Şedinţa publică din data de 21 martie 2024
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea instanţei de fond
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 11.08.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x din 24 iulie 2020 întocmit de pârâtă.
Prin sentinţa civilă nr. 105 din 17 decembrie 2020, Curtea a admis cererea de chemare în judecată şi a anulat Raportul de evaluare întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate la data de 24 iulie 2020 şi înregistrat la Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Integritate sub nr. x/24.07.2020.
2. Recursul exercitat în cauză. Decizia ce face obiectul prezentei revizuiri
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Recurenta-pârâtă a învederat, în esenţă, că sentinţa recurată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 96 alin. (1) şi (2) lit. a), b) şi c) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.
Prin Decizia nr. 678 din 8 februarie 2023, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile formulată de intimata-reclamantă A..
A respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de intimata-reclamantă A..
A respins cerera de solicitare a avizului consultativ al Curţii Europene a Drepturilor Omului, formulată de intimata-reclamantă A..
A admis recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a casat sentinţa recurată şi, în rejudecare, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.
A obligat intimata-reclamantă la plata către recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
A constatat Înalta Curte că, prin raportul de evaluare contestat în cauză, recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a reţinut că reclamanta A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât, în perioada 31.08.2016 (când a fost desemnată prin hotărâre de consiliu local ca înlocuitor al primarului Comunei Horgeşti în Consiliul de Administraţie al Şcolilor Horgeşti şi Răcătău) - 28 martie 2017 (data ultimului proces-verbal semnat de către aceasta în cadrul şedinţei consiliului de administraţie al Şcolii Gimnaziale Horgeşti), a exercitat funcţia de membru în consiliul de administraţie al Şcolii Horgeşti şi al Şcolii Răcătău simultan cu funcţia de viceprimar al Comunei Horgeşti din Judeţul Bacău.
Constatarea stării de incompatibilitate în care s-a aflat reclamanta s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora funcţia de viceprimar este incompatibilă cu funcţia de (...) membru al consiliului de administraţie (...) la instituţiile publice (cu menţiunea că acest text de lege a fost modificat la data de 10 iunie 2017, prin Legea nr. 87/2017, în sensul reglementării incompatibilităţilor funcţiei de primar/viceprimar doar în cazul exercitării simultane a funcţiei publice şi a calităţilor/funcţiilor menţionate la art. 87 alin. (1) lit. a) - k).
Criticile de nelegalitate formulate de pârâtă privesc, în principal, greşita aplicare şi interpretare a efectelor modificărilor legislative operate conform O.U.G. nr. 49/2014 asupra situaţiei de incompatibilitate în care se află reclamanta, viceprimar al comunei Horgeşti.
Înalta Curte a reţinut că, până la data de 26 iunie 2014, dispoziţiile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 stipulau că:
"(2) În cazul instituţiilor de învăţământ de stat, consiliul de administraţie este organ de conducere şi este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:
a) în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administraţie este format din 7 membri, cu următoarea componentă: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanţi ai părinţilor; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi pentru învăţământul preşcolar şi primar.
b) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 9 membri, dintre aceştia 4 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 2 reprezentanţi ai consiliului local şi 2 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul şi directorul adjunct sunt membri de drept ai consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă;
c) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 13 membri, dintre aceştia 6 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 3 reprezentanţi ai consiliului local şi 3 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul este membru de drept al consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă".
Prin O.U.G. nr. 49 din 26 iunie 2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative (intrată în vigoare la 30 iunie 2014), prevederile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 au fost completate în sensul că, din consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ va face parte "primarul sau un reprezentant al primarului".
Potrivit Hotărârii Consiliului Local Horgeşti nr. 36 din 31 august 2016, aflată la fila x din vol. I al instanţei de fond, reclamanta A. a fost desemnată să participe ca membru în consiliul de administraţie în calitate de înlocuitor al primarului. Contrar celor reţinute de prima instanţă, această împrejurare nu este de natură a înlătura incidentul de integritate, întrucât participarea viceprimarului ca membru în consiliul de administraţie creează o situaţie de incompatibilitate, indiferent în ce modalitate s-a ajuns la desemnarea sa în consiliu.
Înalta Curte a constatat că funcţia de membru în consiliul de administraţie a fost deţinută şi exercitată efectiv de intimata-reclamantă, aceasta participând la şedinţele consiliului de administraţie şi semnând procesele-verbale expuse în cuprinsul raportului de evaluare contestat şi anexate în dosarul instanţei de fond, în calitate de membru al consiliului . Din conţinutul acestora reiese şi că intimata-reclamantă s-a implicat activ în cadrul şedinţelor, intervenţiile acesteia în timpul discuţiilor fiind consemnate ca fiind efectuate în calitatea sa de membru al consiliului de administraţie.
Pe de altă parte, normele care stabilesc atribuţiile organelor autorităţii publice locale au caracter general faţă de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 şi art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, care se aplică cu prioritate în privinţa incidentului de integritate.
De asemenea, instanţa de recurs a apreciat că prima instanţă a făcut o nelegală aplicare în cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 49/2014, prin care prevederile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 au fost completate în sensul că, din consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ va face parte "primarul sau un reprezentant al primarului". Contrar considerentelor sentinţei de fond, această modificare legislativă este una de strictă aplicare şi nu priveşte şi funcţia de viceprimar, neproducând efecte asupra situaţiei de incompatibilitate în care s-a aflat reclamanta în perioada 31 august 2016 - 28 martie 2017. Prin urmare, întrucât această ordonanţă de urgenţă nu este aplicabilă viceprimarului, referindu-se exclusiv la primar, indiferent de calificarea pe care o dă reclamanta acestei norme, ea nu este incidentă speţei.
De altfel, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa consolidată a instanţei supreme, "reprezentantul primarului" în consiliul de administraţie poate fi orice persoană care nu deţine o funcţie incompatibilă cu cea desemnată. Or, viceprimarul este nominalizat expres de prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în vigoare în perioada de referinţă, funcţia sa fiind astfel incompatibilă cu funcţia de membru al consiliului de administraţie la instituţiile publice şi, prin urmare, şi la unităţile de învăţământ de stat.
De aceea, în mod legal, pârâta ANI a aplicat faptelor de incompatibilitate dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în vigoare la data comiterii acestora, şi nu dispoziţiile Legii nr. 128/2017, care a intrat în vigoare ulterior săvârşirii faptei de incompatibilitate referitoare la deţinerea şi exercitarea simultană a funcţiei de viceprimar şi funcţiei de membru în Consiliul de Administraţie al unor şcoli gimnaziale.
Faţă de acestea, intimata-reclamantă s-a aflat în stare de incompatibilitate, prin efectul legii, întrucât a exercitat simultan funcţia de viceprimar al comunei Horgeşti judeţul Bacău şi cea de membru în consiliul de administraţie al Şcolii Horgeşti şi al Şcolii Răcătău.
Soluţia legislativă instituită de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare intervalului temporal pentru care se constatase incidentul de integritate, este clar în sensul unei incompatibilităţi pentru situaţia de cumul de calităţi precum cel în cauză, astfel că, nu invită la speculaţii şi interpretări, în care forma viitoare a legii (care introduce excepţia), să poată constitui un argument de clarificare, interpretare. Această lege este o chestiune de optică legislativă ce aparţine exclusiv legiuitorului, care şi-a asumat o astfel de formă, tot astfel cum, ulterior, în 2017, legiuitorul a înţeles să-şi asume o altă optică şi să instituie o excepţie în sensul arătat anterior.
În acest sens, de altfel, s-a pronunţat şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 45 din 22 ianuarie 2019, arătând că din această perspectivă, a succesiunii legilor în timp, Curtea a observat că autorul critică, în realitate, modul de interpretare şi aplicare a legii de către Agenţia Naţională de Integritate, aspect ce excedează controlului de constituţionalitate. În acest sens, Curtea a reţinut că, în jurisprudenţa sa în materie, a constatat că susţinerile privind înţelegerea conţinutului normelor juridice criticate, prin corelare cu alte dispoziţii legale, vizează interpretarea şi aplicarea legilor în cauza dedusă judecăţii. Cu privire la succesiunea în timp a soluţiilor legislative criticate, Curtea a reţinut că acestea reprezintă opţiunea legiuitorului, încadrându-se în marja sa de apreciere cu privire la stabilirea regimului incompatibilităţilor, iar instanţa judecătorească analizează aplicarea legii la cazul dedus judecăţii, potrivit principiului tempus regit actum.
A mai reţinut Înalta Curte, în ceea ce priveşte argumentele evocate de intimata-reclamantă prin notele de şedinţă depuse la termenul din data de 20 octombrie 2022, că acestea au vizat, în esenţă, următoarele chestiuni de drept:
- încălcarea principiului proporţionalităţii sancţiunilor, analizat din perspectiva art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 şi a art. 15 alin. (1), art. 39-40, art. 47, art. 49, art. 51 şi art. 52 alin. (1) şi (3) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene;
- nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate în lucrarea nr. x/01.02.2019, inclusiv a Raportului de evaluare nr. x/24.07.2020, cu care a fost finalizată această lucrare, în temeiul art. 20 coroborat cu art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, dat fiind că solicitarea de date şi informaţii nepublice s-a făcut înainte de invitarea persoanei cercetate pentru a depune un punct de vedere;
- aplicarea greşită a legislaţiei Uniunii Europene privind protecţia datelor cu caracter personal, aşa cum a fost interpretată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin Hotărârea din Cauza C-201/14 Bara.
Analizând, însă, astfel de chestiuni în mod comparativ cu cele invocate prin cererea de chemare în judecată şi prin întâmpinarea formulată la cererea de recurs, Înalta Curte a observat că, în fapt, chestiunile antereferite reprezintă seturi noi de argumente, ce privesc aspecte de drept bine determinate, având cauză juridică proprie şi care nu se regăsesc printre motivele de nelegalitate evocate de intimata- reclamantă în faţa primei instanţe în susţinerea cererii de anulare a raportului de evaluare nr. x/24.07.2020.
De asemenea, Înalta Curte constată că respectivele critici nu au corespondent în motive de fapt care să fi făcut obiectul unei cereri de completare sau modificare a cererii de chemare în judecată, ce ar fi trebuit să fie formulată în condiţiile art. 204 C. proc. civ., fiind evocate de reclamantă, pentru prima dată în recurs.
Prin urmare, reclamanta nu a îndeplinit, în faza de judecată a fondului, rigorile procedurale ale învestirii instanţei de judecată cu sus indicatele aspecte, iar prin aceste noi critici de nelegalitate se tinde la schimbarea cauzei juridice a litigiului pendinte.
În considerarea prevederilor art. 478 alin. (3), art. 483 şi art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut că obiectul căii extraordinare de atac a recursului este limitat la analizarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de apărările evocate în faţa acesteia, în recurs neputând fi schimbată calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.
Totodată, instanţa de control judiciar a avut în vedere şi că, prin Decizia nr. 45/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în M. Of. nr. 386/23.05.2017, s-a statuat, cu forţă obligatorie, faptul că prin invocarea chestiunii prevalenţei dreptului unional nu se poate schimba cauza juridică a cererii de chemare în judecată sub aspectul motivelor de fapt care susţin obiectul cererii sau, altfel spus, al drepturilor subiective invocate care stau la baza pretenţiilor formulate şi a căror protecţie se solicită pe cale judiciară.
Astfel, Înalta Curte a constatat că starea de incompatibilitate reţinută în privinţa reclamantei a fost legal constatată de Agenţia Naţională de Integritate prin raportul de evaluare contestat, iar soluţia atacată, prin care s-a dispus anularea raportului de evaluare, este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, impunându-se reformarea sentinţei sub acest aspect.
3. Cererea de revizuire
Împotriva acestei decizii, recurenta-reclamantă A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, solicitând schimbarea în tot a deciziei revizuite şi, pe cale de consecinţă, respingerea recursului formulat de Agenţia Naţională de Integritate, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Revizuenta susţine că Decizia nr. 678/08.02.2023 a fost pronunţată cu încălcarea dreptului Uniunii Europene, astfel cum acesta a fost interpretat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene - CJUE, prin hotărârea din Cauza C-40/21, prin aceea că instanţa de recurs, în rejudecare, nu a analizat proporţionalitatea sancţiunii interdicţiei exercitării de funcţii publice alese pentru o perioadă de 3 ani, prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, în raport de gravitatea faptei.
CJUE a decis, prin hotărârea din cauza C-40/21, în cadrul acţiunii care are ca obiect controlul de legalitate al raportului de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate, faptul că instanţa naţională trebuie să analizeze proporţionalitatea sancţiunilor aplicate.
Hotărârile în interpretare pronunţate de CJUE produc efecte retroactive, în sensul că se consideră că aşa ar fi trebuit interpretată legislaţia incidentă încă de la momentul la care a intrat în vigoare.
În speţă, sancţiunea ce intervine ca urmare a rămânerii definitive a raportului de evaluare şi anume, încetarea mandatului înainte de termen şi interdicţia exercitării de funcţii publice alese pentru o perioadă de 3 ani este vădit disproporţionată în raport cu gravitatea faptei.
Incompatibilitatea reţinută nu a produs vreun folos material pentru sine şi nici vreun prejudiciu în patrimoniul UAT, dar are un impact deosebit de grav asupra situaţiei personale, profesionale şi economice a revizuentei.
Mai arată revizuenta că Înalta Curte a stabilit printr-o decizie pronunţată în recurs în interesul legii, Decizia RIL nr. 5/2021, că instanţa de judecată nu poate proceda la examinarea proporţionalităţii unei sancţiuni stabilite în cuantum fix prin lege.
4. Apărările formulate de intimata Agenţia Naţională de Integritate
Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea cererii de revizuire ca nefondată, întrucât hotărârea CJUE din cauza C-40/21 are în vedere situaţia conflictului de interese şi nu a incompatibilităţii, în acest din urmă caz se urmăreşte evitarea oricăror consecinţe negative pe care desfăşurarea activităţii paralele le poate avea asupra celei specifice în exercitarea atribuţiilor de funcţie publică, astfel că odată reţinută încălcarea art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, este îndeplinită şi condiţia gravităţii comportamentului reclamantei faţă de valorile care se urmăresc a fi protejate.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire
Examinând hotărârea atacată, actele şi lucrările dosarului, motivele invocate de revizuentă în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Analiza cererii de revizuire
Înalta Curte, având în vedere temeiul de drept invocat de revizuentă, respectiv disp. art. 21 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, precum şi Hotărârea CJUE din data de 04.05.2023 pronunţată în cauza C-40/21 T.A.C. împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate, reţine că, principiul proporţionalităţii trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei legislaţii naţionale care prevede o măsură constând în interdicţia de a ocupa orice funcţie publică aleasă pentru o durată prestabilită de trei ani împotriva unei persoane faţă de care s-a constatat existenţa unui conflict de interese în exercitarea unei asemenea funcţii, cu condiţia ca, având în vedere toate împrejurările relevante, aplicarea acestei legislaţii să conducă la aplicarea unei sancţiuni adecvate gravităţii încălcării pe care o reprimă, ţinând seama de obiectivul de a asigura integritatea şi transparenţa în exercitarea funcţiilor şi a demnităţilor publice, precum şi de a preveni corupţia instituţională.
Această situaţie nu s-ar regăsi, arată CJUE, atunci când, în mod excepţional, având în vedere obiectivul amintit, comportamentul ilicit constatat nu prezintă niciun element de gravitate, în timp ce impactul măsurii respective asupra situaţiei personale, profesionale şi economice a acestei persoane se dovedeşte deosebit de grav.
De asemenea, Curtea a arătat că măsura este legală dacă persoana în cauză are efectiv posibilitatea de a contesta legalitatea raportului în care s-a efectuat această constatare şi a sancţiunii aplicate în temeiul acesteia, inclusiv proporţionalitatea acesteia.
Înalta Curte constată că hotărârea instanţei europene poate fi aplicată şi în situaţia de faţă, când interdicţia de a ocupa orice funcţie publică aleasă pentru o durată prestabilită de trei ani a survenit ca urmare a constatării unei stări de incompatibilitate şi nu numai a constatării unui conflict de interese, situaţie permisă analizată de instanţa europeană.
Dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 se referă atât la conflictul de interese, cât şi la starea de incompatibilitate, prin urmare, argumentele şi concluzia în privinţa posibilităţii ca persoana în cauză să constate legalitatea raportului de evaluare, sancţiunea aplicată, inclusiv proporţionalitatea acesteia, sunt comune şi absolut identice.
În analizarea unei cereri de revizuire întemeiate pe disp. art. 21 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, conform cărora constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată, instanţa de revizuire se supune normelor procedurale impuse de legislaţia şi jurisprudenţa naţionale.
Relevantă şi obligatorie este Decizia nr. 45/2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care s-au interpretat dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, din cuprinsul acesteia se desprinde concluzia conform căreia prin cererea de revizuire nu se poate urmări schimbarea cauzei juridice a cererii de chemare în judecată sub aspectul motivelor de fapt care susţin obiectul cererii.
Astfel, în cadrul revizuirii nu este permisă invocarea unor fapte relevante noi ce se constituie în motive de nelegalitate noi, ce nu au fost invocate în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire s-a cerut şi cu atât mai mult, în faţa instanţei de fond.
Printr-o hotărâre a CJUE din data de 16.03.2006, pronunţată în cauza C-234/04, Rosmarie Kapferer, Curtea a arătat că dreptul comunitar nu impune unei jurisdicţii naţionale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârşită prin hotărârea în cauză.
În speţă, instanţa de recurs, prin Decizia nr. 678/08.02.2023 a cărei revizuire s-a cerut, a stabilit definitiv că reclamanta A. nu a invocat în faţa primei instanţe încălcarea principiului proporţionalităţii sancţiunii, iar în calea de atac, prin notele de şedinţă din data de 20.10.2022 a susţinut acest motiv ce reprezintă argumente noi, aspect ce încalcă disp. art. 204, art. 478 alin. (3), art. 483 şi art. 494 din C. proc. civ.
Instanţa de recurs a avut în vedere şi Decizia nr. 45/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dar şi faptul că prin invocarea chestiunii prevalenţei dreptului unional nu poate schimba cauza juridică a cererii de chemare în judecată sub aspectul motivelor de fapt care susţin obiectul cererii, al drepturilor subiective invocate care stau la baza pretenţiilor formulate şi a căror protecţie se solicită pe cale judiciară.
Prin însăşi hotărârea CJUE invocată în cererea de revizuire se arată la paragraful 91 că nu este pusă la îndoială efectivitatea căii de atac prevăzute în dreptul român sau conformitatea legislaţiei naţionale în discuţie în litigiul principal, iar instanţa naţională controlează toate aspectele de fapt şi de drept invocate (par. 89), or, în dosarul de faţă, revizuenta a formulat o acţiune de anulare a unui act administrativ şi a invocat motive de fapt şi de drept asupra cărora judecătorul fondului şi judecătorii din calea de atac a recursului s-au pronunţat, iar invocarea încălcării principiului proporţionalităţii sancţiunii s-a făcut cu încălcarea normelor imperative ale procesului civil, stabilite de C. proc. civ., anterior arătate.
Jurisprudenţa depusă la dosar de revizuentă, respectiv Decizia nr. 334/23.01.2024, pronunţată în Dosarul nr. x/2023 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal confirmă cele arătate de instanţa de revizuire, desfiinţarea deciziei date în recurs, admiterea recursului ANI şi casarea sentinţei de fond sub consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, datorându-se neanalizării de către prima instanţă şi cea din recurs a încălcării principiului proporţionalităţii sancţiunii, motiv invocat prin acţiunea introductivă.
Aşadar, chiar şi în ipoteza în care hotărârea CJUE din cauza C-40/21 s-a pronunţat după data de 12.01.2023, când instanţa de recurs a pronunţat propria decizie şi nu putea să o aibă în vedere, prezentul demers judiciar întemeiat pe cazul de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată nu este fondat, admiterea cererii de revizuire conducând la schimbarea cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, respectiv la invocarea unor noi motive de fapt ce se constituie în motive noi de nelegalitate a actului administrativ atacat.
În ceea ce priveşte aplicarea Deciziei RIL nr. 5/2021, invocată de revizuentă, Înalta Curte constată că aceasta a fost pronunţată în materia contravenţională, cu referire la sancţiunea complementară, constând în suspendarea dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, iar argumentele deciziei susţin interpretarea principiilor şi dispoziţiilor legale incidente, fără legătură cu litigiul pendinte.
Faţă de acestea, nefiind întrunit disp. art. 21 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, revizuire va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 678 din 8 februarie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 21 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.