz, urechi şi sprâncene, expresie severă a feţei;
- în lipsa unei analize a asemănărilor/similarităţii dintre elementele comparative, instanţa de apel a ajuns la concluzia greşită că imaginile de dac luate în ansamblu în fiecare dintre cele două reprezentări diferă una de cealaltă suficient de mult încât să nu genereze risc de confuzie şi să nu ducă la intersectarea cu sfera de protecţie a mărcilor reclamantelor;
- recurentele au apreciat că analiza comparativă a instanţei de apel dintre un bust şi un cap de dac este eronată în condiţiile în care semnul utilizat de partea adversă este un fragment superior dintr-un bust de dac, iar elementele figurative din mărcile nr. y, z şi nr. w aparţinând recurentelor sunt un cap de dac cu gât şi, în cazul mărcii q, partea superioară a bustului, reprezentările fiind astfel foarte asemănătoare;
- în ceea ce priveşte termenul de bust, pe care îl utilizează instanţa de apel pentru semnul utilizat de pârâte, recurentele au susţinut că analiza instanţei de apel nu a fost făcută din perspectiva consumatorului mediu, aşa cum cere norma de drept material, ci din punctul de vedere al unui artist (pictor, sculptor, desenator etc.), întrucât a ales pentru termenul de bust semnificaţia utilizată în domeniul artelor, iar nu din limbajul curent, care este limbajul consumatorului mediu;
- semnul utilizat de apelante nu reprezintă un bust pentru consumatorul mediu, întrucât nu cuprinde pieptul (componenta dintre gât şi talie) şi nici corpul până la talie şi nici partea superioară a corpul uman, întrucât nu cuprinde umerii şi nici pieptul acestuia;
- elementul figurativ utilizat de apelante nu are pentru consumatori caracteristicile estetice ale busturilor celebre (menţionate de părţi, inclusiv apelanta-pârâtă B. S.R.L.) pentru că forma lor este tridimensională (în spaţiu) nu se regăseşte în semnul aflat în litigiu, cel mult se poate vorbi de impresia de profunzime pentru semnul utilizat de pârâte în contextul unei tehnici de realizare artistică identice; dacă bustul este partea superioară a corpului atunci aceasta ar trebui să se delimiteze de partea inferioară a corpului, iar partea superioară ar fi bustul şi ar trebui să cuprindă şi pieptul, element care nu apare în semnul utilizat de apelante; prin urmare nu este vorba de un bust, cum corect a arătat instanţa de fond;
- chiar luând în calcul deosebirile dintre elementele de comparat, dintre familia de mărci aparţinând firmelor A. şi semnul în litigiu instanţa de fond a concluzionat că elementele caracteristice sunt aceleaşi, prezentarea pe sticla de vin frontal sau din profil constituind un detaliu secundar în amintirea imperfectă a consumatorului;
- este eronată concluzia instanţei de apel cu privire la faptul că imaginile de dac luate în ansamblu în fiecare dintre cele două reprezentări diferă una de cealaltă suficient de mult încât să nu genereze risc de confuzie şi să nu ducă la intersectarea cu sfera de protecţie a mărcilor reclamantelor;
- instanţa de apel nu s-a raportat la produsele în litigiu şi nu a constata identitatea acestora (vinuri): reclamantele nu au revendicat un drept exclusiv asupra unei ideii de dac şi nici asupra oricărei imagini de dac, ci doar asupra drepturilor care rezultă din înregistrarea familiei de mărci nr. y, nr. z şi nr. w, adică protecţia legală care rezultă din norma de drept material încălcat;
- singura referire la produsele în discuţie a instanţei de apel este cu privire la reţinerea susţinerilor apelantei referitoare la tendinţa consumatorului vitivinicol de a recunoaşte vinul prin referire la elementul verbal, precum şi atenţia acordată originii, unuia dintre produse fiind autohton, iar celălalt de import;
- în ceea ce priveşte criteriul provenienţei vinurilor (România versus import), la care face tangenţial trimitere instanţa de apel, recurentele au apreciat că acesta nu poate fi un criteriu de departajare suficient de clar pentru vinuri. Vinurile pârâtelor provin din Republica Moldova, adică din zone învecinate vitivinicole, iar produsele din România Moldova nu sunt pe deplin receptate de consumatori ca fiind de import, datorită istoriei şi limbii comune, fiind mai degrabă asimilate cu produsele naţionale;
- instanţa de apel a apreciat în mod corect că reclamantele nu au dobândit protecţie cu privire la însăşi ideea de dac sau cu privire la orice imagine de dac, însă reţine acest aspect ca fiind în mod eronat un argument al recurentelor, iar nu ca o apărare a apelantei B. S.R.L.; reclamantele nu au revendicat un drept exclusiv asupra unei ideii de dac şi nici asupra oricărei imagini de dac, ci doar asupra drepturilor care rezultă din înregistrarea familiei de mărci nr. y, nr. z si nr. w, adică protecţia legală reglementată de norma de drept material încălcată;
- elementul figurativ din mărcile reclamantelor prezintă suficiente asemănări cu semnul utilizat de pârâte pentru a genera un risc de confuzie şi asociere pentru consumatorii de vinuri, fără să fie vorba de un monopol al reclamantelor asupra unui concept (în cazul acesta conceptul unui dac), care poate fi utilizat şi de alţi terţi atâta timp cât prevederile art. 36 din Legea Mărcilor cu privire la contrafacere nu sunt îndeplinite.
III. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate, ca legală, şi obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la inadmisibilitatea recursului, invocată în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., intimata-pârâtă a arătat că în dezvoltarea motivelor de recurs se critică de către recurente stabilirea situaţiei de fapt reţinută de către instanţa de apel, aspect ce vizează netemeinicia, iar nu nelegalitatea deciziei atacate.
Recurentele-reclamante au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea argumentelor intimatei-pârâte B. S.R.L. în ceea ce priveşte inadmisibilitatea recursului, reiterând solicitarea de admitere a recursului, casarea deciziei atacate, reţinerea cauzei spre rejudecare, admiterea acţiunii, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
IV. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 20.09.2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantele A. S.R.L. şi A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1336 A din data de 13 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată la data 17.01.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
V. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed.
Prin decizia recurată, instanţa de apel, admiţând apelul pârâtelor şi procedând la evocarea fondului, a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, apreciind, în esenţă, că nu există risc de confuzie între mărcile reclamantelor şi semnul utilizat de către pârâte în activitatea comercială.
Se impune a se sublinia faptul că determinarea riscului de confuzie pentru public, incluzând şi riscul de asociere între semne, reprezintă scopul analizei presupuse de o corectă aplicare a prevederilor art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 (în forma de la data cererii de chemare în judecată-18.05.2018), potrivit cărora titularul unei mărci înregistrate poate cere instanţei judecătoreşti competente să interzică terţilor să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimţământul său, "un semn pentru care, datorită faptului că este identic sau asemănător cu o marcă şi din cauză că produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de confuzie în percepţia publicului, incluzând riscul de asociere între semn şi marcă".
Prin motivele de recurs, s-a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a ajuns la concluzia inexistenţei unui risc de confuzie între semnele comparate raportându-se la diferenţe/deosebiri, iar nu la asemănările dintre elementele de comparat, de asemenea, fără a ţine cont de identitatea produselor şi fără a ţine cont de faptul că cel puţin una din mărcile recurentelor, şi anume elementul figurativ, nu este un simplu cap de dac, după cum nici elementul utilizat de pârâte nu este un bust de dac, ci un fragment de bust de dac.
Înalta Curte reţine, în primul rând, că analiza efectuată de către instanţa de apel s-a limitat la comparaţia dintre semnul utilizat de către pârâte şi elementul figurativ ce se regăseşte în toate cele trei mărci ale reclamantelor invocate prin cererea în contrafacere din prezenta cauză.
Acest mod de analiză reprezintă premisa examinării motivelor de recurs, în condiţiile în care recurentele-pârâte nu au formulat vreo critică pe acest aspect, ci dimpotrivă, au achiesat la atare constatare, arătând explicit că este corectă aprecierea instanţei de apel potrivit căreia chestiunea esenţială în cauză rezidă în comparaţia dintre elementul figurativ din mărcile reclamantelor şi cel folosit de către pârâte.
Pe de altă parte, una dintre mărcile reclamantelor, respectiv marca înregistrată sub nr. x, este compusă exclusiv din elementul figurativ, iar semnul utilizat de către pârâte în activitatea comercială corespunde tot unui element figurativ, astfel încât eventuala constatare a întrunirii cerinţelor de aplicare a prevederilor art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 cel puţin în privinţa uneia dintre mărcile înregistrate de către reclamante ar fi suficientă pentru admiterea cererii de chemare în judecată.
În al doilea rând, verificarea legalităţii deciziei de apel din perspectiva aplicării normei de drept substanţial incidente presupune determinarea corectei raportări a analizei comparative efectuate la criteriile sau regulile desprinse din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, conturată în interpretarea normelor de drept european transpuse prin legea naţională şi al căror efect util trebuie asigurat de către instanţa de judecată într-un litigiu în care se pune problema aplicării dispoziţiilor de drept intern.
O asemenea verificare nu include, însă, reaprecierea situaţiei de fapt stabilite de către instanţa de apel, chiar dacă aplicarea corespunzătoare a legii se raportează la circumstanţele particulare ale speţei, întrucât atribuţiile instanţei de control judiciar sunt circumscrise aprecierii legalităţii, iar nu şi a temeiniciei deciziei recurate, aceasta din urmă nefiind vizată de motivele de casare descrise în mod expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
În contextul celor anterior expuse, Înalta Curte constată că nu este fondată critica recurentelor referitoare la raportarea instanţei de apel, în analiza riscului de confuzie între semnele comparate, exclusiv la diferenţele dintre acestea, iar nu la asemănările lor, în acord cu exigenţele art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998.
Astfel, este util a reaminti că din jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene rezultă faptul că similitudinea vizuală, auditivă şi conceptuală dintre semnele în conflict, în cadrul aprecierii globale a riscului de confuzie, incluzând şi riscul de asociere între semne, se stabileşte pe baza impresiei de ansamblu create publicului relevant, astfel încât percepţia asupra unor astfel de semne pe care o are consumatorul produselor respective joacă un rol determinant.
Cât priveşte publicul relevant, instanţa de apel a reţinut în prezenta cauză doar că este format din consumatorii vitivinicoli, fără a restrânge, însă, sfera acestora la persoanele de specialitate şi nici măcar la persoanele ce posedă cunoştinţe bogate în domeniu, al căror nivel de atenţie este peste medie şi care, în studierea produsului, observă inclusiv amănunte legate de originea acestuia.
Prin urmare, nu există nicio raţiune pentru a se infirma constatarea potrivit căreia aprecierea globală a riscului de confuzie se raportează la publicul larg, respectiv la un consumator mediu al produselor, rezonabil de atent şi de informat (astfel cum este definit de către CJUE, începând cu hotărârea din 22.06.2019 pronunţată în cauza C-342/97 Lloyd Schuhfabrik Meyer, pct. 26).
Totodată, trebuie subliniat că, potrivit Curţii de Justiţie, comparaţia fonetică este irelevantă în examinarea similarităţii dintre o marcă pur figurativă şi o altă marcă, întrucât un asemenea semn nu poate fi pronunţat ca atare, necesitând o descriere verbală a conţinutului său (a se vedea, de exemplu, hotărârile din cauzele T-21/15 Franmax/EUIPO, pct. 75, cu jurisprudenţa citată, respectiv T-407/15 Monster Energy/EUIPO, pct. 56).
În aceste condiţii, cu atât mai mult comparaţia auditivă nu are relevanţă în cazul a două mărci figurative, precum în cauză, astfel încât interesează exclusiv evaluarea similarităţii vizuale şi conceptuale.
Din considerentele deciziei recurate, reiese că instanţa de apel a descris fiecare semn figurativ în parte, ajungând la concluzia că cele două reprezentări au elemente care le diferenţiază destul de mult, încât cel utilizat de către pârâte să nu fie considerat o imitaţie a celui din mărcile reclamantelor.
O asemenea concluzie echivalează cu recunoaşterea similarităţii vizuale, din moment ce, în aprecierea instanţei, pe baza descrierii reprezentărilor, este exclusă imitarea, adică reproducerea de către pârâte, de o manieră identică sau cvasi-identică, a reprezentării umane ce corespunde semnului figurativ al reclamantelor.
Astfel, este suficient a se constata că instanţa de apel, contrar susţinerilor recurentelor, a luat în considerare nu numai deosebirile, ci şi asemănările dintre cele două reprezentări, fără ca situaţia de fapt ce rezultă din descrierea semnelor comparate, realizată prin decizia recurată, să poată fi reevaluată, potrivit celor deja expuse, referitoare la prerogativele acestei instanţe de control judiciar, circumscrise verificării legalităţii deciziei de apel.
Recurentele sunt nemulţumite, în realitate, de descrierea făcută sau, mai exact, de termenii în care aceasta s-a realizat, cu referire la părţile corpului omenesc vizibile în reprezentări, în sensul că semnul pârâtelor nu ar releva un "bust", conform semnificaţiei din limbajul curent, iar semnul reclamantelor nu ar conţine doar capul. Sunt subliniate, aşadar, asemănări care ar fi fost omise din examinarea comparativă, constând în părţi ale corpului care, în opinia recurentelor, pot fi identificate în cele două reprezentări umane.
Or, aceste susţineri indică tocmai luarea în considerare a similitudinilor de către instanţa de apel, de vreme ce se reproşează omiterea unora dintre ele în analiza efectuată, iar, pe de altă parte, se impune a se constata că respingerea sau, dimpotrivă, confirmarea susţinerii pe aceste aspecte de către instanţa de recurs ar presupune reevaluarea descrierii făcute prin decizia recurată, ceea ce nu poate fi acceptat în stadiul actual al procesului.
În acelaşi timp, se constată că, deşi se reproşează instanţei de apel absenţa unei analize făcute din perspectiva consumatorului mediu, chiar recurentele propun o abordare a examinării comparative care se îndepărtează de percepţia acestuia.
În această privinţă, trebuie subliniat că jurisprudenţa CJUE a precizat că un consumator obişnuit al produsului, rezonabil de atent şi de informat, percepe o marcă în mod normal ca un tot şi nu face o examinare a diferitor detalii ale acesteia. Or, recurentele accentuează, de fapt, prezenţa unor componente grafice ce corespund unor detalii din cele două reprezentări.
Din susţinerile regăsite în motivarea recursului reiese că, dintre părţile corpului uman ce ar releva o asemănare între semne, practic, gâtul ar fi fost omis, în mod eronat, de către instanţa de apel, din moment ce se pretinde că semnul reclamantelor nu este "un simplu cap de dac", iar elementul utilizat de pârâte nu este un bust de dac, ci "un fragment de bust de dac". Totodată, recurentele au reiterat elemente precum forma cvasi-identică a capişonului, inclusiv a cutelor; trăsăturile feţei foarte asemănătoare.
Prin urmare, recursul semnalează amănunte de reprezentare figurativă care, distinct de integrarea lor în situaţia de fapt stabilită, ce se impune ca atare în prezenta cale de atac, nu alterează percepţia consumatorului mediu, a cărui atenţie este captată de imaginea de ansamblu, fără observarea elementelor de detaliu.
În ceea ce priveşte similaritatea conceptuală, trebuie reamintit că, potrivit jurisprudenţei constante a CJUE, acest tip de similaritate decurge din faptul că semnele comparate utilizează imagini care concordă în conţinutul lor semantic (hotărârea din cauza C-251/95 Sabel/Puma, pct. 24).
De asemenea, în aprecierea globală a riscului de confuzie, diferenţele conceptuale dintre două semne pot neutraliza similitudini auditive şi vizuale între acestea, în măsura în care cel puţin unul dintre aceste semne are, din perspectiva publicului relevant, o semnificaţie clară şi determinată, astfel încât acest public să o poată sesiza imediat (a se vedea în acest sens, hotărârea din 12.01.2006 din cauza C-361/04 Ruiz-Picasso, pct. 20, hotărârea din 23.03.2006 din cauza C-206/04 Mühlens/OAPI, pct. 35).
Prin decizia recurată, s-a reţinut că pârâtele utilizează o figură din aceeaşi specie, suficient de diferită de elementul figurativ din mărcile reclamantelor pentru a împiedica extinderea protecţiei conferite asupra unei figuri umane concrete prin înregistrarea mărcii figurative asupra întregului concept din care se trage respectivul element figurativ.
Cu alte cuvinte, instanţa de apel a apreciat că semnul pârâtelor relevă un conţinut semantic diferit de cel vehiculat de marca figurativă a reclamantelor, ceea ce echivalează cu inexistenţa similarităţii conceptuale, în măsura în care conceptul este însăşi imaginea unui dac.
Din această perspectivă, se constată că marca figurativă a reclamantelor nu se îndepărtează de reprezentarea tradiţională pe care orice persoană ar putea să o asocieze cu "imaginea unui dac", prin reamintirea unei imagini imprimate în percepţia colectivă, pe care tinde să o recunoască într-o reprezentare figurativă ori să o alăture în mod mecanic unei eventuale denumiri, atunci când se confruntă cu aceasta.
Figura prezentată din profil corespunde "imaginii unui dac" vehiculate în mod obişnuit, aparţinând unui bărbat cu barbă şi capul acoperit, ce este asociat cu virtuţi precum tărie de caracter, curaj, stoicism etc., care se reflectă în aspectul fizic şi, în special, imprimă o anumită expresie a trăsăturilor ("severă", potrivit termenilor folosiţi de către recurente).
Nu aceasta este, însă, situaţia şi în privinţa semnului utilizat de către pârâte, care prezintă imaginea unui bărbat cu barbă văzut din faţă, dar într-o postură specifică, mai degrabă, unei sculpturi (astfel cum s-a arătat prin decizia recurată). Or, o asemenea reprezentare statuară este percepută de către orice persoană (aşadar, şi de către consumatorul mediu) ca reflectarea imaginii unei personalităţi istorice consacrate, a cărei individualitate este astfel marcată, iar nu în mod necesar cu imaginea unui dac, ce se grefează pe imaginea familiară pe care orice persoană o păstrează în minte şi care este recunoscută în reprezentarea din marca figurativă a reclamantelor.
În aceste condiţii, se constată, în contextul riscului de confuzie, că diferenţele conceptuale dintre două semne pot neutraliza similitudinile vizuale reţinute, astfel încât susţinerile recurentelor nu sunt apte să infirme concluzia la care a ajuns instanţa de apel în examinarea comparativă a semnelor în conflict, aceea a inexistenţei riscului de confuzie.
Cât priveşte chestiunea identităţii produselor cărora le sunt destinate semnele comparate, se impune a se constata că, într-adevăr, acest aspect constituie unul dintre factorii relevanţi în evaluarea globală a riscului de confuzie, incluzând şi riscul de asociere, dar importanţa care trebuie acordată acestuia, după cum şi determinarea ponderii celorlalţi factori care pot fi luaţi în considerare în această analiză, relevă situaţia de fapt, stabilită pe baza probelor administrate, care, însă, potrivit celor deja expuse, nu poate fi reapreciată în această etapă procesuală.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pe temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de către intimata-pârâtă B. S.R.L., se reţine că, prin înscrisurile depuse la termenul de judecată din 17.01.2023 şi aflate la dosar recurs, respectiv factura seria x nr. x din data de 31 martie 2022 şi extras de cont cu privire la tranzacţia din data de 18 aprilie 2022, s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, în cuantum de 1.4604,25 RON, solicitate şi ocazionate de judecarea prezentului recurs.
Înalta Curte constată că se impune, însă, reducerea cuantumului acestor cheltuieli, în aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., ţinându-se cont de împrejurarea că prezenta cauză a fost soluţionată la primul termen de judecată acordat în şedinţă publică, totodată, de faptul că prin întâmpinarea redactată de către apărătorul ales se reiterează apărări formulate în cursul procesului.
În consecinţă, Înalta Curte va obliga pe recurentele-reclamante A. S.R.L. şi A. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.000 RON, reduse potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele A. S.R.L. şi A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1336 A din data de 13 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurentele-reclamante A. S.R.L. şi A. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.000 RON, reduse potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 ianuarie 2023.