Şedinţa publică din data de 4 aprilie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.11.2021, reclamantul Municipiul Oradea prin Primarul Municipiului Oradea a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Ministerul Finanţelor,
- obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 6.731.120 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport local al elevilor, aferente perioadei 5 noiembrie 2020 - 31 iulie 2021, şi, respectiv, la plata majorărilor de întârziere cuvenite bugetului local aferente sumei de 6.731.120 RON, majorări calculate începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective a sumei de 6.731.120 RON, de la bugetul de stat.
- obligarea Ministerului Finanţelor, respectiv a Ministerului Educaţiei, la decontarea şi alocarea fondurilor băneşti necesare efectuării viramentului sumei de 6.731.120 RON către Municipiul Oradea, sub sancţiunea unei amenzi aplicabile persoanei/persoanelor culpabile de neexecutarea obligaţiei în termen ce 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunţa, conform art. 18 alin. (5) coroborat cu art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 11 din 26 ianuarie 2022, Curtea a admis excepţia necompetenţei teritoriale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 02.02.2022.
Prin sentinţa nr. 1211 din 14 iunie 2022, Curtea a respins excepţiile inadmisibilităţii şi a lipsei calităţii procesuale a pârâţilor, ca nefondate, şi a respins acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul Municipiul Oradea a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecând cauza, admiterea, ca întemeiată, a acţiunii formulate.
Recurentul-reclamant consideră că potrivit dispoziţiilor Legii nr. 1/2011, sumele necesare pentru decontarea cheltuielilor în litigiu se asigură din bugetul de stat care este administrat de Ministerul Finanţelor, intimat-pârât în dosar.
Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor are obligaţia legală de a suporta consecinţele nerespectării dispoziţiilor imperative ale legii, în condiţiile în care este ordonatorul principal de credite şi nu a cuprins în buget/nu a bugetat sumele pe care UAT Municipiul Oradea le-a achitat din bani publici, subvenţia transportului elevilor, astfel cum textul de lege l-a obligat, respectiv disp. art. 84 alin. (1) – 12 din Legea nr. 1/2011, modificată prin Legea nr. 226/2020.
De asemenea, potrivit disp. art. 104 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 226/2020, finanţarea de bază se asigură din bugetul de stat pentru cheltuieli cu transportul elevilor din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat.
Prin O.U.G. nr. 50/2021 a fost eliminată finanţarea cheltuielilor cu transportul elevilor din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat din finanţarea de bază destinată asigurării şi desfăşurării procesului de învăţământ la nivel preuniversitar, însă a rămas aplicabilă prevederea legală privind asigurarea fondurilor prin transfer de la bugetul de stat, către autorităţile locale.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale, susţine recurentul-reclamant, rezultă că elevii din învăţământul preuniversitar acreditat sau autorizat beneficiază de gratuitate la serviciile de transport local rutier pe tot parcursul anului, gratuitatea fiind asigurată de către autorităţile administraţiei publice locale, prin subvenţionarea operatorului de transport, urmând ca decontarea acestor cheltuieli să se facă de la bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale.
Recurenta-reclamantă arată că şi-a îndeplinit obligaţia legală de a subvenţiona operatorul de transport local, însă intimatul-pârât Ministerul Finanţelor nu a transferat sumele plătite, iar prima instanţă, contrar dispoziţiilor arătate anterior, a apreciat greşit că intimaţii-pârâţi nu pot aloca fondurile, cât timp acestea nu au fost aprobate prin legea bugetară anuală.
În plus, susţine recurentul-reclamant, este inacceptabil şi faptul că fiecare dintre cele două ministere sunt de acord că unităţile administrativ-teritorială sunt îndreptăţite să intre în posesia sumelor privind decontarea cheltuielilor de transport către operatorii care le-au prestat, dar invocă legislaţia lacunară, prin simplul fapt că legiuitorul nu a nominalizat instituţia sau ministerul care să răspundă de punerea în aplicare a Legii nr. 226/2020.
Lipsa unor astfel de norme nu poate constitui un fine de neprimire, întrucât devin aplicabile disp. art. 5 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.
Recurentul-reclamant susţine că intimatului-pârât Ministerul Finanţelor îi revine obligaţia asigurării din bugetul de stat a sumelor necesare pentru decontarea cheltuielilor, întrucât bugetul de stat este administrat de acest minister, conform disp. art. 30 şi 50 din Legea nr. 500/2002, art. 261 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2020 şi art. 223 alin. (1) din Legea nr. 287/2009.
3. Apărările formulate
Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate prin recurs şi cu apărările formulate prin întâmpinare, reţinând şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Analiza motivelor de casare
Înalta Curte reţine că prima instanţă a calificat în mod corect acţiunea recurentului-reclamant ca fiind o cerere de cenzurare a refuzului pârâţilor exprimat prin adresele nr. x/04.08.2021 şi nr. y/30.07.2021, de a aloca fonduri pentru decontarea transportului elevilor în perioada 05.11.2020 – 31.12.2021 şi de a plăti c/valoarea cheltuielilor de transport şi a majorărilor de întârziere.
De asemenea, instanţa de fond a identificat corect norma juridică aplicabilă, respectiv dispoziţiile punctului 1 şi 2 din articolul unic din Legea nr. 226/2020 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, în sensul că art. 84 alin. (1) şi alin. (1)1, prevăd că elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local şi judeţean[...] pe tot parcursul anului calendaristic, iar în vederea asigurării gratuităţii, decontarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale.
În concret, recurentul-reclamant a asigurat gratuitatea transportului elevilor, prin subvenţionarea operatorului de transport, a c/valorii abonamentului elevilor, urmând ca aceste cheltuieli să-i fie decontate de la bugetul de stat, prin transfer.
Intimaţii-pârâţi, deşi recunosc întemeiată pretenţia unităţii administrativ-teritoriale pe fondul acesteia, susţin că în lipsa unui act normativ care să reglementeze alocarea sumelor, nu sunt autorizaţi să vireze banii către recurentul-reclamant.
Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor consideră că deşi îndeplineşte rolul de administrator al bugetului de stat, nu are atribuţia legală de a propune sume pentru finanţarea unor cheltuieli din domenii specifice altor ministere, astfel că Ministerului Educaţiei îi revenea obligaţia să facă aceste propuneri, şi ulterior, să deconteze cheltuielile.
La rândul său, intimatul-pârât Ministerul Educaţiei susţine că nu răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, iar reglementarea legală incidentă în cauză nu precizează care anume minister are obligaţia să deconteze cheltuielile cu transportul elevilor, neexistând nici norme metodologice în acest sens.
Instanţa de fond şi-a însuşit apărările părţilor, considerând astfel că refuzul acestora este justificat, întrucât din cuprinsul Legii nr. 226/2020 nu se poate identifica vreo dispoziţie legală în sarcina celor doi pârâţi, în sensul de a aloca şi transfera sumele în discuţie, mai ales că fondurile nu au fost aprobate prin legea bugetară anuală pentru aceste ministere.
Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv a disp. art. 84 alin. (1)-(1)2 din Legea nr. 1/2011, modificată prin Legea nr. 226/2020, art. 104 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Prevederile legale enunţate stipulează, în mod clar, că decontarea cheltuielilor cu transportul elevilor din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat se face de la bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale.
Recurentul-reclamant şi-a îndeplinit obligaţia legală de a subvenţiona transportul elevilor, prin plata abonamentelor către transportatorul local şi a solicitat decontarea cheltuielilor de la bugetul de stat.
Necuprinderea acestor cheltuieli în bugetul de stat nu poate conduce la sancţionarea recurentului-reclamant prin respingerea cererii de decontare, ci dimpotrivă, determină obligaţia intimaţilor-pârâţi, în funcţie de competenţelor acestora, să aloce fondurile necesare şi să achite sumele pretinse.
Refuzul intimaţilor-pârâţi este nejustificat, în condiţiile în care aceştia îşi invocă propria culpă în neexecutarea obligaţiilor legale, neavând relevanţă lipsa unor norme metodologice de explicitare a legii.
Instanţa de fond, pronunţând sentinţa recurată, prin respingerea acţiunii ca urmare a inexistenţei unei dispoziţii legale, a faptului că "legea nu prevede", nu s-a pronunţat asupra obiectului acţiunii şi a permis, în realitate, eludarea unei norme legale care obligă la decontarea cheltuielilor din bugetul de stat, prin transfer către unităţile administrativ-teritoriale.
Revine instanţei de fond să stabilească dacă cuantumul sumei pretinse este corect şi cum se va deconta aceasta în concret, în funcţie de competenţele celor două ministere.
Faţă de acestea, în temeiul disp. art. 497 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează să se admită recursul, să se caseze sentinţa atacată şi să se trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamantul Municipiul Oradea prin Primarul Municipiului Oradea împotriva sentinţei nr. 1211 din 14 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 4 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.