Ședințe de judecată: Decembrie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1528/2024

Decizia nr. 1528

Şedinţa publică din data de 14 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 22 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat anularea rezoluţiilor de clasare nr. 2080/A, emisă la 09 iulie 2020 şi nr. 2033/A/06.07.2020, emise în dosarele nr. x şi nr. x şi a rezoluţiei de respingere a plângerii în lucrarea nr. Cx/12.10.2020 şi în lucrarea nr. C20-1236/02.10.2020, ambele date de Inspecţia Judiciară, comunicate în datele de 08 octombrie 2020 şi de 15 octombrie 2020.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1212 din 14 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia tardivităţii formulării cererii completatoare, ca nefondată;

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Superior al Magistraturii şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi, în consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi;

- a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004;

- a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1212 din 14 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să se dispună menţinerea sentinţei recurate în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând, cu prioritate, cerinţa satisfacerii timbrajului aferent căii de atac, Înalta Curte constată că, în cauză, nu s-a făcut dovada achitării de reclamantul A. a taxei judiciare de timbru, având în vedere următoarele aspecte:

În cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora:

"(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.

(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON".

Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Prin citaţia comunicată recurentului-reclamant la data de 24 februarie 2024, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoştinţa părţii obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON, aferentă recursului declarat în cauză, obligaţie pe care recurentul nu a îndeplinit-o până la termenul de judecată fixat pentru data de 14 martie 2024.

Înalta Curte reţine că, în cauză, nu s-a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, iar cererea de ajutor public judiciar a fost respinsă prin încheierea din data de 26 ianuarie 2023.

Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea recursului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1212 din 14 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1212 din 14 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2024.