Şedinţa publică din data de 3 aprilie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:
(i) anularea în tot a Ordinului Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 3316/24.02.2020 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului în cadrul tezei de doctorat prin care a fost retras titlul său de doctor;
(ii) anularea în tot a Deciziei CNATDCU nr. 17196/17.12.2019 de admitere a sesizării şi de retragere a titlului de doctor al reclamantului acordat prin Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 5581MD/03.12.2013;
(iii) anularea tuturor actelor subsecvente ce au stat la baza emiterii actelor menţionate la punctele precedente;
(iv) obligarea pârâţilor la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului litigiu.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării a invocat excepţia tardivităţii introducerii acţiunii privind anularea OMEC nr. 3316/24.02.2020 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011şi excepţia tardivităţii plângerii prealabile împotriva Deciziei CNATDCU nr. 17196/17.12.2019 care a fost înregistrată la MEC cu nr. 16.723/31.08.2020.
Reclamantul a formulat cerere modificatoare a capătului trei din acţiune, solicitând anularea tuturor actelor ce au stat la baza emiterii actelor menţionate la punctele precedente, respectiv: Hotărârea Comisiei de etică universitară a Academiei Naţionale de Informaţii Mihai Viteazul din data de 31.01.2019 înregistrată sub nr. x/01.02.2019, Raportul Comisiei de analiză înregistrat sub nr. x/21.01.2019. De asemenea, a invocat două motive de nelegalitate suplimentare a actelor administrate contestate privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, astfel cum este prevăzut de art. 6 din C. civ., precum şi încălcarea art. 1 alin. (6) din Legea 554/2004.
Prin întâmpinarea la cererea modificatoare, pârâtul Ministerul Educaţiei a invocat excepţia lipsei plângerii prealabile în ceea ce priveşte capătul al treilea de cerere modificat, arătând, totodată că nu este de acord cu modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ.
Prin încheierea de şedinţă din data de 21.12.2021, Curtea de apel a respins excepţia lipsei plângerii prealabile în ceea ce priveşte cel de-al treilea capăt de cerere şi excepţia decăderii reclamantului din dreptul de a-şi modifica acţiunea.
Prin încheierea de şedinţă din data de 01.03.2022, Curtea de apel a respins excepţia tardivităţii acţiunii.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 674 din 29 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetăriişi Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 674 din 29 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând, admiterera acţiunii în anulare astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs astfel invocate, recurentul arată următoarele:
În primul rând, instanţa de fond a respins greşit motivul de nelegalitate privind încălcarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare al autorului tezei de doctorat.
Deşi instanţa reţine că nu s-a făcut dovada că Academia Naţională de Informaţii (IOSUD) a informat pe recurent cu privire la existenţa sesizării, concluzionează că nu a avut loc o încălcare a dreptului la apărare şi contradictorialităţii, întrucât Regulamentul de funcţionare a CNATDCU nu prevede o procedura de contestare a sesizării. Aceeaşi concluzie este aplicată şi în ceea ce priveşte Ordinul de retragere a titlului de doctor. Instanţa aplică raţionamentul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din Cauzele C-129/13, C-130/13 şi C-430/19, reţinând că procedura de soluţionare a sesizării nu ar fi avut un rezultat diferit, dacă recurentului i-ar fi fost comunicate actele aferente.
În al doilea rând, instanţa a respins eronat motivul de nelegalitate privind nerespectarea de către CNATDCU a termenelor imperative.
Instanţa reţine că nu există o sancţiune prevăzută de Regulament pentru nerespectarea termenelor de către CNATDCU (aceasta având obligaţia efectuării actului şi după depăşire), dar şi că depăşirea acestora nu este aptă de a produce subsemnatului o vătămare.
În al treilea rând, a fost respinsă nelegal critica privind nemotivarea raportului comisiei de lucru şi a punctelor de vedere ale membrilor comisiei.
Instanţa a apreciat că art. 17 din Anexa 2 la Regulament nu prevede un anumit conţinut al raportului, ci doar propunerea motivată de menţinere sau, după caz, de retragere a titlului. Se apreciază că punctele de vedere cuprind analiza proprie a tezei de doctorat şi raportul conţine propunerea de retragere şi motivarea, toate acestea făcând referire la raportul de analiză al IOSUD care include raportul de similitudine al tezei de doctorat.
În al patrulea rând, instanţa a respins cu încălcarea prevederilor legale motivul privind nerespectarea obligaţiei Ministerului de a efectua o analiză proprie a documentelor privind sesizarea împotriva tezei de doctorat. Instanţa a reţinut aplicabilitatea prevederilor art. 69 alin. (6) din Codul studiilor universitare de doctorat şi cele ale art. 36 din Anexa 2 a Regulamentului din care rezultă că Ministerul are obligaţia de a lua măsurile prevăzute de art. 170 din Legea nr. 1/2011. Se mai reţine că actul nu trebuie să aibă alte menţiuni decât referirile la analiza sesizării realizată de CNATDCU.
Tot astfel, instanţa de fond a respins greşit critica privind faptul că teza nu este plagiată şi că nu a fost utilizat un program de specialitate pentru determinarea existenţei plagiatului. Instanţa a reţinut că s-a utilizat un astfel de program informativ şi că 6 evaluatori şi-au exprimat opinia cu privire la teza de doctorat, precum şi motivul de nelegalitate privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile.
Recurentul susţine că sentinţa recurată încalcă Decizia Curţii Constituţionale nr. 364/08.06.2022.
Prin această Decizie, Curtea Constituţională a stabilit că prevederile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt constituţionale doar în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice.
Hotărârea este incidentă în cauză întrucât articolul a cărui constituţionalitate a fost verificată reprezintă temeiul Ordinului MEC nr. 3316/24.02.2020.
Rcurentul redă considerentele relevante ale Deciziei.
În cauză, analizând motivul de nelegalitate privind încălcarea principiului irevocabilităţii actelor administrative reglementat de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond reţine doar că emiterea ordinului nu a avut ca efect intrarea actului administrativ în circuitul civil şi producerea de efecte juridice.
Motivarea instanţei se remarcă prin superficialitate, echivalând cu o lipsă totală a motivării asupra acestui motiv de nelegalitate, deşi principiul irevocabilităţii actelor administrative este unul dintre principiile esenţiale ale dreptului administrativ.
Aşadar, sentinţa recurată este pronunţată cu încălcarea atât a Deciziei Curţii Constituţionale, cât şi a art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, care prevede principiul irevocabilităţii.
Conform acestui principiu:
i. Actul administrativ unilateral care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, nu mai poate fi revocat tot printr-un act administrativ unilateral al autorităţii administrative emitente;
ii. Actul administrativ care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice va putea fi anulat doar de către o instanţă judecătorească, caz în care acţiunea va trebui introdusă în termen de 1 an de la data emiterii acestuia;
iii. Dacă acţiunea în anulare nu a fost introdusă în termenul de 1 an, actul administrativ nu mai poate fi anulat.
Curtea Constituţională, atât în Decizia nr. 364/08.06.2022, cât şi în Decizia nr. 624/26.10.2016, reţine că odată intrat în circuitul civil, titlul de doctor produce efecte juridice în materia drepturilor personale, patrimoniale şi nepatrimoniale. Analiza instanţei de fond se dovedeşte a fi una formală, instanţa impunând în mod nelegal condiţia ca pe baza titlului de doctor titularul acestuie să fi intrat în raporturi juridice distincte, în dezacord cu specificul acestui act şi pe fondul neobservării implicaţiilor realizate de acordarea acestui titlu.
Totodată, instanţa avea obligaţia de a analiza în detaliu şi cu atenţie noţiunea de intrare în circuitul civil şi potenţialele efecte ce pot fi produse de către un astfel de act, mai ales în contextul perioadei semnificative dintre data acordării şi data retragerii, respectiv în raport de funcţia deţinută în aparatul de Stat. De altfel, după cum reţine şi Curtea Constituţională, efectele produse sunt atât patrimoniale, dar mai ales nepatrimoniale, în acest din urmă caz, proba fiind imposibil de realizat.
În al doilea rând, instanţa a încălcat principiul irevocabilitatii actelor administrative şi din perspectiva ignorării rolului avut de către CNATDCU în acordarea titlului de doctor.
Conform art. 168 alin. (8) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, CNATDCU are obligaţia ca, anterior acordării titlului de doctor, să verifice teza de doctorat (inclusiv cu privire la respectarea standardelor de calitate şi de etică) şi de a valida/invalida teza.
Odată ce CNATDCU a verificat şi validat teza de doctorat, este rezonabil că persoana vizată îşi va crea speranţa legitimă că teza a fost supusă deja unui control din partea autorităţilor publice, control ce nu va fi reluat peste o anumită perioadă de timp, pentru a se ajunge la o concluzie total opusă. Cel mult, ar fi fost admisibilă o astfel de revenire doar dacă ar fi fost justificată de elemente obiective şi nu fără nicio distincţie, astfel cum permite alin. (1) al art. 50 Codul studiilor universitare de doctorat aprobat prin H.G. nr. 681/2011.
Arată recurentul că, în cazul său, în anul 2013 CNATDCU a verificat teza de doctorat şi a constatat că aceasta nu încalcă nicio normă de etică, astfel că a validat teza şi a propus acordarea titlului de doctor.
Având în vedere acest proces, recurentului i s-a consolidat convingerea în ce priveşte imposibilitatea revenirii de către CNATDCU asupra propriei decizii de validare a tezei.
Or, la aproximativ 7 ani de la data acordării titlului de doctor, CNATDCU a apreciat că teza recurentului nu respectă "standardele de calitate sau de etică profesională" şi a propus retragerea titlului.
Prima instanţă a încălcat principiul neretroactivităţii legii.
In primul rând, potrivit principiului neretroactivitaţii legii, sesizarea împotriva tezei de doctorat trebuie analizată în acord cu legislaţia în vigoare la data acordării titlului de doctor, respectiv decembrie 2013.
Or, sesizarea a fost analizată prin prisma prevederilor Ordinului nr. 3482/2016 şi nr. 3485/2016, ce reglementează raportul de similitudine, niciunul dintre aceste ordine nefiind în vigoare în anul 2013. Analiza unei teze de doctorat nu se poate realiza decât prin prisma criteriilor de apreciere şi evaluare în vigoare la data respectivă precum şi prin prisma mijloacelor de control disponibile la acel moment, regulă ce a fost încălcată în speţă.
Eroarea în care se află instanţa de fond este evidentă şi prin faptul că citează dispoziţiile H.G. nr. 37/1999 care, de asemenea, nu erau în vigoare la data acordării titlului de doctor în 2013. Hotărârea Guvernului nr. 37/1999 privind organizarea şi desfăşurarea doctoratului a fost abrogată în anul 2005, iar recurentul a obţinut titlul în anul 2013.
De asemenea, considerentele Deciziei Curţii nr. 624/2016 nu au nicio legătură cu motivul de nelegalitate legat de nerespectarea principiului neretroactivitaţii, ci era vorba despre competenţa controlului unui act administrativ care ar aparţine unei entităţi independente (MEC este chiar autoritatea emitentă a actului, nu este o entitate independentă).
Recurentul susţine şi faptul că prima instanţă a respins greşit motivul de nelegalitate legat de încălcarea principiului contradictorialităţii şi dreptului la apărare, reţinând, în esenţă, că reclamantul nu a dovedit o vătămare.
Instanţa încalcă art. 13, 22 şi 24 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 3482/2016 care stabilesc că IOSUD are obligaţia de a informa oficial autorul tezei de doctorat despre existenţa unei sesizări, iar Decizia motivată a Consiliului General CNATDCU se comunică autorului. În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 69 din Codul studiilor universitare de doctorat aprobat prin H.G. nr. 681/2011, de asemenea, încălcate.
Dreptul la apărare este reglementat de art. 24 din Constituţia României şi a fost definit ca "totalitatea drepturilor şi regulilor procedurale ce permit părţilor implicate în procese să se apere împotriva acuzaţiilor ce li se aduc, dovedind lipsa vinovăţiei lor şi justeţea propriilor afirmaţii, precum şi contestând învinuirile ce li se aduc."
Recurentul avea dreptul, înainte de toate, de a fi informat cu privire la existenţa unei sesizări împotriva tezei de doctorat, dar şi de a se apăra prin formularea punctelor de vedere, solicitarea de audiere şi prin formularea căilor de atac specifice. Or, recurentul nu a putut să îşi exercite niciunul dintre aceste drepturi, neavând cunoştinţă despre existenţa unei sesizări.
Vătămarea rezultă chiar din imposibilitatea de exercitare a apărării faţă de sesizarea formulată şi care a condus la retragerea titlului de doctor. Lipsirea recurentului de un titlu pentru care a depus un efort academic o perioadă îndelungată de timp este dovada evidentă a vătămării.
Privind încălcarea termenelor imperative pentru soluţionarea sesizării, aspect invocat de recurent prin acţiune, recurentul arată că motivarea instanţei este contradictorie şl încalcă prevederile legale
Instanţa recunoaşte că toate termenele prevăzute în legislaţia specifică au fost încălcate de către CNATDCU în soluţionarea sesizării, însă reţine că termenele nu sunt absolute, astfel încât să atragă nulitatea actelor întocmite.
Această interpretare lasă fără absolut niciun efect toate termenele prevăzute de către Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 3482/2016, devenind cel mult, termene orientative/de recomandare.
Motivarea instanţei este contradictorie, pentru că, pe de-o parte reţine că termenele procedurale prevăzute de Regulament sunt imperative, ceea ce înseamnă că există obligaţia de a întocmi un act într-un interval de timp, iar, pe de altă parte, le transformă în veritabile termene de recomandare, lipsite de orice efect şi consecinţe.
Un termen legal imperativ nu poate fi un termen a cărui nerespectare să nu atragă nicio consecinţă de validitate în privinţa actului efectuat cu depăşirea sa.
În speţă, suntem în situaţia în care absolut toate termenele au fost încălcate în cadrul procedurii de soluţionare a sesizării, ajungându-se în punctul în care decizia CNATDCU trebuia luată în 45 de zile de la data înregistrării sesizării şi a fost luată în 361 de zile.
Recurentul critică şi faptul că prima instanţă nu a observat că, prin prisma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 364/2022, controlul tezei de doctorat se poate exercita doar pentru motive de legalitate
Totodată, prima instanţă încalcă şi prevederile art. 17 din Regulament (articol încadrat în secţiunea "Analizarea sesizării la nivelul CNATDCU"), conform cărora fiecare membru din comisia de lucru formulează un punct de vedere scris şi motivat, iar, în cadrul unei reuniuni de lucru, agreează asupra unui raport comun care cuprinde şi propunerea motivată de susţinere/retragere a titlului.
În speţă, punctele de vedere ale membrilor şi raportul comisiei de lucru sunt total nemotivate, limitându-se la afirmaţii generale şi care dovedesc o lipsă totală de analiză a lucrării şi a documentelor relevante.
De asemenea, art. 170 din Legea nr. 1/2011 prevede că Ministrul Educaţiei are posibilitatea de a lua diverse măsuri, alternativ sau simultan, inclusiv retragerea titlului, iar art. 69 din Codul studiilor de doctorat prevede că CNATDCU va propune Ministerului măsurile, iar Ministrul, în baza avizului juridic al Ministerului, va avea obligaţia de a lua măsura propusă.
Prin urmare, ne aflăm în situaţia în care Legea nr. 1/2011 se contrazice cu prevederile H.G. nr. 681/2011, iar instanţa oferă prioritate H.G. nr. 681/2011.
Instanţa încalcă principiul ierarhiei actelor normative conform căruia norma superioară înlătură de la aplicare norma inferioară.
Este clar că Ministerul este obligat să efectueze o proprie analiză a sesizării, întrucât decizia de revocare a aparţinut acestuia, la fel cum îi aparţine şi răspunderea.
Recurentul susţine în continuare încălcarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 206/2004.
Conform acestui text de lege, pentru a determina existenţa plagiatului, trebuie demonstrată îndeplinirea a două condiţii cumulativ şi anume:
i. Preluarea unor informaţii din categoriile enumerate din alte opere anterior publicate, şi ii. Fără menţionarea acestui lucru şi fără a face trimitere la sursele originale preluate.
Aşadar, este necesară o analiză temeinică şi obiectivă a tezei de doctorat, în acest sens fiind implementate programe informatice de specialitate care pot determina, cu o marjă de eroare, procentajul de plagiat al unei lucrări.
După cum rezultă din rapoartele de lucru şi punctele de vedere, un astfel de program nu a fost utilizat la nivelul CNATDCU, întreaga procedura desfăşurată este nelegală.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală, reluând apărările prezentate instanţei de fond şi argumentele din sentinţa recurată.
Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor formulate de intimat.
II. Procedura în faţa instanţei de recurs
Cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formulată de recurentul-reclamant şi poziţia procesuală a părţii adverse
La data de 21.02.2024, recurentul-reclamant a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
1. Interpretarea dispoziţiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, prin raportare la considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 364/2002 în sensul de a se stabili că, în sfera efectelor juridice pe plan nepatrimonial generate de acordarea titlului de doctor, se include şi dreptul la reputaţie/onoare profesioală consolidate, respectiv prestigiu profesional, corespunzătoare deţinerii titlului de doctor;
2. Interpretarea dispoziţiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, prin raportare la considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 364/2002 în sensul de a se stabili că acordarea titlului de doctor produce efecte juridice nepatrimoniale, în ipoteza în care a trecut o perioadă semnificativă de timp de la acordarea acestuia şi până la data retragerii acestuia.
Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei a depus punct de vedere prin care a solicitat respingerea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 C. proc. civ.
III. Analiza cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Examinând cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formulată de recurentul-reclamant A., Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Conform art. 519 C. proc. civ., "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".
În jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 519 din C. proc. civ., au fost decelate următoarele condiţii de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile:
Existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, condiţie care, evident, este întrunită în cauză.
Este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie, respectiv aceea conform căreia completul care uzează de mecanismul instituit de dispoziţiile art. 519 din C. proc. civ. să judece cauza în ultimă instanţă.
Nu este însă îndeplinită condiţia privind existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu în vederea înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.
Această condiţie presupune dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare, contradictorii sau necorelate cu alte dispoziţii legale, o dificultate a problemei de drept suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu, iar problema de drept să fie susceptibilă de interpretări diferite şi controversate.
Interpretarea şi aplicarea legii, în circumstanţele specifice fiecărei cauze, sunt competenţe care aparţin instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei, iar nu instanţei supreme, sesizată în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
Judecătorul cauzei este cel chemat să rezolve posibile dificultăţi de interpretare ori de corelare a unor norme juridice, fie ele neclare ori incomplete, folosind metodele de interpretare a legii, în acord cu principiile de drept, cu statuările doctrinare şi cele jurisprudenţiale în materie, atât timp cât interpretarea legii substanţiale şi a celei de procedură reprezintă o etapă distinctă şi absolut necesară în procesul de aplicare a unei situaţii de fapt concrete.
Înalta Curte reţine că nu este îndeplinită nici condiţia noutăţii chestiunii de drept ce face obiectul întrebării preliminare.
Această condiţie este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.
Or, chestiunea de drept ce se solicită de către recurent a fi interpretată decurge dintr-un act normativ adoptat în anul 2011 şi a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unor interpretări concretizate într-o jurisprudenţă consacrată.
Faţă de acestea, nefiind întrunite condiţiile legale, cererea de sesizare urmează a fi respinsă.
IV. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
1. Motivele de fapt şi de drept relevante
Prin Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 5581MD/03.12.2013, recurentului-reclamant i-a fost atribuit titlul de doctor în domeniul ştiinţe militare şi informaţii cu teza de doctorat intitulată "Către un model de comunitate de informaţii".
În baza acestui Ordin, i-a fost eliberată Diploma de Doctor seria x nr. x de către Academia Naţională de Informaţii Mihai Viteazul.
La data de 13.07.2020, Serviciul Român de Informaţii - Academia Naţională de Informaţii Mihai Viteazul - UM 0418 Bucureşti a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva recurentului, înregistrată sub nr. de dosar x/2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, prin care solicită constatarea nulităţii absolute a diplomei sale de doctor, motivat de faptul că a fost formulată o sesizare privind suspiciunea de plagiat a lucrării de doctorat a recurentului.
Prin Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 3316/24.02.2020, contestat în prezenta cauză, s-a dispus retragerea titlului recurentului de doctor.
Prin sentinţa recurată acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată., fiind înlăturate criticile recurentului-reclamant.
Aceste critici sunt reiterate în recurs.
Înalta Curte reţine ca fiind întemeiate criticile recurentului privind încălcarea de către prima instanţă a prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea 554/2004.
Potrivit acestui text legal, actele administrative care au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice nu mai pot fi revocate de autorităţile emitente, constatarea nulităţii sau anularea acestora putând fi dispusă numai de instanţa judecătorească competentă prin introducerea unei acţiuni în termen de un an de la data emiterii actului.
Cu privire la aceste prevederi legale, Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, Curtea Constituţională, sesizată fiind cu o obiecţie de necostituţionalitate, a reţinut, la paragraful 49, că, potrivit jurisprudenţei instanţelor judecătoreşti şi a Curţii Constituţionale, prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 constituie consacrarea legislativă a principiului revocabilităţii actelor administrative, conţinând norme de procedură ce instituie calea prin intermediul căreia pot fi supuse controlului de legalitate, la cererea autorităţii emitente, actele administrative care nu mai pot fi revocate, întrucât au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice.
Principiul revocabilităţii actelor administrative este, alături de principiul legalităţii, un principiu de bază al regimului juridic al actelor administrative, având consacrare constituţională implicită (art. 21 şi 52 din Constituţie) şi suport legal [art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004].
Jurisprudenţa a statuat că, în principiu, toate actele administrative pot fi revocate, cele normative oricând, iar cele individuale cu unele excepţii, iar printre actele administrative individuale exceptate se regăsesc şi actele administrative care au intrat în circuitul civil şi au generat drepturi subiective garantate de lege.
Or, titlul ştiinţific de doctor este un act administrativ individual care, odată intrat în circuitul civil, produce efecte juridice în materia drepturilor personale, patrimoniale şi nepatrimoniale.
S-a mai reţinut că posibilitatea revocării actului administrativ de către autoritatea emitentă încalcă principiul stabilităţii raporturilor juridice, introduce insecuritate în circuitul civil şi lasă la dispoziţia subiectivă a autorităţii emitente existenţa unor drepturi ale persoanei care a dobândit titlul ştiinţific (paragraful 50) .
La paragraful 51, Curtea precizează că dacă există suspiciuni cu privire la nerespectarea procedurilor sau a standardelor de calitate sau de etică profesională, actul administrativ poate fi supus controlului unei entităţi independente faţă de entitatea care a emis titlul de doctor, cu competenţe specifice în acest domeniu, care poate lua măsuri sancţionatoare cu privire la retragerea titlului în cauză.
Însă, dacă opţiunea legiuitorului este pentru revocarea sau anularea actului administrativ, aceasta nu poate opera decât în condiţiile stipulate de lege, respectiv măsura nu poate fi dispusă decât de o instanţă judecătorească, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
De altfel, aceasta este şi soluţia consacrată în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (a se vedea Decizia nr. 3.068 din 19 iunie 2012 sau Decizia nr. 4.288 din 23 octombrie 2012), potrivit căreia dispoziţiile Legii nr. 1/2011 nu constituie excepţii de la regula irevocabilităţii actelor administrative individuale, reglementată de dreptul comun în materie, respectiv de Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, în cauză, faţă de statuările Curţii Constituţionale mai sus citate, Înalta Curte reţine că dacă au apărut suspiciuni privind nerespectarea procedurilor sau a standardelor de calitate sau de etică profesională la emiterea Ordinului de atribuire a titlului de doctor pentru recurent, actul administrativ în discuţie poate fi supus controlului unei entităţi independente faţă de entitatea care a emis titlul de doctor, iar măsura retragerii titlului de doctor nu poate fi dispusă decât de o instanţă judecătorească, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Aşa fiind, intimatul-pârât Ministerul Educaţiei nu avea posibilitatea legală de a revoca propriul Ordin, actul contestat în prezenta cauză fiind, din acest punct de vedere, nelegal, cât timp încalcă principiul stabilităţii raporturilor juridice şi lasă la dispoziţia subiectivă a autorităţii emitente existenţa unor drepturi ale persoanei care a dobândit titlul ştiinţific.
În al doilea rând, Înalta Curte constată ca întemeiate şi criticile recurentului privind încălcarea de către prima instanţă a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 364/08.06.2022.
În acest sens, Înalta Curte constată că posibilitatea retragerii titlului de doctor este reglementată prin dispoziţiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, prevederi legale care constituie temeiul de drept al Ordinului în litigiu şi care au următorul cuprins: "(1) În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică şi management universitar sau de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan: [...] b) retragerea titlului de doctor".
Prin Decizia nr. 364/08.06.2022, Curtea Constituţională, făcând referire şi la considerentele Deciziei sale nr. 624 din 26 octombrie 2016, a decis că prevederile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, mai sus citate, sunt constituţionale doar în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice.
Prin această Decizie, Curtea a statuat asupra mai multor aspecte care au incidenţă în prezenta cauză, respectiv:
21. În jurisprudenţa sa, Curtea a calificat titlul de doctor ca fiind un act cu caracter administrativ [a se vedea Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, paragrafele 48 şi 49], iar diploma de doctor ca înscris certificator al titlului nu poate fi altceva decât tot un act cu caracter administrativ [a se vedea Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, paragraful 48].
Rezultă, astfel, că desfiinţarea diplomei de doctor se realizează prin revocare atunci când aceasta nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte, iar prin anulare atunci când aceasta a intrat în circuitul civil şi a produs efecte.
30. În cazul în care au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, atât titlul de doctor, cât şi înscrisul constatator pot fi desfiinţate numai prin hotărâre judecătorească, pentru că, astfel, dacă se lasă la îndemâna instituţiei emitente a actului desfiinţarea titlului, se imprimă şi se induce o insecuritate asupra raportului juridic deja stabilit.
Prin urmare, este exclusă competenţa autorităţii publice emitente de a retrage titlul de doctor care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, această competenţă revenind instanţei judecătoreşti sesizate în condiţiile legii generale în materie, respectiv Legea nr. 554/2004.
În acest caz, retragerea îmbracă forma anulării actului, caz în care instanţa va verifica numai legalitatea parcurgerii procedurii de conferire/atribuire a titlului de doctor şi de emitere a diplomei de doctor, fără a avea competenta de a evalua ea însăşi calitatea lucrării, nivelul ştiinţific al acesteia sau caracterul ştiinţific al activităţii deţinătorului titlului de doctor (considerentul 32).
Se mai reţine în Decizia menţionată că, după cum nici instanţa judecătorească nu are competenta de a statua cu privire la fondul ştiinţific al tezei de doctorat elaborate, nici autoritatea emitentă nu are competenta de a reaprecia fondul ştiinţific al acesteia.
Astfel, anularea sau revocarea, după caz, a titlului de doctor/diplomei de doctor nu poate fi realizată pentru aceste aspecte, ci doar pentru aspecte ce ţin de legalitatea desfăşurării procedurii de conferire/atribuire, cu respectarea termenelor prevăzute de lege pentru anularea/revocarea acestora, precum şi a condiţiilor de legalitatea în vigoare de la momentul acordării lor. Astfel, s-ar ajunge la arbitrar şi la o insecuritate juridică permanentă în privinţa deţinerii titlului de doctor (considerentul 37).
Se remarcă, aşadar, că instanţa constituţională face distincţie după cum titlul de doctor şi diploma aferentă au intrat ori nu în circuitul civil şi au produs efecte juridice, stabilind că actele menţionate pot fi revocate numai dacă nu au intrat în circuitul civil şi nu au produs efecte juridice, în caz contrar ele neputând fi revocate, ci doar anulate de instanţa de judecată.
Cum, în cauză, prin Ordinul contestat intimatul – pârât a procedat la revocarea titlului recurentului, prima instanţă avea obligaţia de a analiza cu atenţie, în primul rând, noţiunea de intrare în circuitul civil, precum şi potenţialele efecte ce pot fi produse de către un astfel de act, mai ales în contextul perioadei semnificative dintre data acordării şi data retragerii (circa 7 ani), respectiv în raport de funcţiile deţinute de recurent.
Or, cu privire la acest aspect, judecătorul fondului reţine doar că emiterea ordinului nu a avut ca efect intrarea actului administrativ în circuitul civil şi producerea de efecte juridice, fără însă a face vreo analiză suplimentară.
Înalta Curte apreciază, contrar celor reţinute de instanţa de fond, că titlul de doctor acordat recurentului-reclamant a intrat în circuitul juridic şi a produs efecte juridice.
În acest sens se observă că, în perioada ce a succedat acordării titlului de doctor, recurentul a deţinut funcţia de consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale.
În continuare, în perioada 2005-2015, recurentul a deţinut funcţia de consilier de stat în Departamentul Securităţii Naţionale al Administraţiei Prezidenţiale şi director al Oficiului pentru Informaţii Integrate din cadrul Comunităţii Naţionale de Informaţii, ambele funcţii fiind în domeniul în care a fost obţinut titlul de doctor.
Or, este evident că obţinerea titlului de doctor a creat, în mod imediat, un impact reputaţional, consolidând experienţa şi anvergura profesională a deţinătorului său.
Aşa fiind, simplul fapt că deţinerea titlului de doctor nu a fost o condiţie pentru obţinerea unei funcţii profesionale, nu înseamnă că titlul de doctor nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice cât a fost deţinut.
Înalta Curte mai constată că, aşa cum a reţinut instanţa de fond, prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, paragraful 55, Curtea Constituţională a reţinut, privitor la intrarea în circuitul civil şi la producerea de efecte juridice, că deţinerea titlului de doctor poate constitui o condiţie pentru accederea într-o funcţie, pentru dobândirea unei calităţi profesionale, a unui statut profesional, iar, uneori, are implicaţii inclusiv sub aspect patrimonial, acolo unde legiuitorul a înţeles să gratifice persoana care posedă titlul de doctor cu sporuri salariale corespunzătoare acestei pregătiri ştiinţifice.
Cu toate acestea, este evident, în context, că aceste ipoteze în care se poate considera că titlul de doctor a produs efecte juridice nu sunt limitativ, ci exemplificativ expuse.
După cum reţine şi Curtea Constituţională, efectele produse de deţinerea titlului de doctor sunt atât patrimoniale, dar mai ales nepatrimoniale, caz în care, astfel cum arată şi recurentul, proba este imposibil de realizat.
În acest context, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate susţinerile recurentului conform cărora deţinerea titlului a avut ca urmare creşterea reputaţiei sale în perioada ce a succedat acordării titlului de doctor, perioadă în care recurentul a continuat să deţină funcţia de consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, funcţie de demnitate publică în exercitarea căreia a intrat în raporturi de conducere/coordonare/colaborare cu personalul din cadrul Administraţiei Prezidenţiale şi din alte instituiţii publice.
Or, în cadrul acestor raporturi i-a fost recunoscută şi valorizată calitatea de doctor în domeniul ştiinţelor militare şi informaţiilor.
Celelalte critici ale recurentului sunt neîntemeiate.
Astfel, privind faptul că prima instanţă a încălcat principiul irevocabilitatii actelor administrative şi din perspectiva ignorării rolului avut de către CNATDCU în acordarea titlului de doctor, Înalta Curte apreciază ca judicioasă aprecierea judecătorului fondului asupra acestui aspect.
Deşi este adevărat că, potrivit art. 168 alin. (8) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, CNATDCU are obligaţia ca, anterior acordării titlului de doctor, să verifice teza de doctorat şi de a valida/invalida teza., totuşi dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Codul studiilor universitare de doctorat, aprobat prin H.G. nr. 681/2011, prevăd posibilitatea sesizării Consiliului general al CNATDCU cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat, indiferent de data susţinerii acesteia, şi de data acordării titlului de doctor.
Tot astfel, este neîntenmeiată critica recurentului privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, având în vedere că teza de doctorat este analizată prin prisma legislaţiei ulterioare.
Contrar criticilor recurentului, în mod judicios a reţinut prima instanţă că Ordinul contestat a fost emis în baza prevederilor art. 69 din Codul studiilor universitare de doctorat aprobat prin H.G. nr. 681/2011 şi cele ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al CNATDCU aprobat prin Ordinului ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 3482/2016.
La rândul ei, lista programelor recunoscute de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare şi utilizate la nivelul instituţiilor de învăţământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat şi al Academiei Române, în vederea stabilirii gradului de similitudine pentru lucrările ştiinţifice a fost aprobată prin Ordinul nr. 3485/2016.
Cât timp dispoziţiile actelor normative sus-menţionate nu au fost anulate, ele îşi produc efectele, astfel încât criticile recurentului sub acest aspect nu pot fi reţinute.
Sunt neîntemeiate şi criticile recurentului privind soluţia primei instanţe referitoare la nelegalitatea deciziei CNATDCU nr. 17196/17.12.2019 şi a Ordinului Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 3316/24.02.2020 determinată de încălcarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare al autorului tezei de doctorat.
În acest sens, Înalta Curte constată că, astfel cum corect a reţinut şi prima instanţă, prin adresa din data de 3.01.2019 s-a solicitat rectorului Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul" din Bucureşti (IOSUD) informarea titularului diplomei de doctor asupra existenţei sesizării.
Cu toate acestea, nu rezultă că această informare ar fi fost realizată de către IOSUD.
În schimb, Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare nu prevede o procedură de contestare cu privire la sesizare.
Mai mult, recurentul a formulat contestaţie împotriva procedurii de analiză a sesizării, prin care a solicitat anularea deciziei CNATDCU nr. 17196/17.12.2019 şi reluarea procedurii de analiză a sesizării împotriva tezei de doctorat.
Contrar critucilor recurentului, în cauză nu rezultă că, în lipsa neregularităţii privind comunicarea actelor, procedura ar fi putut avea un rezultat diferit.
Tot astfel, în ceea ce priveşte necomunicarea ordinului de retragere a titlului de doctor, se observă că Regulamentul nu instituie o procedură de contestare a acestuia, astfel că eventuala vătămare produsă a fost înlăturată prin formularea acţiunii în cauza de faţă.
În ceea ce priveşte critica privind nelegalitatea desfăşurării procedurii de către CNATDCU privind soluţionarea sesizării, prin raportare la încălcarea termenelor imperative, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că Regulamentul nu instituie un caz de nulitate determinat de intervenţia decăderii pentru nerespectarea termenelor procedurale prevăzute în cuprinsul său.
Depăşirea termenelor prevăzute de Regulament nu este de natură să producă autorului tezei de doctorat o vătămare.
Potrivit jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nerespectarea termenelor legale pentru organizarea activităţii administrative şi emiterea unui act administrativ nu conduce la nulitatea actului emis, în lipsa unei stipulări legale exprese în acest sens.
Prin urmare, corect a reţinut prima instanţă că nerespectarea termenelor prevăzute de Regulament pentru fiecare etapă a procedurii nu afectează legalitatea actului şi nu conduce la anularea lui.
Cât despre critica privind ignorarea de către prima instanţă a nemotivării raportului comisiei de lucru şi punctelor de vedere scrise ale experţilor membri în comisia de lucru, cu încălcarea obligaţiilor prevăzute de art. 17 din Regulament, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 17 din Anexa 2 la Regulament: "(1) Din data constituirii comisiei de lucru, membrii acesteia analizează independent sesizarea şi documentele încărcate pe platforma naţională şi formulează un punct de vedere scris cu privire la sesizare, apoi convin în cadrul unei reuniuni de lucru, care poate fi organizată şi electronic, asupra unui raport comun. (2) Raportul va cuprinde şi o propunere motivată de menţinere sau, după caz, de retragere a titlului de doctor. (...). (4) Raportul comun, semnat electronic, cuprinzând ca anexe şi punctele de vedere scrise ale fiecărui membru în parte, este transmis preşedintelui comisiei de specialitate a CNATDCU în termen de maximum 40 de zile de la înregistrarea sesizării. În cazul în care, la expirarea acestui termen, raportul comun nu a fost transmis preşedintelui comisiei de specialitate a CNATDCU, acesta îl va informa de îndată pe preşedintele CNATDCU, care va decide convocarea Consiliului general al CNATDCU, dispoziţiile art. 19 alin. (2) fiind aplicabile. (…)".
Or, în cauză, prin raportul de analiză din data de 21.01.2019, membrii Comisiei de analiză au constatat următoarele:
1. Coeficientul de similitudine 1 (procent al documentelor analizate care au fost identificate în alte surse, excluzând fragmente găsite în Baza de Date cu Acte Legale) este de 23,3%;
2. Coeficientul de similitudine 2 (Numărul de procente al documentelor analizate găsite în alte rsurse, exceptând fragmentele găsite în Baza de Date cu Acte Legale – numai fragmentele mai mari de 25 de cuvinte sunt luate în consideraţie) este de 3,2%.
Referitor la celelalte situaţii de similitudine identificate în lucrarea de doctorat analizată, au constatat preluarea parţială din textul sursă fără citarea sursei şi menţionarea autorului a unui număr de 10442 cuvinte (prezentarea detaliată a textului în tabelul alăturat).
Prin raportul comun al membrilor Comisiei de Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică CNATDCU din 29.11.2019 se menţionează că, potrivit concluziilor reieşite din documentele prezentate şi constatărilor membrilor Comisiei, se confirmă suspiciunile de plagiat.
Contrar criticilor recurentului, textul art. 17 din Anexa 2 la Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare nu prevede un anumit conţinut al raportului ce se întocmeşte de către comisie. ci doar obligativitatea ca acesta să cuprindă propunerea motivată de menţinere sau, după caz, de retragere a titlului de doctor.
În speţă, Raportul Comisiei conţine propunerea de retragere a titlului de doctor şi motivarea acesteia, prin raportare la documentele analizate, astfel că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 17 din Anexa 2 la Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului.
Tot contrar criticilor recurentului, sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de formă, punctele de vedere întocmite de membrii comisiei cuprind analiza proprie a tezei de doctorat realizată de către aceştia, toate punctele de vedere şi raportul comun făcând referire la raportul de analiză al IOSUD care include raportul de similitudine al tezei de doctorat, generat de un program informatic utilizat la nivelul instituţiilor de învăţământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat şi al Academiei Române, în vederea stabilirii gradului de similitudine pentru lucrările ştiinţifice.
În consecinţă, corect a apreciat prima instanţă că nu pot fi reţinute criticile privind nemotivarea punctelor de vedere exprimate de către membrii comisiei şi a raportului comun al acestora.
De asemenea, privind critica recurentului legată de nelegalitatea ordinului Ministerului Educaţiei nr. 3316/24.02.2020 din perspectiva nerespectării obligaţiei de a efectua o proprie analiză a documentelor privind sesizarea împotriva tezei de doctorat, Înalta Curte o găseşte neîntemeiată.
Astfel cum a reţinut prima instanţă, în cuprinsul ordinului nr. 3316/24.02.2020 se menţionează cui aparţine sesizarea, faptul că admisă şi notificată Ministerului Educaţiei Naţionale şi preşedintelui Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi că a fost înregistrată la MENCS cu nr. 17196/20.12.2018.
Totodată, se menţionează că a fost avută în vedere analizarea sesizării la nivelul CNATDCU conform prevederilor Anexei 2 a Regulamentului de organizare şi funcţionare al CNATDCU, aprobat prin ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 3482/2016.
Se mai arată, în cuprinsul ordinului, că acesta a fost emis în baza prevederilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, prevederilor art. 69 alin. (6) din Anexa la H.G. nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, cu modificările şi completările ulterioare, raportului comisiei de lucru, validat de Consiliul general al CNATDCU în şedinţa din 13.12.2019, deciziei CNATDCU nr. 17196/17.12.2019 prin care Consiliul general al CNATDCU a validat prin vot rezoluţia de retragere a titlului de doctor în domeniul Ştiinţe militare şi informaţii şi de admitere a sesizării depuse la UEFISCDI nr. 3059/17.12.2018 şi înregistrată la MEN cu nr. 17196/20.12.2018, prevederilor art. 25 din Anexa nr. 2 la Regulamentului de organizare şi funcţionare al CNATDCU, aprobat prin ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 3482/2016, cu modificările ulterioare.
Prin raportare la dispoziţiile art. 69 alin. (6) din Codul studiilor universitare şi cele ale art. 35 din anexa 2 a Regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 3482 din 24 martie 2016, potrivit cărora, în baza deciziei CNATDCU, avizate juridic, ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice are obligaţia de a lua măsurile prevăzute la art. 170 din Legea nr. 1/2011, în mod judicios a reţinut prima instanţă că nu se impunea ca actul contestat să cuprindă alte menţiuni în afara celor privind actele normative incidente, existenţa deciziei CNATDCU şi a avizului juridic.
În consecinţă, critica nu poate fi reţinută.
Referitor la susţinerile în sensul că teza nu este plagiată şi că nu a fost utilizat un program de specialitate/mijloc tehnic obiectiv pentru determinarea existenţei plagiatului, Înalta Curte observă că un astfel de program a fost utilizat, raportul de analiză efectuat în cauză bazându-se pe raportul de similitudine al tezei de doctorat, generat de un program informatic utilizat la nivelul instituţiilor de învăţământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat şi al Academiei Române, în vederea stabilirii gradului de similitudine pentru lucrările ştiinţifice.
Aşadar, concluzia primei instanţe este întemeiată pe opiniile ştiinţifice exprimate şi pe rezultatul verificării prin intermediul programului informatic, care nu au fost combătute prin mijloace cu o valoare probatorie similară.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de acestea, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, cu consecinţa casării în parte a sentinţei atacate şi, rejudecând, va admite în parte acţiunea formulată de reclamantul A..
Va anula Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 3316/24.02.2020 şi va menţine sentinţa în ceea ce priveşte respingerea celorlalte petite ca neîntemeiate.
În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., intimatul-pârât Ministerul Educaţiei va fi obligat la plata către recurentul –reclamant a cheltuielilor de judecată, ţinând cont de partea de acţiune admisă şi de prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de către recurentul-reclamant, ca inadmisibilă.
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 674 din 29 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând:
Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul A..
Anulează Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 3316/24.02.2020.
Menţine sentinţa în ceea ce priveşte respingerea celorlalte petite, ca neîntemeiate.
Obligă intimatul-pârât Ministerul Educaţiei la plata către recurentul –reclamant a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 03 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.