Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2024
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Pretenţia dedusă judecăţii
La data de 22 mai 2020, reclamantul Oficiul National pentru Jocuri de Noroc- Serviciul Teritorial Sud Vest a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând obligarea acestuia la plata unei despăgubiri în sumă de 425.000 RON în baza dispoziţiilor art. 1357 şi următoarele din Noul C. civ., sumă ce reprezintă contravaloarea taxei de licenţă şi respectiv de autorizare pentru jocuri de noroc de tip slot machine, taxe datorate şi neachitate către bugetul statului în urma săvârşirii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, constând în faptul că a organizat şi exploatat jocuri de noroc tip slot machine fără licenţă, sau autorizaţie, prejudiciind astfel bugetul statului prin neplata acestor taxe cu suma de 425.000 RON.
2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 77/08.02.2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, a fost admisă exceptia lipsei calitătii procesuale pasive şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc-Serviciul Teritorial Sud Vest, în contradictoriu cu pârâtul A..
3. Hotărârea pronunţată în apel în primul ciclu procesual
Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Dolj a formulat apel reclamantul Oficiul National pentru Jocuri de Noroc.
Prin decizia civilă nr. 215/14 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2020, a fost admis apelul formulat de apelantul-reclamant Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc împotriva sentinţei civile nr. 77 din data de 08 februarie 2021, pronunţate de Tribunalul Dolj–Secţia I Civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul-pârât A., având ca obiect pretenţii; a fost anulată sentinţa civilă nr. 77 din data de 08 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj – secţia I Civilă în dosarul nr. x/2020; a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului A.. A fost trimisă cauza pentru rejudecare pe fond la Tribunalul Dolj.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă sub nr. x/2020*.
4. Hotărârea pronunţată în fond în al doilea ciclu procesual
Prin sentinţa civilă nr. 119 din 28.02.2022, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2020, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Oficiul Naţional Pentru Jocuri de Noroc, în contradictoriu cu pârâtul A.; s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 25.000 RON reprezentând taxa aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi la plata sumei de 32.000 RON reprezentând taxa aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, pentru 4 aparate de tip slot machine; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
5. Hotărârea pronunţată în apel în al doilea ciclu procesual
Prin decizia civilă nr. 62 din 16 februarie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Oficiul Naţional Pentru Jocuri de Noroc, în contradictoriu cu pârâtul A..
6. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei decizii, la 4 aprilie 2023, a formulat recurs reclamantul, prin care a solicitat casarea deciziei recurate şi, rejudecând, admiterea apelului, anularea sentinţei şi admiterea cererii de chemare în judecată.
Recurentul a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, învederând următoarele argumente:
Citând dispoziţiile art. 1 alin. (1), (11), (2) şi (5) din O.U.G. nr. 77/2009, recurentul arată că persoana fizică nu poate, în contextul legislaţiei specifice, în domeniul jocurilor de noroc, să fie licenţiată şi autorizată, acest drept avându-1 doar persoanele juridice, dar acest fapt nu-i dă dreptul persoanei fizice să desfăşoare activităţi de jocuri de noroc fără a se constitui ca persoană juridică, fără un contract încheiat în condiţiile legii şi fără să achite anticipat la bugetul statului taxele obligatorii înainte de a începe exploatarea acestor jocuri de noroc.
Fapta infracţională s-a produs într-un spaţiu public aparţinând societăţii Marakesh S.R.L. care, prin desfăşurarea activităţilor de jocuri de noroc în această formă, nelicenţiată şi neautorizată într-un spaţiu public, a urmărit cu intenţie utilizarea de mijloace de joc fără să respecte prevederile privind provenienţa şi amplasarea acestora într-o locaţie declarată la Registrul Comerţului care să îndeplinească cerinţele legale pentru exploatare.
Chiar dacă nu se poate autoriza pentru a desfăşura activităţi de jocuri de noroc în contextul legislaţiei în vigoare, persoana fizică ce a organizat activităţi de jocuri de noroc ilegal are obligaţia să achite către bugetul de stat taxele prevăzute de normele legale.
Or, pârâtul A. a ignorat prevederile legale, respectiv faptul că orice persoană fizică care doreşte să desfăşoare activităţi de jocuri de noroc poate să se constituie ca persoană juridică şi să aibă ca obiect de activitate organizarea şi exploatarea de jocuri de noroc sau să se asocieze în conformitate cu prevederile legale prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în condiţiile legii şi, după caz, statutul acesteia.
Această situaţie nu este analizată de către instanţa de fond şi nici de către instanţa de apel, soluţia adoptată fiind de natură a încuraja organizarea de jocuri de noroc fie de către persoanele fizice, care se vor baza pe practica instanţelor de a respinge acţiunea formulată de recurent sau a dispune obligarea acestora la plata unui prejudiciu mai mic faţă de cuantumul minim prevăzut de lege.
În cauză, prejudiciul produs bugetului de stat rezultă din situaţia concretă, reală, şi nu dintr-o situaţie ipotetică în care operatorul ar fi respectat legislaţia în materie, întrucât aceste taxe sunt obligatorii pentru cei care organizează jocuri de noroc şi se achită înainte de a începe activitatea de jocuri de noroc, pentru 50 de aparate minim, aşa cum legiuitorul a prevăzut în legislaţia specifică jocurilor de noroc, la data săvârşirii faptei.
Modalitatea în care a interpretat instanţa de apel prevederile legale în materie conduce la concluzia că acele persoane, care nu respectă legea în domeniul jocurilor de noroc şi organizează jocuri de noroc prin care obţin venituri ilegale şi nu achită la bugetul de stat taxele obligatorii înainte de începerea activităţii de jocuri de noroc, nu răspund nici penal şi nici civil, pentru că sunt persoane fizice, putând să organizeze jocuri de noroc fără respectarea normelor imperative impuse de legislaţia din domeniul jocurilor de noroc.
Apreciază că se poate crea un precedent periculos prin care persoanele care vor să organizeze şi să exploateze jocuri de noroc nu vor mai achita taxele prevăzute de lege pentru 50 aparate, aşa cum legiuitorul a prevăzut la data săvârşirii faptei, şi vor alege să exploateze aceste mijloace de joc fără îndeplinirea condiţiilor legale de autorizare, fără plata acestor taxe, cu un număr mai mic de astfel de jocuri, iar dacă sunt depistaţi într-o locaţie că au organizat activitatea de jocuri de noroc, cei ce încalcă legea nu vor răspunde nici măcar penal, pentru că procurorul adoptă o hotărâre de renunţare la urmărirea penală, iar instanţa civilă respinge cererea formulată pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
Organizatorii de jocuri de noroc constituiţi legal şi care plătesc taxele prevăzute de lege nu vor mai achita aceste taxe impuse, în condiţiile în care instanţele de judecată, prin astfel de decizii, permit organizarea jocurilor de noroc în afara cadrului legal, motivând într-un alt mod că aceste taxe de licenţă şi autorizaţie de exploatare sunt datorate de o persoană juridică, astfel însemnând că persoanele fizice pot să organizeze jocuri de noroc fără să răspundă penal sau civil pentru faptele lor ilegale.
Prin soluţia adoptată, instanţa de apel nu a luat în considerare toate prevederile legale în vigoare, respectiv că prejudiciul trebuie să fie recuperat şi plătit la bugetul de stat în cuantumul achitat de toţi organizatorii de jocuri de noroc care funcţionează legal şi care achită taxa de licenţă şi taxa de autorizare pentru minim 50 aparate.
Potrivit art. 15 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2009, numărul minim de mijloace de joc tip slot-machine care pot fi exploatate de acelaşi operator este de 50, taxele stabilite se calculează în funcţie de numărul de slot-machine exploatate, fără ca numărul acestora să poată scădea sub 50. Astfel, consideră că este justificată calcularea taxelor de autorizare în funcţie de minimul de 50 de mijloace de tip slot-machine, pentru a nu crea discriminări faţă de persoanele care desfăşoară în mod legal activităţile de jocuri de noroc doar dacă deţin 50 de aparate de joc.
Cel care se sustrage de la plata lor săvârşeşte o infracţiune, prin încălcarea monopolului de stat, privează statul de taxe legale. Iar această infracţiune reprezintă o faptă ilicită care atrage răspunderea civilă delictuală. Autorul infracţiunii trebuie să suporte prejudiciul, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, cuantumul său fiind prezumat de lege, prin raportare la cuantumul taxelor legale. Evaluarea prejudiciului în funcţie de numărul de aparate înseamnă, în opinia recurentului, a crea o lex tertia.
Recurentul a susţinut, totodată, că soluţia instanţei de apel este greşită şi prin raportare la prevederile C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.
Piaţa jocurilor de noroc este o piaţă restrictivă, dreptul de a organiza jocuri de noroc, precum şi condiţiile de exploatare a acestora constituie monopol de stat, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
Recurentul a făcut referire şi la prevederile art. 13 - 17 alin. (9) din O.U.G. nr. 77/2009, arătând că, în situaţia în care numărul de aparate al unui organizator scade sub minimul prevăzut de lege, respectiv 50 de aparate, după adoptarea măsurii de revocare a licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi de încetare a valabilităţii autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc sau după încetarea activităţilor de jocuri de noroc, organizatorilor le revine obligaţia de a plăti pentru toate taxele restante.
Consideră că prejudiciul cauzat statului prin săvârşirea faptei ilicite de către persoana fizică cercetată penal nu poate fi cuantificat în raport de numărul de aparate exploatate efectiv fără respectarea dispoziţiilor legale, ci se raportează la contravaloarea taxelor, stabilite prin norma specială, pe care statul le-ar fi încasat la momentul autorizării persoanei interesate în desfăşurarea unei astfel de activităţi.
În ceea ce priveşte obligarea la recuperarea integrală a prejudiciului, recurentul a precizat că statul este în toate raporturile juridice de drept un subiect dominant care pretinde o anumită conduită socială pentru a ţine o ordine în domeniul reglementat şi, tot statul este acela care, în caz de încălcare a normelor sociale şi legale, prin organele sale specializate, are obligaţia restabilirii ordinii încălcate, prin tragerea la răspundere a celor vinovaţi de săvârşirea unor infracţiuni sau contravenţii.
Consideră aplicabile dispoziţiile art. 1349 din C. civ., raportat la art. 1357 din acelaşi act normativ, cerinţele legii impunând ca persoana care a săvârşit un fapt ilicit să repare integral toate prejudiciile care au rezultat din săvârşirea faptei, indiferent de caracterul lor, fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestora.
În mod greşit instanţa de apel nu a coroborat dispoziţiile legii speciale cu prevederile ce reglementează răspunderea civilă delictuală şi a înlăturat reglementările ce privesc numărul minim de aparate.
6. Apărările formulate în cauză
Intimatul A. nu a formulat întâmpinare.
7. Procedura în faţa Înaltei Curţi
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 27 aprilie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.
Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate faţă de data iniţială a dosarului, 22 mai 2020, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispoziţiile art. 493 C. proc. civ.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând recursul de faţă, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:
Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele de recurs vizează întinderea prejudiciului cauzat reclamantului prin fapta ilicită comisă de către pârât, în contextul în care prima instanţă a apreciat că sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale în persoana acestuia din urmă, iar instanţa de apel a analizat, în limitele învestirii prin apelul reclamantului, acelaşi aspect invocat prin motivele de recurs, confirmând cuantumul despăgubirilor la care pârâtul a fost obligat prin hotărârea primei instanţe.
Recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că decizia din apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, prin menţinerea obligării pârâtului la plata taxei aferente autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc doar pentru 4 aparate de tip slot-machine şi nu pentru 50 aparate, numărul minim necesar pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, care pot fi exploatate în cadrul aceleiaşi locaţii sau în locaţii diferite, conform art. 15 alin. (6) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei ilicite, ceea ce implicit ar fi determinat reţinerea unui prejudiciu într-un cuantum mai mare.
Criticile recurentului-reclamant au caracter nefondat.
Potrivit art. 1.349 C. civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar în cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului.
De asemenea, conform art. 1.357 alin. (1) C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.
Art. 1385 alin. (3) C. civ. explicitează întinderea despăgubirilor care pot fi acordate, identifică drept componente (i) pierderea suferită (damnum emergens), (ii) câştigul nerealizat (lucrum cessans), respectiv (iii) cheltuielile avansate pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
Dispoziţiile art. 1532 C. civ. reglementează una dintre condiţiile premisă ale reparării prejudiciului şi anume caracterul cert al acestuia. Prejudiciul cert este prejudiciul a cărui existenţă este neîndoielnică şi a cărui întindere poate fi sigur stabilită.
Potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei, "Prin organizator de jocuri de noroc se înţelege persoana juridică licenţiată să organizeze şi să exploateze jocuri de noroc în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor specifice. Poate dobândi această calitate persoana juridică de drept român constituită în condiţiile legii sau persoana juridică constituită legal într-un stat membru al Uniunii Europene sau în state semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European sau din Confederaţia Elveţiană".
În conformitate cu art. 13 alin. (1) din ordonanţă, acordarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc, respectiv acordarea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc se realizează cu perceperea de taxe, iar la art. 15 sunt prevăzute condiţiile pe care operatorul economic trebuie să le îndeplinească pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, între acestea regăsindu-se şi cele legate de numărul minim de mijloace de joc, locaţii sau dotări tehnice pentru care se poate solicita autorizarea, prevăzute la alin. (6) la pct. a) fiind impusă condiţia ca pentru jocurile tip slot-machine, numărul minim de mijloace de joc care pot fi exploatate de acelaşi operator economic este de 50 de slot-machine, care pot fi exploatate în cadrul aceleiaşi locaţii sau în locaţii diferite. Dacă numărul autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc plătite de organizator scade sub numărul prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă, licenţa de organizare a jocurilor de noroc se revocă de drept, fără îndeplinirea altor proceduri prealabile.
Din dispoziţiile legale invocate anterior rezultă, aşadar, că autorizată pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul jocurilor de noroc poate fi numai o persoană juridică, iar nu una fizică, iar în cazul persoanei juridice, autorizarea pentru exploatare se poate da numai dacă sunt îndeplinite anumite cerinţe, între care şi aceea a deţinerii unui număr minim de 50 de aparate de tip slot-machine.
Or, în limitele în care reclamantul a invocat prejudiciul pretins suferit prin fapta pârâtului persoană fizică, raportarea la numărul minim de aparate pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine relevă un prejudiciu eventual, virtual, în condiţiile în care acest număr face parte dintre condiţiile necesare autorizării unei persoane juridice, fiind prejudiciul pe care recurentul l-ar fi suferit dacă o persoană juridică ar fi exploatat mijloacele de joc, iar aceasta ar fi putut fi considerată drept organizator de jocuri de noroc.
În cazul persoanei fizice, prejudiciul cert, din punctul de vedere al componenţei pretinse de către recurent şi în limitele învestirii instanţei de recurs, este numai cel produs în mod efectiv prin exploatarea celor 4 mijloace de joc, astfel cum, în mod corect, a apreciat instanţa de apel, ţinând cont că prejudiciul nu se poate raporta la taxe şi autorizaţii pe care persoana fizică nu le-ar putea obţine, respectiv datora vreodată bugetului de stat.
Prin urmare, este eronată susţinerea recurentului-reclamant potrivit căreia intimatul-pârât datorează prejudiciul ce reprezintă taxa aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc şi taxa de viciu pentru 50 de aparate, taxe care incumbă doar operatorului economic, în condiţiile în care organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc este atributul exclusiv al unei persoane juridice care poate primi licenţă şi poate fi autorizată în acest scop, după achitarea taxelor corespunzătoare care se fac venit la bugetul statului, cea care poartă în mod direct şi exclusiv răspunderea pentru acest tip de activitate, conform art. 21 din O.U.G. nr. 77/2009.
Din acest punct de vedere nu poate fi primită nici susţinerea recurentului-reclamant în sensul că întinderea prejudiciului ar trebui examinată în oglindă, în raport cu situaţia organizatorilor de jocuri de noroc care au obţinut legal licenţa şi care trebuie să achite aceste taxe sau cu a celor a căror activitate se suspendă ori a căror licenţă este revocată, cu menţinerea obligaţiei de achitare integrală a taxelor.
Aceasta, întrucât răspunderea civilă poate fi angajată numai pentru un prejudiciu cert, prezent sau viitor, iar nu pentru unul potenţial, a cărui producere în viitor este incertă şi care ar putea fi doar presupus prin comparaţie cu prejudiciul ce ar putea fi adus de alte persoane în alte situaţii, chiar similare celei din cauză.
În plus, situaţiile juridice invocate de recurent sunt diferite, spre deosebire de cazul operatorului economic care trebuie să achite taxa de licenţiere sau autorizare, inclusiv în ipoteza revocării licenţei de organizare, conform art. 15 alin. (6) lit. a) teza finală din O.U.G. nr. 77/2009, o persoană fizică neputând fi niciodată licenţiată şi autorizată pentru exploatarea jocurilor de noroc.
Pentru acelaşi motiv, nu s-ar putea reţine nici existenţa unui tratament discriminatoriu între aceste persoane, tratament care, oricum, ar putea fi invocat de către cel care a fost victima unei astfel de discriminări (eventual organizatorul de jocuri de noroc legal licenţiat şi autorizat), iar nu de către reclamant.
De asemenea, referirea reclamantului la rolul pe care taxele menţionate îl au pentru respectarea normelor de drept de către subiecţii cărora le sunt destinate nu îşi găseşte aplicarea în cauza de faţă, sumele la care poate fi obligat pârâtul în temeiul răspunderii civile delictuale neavând rolul de sancţiune, ci de reparare a unui prejudiciu produs urmare a faptei ilicite constând în "desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc", din care decurge dreptul reclamantului la despăgubiri, în componenta validată de instanţa de apel.
Nu în ultimul rând, împrejurarea că şi o persoană fizică putea fi subiect activ al infracţiunii incriminate de art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009, în forma în vigoare în anul 2014, are relevanţă în acţiunea civilă întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, în condiţiile C. proc. pen.
Astfel, conform art. 28 alin. (1) C. proc. pen., "Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite".
Cum hotărârea penală nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului nici măcar atunci când s-a pronunţat o hotărâre definitivă de încetare a procesului penal, cu atât mai mult un asemenea efect nu operează în ipoteza în care s-a renunţat chiar la urmărirea penală, prin ordonanţă a Parchetului, precum în speţă, soluţie confirmată prin încheierea judecătorului de cameră preliminară.
În fine, în privinţa efectelor altor hotărâri judecătoreşti invocate de recurentul-reclamant cu titlul de precedent judiciar, Înalta Curte precizează că, în raport cu dispoziţiile art. 5 alin. (4) C. proc. civ., jurisprundenţa unei instanţe naţionale nu constituie izvor de drept şi nu este obligatorie, cu excepţia soluţiilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii sau în procedura reglementată de art. 519 şi urm. C. proc. civ., în care instanţa supremă este competentă să pronunţe o hotărâre prin care să se dea de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.
Mai mult, cauzele având ca obiect răspundere civilă delictuală comportă o analiză distinctă determinată de situaţia particulară a fiecărei părţi, nefiind în discuţie o problemă de drept pentru care se aplică în mod unitar un anumit raţionament reflectat în jurisprudenţa naţională şi cea europeană.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc împotriva deciziei civile nr. 62 din 16 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc împotriva deciziei civile nr. 62 din 16 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2024.