Şedinţa publică din data de 14 martie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 08 septembrie 2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Culturii, Ministrul Culturii şi Comisia de Evaluare a Managementului Bibliotecii Naţionale a României, a solicitat:
- anularea Ordinului ministrului culturii nr. 3098/31.05.2021 privind aprobarea regulamentului de organizare şi desfăşurare a evaluării anuale a managementului Bibliotecii Naţionale a României şi componenţa nominală a comisiei de evaluare a managementului Bibliotecii Naţionale a României, a Ordinului ministrului culturii nr. 3169/22.06.2021 de aprobare a rezultatului final al evaluării anuale pentru perioada 01 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2020 a managementului Bibliotecii Naţionale a României şi a Ordinului ministrului culturii nr. 603/23.06.2021 de încetare a Contractului de management nr. x/02.08.2019, încheiat pe o durată de 5 ani, ca urmare a notei finale 6,68 acordate în cadrul procedurii de evaluare privind activitatea managerială a reclamantei aferentă anului 2020, anularea Raportului comisiei de evaluare, a Procesului-verbal al şedinţei comisiei de soluţionare a contestaţiei şi a tuturor actelor administrative subsecvente, precum şi anularea Răspunsului la plângerea prealabilă nr. x/04.08.2021;
- repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul reluării de către reclamantă a atribuţiilor de manager al Bibliotecii Naţionale a României, având în vedere nelegalitatea modalităţii de organizare a procedurii de evaluare, precum şi nelegalitatea şi netemeinicia raportului şi a rezultatului evaluării;
- obligarea Ministerului Culturii la plata de despăgubiri, reprezentând echivalentul remuneraţiei lunare de care ar fi beneficiat reclamanta în temeiul Contractului de management nr. x/02.08.2019, începând cu data emiterii Ordinului nr. 603/23.06.2021 şi până la data repunerii efective în funcţie;
- obligarea pârâtului la compunerea comisiei de evaluare a managementului Bibliotecii Naţionale a României cu respectarea exigenţelor art. 5 şi 8 din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 2799/2015, respectiv o comisie înfiinţată în funcţie de specificul instituţiei şi alcătuită din membri imparţiali, care să nu se regăsească într-o situaţie de incompatibilitate ori în conflict de interese, pentru a asigura protecţia interesului public şi ale drepturilor şi intereselor legitime ale reclamantei.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 899 din 12 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a admis excepţia de inadmisibilitate parţială a acţiunii invocată din oficiu;
- a respins ca inadmisibile capetele de cerere privind anularea raportului comisiei de evaluare, a procesului-verbal al şedinţei comisiei de soluţionare a contestaţiilor, a tuturor actelor administrative subsecvente şi a răspunsului la plângerea prealabilă;
- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Culturii, Ministrul Culturii şi Comisia de Evaluare a Managementului Bibliotecii Naţionale a României;
- a anulat în parte Anexa nr. II la Ordinul ministrului culturii nr. 3098/31.05.2021 privind aprobarea regulamentului de organizare şi desfăşurare a evaluării anuale a managementului Bibliotecii Naţionale a României, numai în ceea ce priveşte desemnarea dlui B. în componenţa comisiei de evaluare;
- a anulat Ordinul ministrului culturii nr. 3169/22.06.2021 privind aprobarea rezultatului final al evaluării anuale, pentru perioada 01.01.2020 – 31.12.2020, a managementului Bibliotecii Naţionale a României, şi Ordinul ministrului culturii nr. 603/23.06.2021 privind încetarea Contractului de management nr. x/02.08.2019 încheiat între Ministerul Culturii, în calitate de autoritate, şi reclamantă, în calitate de manager al Bibliotecii Naţionale a României;
- a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii ordinelor anulate, prin reintegrarea reclamantei în funcţia de manager al Bibliotecii Naţionale a României şi a obligat Ministerul Culturii la plata de despăgubiri către reclamantă, reprezentând diferenţa dintre remuneraţia lunară de care ar fi beneficiat aceasta în funcţia de manager al Bibliotecii Naţionale a României şi remuneraţia efectiv încasată în funcţia de execuţie ocupată după data de 23.06.2021, de la data încetării contractului de management prin ordinul anulat şi până la data repunerii efective în funcţie a reclamantei, dar nu mai târziu de data la care contractul de management ar fi încetat prin ajungerea la termen, respingând în rest acţiunea ca neîntemeiată;
- a luat act că reclamanta şi-a rezervat dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată efectuate în legătură cu prezentul litigiu şi că pârâţii Ministerul Culturii şi Ministrul Culturii nu au solicitat cheltuieli de judecată.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei sentinţei civile nr. 899 din 12 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâtul Ministerul Culturii şi reclamanta A..
3.1 Pârâtul Ministerul Culturii a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi, pe fondul cauzei, în principal, trimiterea cauzei Tribunalului Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal spre competentă soluţionare şi, în subsidiar, reţinând cauza spre rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3. C. proc. civ., recurentul-pârât a învederat, în esenţă, că, în raport de dispoziţiile art. 35 din O.U.G. nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă cu claritate faptul că instanţa competenţă în soluţionarea prezentei pricini este Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În acest sens a precizat şi faptul că, în cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2021, prin care reclamanta A. a solicitat suspendarea efectelor aceluiaşi Ordin al Ministrului Culturii, prin sentinţa civilă nr. 1420/13.10.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus aceeaşi soluţie de declinare a competenţei în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Recurentul-pârât a arătat faptul că, deşi a invocat excepţia necompetenţei materiale în condiţiile legii, respectiv în condiţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum reiese din actele şi lucrările dosarului, în mod netemeinic şi nelegal instanţa de fond şi-a reţinut competenţa de soluţionare a fondului prezentei speţe, pronunţând o hotărâre cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, drept care se impune casarea sentinţei recurate cu trimitere spre rejudecare la instanţa competentă material, anume Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că la termenul din data de 20 ianuarie 2022, instanţa a procedat ex officio, după ce, în prealabil, solicitase părţilor să îşi expună poziţia procesuală cu privire la competenţa instanţei sesizate, la verificarea competenţei generale, materiale şi teritoriale, declarându-se competentă în acest sens, potrivit art. 131 C. proc. civ., fără a arăta raţionamentul juridic în raport de care conflictul dintre norma specială şi cea generală se rezolvă în favoarea normei generale, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 233, raportat la art. 131 şi art. 425 C. proc. civ.
Or, motivarea inexactă, confuză a motivelor de drept cu ignorarea completă a normei speciale de competenţă, este de natură a vicia în mod esenţial hotărârea atacată, instanţa de recurs neputând să realizeze un control real şi efectiv asupra raţionamentului logico-juridic avut în vedere de către judecătorul fondului.
În acest sens, în stabilirea competenţei materiale - competenţă care potrivit art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. este de ordine publică - instanţa s-a raportat în mod greşit exclusiv la dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care raportul contractual dintre părţi era supus în ceea ce priveşte competenţa dispoziţiilor normei speciale reprezentată de art. 35 din O.U.G. nr. 189/2008, opţiune complet nemotivată.
Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a învederat că numirea comisiei de evaluare pentru doamna A. a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) - (3) din anexa nr. 1 la O.M.C. nr. 3098/31.05.2021 privind aprobarea regulamentului de organizare şi desfăşurare a evaluării anuale a managementului Bibliotecii Naţionale a României, iar în acest sens a invocat şi prevederile art. art. 3 lit. c) din O.U.G. nr. 189/2008, ale Legii nr. 334/2002 (art. 12 alin. 1it. a), art. 12 alin. 1it. g), art. 4 din Legea nr. 311/2002, art. 2 alin. (5) şi art. 3 alin. (2), punctul 1, lit. d) din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil.
Activitatea specifică a muzeelor cât si a Bibliotecii Naţionale a României este reglementată şi de prevederile Legii nr. 182/2000, şi se completează cu prevederile normelor metodologice de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate, aprobate prin H.G. nr. 1546/2003.
În susţinerea argumentelor cu privire la similitudinile dintre o parte din domeniile de activitate ale muzeelor şi bibliotecilor trebuie avute în vedere şi funcţiile de execuţie specifice ale acestora.
Potrivit anexei nr. III - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Cultură" unităţi de cultură la Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, bibliotecile naţionale (capitolul II, punctul I, lit. b), beneficiază de o serie de funcţii similare cu cele ale muzeelor (capitolul III, punctul I, lit. b), precum cele de conservator şi restaurator. A se vedea în acest sens şi statele de funcţii ale celor două instituţii care conţin funcţii similare.
Mai mult, în legea bibliotecilor, Legea nr. 334/2002, analizată cu atenţie de către instanţă, la art. 44, alin. (2), se regăsesc în categoria personalului de specialitate din biblioteci conservatorii şi restauratorii, funcţii, care fac parte şi din categoria personalului de specialitate al muzeelor.
De altfel, din analiza statului de funcţii ale Muzeului Naţional al Literaturii Române (Stat de funcţii aprobat prin anexa nr. 2 la H.C.G.M.B. nr. 197/2018) şi cel al Bibliotecii Naţionale a României (Stat de funcţii valabil de la data de 15 aprilie 2020, aprobat prin O.M.C. nr. 2814/2020), rezultă ca ambele instituţii au mai multe funcţii specifice comune, respectiv: funcţia de conservator, redactor, restaurator şi muzeograf.
Referitor la aspectele reţinute de instanţa de fond cu privire la nemotivarea raportului de evaluare, caracterul evaziv şi imprecis al acestuia, recurentul-pârât a susţinut că, încălcând dispoziţiile O.U.G. nr. 189/2008, ale Legii nr. 554/2004 şi ale OMC nr. 3098/31.05.2021, instanţa de fond s-a substituit comisiei care a realizat evaluarea.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a evaluării anuale a managerului BNaR, aprobat prin OMC nr. 3098/31.05.2021, evaluarea managerului s-a realizat de către o Comisie formată din 3 membri, dintre care 2 specialişti şi un reprezentant al autorităţii. Potrivit art. 11, analiza şi notarea raportului de activitate întocmit de manager şi a interviului se fac în baza criteriilor şi subcriteriilor stabilite, iar rezulltatul final al evaluării care reprezintă media aritmetică a notelor acordate de fiecare membru al comisiei, precum şi Concluziile raportului întocmit de comisie se comunică managerului. De asemenea, potrivit art. 12, managerul poate formula contestaţie asupra modului de respectare a procedurii privind organizarea şi desfăşurarea concursului.
În condiţiile în care Raportul de evaluare este întocmit de o comisie formată de specialişti în domeniul de activitate supus evaluării, instanţa nu se poate substitui evaluării realizate de aceştia exprimate prin notele acordate. Cu alte cuvinte, opinia calificată a specialiştilor exprimată prin notele acordate în raport de criteriile stabilite, nu poate fi cenzurată de instanţă în condiţiile în care aceasta nu are competenţa necesară, potrivit legii.
Recurentul-pârât a mai menţionat şi faptul că procedura de evaluare nu permite comisiei de evaluare să ceară informaţii suplimentare instituţiei sau managerului în afara etapei interviului, astfel că susţinerea instanţei potrivit căreia - comisia ar fi trebuit să ceară explicaţii reclamantei ori instituţiei, este eronată şi lipsită de temei legal. Comisiile de evaluare pentru instituţiile publice nu sunt organe de control, acestea îşi desfăşoară activitatea strict în baza regulamentului de evaluare.
Referitor la sarcinile din contractul de management, recurentul-pârât a menţionat că acestea au fost analizate de către comisie în cadrul raportului de evaluare şi au fost menţionate clar cele care nu au fost îndeplinite total sau parţial.
Cu privire la importanţa constatărilor comisiei de evaluare, a apreciat că nu este de competenţa instanţei să decidă care dintre acestea sunt mai grave sau nu şi care prezintă o importanţă mai mare în procesul de evaluare managerială.
Astfel, instanţa de fond şi-a depăşit atribuţiile, motivaţia acesteia este complet nefondată şi denotă carenţe cu privire la înţelegerea procedurii de evaluare pentru instituţiile publice de cultură, precum şi cu privire la modul de apreciere a motivaţiei comisiei, depăşindu-şi, în mod flagrant, competenţele şi substituindu-se în mod nejustificat şi nepermis comisiei de evaluare care a avut în componenţă specialişti în domeniul de activitate al instituţiei evaluate, specialişti cu o remarcabilă carieră profesională, care sunt cenzuraţi de către instanţă fără a avea competenţe în acest sens.
3.2 Reclamanta A. a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
Recurenta-reclamantă a învederat, în esenţă, că instanţa de fond a respins motivele de nelegalitate vizând (i) imposibilitatea de a determina care criteriu a fost punctat şi care a fost depunctat (al treilea motiv de nelegalitate), (ii) nerespectarea grilei de evaluare ori nelegala elaborare a acesteia (al cincilea motiv de nelegalitate) şi (iii) îndeplinirea integrală a planului minimal (al şaselea motiv de nelegalitate) cu greşita aplicare a normelor de drept material, acestea fiind critici întemeiate.
În opinia acesteia se impune casarea în parte a sentinţei recurate, iar în rejudecare, anularea în integralitate a Anexei nr. II la O.M.C. nr. 3098/31.05.2021, având în vedere că la alcătuirea Comisiei de evaluare au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (1) - (3) din Anexa 2 la O.M.C. nr. 2.799 din 10 decembrie 2015.
Se impune schimbarea considerentelor sentinţei atacate cu privire la dispoziţia de anulare a Ordinului ministrului culturii nr. 3169/22.06.2021 şi a Ordinului ministrului culturii nr. 603/23.06.2021 şi reţinerea temeiniciei argumentelor cu privire la imposibilitatea, din analiza Ordinelor emise de Ministrul Culturii şi a documentelor anexate acestora, de a determina în ce modalitate un anumit criteriu de notare a fost punctat sau depunctat.
În mod eronat au fost aplicate dispoziţiile de drept material indicate, având în vedere că încălcarea dreptului său la apărare este dublată de încălcarea principiului transparenţei în evaluarea managerului instituţiei, câtă vreme nu sunt cunoscute motivele pentru care a fost acordat un anumit punctaj final, motiv pentru care se impune anularea actelor administrative şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Se impune schimbarea considerentelor sentinţei pronunţată de instanţa de fond cu privire la dispoziţia de anulare a Ordinului ministrului culturii nr. 3169/22.06.2021 şi a Ordinului ministrului culturii nr. 603/23.06.2021, şi reţinerea temeiniciei argumentelor privind nerespectarca grilei de evaluare sau nelegala elaborare a acesteia, deoarece nota acordată, 6,68, nu este justificată de raportul de evaluare.
Cu toate că în mod judicios se reţine prin hotărârea atacată faptul că legea nu stabileşte în mod expres momentul la care trebuie elaborată grila de evaluare, a apreciat că încheierea Procesului-verbal nr. x, la data de 10 iunie 2021, ulterior publicării raportului de activitate de către managerul BNaR, reprezintă un aspect care nu poate fi pierdut din vedere în contextul argumentelor evocate anterior, respectiv faptul că grila de evaluare nu conţine criterii concrete care să permită verificarea corectitudinii şi obiectivităţii de acordare a punctajului şi nu reflectă ponderea/importanţa activităţii la nivelul instituţiei.
Totodată, se impune schimbarea considerentelor sentinţei recurate cu privire la dispoziţia de anulare a Ordinului ministrului culturii nr. 3169/22.06.2021 şi a Ordinului ministrului culturii nr. 603/23.06.2021 şi reţinerea temeiniciei argumentelor privind îndeplinirea integrală a Planului minimal.
Argumentarea cu privire la acest motiv de nelegalitate a actelor administrative a fost respinsă în mod formal, motivat de faptul că acţiunea în justiţie întemeiată pe dispoziţiile art. 43 din O.U.G. nr. 189/2008 nu poate purta decât asupra legalităţii procedurii de evaluare, iar nu asupra temeiniciei rezultatului evaluării.
Cu alte cuvinte, prima instanţă reţine la fila x a hotărârii recurate, că " nu se poate substitui comisiei de evaluare în realizarea atribuţiilor acesteia, în sensul de a analiza în ce măsură au fost îndeplinite obligaţiile asumate prin contractul de management, raportat la obiectul controlului judiciar, limitat, potrivit legii, la legalitatea procedurii de evaluare (...)".
Cu toate acestea, şi în acest caz, critica formulată prin cererea de chemare în judecată a vizat nelegalitatea procedurii de evaluare materializată prin erorile evidente de apreciere cu privire la concluziile Raportului de activitate al managerului BNaR, deficienţe care nu presupun o analiză de specialitate pe fondul criteriilor analizate.
Analizând programele realizate în perioada 01 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2020, este lesne de observat chiar şi prima facie nelegalitatea criticilor formulate prin Concluziile raportului de evaluare, care atestă pervertirea scopului activităţii de evaluare şi implicit a atribuţiilor comisiei.
Aşadar, procedând de maniera evocată anterior, instanţa de judecată în mod eronat a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 42 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 43 din O.U.G. nr. 189/2008, prin limitarea controlului de legalitate, constatând că aceste critice aduse actelor administrative atacate sunt sustrase controlului judiciar.
În Raportul de activitate sunt consemnate toate elementele care sunt reclamate de Comisie ca fiind deficitare, incomplete, evazive, în condiţiile în care toate obiectivele din contractul de management sunt îndeplinite (Cap. analiza principalelor direcţii de acţiune întreprinse, în Raport la pag. 19-27), a Programului minimal (descris în Analiza programului minimal realizat, în Raport la pag. 58-59 şi Anexa Program minimal), a creşterii veniturilor din activitatea de bază, a recuperării decalajului de prelucrare pe flux cu 3 ani, a punerii la raft a întregii colecţii de carte curentă, a întăririi capacităţii administrative a tuturor sediilor şi a câştigării de proiecte.
Pentru toate aceste considerente, recurenta-reclamantă a solicitat să se constate încălcarea evidentă a obligaţiilor şi principiilor edictate de dispoziţiile art. 7 şi 8 din Anexa 2 la O.M.C. 2.799/2015, neregularităţi care iradiază în legalitatea actului administrativ, critici de nelegalitate care au fost înlăturate în mod formal şi eronat de instanţa de fond, prin greşita aplicare a dispoziţiile art. 42 alin. (1) raportate la cele ale art. 43 din O.U.G. nr. 189/2008.
4. Apărările formulate în cauză
Recurenta-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea criticilor de nelegalitate evocate de pârâtul Ministerul Culturii şi, implicit, respingerea recursului declarat de acesta.
Recurentul-pârât Ministerul Culturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta A., ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte reţine următoarele:
În analiza criticilor formulate prin cererile de recurs declarate în cauză, are prioritate motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., susţinut de pârâtul Ministerul Culturii, referitor la lipsa competenţei materiale procesuale a instanţei de fond în soluţionarea prezentei cauze.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a dat o greşită dezlegare acestei chestiuni, pornind de la reţinerea dispoziţiilor art. 43 din O.U.G. nr. 189/2008 ca fiind aplicabile în cauză, în raport de obiectul pricinii dedus judecăţii, în condiţiile în care chiar la termenul la care şi-a verificat competenţa conform art. 131 C. proc. civ., reprezentantul convenţional al reclamantei a precizat că primul capăt de cerere privind anularea ordinului de încetare a contractului de management este principal, iar capătul de cerere referitor la despăgubiri este subsidiar primului capăt de cerere, fiind un efect al anulării, precizări consemnate în încheierea de şedinţă din data de 28 ianuarie 2022.
În acest sens, se are în vedere că, în fapt, între Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, în calitate de ordonator principal de credite, şi reclamanta A. s-a încheiat, în condiţiile O.U.G. nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, Contractul de management nr. x/02.08.2019, prin care reclamantei, în calitate de manager, i-a fost încredinţat mandatul de a asigura conducerea şi buna administrare a Bibliotecii Naţionale a României, pe baza proiectului de management aprobat, contractul fiind încheiat pe durată determinată de 5 ani, de la data de 02 august 2019 şi până la data de 02 august 2024.
Ca urmare a rezultatelor evaluării pe anul 2020, care, potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 189/2008, se face anual, prin Ordinul ministrului culturii nr. 603/23.06.2021 a încetat contractul de management nr. x/02.08.2019, încheiat între Ministerul Culturii şi reclamantă, motiv pentru care reclamanta a formulat plângere prealabilă, plângere respinsă de autoritate ca neîntemeiată, prin adresa nr. x/04.08.2021 .
În acest context, reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ, care trebuie să ţină cont în stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei de modalitatea specială de reglementare a contractului de management prin O.U.G. nr. 189/2008 şi de scopul avut de legiuitor la emiterea acestui act normativ care reprezintă sediul materiei în speţă.
Potrivit art. 35 din O.U.G. nr. 189/2008:
"(1) Soluţionarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractului de management, precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Acţiunea în justiţie se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicţie se află sediul autorităţii".
Totodată, conform art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 189/2008, "Pe durata contractului de management, autoritatea verifică modul în care sunt respectate clauzele acestuia de către manager, în cadrul evaluărilor anuale ale managementului".
Aşadar, în condiţiile în care litigiul dedus judecăţii vizează în principal executarea şi încetarea contractului de management, atât timp cât prin Ordinul ministrului culturii nr. 603/23.06.2021 a cărui anulare se solicită, s-a dispus însăşi încetarea Contractului de management nr. x/02.08.2019, în raport de prevederile art. 35 din O.U.G. nr. 189/2008 şi ţinând cont totodată că sediul autorităţii pârâte se află în Bucureşti, rezultă că instanţa competentă să soluţioneze în fond cauza este secţia de contencios administrativ a tribunalului Bucureşti.
În acest sens, se are în vedere şi că, în dosarul nr. x/2021, având ca obiect cererea reclamantei A. privind suspendarea efectelor aceluiaşi ordin al ministrului culturii, prin sentinţa civilă nr. 1420/13.10.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia contencios administrativ şi fiscal, soluţie rămasă definitivă prin decizia nr. 2031/02.08.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022.
Faţă de aceste împrejurări, având în vedere dispoziţiile art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa supremă, în caz de casare pentru lipsă de competenţă, trimite cauza instanţei competente potrivit legii, Înalta Curte, constatând incidenţa cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Culturii, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
În raport de soluţia de casare cu trimitere spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti şi de motivul care a determinat-o, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte critici de nelegalitate formulate de pârâtul Ministerul Culturii, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., acestea fiind circumscrise fondului cauzei şi urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond competentă.
Din aceleaşi considerente se impune respingerea ca rămas fără obiect şi a recursului declarat de reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile invocate de aceasta urmând a fi avute în vedere la momentul soluţionării cererii de chemare în judecată de instanţa de fond competentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Culturii împotriva sentinţei civile nr. 899 din 12 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca rămas fără obiect.
Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:
Trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2024.