Ședințe de judecată: Decembrie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1380/2024

Decizia nr. 1380

Şedinţa publică din data de 08 martie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Vrancea – secţia a II- a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal sub nr. x/2023, declinată ulterior în favoarea secţiei I Civile din cadrul aceluiaşi tribunal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va fi pronunţată să se dispună următoarele:

1. să se constate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime în sensul actualizării pensiei prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017;

2. obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fondurile pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea şi actualizarea pensiei;

3. obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a MAN să restituie sumele reţinute din pensie din indexarea şi actualizarea pensiei de la data deschiderii drepturilor de pensie, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi a dobânzii legale penalizatoare.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Vrancea – secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal

Prin încheierea de la data de 16 mai 2023, Tribunalul Vrancea – secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat soluţionarea cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, în favoarea secţiei I Civilă, complet specializat în materia asigurărilor sociale.

Pentru a pronunţa această soluţie, în esenţă, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 101 din Legea 223/2015 litigiile privind stabilirea şi plata drepturilor din pensii se soluţionează în primă instanţă de către tribunale, iar art. 104 prevede expres că prevederile legii se completează în ce priveşte jurisdicţia în sistemul pensiilor militare de stat cu dispoziţiile C. proc. civ. şi ale legii de organizare judiciară. Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin intermediul completelor specializate în ce priveşte orice drepturi referitoare la pensie, astfel cum rezultă din art. 153 al Legii 263/2010.

2.2. Hotărârea Tribunalului Vrancea, secţia a I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 462 de la data de 11 octombrie 2023, Tribunalul Vrancea, secţia a I civilă, complet specializat în materia asigurărilor sociale, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie a avut în vedere că reclamantul a solicitat să se constatare vătămarea intereselor sale prin intrarea în vigoare a art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, act administrativ emis de autorităţile publice centrale, capăt de cerere formulat în contradictoriu cu autoritate publică centrală, respectiv Guvernul Românei, instanţa competentă fiind Curtea de Apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal raportat la disp. art. 9 corelat cu art. 10 alin. (1) ambele din Legea 554/2004.

Astfel, a avut în vedere şi disp. art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., faţă de imposibilitatea disjungerii petitului principal de cel accesoriu, prin care se solicita recalcularea drepturilor de pensie, tribunalul a reţinut ca în prezenta cauză s-a produs o prorogare legală de competenţă în favoarea Curţii de Apel, instanţă competentă raportat la primul capăt de cerere.

Or, având în vedere că reclamantul domiciliază în jud. Vrancea, Tribunalul a apreciat că instanţa competentă să judece prezenta cauză este Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2.3 Hotărârea Curţii de Apel Galaţi – secţia de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 312 de la data de 7 decembrie 2023, Curtea de Apel Galaţi – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale.

A declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii GUVERNUL ROMÂNIEI şi CASA SECTORIALĂ DE PENSII A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE - U.M. 02505, în favoarea Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa soluţia amintită, a reţinut că în raport de prevederile invocate în cererea de chemare în judecată, respectiv art. 9 din Legea nr. 554/2004, competenţa funcţională aparţine instanţei de contencios administrativ însă, competenţa materială aparţine tribunalului şi nu curţii de apel.

În privinţa competenţei funcţionale a reţinut că acţiunea este întemeiată pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, este însoţită de invocarea excepţiei de neconstituţionalitate şi excepţia nu prezintă obiectul principal al cererii de chemare în judecată, aceasta fiind reprezentat de repararea pretinsei vătămări produse prin O.U.G. nr. 59/2017 şi plata despăgubirilor reprezentate de actualizarea pensiei conform prevederilor art. 59 şi 60 din Legea nr. 223/2015 nemodificate prin ordonanţa de urgenţă criticată.

Dispoziţiile art. 9 din Legea 554/2004 se referă la persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe şi cum vătămarea nu poate fi decât rezultatul efectelor juridice ale acestora, suspendarea sau încetarea efectelor juridice atrage încetarea situaţiei vătămătoare produse de actul normativ.

Aşa fiind, cererile care se întemeiază pe art. 9 din Legea nr. 554/2004 au ca obiect acordarea de despăgubiri, anularea unui act administrativ, obligare la emiterea unui act administrativ sau obligarea la efectuarea unei operaţiuni administrative pentru acte şi fapte juridice emise, adoptate sau săvârşite în acest interval de timp.

Rezultă din cele mai sus arătate că cererile de chemare în judecată având ca obiect constatarea existenţei vătămării drepturilor şi intereselor legitime prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, precum şi restituirea sumelor rezultate prin indexarea şi actualizarea pensiei, potrivit disp. art. 59 şi art. 60 din Legea 223/2015, nemodificate, competenţa funcţională aparţine instanţei de contencios administrativ.

Cum însă obiectul principal al acţiunii nu este reprezentat de constatarea neconstituţionalităţii unei dispoziţii, ci de repararea unui prejudiciu, chiar însoţit de excepţia de neconstituţionalitate, competenţa funcţională aparţine tribunalului, instanţă cu plenitudine de competenţă în materia contenciosului administrativ.

Curtea a mai reţinut că, potrivit alin. (3) teza I al articolului 10 din Legea nr. 554/2004, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său.

Faţă de dispoziţiile legale mai sus citate şi de locul unde se află domiciliul reclamantului, revine Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, competenţa soluţionării cauzei în fond.

Prezentul litigiu nu poate fi calificat un litigiu de asigurări sociale, întrucât într-un astfel de litigiu nu se poate pretinde decât restituirea sumelor în conformitate cu art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, respectiv art. 65 din Legea nr. 223/2015 - prin decizie de revizuire.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Analizând conflictul negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu obiectul dedus judecăţii şi cu prevederile legale incidente în materie.

În speţă, reclamantul a solicitat să se constate vătămarea drepturilor sale prin neactualizarea pensiei în raport de majorarea soldei de grad sau solda de funcţie a militarilor, poliţiştilor sau funcţionarilor publici cu statut special în procentele stabilite la art. 29, art. 30 şi art. 108 din Legea nr. 223/2015 precum şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie, consecinţă a modificării art. 60 din Legea nr. 223/2015 prin O.U.G. nr. 57/2017; obligarea la plata unor despăgubiri echivalente cu drepturile de asigurări sociale – pensie neîncasate; obligarea la actualizarea pensiei militare de serviciu prin raportare la majorările soldelor de funcţie stipulate de lege.

Cu privire la dispoziţiile art. VII pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017 a invocat excepţia de neconstituţionalitate, iar în vederea recuperării prejudiciului astfel suferit, a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Aşadar, cererea priveşte atragerea răspunderii pentru reţinerile din drepturile de pensie, operate nelegal ca efect al aplicării unui act normativ pretins a fi neconstituţional, fiind formulată în vederea reparării unui prejudiciu, în contradictoriu cu autorităţile publice centrale responsabile pentru cauzarea acestuia.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, invocate expres ca şi temei juridic al cererii de chemare în judecată: "(1)Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă. … (5) Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative."

De asemenea, prevederile art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ stabilesc două criterii pentru determinarea instanţei de contencios administrativ competente, respectiv pozitionarea autorităţii publice emitente a actului administrativ(autoritate centrală/locală) şi valoarea impozitului, taxei, contribuţiei care face obiectul actului administrativ.

Raportat la scopul urmărit prin introducerea acţiunii pe rolul instanţei de judecată, respectiv la obiectul acţiunii constând în obligarea autorităţilor pârâte (autorităţi publice centrale) la plata de despăgubiri şi la emiterea unui act administrativ prin care să se dispună încetarea vătămării, fără a privi aspecte în legătură cu impozite, taxe, contribuţii, Înalta Curte constată că, în speţă, este determinant criteriul rangului central al autorităţii pârâte, iar competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei aparţine, conform art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul reclamantul.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale-U.M. 02505 şi Guvernul României în favoarea Curţii de Apel Galaţi – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.