Şedinţa publică din data de 7 martie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.07.2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziei nr. 801/22.06.2021 emise de pârâtă.
Prin sentinţa civilă nr. 283 din 16 februarie 2022, Curtea a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, sau, în subsidiar, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată şi anularea Deciziei ASF nr. 801/22.06.2021.
2.1. Motivul de casare prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. – dispozitivul hotărâri nu se referă la reclamant.
Sentinţa recurată conţine un dispozitiv care nu se referă la persoana care a iniţiat demersul judiciar, iar datele de identificare ale reclamantului (cod numeric personal, domiciliu) lipsesc complet.
În acest mod, prima instanţă a încălcat disp. art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., ce se sancţionează cu nulitatea.
2.2. Motivul de casare prevăzut de disp. art. 488 pct. 6 C. proc. civ. – sentinţa recurată nu răspunde unor temeiuri ale acţiunii.
Sentinţa recurată nu răspunde la motivul de nelegalitate prin care s-a invocat faptul că pârâta adaugă la dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. c) din Regulamentul nr. 5/2019, care prevăd ca societatea să supună autorizării ASF modificările în modul de organizare şi funcţionare anterior înregistrării la Registrul Comerţului.
Nicăieri în legislaţie nu există o prevedere care să stabilească aspectul potrivit căruia SSIF ar fi obligat să aştepte un răspuns din partea ASF.
Prima instanţă nu a răspuns acestui argument şi reprezintă un caz de necercetare a fondului, aspect ce se regăseşte în jurisprudenţa ÎCCJ şi a CEDO.
2.3. Motivul de casare prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. – sentinţa recurată încalcă normele de drept material aplicabile.
Recurentul-reclamant consideră că nu este subiect activ al normei contravenţionale încălcate, deoarece nu există corespondenţă între fapta concretă comisă şi modul abstract descris prin norma de incriminare a contravenţiei (tipicitatea faptei).
Norma care decide modelul abstract de incriminare este cuprinsă în art. 13 alin. (1) lit. c) din Regulamentul ASF nr. 5/2019, iar subiectul activ nu poate fi decât SSIF şi nu o persoană fizică.
Prin urmare, sunt irelevante considerentele primei instanţe cu privire la faptul că reclamantul este reprezentantul legal al societăţii BRM, deoarece reprezentarea legală a unei persoane juridice nu presupune niciodată o identitate de personalitate juridică între reprezentat şi reprezentant.
Sentinţa recurată încalcă principiul elementar al personalităţii răspunderii juridice, o normă contravenţională edictată pentru a sancţiona o persoană juridică nu poate atrage răspunderea unei persoane fizice, potrivit disp. art. 193 C. civ. şi art. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Recurentul-reclamant susţine şi faptul că nu poate fi sancţionat pentru o conduită a cărei tipicitate nu este descrisă într-o lege, ci într-un act administrativ normativ, ce nu poate stabili conţinutul tip al unei contravenţii, conform art. 1 şi art. 2 din O.G. nr. 2/2001, precum şi considerentele Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale.
Astfel, numai legiuitorul primar poate stabili conţinutul unei conduite incriminate şi nu un act emis de ASF.
Mai arată recurentul-reclamant că orice alte conduită adoptată ar fi atras răspunderea sa contravenţională, întrucât nerespectarea termenului de 15 zile impus de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 reprezintă şi aceasta o contravenţie.
Conduita imputată nu este tipică Regulamentului ASF invocat, deoarece SSIF BRM a dispus transmiterea spre avizare a componenţei organelor de conducere către ASF, anterior solicitării înscrierii menţiunilor organelor de conducere.
Ceea ce invocă intimata-pârâtă nu este nerespectarea disp. art. 13 alin. (1) lit. c) din Regulamentul nr. 5/2019, ci faptul că SSIF nu a luat în considerare notificarea ASF[...] prin intermediul Adresei nr. x/06.10.2020.
Instanţa de fond a adăugat la art. 13 alin. (1) lit. c) menţionat, prin aceea că în cuprinsul normei nu există nicio cerinţă care să impună SSIF obligaţia de a aştepta un răspuns din partea ASF, prin urmare ASF sancţionează o conduită care presupune respectarea obligaţiilor prevăzute de art. 142 alin. (1) şi art. 1432 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
3. Apărările formulate
Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu motivele invocate prin recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Analiza motivelor de casare
Critica întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondată.
Recurentul-reclamant susţine încălcarea disp. art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., prin faptul că în dispozitivul hotărârii recurate lipsesc cu desăvârşire datele de identificare ale părţii şi domiciliul acesteia, iar numele se referă la o cu totul altă persoană fizică.
Înalta Curte constată că prin încheierea dată în Camera de Consiliu din data de 22.03.2023, s-a îndreptat eroarea materială cu privire la numele reclamantului, iar celelalte date de identificare nu sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii sentinţei.
Este nefondată şi critica întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că prin acţiunea introductivă s-au invocat drept motive de nelegalitate a actului administrativ atacat, lipsa calităţii de subiect activ al contravenţiei, lipsa stabilirii prin lege a conduitei contravenţionale imputate reclamantului, precum şi faptul că SSIF BRM a respectat dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. c) din Regulamentul ASF nr. 5/2019. Aceste motive au fost analizate de prima instanţă prin considerentele expuse la paginile 20-23 din cuprinsul sentinţei, iar susţinerea adăugării la disp. art. 13 alin. (1) din Regulamentul nr. 5/2019, este inclusă la punctul D, pagina 7 din acţiunea introductivă.
Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sancţionează hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi nu lipsa răspunsului la un argument sau o analiză implicită a acestuia, în cadrul expunerii considerentelor referitoare la unul dintre motivele de nelegalitate invocate de parte.
În cadrul criticii întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant are în vedere lipsa calităţii de subiect activ al contravenţiei, inexistenţa tipicităţii prin lege a faptei şi conduitei imputate, împrejurarea că orice altă conduită decât cea adoptată ar fi atras răspunderea contravenţională.
În privinţa calităţii de subiect activ al contravenţiei, Înalta Curte reţine disp. art. 257 alin. (1) lit. a) pct. i) din Legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare, potrivit cărora, constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate infracţiuni, nerespectarea de către orice entitate legală sau persoană fizică ce intră sub incidenta prezentei legi a prevederilor reglementărilor în vigoare emise de ASF, în conformitate cu condiţiile prevăzute de respectivele reglementări.
Potrivit disp. art. 13 alin. (1) lit. c) din Regulamentul ASF nr. 5/2019, SSIF supune autorizării ASF, anterior înregistrării la oficiul registrului comerţului, următoarele modificări în modul de organizare şi funcţionare – numirea membrilor organelor de conducere a SSIF, conform reglementărilor specifice.
Recurentul-reclamant consideră că subiectul activ al normei contravenţionale este SSIF, fiind astfel irelevante considerentele instanţei cu privire la faptul că reclamantul este reprezentantul legal al Bursei Române de Mărfuri, încălcându-se principiul personalităţii răspunderii contravenţionale.
Înalta Curte va respinge criticile aduse sentinţei recurate din perspectiva lipsei calităţii de subiect activ al contravenţiei, constatând că prima instanţă a interpretat şi a aplicat corect dispoziţiile legale incidente.
Prevederile art. 257 alin. (1) lit. a) pct. i) din Legea nr. 126/2018 sancţionează contravenţional (în cazul de faţă) nerespectarea legii sau regulamentelor ASF, săvârşită de orice entitate legală sau persoană fizică.
Recurentul-reclamant, în calitatea sa de Preşedinte al Consiliului de Administraţie al SSIF – BRM este responsabil de activitatea acestuia, iar supunerea autorizării ASF anterior înregistrării la Oficiul Registrului Comerţului, a numirii membrilor organelor de conducere a SSIF, se realizează prin intermediul şi grija acestuia, ceea ce conduce la posibilitatea de a deveni subiect activ al contravenţiei prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. c) din Regulamentul ASF nr. 5/2019, întrucât Legea nr. 126/2018 permite sancţionarea fie a entităţii legale, fie a persoanei fizice responsabile.
Contravenţiile prevăzute în Regulamentul ASF nr. 5/2019 au o caracteristică proprie, permisă de legea în temeiul căreia a fost emis Regulamentul, iar dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor nu sunt încălcate deoarece însăşi Legea nr. 126/2016 conţine dispoziţia sancţionării contravenţionale a unor fapte prevăzute numai în regulamente.
Prin urmare, şi critica referitoare la inexistenţa unei conduite a cărei tipicitate nu este descrisă într-o lege este nefondată, Legea nr. 126/2018 reprezentând legea specială, ce se aplică cu prioritate, în raport cu dispoziţiile legii generale, O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Recurentul-reclamant mai reţine că orice altă conduită în afară de cea adoptată ar fi atras răspunderea contravenţională, astfel că a fost sancţionat, în realitate, pentru respectarea legii.
Înalta Curte reţine că prin adresa nr. x/25.09.2020 s-a transmis ASF spre avizare noua componenţă a consiliului de administraţie, ales prin Hotărârea AGA nr. 1/24.09.2020 şi, totodată, la data de 06.10.2020 prin adresa nr. x s-a transmis Oficiului Naţional al Registrului Comerţului solicitarea de înregistrare a noilor organe de conducere, înregistrare ce trebuia să respecte termenul de 15 zile de la data Hotărârii AGA, conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 26/1990.
Recurentul-reclamant are obligaţia respectării atât a normelor referitoare la pieţele de instrumentare financiară, cât şi a celor ce privesc societăţile comerciale, astfel că potrivit disp. art. 22 alin. (6) lit. b) din Regulamentul ASF nr. 1/2019, rezultatul evaluării propunerii membrilor consiliului de administraţie este prezentat acţionarilor anterior desfăşurării adunării generale, iar efectuarea demersurilor şi depunerea documentaţie spre avizare se realizează într-o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 zile înainte de expirarea mandatului şi nu după ce a avut loc adunarea generală, cum în mod greşit s-a procedat în cauză, ceea ce conduce la neîntrunirea criticii sus-menţionate.
O altă critică are în vedere lipsa de tipicitate a conduitei chiar în cuprinsul Regulamentului ASF invocat, ceea ce invocă intimata-pârâtă, în realitate nu este nerespectarea disp. art. 13 alin. (1) lit. c) din Regulamentul nr. 5/2019, ci faptul că "SSIF nu a luat în considerare notificarea ASF[...] prin intermediul adresei nr. x/06.10.2020, adăugându-se la prevederile art. 13, în cadrul cărora nu se impune obligaţia de a se aştepta un răspuns din partea ASF.
Critica este nefondată, prevederile art. 13 alin. (1) lit. c) din Regulamentul ASF nr. 5/2019, impun existenţa autorizării ASF cu privire la numirea membrilor organelor de conducere a SSIF, anterior înregistrării la Oficiul Registrului Comerţului, de unde rezultă obligativitatea unui răspuns al ASF şi nu doar transmiterea cererii în sensul arătat.
Prin urmare, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 283 din 16 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 7 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.