Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2023
Asupra recursului în casaţie de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 779, pronunţată la data de 09.05.2022, de către Judecătoria Braşov, în dosarul nr. x/2020, s-a dispus, în baza art. 396 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatului A. (…) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare în formă continuată, faptă prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (295 acte materiale din perioada 2010-2015).
În baza art. 72 C. pen., s-a constatat că inculpatul a fost reţinut în perioada 14.10.2020-15.10.2020 (una zi).
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 25 alin. (5) C. proc. pen., s-a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Primăria Comunei Tărlungeni (cu sediul în jud. Braşov).
În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen., s-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului instituită prin ordonanţa nr. 133/P/2020 din data de 13.10.2020 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, astfel cum a fost menţinută în parte prin încheierea din şedinţa publică din data de 20.10.2021 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. x/2020.
(...)
Prin decizia penală nr. 160/AP din 02 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, s-a admis, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, împotriva sentinţei penale nr. 779, pronunţată la data de 09.05.2022, de către Judecătoria Braşov, în dosarul nr. x/2020, care a fost desfiinţată în integralitate şi, în rejudecare:
În baza art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 1 an şi 4 luni închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării dreptului de a ocupa orice funcţie publică, prev. de art. 295 C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată (263 de acte materiale din perioada ianuarie 2012- martie 2015).
(…)
În baza art. 91 alin. (1) C. pen., s-a suspendat executarea sub supraveghere a pedepsei principale de 1 an şi 4 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen., care curge de la data pronunţării prezentei decizii definitive.
(…)
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1357 alin. (1) C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă UAT Târlungeni (cu sediul în jud. Braşov) şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă a sumei de 32.842 de RON, cu titlu de daune materiale.
S-au respins în rest, ca nefondate, pretenţiile părţii civile formulate în cauză.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a menţinut măsura asiguratorie instituită în cauză pe parcursul urmăririi penale, prin ordonanţa nr. 133/P/2020 din data de 13.10.2020 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, astfel cum a fost menţinută în parte prin încheierea din şedinţa publică din data de 20.10.2021 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. x/2020, până la concurenţa sumei de 32.842 de RON.
(…)
Împotriva deciziei penale nr. 160/AP din 02 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, în termenul legal, la data de 22.03.2023, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casaţie, invocând dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
S-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri de achitare a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată (263 de acte materiale din perioada ianuarie 2012- martie 2015), în temeiul art. 396 alin. (5) şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a C. proc. pen.
Prin încheierea din 25 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 160/AP din 2 martie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020.
Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.
Ca atare, motivele de casare trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.
Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a normelor substanţiale sau de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).
Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblu sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv." (decizia nr. 442/R/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
În cauză, inculpatul A. a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând în esenţă că, este nelegală condamnarea sa pentru delapidare în formă continuată (263 de acte materiale din perioada ianuarie 2012- martie 2015) în dauna U.A.T. Tărlungeni, cu argumentul că suma de 32.842 RON a ajuns în final la el prin intermediul funcţionarilor publici cu atribuţii de gestionari, respectiv B. şi C., întrucât păgubirea patrimonială a bugetului Primăriei s-a făcut prin activitatea acestor gestionare, nu prin activitatea inculpatului.
În opinia recurentului inculpat, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că şi-a însuşit prin sustragere efectiv sumele de bani, de conivenţă cu martorele casiere "astfel constrânse", fiind evident că acţiunea de sustragere a fost săvârşită de către cele două gestionare, iar potrivit art. 46 C. pen., autor al unei infracţiuni este numai persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală.
În concluzie, recurentul inculpat a susţinut că, s-a dispus, în mod nelegal, condamnarea sa pentru autorat la delapidare, când de fapt însuşirea ca modalitate de sustragere a banilor din patrimoniul UAT Tărlungeni a fost o activitate săvârşită de către o altă persoană, care a acţionat cu sau fără vinovăţie.
În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor ce se circumscriu motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte notează că, în cuprinsul deciziei recurate a fost descrisă fapta care a justificat încadrarea acesteia ca realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fiind reţinută în concret activitatea inculpatului A. şi motivele pentru care s-a considerat că acesta a săvârşit fapta.
În drept, instanţa de apel a reţinut că fapta inculpatului A., care, în calitate de primar şi de ordonator principal de credite, în cadrul UAT Târlungeni, în mod repetat, în perioada ianuarie 2012 - martie 2015, şi-a însuşit suma totală de 32.842 de RON, provenind din încasările de la agenţii economici care operau în târgul aflat în administrarea localităţii, constituie infracţiunea de delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 de acte materiale).
Prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul A. a susţinut că fapta sa nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de delapidare în formă continuată, întrucât însuşirea banilor din patrimoniul UAT Tărlungeni s-a săvârşit de gestionarele B. şi C., paguba nefiind produsă prin acţiunile sale.
Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv. În ipoteza în care situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu se suprapune pe tipicitatea obiectivă a infracţiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, devin incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. pen., însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Aşadar, sub aspectul laturii obiective, delapidarea este o infracţiune comisivă, ce poate fi săvârşită prin trei tipuri de acţiuni determinate, care îi sunt cerute subiectului activ şi care caracterizează infracţiunea ca fiind una cu conţinut alternativ - însuşirea, folosirea sau traficarea, toate acestea fiind modalităţi de sustragere. Din punct de vedere al întrunirii tipicităţii delapidării, este irelevant dacă sustragerea s-a realizat în interes propriu sau în interesul altei persoane.
Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic, în analiza motivelor de recurs în casaţie, Înalta Curte constată că activitatea imputată inculpatului A., în calitate primar al UAT Târlungeni, constă în însuşirea prin sustragere efectivă, în lipsa înregistrării în evidenţele unităţii publice, de conivenţă cu martorele casiere B. şi C. (constrânse prin conduita inculpatului de atenţionare a acestora privind posibilitatea pierderii locului de muncă), a sumelor de bani provenite din încasările din târgul administrat de primărie, încasate pe baza unor chitanţe neconforme (fără antetul primăriei asemenea celorlalte chitanţe emise în aceeaşi perioadă de timp), fiind indiferent în interesul cui a fost săvârşită delapidarea.
Prin decizia recurată s-a reţinut că acuzaţia că inculpatul şi-a însuşit banii încasaţi de la târgul respectiv este dovedită în cauză prin probele directe constând în declaraţiile martorelor casiere C. şi B., dar şi a martorei şef serviciu contabilitate D., care se coroborează cu celelalte probe din cauză, inclusiv cu precizările inculpatului date în faţa instanţei de apel.
În condiţiile în care prin motivele de recurs în casaţie, în esenţă, inculpatul A. neagă faptul că şi-a însuşit sumele de bani provenite din încasările de la târgul administrat de primărie, Înalta Curte constată că motivele invocate vizează, în concret, temeinicia deciziei penale recurate şi nu chestiuni de legalitate.
Criticând decizia instanţei de apel, susţinerile recurentului inculpat tind, în realitate, la reanalizarea probelor şi înlăturarea raţionamentului care a condus la soluţia de condamnare, practic, la o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac, nefiind reliefate aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală.
Însă, reevaluarea situaţiei de fapt reţinută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanţa de apel şi concordanţa cu probele administrate, precum şi interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie.
Concluzionând, raportat la cele expuse, Înalta Curte constată că actele materiale imputate inculpatului A., astfel cum au fost reţinute în mod definitiv de instanţa de apel, întrunesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen., cu reţinerea art. 35 alin. (1) C. pen.
Desi, sunt reserve asupra calificării participării ca autor la comiterea infracţiunii, în raport de limitele cazului de casare, nu se pune problema reformării hotărârii sub aspectul modificării încadrării juridice a faptei inculpatului în complicitate prevăzută de art. 48 C. pen.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 160/AP din 2 martie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 160/AP din 2 martie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2023.