Şedinţa publică din data de 14 martie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 27 mai 2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministrul Justiţiei, a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1538/C/02.04.2019 şi obligarea pârâţilor la emiterea unui nou ordin prin care, începând cu data de 01 septembrie 2018, să beneficieze de drepturi salariale corespunzătoare unei vechimi în funcţie de peste 20 de ani şi gradaţie 5, cu plata cheltuielilor de judecată.
La data de 03 februarie 2020, reclamantul A., în temeiul art. 204 C. proc. civ., a formulat cerere de modificare a cererii de chemare în judecată prin care a chemat în judecată şi Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Cluj, solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună:
- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la alocarea către ordonatorii secundari (Curtea de Apel Cluj) şi terţiari (Tribunalul Cluj) de credite a fondurilor necesare efectuării plăţii sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri constând în diferenţele de drepturi salariale, obiect al prezentului litigiu;
- obligarea Curţii de Apel Cluj şi a Tribunalului Cluj să plătească sumele ce i se cuvin urmare admiterii primul petit din cererea de chemare în judecată, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi la care să se aplice dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1184 din 10 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a respins ca neîntemeiate excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active;
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Cluj şi a respins în consecinţă acţiunea precizată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;
- a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministrul Justiţiei şi Tribunalul Cluj, a anulat Ordinul nr. 1538/C/2.04.2019 şi a obligat pârâtul Tribunalul Cluj la plata către reclamant a diferenţelor de drepturi salariale rezultate, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie precum şi dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, iar pe pârâtul Ministerul Justiţiei la alocarea către pârâtul Tribunalul Cluj a fondurilor necesare efectuării plăţii diferenţelor salariale;
- a respins capătul de cerere privind emiterea unui nou ordin de încadrare salarială a reclamantului ca rămas fără obiect.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1184 din 10 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, în sensul casării în parte a sentinţei recurate şi admiterii excepţiilor lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale active a reclamantului de a solicita obligarea Ministerului Justiţiei la alocarea fondurilor necesare plăţii.
Recurentul-pârât a învederat, în esenţă, că în mod eronat prima instanţă a respins excepţiile lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale active ale reclamantului, obligând Ministerul Justiţiei la alocarea fondurilor necesare plătii.
Astfel, au fost interpretate greşit dispoziţiile H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, ale art. 21 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 131 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, ale art. 3 alin. (1) pct. 6 din H.G. nr. 34/2009 privind organizare şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, precum şi ale art. 64 Legea nr. 69/2010.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, ca fiind legală şi temeinică.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, în ale cărui drepturi şi obligaţii s-a subrogat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este fondat, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că recursul formulat în cauză vizează exclusiv soluţia primei instanţe privind respingerea excepţiilor lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale active în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale şi că, în raport de prevederile art. 248 C. proc. civ. şi a ordinii de soluţionare a excepţiilor, urmează să analizeze cu prioritate criticile privind excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a dat o greşită dezlegare acestei excepţii, iar în acest sens se reţin aspectele ce reies din reglementarea O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, a H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, precum şi cea a Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, respectiv faptul că Ministerul Finanţelor Publice are atribuţii în elaborarea bugetului de stat în funcţie de propunerile ordonatorilor principali de credite, care îşi elaborează propriile bugete, ţinând cont de propunerile ordonatorilor secundari şi terţiari de credite.
În cazul executării unei hotărâri judecătoreşti definitive, ordonatorii terţiari şi secundari de credite au obligaţia de a propune ordonatorului principal alocarea respectivelor sume; la rândul său acesta din urmă are obligaţia de a formula propunerea către Ministerul Finanţelor Public, care este obligat prin lege să deschidă creditele bugetare, adică să aprobe cererea ordonatorului principal de credite (în speţă, Ministerul Justiţiei) prin trezoreria statului, în limita căreia se vor efectua repartizări de credite bugetare şi plăţi; ordonatorul principal de credite va repartiza ulterior creditele bugetare aprobate de Ministerul Finanţelor Publice către ordonatorii secundari şi terţiari de credite.
Totodată, se are în vedere şi că, potrivit art. 131 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, instanţele şi parchetele sunt instituţii finanţate de la bugetul de stat, iar potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi art. 3 alin. (1) pct. 6 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, acest din urmă minister este cel care elaborează proiectul Bugetului de stat, precum şi proiectul pentru rectificarea bugetară.
Prin urmare, este necesar ca Ministerul Finanţelor Publice să pună în prealabil la dispoziţia Ministerului Justiţiei fondurile necesare achitării drepturilor salariale datorate, iar acesta din urmă le repartizează către ordonatorii inferiori, în funcţie de solicitările justificate ale acestora, în condiţiile legii.
Astfel, între Ministerul Justiţiei şi instanţele judecătoreşti există un raport juridic de drept financiar, care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuţiilor prevăzute de Legea finanţelor publice nr. 500/2002, act normativ ce reglementează cadrul general pentru utilizarea fondurilor publice, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar.
Tribunalele şi curţile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale intimatului-reclamant au fost stabilite cu angajatorul, drepturile salariale fiind datorate, calculate şi plătite direct de instituţia angajatoare, care a procedat şi la calcularea şi virarea contribuţiilor sociale către stat.
Calitatea de ordonator de credite şi debitor al plăţii drepturilor salariale se regăseşte la nivelul acestei instanţe, faţă de care intimatul-reclamant s-a aflat în raporturi de serviciu, neavând relevanţă în speţă raportul juridic de drept financiar stabilit între ordonatorii de credite la diferite niveluri.
În consecinţă, instanţa de control judiciar constată că intimatul-reclamant nu are calitatea de a solicita îndeplinirea obligaţiilor care incumbă Ministerului Justiţiei ca autoritate publică, respectiv de a asigura fondurile către ordonatorii secundari ori terţiari de credite, singurele care au o astfel de atribuţie fiind instanţele angajatoare, în cadrul procedurii bugetare.
Totodată, legea nu recunoaşte în patrimoniul reclamantului un drept în formularea unei cereri privind alocarea de fonduri între autorităţile publice, acesta fiind terţ în raporturile financiare existente între ordonatorii de credite de la diferite niveluri, motiv pentru care nu este titular de drepturi şi obligaţii în plan financiar, pentru a solicita îndeplinirea obligaţiilor ce revin pârâţilor autorităţi publice.
Prin urmare, în cauză se impunea a fi admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei cu privire la solicitarea reclamantului de obligare la alocarea către pârâtul Tribunalul Cluj a fondurilor necesare efectuării plăţii diferenţelor salariale, cu consecinţa respingerii acestui capăt de cerere ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
În acest context, odată admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active cu privire la acest capăt de cerere, instanţa de control judiciar reţine ca fiind redundantă soluţionarea excepţiei lipsei de interes care priveşte formularea aceluiaşi petit.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, în ale cărui drepturi şi obligaţii s-a subrogat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va casa, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite excepţia lipsei calităţii procesuale active şi va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la alocarea către pârâtul Tribunalul Cluj a fondurilor necesare efectuării plăţii diferenţelor salariale, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, în ale cărui drepturi şi obligaţii s-a subrogat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 1184 din 10 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare:
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la alocarea către pârâtul Tribunalul Cluj a fondurilor necesare efectuării plăţii diferenţelor salariale, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Menţine în rest dispoziţiile sentinţei.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2024.