Şedinţa publică din data de 23 februarie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 565 din 8 iunie 2023, Tribunalul Covasna – secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materială a completului de litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Covasna invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Harghita, Curtea de Apel Târgu Mureş, Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Învestită prin declinare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1570 din 27 octombrie 2023, a admis excepţia necompetenţei materială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII–a contencios administrativ şi fiscal, invocată din oficiu, a declinat judecarea cauzei în favoarea Tribunalului Covasna – secţia Civilă – complet de fond specializat în soluţionarea cauzelor în materiile litigii de muncă şi asigurărilor sociale, a constatat invit conflictul negativ de competenţă şi, în temeiul art. 134 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.
Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Covasna –Secţia civilă-Complet specializat în soluţionarea cauzelor în materiile litigii de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.".
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Înalta Curte constată că reclamanţii au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Tribunal Harghita, Curtea de Apel Târgu Mureş, Ministerul Justiţiei:
- obligarea pârâtului Tribunalul Harghita la plata către reclamanţi a sumei ce reprezintă diferenţa dintre indemnizaţia de hrană care trebuia plătită şi cea plătită efectiv, pe ultimii 3 ani anteriori înregistrării acţiunii, perioada noiembrie 2019 - noiembrie 2022;
- obligarea paratului Tribunalul Harghita la indexarea acestor sume cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 13/2011, cu modificările ulterioare, începând cu data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;
- obligarea pârâtului Tribunului Harghita la plata în continuare către reclamanţi, a indemnizaţiei de hrană conform art. 18 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 cu modificările ulterioare, reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată;
- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să aloce fondurile necesare plăţii sumelor solicitate.
Potrivit art. 7 alin. (2) din Secţiunea I a Capitolului VIII Anexa V la Legea nr. 153/2017 legiuitorul a prevăzut competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, reglementând o procedură specială în situaţia personalului din justiţie care contestă ordinul angajatorului prin care i-au fost stabilite drepturile salariale.
Litigiile privind drepturile salariale ale personalului din familia ocupaţională Justiţie, în afara situaţiei circumstanţiate prevăzute la art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010 şi la art. 7 alin. (1) Capitolul VIII din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competenţa de soluţionare instanţelor de contencios administrativ, astfel că acestea urmează a intra sub jurisdicţia muncii.
În cauza de faţă, reclamanţii nu contestă un act administrativ tipic (hotărârea/decizia colegiului de conducere a curţii de apel de stabilire a drepturilor salariale) şi nici nu deduc judecăţii un act administrativ asimilat, ci pretinde plata/acordarea unor sume ce reprezintă diferenţa dintre indemnizaţia de hrană care trebuia plătită şi cea plătită efectiv, pe ultimii 3 ani anteriori înregistrării acţiunii, perioada noiembrie 2019 - noiembrie 2022, aspect rezultat în mod cert din acţiunea reclamanţilor.
Reclamanţii nu au urmat procedura prevăzută de art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, respectiv nu a formulat contestaţie împotriva modului de calcul al drepturilor salariale la Colegiul de conducere al Curţii de Apel Târgu - Mureş, ci s-au adresat instanţei de judecată cu o acţiune ce vizează obligarea pârâţilor la acordarea unor sume ce reprezintă indemnizaţia de hrană cuvenită şi neachitată.
Litigiul dedus judecăţii se referă la un conflict de muncă, având ca obiect plata unor drepturi salariale pe care reclamanţii le consideră cuvenite şi neplătite şi deci competenţa de soluţionare în primă instanţă revine secţiilor specializate în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalelor.
Pe de altă parte, instanţa reţine că obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ este reprezentat fie de actul administrativ tipic, fie de actul administrativ asimilat, acesta din urmă în una dintre cele două ipoteze prevăzute de legiuitor: refuzul nejustificat de soluţionare a cererii, respectiv tardivitatea (nesoluţionarea în termen a cererii).
Prezentul litigiu nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ, aşa cum este definit de legiuitor prin dispoziţiile art. 2 lit. f) si art. 8 din Legea nr. 554/2004, având in vedere ca in cuprinsul acţiunii nu se formulează critici de nelegalitate ale actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu se solicita anularea unor astfel de acte si nu se critica un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care sa se stabilească o altă salarizare, ci se solicita, în principal, obligarea pârâţilor la plata unor drepturi salariale pe care reclamanţii le considera cuvenite si neplătite.
În aceste condiţii, litigiul de faţă nu are natura unuia de contencios administrativ.
Acestea fiind, se constată că instanţa competentă material a soluţiona litigiul de faţă este instanţa specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecăţii intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Covasna –Secţia civilă-Complet specializat în soluţionarea cauzelor în materiile litigii de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Harghita, Curtea de Apel Târgu Mureş, Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în favoarea Tribunalului Covasna –Secţia civilă-Complet specializat în soluţionarea cauzelor în materiile litigii de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 23 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.