Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 decembrie 2022 pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, să se constate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime prin măsura reglementată de art. XXIV pct. 12 şi 13 din O.U.G. nr. 130/2021, respectiv prin aplicarea cotei de contribuţie la sistemul de sănătate de 10% în cazul pensiilor ce depăşesc suma lunară de 4000 RON; obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor reţinute din pensie cu titlu de CAS, începând cu luna ianuarie 2022 şi până în momentul încetării reţinerii, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi a plăţii dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011; obligarea pârâţilor să restituie sumele reţinute din pensie cu titlu de CAS, începând cu luna ianuarie 2022 şi până în momentul încetării reţinerii, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

De asemenea, a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXIV pct. 12 şi 13 din O.U.G. nr. 130/2021, precum şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei invocate.

La data de 8 februarie 2023, reclamantul A. a formulat o precizare la cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat: introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Ministerului Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, având în subordine Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, şi obligarea şi a acestuia la asigurarea fondurilor băneşti necesare pentru repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin reţinerea din pensie a CASS începând cu 1 ianuarie 2022 şi până la restituirea integrală precum şi a beneficiului nerealizat constând în rata inflaţiei şi a dobânzii legale penalizatoare aşa cum a arătat prin cererea de chemare în judecată.

Prin aceeaşi precizare de acţiune a mai solicitat: obligarea pârâtului Guvernul României la emiterea unui act administrativ/act normativ prin care să dispună încetarea reţinerilor din pensia reclamantului şi plata despăgubirilor solicitate, începând cu data pronunţării hotărârii, precum şi obligarea pârâţilor la restituirea către reclamant a sumelor reţinute, actualizate cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale penalizatoare, prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

2. Hotărârile instanţei de fond, recurate în prezenta cauză

Prin încheierea din 14 martie 2023, Curtea de Apel Târgu-Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâţi, reţinând în esenţă, că în cauză este vorba de o acţiune îndreptată împotriva unei dispoziţii dintr-o Ordonanţă a Guvernului, întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, ceea ce atrage competenţa prevăzută de art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin aceeaşi încheiere s-a respins excepţia netimbrării acţiunii, invocată de către pârâţi, instanţa reţinând că sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013.

A admis excepţia inadmisibilităţii petitelor 1 şi 2 din acţiunea introductivă, respectiv petitul 1 din precizarea la acţiune şi a respins în rest excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţii Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice;

A respins, ca inadmisibilă, solicitarea de constatare a vătămării drepturilor şi intereselor legitime ale reclamantului prin măsura reglementată de art. XXIV pct. 12 şi 13 din O.U.G. nr. 130/2021;

A respins, ca inadmisibilă, solicitarea de obligare a pârâţilor Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice să asigure fonduri pentru restituirea sumelor reţinute din pensie în temeiul în temeiul dispoziţiilor art. XXIV pct. 12 şi 13 din O.U.G. nr. 130/2021;

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerul Finanţelor Publice şi a respins în rest acţiunea formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă;

A respins excepţiile lipsei capacităţii procesuale pasive şi lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului, excepţii invocate de pârâtul Guvernul României;

A admis excepţia lipsei de interes cu privire la petitul privind despăgubirile echivalente cu sumele reţinute din pensie cu titlu de CAS, începând cu ianuarie 2022, în temeiul art. XXIV pct. 12 şi 13 din O.U.G. nr. 130/2021, precum şi cu privire la petitul din precizarea de acţiune vizând obligarea Guvernului României la emiterea unui act administrativ prin care să se dispună încetarea reţinerilor din pensie şi respinge aceste petite, ca fiind lipsite de interes;

A admis în rest cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, pe care l-a obligat să achite reclamantului despăgubiri pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a emiterii dispoziţiilor art. XXIV pct. 12-13 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 130/2021, declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 650/15.12.2022, pronunţată de Curtea Constituţională a României şi publicată în Monitorul Oficial nr. 1262 din 28.12.2022, despăgubiri echivalente cu diferenţa dintre valoarea actualizării cu indicele de inflaţie a sumelor reţinute în temeiul dispoziţiilor legale neconstituţionale şi sumele ce se restituie conform O.U.G. nr. 4/2023, la care se adaugă valoarea dobânzii legale aferente sumelor reţinute.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 14 martie 2023 şi a sentinţei nr. 82 din 13 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Târgu-Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurentul-pârât Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii, în întregime, a cererii de chemare în judecată faţă de Guvernul României, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, într-o primă critică, întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine că instanţa de fond în mod nelegal a respins, prin încheierea de şedinţă din data de 14.03.2023, excepţia netimbrării acţiunii, apreciind în mod eronat că acţiunea este scutită de plata taxei de timbru, pentru motivul că ar fi incidente dispoziţiile art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, deşi în cauză nu este vorba despre un raport de funcţie publică, iar pe de altă parte, art. 17 din Legea nr. 554/2004 dispune că cererile formulate în temeiul acestei legi sunt supuse taxei de timbru.

De asemenea, arată că legea nu prevede vreo excepţie pentru cererile referitoare la acordarea de despăgubiri formulate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi nici nu distinge asupra raportului de fond care ar fi generat despăgubirile solicitate în temeiul acestor dispoziţii legale.

O a doua critică, formulată împotriva aceleiaşi încheieri vizează respingerea de către instanţa de fond a excepţiei necompetenţei materiale, recurentul-pârât apreciind că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de fond a constatat în mod eronat că a fost sesizată cu o acţiune formulată în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi că obiectul litigiului îl constituie acordarea de despăgubiri de către pârâţii chemaţi în judecată, ca urmare a punerii în aplicare a dispoziţiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, declarată neconstituţională.

Susţine că potrivit art. 100 din Legea nr. 223/2015, jurisdicţia în sistemul pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale şi curţi de apel, iar potrivit art. 101 din acelaşi act normativ, litigiile privind stabilirea şi plata drepturilor de pensii se soluţionează în primă instanţă de către tribunale.

În acest context, arată că potrivit art. 60 din Legea nr. 304/2022, completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale se constituie dintr-un judecător şi 2 asistenţi judiciari, în speţă fiind vorba de o cauză de asigurări sociale şi nu de contencios administrativ.

Pe de altă parte, arată că prin O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul a stabilit competenţa caselor teritoriale de pensii, precum şi a caselor de pensii sectoriale şi a entităţilor care plătesc venituri din pensii, de a restitui sumele reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, motiv pentru care Guvernul României nu are atribuţii şi nu poate fi obligat la restituirea sumelor şi nici la plata dobânzilor legale sau la actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie.

Mai mult, invocă Nota de fundamentare la O.U.G. nr. 4/2023, prin care legiuitorul a fundamentat motivul adoptării ordonanţei de urgenţă, arătând că titularul obligaţiei de restituire nu poate fi Guvernul României.

Consideră că în cauză, Guvernul României nu este debitor în raportul juridic de drept material dedus judecăţii, sens în care invocă, cu titlu de jurisprudenţă, decizia nr. 3526/16.06.2011 (dosar nr. x/2010), pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, respectiv decizia nr. 3792/28.06.2011 (dosar nr. x/2010), pronunţate în litigii similare.

Susţine că, întrucât solicitarea părţii reclamante vizează, în concret, operaţiuni specifice de calcul şi plată/restituire a CASS, reţinută din pensie, litigiul priveşte jurisdicţia asigurărilor sociale, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei specializate în jurisdicţia asigurărilor sociale.

De asemenea, arată că instanţa de fond a făcut o interpretare/aplicare greşită a dispoziţiilor art. 30 alin. (4), respectiv a art. 32 şi art. 33 C. proc. civ., fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., în condiţiile în care prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, prin care legiuitorul delegat a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea în practică a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022 şi a reglementat în sensul solicitat de partea reclamantă, cererea pendinte a rămas fără obiect/este lipsită de interes, motiv pentru critică obligarea sa la plata accesoriilor aferente sumelor reţinute din pensia intimatului-reclamant.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., consideră că în mod nelegal a fost respinsă excepţia nulităţii acţiunii, câtă vreme, deşi acţiunea a fost întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, aceasta nu respectă cerinţele de admisibilitate, în condiţiile în care excepţia de neconstituţionalitate nu poate reprezenta, prin ea însăşi, motivarea impusă de art. 194 C. proc. civ., iar pe de altă parte, instanţa de fond a nesocotit faptul că prejudiciul nu a fost cuantificat de către reclamant, nici măcar în privinţa prejudiciului principal, pentru ca la acesta să se poată raporta actualizarea cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, motiv pentru care susţine că instanţa de judecată nu putea admite, faţă de Guvernul României, întrucât aceasta ar însemna o obligaţie la imposibil.

Mai mult, susţine că nu poate fi obligat să efectueze operaţiunile administrative generate de calculul prejudiciului principal şi actualizarea acestor sume, cât timp esenţa activităţii sale este de a adopta acte normative, iar pe de altă parte, în condiţiile în care cererea reclamantului de acordare a despăgubirilor (petitul 2) a fost respinsă ca lipsită de interes, iar legiuitorul a dat în competenţa caselor teritoriale de pensii restituirea acestor sume prin O.U.G. nr. 4/2023.

Astfel, consideră că în mod greşit a fost respinsă excepţia nulităţii cererii pentru neindicarea obiectului, respectiv necuantificarea prejudiciului la repararea căruia a fost obligat Guvernul României.

Tot în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii şi nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut.

Susţine că în speţă, instanţa de fond a acordat altceva decât s-a cerut, respectiv prin cererea precizată, reclamatul a solicitat obligarea pârâţilor la restituirea sumelor reţinute din pensie, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, iar prin dispozitiv instanţa a dispus obligarea Guvernul României să achite reclamantului despăgubiri pentru repararea prejudiciului, echivalente cu diferenţa dintre valoarea actualizării cu indicele de inflaţie a sumelor reţinute în temeiul dispoziţiilor legale neconstituţionale şi sumele ce se restituie conform O.U.G. nr. 4/2023, la care se adaugă valoarea dobânzii legale aferente sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări de sănătate în temeiul dispoziţiilor legale declarate neconstituţionale, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului.

Consideră că în aceste mod s-a încălcat principiul disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ., instanţa acordând mai mult/altceva decât s-a cerut, astfel că sentinţa este nelegală.

O altă critică vizează faptul că, în cauză, datorită unei interpretări necorespunzătoare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a acestora şi a respins excepţia inadmisibilitaţii acţiunii, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece cererea de reparare a prejudiciului, având caracter exclusiv patrimonial, nu putea fi soluţionată în absenţa acţiunii care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanţelor declarate neconstituţionale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.

Apreciază că în mod eronat s-a dispus obligarea sa la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul invocat de intimatul-reclamant, fără anularea vreunui act administrativ emis în baza ordonanţelor declarate neconstituţionale, sau să fie obligate autorităţile pârâte la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative, conform art. 9 alin. (5) din lege.

Astfel, arată că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi interpretate în sensul că acţiunea poate avea un obiect pur patrimonial, fără a fi însoţită de o cerere principală, care să facă dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanţei Guvernului, respectiv cererea de reparare a prejudiciului nu putea fi soluţionată în absenţa unei acţiuni de anulare a unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanţei declarate neconstituţionale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată.

De asemenea, arată că legiuitorul constituant a reglementat prin dispoziţiile art. 52 şi art. 126 alin. (6), răspunderea patrimonială a autorităţilor publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la Legea nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine că este nelegală soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei lipsei capacităţii juridice civile şi a calităţii procesuale pasive a Guvernului României şi tot în mod nelegal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Casei Sectoriale de Pensii a M.A.I., cu consecinţa respingerii acţiunii faţă de aceasta.

Precizează că Guvernul României nu are capacitate juridică civilă şi nici calitate procesuală pasivă, astfel că poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, fiind vorba de o capacitate juridică specială de drept public, fundamentată pe prevederile constituţionale ale art. 102 şi 108 şi pe cele ale actului normativ de organizare şi funcţionare a Guvernului.

Arată că susţinerile sale privind lipsa capacităţii civile a Guvernului sunt confirmate de dispoziţiile art. 187 şi următoarele din Legea nr. 287/2009, fiind reţinute şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în decizia nr. 363 din 4 februarie 2014.

Mai susţine că nu are capacitate juridică civilă, iar un eventual titlu executoriu împotriva sa nu va putea fi dus la îndeplinire, câtă vreme acesta nu are atribuţii de a calcula şi reţine din pensii contribuţia de asigurări sociale de sănătate şi nu poate fi obligat să plătească despăgubiri, întrucât sumele au fost calculate şi reţinute de către casele teritoriale de pensii sau, după caz, de casele de pensii sectoriale, respectiv entităţile care plătesc venituri din pensii.

Precizează că la data de 17 februarie 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 138, O.U.G. nr. 4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, adoptată în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023 actul normativ: "(1) Sumele reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi reţinerea diferenţelor de impozit pe venit datorate."

De asemenea, potrivit art. 2 alin. (1), din aceeaşi ordonanţă: "Restituirea sumelor prevăzute la art. 1 se face, din oficiu, de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum şi de către casele de pensii sectoriale şi de către entităţile care plătesc venituri din pensii".

Astfel, consideră că nu poate să restituie sumele reţinute de casele teritoriale de pensii sau, după caz, de casele sectoriale de pensii din subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii, respectiv entităţile care plătesc venituri din pensii.

Pentru acelaşi raţionament, apreciază că a fost nelegal admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Casei de Pensii Sectoriale a M.A.I., care, în opinia sa, justifică legitimitate procesuală pasivă, întrucât a calculat şi a reţinut contribuţia de asigurări sociale de sănătate din drepturile de pensie ale părţii reclamante, iar potrivit O.U.G. nr. 4/2023, a fost obligată şi la restituirea acesteia.

Pe fondul cauzei, arată că hotărârea este nelegală din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Arată că instanţa a făcut abstracţie de faptul că sumele pretinse de reclamant reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entităţile plătitoare ale drepturilor de pensie.

Pe de altă parte, arată că, procedând astfel, prima instanţă nu a observat că: de principiu, răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar, după acţionarea în judecată a entităţii care plăteşte reclamantului drepturile de pensie; dreptului reclamantului la restituirea sumelor reţinute nelegal îi corespunde obligaţia corelativă a entităţii plătitoare a acestor drepturi de a restitui sumele.

Astfel, susţine că, în măsura în care a stabilit că partea reclamantă trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reţinute din pensie, obligaţia de plată a acestora nu putea fi stabilită decât în sarcina entităţilor care plătesc drepturile de pensie, motiv pentru care nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României.

De asemenea, susţine că neconstituţionalitatea unei ordonanţe sau a unor dispoziţii din aceasta, astfel cum rezultă din art. 9 din Legea nr. 554/2004, nu poate fi automat şi integral temei pentru răspundere, impunându-se a se reţine că cererea formulată în contradictoriu cu Guvernul României nu a fost motivată sub aspectul îndeplinirii cumulative a condiţiilor răspunderii juridice a acestei autorităţi.

Consideră că instanţa nu putea valida pretenţiile reclamantului faţă de Guvernul României, întrucât obligarea acestei autorităţi la restituirea sumelor reţinute din pensie şi la actualizarea lor ar fi în afara acestui raport juridic reţinut în cauză.

În ceea ce priveşte dobânda solicitată, invocă art. 1 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare, susţinând că în cauză, autoritatea pârâtă nu a stabilit prin convenţie dobânda legală şi nici nu poate fi pusă în întârziere, în raport cu dispoziţiile art. 2 din O.G nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

Mai arată că, faţă de dispoziţiile art. 1539 C. civ., creditorul nu poate cere atât executarea în natură a obligaţiei principale, cât şi plata penalităţii, afară de cazul în care penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligaţiilor la timp sau în locul stabilit, astfel că nu există temei legal pentru plata dobânzii legale în sensul solicitat.

Referitor la actualizarea cu indicele de inflaţie, această soluţie are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1530 C. civ., însă solicitarea privind aplicarea cumulativă a dobânzii legale şi actualizarea cu indicele de inflaţie este contrară dispoziţiilor Legii nr. 263/2010 şi fără temei legal.

4. Apărările formulate în recurs

4.1. Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea ca legală a hotărârilor recurate.

Arată că acţiunea de faţă a fost înregistrată pe rolul instanţei înainte de publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022 şi a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023.

Solicită respingerea susţinerilor recurentului-pârât referitoare la excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de prevederile art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, precum şi faţă de faptul că reclamantul ar fi trebuit să se adreseze instanţei de asigurări sociale.

Consideră că este îndreptăţit la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat prin actualizarea sumelor reţinute cu indicele de inflaţie şi acordarea dobânzii legale, având în vedere că prejudiciul nu se limitează la sumele efectiv reţinute din pensie, ci vizează paguba efectiv suferită şi beneficiul nerealizat.

4.2. Recurenta-pârâtă Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Apărării Naţionale a formulat întâmpinare la recursul Guvernului României, prin care solicită respingerea recursului, arătând în esenţă, că O.U.G. nr. 4/2023 nu prevede decât restituirea sumelor, nu şi actualizarea lor în sensul solicitat de către intimatul-reclamant.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471¹ şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471¹şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 5 octombrie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 28 februarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, iar în urma precizării de acţiune, în contradictoriu şi cu Ministerul Finanţelor, obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor reţinute din pensie cu titlu de CAS; obligarea pârâţilor să restituie sumele reţinute din pensie cu titlu de CAS, începând cu luna ianuarie 2022 şi până în momentul încetării reţinerii, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011; sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXIV pct. 12 şi 13 din O.U.G. nr. 130/2021, precum şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei invocate.

Prin precizarea de acţiune depusă la data de 8 februarie 2023, reclamantul A. a solicitat în plus obligarea pârâtului Guvernul României la emiterea unui act administrativ/act normativ prin care să dispună încetarea reţinerilor din pensia reclamantului şi plata despăgubirilor solicitate, începând cu data pronunţării hotărârii, precum şi obligarea pârâţilor la restituirea către reclamant a sumelor reţinute, actualizate cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale penalizatoare, prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

De asemenea, prin aceeaşi încheiere s-a respins excepţia netimbrării acţiunii, invocată de către pârâţi, instanţa reţinând că sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin sentinţa nr. 82 din 13 iunie 2023, Curtea de Apel Târgu-Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Guvernul României; a admis excepţia inadmisibilităţii petitelor 1 şi 2 din acţiunea introductivă, respectiv petitul 1 din precizarea la acţiune şi a respins în rest excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţii Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice; a respins, ca inadmisibilă, cererea de constatare a vătămării drepturilor şi intereselor legitime ale reclamantului; a respins, ca inadmisibilă, cererea de obligare a pârâţilor Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice să asigure fonduri pentru restituirea sumelor reţinute; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerul Finanţelor Publice şi a respins în rest acţiunea formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepţiile lipsei capacităţii procesuale pasive şi lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului; a admis excepţia lipsei de interes cu privire la petitul privind despăgubirile echivalente cu sumele reţinute, precum şi cu privire la petitul din precizarea de acţiune vizând obligarea Guvernului României la emiterea unui act administrativ prin care să se dispună încetarea reţinerilor din pensie şi respinge aceste petite, ca fiind lipsite de interes; a admis în rest cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, pe care l-a obligat să achite reclamantului despăgubiri pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a emiterii dispoziţiilor art. XXIV pct. 12-13 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 130/2021, declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 650/15.12.2022, pronunţată de Curtea Constituţională, despăgubiri echivalente cu diferenţa dintre valoarea actualizării cu indicele de inflaţie a sumelor reţinute în temeiul dispoziţiilor legale neconstituţionale şi sumele ce se restituie conform O.U.G. nr. 4/2023, la care se adaugă valoarea dobânzii legale aferente sumelor reţinute.

Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii", Înalta Curte constată că este nefondat.

Astfel, subsumat acestuia, recurentul-pârât a susţinut că, întrucât litigiul vizează drepturi de pensie, acesta are natura unui litigiu de asigurări sociale şi, prin urmare, se impunea a fi judecat în primă instanţă în complet format prin includerea asistenţilor-judiciari, specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale.

În speţă, însă acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, intitulat "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului", care la alin. (1) prevede că: "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă."

Prin urmare, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, acţiunea a fost în mod corect introdusă pe rolul instanţei de contencios administrativ, în speţă nefiind vorba de stabilirea sau plata unor drepturi de pensiei, ci prin acţiunea de faţă, reclamantul a solicitat anularea unor dispoziţii dintr-o ordonanţă de Guvern, pe care a apreciat-o ca fiind vătămătoare în ceea ce îl priveşte, totodată, solicitând şi acordarea de despăgubiri, compuse din sumele reţinute, pe de o parte, iar pe de altă parte, din dobânda legală şi actualizarea cu rata inflaţiei.

În consecinţă, în cauză nu s-a încălcat competenţa de ordine publică a altei instanţe, nefiind vorba despre un litigiu de asigurări sociale, ci de o acţiune formulată în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, împotriva unor dispoziţii din ordonanţe, considerate vătămătoare pentru reclamant.

Pentru aceleaşi considerente, nu sunt fondate nici criticile ce vizează nerespectarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât, fiind vorba despre o acţiune de contencios administrativ, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte conform art. 10 alin. (1) (raportat la alin. (3), în ceea ce priveşte competenţa teritorială) din Legea nr. 554/2004, şi nu în raport cu normele de dreptul muncii sau de dreptul asigurărilor sociale.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că într-o primă critică s-a susţinut că prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect şi nu mai există interesul intimatului-reclamant de a acţiona.

Critica nu poate fi primită, câtă vreme prin această ordonanţă s-a dispus doar restituirea sumelor reţinute efectiv din pensia intimatului-reclamant, nu şi repararea prejudiciului cauzat prin reţinerea sumelor de bani din drepturile de pensie ale intimatului, în baza O.U.G. nr. 130/2021, declarată neconstituţională.

Tot subsumat aceluiaşi motiv se casare, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, având în vedere că reclamantul nu a procedat la cuantificarea prejudiciului solicitat prin cererea de chemare în judecată, astfel că nu se poate considera că a indicat obiectul cererii, ceea ce înseamnă, în opinia recurentului-pârât Guvernul României, că prin admiterea unei asemenea cereri, ar fi ţinut să execute o obligaţie imposibilă.

Înalta Curte constată că în faţa instanţei de fond, recurentul-pârât a invocat excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată pentru lipsa motivării acesteia, şi nu pentru aspectele invocate prin cererea de recurs.

Astfel, această critică nu se regăseşte în cuprinsul cererii de chemare în judecată, ci a fost invocată pentru prima dată în recurs, aşa încât instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la necuantificarea de către reclamant a prejudiciului şi nu a analizat acest aspect.

Prin urmare, instanţa de control judiciar nu poate proceda la analiza unor critici noi, ce nu au fost invocate în faţa instanţei de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la examinarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de argumentele şi apărările formulate de părţi în faza procesuală a fondului.

Un ultim argument circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., îl reprezintă faptul că instanţa de fond ar fi acordat altceva decât s-a cerut prin acţiune, respectiv reclamatul a solicitat obligarea pârâţilor la restituirea sumelor reţinute din pensie, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, iar prin dispozitiv instanţa a dispus obligarea Guvernul României să achite reclamantului despăgubiri pentru repararea prejudiciului, echivalente cu diferenţa dintre valoarea actualizării cu indicele de inflaţie a sumelor reţinute în temeiul dispoziţiilor legale neconstituţionale şi sumele ce se restituie conform O.U.G. nr. 4/2023, la care se adaugă valoarea dobânzii legale aferente sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări de sănătate în temeiul dispoziţiilor legale declarate neconstituţionale, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului.

Critica nu este fondată, deoarece, din examinarea dispoziţiei instanţei de fond reiese că instanţa a obligat Guvernul României doar la plata despăgubirilor constând în actualizarea cu rata inflaţiei aferente sumelor rămase de restituit, în condiţiile în care, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, s-a dispus restituirea eşalonată a sumelor reţinute, astfel că se impunea obligarea sa doar la actualizarea cu rata inflaţiei pentru sumele rămase de restituit, şi nu pentru întreaga sumă, astfel cum a solicitat reclamantul prin cererea introductivă.

Prin urmare, nu a fost încălcat, sub acest aspect, principiul disponibilităţii părţilor prevăzut de art. 9 C. proc. civ., instanţa acordând doar ceea ce s-a cerut, însă a ţinut cont în mod corect de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, prin care s-a dispus restituirea sumelor reţinute în baza ordonanţei declarate neconstituţionale.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că subsumat acestui motiv de casare a invocat faptul că în cauză este vorba de un litigiu de asigurări sociale; că instanţa de fond în mod greşit nu a reţinut excepţiile rămânerii fără obiect/interes în raport cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023 şi că tot în mod greşit nu a admis excepţia anulării acţiunii, aspecte ce au invocate şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi cu privire la care Înalta Curte a răspuns mai sus.

O altă critică vizează faptul că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că acţiunea de faţă este scutită de plata taxei judiciare de timbru, întrucât art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevede că pentru cererile formulate în baza prezentei legi se percep taxele de timbru prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare.

Faptul că prin textul de lege de mai sus se prevede că pentru acţiunile în contencios administrativ se percep taxe de timbru conform O.U.G. nr. 80/2013, nu înseamnă în mod automat că toate acţiunile sunt timbrabile.

Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticii recurentului-pârât, în condiţiile în care acţiunea reclamantului este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în baza art. 29 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit căruia: "Sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare şi extraordinare, referitoare la:

a) stabilirea şi plata pensiilor, precum şi alte drepturi prevăzute prin sistemele de asigurări sociale."

Este adevărat că instanţa a reţinut în mod greşit că reclamantul este scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, însă acest aspect nu prezintă relevanţă, în contextul în care a stabilit în mod corect că reclamantul este scutit de plata taxei de timbru.

Pe fond, Înalta Curte constată că în cauză, intimatul-reclamant s-a considerat vătămat în drepturile şi interesele sale legitime prin modificările legislative aduse de O.U.G. nr. 130/2021, publicată în M.O. nr. 1202/18.12.2021, respectiv pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuţiei de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, cu afectarea majoră a pensiei de serviciu, sens în care a formulat o acţiune în condiţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."; totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curte reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie.

Punctual, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)²) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a¹) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157³ Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum şi al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)²), alin. (5) în privinţa trimiterii la art. 157³ şi alin. (7)¹ Codul fiscal] şi pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)²) Codul fiscal] şi art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privinţa alin. (1) şi (5) ale art. 168 Codul fiscal şi pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dispoziţiile mai sus menţionate fiind declarate neconstituţionale.

În esenţă, instanţa de contencios constituţional a reţinut că O.U.G. nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuţii la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; or, prin ordonanţă de urgenţă nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuţii, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituţie, care interzice afectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale prin ordonanţe de urgenţă.

Drept urmare, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reţinute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de RON în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituţionale.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023,,(1) Sumele reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi reţinerea diferenţelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferenţele de impozit pe venit se calculează separat faţă de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se reţin la data efectuării plăţii sumelor prevăzute la alin. (1), se plătesc şi se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 de RON. (4) Procedura de plată eşalonată prevăzută la alin. (1) se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023".

Consecutiv adoptării O.U.G. nr. 4/2023, prima instanţă s-a învestit pe fond doar cu pretenţiile formulate în cauză de intimatul-reclamant privind actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor reţinute din pensie conform O.U.G. nr. 130/2021 şi dobânda legală aferentă lor, solicitate cu titlul de despăgubiri.

Art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului", conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare posibilitatea promovării unei acţiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative".

În acest context, Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile recurentului-pârât, în sensul că persoana care a reţinut şi care, ulterior, a fost obligată prin O.U.G. nr. 4/2023 la restituirea respectivelor sume, reţinute din pensiile intimatului, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, este persoana de la care pot fi cerute despăgubirile solicitate în speţă.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere că acţiunea de faţă are ca obiect, în condiţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanţei neconstituţionale care a prejudiciat în mod direct reclamantul.

Faptul că reţinerile din pensie, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de Casa Judeţeană de Pensii nu îi conferă acestei entităţi calitate procesuală pasivă în condiţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 pentru despăgubirile pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Acţiunea de faţă nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant şi Casa Judeţeană de Pensii, referitor la atribuţiile conferite acesteia de lege, ci, aşa cum s-a arătat, obiectul cauzei de faţă îl reprezintă despăgubiri pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanţă declarată neconstituţională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanţe, de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operaţiunile materiale de aducere a acesteia la îndeplinire.

Nici faptul că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reţinute în temeiul ordonanţei declarate neconstituţionale se face prin intermediul aceloraşi case de pensii nu este de natură a conferi în proces calitate procesuală pasivă Caselor Judeţene de Pensii, cu atât mai mult cu cât obiectul nu poartă asupra executării obligaţiilor instituite prin actul normativ menţionat.

Din această perspectivă şi pentru considerentele de mai sus, este nefondată şi critica referitoare la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Casei de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne.

Înalta Curte subliniază aşadar că, raportat la obiectul pe care îl pot avea acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului, definit la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă revine în mod exclusiv Guvernului atunci când se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa (de urgenţă) declarată neconstituţională, astfel de acţiuni fiind admisibile potrivit legii când vizează plata unor despăgubiri.

Pe lângă Guvern, ca emitent al actului vătămător, ar mai putea sta în judecată în contenciosul administrativ emitenţii actelor administrative emise în baza ordonanţei, a căror anulare s-ar cere, sau autorităţile publice în privinţa cărora s-ar solicita să fie obligate la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative, ceea ce nu este cazul în speţă, dreptul de pensie originar aparţinând domeniului asigurărilor sociale.

De asemenea, Înalta Curte subliniază că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituţionale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituţia României, text potrivit căruia "Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.".

Ca regulă generală, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 defineşte contenciosul administrativ ca fiind "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

În acest context, art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează o categorie specială de acţiuni formulate în materia contenciosului administrativ, anume vizând "(i) acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, (ii) anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, (iii) obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative." (alin. (5).

Se observă că dintre acţiunile enumerate de textul legal anterior menţionat, doar acelea referitoare la (ii) anularea actelor administrative ori (iii) obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative se circumscriu definiţiei de la art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.

În schimb, acţiunea în (i) acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului prezintă un caracter atipic, putând fi formulată pe cale principală, deşi în materia contenciosului administrativ, ca regulă generală, pretenţiile băneşti prezintă un caracter accesoriu sau subsidiar cererii în controlul de legalitate exercitat asupra unui act administrativ tipic şi asimilat.

Conchizând, Înalta Curte constată faptul că acţiunea în discuţie, privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului, are atât un caracter atipic în materia contenciosului administrativ, cât şi specificul unei reglementări speciale, ceea ce implică o aplicare/interpretare a sa strictă, limitativă.

În aceste condiţii, din moment ce premisa de formulare a acţiunii o reprezintă "acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului", admisibilitatea unei astfel de acţiuni în pretenţii formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată exclusiv la cereri îndreptate împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanţa sau ordonanţa de urgenţă (pretins) vătămătoare, fără a fi permisă exercitarea sa în contradictoriu cu alte subiecte de drept public sau privat, care prin aplicarea unei ordonanţe/ordonanţe de urgenţă a Guvernului, ce ar fi neconstituţională, au prejudiciat partea reclamantă.

În acest din urmă caz, persoanei interesate îi revine obligaţia să recurgă la acţiunea de drept comun/dreptul muncii/asigurărilor sociale/contencios administrativ etc., prevăzută de lege în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, natura juridică a raportului litigios şi calitatea părţilor, cadru procesual în care va putea formula o excepţie de neconstituţionalitate în condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în măsura în care apreciază că reglementarea legală aplicată în raportul juridic respectiv ar fi afectată de vicii de constituţionalitate.

Prin urmare, pretenţiile rămase în litigiu, la acest moment procesual, vizează despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 privind dobânda legală şi actualizarea sumelor restituite cu indicele de inflaţie, iar, în raport cu acestea, casele judeţene de pensii nu au calitate procesuală pasivă, în condiţiile în care răspunderea pentru despăgubirile solicitate, ce le-au fost cauzate intimatelor-reclamante prin adoptarea O.U.G. nr. 130/2021, declarată ulterior neconstituţională, aparţinea emitentului, în speţă Guvernului României.

Din aceeaşi perspectivă sunt nefondate şi susţinerile recurentului-pârât referitoare la lipsa calităţii sale procesuale pasive.

Astfel, Înalta Curte constată că una dintre condiţiile de exerciţiu ale acţiunii în justiţie este calitatea procesuală, ce presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii – calitate procesuală activă, şi, pe de altă parte, între persoana pârâtului şi cel obligat în baza aceluiaşi raport juridic – calitate procesuală pasivă, instanţa fiind obligată să verifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raport de drept material dedus judecăţii. Astfel, conform art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

În speţă, faţă de cauza juridică a acţiunii şi faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de faţă, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecăţii şi Guvernul României, astfel că acesta din urmă justifică o calitate procesuală pasivă în proces, în condiţiile în care este emitentul actului vătămător, respectiv a ordonanţei de urgenţă declarate neconstituţionale.

Astfel, se constată că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, care prevede că sumele reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024 şi că restituirea sumelor se face, din oficiu, de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum şi de către casele de pensii sectoriale şi de către entităţile care plătesc venituri din pensii, casele de pensii au demarat procedura de restituire, conform acestei odonanţe.

O ultimă critică formulată prin cererea de recurs vizează despăgubirile acordate constând în dobânda legală şi actualizarea cu rata inflaţiei.

Astfel, pe o parte recurentul-pârât susţine că potrivit art. 1539 C. civ., creditorul nu poate cere atât executarea în natură a obligaţiei principale, cât şi plata penalităţii.

Înalta Curte constată că argumentul este nefondat, întrucât art. 1539 C. civ. este inserat la Capitolul II Executarea silită a obligaţiilor din Titlul V Executarea obligaţiilor, care nu se aplică în cauza de faţă, penalitatea de care face vorbire articolul invocat având un alt regim juridic şi nefiind identică cu dobânda legală sau actualizarea cu rata inflaţiei, solicitate prin acţiunea de faţă.

De asemenea, recurentul-pârât critică aplicarea cumulativă a dobânzii legale şi actualizarea cu indicele de inflaţie, apreciind că această modalitate este contrară dispoziţiilor Legii nr. 263/2010 şi fără temei legal.

Înalta Curte constată că şi această critică este nefondată, întrucât pentru repararea prejudiciului suferit, creditorului are dreptul la daune-interese constând atât în actualizarea sumei executate cu rata inflaţiei - damnum emergens (pierderea efectivă), cât şi în dobânda legală - lucrum cessans (beneficiul nerealizat), aceasta pentru că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea unei obligaţii de plată, iar a doua reprezentând valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii, respectiv daune compensatorii.

Soluţia de mai sus rezidă şi din considerentele Deciziei nr. 2/2014, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, referitoare la plata eşalonată a unor drepturi salariale, aplicabilă mutatis mutandis şi în cauza de faţă, prin care s-a statuat că: "În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că "pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Aşadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât şi posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuţie (dobânda şi indicele de inflaţie).

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva încheierii din 14 martie 2023 şi a sentinţei nr. 82 din 13 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Târgu-Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva încheierii din 14 martie 2023 şi a sentinţei nr. 82 din 13 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Târgu-Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj