Şedinţa publică din data de 4 martie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECŢIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, anularea Dispoziţiei obligatorii nr. 89041/10.12.2014 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi suspendarea executării acestei dispoziţii obligatorii, până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Sindicatul Liber Naţional Radiocomunicaţii a formulat cerere de intervenţie accesorie în sprijinul reclamantei, prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii, iar pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Prin încheierea de şedinţă din 28.04.2015, pronunţată în dosarul civil nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată. Această soluţie a rămas definitivă la data de 30 martie 2017, ca urmare a renunţării la judecarea căii de atac a recursului.
Primul ciclu procesual
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 831/11.03.2016 pronunţată în dosarul civil nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea în anulare formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECŢIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI şi intervenientul în numele altei persoane SINDICATUL LIBER NAŢIONAL RADIOCOMUNICAŢII; a anulat Dispoziţia obligatorie nr. 89041/10.12.2014 emisă de ANAF DGAMC; a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul în numele altei persoane SINDICATUL LIBER NAŢIONAL RADIOCOMUNICAŢII.
3. Decizia pronunţată în recurs
Prin decizia civilă nr. 5518/13 noiembrie 2019 pronunţată în dosarul civil nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei civile nr. 831 din 11 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Al doilea ciclu procesual
În vederea rejudecării, dosarul a fost din nou înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a CAF (veche) sub nr. x/2014*.
La data de 10.07.2020, la dosarul cauzei a fost înregistrată cererea precizatoare formulată de reclamanta A. S.A., prin care aceasta a precizat că înţelege să conteste atât Dispoziţia obligatorie nr. 89041/10.12.2014 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, cât şi Decizia nr. 94/P/17.09.2015 emisă de Ministerul Finanţelor Publice.
La termenul de judecată din 18.09.2020, reclamanta a fost de acord cu introducerea în cauză a Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de pârât emitent al deciziei de soluţionare a plângerii prealabile nr. 94/P/17.09.2015.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii precizatoare formulată de reclamantă, excepţia tardivităţii cererii de completare a cererii de chemare în judecată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia nulităţii cererii precizatoare, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii precizatoare ca neîntemeiată şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei nr. 94/P/17.09.2015.
Prin răspunsul la cererea precizatoare, pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a invocat dispoziţiile art. 204 C. proc. civ. referitoare la condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru modificarea cererii de chemare în judecată.
4. Soluţia instanţei de fond
Prin încheierea din 04.03.2021 pronunţată în dosarul civil nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (veche) a respins excepţiile invocate de pârâţi faţă de cererea precizatoare formulată de reclamant.
Prin sentinţa civilă nr. 198 din 2 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Ministerul Finanţelor; a admis în parte cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul în numele altei persoane Sindicatul Liber Naţional Radiocomunicaţii; a anulat în parte dispoziţia obligatorie nr. 89041/10.12.2014 şi decizia de soluţionare a plângerii prealabile nr. 94/P/17.09.2015 doar în ceea ce priveşte măsura nr. 1 de recuperare a sumei de 2631130 RON; a menţinut dispoziţia obligatorie nr. 89041/10.12.2014 şi decizia de soluţionare a plângerii prealabile nr. 94/P/17.09.2015 cu privire la măsura nr. 2 de recuperare a sumei de 20000 RON.
5. Calea de atac exercitată
Împotriva încheierii din data de 4 martie 2021 şi a sentinţei civile nr. 198 din 2 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 6 C. proc. civ. recurentul-pârât invocă nemotivarea soluţiilor date excepţiilor invocate, respinse prin încheierea din data de 4.03.2021 şi nemotivarea, respectiv motivarea contradictorie în ceea ce priveşte admiterea în parte a acţiunii şi a cererii de intervenţie accesorie formulată în interesul reclamantei.
În ceea ce priveşte încheierea din 4.03.2021 se arată că instanţa de fond nu a motivat prin argumente proprii respingerea în integralitate a excepţiilor invocate, singurul argument fiind dezlegarea dată prin decizia de casare a ÎCCJ nr. 5518/13. XI.2019.
În raport de soluţia dispusă în rejudecare pe fond recurentul-pârât invocă nerespectarea dispoziţiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ. în sensul că prima instanţă nu a motivat respingerea apărărilor formulate de recurent în ceea ce priveşte excepţia nulităţii cererii precizatoare şi în concret soluţia de admitere în parte a acţiunii precizate.
Se arată că instanţa de fond nu prezintă raţionamentul logico -juridic propriu avut în vedere la soluţionarea excepţiilor invocate, motivarea instanţei de fond neîndeplinind exigenţa motivării, în sensul că aceasta nu reflectă o prezentare coerenta şi efectivă a examenului critic al instanţei de natura a arătat rezultatul deliberării şi nici concordanţa argumentelor acesteia în raport de aspectele deduse în judecată de către parte, în speţă de către Ministerul Finanţelor.
În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă de recurentul-pârât interpretarea şi aplicarea greşită a legii de către prima instanţă, în ceea ce priveşte soluţia dispusă pe fond, de anulare a actelor contestate cu privire la măsura nr. 1 de recuperare a sumei de 2.631.130 RON respectiv a dispoziţiilor O.G. nr. 26/2013 şi a dispoziţiilor O.G. nr. 2/2001 în ceea ce priveşte însuşirea de către instanţă a concluziilor raportului de expertiză privind lipsa prejudiciului, ca temei al soluţiei de admitere a acţiunii şi a cererii de intervenţie.
Se invocă faptul că prima instanţă nu a ţinut cont de legătura de cauzalitate între faptele ce constituie contravenţie săvârşită de reclamantă în perioada supusă controlului respectiv încălcarea normelor prevăzute de art. 13 alin. 5 din O.G. nr. 36/2013 şi aplicarea amenzii contravenţionale conform art. 13 alin. 1 lit. d) şi e) din O.G. nr. 26/2013.
Aceasta în condiţiile în care reclamanta nu a contestat prin formularea unei plângeri contravenţionale cele contestate în legătură cu obiectivele verificate cuprinse în raportul de inspecţie economico-financiară, aspecte ce reprezintă o pagubă în sensul art. 21 alin. 5 din O.U.G. nr. 94/2011.
Se solicită admiterea recursului casarea hotărârilor recurate şi rejudecarea în sensul respingerii acţiunii precizate în principal ca inadmisibilă şi în subsidiar ca nefondată cu consecinţa menţinerii ca legal emise a actelor contestate.
La dosar reclamanta-intimată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Curtea analizând recursul declarat îl apreciază ca fondat, în parte încheierea şi sentinţa atacată fiind date cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, în cauză fiind îndeplinite, în opinia Curţii, condiţiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.
Motivele de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 6 C. proc. civ. sunt apreciate de Curte ca nefondate, în cauză neputându-se reţine încălcarea unor norme de procedură sau nemotivarea de natură a impune casarea cu trimitere spre rejudecare.
Prima instanţă pe soluţia dispusă asupra excepţiilor invocate, respinse prin încheierea din data de 4.03.2021 şi pe soluţia de admitere în parte a acţiunii precizată s-a pronunţat cu respectarea dispoziţiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ.
Prima instanţă a motivat în fapt şi în drept respingerea excepţiilor invocate de către recurentul-pârât, cu respectarea dispoziţiilor art. 504 alin. 1 şi (3) C. proc. civ. în raport de decizia de casare neputându-se reţine lipsa argumentelor proprii şi însuşirea susţinerilor reclamantei-intimate pe soluţiile dispuse de prima instanţă în rejudecare.
În ceea ce priveşte soluţia de admitere în parte a acţiunii şi a cererii de intervenţie accesorii, Curtea constată că instanţa de fond a respectat dispoziţiile art. 425 lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO urmând a fi verificate legalitatea hotărârilor în cadrul analizei cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.
Curtea apreciază că în cauză sunt îndeplinite condiţiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., atât încheierea recurată cât şi sentinţa care privesc soluţia dispusă pe fond, ca urmare a respingerii excepţiilor, care viza cadrul procesual şi acţiunea precizată fiind date cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 9 alin. (3) şi art. 13 alin. 1 şi 2 din O.G. nr. 26/2013.
Aplicarea greşită priveşte însuşirea concluziei raportului de expertiză bazată pe incidenţa situaţiei reglementată de dispoziţiile art. 13 alin. 5 din O.G. nr. 26/2013 (forma în vigoare la data emiterii actelor contestate) în sensul că în cauză nelegalitatea măsurii nr. 1 de recuperare a sumei de 2,631.130 RON este dată de faptul că în cauză nu rezultă că reclamanta ar fi produs prejudiciul indicat în dispoziţia obligatorie din 10.12.2014.
Iar această constatare a expertului a fost însuşită de prima instanţă ca premisă a constatării nelegalităţii parţiale a actelor contestate cu privire la măsura nr. 1 de recuperare a sumei reprezentând prejudiciu.
Curtea apreciază nelegalitatea stabilirii situaţiei premisă bazată pe o concluzie eronată a raportului de expertiză, hotărârea de admiterea fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 13 alin. 1 lit. d) şi e) şi a) art. 13 alin. 5 din O.G. nr. 26/2013 sub aspectul nereţinerii legăturii de cauzalitate între pagubele produse prin aplicarea unor amenzii contravenţionale şi constatările reţinute în raportul de inspecţie economico-financiară în legătură cu perioada şi obiectivele verificate.
Aşa cum reiese din Raportul de inspecţie economico - financiară, amenzile contravenţionale au fost dispuse ca urmare a constatării unor contravenţii săvârşite în perioada supusă inspecţiei economico-financiară.
Pe cale de consecinţă, întrucât faptele ce constituie contravenţie au fost săvârşite în perioada verificată de organul de inspecţie, apare probată legătura de cauzalitate între încălcarea normelor reprezentate de art. 13 alin. (5) din O.G. nr. 26/2013 şi aplicarea sancţiunii contravenţionale, în speţă amenda contravenţională, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. d) şi e) din actul normativ anterior menţionat.
Raportul de expertiză, însuşit greşit de prima instanţă reţine o presupusă contradicţie între motivul de fapt şi temeiul legal al aplicării sancţiunii în sensul că Măsura nr. 1 a fost dispusă pentru nerespectarea în execuţia bugetului a corelaţiei de până la 60% dintre nivelul câştigului mediu salarial lunar influenţat de bonificaţiile şi bonusurile în RON şi/sau în natură şi nivelul productivităţii muncii calculate în unităţi valorice atât în preţuri curente, cât şi în preţuri comparabile.
Se susţine în raport, în sensul că art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 26/2013 se referă la corelaţia dintre creşterea câştigului mediu brut pe salariat cu indicele de creştere a productivităţii muncii în unităţi valorice şi fizice şi în consecinţă se concluzionează în sensul lipsei unui prejudiciu.
Înalta Curte apreciază că o asemenea concluzie însuşită de prima instanţă pentru a justifica reţinerea lipsei unui prejudiciu pentru aplicarea dispoziţiilor art. 13 alin. 5 din O.G. nr. 26/2013, intră în contradicţie cu constatarea faptului că procesul-verbal de contravenţie, ce constată săvârşirea de către reclamantă a contravenţiei cu acelaşi conţinut al Măsurii nr. 1, a devenit definitiv şi se bucură de prezumţia de valabilitate ce nu poate fi înlăturată prin stabilirea în acest cadru procesual a unei alte situaţii de fapt şi de drept.
Curtea apreciază ca nelegală această modalitate de aplicare a legii de către prima instanţă prin faptul că se repun în discuţie elemente constitutive ale unei contravenţii definitiv stabilite prin neconstatarea de reclamantă a procesului-verbal de contravenţie.
Aşa cum reiese din Raportul de inspecţie economico - financiară, amenzile contravenţionale au fost dispuse ca urmare a constatării unor contravenţii săvârşite în perioada supusă inspecţiei economico-financiară, procesul-verbal de contravenţie nefiind anulat.
Faptele ce constituie contravenţie au fost săvârşite în perioada verificată de organul de inspecţie, rezultând legătura de cauzalitate între încălcarea normelor reprezentate de art. 13 alin. (5) din O.G. nr. 26/2013 şi aplicarea sancţiunii contravenţionale.
În mod nelegal prima instanţă nu a luat în considerare existenţa acestui raport de cauzalitate în sensul că aplicarea amenzilor contravenţionale a fost generată de nerespectarea dispoziţiilor aplicabile în materie de stabilire a bugetului de venituri şi cheltuieli de către intimata-reclamantă, în cauză instanţa de fond interpretând şi aplicând greşit dispoziţiile art. 13 alin. 5 din O.G. nr. 26/2013.
Aplicarea unor amenzi contravenţionale ca urmare a constatării săvârşirii unor contravenţii ce au legătură directă cu obiectivele acţiunii de inspecţie economico-financiară, este o măsură cauzată de constatările în legătură cu obiectivele verificate din Raportul de inspecţie economico-financiară şi reprezintă o pagubă în sensul reglementat de dispoziţiile art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei inspecţiei economico-financiare şi art. 28 alin. (4) din H.G. nr. 101/2012.
Argumentele de nelegalitate, care vizează pe fond soluţia de admitere a acţiunii, sunt comune şi pentru soluţia de admitere a recursului şi de respingere în urma rejudecării în tot a cererii de intervenţie accesorie în interesul reclamantei-intimate, în cauză fiind îndeplinite condiţiile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va admite recursul declarat de recurentul-pârât împotriva încheierii din data de 4.03.2021 şi împotriva sentinţei civile nr. 198/2.06.2021.
Va casa în parte sentinţa atacată şi rejudecând:
Va respinge în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., ca nefondată menţinând ca legal emise actele contestate.
Va respinge în tot cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul reclamantei.
Va menţine în rest Încheierea şi sentinţa recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor împotriva încheierii din data de 4 martie 2021 şi a sentinţei civile nr. 198 din 2 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:
Respinge în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., ca nefondată.
Respinge în tot cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Sindicatul Liber Naţional Radiocomunicaţii în favoarea reclamantei.
Menţine în rest Încheierea şi Sentinţa recurate.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 4 martie 2024.