Şedinţa publică din data de 28 februarie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. 1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.12.2021 pe rolul acestei Curtii de Apel Bucuresti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanţelor, în temeiul art. 22 alin. (8) din O.U.G nr. 119/1999 raportat la art. 1 şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, anularea titlului de creanţă constând în procesul-verbal de inspecţie nr. x/1 încheiat la data de 03.11.2021 de Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară şi comunicat reclamantului cu adresa nr. x/04.11.2021, înregistrat la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 05.11.2021.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1808 din data de 14.10.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Consiliul Superior al Magistraturii şi pe pârâta Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanţelor, în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, a reţinut că procesul-verbal atacat cuprinde măsuri de stabilire şi plată a unor sume cuvenite bugetului de stat şi a fost emis de Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară ca urmare a unei inspecţii efectuate in temeiul O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial si controlul financiar preventiv si H.G. nr. 1257/2012 privind organizarea inspecţiilor si stabilirea atribuţiilor generale in efectuarea acestora in vederea aplicării O.G. nr. 119/1999.
Potrivit art. 22 alin. (6) din O.G. nr. 119/1999, în urma inspecţiei efectuate, persoanele desemnate să efectueze inspecţia întocmesc actele prevăzute de legislaţia incidentă activităţii de inspecţie economico-financiară, adaptate la specificul entităţilor publice, iar în situaţia în care procesul-verbal cuprinde măsuri de stabilire şi plată a unor sume cuvenite bugetului general consolidat, este incident art. 22 din O.U.G. nr. 94/2011, potrivit căruia aceste sume constituie creanţe bugetare, procesul-verbal de inspecţie constituind titlu de creanţă.
A mai reţinut că, dacă procesul-verbal de inspecţie priveşte o creanţă bugetară, instanţa de contencios administrativ competentă material să judece în fond un astfel de litigiu, se determină în funcţie de criteriul valoric, iar nu de criteriul rangului autorităţii emitente, întrucât chiar dacă actul administrativ nu cuprinde o creanţă fiscală, dintre cele expres prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, priveşte totuşi o creanţă bugetară, căreia i se aplică reglementările legale în vigoare referitoare la colectarea creanţelor fiscale, conform art. 22 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2011, potrivit căruia: "Creanţelor bugetare şi accesoriilor aferente, stabilite de organele de inspecţie economico-financiară competente, li se aplică reglementările legale în vigoare referitoare la colectarea creanţelor fiscale."
În acest sens, au fost invocate deciziile nr. 3721/22.07.2020, nr. 1661/18.03.2020, nr. 4551/8.10.2019 şi nr. 2482/12.06.2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unor conflicte de competenţă în dosarele nr. x/2019, nr. y/2019, nr. z/2018 şi nr. w/2017).
Ca atare, atunci când creanţa bugetară înscrisă în procesul-verbal de inspectie este până la suma de 3.000.000 RON, competenţa materială aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, iar atunci când creanţa bugetară este mai mare de 3.000.000 RON, competenţa materială aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.
Curtea de Apel a constatat că, în raport cu prevederile art. 2 alin. (2) lit. c) Codul de procedură fiscală, dispoziţiile acestui act normativ se aplică şi altor creanţe bugetare care, potrivit legii, sunt asimilate creanţelor fiscale, aşa încât pentru determinarea competenţei materiale în cauză a avut în vedere criteriul valoric, similar unei creanţe fiscale, iar criteriul rangului autorităţii emitente ar fi fost eventual aplicabil doar în ipoteza în care niciuna din măsurile dispuse prin actul atacat nu avea un conţinut evaluabil.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 6686 din data de 12.12.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curtii de Apel Bucuresti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
În considerentele acestei sentinţe, a reţinut dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, constatând că în cauză sumele ce fac obiectul procesului-verbal nu privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, sau accesorii ale acestora, motiv pentru care o solutie contrară ar însemna asimilarea creantei in cauză cu taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, fapt ce reprezintă o adăugare la lege prin lărgirea sferei creanţelor pentru care se aplică criteriul valoric in stabilirea competenţei, lărgire ce nu îşi găseşte suport legal.
De asemenea, tribunalul a apreciat că textul de la art. 10 din Legea nr. 554/2004 este de strictă interpretare, fiind enumerate in mod limitativ litigiile ce cad în competenţă instanţei in baza criteriului valoric, aspect ce se opune asimilării creanţelor cu caracter fiscal cu cele ce privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale ori accesorii.
În considerarea acestor dispoziţii legale, reţinând că CSM este o autoritate a administraţiei publice centrale, criteriul valoric nefiind aplicabil, a constatat că în speţă competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine curţii de apel, ca instanţă de contencios administrativ, cu atât mai mult cu cât se evidenţiază caracterul de ordine publică al normelor de competenţă incidente.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va trimite spre competentă soluţionare cauza în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte stabilirea instanţei competente să soluţioneze cauza în raport de criteriul valoric sau criteriul rangului autorităţii emitente, astfel cum sunt reglementate în art. 10 din Legea nr. 554/2004.
În cauză, reclamantul Consiliul Superior al Magistraturii a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanţelor, anularea titlului de creanţă constând în procesul-verbal de inspecţie nr. x/1 încheiat la data de 03.11.2021 de Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară şi comunicat reclamantului cu adresa nr. x/04.11.2021, înregistrat la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 05.11.2021.
Astfel, acţiunea are ca obiect procesul-verbal de inspecţie, încheiat de către Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanţelor, în urma inspecţiei efectuate în conformitate cu prevederile O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, prin care s-a reţinut efectuarea de către reclamant, în calitate de ordonator de credite, a unor operaţiuni pe proprie răspundere, fără viză de control financiar preventiv delegat.
Înalta Curte constată că în speţă, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data formulării acţiunii – 23.12.2021, potrivit căruia: "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."
Legea reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal în funcţie de două criterii: poziţionarea autorităţii publice emitente a actului contestat în sistemul administraţiei publice (autorităţi centrale/locale) şi valoarea impozitului, taxei, contribuţiei, datoriei vamale care face obiectul actului contestat.
Regulile privind competenţa sunt de strictă interpretare şi, în raport cu obiectul acţiunii, Înalta Curte apreciază că sumele stabilite prin măsurile cuprinse în procesul-verbal contestat nu se încadrează în cele expres prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reglementează ipotezele ce atrag aplicarea criteriului valoric, având în vedere că nu privesc taxe şi impozite, contribuţii ori datorii vamale, ci se referă la presupusa nerespectare de către reclamant a unor norme procedurale, ce presupuneau efectuarea anumitor operaţiuni economico-financiare după obţinerea în prealabil a vizei de control financiar preventiv delegat.
Cu alte cuvinte, sumele stabilite în sarcina autorităţii reclamante prin procesul-verbal de inspecţie nr. x/1, încheiat la data de 03.11.2021 de Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanţelor, nu vizează taxe şi impozite, contribuţii ori datorii vamale, ci reprezintă rezultatul nerespectării procedurilor legale pentru efectuarea plăţilor din fonduri publice.
Astfel, în cauză, în stabilirea instanţei competente, nu este aplicabil criteriul valoric, ci criteriul rangului emitentului actului contestat.
Prin urmare, în raport cu actul administrativ vătămător, respectiv procesul-verbal de inspecţie nr. x/1 încheiat la data de 03.11.2021 de către Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanţelor, şi cu emitentul acestui act, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine, în primă instanţă, secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Consiliul Superior al Magistraturii, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanţelor, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 28 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.