Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2023
Asupra recursurilor în casaţie de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 147 din 24.03.2022, pronunţată de Tribunalul Argeş, în baza art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 7 lit. c) din Legea. 78/2000, a fost condamnat inculpatul A., (…) la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
(…).
Pedeapsa principală s-a dispus a se executa prin privare de libertate conform art. 60 C. pen.
În baza art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 7 lit. c) din Legea. 78/2000, a fost condamnat inculpatul B., (…), la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
(…)
În baza art. 47 C. pen. rap. la art. 334 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru instigare la infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 4 ani închisoare şi de 1 an închisoare, la care a fost condamnat inc. B. şi s-a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu, de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv de 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani 4 luni închisoare.
(…)
Pedeapsa principală s-a dispus a se executa prin privare de libertate conform art. 60 C. pen.
În baza art. 289 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de câte 100 RON şi echivalentul în RON a sumei de câte 100 euro.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa nr. 125/P/2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti din data de 29.11.2019 şi aplicată potrivit procesului-verbal din data de 15.05.2020 asupra sumelor de câte 323 le, sume poprite şi virate în conturile x ANABI - A., respectiv x ANABI - B. deschise, la C. S A.
Prin decizia penală nr. 274/A din 7 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020, s-a admis apelul declarat de inculpatul B. (…) împotriva sentinţei penale nr. 147 din data de 24 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. x/2020.
S-a desfiinţat în parte sentinţa şi, rejudecând, s-a dispus:
Înlăturarea condamnării inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 334 alin. (1) din C. pen., cu toate consecinţele, iar în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. cu referire la art. 153 alin. (1) rap. la art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 334 alin. (1) din C. pen.;s-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate, respingându-se, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., (…) împotriva sentinţei penale nr. 147 din data de 24 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. x/2020.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, inculpaţii A. şi B. au declarat recurs în casaţie, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Sub aspectul motivării cazului invocat, în cuprinsul cererii inculpatului A. se arată, în esenţă, că, în modalitatea în care au fost reţinute faptele, teza pretinderii sumei de 200 RON (susţinută exclusiv de martorul denunţător D.) nu este verificată de nicio probă coroborată, iar teza primirii sumei de 100 de euro şi 200 RON nu îl priveşte pe inculpatul A., câtă vreme acuzarea şi instanţa nu a constatat că inculpatul B. ar fi pretins şi primit bani pentru ambii poliţişti; elementul material al infracţiunii de luare de mită este insuficient dovedit, probele relevând o situaţie de fapt ce nu se suprapune peste tiparul legal al infracţiunii de luare de mită, nici cu privire la teza pretinderii, nici în ceea ce priveşte teza primirii de bani.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se fac ample referiri la situaţia de fapt şi probe, respectiv aptitudinea probelor de a dovedi situaţia de fapt reţinută, susţinându-se că instanţa de apel a rejudecat apelul în defavoarea inculpatului A. (două declaraţii contradictorii ale martorei E. făcând obiectul rejudecării în apel), deşi Parchetul nu a declarat apel, reţinând o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanţa de fond; ambele reţineri diferite ale situaţiei de fapt cu privire la primirea sumei de bani au dus la condamnare, împotriva hotărârii instanţei de fond, inculpatul A. declarând apel, tocmai în considerarea faptului că nu a primit sumele de bani.
Astfel, se susţine că instanţele nu au avut în vedere că declaraţia cu privire la elementul material al infracţiunii de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului A. provine de la o singură persoană, denunţătorul D., care susţine că ar fi perceput direct pretinderea şi primirea, iar faptul, dovedit cu certitudine, că agenţii de poliţie au discutat cu denunţătorul, nu conduce la o presupunere rezonabilă şi irefragabilă că aceştia au solicitat şi primit vreo sumă de bani cu titlul de mită; mărturia denunţătorului, necoroborată cu alte mijloace de probă, nu poate conduce la condamnarea inculpatului A., în contextul în care afirmaţia acestuia, potrivit căreia suma de 200 RON ar fi fost stabilită de inculpatul A., nu este susţinută de nicio probă.
În concluzie, se susţine că actiunea de remitere/primire de către inculpatul A. nu a existat în nicio împrejurare, nu a fost dovedită, asupra acesteia existând un dubiu esenţial, solicitându-se achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. . 1 lit. b) teza I C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, întrucât între faptele acestuia şi conduita descrisă de verbum regens din cuprinsul normei de incriminare nu există identitate.
Sub aspectul motivării cazului invocat, în cuprinsul cererii inculpatului B. se arată, în esenţă, că, în modalitatea în care au fost reţinute faptele, teza pretinderii sumelor de bani nu este verificată de nicio probă, iar teza primirii sumei de 100 de euro şi 200 RON nu îl priveşte pe inculpatul B., nefiind apreciat de către instanţă că inculpatul B. ar fi pretins şi primit bani pentru sine sau pentru ambii agenţi de poliţie.
Se mai arată că, în hotărârea instanţei de apel nu se indică nicio acţiune sau inacţiune pentru inculpatul B. care să corespundă tipicităţii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000; nu se face analiza elementelor de factură obiectivă şi subiectivă, mai ales în condiţiile în care, în apel, inculpatul a susţinut că elementul material al infracţiunii reţinute în sarcina sa nu este dovedit.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se fac ample referiri la situaţia de fapt şi probe, respectiv aptitudinea probelor de a dovedi situaţia de fapt reţinută, susţinându-se că instanţa de apel a rejudecat apelul în defavoarea inculpatului B., deşi Parchetul nu a declarat apel, reţinând o stare de fapt pe baza altor elemente de probatoriu decât cele reţinute de instanţa de fond; ambele ipoteze diferite ale situaţiei de fapt cu privire la primirea sumei de bani au dus la condamnare, împotriva hotărârii instanţei de fond, inculpatul B. declarând apel, tocmai în considerarea faptului că nu s-a dovedit că s-ar fi primit de către acesta sumele de bani sau actele înmânate de către martorul denunţător D..
Astfel, se susţine că actiunea de remitere/primire de către inculpatul B. nu a existat în nicio împrejurare, nu este dovedită, versiunea martorului denunţător în sensul că inculpatul B. a intervenit în ceea ce priveşte pretinderea şi primirea sumei de bani nefiind susţinută de nicio probă, asupra acesteia existând un dubiu esenţial, solicitându-se achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. . 1 lit. b) teza I C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, întrucât între faptele acestuia şi conduita descrisă de verbum regens din cuprinsul normei de incriminare nu există identitate.
În concluzie, se susţine că probele administrate creează incertitudine cu privire la situaţia de fapt descrisă în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., aceste probe relevând ipoteze diferite şi neverosimile, împrejurări ce nu pot conduce la stabilirea unei situaţii de fapt, dincolo de orice dubiu rezonabil, din care să rezulte că acţiunile sau inacţiunile inculpatului B. se încadrează în tipicitatea infracţiunii de luare de mită.
Totodată, în ceea ce priveşte latura subiectivă, se arată că nu exista intenţie pentru inculpaţi, şi în special pentru inculpatul B., să se sesizeze din oficiu pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autoturism neînmatriculat, astfel încât să comită infracţiunea de luare de mită, fie în forma pretinderii, fie în forma primirii unei sume derizorii.
Prin încheierea din 7 septembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-au admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 274/A din 7 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.
Analizând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.
Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a normelor substanţiale sau de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).
Pornind de la aspectele teoretice expuse, în limitele criticilor formulate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivele invocate de recurenţii inculpaţi A. şi B. vizează, în esenţă, temeinicia deciziei penale recurate şi nu chestiuni de legalitate.
Sub aspectul situaţiei de fapt, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a stabilit că, la data de 18.09.2016, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu autoturismul x cu număr de înmatriculare x, în calitate de organ de cercetare al poliţiei judiciare, cu atribuţii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, dar şi aviz de poliţie rutieră, inculpaţii A., agent şef de poliţie şi B., agent şef adjunct de poliţie l-au surprins pe martorul denunţător D. conducând pe str. x de pe raza comunei Bradu autoturismul marca x cu numărul provizoriu de înmatriculare x - fără valabilitate şi, pentru a nu-i întocmi dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen., au pretins şi primit suma de 100 de euro şi 200 RON.
În drept, instanţa de apel a apreciat că faptele celor doi inculpaţi, A. şi B. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de "luare de mită" prevăzută art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea. 78/2000.
Criticând probatoriul administrat şi evaluarea acestuia de către instanţa de apel, susţinerile recurenţilor inculpaţi vizează, practic, o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac, nu aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală.
Şi anume, inculpatul A. a motivat că teza pretinderii sumei de 200 RON (susţinută exclusiv de martorul denunţător D.) nu este verificată de nicio probă coroborată, iar teza primirii sumei de 100 de euro şi 200 RON nu îl priveşte, nefiind invocat de către acuzare şi instanţă că inculpatul B. ar fi pretins şi primit bani pentru ambii poliţişti ori că mărturia denunţătorului, necoroborată cu alte mijloace de probă, nu poate conduce la condamnarea inculpatului A., în contextul în care afirmaţia acestuia, potrivit căreia suma de 200 RON ar fi fost stabilită de inculpatul A., nu este susţinută de nicio probă coroborată.
La rândul său, inculpatul B. a pretins că actiunea de remitere/primire nu a existat în nicio împrejurare, nu este dovedită, versiunea martorului denunţător în sensul că a intervenit în ceea ce priveşte pretinderea şi primirea sumei de bani nefiind susţinută de nicio probă.
Or, în realitate, apărările ambilor inculpaţi constituie o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa dispunerii unei soluţii favorabile inculpaţilor ceea ce excede dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. deoarece, în ansamblul lor, motivele tind la reanalizarea împrejurărilor de fapt, în opinia recurenţilor inculpaţi, soluţia de condamnare pronunţată de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel fiind, urmarea administrării unor probe ce creează incertitudine cu privire la situaţia de fapt; în concret, nemulţumirea inculpaţilor este legată de interpretarea materialului probator, solicitându-se de fapt reanalizarea probelor şi înlăturarea raţionamentului care a condus la soluţia de condamnare.
Însă, reevaluarea situaţiei de fapt reţinută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanţa de apel şi concordanţa cu probele administrate, precum şi interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie.
În aceste coordonate, având în vedere baza factuală reţinută în cauză de instanţa de apel, Înalta Curte constată că faptele inculpaţilor A. şi B. se circumscriu elementelor de tipicitate a infracţiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea. 78/2000.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 274/A din 7 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 274/A din data de 7 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2020.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2023.