Şedinţa publică din data de 3 aprilie 2024
Deliberând asupra recursurilor de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa – secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 27.01.2023, sub nr. x/27.01.2023, reclamanta Comuna Sfântu Gheorghe a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Navală Română, obligarea pârâtei la înmatricularea navei "Sinoe" în sensul transcrierii dreptului asupra acestei nave în Atestatul de bord şi în evidenţele prevăzute de lege pe numele Comunei Sfântu Gheorghe, după cum urmează: a) în principal, dreptul de proprietate publică asupra acestei nave; b) în subsidiar, dreptul de administrare, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate publică asupra acestei nave; c) în subsidiar, dreptul de proprietate privată asupra acestei nave; reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă civile nr. 72/CA din 13 aprilie 2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Comuna Sfântu Gheorghe în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Navală Română, în parte.
A dispus obligarea pârâtei ANR la înmatricularea navei "Sinoe" în sensul transmiterii dreptului de proprietate publică de la Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General la reclamanta Comuna Sfântu Gheorghe reprezentată de Primar.
În baza art. 453 alin. (1) raportat la art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a dispus obligarea pârâtei ANR la plata către reclamanta Comuna Sfântu Gheorghe a cheltuielilor de judecată în cuantum diminuat de 2.975 RON.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Autoritatea Navală Română, în nume propriu şi pentru Căpitănia Zonală Tulcea.
Recurenta –pârâtă AUTORITATEA NAVALĂ ROMÂNĂ (ANR), în nume propriu şi pentru Căpitănia Zonală Tulcea, prin recursul formulat, aduce sentinţei recurate următoarele critici de nelegalitate:
Obiectul cererii dedusă judecăţii îl reprezintă refuzul nejustificat al Căpităniei Zonale Tulcea (nu a Autorităţii Navale Române) de a efectua una din operaţiunile solicitate de reclamanta-intimată Comuna Sfântu Gheorghe prin Primar.
Or, în speţă nu a existat un refuz de soluţionare cerere şi cu atât mai puţin acesta nu a fost nejustificat.
Astfel, cererea depusă de Comuna Sfântu Gheorghe şi înregistrată la ANR la data de 05.01.2023, a fost întemeiată pe art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel că a fost calificată ca fiind plângere prealabilă, şi s-a răspuns cu adresa nr. x/19.01.2023.
Adresa nr. x/19.01.2023 nu reprezintă un refuz nejustificat de a soluţiona cererea, aşa cum apreciează instanţa de fond, ci reprezintă (după cum e titlul ei), Răspuns la Plângerea prealabilă transmisă către ANR de Comuna Sfântu Gheorghc prin Primar.
Mai arată recurentele că, deşi legea nu conţine o prevedere expresă în sensul obligagativităţii motivării cererii totuşi, fiind de esenţa promovării acţiunii în contencios administrativ, era obligatorie cel puţin afirmarea pretinsei vătămări şi arătarea conţinutului acesteia, fie că este vorba despre un drept subiectiv sau despre un interes legitim al petentului.
Recurentele consideră că, în speţă, termenul de 6 luni curge de la ultima adresă a petentului respectiv, adresa nr. x/12.12.2018 la care s-a răspuns în data de 30.01.2019 urmare a corespondenţei dintre părţi cu privire la înmatricularea navei Sinoe.
Concluzionând, rezultă că au trecut mai mult de patru(4) ani de la ultima adresă dintre părţi, deci cu mult peste cele termenul de 6 luni stabilit de lege.
Instanţa de fond greşit califică Răspunsul la Plîngerea prealabilă emis de ANR ca fiind data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii, făcând abstracţie de faptul că prin adresele nr. x/10.01.2018, nr. y/10.01.2018 şi nr. y/30.01.2019 emise de către Căpitănia Zonală Tulcea s-a refuzat justificat soluţionarea cererii.
Având în vedere cele arătate, apreciază că Răspunsul la Plângerea prealabilă nr. 1163/19.01.2023 emis de ANR nu este refuz nejustifieat (act administrativ) susceptibil de a fi atacat în contencios administrativ. Legea nr. 554/2004 conferă persoanei vătămate dreptul de a ataca exclusiv actul administrativ vătămător nu şi răspunsul la plângerea prealabilă formulată împotriva acestuia.
Astfel, în raport de cele arătate, îşi menţine excepţia prescripţiei dreptului la acţiune conform dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Lg 554/2004, având în vedere că a fost depăşit termenul de prescripţie de 6 luni de la data emiterii ultimei adrese nr. x/30.01.2019.
În al doilea rând, recurentele criticăm sentinţa recurată motivat de faptul că nu orice refuz de a rezolva favorabil o cerere este un refuz nejustificat, ci refuzul are caracter nejustificat doar atunci când se întemeiază pe un exces de putere.
Excesul de putere apare atunci când autoritatea are, conform legii, dreptul să aleagă o variantă de soluţionare din mai multe posibile, ca formă de manifestare a dreptului de apreciere, care este de neconceput în afara legii.
În cauză însă nu suntem în prezenţa unei comunicări exprese a poziţiei recurentelor de a refuza soluţionarea favorabilă a cererii reclamantei-intimate, care să se fi bazat pe depăşirea limitelor dreptului de apreciere, cât timp nu au putut da curs cererii din motivele de drept şi de fapt explicate pe larg în adresele menţionate.
Astfel, în speţă, nu ne aflăm nici în prezenţa încălcării limitelor competenţei conferite de lege Autorităţii Navale Române în materia transcrierii unor drepturi, nici în prezenţa unei încălcării a drepturilor şi libertăţilor petenţilor.
Aceasta deoarece Comuna Sfântu Gheorghe nu a demonstrat că nava SINOE este în proprietatea publică a statului şi ar fi fost înregistrat greşit numele proprietarului în actele de naţionalitate ale acesteia, caz în care conform art. 49 din OMT 889/2013 deţinătorul bunului avea dreptul şi obligaţia legală de a solicita îndreptarea erorilor constatate, după care se putea solicita transcrierea oricărui drept, conform actelor depuse în susţinere.
Privitor la Cererea de transcriere a dreptului de proprietate asupra x cu nr. de înmatriculare x, de la Garda Naţională de Mediu-Comisariatul General în calitate predător la Comuna Sfântu Gheorghe în calitate de primitor, având ca titlu de proprietate Procesul-verbal de predare-predarc primire nr. x/05.05.20l4, recurentele arătă următoarele:
Nava Sinoe a fost înmatriculată în Registrul Nave de Categoria a-ll-a şi Nave de Agrement în proprietatea privată a Agenţiei de Protecţie a Mediului (la cererea proprietarului) operaţiune care intră sub incidenţa OMT 889/2013 privind evidenţa şi înmatricularea navelor care arborează pavilionul roman, situaţie juridică confirmată prin Atestatul de bord seria x eliberat la 14.05.2004 valabil până la 12.05.2009, aşa după cum s-a răspuns prin adresa nr. x/18.01.2023 a Căpităniei Zonale Tulcea către ANR - Serviciul Juridic şi Contencios (anexată la dosar).
Aşa după cum reiese din aceeaşi adresa, cu referire la istoricul înregistrărilor din registrele recurentelor, nava Sinoe nu a fost niciodată în proprietatea publică a statului.
De la data transcrierii dreptului de proprietate asupra şalupei de servitute Sinoe (vechea denumire) în favoarea Agenţiei de Protecţia Mediului Tulcea în baza H.G. nr. 792/17.12.1992 de organizare şi funcţionare a Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi până în prezent, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a fost înfiinţată şi reorganizată prin numeroase acte normative şi nu au fost depuse documentte juridice din care să reiasă în ce condiţii a ajuns Nava Sinoe din proprietatea Agenţiei de Protecţia Mediului Tulcea în proprietatea Garzii Naţionale de Mediu. Trebuie menţionat faptul că Garda Naţională de Mediu nu a solicitat căpităniei portului de înmatriculare, transcrierea în registrul matricol a vreunui drept de proprietate/administrare asupra navei, astfel încât acest drept să fie opozabil la data încheierii Procesului-verbal de predare-preluare nr. x/GM/05.05.2014, respectiv la data solicitării transcrierii.
Din Procesul-verbal de predare-preluare nr. x/GM/05.05.2014 încheiat între Garda Naţională de Medi, instituţie publică cu personalitate juridică şi Primăria Comunei Sfantu Gheorghe, nu rezultă în mod explicit calitatea de proprietar şi/sau de administrator a părţilor.
În acest sens, ţinând cont de faptul că la dosar nu există un document din partea Ministerului Finanţelor Publice care să ateste că Nava Sinoe este în proprietatea publică a statului, iar instanţa de fond nu a solicitat şi nici nu a fost de acord cu cererea reclamantei-intimate de a solicita un astfel de document spre edificare, este de neînţeles soluţia pronunţată.
Conform art. 49 din OMT 889/2013, înscrierea oricăror modificări în actele de naţionalitate ale navelor (cum este şi transcrierea unui drept de proprietate/administrare) este o obligaţie legală a persoanelor titulare de drepturi şi pot fi transcrise doar la cererea acestora (în baza documentelor juridice care atestă aceste modificări)
Căpitănia Zonale Tulcea are ca atribuţii doar transcrierea, la cererea solicitantului a unui drept asupra unei nave sau a oricăror modificări juridice intervenite, dar nu se poate substitui titularului dreptului în sensul de a pretinde transcrierea unui drept care nu este în concordanţă cu situaţia juridică ce rezultă din documentele depuse de solicitant.
Reiterează faptul că Autoritatea Navală Română nu face nicio transcriere ori menţiune a vreunui drept de proprietate asupra navelor din oficiu, ci aceste operaţiuni se efectuează doar la solicitarea proprietarului/operatorului prin cătpităniile de port desemnate, în baza documentelor impuse de legislaţia în vigoare.
Pentru aceste operaţiuni se percep tarife conform OMT nr. 444/2018 modificat şi completat.
Referitor la solicitarea reclamantei-intimate privind "obligaţia de a face" respectiv, obligarea ANR prin Căpitănia Portului Tulcea la transcrierea unui drept dintre cele trei variante expuse, recurentele arată următoarele:
În ceea ce priveşte proprietatea publică, nu se poate reţine afirmaţia potrivit căreia nava Sinoe este în proprietate publică, atât timp cât reprezentanţii Comunei Sfântu Gheorghe nu depun un document din care să rezulte că bunul figurează în cadrul Inventarului bunurilor mobile aparţinând domeniului public al statului.
Aşa fiind, nava Sinoe nu face parte din domeniul public al statului aşa după cum încearcă reclamanta-intimată să inducă în eroare instanţa, la punctele 11 şi I 2 din cerere.
Dimpotrivă, din documentele existente la dosarul navei reiese că nava Sinoe este un bun proprietate privată a Agenţiei de Protecţie a Mediului si nu poate fi transmis fără plată în administrarea Comunei Sfântu Gheorghe.
Recurentele reamintesc de asemenea că, în conformitate cu art. 45 alin. (1) şi (2) lit. a) din O.G. nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, art. 6 alin(l), art. 17 şi art. 21 din H.G. nr. 245/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.G. nr. 42/1997 coroborat cu cu art. 39 din OMT nr. 889/2013 privind evidenţa şi înmatricularea navelor care arborează pavilionul român, ANR are ca atribuţie doar transcrierea dreptului de proprietate asupra unei nave.
Conform art. 15 din OMT 889/2013 legiuitorul arată, ce se înţelege prin titlu de proprietate, şi anume: contract de vânzare-cumpărare; act de donaţie, certificat de moştenitor; hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă privind recunoaşterea, transmiterea sau dobândirea proprietăţii sau orice alt document prevăzut de legislaţia în vigoare care atestă dreptul de proprietate.
Or, din documentaţia depusă reiese (în accepţiunea solicitantului) că titlul de proprietate ar fi Procesul-verbal de predare-primire încheiat între Garda Naţională de Mediu şi Primăria Comunei Sfântu Gheorghe în data de 19.05.2014.
Este evident că acest document nu face parte din categoria titlurilor translarive de proprietate (nu atestă transmiterea dreptului de proprietate privată) stipulate în mod expres la art. 15 enunţat mai sus.
Cu privire la transcrierea dreptul de proprietate privată, recurentele arată că un bun proprietate privată a unei instituţii publice nu poate fi transmis fără plată în administratrea unei alte instituţii publice în baza H.G. nr. 841/1995, deoarece actul normativ indicat are ca obiect transmiterea tară plată a bunurilor proprietate publică din administrarea unui subiect de drept în administrarea altui subiect de drept.
Or, în speţă, nu poate fi vorba despre donaţie şi nicidecum despre o transmitere a dreptului în baza legii, aşa cum se afirma la pct. 9 din cerere deoarece, ambele operaţiuni juridice ar trebui sa aibă la bază documente specifice şi nicidecum un proces-verbal de predare-primire.
Concluzionând, în speţă, nava Sinoe poate fi transmisă în proprietatea altei persoane doar printr-un titlu tanslativ de proprietate şi nicidecum în baza unui protocol de predare -primire conform H.G. nr. 841/1995, ţinând cont de faptul că, din Atestatul de bord al navei Sinoe, rezultă că Agenţia de Protecţie a Mediului este proprietara bunului şi nu administratora acestuia şi nu există vreo solicitare de modificare a situaţiei juridice a navei.
In considerentele sentinţei, instanţa de fond pleacă de la premisa faptului că. nava Sinoe făcea parte din domeniul public de interes naţional şi că titularul dreptului de administrare a fost Garda Naţională de Mediu, iar prin Procesul-verbal de predare -preluare nr. x/GM/05.05.2014 bunul s-a transmis în administrarea UAT-Comuna Sfântu Gheorghe.
Cu toate că a reţinut că în Atestatul de bord al navei SINOE că aceasta figura în proprietatea privată a Agenţiei de Protecţie a Mediului, prima instanţă nu a solicitat reclamantei - intimate să arate cum a trecut nava din proprietatea privată a Agenţiei de Protecţie a Mediului în administrarea Gărzii Naţionale de Mediu.
În concluzie, recurentele au răspuns Comunei Sfântu Gheorghe (trei adrese anexate) arătând care sunt condiţiile legale pentru a putea da curs favorabil solicitării de transcriere a dreptului de proprietate asupra navei.
În drept, invocă dispoziţiile actelor normative indicate în cuprinsul întâmpinării.
În probatoriu, solicită administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, precum şi efectuarea unei adrese către Ministerul Finanţelor Publice cu privire la Bacul motor Sinoe cu numărul de înmatriculare ANR 181 prin care să indice dacă acesta se află în domeniul public al statului şi/sau cărei instituţii/autorităţi locale a fost dat în administrare.
4. Apărările intimatei
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că sentinţa recurată este legală şi reiterând aspectele invocate în faţa primei instanţe.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
1. Motivele de fapt şi de drept relevante
Verificând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor recurentei, a actelor dosarului şi a prevederilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin trei cereri succesive, intimata-reclamantă a solicitat recurentei-pârâte ANR-Căpitănia Zonală Tulcea transcrierea dreptului de proprietate asupra navei Sinoe, recurenta răspunzând că operaţiunea nu poate fi efectuată deoarece procesul-verbal de predare-primire prezentat de intimată nu intră în categoria actelor translative de proprietate.
În aceste condiţii, intimata a formulat cea de-a patra cerere administrativă adresată recurentei Autoritatea Navală Română (ANR), prin care a solicitat acesteia din urmă înmatricularea navei Sinoe, cu indicativ 0983-TL, în sensul transcrierii dreptului asupra acestei nave în Atestatul de bord şi în toate evidenţele prevăzute de lege pe numele Comunei Sfântu Gheorghe, după cum urmează: a) în principal, dreptul de proprietate publică asupra acestei nave, b) în subsidiar, dreptul de administrare, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate publică asupra acestei nave şi c) în subsidiar, dreptul de proprietate privată asupra acestei nave.
Prin adresa nr. x/19.01.2023, recurenta pârâtă ANR a răspuns că îşi menţine punctul de vedere exprimat prin adresele nr. x/10.01.2018, nr. y/09.01.2018 şi nr. y/22.01.2019, în sensul că nu se poate da curs niciuneia din cererile formulate, de transcriere a dreptului de proprietate publică a x cu nr. de înmatriculare x, deoarece bunul este în proprietatea privată a Agenţiei de Protecţie a Mediului, transcrierea dreptului de administrare a x, ţinând cont de faptul că Agenţia de Protecţie a Mediului este proprietara şi nu administratorul bunului, transcrierea dreptului de proprietate privată a x cu nr. de înmatriculare x, deoarece procesul-verbal de predare-primire încheiat în data de 05.05.2014 nu este titlu de proprietate conform legii.
Aşa fiind, intimata Comuna Sfântu Gheorghe a chemat în judecată Autoritatea Navală Română, solicitând obligarea acesteia la înmatricularea navei "Sinoe".
Prima instanţă a admis în parte cererea de chemare în judecată, respectiv a dispus obligarea pârâtei ANR la înmatricularea navei "Sinoe" în sensul transmiterii dreptului de proprietate publică de la Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General la reclamanta Comuna Sfântu Gheorghe reprezentată de Primar.
Soluţia primei instanţe a fost întemeiată pe procesul-verbal de predare-preluare nr. x/GM/05.05.2014 privind transmiterea fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice, prin care Garda Naţională de Mediu, reprezentată de Comisarul General, transferă fără plată Primăriei Comunei Sfântu Gheorghe, jud. Tulcea, reprezentată de Primar, mai multe bunuri, inclusiv Bacul Motor, nume înmatriculare-Sinoe, an fabricaţie-1978, motor putere-3D6, 110 kw, caracteristici-corp oţel L=17.71, stare tehnică-bună.
În drept, prima instanţă a reţinut că sunt incidente prevederile H.G. nr. 841/1995, modificată prin H.G. nr. 966/1998 şi H.G. nr. 411/2005, prin care s-au reglementat procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice.
S-au mai reţinut şi prevederile art. 868 C. civ. precum şi dispoziţiile Legii nr. 213/1998
Privind recursul Căpităniei Zonale Tulcea, Înalta Curte reţine că acesta este inadmisibil întrucât Căpitănia Zonală Tulcea nu a avut calitatea de parte la judecata fondului.
Din prevederile art. 488 şi urm. C. proc. civ. rezultă că sunt subiecte ale recursului părţile care au participat ca reclamante şi pârâte la judecata în fond şi care critică hotărârea pronunţată de prima instanţă.
Potrivit art. 55 C. proc. civ. "Sunt părţi reclamantul şi pârâtul, precum şi, în condiţiile legii, terţele persoane care intervin voluntar sau forţat în proces".
Or, în cauză, la judecata în primă instanţă au avut calitatea de părţi numai Comuna Sfântu Gheorghe - reclamantă şi Autoritatea Navală Română – pârâtă, sentinţa dispunând numai cu privire la aceste părţi.
Pe de altă parte, Căpitănia Zonală Tulcea, nefiind parte în etapa judecării fondului cauzei, nu a formulat apărări în faţa primei instanţe, astfel că motivele sale de recurs sunt, practic, aspecte invocate pentru prima dată în recurs.
Or, potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ.: "În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se pot formula pretenţii noi", iar potrivit art. 494 din acelaşi act normativ: "Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune.".
Înalta Curte va avea în vedere şi dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., potrivit cărora, prin recurs se examinează conformitatea hotărârii pronunţate cu regulile de drept aplicabile, prevederi care, coroborate cu textele de lege sus indicate, conduc spre concluzia imposibilităţii prezentării în recurs a unor motive de nelegalitate suplimentare.
Privind recursul pârâtei Autoritatea Navală Română, Înalta Curte notează că sentinţa primei instanţe este criticată pentru aspecte care pot fi subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.
Hotărârea recurată va fi verificată mai întâi din perspectiva incidenţei prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât în ipoteza unei hotărâri nemotivate sau care cuprinde motive contradictorii, este imposibil să se stabilească dacă s-au interpretat corect normele de drept material incidente.
Înalta Curte reaminteşte că este de principiu că, în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se va arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Obligaţia judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluţia dată, pentru ce a admis susţinerile unei părţi şi le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce a găsit bună o probă şi nesinceră o altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligaţie esenţială, a cărei încălcare duce la desfiinţarea hotărârii.
Prin urmare, textul legal sus evocat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Astfel, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, şi, de altfel, ea se circumscrie şi noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.
Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (în acest sens hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României şi hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).
Verificând sentinţa atacată prin prisma considerentelor teoretice de mai sus, Înalta Curte constată că în cauza de faţă judecătorul fondului nu a efectuat o cercetare reală a litigiului, ci doar a preluat, necritic, argumentele expuse de către intimata-reclamantă.
Din conţinutul hotărârii recurate se observă că partea de considerente a acesteia se identifică în conţinut cu susţinerile formulate de reclamantă, fără ca instanţa să argumenteze de ce a respins susţinerile părţii adverse, felul în care a analizat probatoriile administrate şi cum a interpretat, în manieră proprie, dispoziţiile legale incidente.
Concret, prima instanţă nu a lămurit niciuna dintre împrejurările esenţiale ale cauzei şi nici nu a analizat susţinerile recurentei-pârâte pentru a le înlătura motivat.
Astfel, recurenta a arătat constant că Nava Sinoe a fost înmatriculată în Registrul Nave de Categoria a-ll-a şi Nave de Agrement în proprietatea privată a Agenţiei de Protecţie a Mediului (la cererea proprietarului), operaţiune care intră sub incidenţa OMT 889/2013 privind evidenţa şi înmatricularea navelor care arborează pavilionul roman.
Această situaţie juridică este confirmată de Atestatul de bord seria x eliberat la 14.05.2004, valabil până la 12.05.2009 şi reiese şi din adresa nr. x/18.01.2023 a Căpităniei Zonale Tulcea (anexată la dosar).
Prin adresa nr. x/10.01.2018, pârâta ANR - Căpitănia Zonală Tulcea a răspuns reclamantei la solicitarea acesteia privind transcrierea dreptului de proprietate asupra navei Sinoe, comunicându-i că operaţiunea nu poate fi efectuată deoarece procesul-verbal de predare-primire nu intră în categoria actelor translative de proprietate.
În acest sens, recurenta a invocat dispoziţiile art. 2 lit. o) din OMT 1079/2014, care arată ce se înţelege prin titlu de proprietate, şi anume: contract de vânzare-cumpărare, contract de donaţie, certificat de moştenitor, hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă privind recunoaşterea, transmiterea sau dobândirea proprietăţii, orice alt document prevăzut de legislaţia în vigoare care atestă dreptul de proprietate.
Deşi recurenta-pârâtă a susţinut constant că nu a existat un refuz al său de soluţionare a cererii şi, cu atât mai puţin, că refuzul ar fi fost nejustificat, instanţa de fond a reţinut că refuzul recurentei-pârâte este nejustificat şi emis cu exces de putere deoarece titlul de proprietate care dă intimatei dreptul la transcriere este procesul-verbal de predare-primire şi, respectiv predare preluare nr. x/GM/05.05.2014.
Prima instanţă nu analizează însă susţinerile recurentei conform cărora procesul-verbal în discuţie nu face parte din categoria actelor translative de proprietate enunţate de art. 2 lit. o) din OMT 1079/2014, mai sus menţionat.
Tot astfel, prima instanţă reţine că temeiul legal al transferului de proprietate l-ar constitui prevederile H.G. nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice.
Prima instanţă nu lămureşte însă în niciun fel susţinerea recurentei-pârâte conform căreia H.G. nr. 841/1995 nu este incidentă în cauză deoarece are ca obiect transmiterea fără plată a bunurilor proprietate publică din administrarea unui subiect de drept în administrarea altui subiect de drept, în timp ce, aşa cum s-a arătat mai sus, nava Sinoe nu figurează în evidenţe ca fiind proprietate publică, ci figurează ca fiind proprietate privată a Agenţiei de Protecţie a Mediului.
De precizat în acest sens şi faptul că din adresa invocată de recurentă reiese că nava Sinoe nu a fost niciodată în proprietatea publică a statului.
A mai reţinut prima instanţă că prin H.G. nr. 841/1995, modificată prin H.G. nr. 966/1998 şi H.G. nr. 411/2005, s-au reglementat procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice, din prevederile art. 1 rezultând că transmiterea, fără plată, de la o instituţie publică la o altă instituţie publică a unor bunuri, altele decât clădiri, aflate în stare de funcţionare, se realizează cu respectarea condiţiilor şi a procedurilor prevăzute în anexa nr. 1.
Prima instanţă citează prevederile Anexei nr. 1, reţinând că aceasta reglementează Condiţiile şi procedurile de transmitere, fără plată, de la o instituţie publică la altă instituţie publică a unor bunuri aflate în stare de funcţionare şi că ar fi aplicabile în speţă.
Instanţa de fond nu observă însă că, la pct. 1, Anexa precizează că pot fi transmise, fără plată, orice fel de bunuri aflate în stare de funcţionare, indiferent de durata de folosinţă, dacă acestea nu mai sunt necesare instituţiei publice care le are în administrare, dar care pot fi folosite în continuare de altă instituţie publică sau dacă, potrivit reglementărilor în vigoare, instituţia nu mai are dreptul să utilizeze bunul respectiv.
În consecinţă, prima instanţă nu răspunde criticii recurentei-pârâte conform căreia nava nu este în administrarea Gărzii Naţionale de Mediu-Comisariatul General, care figurează în procesul –verbal de predare-primire, ci este în proprietatea privată a Agenţiei de Protecţie a Mediului.
Sunt întemeiate şi susţinerile recurentei în sensul că, dacă Agenţia de Protecţie a Mediului, proprietara navei Sinoe, s-a reorganizat de-a lungul timpului, instanţa de fond trebuia să solicite lămuriri privind modalitatea în care nava a ajuns în proprietatea Gărzii Naţionale de Mediu şi dacă este vorba despre proprietate privată ori publică.
Conchide prima instanţă că, prin încheierea procesului-verbal de predare-preluare nr. x/GH/05.05.2014, mijlocul fix Bac Motor Sinoe a rămas tot în domeniul public de interes naţional, schimbându-se doar titularul dreptului de administrare urmare a transferului fără plată, actualul titular al dreptului de administrare fiind UAT-Comuna Sfântu Gheorghe, jud. Tulcea.
Înalta Curte mai constată că nu sunt aplicabile în cauză prevederile art. 868 C. civ., reţinut de instanţa de fond, întrucât acestea reglementează exercitarea dreptului de administrare ce aparţine regiilor autonome sau, după caz, autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale şi altor instituţii publice de interes naţional, judeţean ori local.
Tot astfel, nu sunt incidente nici dispoziţiile Legii nr. 213/1998, care, după cum îi arată şi denumirea, priveşte proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în timp ce nava în discuţie este, conform actelor existente, proprietate privată.
Este contradictorie şi concluzia judecătorului fondului conform căreia "în cazul de faţă, bunul ce a făcut obiectul preluării fără plată este reprezentat de un bun mobil Bac Motor Sinoe, dispoziţiile relevante nu sunt cele de la art. 292 - Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale, ci cele ale art. 291 referitoare la acceptarea donaţiilor şi legatelor deoarece în realitate prin cele două procese-verbale s-a realizat o astfel de gratificare".
Instanţa de fond nu explică în niciun fel cum a ajuns la ideea că procesul-verbal de preluare fără plată a Bacului Motor Sinoe este, de fapt, un act de donaţie, care ar constitui titlu pentru transcrierea navei în proprietatea comunei Sfântu Gheorghe, potrivit art. 2 lit. o) din OMT 1079/2014.
Faţă de acestea, Înalta Curte conchide că instanţa de fond nu a explicat raţionamentul juridic propriu pe care l-a adoptat, astfel că, prin preluarea necenzurată a opiniei unei singure părţi, hotărârea pronunţată nu creează transparenţă asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul şi care să permită realizarea controlului judiciar.
Deşi instanţa a pronunţat o soluţie care reprezintă fondul cauzei, este notabil că afirmaţiile din argumentele/apărările formulate nu au fost cercetate, deci nu au servit ca suport al concluziilor instanţei, concluzii care nu se fundamentează pe stabilirea unei stări de fapt sau pe maniera în care legea devine incidentă în cauză.
Procedând în acest mod, prima instanţă nu a cercetat fondul cererii cu care a fost sesizată, iar pronunţarea unei soluţii direct în recurs ar conduce la nerespectarea principiului dublului grad de jurisdicţie.
În contextul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind nesocotite şi dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorilor, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., care cuprinde, pe lângă cele mai variate neregularităţi de ordin procedural, şi încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, cum ar fi principiul dreptului la un proces echitabil, principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, principii fundamentale ale procesului civil, pe care judecătorul are îndatorirea să le respecte el însuşi.
Constatând sunt fondate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., iar admiterea acestora conduce la casarea hotărârii cu consecinţa trimiterii cauzei la prima instanţă, Înalta Curte constată că nu este necesară şi nici posibilă verificarea celui de-al treilea motiv de casare – art. 488 alin. (8) C. proc. civ., prima instanţă urmând să cerceteze toate motivele invocate în cererea de chemare în judecată, reiterate în prezentul recurs, dar şi apărările pârâtei.
2. Temeiul de drept al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, apreciind recursul ca fiind fondat în limitele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 teza I C. proc. civ., republicat, Înalta Curte urmează să caseze sentinţa recurată şi să trimită cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
În rejudecare, prima instanţă va administra probe (inclusiv adresă la Minusterul de Finanţe, cum a solicitat recurenta-pârâtă), pentru a stabili dacă nava Sinoe este proprietate publică.
Va stabili, de asemenea, dacă Nava Sinoe şi-a schimbat proprietarul de la data când a fost înmatriculată în Registrul Nave de Categoria a-ll-a şi Nave de Agrement în proprietatea privată a Agenţiei de Protecţie a Mediului (la cererea proprietarului) şi până în prezent.
Pe baza probelor administrate va stabili, în funcţie de tipul dreptului de proprietate asupra navei, ce prevederi legale sunt aplicabile şi, prin prisma acestora, va analiza dacă intimata-reclamantă era îndreptăţită la transcrierea solicitată şi în consecinţă dacă refuzul recurentei – pârâte a fost sau nu nejustificat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de Căpitănia Zonală Tulcea.
Respinge recursul formulat de Căpitănia Zonală Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 72/CA din 13 aprilie 2023 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ si fiscal, ca inadmisibil.
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Autoritatea Navală Română împotriva sentinţei civile nr. 72/CA din 13 aprilie 2023 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ si fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza pentru o nouă judecată la aceeaşi instanţă.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 3 aprilie 2024.