Asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea Completului de 5 judecători
Prin Decizia nr. 241 din 7 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 3P din 29 martie 2022 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, Secţia pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/P/2021.
A admis recursul declarat de A. împotriva încheierii din 23 februarie 2022 şi a Hotărârii nr. 3P din 29 martie 2022 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, Secţia pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/P/2021.
A casat încheierea din 23 februarie 2022 şi Hotărârea nr. 3P din 29 martie 2022, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, Secţia pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/P/2021 şi a constatat nulitatea absolută a acţiunii disciplinare.
În motivarea deciziei, referitor la recursul formulat de A., instanţa a constatat că acesta este fondat, din perspectiva nerespectării termenului imperativ de 45 de zile de efectuare a verificărilor prealabile, prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.
S-a reţinut că verificările prealabile iniţiale au fost începute prin sesizarea din oficiu şi au fost finalizate la 14 iulie 2021, prin rezoluţia nr. x-2398 din 14 iulie 2021, prin care inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării.
Din actele dosarului a rezultat că, la 5 august 2021, inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, prin rezoluţie, a infirmat rezoluţia iniţială şi a dispus completarea verificărilor de către acelaşi inspector, în termen de 10 zile. Completarea verificărilor dispuse de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare a fost finalizată la 20 august 2021.
Instanţa a constatat că termenul legal în care ar fi putut fi efectuate verificările prealabile în lucrarea analizată în cauză, pentru care a fost exercitată acţiunea disciplinară, raportat la termenul de 45 de zile de la sesizarea Inspecţiei Judiciare, respectiv 23 iunie 2021, calculat potrivit celor de mai sus, s-a împlinit la 8 august 2021. Deoarece această zi era nelucrătoare (duminica) termenul s-a prelungit până în prima zi lucrătoare care a urmat, respectiv 9 august 2021.
Având în vedere că procedura verificărilor prealabile s-a finalizat la 20 august 2021, instanţa a reţinut depășirea termenului anterior amintit, cu atât mai mult cu cât termenul inițial de 45 de zile nu a fost prelungit de către inspectorul-şef, prin procedura expres prevăzută de art. 45 alin. (3) teza finală din Legea nr. 317/2004 republicată, la solicitarea motivată a inspectorului judiciar.
Se mai reţine că termenul prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 republicată nu s-a întrerupt între data emiterii rezoluţiei de clasare şi data infirmării acesteia în procedura avizării şi confirmării prevăzută de art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 republicată, întrucât legea nu permite şi nu reglementează această posibilitate, ci, astfel cum s-a arătat, prevede doar posibilitatea prelungirii lui printr-un act decizional al inspectorului șef, în baza unor motive întemeiate.
În consecinţă, Înalta Curte a reţinut că a fost încălcat termenul de decădere de 45 de zile pentru efectuarea verificărilor prealabile, prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 republicată, care atrage sancţiunea nulităţii absolute a tuturor actelor efectuate după expirarea termenului în care puteau fi efectuate verificările prealabile, respectiv a procesului-verbal din 20 august 2021 de finalizare a verificărilor prealabile şi nulitatea absolută a rezoluţiei nr. y-2398 din 27 august 2021, prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare şi nulitatea absolută a rezoluţiei nr. z-2398/a1 din 26 octombrie 2021, prin care s-a dispus exercitarea acţiunii disciplinare.
A fost avută în vedere şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători: deciziile nr. 50/2019, nr. 111/2020 şi nr. 312/2017.
Faţă de soluţia pronunţată cu privire la recursul formulat de A., Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară şi a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurent în faza procesuală a recursului.
2. Contestaţia în anulare
Împotriva deciziei anterior amintite, intimata Inspecţia Judiciară a formulat calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, întemeiată în drept pe art. 503 alin. (2) C. proc. civ.
În motivare căii de atac, a susținut că decizia contestată este rezultatul unei erori materiale. Astfel, în cauză, pentru verificarea aspectelor sesizate a fost stabilit, în condiţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, un termen de 5 zile, care a început să curgă de la data de 23.06.2021, data sesizării din oficiu a Inspecţiei Judiciare, şi care a fost prelungit cu încă 15 zile, la cererea inspectorului judiciar desemnat.
Ulterior, la 14.07.2021, inspectorul judiciar a încheiat un proces-verbal de finalizare a verificărilor prealabile, fiind respectat termenul fixat de inspectorul-şef privind soluţionarea lucrării.
Prin rezoluţia nr. x-2398 din 14.07.2021, inspectorul a dispus clasarea sesizării, motivând că aspectele semnalate nu conturează elementele constitutive ale niciuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată; însă, la 04.08.2021, directorul Direcţiei de inspecţie pentru procurori a avizat negativ această rezoluţie, considerând verificările prealabile incomplete.
La data de 05.08.2021 inspectorul-şef a dispus, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, infirmarea rezoluţiei nr. x-2398 din 14.07.2021 şi completarea verificărilor prealabile de acelaşi inspector în termen de 10 zile, termen reglementat de prevederile 17 alin. (3) teza ultimă din Normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie aprobat prin Ordinul inspectorului-şef nr. 51/14.06.2021.
În raport de acestea, este greşită reţinerea instanţei de recurs, în sensul că raportarea se face la termenul de decădere de 45 de zile, de vreme ce inspectorul şef a infirmat rezoluţia.
Susţine contestatoarea că la 20 august 2021 s-a finalizat completarea verificărilor prealabile, dată cuprinsă între data luării la cunoştinţă de către inspectorul judiciar a rezoluţiei de infirmare (09.08.2021) şi împlinirea termenului maxim de 10 de zile stabilit de inspectorul-şef pentru completarea verificărilor (20.08.2021); în consecinţă, dispunerea completării verificărilor prealabile după infirmarea rezoluţiei de clasare nr. x-2398 s-a efectuat cu respectarea termenului maxim de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 17 alin. (3) din Normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie.
A invocat jurisprudenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul x/J/2021, atașând Hotărârea nr. 26J.
3. Apărările formulate de părți
Intimatul A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare şi, în subsidiar, a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată.
În motivarea întâmpinării, a arătat că deşi contestaţia în anulare este întemeiată în drept pe art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în realitate sunt invocate greşeli de judecată şi nu erori materiale, în sensul textului de lege.
Din această perspectivă, a arătat că interpretarea dată de contestator prevederilor legale incidente în cauză este eronată, sens în care a invocat şi depus jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reţine că, prin întâmpinarea depusă, intimatul a invocat excepţia inadmisibilității contestaţiei în anulare, arătând că, prin motivarea căii extraordinare de atac, se face referire la o greșeală de judecată şi nu una materială.
Instanţa, văzând că decizia împotriva căreia se îndreaptă prezenta cerere este una definitivă, care este supusă căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, reţinând că intimatul susţine că greşelile invocate sunt unele de judecată, urmează să aibă în vedere apărările formulate prin întâmpinare ca unele ce privesc fondul cauzei, iar nu ca o veritabilă excepţie a inadmisibilității contestaţiei în anulare.
Analizând contestaţia în anulare formulată, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 503 C. proc. civ.:
„(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:
1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;
2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.”
Prin cererea supusă analizei, Inspecţia Judiciară a susţinut că decizia contestată este rezultatul unei erori materiale, pentru că face referire la un termen de decădere de 45 de zile, care nu ar fi incident în cauză.
Din perspectiva art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care este temeiul de drept al contestaţiei pendinte, greșelile materiale pe care le are în vedere textul de lege mai sus citat, sunt cele cu caracter procedural, esențiale, determinante pentru soluția pronunțată, greșeli care să fi dus la pronunțarea unei soluții eronate. În această categorie intră greșeli de fapt, involuntare, comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei.
Din conținutul deciziei contestate nu rezultă existența unor greșeli materiale, în sensul textului de lege invocat, care să ducă la anularea acesteia. Când instanța de judecată, cunoscând actele și lucrările dosarului, realizează o apreciere, o interpretare a normelor legale incidente în speță, nu poate fi vorba de o greșeală materială în sensul textului legal, ci eventual o greșeală de judecată. Astfel, în considerentele deciziei contestate, instanţa a reţinut incidenţa termenului legal pentru efectuarea verificărilor prealabile de 45 de zile, conform art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.
În înțelesul normei prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., greșeala materială care deschide calea contestației în anulare vizează o eroare formală, evidentă, care, deși distinctă de eroarea materială care poate fi îndreptată în condițiile art. 442 C. proc. civ., nu poate fi inițiată pentru remedierea unor greșeli decurgând din aprecierea probelor sau a interpretării unor dispoziții legale cu incidență în speță ori din stabilirea eronată a situației de fapt.
Fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv, pentru că s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a aceluiași recurs.
Or, împrejurările reclamate de contestatoare nu se circumscriu motivului de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. pentru promovarea căii extraordinare de atac, ci reprezintă, de fapt, adevărate critici pe fondul cauzei, pentru că instanţa de recurs a detaliat în considerentele deciziei motivul pentru care a reţinut incidenţa termenului de 45 de zile, cum a curs acest termen şi mai ales când s-a împlinit, în raport de finalizarea verificărilor prealabile în ceea ce în priveşte pe intimat. Ca urmare, nu se poate aprecia că este vorba despre o eroare materială a instanţei de judecată, cum susţine contestatoarea.
Conchizând, Înalta Curte reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în hotărârile pronunţate în cauzele Mitrea împotriva României/2008, Stanca Popescu împotriva României/2009).
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători va respinge contestaţia în anulare formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge contestaţia în anulare declarată de Inspecţia Judiciară împotriva Deciziei nr. 241 din 7 noiembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/1/2022.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 mai 2023.