Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2023
După deliberare, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
Primul litigiu - dosar nr. x/2019
Hotărârea pronunţată de Tribunalul Mehedinţi.
Prin decizia civilă nr. 41R din 14 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de A. S.A., prin administrator Judiciar B. S.R.L. împotriva încheierii nr. 1878 din 22 mai 2020 pronunţate de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimaţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi, prin Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, C. S.R.L., Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili având ca obiect contestaţie la executare - lămurire dispozitiv.
Al doilea litigiu - dosar nr. x/2020
Hotărârea pronunţată de Tribunalul Mehedinţi
Prin decizia civilă nr. 1030/A din 23 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă, a fost admis apelul civil formulat de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar B.. împotriva sentinţei civile nr. 2444 din 24 mai 2021, pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, în contradictoriu cu intimata C. S.R.L. A fost schimbată, parţial, sentinţa apelată. A fost admisă în parte acţiunea. S-a dispus rectificarea înscrierilor efectuate în cartea funciară nr. x a U.A.T. Izvoru Bârzii, în sensul radierii dreptului de proprietate al intimatei C. S.R.L., privind terenul în suprafaţă de 25.000 m.p., notat cu A1, precum şi a dreptului de proprietate privind construcţiile C3, C4, C5, C6, C7, C8, C9, C10 şi C11, notate cu nr. A1.3, A1.4, A1.5, A1.6, A1.7, A1.8, A1.9, A1.10, respectiv A1.11. S-a dispus intabularea în cartea funciară nr. x a U.A.T. Izvoru Bârzii a dreptului de proprietate al A. S.A. asupra terenului în suprafaţă de 25.000 m.p., notat cu A1, precum şi a dreptului de proprietate al A. S.A. asupra construcţiilor C3, C4, C5, C6, C7, C8, C9, C10 şi C11, notate cu nr. A1.3, A1.4, A1.5, A1.6, A1.7, A1.8, A1.9, A1.10, respectiv A1.11.
2. Cererea de revizuire
Împotriva deciziei nr. 1030/A din 23 noiembrie 2021 şi a deciziei nr. 41R din 14 septembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Mehedinţi, C. S.R.L. a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, sub nr. x/2022. Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8 din C. proc. civ.
3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
Prin încheierea nr. 46 din 23 iulie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, a fost respinsă cererea de recuzare formulată de revizuenta C. S.R.L.
Prin decizia civilă nr. 256 din 7 iulie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii şi respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. A fost respinsă excepţia inadmisibilităţii şi a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A fost admisă excepţia tardivităţii cererii de revizuire, invocată din oficiu. A fost respinsă, ca tardiv formulată, cererea de revizuire formulată de revizuenta C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1030/A din 23 noiembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata A. S.A. prin lichidator judiciar B..
4. Calea de atac formulată în cauză.
Împotriva încheierii nr. 46 din 23 iunie 2022 şi a deciziei nr. 256 din 7 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a declarat recurs revizuenta C. S.R.L. invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
În recursul declarat împotriva încheierii din data de 23 iunie 2022 a Curţii de Apel Craiova, recurenta arată că a formulat cerere de recuzare întrucât instanţa s-a antepronunţat asupra soluţiei de respingere a căii de atac ca fiind tardivă. Astfel, cele două doamne judecător din compunerea completului nu mai puteau participa la soluţionarea revizuirii întrucât existau îndoieli întemeiate cu privire la imparţialitatea lor. Acestea au respins cererea privind ataşarea dosarului solicitat tocmai în considerarea soluţiei pe care urmau să o pronunţe. Prin urmare, soluţia de respingere a cererii de recuzare încalcă dispoziţiile art. 42 din C. proc. civ.
Referitor la decizia civilă nr. 256 din 7 iulie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, recurenta arată că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
În primul rând, apreciază că hotărârea recurată nu este motivată în fapt şi în drept. Motivele ar trebui să fie clare, precise, să se refere la probele administrate în cauză şi să conducă la soluţia din dispozitiv. Însă, în decizia supusă controlului judiciar, acestea sunt lacunare.
În al doilea rând, consideră că hotărârea este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a prevederilor legale incidente în speţă. Arată că se impunea revizuirea deciziei civile nr. 1030A din 23 noiembrie 2021 întrucât este potrivnică deciziei nr. 41R din data de 14 septembrie 2020, ambele pronunţate de Tribunalul Mehedinţi, iar instanţa a dat mai mult decât s-a cerut.
Astfel, în motivarea deciziei civile nr. 41R/2020, se arată că A. S.A. nu îşi poate intabula dreptul de proprietate fără ca instanţa să dispună, mai întâi, repunerea în situaţia anterioară. În motivarea deciziei civile nr. 1030A/2021, instanţa a dispus în sens contrar, în sensul că nu este necesară repunerea în situaţia anterioară. Prin urmare, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Contrarietatea de hotărâri putea fi înlăturată doar pe calea revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Arată că, la data de 23 iunie 2022, a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin raportare la art. 1 alin. (3), (4) şi 5, art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3), art. 124 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Aceasta deoarece apreciază că cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. trebuie introdusă într-o lună de la comunicarea hotărârii, nu de la pronunţarea ei. Autoritatea de lucru judecat nu vizează doar dispozitivul, ci şi considerentele hotărârii, inclusiv cele care tranşează o chestiune litigioasă. Or, dacă cererea se face în termen de 30 de zile de la pronunţare, nu se cunosc considerentele ultimei decizii.
La aceeaşi dată de 23 iunie 2022, a formulat şi o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în sensul de a se lămuri dacă în ipoteza avută în vedere de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se poate înţelege şi încălcarea puterii de lucru judecat a unor chestiuni tranşate prin considerente de cele două instanţe. În acest caz, termenul este de o lună şi se calculează de la data comunicării celei din urmă hotărâri.
Consideră că interpretarea actuală a legii este aptă să creeze discriminări între categoriile de persoane care exercită revizuirea pentru cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8, pentru care se va aplica art. 511 pct. 8 din mod diferit.
Există hotărâri pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-au admis cereri de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, fiind instituite două soluţii pe care le poate pronunţa instanţa, atunci când se invocă autoritatea de lucru judecat a dispozitiviului sau a considerentelor. Cererile de revizuire fondate pe încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat sunt admisibile întrucât se încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare.
Astfel, problema de drept este una veritabilă, existând posibilitatea unei interpretări diferite, textul având o formulare rigidă, nefiind corelat cu alte norme legale.
Arată că, în mod corect, Curtea de Apel Craiova a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a admis cererea formulată de recurentă şi a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Însă, cererea de revizuire a fost respinsă ca fiind tardiv introdusă, cu motivarea că, în cazul motivului de revizuire privind contrarietatea de hotărâri, este protejat numai efectul negativ, nu şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Instanţa de judecată a respins susţinerea potrivit căreia la data rămânerii definitive a hotărârii nu se pot cunoaşte considerente acesteia.
Prin urmare, instanţa a considerat că societatea revizuentă nu a respectat condiţiile procedurale impuse de legiuitor cu privire la termenul de declarare a revizuirii şi, întrucât a depăşit acest termen, este decăzută din dreptul de a-i fi analizate motivele căii de atac.
Însă, instanţa a omis să analizeze faptul că hotărârea a fost comunicată cu depăşirea termenului de 30 de zile, termen care, dacă ar fi fost respectat, ar fi permis societăţii să se încadreze în termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Având în vedere aspectele invocate, solicită admiterea recursului declarat şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel Craiova.
5. Apărările formulate în cauză.
Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat împotriva încheierii nr. 46 din 23 iunie 2022, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului împotriva acestei încheieri, ca nefondat. De asemenea, a solicitat respingerea recursului declarat împotriva deciziei nr. 256 din 7 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, ca nefondat.
La termenul din data de 6 aprilie 2023, recurenta - revizuentă a depus o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept pentru lămurirea ipotezelor avute în vedere de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului declarat împotriva încheierii nr. 46 din 23 iunie 2022 a Curţii de Apel Craiova, invocată de intimata A. S.A., prin lichidator judiciar, Înalta Curte o va respinge pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.
Intimata invocă, în susţinerea acestei excepţii, lipsa motivelor de legalitate, ceea ce echivalează, în opinia sa, cu o nemotivare.
Înalta Curte reţine că recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită numai pentru motivele de casare şi în condiţiile prevăzute de lege.
Motivarea recursului implică arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi dezvoltarea acestora. Însă, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 şi, doar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.
În cauza pendinte, în cadrul recursului declarat împotriva încheierii din data de 23 iunie 2022 a Curţii de Apel Craiova, recurenta aduce critici cu privire la soluţia de respingere a cererii de recuzare, apreciind că cele două doamne judecător din compunerea completului nu mai puteau participa la soluţionarea revizuirii întrucât existau îndoieli întemeiate cu privire la imparţialitatea lor. Arată că soluţia cuprinsă în încheierea menţionată încalcă dispoziţiile art. 42 din C. proc. civ.
Recuzarea este un incident procedural cu privire la compunerea instanţei, a cărui reglementare se găseşte în C. proc. civ.. Normele care prevăd recuzarea sunt de drept procedural.
Invocându-se neregularităţi de ordin procedural, care să conducă la aplicarea sancţiunii nulităţii prevăzute de art. 174 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că susţinerile recurentei pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
Prin urmare, recurenta a prezentat critici ce pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., ceea ce echivalează cu motivarea căii de atac. În consecinţă, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului declarat împotriva încheierii nr. 46 din 23 iunie 2022, invocată de intimata A. S.A., prin lichidator judiciar.
În ceea ce priveşte cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept pentru lămurirea ipotezelor avute în vedere de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceasta urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, pentru considerentele următoare.
Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept este o instituţie juridică ce are drept scop prevenirea apariţiei jurisprudenţei neunitare la nivelul instanţelor naţionale, prin oferirea de soluţii care se impun cu forţă obligatorie atât instanţei care a solicitat pronunţarea unei astfel de hotărâri prealabile, cât şi celorlalte instanţe confruntate cu probleme de drept similare.
Potrivit dispoziţiilor art. 519 din C. proc. civ. "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."
Din cuprinsul textului legal menţionat rezultă că obiectul sesizării îl constituie o chestiune de drept ce trebuie să întrunească o serie de condiţii: să fie formulată în legătură cu o judecată aflată în curs, judecata să fie pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a unei curţi de apel ori a unui tribunal, iar acestea să fie învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, lămurirea chestiunii de drept să fie determinantă în ce priveşte soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost ridicată, să fie nouă, asupra ei să nu fi statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii.
Pentru a putea face obiectul sesizării instanţei supreme, problema de drept trebuie să fie veritabilă, putându-se concretiza în următoarele probleme: modalităţi diferite de interpretare a unui text de lege, textul este incomplet (nu acoperă toate situaţiile de facto), există sincope în corelarea cu celelalte dispoziţii legale în vigoare sau a devenit caduc.
În cauză, se solicită lămurirea ipotezelor avute în vedere de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta apreciind că dispoziţiile legale trebuie interpretate lato sensu, în sensul în care dacă se susţine o contrarietate a considerentelor, termenul de 30 de zile pentru revizuire să curgă de la comunicare şi nu de la pronunţarea deciziei respective.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile legale criticate sunt norme de procedură, iar, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, procedura de judecată şi exercitarea căilor de atac sunt stabilite numai prin lege. Legiuitorul are libertatea de a stabili condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac şi modul în care pot fi probate.
Deşi în concepţia actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) din acelaşi act normativ, revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, conform art. 513 din cod, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie.
În concepţia legiuitorului actual, la baza revizuirii pentru contrarietate de interese stă dispozitivul hotărârii, care este cunoscut de la data pronunţării acesteia.
Prin urmare, textele legale criticate sunt formulate cu o precizie suficientă pentru a permite destinatarilor acestora să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele ce pot rezulta din aplicarea lor. Dispoziţiile legale nu creează confuzie şi nu generează grave erori judiciare, de natură să conducă la situaţii juridice contradictorii. De asemenea, interpretarea lor este unitară în jurisprudenţă.
Pe de altă parte, problema invocată nu prezintă caracter de noutate, existând o jurisprudenţă consistentă cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind menţionate cu titlu exemplificativ deciziile nr. 126/26.01.2023, nr. 251/09.02.2023 şi nr. 339/28.02.2023 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
În concluzie, chestiunea de drept invocată nu reprezintă o problemă de drept aptă să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 519 şi următoarele din C. proc. civ., nefiind întrunite toate cerinţele stabilite de legiuitor în acest sens.
Stabilirea unor condiţii specifice, în care să se realizeze sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a reprezentat voinţa exclusivă a legiuitorului, fiind în concordanţă cu principiile constituţionale.
În consecinţă, va fi respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca inadmisibilă.
În ceea ce priveşte recursul declarat de revizuenta C. S.R.L. împotriva încheierii nr. 46 din 23 iunie 2022 şi a deciziei civile nr. 256 din 7 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, Înalta Curte îl va respinge, pentru argumentele următoare.
Dispoziţiile art. 41 din C. proc. civ. reglementează cazurile de incompatibilitate în care un judecător, care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza, nu poate judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire şi nici după trimiterea spre rejudecare. Dispoziţiile art. 42 din acelaşi act normativ prevăd şi alte situaţii în care judecătorul este incompatibil de a judeca o anumită pricină.
Cazurile de incompatibilitate reprezintă prezumţii obiective, raportat la situaţia subiectivă a magistratului, care ar atrage asupra acestuia suspiciunea că va judeca speţa lipsit de imparţialitate. Scopul reglementării instituţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 41 - 44 din C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, pentru a se asigura părţilor obiectivitate în soluţionarea pricinii.
Recurenta susţine că a formulat cerere de recuzare întrucât instanţa, prin respingerea cererii de ataşare a dosarelor, s-a antepronunţat asupra soluţiei de respingere a căii de atac ca fiind tardivă.
În speţă, faptul că instanţa compusă din cei doi judecători recuzaţi a respins cererea de probatorii şi a motivat această decizie prin raportare la excepţia invocată din oficiu nu poate constitui motiv de imparţialitate şi nici nu se poate reţine că prin această măsură s-au antepronunţat asupra soluţiei la care s-au oprit.
Utilitatea unei probe este la aprecierea instanţei, în funcţie dacă aceasta este de natură să dovedească situaţia expusă de către parte prin cerere şi dacă situaţia de fapt expusă prezintă relevanţă juridică. Însă, respingerea unei astfel de cereri nu are valoarea unei antepronunţări şi nici nu afectează independenţa şi imparţialitatea instanţei.
De altfel, nu este suficient ca recurenta să afirme că a avut impresia că judecătorii cauzei s-au antepronunţat prin respingerea cererii de ataşare a dosarului. Îndoiala părţii cu privire la imparţialitatea judecătorilor desemnaţi să soluţioneze cauza trebuie să rezulte din fapte concrete şi să nu fie dedusă din interpretarea sa subiectivă.
Recurenta nu a identificat elemente care să justifice reţinerea unor îndoieli întemeiate cu privire la imparţialitatea judecătorului, motiv pentru care cererea de recuzare a fost respinsă, în mod corect, de către Curtea de Apel Craiova.
În consecinţă, recursul declarat împotriva încheierii nr. 46 din 23 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă va fi respins, ca nefondat.
În ceea ce priveşte recursul declarat de revizuenta C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 256 din 7 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, Înalta Curte îl va respinge, pentru argumentele următoare.
În primul rând, se invocă incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta apreciind că decizia recurată nu respectă exigenţele motivării, fiind nesocotite dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ.. În acest sens, arată că motivarea este lacunară, nu cuprinde motivele de fapt şi de drept.
Înalta Curte observă că, potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., pretins încălcat de către instanţă, conform susţinerilor recurentei, în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.
Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.
Motivul de casare invocat de recurentă nu are în vedere situaţii concrete, argumentele sale fiind generice, în sensul că hotărârea nu are o motivare detaliată.
Relevantă în acest sens este jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, la care face trimitere şi recurenta, în care s-a stabilit, referitor la faptul că, deşi prin art. 6 paragr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului s-a impus instanţelor naţionale să îşi motiveze hotărârile, această obligaţie nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate, în mod real, chestiunile supuse judecăţii. Astfel, obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti presupune o expunere a argumentelor care, prin conţinutul lor, sunt de natură să influenţeze soluţia.
Raportat la incidenţa acestui caz de casare, din examinarea deciziei Curţii de Apel Craiova nu se poate reţine că lipsesc motivele de fapt şi de drept, că nu sunt analizate dispoziţiile legale incidente.
Dimpotrivă, la simpla lecturare a deciziei se constată că întreg raţionamentul porneşte de la dispoziţiile legale care reglementează termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, data pronunţării ultimei decizii şi data promovării căii extraordinare de atac.
Curtea de Apel Craiova a explicat, detaliat, raţionamentul pentru care demersul revizuentei nu poate fi primit.
Prin urmare, nu se poate susţine că instanţa nu a respectat exigenţele de motivare impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.. Împrejurarea că recurenta nu este de acord cu motivarea instanţei de apel, sub aspectul soluţiei, nu echivalează cu o nemotivare şi nu determină incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., critica întemeiată pe aceste dispoziţii legale urmând a fi respinsă, ca nefondată.
În al doilea rând, se invocă motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta apreciind că sunt încălcate o serie de dispoziţii de drept material, aplicabile speţei.
În acest sens, realizează o prezentare amplă a demersurilor sale juridice, concluzionând că respingerea cererii de revizuire, ca tardivă, încălcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare.
Înalta Curte nu va analiza condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire formulate de C. S.R.L. şi nici chestiunea autorităţii de lucru judecat întrucât ele nu au beneficiat de o dezlegare prin decizia recurată, demersul fiind respins pe criterii formale, întrucât a fost formulat după expirarea termenului legal.
Însă, Înalta Curte reţină că, pe de o parte, criticile de nelegalitate cuprinse în cererea de recurs vizează aspecte de ordin procedural, împrejurare care atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
Pe de altă parte, acestea nu sunt fondate.
Căile ordinare şi extraordinare de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.
Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea pentru contrarietate de hotărâri poate fi exercitată în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a exercita calea de atac.
Ultima hotărâre, în cauza pendinte, este decizia atacată cu revizuire, respectiv decizia nr. 1030A din 23 noiembrie 2021, care a devenit definitivă la data pronunţării sale, în considerarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. potrivit cu care "Sunt hotărâri definitive . . . . . . . . . .pct. 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".
Cum hotărârea a fost pronunţată la data de 23 noiembrie 2021, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ, pentru formularea cererii de revizuire, în cazul reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 s-a împlinit la 23 decembrie 2021.
Cererea de revizuire a fost depusă la data de 10 februarie 2022, cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de lege. Prin urmare, în temeiul art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel", în mod corect, cererea de revizuire a fost respinsă ca fiind tardiv formulată.
Susţinerile recurentei în sensul curgerii termenului de revizuire de la comunicarea hotărârii a cărei anulare se solicită, având în vedere că încălcarea autorităţii de lucru judecat rezultă din considerente, nu pot fi primite. Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă. De aceea, în cadrul judecării acesteia, nu este permisă soluţionarea fondului pricinii. Învestită cu o cerere de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate. Or, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor.
În acest sens, este şi decizia nr. 545/2022 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 110 din 8 februarie 2023, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care a reţinut următoarele:
"20. În acord cu jurisprudenţa sa în materie, . . . . . . . . . .hotărârea atacată prin intermediul revizuirii - cale extraordinară de atac - nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunţării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţa de judecată la data pronunţării. De aceea, formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate. (...)
24. Aşadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă, se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepţia actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) din acest act normativ, revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, aşa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie. Este adevărat că art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea.
25. În consecinţă, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi dreptul la apărare şi nici nu contravine dispoziţiilor art. 129 din Constituţie referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită."
Prin urmare, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă a aplicat corect dipoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi a respins cererea de revizuire ca fiind tardiv formulată.
În concluzie, nici acest motiv de recurs nu poate fi primit.
Dat fiind că dispoziţiile legale indicate de recurentă au fost aplicate, în mod corect, de către Curtea de Apel Craiova, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că nu sunt fondate motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi şi 8 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de către revizuenta C. S.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului declarat de revizuenta C. S.R.L. împotriva încheierii nr. 46 din 23 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, invocată de intimata A. S.A., prin lichidator judiciar B..
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, formulată de revizuenta C. S.R.L..
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta C. S.R.L. împotriva încheierii nr. 46 din 23 iunie 2022 şi a deciziei civile nr. 256 din 7 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2023.