Ședințe de judecată: Decembrie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1074/2024

Decizia nr. 1074

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea civilă din 29 septembrie 2021, Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal a suspendat judecarea cauzei în baza dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva încheierii civile din 29 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A..

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la termenul din 16 septembrie 2022, constatând lipsa nejustificată a părţilor şi faptul că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune un exemplar tehnoredactat al cererii de recurs, astfel cum i-a fost pus în vedere, a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ.

Recurentul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.

Prin încheierea de şedinţă din 26 ianuarie 2024 cererea de repunere pe rol a cauzei a fost respinsă, ca neîntemeiată şi s-a acordat termen, cu citarea părţilor, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii.

Potrivit dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii timp de 6 luni", iar potrivit art. 417 C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes.

Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe şi nici de a suspenda perimarea astfel cum sunt prevăzute în art. 416-417 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se din oficiu perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia perimării, invocată din oficiu.

Constată perimat recursul declarat de recurentul – reclamant A. împotriva încheierii civile din 29 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată astăzi, 23 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.