Şedinţa publică din data de 8 martie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 03.03.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând anularea în parte a deciziei nr. 57586/31.01.2023 şi obligarea pârâtului la plata diferenţei de despăgubire în sumă de 200.000 euro daune morale, cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
2.1. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti
Prin sentinţa civilă nr. 7314 de la data de 9 iunie 2023, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, în esenţă, a reţinut că legea nu prevede competenţa exclusivă a judecătoriei în soluţionarea contestaţiilor împotriva deciziilor emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, aplicându-se criteriul valoric pentru determinarea competenţei instanţei civile.
Potrivit art. 95 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., tribunalul judecă în primă instanţă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe.
Instanţa a constatat că acţiunea formulată este una patrimonială, iar valoarea acesteia depăşeşte pragul de 200.000 RON: 200.000 x 4,92 RON (curs euro la data introducerii acţiunii – 03.03.2023) = 984.000 RON.
Or, având în vedere că, potrivit art. 94 lit. k) C. proc. civ., judecătoria judecă cererile evaluabile în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, instanţa constată că, faţă de valoarea obiectului cererii, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.
2.2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă
Prin sentinţa civilă nr. 2493 de la data de 25 octombrie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a tribunalului şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie a avut în vedere că procedura administrativă la care se referă art. VI din O.U.G. nr. 102/2021, care include atât actele şi operaţiunile administrative, cât şi procedura de contestare a deciziei prin care FGA soluţionează cererea de plată, a fost începută anterior intrării în vigoare a acestei ordonanţe (2018), fiind lipsită de relevanţă data emiterii deciziei contestate respectiv 31.03.2023.
Articolul VI din O.U.G. nr. 102/2021 este extrem de clar şi nu suportă interpretări sub acest aspect, menţionând expres procedura administrativă pentru plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, or, în mod evident, procedura administrativă debutează prin formularea unei cereri de plată de către creditorul de asigurări, conform art. 14 alin. (1) Legea nr. 213/2015.
O interpretare contrară ar presupune ca aceeaşi cerere de plată să fie analizată, din cauza atitudinii culpabile a pârâtei care a soluţionat greşit în primă fază pretenţiile reclamantului, de două instanţe, cu două specializări diferite.
2.3 Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 1962 de la data de 5 decembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia de a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, în consecinţă, a sesizat Î.C.C.J.-S.C.A.F. în vederea soluţionării acestuia şi a suspendat soluţionarea cauzei pe durata soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa soluţia amintită, a reţinut că obiectul cauzei deduse judecăţii priveşte anularea deciziei emise de pârât în temeiul Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor.
Aşadar, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine, potrivit dispoziţiilor legale citate anterior, instanţei civile, iar nu celei de contencios administrativ.
În ceea ce priveşte dispoziţia prevăzută de art. VI din O.U.G. nr. 102/2021 care stabileşte că "Procedurile administrative gestionate de Fondul de garantare a asiguraţilor pentru plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurări ai asigurătorilor pentru care a fost deschisă deja procedura de faliment, proceduri care au fost începute anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, rămân supuse legii aplicabile la data începerii acestora", Curtea subliniază că aceasta reglementează normele de drept aplicabile procedurii administrative - din faţa Fondului - şi nu procedurii judiciare, pentru care sunt aplicabile dispoziţiile noi de procedură conform art. 24 C. proc. civ.
Aşa fiind, raportat la obiectul acţiunii deduse judecăţii şi având în vedere valoarea pretenţiei, Curtea, faţă de art. 129 alin. (2) pct. 2 şi art. 130 alin. (2) C. proc. civ. şi făcând aplicarea art. 95 pct. 1 rap. la art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., a admis excepţia invocată şi va declina cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti –secţie civilă.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând conflictul negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., reţine că reclamantul A. a învestit instanţa de judecată cu o cerere prin care a solicitat anularea în parte a deciziei nr. 57586/31.01.2023 emise de Fondul De Garantare A Asiguraţilor şi obligarea pârâtului la plata diferenţei de despăgubire în sumă de 200.000 euro, reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.
Înalta Curte mai reţine că, prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată la data 3 martie 2023, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021 de modificare şi completare a Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor.
Potrivit art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data formulării acţiunii introductive, astfel cum au fost modificate prin intrarea în vigoare la data de 24.09.2021 a O.U.G. nr. 102/2021, art. I pct. 23 şi art. III alin. (1): "În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."
În lumina acestor prevederi legale, dat fiind şi obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv anularea deciziei nr. 57586/2023 emise de FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii pe rolul instanţei.
În ceea ce priveşte dispoziţia prevăzută de art. VI din O.U.G. nr. 102/2021, care prevede că "Procedurile administrative gestionate de Fondul de garantare a asiguraţilor pentru plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurări ai asigurătorilor pentru care a fost deschisă deja procedura de faliment, proceduri care au fost începute anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, rămân supuse legii aplicabile la data începerii acestora", aceasta reglementează normele de drept aplicabile etapei administrative desfăşurate în faţa Fondului, iar nu pe cele ale procedurii judiciare, pentru care sunt aplicabile noile dispoziţii de procedură, conform art. 24 C. proc. civ.. În acest sens, relevanţă în cauză nu prezintă data la care a fost formulată cererea de plată de către reclamant ci prezintă relevanţă data la care a fost formulată cererea de chemare în judecată.
În acest context, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa materială de soluţionare a cererii revine, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 102/2021, instanţei civile.
Faţă de valoarea obiectului cererii, care este superioară sumei de 200.000 RON(respectiv 200.000euro: 200.000 x 4,92 RON (curs euro la data introducerii acţiunii – 03.03.2023) = 984.000 RON), competenţa materială aparţine tribunalului, fiind aplicabile prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. raportate la art. 95 alin. (1) C. proc. civ.
Totodată, în virtutea prevederilor art. 123 C. proc. civ., din punct de vedere teritorial, competenţa aparţine instanţei civile de la sediul pârâtului, care, în cauza pendinte, se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti.
În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 8 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.