Şedinţa publică din data de 14 martie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11 aprilie 2022, sub numărul x/2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualui, a solicitat, în principal, anularea Deciziei nr. 195, emisă la data de 17 martie 2022 de C.N.A., iar în subsidiar, constatarea faptului că amenda în cuantum de 40.000 RON este exagerată raportat la aşa zisa culpă, motiv pentru care a solicitat instanţei să dea eficienţă dispoziţiilor art. 90 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, respectiv să adreseze reclamantei o somaţie publică de intrare în legalitate.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1767 din 12 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualui, ca neîntemeiată.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1767 din 12 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, pe cale de consecinţă, admiterea plângerii contravenţionale, astfel cum a fost formulată.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualui a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei atacate, ca fiind legală şi temeinică.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând, cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia în discuţie este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părţilor.
Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat.
Or, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.
Înalta Curte constată că în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, reclamanta reia aspecte privind situaţia de fapt învederate în faţa instanţei de fond, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ şi expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., chiar dacă această normă a fost invocată expres de reclamantă.
Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, ele reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.
Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.
În acest context, deşi aşa cum s-a relevat mai sus, reclamanta a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva încălcării textelor de lege de drept material incidente în cauză, se reţine că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menţionat.
Înalta Curte reţine că sunt date în competenţa instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, iar în aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate.
Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi criticile în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.
Înalta Curte constată că, în speţă, prin cererea de recurs nu se formulează critici raportat la conţinutul concret al hotărârii atacate, ci doar alegaţii şi întrebări retorice cu referire la situaţia de fapt învederată în faţa instanţei de fond. Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material. Or, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.
Prin urmare, întrucât reclamanta nu s-a conformat exigenţelor impuse de dispoziţiile legale mai sus menţionate şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Constată Înalta Curte că, în raport de dispoziţiile art. 248 din C. proc. civ., primează excepţia referitoare la nulitatea recursului, căci instanţa nu poate să pună în discuţia părţilor alte probleme legate de judecarea cauzei deduse ei spre soluţionare înainte de soluţionarea acesteia, fiind inutilă analiza admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, acest mijloc de apărare fiind unul subsidiar.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu şi va constata nul recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii, invocată din oficiu.
Constată nul recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva sentinţei civile nr. 1767 din 12 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2024.