Ședințe de judecată: Noiembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 985/2024

Decizia nr. 985

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2024

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. înregistrată la 3 august 2023 pe rolul Tribunalului Braşov, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 849 din 29 iunie 2023 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2022, arătând că această decizie încalcă autoritatea de lucru judecat a două hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în dosare distincte, de către instanţe diferite şi anume, se încalcă autoritatea de lucru judecat a încheierii de şedinţă din data de 8 octombrie 2021 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. x/2021 şi, de asemenea, autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 209 din 2 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2019.

II. Hotărârea Tribunalului Braşov:

Prin decizia nr. 17/Ap din 9 ianuarie 2024 pronunţată de Tribunalul Braşov, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că prima hotărâre din cele pretins potrivnice a fost decizia civilă nr. 209/AP din data de 2 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2019, astfel încât instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre este Curtea de Apel Braşov.

Totodată, tribunalul a reţinut că invocarea altor dosare în cuprinsul notelor de şedinţă depuse la data de 8 ianuarie 2024 nu poate conduce la concluzia că revizuentul invocă existenţa hotărârilor pronunţate în cadrul dosarelor indicate, în sensul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ca fiind hotărâri potrivnice, ci solicită ataşarea înscrisurilor din dosarele menţionate doar în probaţiune, astfel cum revizuentul a menţionat, pentru a se aprecia asupra autorităţii de lucru invocate prin cererea de revizuire prin raportare la cele reţinute de instanţă prin deciziei civile nr. 209/AP din data de 2 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2019, precum şi a încheierii definitive din data de 8 octombrie 2021 pronunţate Judecătoria Braşov în dosarul nr. x/2021.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 510 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Braşov.

III. Hotărârea Curţii de Apel Braşov:

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Braşov a pronunţat decizia nr. 172/Ap din 13 februarie 2024, prin care a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat în favoarea Tribunalului Braşov competenţa de soluţionare a cererii de revizuire împotriva deciziei civile nr. 849/Ap din 29 iunie 2023 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2022, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin invocarea autorităţii de lucru judecat a încheierii pronunţate de Judecătoria Braşov la data de 8 octombrie 2021 în dosarul nr. x/2021, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivare, instanţa a arătat că a fost sesizată de Tribunalul Braşov, ca urmare a declinării de competenţă, cu două cereri de revizuire formulate împotriva aceleiaşi hotărâri judecătoreşti şi a dispus disjungerea cererii de revizuire formulate împotriva deciziei civile nr. 849 din 29 iunie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Braşov prin raportare la încheierea de şedinţă din data de 8 octombrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Braşov, întemeiată pe prevederile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., formându-se un nou dosar cu nr. x/2024 (prezenta cauză).

Cum cronologic prima hotărâre a fost pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. x/2021, competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuirea aparţine Tribunalului Braşov, ca instanţă mai mare în grad.

Curtea de Apel Braşov a apreciat că este competentă să soluţioneze numai cererea de revizuire a deciziei civile nr. 849/Ap din 29 iunie 2023 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2022, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin invocarea autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 209 din 2 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2019, nu şi cererea de revizuire a aceleiaşi decizii civile, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin invocarea autorităţii de lucru judecat a încheierii pronunţate de Judecătoria Braşov la data de 8 octombrie 2021 în dosarul nr. x/2021.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea introductivă, astfel cum a fost formulată, A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 849 din 29 iunie 2023 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2022, arătând că această decizie încalcă autoritatea de lucru judecat a două hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în dosare distincte, de către instanţe diferite şi anume, încalcă autoritatea de lucru judecat a încheierii din data de 8 octombrie 2021 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. x/2021 şi, de asemenea, încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 209 din 2 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2019.

Curtea de Apel Braşov a disjuns cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 849 din 29 iunie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Braşov, reţinând că soluţionarea revizuirii prin care se invocă autoritatea de lucru judecat a încheierii din data de 8 octombrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Braşov, întemeiată pe prevederile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., este de competenţa instanţei mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat prima hotărâre.

Având în vedere aspectele prezentate în cuprinsul cererii de revizuire, se constată că, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cauzei, în speţă devin aplicabile dispoziţiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care "cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre."

De asemenea, se reţine că potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, "în cazul în care se invocă motive care atrag competenţe diferite, nu va opera prorogarea competenţei."

Autoritatea de lucru judecat este un efect al hotărârii judecătoreşti şi se analizează strict prin raportare la acea hotărâre, astfel încât cazul de revizuire prin care se invocă existenţa unei hotărâri definitive potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a unor alte hotărâri se analizează distinct prin raportare la fiecare hotărâre invocată, prorogarea de competentă neputând opera.

Cum în cauză se invocă autoritatea de lucru judecat a încheierii din data de 8 octombrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Braşov, în aplicarea dispoziţiilor mai sus redate, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, instanţă mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat încheierea anterior menţionată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2024.