Şedinţa publică din data de 7 martie 2024
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată la data de 20.02.2024, în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului.
A susţinut contestatoarea că instanţa a reţinut cauza în pronunţare la data de 22.05.2023 şi a amânat pronunţarea soluţiei de 4 ori, până la data de 23.06.2023. Deşi au trecut mai mult de 250 de zile, hotărârea judecătorească nu a fost redactată.
2. Contestaţia a fost înaintată, conform art. 525 alin. (1) C. proc. civ., Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.02.2024, pentru competentă soluţionare.
La data de 4 martie 2023, contestatoarea a formulat cerere de retragere a contestaţiei la tergiversarea procesului, învederând faptul că i-a fost comunicată, la data de 01.03.2024, sentinţa civilă nr. 1061 pronunţată la 23 iunie 2023 în dosarul nr. x/2023.
3. Asupra cererii de retragere a contestaţiei privind tergiversarea procesului, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 523 C. proc. civ., "Contestaţia poate fi retrasă oricând până la soluţionarea ei. Odată retrasă, contestaţia nu poate fi reiterată."
Manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecata contestaţiei, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al contestatoarei care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.
Prin urmare, faţă de cererea contestatoarei A., Înalta Curte, în baza dispoziţiilor legale mai sus evocate, va lua act de retragerea contestaţiei privind tergiversarea procesului.
PENTRU ACESTEMOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea contestaţiei privind tergiversarea procesului formulate de contestatoarea A..
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 7 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.