Şedinţa publică din data de 22 martie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1020 din 23.02.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tribunalul Constanţa şi Ministerul Justiţiei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţie de contencios administrativ şi fiscal.
Învestită prin declinare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1563 din 13 octombrie 2023, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat judecarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a constatat invit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.
Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.".
Potrivit art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, (1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.
(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.
Înalta Curte constată că reclamanţii nu au contestat acte administrative de stabilire a drepturilor salariale, sau vreo hotărâre dată în soluţionarea contestaţiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale reglementate de dispoziţiile Legii nr. 153/2017, pentru a fi atrasă în cauză competenţa instanţei prevăzută de art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017.
Obiectul acţiunii îl reprezintă recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, de la numirea în calitatea de judecător stagiar în cadrul Judecătoriei Constanţa până la data numirii în calitate de judecător definitiv şi, în subsidiar, raportat la o valoare de referinţă sectorială de 484,18, plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea Ministerului de Justiţie la emiterea unui ordin de salarizare corespunzător.
Dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 (fostele dispoziţii ale art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010) instituie o competenţă materială derogatorie de la cea de drept comun în materie salarială reglementată de art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 278 alin. (2) şi art. 266 din Codul muncii.
Prin urmare, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, care vizează solicitări specifice domeniului raporturilor de muncă, competenţa materială de soluţionare a litigiului se stabileşte în raport de dispoziţiile Codului muncii, respectiv Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de dispoziţiile Legii nr. 62/2011 republicată.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Înalta Curte de Casatie şi Justitie, Tribunalul Constanţa şi Ministerul Justiţiei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 22 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.