Şedinţa publică din data de 21 martie 2024
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 06.05.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/19.10.2021; obligarea pârâtei la emiterea unui Raport de evaluare potrivit reglementarilor în vigoare aplicabile, respectiv reţinerea încălcării dispoziţiilor art. . 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006; cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
Prin sentinţa nr. 455 din 11 octombrie 2022, Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A., în contradictoriu cu pârâta A.N.I., în ceea ce priveşte petitul vizând anularea raportului de evaluare nr. x/19.10.2021 şi a respins ca atare acest capăt de cerere;
- a admis excepţia inadmisibilităţii petitului vizând obligarea pârâtei la emiterea raportului de evaluare cu reţinerea încălcării dispoziţiilor art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006, respingând acest capăt de cere ca inadmisibil.
3. Recursul formulat de reclamantă
Împotriva sentinţei nr. 455 din 11 octombrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând în principal admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii în sensul revenirii asupra măsurii respingerii ca inadmisibilă a acţiunii şi admiterea acţiunii, iar în subsidiar casarea sentinţei atacate, sau trimiterea acesteia spre rejudecare, constatarea existenţei unui conflict de interese, conform art. 178 alin. (2) lit. b), anularea Raportului de evaluare nr. x/19.10.2021 şi dispunerea întocmirii unui nou Raport de evaluare, legal, cu încadrare corectă, de către Agenţia Naţională de Integritate, obligarea la plata cheltuielilor judiciare ocazionate cu prezentul demers judiciar.
Recurenta arată că sunt incidente în cauză următoarele motive de nelegalitate:
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, instanţa a admis această excepţie în mod eronat, invocând drept temei art. 22 al Legii nr. 176/2010, care dispune ca "persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ". Nu conţinutul acesta al Legii nr. 176/2010 este eronat, ci aplicarea greşită a normelor de drept material a instanţei este eronată, aceasta apreciind în mod greşit că această lege "este o lege specială", care "derogă, astfel, de la legea generală, reprezentată de Legea nr. 554/2004", precizând în continuare că "reclamanta nu se poate prevala de art. 1 din Legea contenciosului administrativ, cum îşi motivează apărarea prin intermediul concluziilor scrise".
Legea nr. 176/2010, nu este o lege specială, deoarece nu este o lege organică în conformitate cu art. 73 alin. (3) din Constituţia României, astfel încât nu are forţa de a modifica normele stabilite de alte legi sau cele din Legea nr. 554/2010 a contenciosului administrativ.
În concluzie, instanţa în mod eronat a apreciat ca Legea 176/2010 este o lege specială, care deroga de la legea generală, Legea 554/2004, legea contenciosului administrativ, fapt care-a condus în mod nelegal la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale a recurentei, excepţie invocată de Agenţia Naţională de Integritate.
În mod corect instanţa a precizat în cuprinsul hotărârii că "este adevărat, în contenciosul subiectiv, au calitate procesuală toate persoanele fizice şi juridice de drept privat, care-au fost lezate în drepturile sau interesele lor legitime prin acte administrative", însă argumentele ulterioare ale instanţei au fost eronate, pornind de la premisa eronată, aceea că Legea 176/2010 este o lege specială, derogatorie, de la Legea 554/2004, fapt neadevărat, cu totul eronat, jurisprudenţa dovedind exact contrariul.
Toate raţionamentele şi argumentele ulterioare din hotărâre, construite de instanţa pe premisa greşită că Legea 176/2010 este o lege speciala, nu sunt veridice, neavând nicio baza legala. Mai mult decât atât, instanţa precizează tot în mod eronat faptul că acel rationament (Legea 176/2010 este o lege specială, la aceasta făcând referire instanţa) este motivul pentru care raportul de evaluare se comunică persoanei care-a făcut obiectul activităţii de evaluare, "nu şi persoanelor care au sesizat faptele de posibilă incompatibilitate." Depune la dosarul cauzei adresa nr. x/19.10.2021 a A.N.I., prin care s-a comunicat şi recurentei de către inspectorul B., care-a întocmit Raportul de evaluare pentru numita C., Raport prin care s-a constatat că aceasta "s-a aflat în conflict de interese în perioada exercitării mandatului de manager 05.12.2017-31.03.2021", recurenta fiind persoana care a sesizat conflictul de interese în care se afla managerul C., managerul Spitalului Dr. Karl Diel Jimbolia.
Instanţa, tot în mod eronat, a apreciat că nu există identitate între persoana vătămată şi titularul dreptului sau interesului legitim invocat, după cum dreptul subiectiv pretins a fi fost lezat trebuie să fie unul personal, privat, iar nu unul general.
În fapt, interesul legitim al reclamantei de a iniţia acest demers judiciar împotriva raportului de evaluare nr. x/19.10.2021 constă în vătămarea drepturilor membrilor familiei mele, prin actele comise de doamna C., în calitate de manager al Spitalului "Dr. Karl Diel din Jimbolia, prin întreprinderea a numeroase acţiuni de natură sistematică menite să prejudicieze drepturile tuturor membrilor familiei, prin folosirea influenţei de care a beneficiat prin încălcarea reglementărilor ce interzic conflictul de interese, cât şi ale recurentei, prin promovarea unei acţiuni în daune pentru pretinse atingeri aduse demnităţii pe care C. a intentat-o în urma sesizării înregistrate la ANI în luna iulie 2020 şi a demersurilor de popularizare a conflictului de interese în care aceasta se află, a comportamentului abuziv în poziţia de manager de spital, a dispoziţiilor ce periclitează drepturile pacienţilor vulnerabili, printre locuitorii Oraşului Jimbolia, prin postarea de comentarii pe Grupul de x intitulat "ORASUL JIMBOLIA", petiţii adresate primarului şi Consiliului judeţean, privind conflictul de interese în care se afla, conflict de interese constatat şi de A.N.I. prin Raportul de evaluare întocmit în cauză.
Faţă de circumstanţele de mai sus, solicită să se constate că a promovat acţiunea pentru interese care se circumscriu în acelaşi timp noţiunii de interes legitim privat, precum şi de interes legitim public, aşa cum acestea sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. p) şi r) din Legea nr. 554/2004:
- interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat;
- interes legitim public - interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice;
Solicită de asemenea constatarea faptului că instanţa în mod eronat nu a apreciat ca exista interesul legitim al recurentei de a întreprinde demersuri pentru încetarea exercitării de către numita C. a funcţiei de manager al Spitalului "Dr. Karl Diel" Jimbolia, iar acesta se circumscrie intereselor legitime private, pentru a pune capăt abuzurilor exercitate împotriva membrilor familiei cu ajutorul atribuţiilor funcţiei deţinute.
În acelaşi timp, este evident că toate aceste interese legitime corespund şi interesului legitim public de apărare a legalităţii şi valorilor constituţionale care rezidă în obligarea persoanelor ce ocupă funcţii publice să respecte principiul legalităţii şi al prevalenţei Constituţiei, reglementat de Ordonanţa de Urgenţă nr. 97/2019 privind Codul Administrativ ca cea mai importantă obligaţie a persoanelor ce ocupă funcţii publice.
Având în vedere cele de mai sus, denotă în mod evident aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţă.
De asemenea, precizează că instanţa nu a avut în vedere documentele aflate la dosarul cauzei, considerând că nu se impune cercetarea acestora, precizând că se pun în discuţie excepţiile invocate de către A.N.I. şi-abia ulterior se poate trece la fondul cauzei, doar dacă se admit excepţiile invocate. Astfel, s-a încălcat de către instanţa dreptul la un proces echitabil, deoarece n-au fost luate în considerare documentele aflate la dosarul cauzei, n-au fost studiate, deşi multe dintre acestea atestau faptul că interesul legitim al reclamantei există în cauză, acesta nefiind unul general, după cum a apreciat în mod eronat instanţa, ci determinat, personal, privat, născut şi actual, după cum reiese din motivele expuse mai sus.
În altă ordine de idei, tot în documentele aflate la dosarul cauzei există Plângerea prealabilă, adresată Agenţiei Naţionale de Integritate în data de 10.11.2021, plângere depusă împotriva Raportului de evaluare întocmit de către A.N.I., în cuprinsul căreia s-a detaliat interesul legitim al recurentei.
Cu privire la cea de-a doua excepţie invocată de pârâtă, a inadmisibilităţii, aceasta a fost restrânsă de către instanţă la cel de-al doilea petit al acţiunii, de obligare a pârâtei la emiterea unui Raport nou de evaluare prin reţinerea încălcării dispoziţiilor art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006, iar nu a literei c).
Instanţa, în mod eronat a apreciat că este inadmisibilă solicitarea, precizând că instanţa nu se poate substitui, în cauză, atribuţiilor instituţiei pârâte prin a proceda la reîncadrarea unei stări de fapt într-o altă dispoziţie legală decât cea apreciată ca fiind incidentă. recurenta nu a solicitat instanţei substituirea atribuţiilor instituţiei pârâte, ci în mod greşit a interpretat petitul al doilea al acţiunii.
Învederează instanţei că interpretarea şi aplicarea normelor de drept material s-a făcut în mod eronat de către instanţa de fond, astfel că admiterea de către aceasta a celei de-a doua excepţii invocată de către pârâtă s-a făcut în mod eronat, prin aplicarea greşită a normelor de drept material, din următoarele motive:
1. Nu numai că instanţa nu este în situaţia de a se substitui prerogativelor ANI, care şi-a exercitat prerogativele reglementate de lege, dar în mod necorespunzător, însă în mod esenţial instanţa este în situaţia de a exercita controlul de legalitate al activităţii administraţiei publice, autorităţi care nu se pot prevala de principiul inadmisibilităţii acţiuni pentru a eluda răspunderea legală pentru corecta aplicare a legii.
De altfel, art. 12 al legii nr. 176/2010 stabileşte că "agenţia îndeplineşte activitatea de evaluare prevăzută la art. 8 din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002. De asemenea, dispoziţiile legii nr. 76/2010 fac trimitere expresă în ceea ce priveşte sesizarea agenţiei de către persoanele fizice sau juridice la dispoziţiile O.G. nr. 27/2002, care reglementează activitatea de soluţionare a petiţiilor.
Se arată că emiterea unui alt raport de evaluare privitor la situaţia managerului C. nu constituie o împrejurare care prin sine însăşi să conducă la invalidarea celui contestat în cauza de faţă.
Astfel, în mai multe decizii, (precum decizia nr. 663/26.06.2012) Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că Agenţia Naţională de Integritate nu desfăşoară o activitate de jurisdicţie, ci una administrativă, deoarece activitatea acesteia se realizează şi din oficiu în cadrul unei proceduri lipsite de publicitate, oralitate şi contradictorialitate şi deoarece în competenţa sa nu intră soluţionarea unor cazuri litigioase şi nici sancţionarea încălcărilor de lege.
Totodată, Agenţia Naţională de Integritate nu pronunţă hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmeşte rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situaţii cu semnificaţie juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare al instanţelor de judecată sau, după caz, a altor autorităţi şi instituţii competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.
Or, raportului de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate nefiindu-i recunoscută autoritatea de lucru judecat specifică procedurilor jurisdicţionale, acesta poate fi ulterior contrazis de concluziile unui alt raport de evaluare, în special în situaţia în care raportul de evaluare întocmit iniţial a concluzionat în mod eronat inexistenta unui conflict de interese conform art. 178, alin. (2), lit. b) din Legea 95/2006.
În prezenta cauză, însă, astfel cum se constată, primul raport de evaluare, respectiv nr. x, nu a produs nicio consecinţă sancţionatorie în ceea ce-o priveşte pe numita C., soluţia adoptată de către instanţa Curţii de apel fiind de anulare a Raportului de evaluare întocmit de inspectorul de integritate x.
Or, în raport de împrejurarea că primul raport de evaluare nu a produs nicio consecinţă juridică în ceea ce-o priveşte pe numita C., principiul ne bis în idem nu poate împiedica repunerea în discuţie şi reevaluarea aceleiaşi stări de fapt în cuprinsul unui nou raport de evaluare.
Finalitatea demersului reclamantei nu este acela de a se anula Raportul şi de a se constata că nu există conflict de interese, ci de a se emite un Raport corect şi legal din perspectiva legislaţiei în domeniu, respectiv de a se constata existenţa unui conflict de interese.
Cât priveşte reglementarea dreptului la un proces echitabil la nivel naţional, fiind un drept fundamental, este reglementat, în primul rând, chiar de Legea fundamentală. Astfel, articolul 21 din Constituţia României consfiinţeşte: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. (4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.
4. Apărările formulate de intimata-pârâtă
Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de integritate a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu solicitarea recurentei-reclamante de anulare a raportului de evaluare nr. x/19.10.2021 emis de pârâta-intimată Agenţia Naţională de Integritate şi obligarea acesteia din urmă la emiterea unii nou raport de evaluare cu reţinerea încălcării dispoziţiilor art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 de către numita C. manager al Spitalului "Dr. Karl Diel" Jimbolia.
Prin sentinţa civilă recurată atacată în prezenta cauză, Curtea de Apel Timişoara a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei-reclamante în privinţa capătului de cerere vizând anularea raportului de evaluare contestat şi a admis excepţia inadmisibilităţii petitului vizând obligarea pârâtei-intimate la emiterea unui nou raport de evaluare cu reţinerea încălcării dispoziţiilor art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006.
Înalta Curte constată că prin raportare la criticile formulate de către recurentă, subsumate cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pc.t 8 C. proc. civ., se impune verificarea legalităţii măsurii prin care prima instanţă a constatat lipsa calităţii procesuale active a reclamant ei în privinţa primului capăt de cerere în raport de dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 176/2010 potrivit cărora "(1) Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.
(2) Dacă raportul de evaluare a conflictului de interese nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanţa de contencios administrativ, Agenţia sesizează, în termen de 6 luni, organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare, precum şi, dacă este cazul, instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.
(3) Dacă raportul de evaluare a incompatibilităţii nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanţa de contencios administrativ, Agenţia sesizează în termen de 15 zile organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare; dacă este cazul, Agenţia sesizează în termen de 6 luni instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind incompatibilităţile.
(4) Dacă în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii, inspectorul de integritate constată inexistenţa unei stări de incompatibilitate sau a unui conflict de interese, întocmeşte un raport în acest sens, pe care îl transmite persoanei care a făcut obiectul evaluării, în condiţiile art. 17 alin. (5) teza a doua."
Instanţa de control judiciar observă principalele critici cuprinse în motivele de recurs vizează greşita interpretare de către judecătorul fondului a caracterului special al dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 176/2010 faţă de dispoziţiile Legii nr. 55/2004 modificată şi republicată care i-ar permite prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. p) şi r) exercitarea prezentei cereri în anularea raportului de evaluare întocmit de către intimata-pârâtă.
Susţine de asemenea recurenta faptul că justifică în cauză calitatea procesuală activă întrucât este titularul sesizării care a declanşat cercetarea conflictului de interese, astfel încât este îndreptăţită la promovarea acţiunii în anularea raportului întocmit de către intimata-pârâtă, existând aşadar identitate între persoana vătămată (recurenta) şi titularul dreptului sau interesului legitim invocat.
Înalta Curte reţine, în acord cu judecătorul fondului, că legiuitorul a stabilit cu claritate caracterul de normă derogatorie a Legii nr. 176/2010 de la Legea contenciosului administrativ prevăzând în dispoziţiile art. 27 faptul că procedura de judecată a cererilor întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 176/2010 este cea prevăzută în Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi se aplică în mod corespunzător în măsura în care nu există în prezenta lege prevederi derogatorii de la aceasta.
Coroborând aceste dispoziţii legale, se constată că norma specială (art. 22 şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 176/2010) nu recunoaşte persoanei învestite cu dreptul de a sesiza Agenţia Naţională de Integritate în vederea cercetării conflictului de interese dreptul de a continua demersul prin formularea unei acţiuni în anularea raportului de evaluare prin care se constată inexistenţa conflictului de interese.
Relevante în adoptarea acestei concluzii, care de altfel şi vin în susţinerea caracterului de normă specială a Legii nr. 176/2010, sunt şi dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 care prevăd că "Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activităţii de evaluare şi, după caz, organelor de urmărire penală şi celor disciplinare."
Împrejurarea că recurentei i s-a comunicat o altă adresă de către intimata-pârâtă prin care a fost înştiinţată că sesizarea sa s-a concretizat în întocmirea unui raport de evaluare în care s-a constatat existenţa unui conflict de interese în care s-a aflat o anumită persoană, nu este de natură de a-i oferi calitate procesuală activă în privinţa contestării actului administrativ dedus judecăţii ţinând cont de dispoziţiile imperative ale art. 22 din Legea nr. 176/2010.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentei relative la calitatea sa de persoană vătămată prin emiterea raportului de evaluare prin care s-a constatat inexistenţa unui conflict de interese în care s-a aflat o persoană, Înalta Curte le va înlătura ca nefondate, reţinând că în cauză nu a fost administrat niciun mijloc de probă din care să reiasă legătura de cauzalitate între emiterea actului administrativ contestat şi existenţa vreunei vătămări a recurentei.
Recurenta-reclamantă susţine, în justificarea calităţii sale procesuale active, că au fost vătămate drepturile membrilor familiei sale prin actele comise de persoane supusă evaluării pârâtei- intimate, prin folosirea influenţei de care a beneficiat prin încălcarea reglementărilor ce interzic conflictul de interese.
Aceste alegaţii urmează a fi înlăturate, întrucât pentru introducerea acţiunii în anulare a raportului de evaluare, titularul dreptului de sesizare nu se mai poate prevala de dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 176/2010 care recunosc în mod exclusiv doar posibilitatea de a se adresa Agenţiei Naţionale de Integritate, o altfel de interpretare nemaifiind corespunzătoare scopului normei legale.
Pe de altă parte, este evident că nu poate exista o legătură de cauzalitate directă între emiterea unui act administrativ care constată inexistenţa unui conflict de interese şi vătămarea drepturilor unor persoane fizice (aparţinând familiei recurentei) întrucât nu s-a probat în niciun mod lezarea intereselor legitime ale vreunui subiect de drept, cu atât mai mult ale recurentei-reclamante.
Acţiunea în daune promovată de către persoana supusă evaluării Agenţiei Naţionale de Integritate împotriva recurentei-reclamante (invocată în memoriul de recurs) nu poate fi circumscrisă probatoriului care să conducă la concluzia existenţei unei vătămări a recurentei, în condiţiile în care această acţiune intră în sfera raporturilor civile dintre părţi, nefiind subsumată celor de drept public reglementate de dispoziţiile Legii nr. 176/2010 sau ale Legii nr. 554/2004.
Aşadar, actul prin care intimata-pârâtă a constatat că nu există conflict de interese nu este de natură a vătăma interesele recurentei-reclamante, soluţia adoptată şi considerentele acesteia vizând activitatea unei alte persoane, activitate care nu este susceptibilă de a aduce atingere drepturilor familiei recurentei-reclamante.
În mod corect, prima instanţă a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Deciziei nr. 8/2020 pronunţată de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, dar ţinând cont nu de considerentele sentinţei recurate, ci de faptul că această decizie a vizat controlul de legalitate al actelor administrative la cererea asociaţiilor în calitate de organisme sociale interesate, calitate pe care recurenta-reclamantă nu o deţine în prezenta cauză.
Aşadar, soluţia primei instanţe vizând admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la anularea raportului de evaluare nr. x/19.10.2021 este legală prin raportare la dispoziţiile art. 22, 24 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 şi având în vedere considerentele menţionate anterior.
Relativ la criticile recurentei subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la greşita admitere a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere vizând obligarea pârâtei la emiterea unui raport de evaluare cu reţinerea încălcării dispoziţiilor art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 în privinţa unei persoane fizice, Înalta Curte reţine că acestea sunt vădit nefondate, recurenta-reclamantă limitându-se la a expune caracterul de act administrativ jurisdicţional al raportului întocmit de Agenţia Naţională de Integritate şi la lipsa autorităţii de lucru judecat a acestor rapoarte.
Ceea ce a reţinut judecătorul fondului în mod legal şi nu a format obiectul criticilor recurentei este faptul că instanţa de judecată nu se poate substitui atribuţiilor instituţiei publice pârâte, reîncadrând în fapt şi în drept sesizarea reclamantei, această prerogativă legală revenind exclusiv Agenţiei Naţionale de Integritate. Repunerea în discuţie şi reevaluarea unei stări de fapt – astfel cum susţine recurenta- poate fi realizată în mod exclusiv de autoritatea publică, instanţa de judecată având doar atribuţia de a anula un act administrativ considerat nelegal, nu şi aceea de a-i stabili conţinutul, motivarea în fapt sau în drept.
Simultan, Înalta Curte înlătură şi susţinerile recurentei referitoare la încălcarea dreptului de acces la justiţie, aceasta beneficiind de acest drept, sub rezerva dovedirii calităţii sale procesuale active şi a admisibilităţii cererilor deduse judecăţii.
În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 22, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, precum şi considerentele anterior menţionate, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 455 din 11 octombrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 21 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.